G
179 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
Am încă o intervenție privind cuvintele care încep cu /f/. Cunoaștem foarte bine fșat din Psaltirea Scheiană că ar fi etimologizat prin lat.fossātum /fosˈsaː.tum/, cu accentul pe a doua silabă. Similar cu acesta, au și albanezii fshat ”sat”. Sensurile satului indică o conflare și cu pp. lat.satum din serō, serere ”a semăna”.
Am argumentat de ce cred că ”săpată” → ”sat/oraș/cetate” și este un tipar indo-european, foarte probabil reprodus după limba dacă. Dar mai avem un regionalim obscur, șură ”gura unei peșteri” (și avenuri) la Moți, de unde și expresia ”ai gura cât o șură”. Nu cred că se referă la șura (germ. schiur) îndeobște cunoscută.
Etimologia mea este fissūra /fis’su:.ra/ din verbul findō, findere ”a despica, a împărți”. Nu pot verifica ipoteza asta, nici cealaltă de mai sus. Curios lucru este că fonetismul acesta e anormal pentru română. Silabele neaccentuate sunt afectate de pierderi sau transformări ale vocalelor, dar fșat este aproape inpronunțabil pentru un românofon. În ”cneaz” sau sl. *gnojь ”bălegar” a trebuit să introducem o vocală, chinez și respectiv gunoi. Albaneza modernă, ca și cea veche (sec.XVI), nu ”suportă” grupul *gn (mai ales la începutul cuvintelor), așă că-l transformă în /nj/, adică sp.ñ, și e unic în sensul că se păstrează mai bine decât /nj/ obținut din alte circumstanțe.
Sufixul moțional -onjë (*-āgnā) este un astfel de exemplu, care apare și la grupul nostru est-romanic: șchipoană (m-ții Coziei) ”vultureasă” – Alb.shqiponjë, breboáie (*breboániă) ”femela brebului”, ghionoáie (*ghionoániă) – Alb.gjonjë ”cucuvea”, arom.lupoanji, ursoanji.
În albaneză au mai multe exemple, incluzând aici și sufixul patronimic de form. col. -aj ”-ești” (Prenkaj, Çabaj) care avea o formă -anj și -agnj. Cel din urmă era doar o convenție fonetică pentru a nota nj. Probabil aveau și Dacii ceva similar prin Acmonia sau Bononia.
Afixul acesta moțional nu prea poate fi varianta de gradație zero a rad.*ǵenh₁- ”a naște, a produce” regăsit foarte rar în limbile italice și celtice, dar e curioasă asemănarea. Să fie *-āk- + *-nih₂ (moțional)? Vezi IE *pótnih₂(“wife, mistress”) și *potis ”master, ruler; husband” moștenite de greaca antică: πότνιᾰ (doamna) și πόσις (soț)/lat.potis.
Exemple: lat.aprugnus `from the boar’ aprugna ”carne de mistreț”, PCelt. *kolēgno- ‘cățeluș, animal mic’ (v.irl. cuilén ‘cățeluș, pui, pisic’, velș colwyn, colwynod, v.Bret. coloinan.
Lat.prīvignus ‘born separately’ (născut separat) → ‘stepson’ (fiu vitreg), benignus ‘born with goodness’, malignus și așa mai departe. Alexander Lubotsky nu crede că aprugnus cuprinde sufixul acesta pentru că nu se traduce ”născut din (porc) mistreț”
https://starlingdb.org/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2Fdata%2Fie%2Fpokorny&text_number=491&root=config
https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0059:entry=aprugnus
Posibil ca în lb.Dacă să fi avut acea transformare fonetică (*-onia), dar în cuvintele moștenite din latină nu mai apare. Vezi sufixul -man, posibil din lat.magnus, deși în unele dintre următoarele s-ar putea să fie doar -an: căliman ”neam de uriași” (alb.kolmë ”drăguță, atrăgătoare, dolofană”), goliman/goluman, ortoman, gârdoman, Cârloman (< Carolus Magnus?).
Am o ipoteză privind transmiterea și transformarea grupului consonantic dacic *vt spre *ft. Nu știu dacă se verifică prin exemple. În albaneză este cu siguranță posibilă: ftujë, dial. Cham/Čam ftulë, Arb. vëtulë ‘female kid’, coradical cu rom.vătuiu, Arom. vitulju, Megl. vitulju.
ftoh ‘to cool down/a răci’ (*awa-*tāja ”a dezgheța”)
Ion Mocioi dă vreo două fitonime presupus dacice (prob.grecești), cu acest *ft de mai sus:
”phity „făt; mugur“ și phtela „pin, brad“. În germană, Fichte „pin“. În familia arborilor de pin intră și bradul, și molidul, și alte pinacee.”
