În Săptămâna Patimilor să ne aducem aminte de românii care au trecut prin cele mai mari cazne și suferințe nemeritate, care au plătit deseori cu viața credința lor în Iisus Hristos: LEGIONARII.

Mărturii neutre despre legionari:

(1) Constantin Argetoianu, “Insemnari zilnice” , 1937
-9 decembrie 1933 –
Cu privire la dizolvarea Gărzii am aflat lucruri interesante. Cel care a pus toată procedura aceasta la cale a fost Titulescu. El l-a învărtit pe rege și l-a convins că Garda de Fier e in serviciul hitlerismului și că succesul ei ar fi egal cu implantarea influenței germane în România. Cu Zelea Codreanu tare și mare, România ar începe să graviteze în jurul Berlinului și am pierde astfel prețioasele noastre alianțe de azi. Gardismul e sinonim cu aventura și trebuie distrus cât e timp. Date fiind complicitătile lui Vaida cu Garda, Titulescu a convins pe rege că numai liberalii si Duca pot desființa pe Codreanu și pe ai lui, iar pe de alta parte, a convins pe Duca sa-și ia această sarcina asupra sa. Și asa s-a format guvernul Duca. Să fi fost acesta secretul pe care regale mi-a declarat că nu mi-l poate spune, dar ca mi-l va spune odată ? Se prea poate. Asfel stând lucrurile, cuvântul lui Titulescu a fost hotărâtor pentru procedura de dizolvare a Gărzii. Duca a hotarât să se decreteze dizolvarea prin Jurnal al Consiliului de Ministrii așa cum făcuse mai înainte, căci Garda de Fier mai fusese dizolvată o dată de Mihalache.

(4) Ziarul Dimineața 22 decembrie 1933
Organele de siguranță și Jandarmeria au operat numeroase arestări la Cluj și Chișinău; la Brașov a fost arestat Ioan Codreanu, tatăl șefului Gărzii de Fier s.a.

(5) Armand Calinescu, Memorii
Rolul regelui în săvârșirea acestei crime politice nu a fost elucidat. Totuși cererea sa ca trupul lui Duca să fie imediat transportat la București, acceptarea cu multă greutate, ca el să fie depus la castelul din Sinaia lângă camerele servitorilor, neprezentarea de condoleanțe familiei, neparticiparea la funeralii sunt elemente care ilustrează o comportare cel puțin stranie.

(1) Constantin Argetoianu ‘’Însemnări zilnice’’ 1933-1937.
Ce nu se știe e cât de urât se purta regele față de mort și de familia lui. Îndată după asasinat s-a telefonat la Foișor și s-au cerut instrucțiuni, regele ar fi vrut ca, cadavrul să fie imediat expediat la București; însă explicându-i-se că erau anumite pregătiri de făcut a admis să fie așezat între o sală de jos a Castelului Peleș, lângă camerele servitorilor, unde corpul neînsuflețit al primului său sfetnic a stat până a doua zi. Nici nu s-a adus să îl vadă, nici nu a trimis o floare.
Grigore Duca, fratele victimei, juca bridge la Henri Catargi unde au venit să-l vestească. A luat pe sora sa Gabriela, și au plecat la Sinaia, unde au ajuns la orele două noaptea. Nadia, disperată, n-a fost lăsată să plece decât a doua zi dimineață și a sosit la Sinaia la amiaza. Nici unuia dintre ei regele n-a catadicsit să îi facă condoleanțe personale. De ce n-o fi vrut să dea ochii cu apropiații mortului? L-o fi mustrat conștiința și o fi simțit partea de răspundere pe care o avea în acest omor? Alții spun că n-a vrut să îi vadă pentru că prea s-a bucurat de moartea lui Duca și n-a vrut ca familia mortului să îi citească bucuria pe față.
Fiecare se credea osândit, socotea ca doborârea lui Duca fusese numai un inceput si tremura pentru pielea lui. În ziua înmormâmtarii, miniștrii s-au dus la Ateneu ca și cum ar fi ieșit din tranșee, la atac.

(6)Henri Prost, ‘’Destin de la Romanie’’ 1918 1954
Nu este hazardată presupunere că această chestiune a fost o mașinație a Palatului, cu complicitatea ministrului de interne Inculeț și a prefectului poliției Gabriel Marinescu. Regele și metresa lui il detestau pe Duca, care, în iunie 1930 se pronunțase împotriva restaurației și chiar și mai violent împotriva întoarcerii în țară a favoritei. Pe de altă parte, Elena Lupescu nu putea pe bună dreptate să nutrescă simpatie față de anti-semitism, iar Carol era îngrijorat de amploarea pe care o lua mișcarea lui Codreanu. Lichidând cu brutalitate Garda de Fier prin Duca și lăsând să cadă responsabilitate acestei acțiuni asupra acestuia, regele și anturajul său știau că îl fac pe Duca obiect al răzbunării Căpitanului; împușcau astfel doi iepuri dintre o lovitură. Cum mai putea fi pus sub semnul îndoielii faptul că poliția lui Inculeț a permis ca Duca să fie asasinat? Cei trei asasini au stat în sala de așteptare a gării Sinaia de la ora 11 dimineața până la ora 8 seara fără ca nimeni să le fi remarcat prezența neobișnuită. Or 8 polițiști erau însărcinați cu asigurarea securității președintelui Consiliului și trebuiau să îl însoțească peste tot. Dintr-o ciudată neglijență, peroanele Gării fuseseră lăsate în semiîntuneric.

