G
179 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152

Am încă o intervenție privind cuvintele care încep cu /f/. Cunoaștem foarte bine fșat din Psaltirea Scheiană că ar fi etimologizat prin lat.fossātum /fosˈsaː.tum/, cu accentul pe a doua silabă. Similar cu acesta, au și albanezii fshat ”sat”. Sensurile satului indică o conflare și cu pp. lat.satum din serō, serere ”a semăna”.
Am argumentat de ce cred că ”săpată” → ”sat/oraș/cetate” și este un tipar indo-european, foarte probabil reprodus după limba dacă. Dar mai avem un regionalim obscur, șură ”gura unei peșteri” (și avenuri) la Moți, de unde și expresia ”ai gura cât o șură”. Nu cred că se referă la șura (germ. schiur) îndeobște cunoscută.
Etimologia mea este fissūra /fis’su:.ra/ din verbul findō, findere ”a despica, a împărți”. Nu pot verifica ipoteza asta, nici cealaltă de mai sus. Curios lucru este că fonetismul acesta e anormal pentru română. Silabele neaccentuate sunt afectate de pierderi sau transformări ale vocalelor, dar fșat este aproape inpronunțabil pentru un românofon. În ”cneaz” sau sl. *gnojь ”bălegar” a trebuit să introducem o vocală, chinez și respectiv gunoi. Albaneza modernă, ca și cea veche (sec.XVI), nu ”suportă” grupul *gn (mai ales la începutul cuvintelor), așă că-l transformă în /nj/, adică sp.ñ, și e unic în sensul că se păstrează mai bine decât /nj/ obținut din alte circumstanțe.

Sufixul moțional -onjë (*-āgnā) este un astfel de exemplu, care apare și la grupul nostru est-romanic: șchipoană (m-ții Coziei) ”vultureasă” – Alb.shqiponjë, breboáie (*breboániă) ”femela brebului”, ghionoáie (*ghionoániă) – Alb.gjonjë ”cucuvea”, arom.lupoanji, ursoanji.
În albaneză au mai multe exemple, incluzând aici și sufixul patronimic de form. col. -aj ”-ești” (Prenkaj, Çabaj) care avea o formă -anj și -agnj. Cel din urmă era doar o convenție fonetică pentru a nota nj. Probabil aveau și Dacii ceva similar prin Acmonia sau Bononia.

Afixul acesta moțional nu prea poate fi varianta de gradație zero a rad.*ǵenh₁- ”a naște, a produce” regăsit foarte rar în limbile italice și celtice, dar e curioasă asemănarea. Să fie *-āk- + *-nih₂ (moțional)? Vezi IE *pótnih₂(“wife, mistress”) și *potis ”master, ruler; husband” moștenite de greaca antică: πότνιᾰ (doamna) și πόσις (soț)/lat.potis.

Exemple: lat.aprugnus `from the boar’ aprugna ”carne de mistreț”, PCelt. *kolēgno- ‘cățeluș, animal mic’ (v.irl. cuilén ‘cățeluș, pui, pisic’, velș colwyn, colwynod, v.Bret. coloinan.

Lat.prīvignus ‘born separately’ (născut separat) → ‘stepson’ (fiu vitreg), benignus ‘born with goodness’, malignus și așa mai departe. Alexander Lubotsky nu crede că aprugnus cuprinde sufixul acesta pentru că nu se traduce ”născut din (porc) mistreț”

https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2Fdata%2Fie%2Fpokorny&text_number=491&root=config
https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0059:entry=aprugnus

Posibil ca în lb.Dacă să fi avut acea transformare fonetică (*-onia), dar în cuvintele moștenite din latină nu mai apare. Vezi sufixul -man, posibil din lat.magnus, deși în unele dintre următoarele s-ar putea să fie doar -an: căliman ”neam de uriași” (alb.kolmë ”drăguță, atrăgătoare, dolofană”), goliman/goluman, ortoman, gârdoman, Cârloman (< Carolus Magnus?).