Phityphtela, philophtethela, phito, pihethela → pin (Pinus silvestrus L.) „muguri de pin“, plantă înaltă (arbore sub 40 m), cu scoarța roșcată, exfoliată și frunze aciculare lungi (4-6 cm), ai cărui muguri sunt folosiți în medicina populară pentru răceli și boli de plămâni.
(Nume dacice de plante medicinale atestate, Ion Mocioi)
O fi posibil să avem un /ft/ din *vt? Mai sunt astfel de cuvinte ceea ce demonstrează că suntem familiari cu un astfel de context și-l preferăm pe acesta în loc de -tv- sau -ht-: liftă < *livtan < litvan, poftă < pohtă, moliftă < molitva, molidvă, bruft < pers. âbruft, buft < *butvă(?), a ghiftui, doftor < dohtor (doctor, doptor), Doftana < dohot, ofta < ohta, a cafta, caftez ft care va prefigura pe cea albaneză: Eftacentus < Eptakentus, Eftepir.
https://web.archive.org/web/20110930120503/http://soltdm.com/langtdm/thes/e/epta.htm
Când și formantul ebri- este transformat în *evri-, evri de către greacă, se va preface în efri-
https://web.archive.org/web/20110930115558/http://soltdm.com/langtdm/thes/a/abro_ebry.htm
Albaneza emulează Ossetina privind un mai vechi pt care devine ft: i aftë < lat.aptus, troftë < *trupta < lat.trūcta „păstrăv”, dëftoj 'a arăta, a indica' < *indiptare < lat.*indictāre, etc. În alte exemple transformă un mai vechi *vș (< *-vis-, *-vuș-) în fsh, ceea ce cred că se putea întâmpla și în dialectale dacice.
Româna cred că moștenește acest f (ca alofon) atât din Dacă, cât și din latină: bolf ”bloc de piatră, stîncă” din bulvan, bolovan sau un der.autohton *bāluvis, golf ”craniu” ar putea fi coradical cu sl.glava (cap), Lit.galva sau este un derivat autohton *gāluvis. Albaneza și Daca ar fi asimilat *lw- în ll (vezi mal ”munte, deal”). Dacă în schimba aveau un sufix derivativ *-uv-, cunoscut și-n limbile baltice (-uvis, -uve, -uvas), atunci -lf- ar fi perfect natural.
https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1529
Lexicul nostru are câteva cuvinte romanice interesante și din latină, cu un semantism original. A pleca (și supleca) din lat.plicō, plicāre sau a merge din migrō, migrāre (alb.mërgoj “to move away”, mërgues ”migratory”). Acesta din urmă se confundă cu un derivat din minō, mināre (rom. a mîna, arom.mina ”mă mișc) cf. arom.inmu ”îmblu”, imnatic „îmblet, mers”.
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A6336/pdf
Oare miniș (loc cu pășuni) este maghiar sau autohton cf. unui *min(ă) din *menH- ”to go, to tread/trample” (Let.mit ”a zdupăi, trece, pedala”, Lit.minti ”zdupăi”, Gal.mynd ”a pleca”, Umbrian menes “vor veni”, Rus. mjatʹ, “a mtotoli; a frământa/dipsi”) slavon męti "a călca, a frământa"
Proto-celt. *mon-i- 'merge' [Vb] lrl. muinithir 'goes around', velș mynet, myned, mynd
Vb.(Trans.) a mere (=merge) poate fi o formă rotacizată din *min- confundat cu a merge din lat.migrāre. E amuzantă etimologia prin mergō, -ere „a scufunda”, dar mă întreb de unde au scos aromânii din Pind vb.a dipni „a (se) coborî” (*dipăni?). Să fie vreun verb grecesc sau unul autohton, cf. *dʰewbʰ- (“deep/adânc”), care ar fi dat alb.det/dēt sm. ”mare” (var.dejt, deejt, dejët). Ideea acelui mergō, -ere este de a se ”scufunda” în codrii seculari venind din munți golași.. presupun.
E curioasă această palatalizare a lui ‘l’ în albaneză din cele mai neașteptate contexte fonetice: vëtulë / ftulë / ftujë, ujk < arh.ulk 'lup' (dial.Çam ulk, ulkonjë „lup, lupoaică”), bajzë/balzë (lișiță), bajgë, balgë – arh.bal(ë)gë baljëgë – rom.balegă/baligă din *bolgʷ-. cf. Gr. βολβός (volvós, “bulb”) sau βόλβιτον 'cow dung' (suf. -iton).
bijë < arh.bilë 'fiică' (Mess. bilia), balë "cal sau căine peag; pată albă (pe frunte); bursuc” – arom.balju (NP Balius, Belisarios), tr.balios ”pătat (cu alb)” păstrat în greacă al[turi de al lor phalios. Suspectez că tracii erau mai pricepuți ca Grecii la creșterea și ameliorarea unor animale (caii în special), de unde păstrează un lexic specific. Chiar caballus s-ar putea să fie și tracic, nu doar celtic (irl.capall, velș ceffyl Proto-Ir. *kabah, *kabalah: Pers.kaval, Hot.kabä, poate oset.bæx
https://en.wiktionary.org/wiki/caballus
https://en.wiktionary.org/wiki/%D8%A8%DB%8C%D8%AF%D8%AE
Pe de o parte, Albaneza transformă anticul *lj (*l + *-yos) în *ll și ulterior l, pe de altă parte, în evul mediu palatalizează pe l intervocalic sau lipit de o consoană. E important această transformare pentru că suspectez că apare și-n dialectele dacice:
– coibă „peșteră” (Coiba Mare și Mică, Apuseni) cf. răd. *(s)kelH- (“to split, cleave”).