(5) Armand Călinescu, Memorii
Văd pe Cristescu șeful siguranței care îmi spune că Siguranța cunoștea intențiile Gărzii de Fier de-al asasina pe Duca și acesta fusese prevenit. Însăși persoana atentatorului era cunoscută. Organele subalterne au fost însă lipsite de vigilență în ziua atentatului.
5.Armand Călinescu, Memorii
De pildă am să-ți relev un fapt. Dumneata știi cât am regretat noi pe Duca. Ei bine, totuși , – în țară la sate – țăranii spun: va fi fost un om bun, Duca, dar față de bătăile și schingiuirile ce am pătimit noi, moartea capului liberalilor a fost o pedeapsa lui Dumnezeu. Relevă aceasta ca să vedeți ecoul alegerilor.

(6)Henri Prost, ‘’Destin de la Romanie’’ 1918-1954
La procesul care s-a deschis la București la 19 martie 1934, s-au prezentat ca martori ai apărării Vaida Voievod, Maniu, Argetoianu, Averescu. Acești martori nu merg până într-acolo încât să îi scoată nevinovați pe asasinii lui Duca, dar dezaprobă la unison dizolvarea Gărzii de Fier. Vaida și Maniu uita că ei înșiși au dizolvat Garda prima oară în vara lui 1930, Argetoianu a doua oară în martie 1932. Cei trei asasini sunt condamnați la închisoare pe viață ; în ceea ce-i privește pe complici, aceștia toți sunt achitați inclusiv Codreanu , comisarul guvernului renunțând la orice acuzație împotriva lor.

(5) Armand Călinescu, Memorii
29 aprilie 1934. Manifestație studențească in fața Palatului. Regele iese la balconține si salută cu salutul fascist; tine o cuvăntare. Se strigă: “Trăiască Garda’’, Codreanu, etc. Manifestanții, cu muzica prefecturii poliției, la locuința lui Nae ionescu si general Cantacuzino, unde se află si Corneliu Codreanu. Îi aclamă.

(9) Ziarul ‘’Dreptatea’’ 20 iunie și 26 iulie 1935
Colonelul Gavrila este un exponent. Un specimen dintr- o serie de cuibare cu ploșnițe sugătoare de sânge din trupul sănătos al Nației. Focare de infecție. Nici viața filmată a gangsterilor nu întrece în peripeții și tertipuri activitatea acestui borfaș de junglă.
(10)” Crezul nostru ” Foaie clandestină, 11 noiembrie 1935.
Ne-am fi așteptat ca cel puțin după suirea pe tron și după ceea ce jurat pe constituție, Regele Carol II să aibă o atitudine de demnitate și conformă acelui jurământ. Dar realitatea a fost alta: Regele Carol II a devenit și de astă dată că nici vârsta, nici rolul de rege nu l-au schimbat: el a rămas același om cum a fost prințul Carol; legile țării pentru el nu au valoare, interesele țării sunt subordonate intereselor și ambițiilor sale personale; morala si etica sunt fleacuri bune pentru alții; jurământ, cuvânt de onoare, adevăr, rușine(….) prețuiesc pentru Regele Carol tot atât cât istoria documentată ne spune că prețuiau pentru prințul Carol al României. El nu numai că nu s-a gândit să strângă și să consolideze partidele politice, pentru a le utiliza în folosul țării, ci din contra, el este autorul destrămării și fragmentării acestor partide în 16 grupulețe, pentru ca acum, in deriziune, să apeleze la unirea lor.
Cel mai just răspuns, pe care poporul român trebuie să-l dea, ar fi proclamarea republicii.
(…)Republica într-un stat democrat este starea superioară a dezvoltării politice, este negaț iunea monarhismului și a absolutismului.
( Acuzat de lesmajestate, Dr Gerota a fost arestat și dus la închisoarea Malmaison.)

(5) Armand Călinescu, Memorii
Lungă întrevedere cu Gavrilă Marinescu, la mine acasă. Tătărăscu a avut inițiativa numirii lui în guvern. Nu a acceptat decât după ce Rex l-a convins și el. Gavrilă Îi făcuse un raport de vineri. Când s-a întors Rex în București, duminică, l-a chemat de dimineață și a spus că e convins de primejdia Gărzii de Fier și de necesitatea represiunii. Gabriel i-a spus lui Tătărăscu că primește numai cu condiția de a-i aproba planul de lucru. El nu merge la Parlament, nu merge nici la Consilii, decât spre a i se da aprobarea. Apoi să fie lăsat să lucreze liber. S-a primit propunerea. Are de gând să suprime pe Codreanu, și vreo 30 de gardiști principali. Și-a format echipe din 200 de pușcăriași cu care va da lovitura într-o noapte.