– colibă cu var.coibă (Sadoveanu: „Casa lui, în vremea verii, e o coibă rotundă de trunchişori de brad împreunaţi la vârf.”);
– scoibă, reconstruit prob. *kālba < *kālibʰā (vezi alb.vorbë!) și coradical cu. reg.scoloi (*scoloniu), alb.i hollë adj.„subțire, zvelt, fin, delicat” (*skāla) sau PGerm.*skalìaz 'thin, dry, shallow' (Eng shallow).
Eng.shell (carcasă, scoică) și Sl.*skolьka (bg.skojka, skolka) acoperă al treilea sens al acelui reg.scoibă, care cred că este pe de-a întregul tracic.
3. „coajă verde de nucă; coajă de dovleac fiert (hrană pentru porci)”
https://dexonline.ro/intrare/scoib%C4%83/113352
reg.coibă (Maram.) ”femeie dichisită” (etim.?)
cuib și arom.culjbu ( megl., istr. cul’b) < lat.*clubium?? O metateză ar fi dat *culbiu sau chiar *culibu, nu arom.culjbu.
https://en.wiktionary.org/wiki/vorb%C3%AB
https://en.wiktionary.org/wiki/holl%C3%AB
PIE *k(')alub-, -ph- ”cover, shell” – Alb. guall ”scoică” < *gāla, *gōl(w)a.
https://en.wiktionary.org/wiki/guall
Suspectez că se produc niște transformări fonetice la finele culturii și limbii nord-tracice, odată ce sunt influențați masiv de către slavi în vest, pe unde se revarsă grosul emigrației slavice. La fel și pentru albanezi în Balcani.
Sau e vorba de o evoluție internă în cele două limbi, influențată de un context fonetic anume. Nu-mi dau seama care ar fi acesta. Îmi dau seama că exemplele mele sunt obscure, ca majoritate dacismelor, dar báligă/bálegă și v.alb.baljëgë nu sunt. Majoritatea lingviștilor acceptă un radical *balgʷā́. Cum scot din acesta gr.βολβός și cele două cuvinte preromanice, nu știu.
Ori se petrece transformarea fonetică presupusă mai sus ori avem altceva, ca o metateză a iotului sau un derivat după un termen necunoscut și pierdut care însemna vită sau bour. Vezi Βόλινθος (bolinthos) „bour, zimbru” sau Barić reconstruiește un *bǝlno-gʷā după Sl. *govьno (*gʷṓw- „vite”), dar gr.βόλβιτον indică clar spre un *bolgʷā „vacă”. Ce mai lipsește aici este un sufix cu sensul ”pertaining to the” (care aparține ..)
Eu aș fi reconstruit *bǝlno-ikā dacă numai aș avea idee despre ce-i acest *bǝlnos! Să fie *bal-/*bel- ”puternic” cf. Dac.*balis (*bǝlnis „putere”) din Dekibalis, Dekebalis și fryg.ballēn (rege) sau *bhel- (to swell), *bhelgh- cf. v.eng. beallucas (testicole), *balþaz (“strong, bold”) și altele?
*balg + *gnȏjь (“pus, manure”) ar fi fost OK. Ultimul cred că are un coradical în Alb.ganë ”filth” (miyerie) → gani ”f. fertility, productivity; -shëm adj. fertile, productive”.
Mă aștept să găsim într-o zi *balg-itja (*balgiță) sau *balg-īcā în vreun dicționar antichic (la Hesychios), dar nu știu dacă ar avea loc o sincopă a lui g sau chiar o asimilare spre *ll și transformarea sufixului în *-ecă, mai departe sonorizat în *-egă. Transformarea lui -ic- și -īc- în -ec- (ulterior -eg-) apare încă din antichitate cu sufixul oiconimic -ika, dar și cu lărgirea verbală (lat.) -icō, -icāre (măreca, îngreca) sau cu lat.-icus (vitreg, arh.vitrec).
Posibil să fie și un sufix *-igos, *-igā (IE *-ikos). Vezi proto-celt. *lāɸigos (vițel), coradical cu alb.lopë (vacă).
https://en.wiktionary.org/wiki/l%C3%B3eg#Old_Irish