(8) Zaharia Boila, Memorii
La începutul lunii martie (1937), mă pomenesc cu un curier trimis de Corneliu Codreanu, acesta comunicându-mi că, “Căpitanul dorește să mă vadă, dar nu la Cluj, la București și întâlnirea trebuie să fie aranjată în mod discret, ca Palatul sa nu afle ceva despre această întâlnire”. Mărturisesc că am fost foarte curios cam ce anume dorește șeful Mișcării Legionare să vorbească cu mine.
În ziua de 11 Martie 1937 întâlnirea a avut loc la București în casa inginerului legionar Ionică. Corneliu Codreanu, care nu făcea multă diplomație, mi-a spus că “ar dori să aibă o întrevedere cu Maniu și n-a crezut de bine să se adreseze lui Maniu direct, ci numai să sondeze terenul și că întâlnirea să rămână secretă”. Mare i-a fost mirarea când i-am comunicat că de patru zile Maniu a plecat la Viena, de unde se va duce în Franța, unde va rămâne timp mai îndelungat. Codreanu, după ce se necăji puțin că n-a fost exact și la timp informat de această plecare – firește de serviciul său de informații – a spus textual: “Chestiunea este serioasă și nu o suferă nici o amânare”… Aveți dumneavoastră posibilitatea să transmit o scrisoare confidențială, fără ca scrisoarea să cadă în mâinile serviciului secret al regelui?”
I-am răspuns că este o astfel de ocazie, deoarece peste două zile pleacă la Viena Aurel Leucutia, care va rămâne tot timpul cu Maniu.
Dupa ce l-am convins ca Aurel Leucutia este un om discret, taciturn, de absoluta încredere, Corneliu Codreanu a început să îmi dea lămuriri mai ample asupra fondului chestiunii. L-am rugat să îmi permită să iau notițe. Redau această convorbire sub forma de dialog pentru că o socotesc foarte interesantă.
“Codreanu: Pe mine m-a condamnat la moarte Regele Carol II ( o clipă l-am privit uluit si am avut impresia că halucinez).
“Eu: Pe dumneavoastră? Regele Carol II? E de necrezut.
“ Codreanu: Și totuși este așa. Am informații din cea mai bună sursă, asupra căreia nu încape nici o îndoială de bănuială.
“Eu: Iertati-ma, dar lumea, mai ales în urma evenimentelor din vara trecută, și-a câștigat convingerea că între regele Carol și Mișcarea Legionară există cele mai bune raporturi.
“ Codreanu: O fi așa, între timp s-au întâmplat însă lucruri despre care lumea nu știe și dumitale ți le spun, deși sunt strict confidențiale, dar trebuie să le transmiți lui Maniu căci numai astfel se explică înverșunata lui dușmănie față de mine.
Mai acum câteva săptămâni am fost chemat în audiență la rege. Ea a avut loc noaptea într-o casă particulară (probabil la Malaxa). Regele mi-a spus înainte de toate că simpatizează mult cu mișcarea noastră și că are de gând să demită guvernul, să înlăture din mecanismul politic partidele, să inaugureze o guvernare absolutistă, personală, bazată pe mișcarea legionară. Regele mi-a cerut să-l proclamăm “căpitanul mișcării”, eu voi fi locotenentul său și mă va numi șeful guvernului. I-am răspuns că sunt încântat de bunăvoința lui cu care privește mișcarea noastră și că sunt extrem de măgulit de aprecierile sale favorabile, chiar exagerate pe care le-a exprimat față de persoana mea, dar că totuși nu pot să-i primesc oferta. Socot că nu sunt suficiente elanul și disciplina pentru a ne asuma răspunderea guvernării.
“Eu… L-ați condamnat pe Titulescu, cu care Maniu este perfect solidar.
” Codreanu: Condamnările acelea nu au decât sens teoretic, sau dacă voiți simbolic. De altfel, asupra lor vom putea reveni.
“Eu: Și vă rog să nu uitați că toți fruntașii din partid sunt de acord să ducă lupta în contra regelui, lături de Maniu.Dar tocmai pe acest punct s-a produs sciziunea în partid și a părăsit Maniu șefia.
” Codreanu: Toate acestea le știu, dar mai știu că opinia publică din partid este alăturea de Maniu, care nu va renunța la atitudinea lui. Și atunci o tovărășie cu mine I-ar fi, cred,utilă.
De altfel eu, fiind pregătit pentru orice eventualitate, am lăsat un testament politic, scriind acolo: „(… ) Dacă nu voi mai fi, mergeți la Maniu, care e singurul în stare să mă răzbune. ”
Apoi, văzând că tot mai stau la îndoială asupra posibilității unui asemenea acord, Codreanu a mai adăugat:
” vă rog pe dumneavoastră să comunicați toate punctele pe care le-am discutat domnului Maniu. Domnia sa este meșter în formule. Cred că va găsi formula potrivită…. ”
I-am scris îndată lui Maniu, care se găsea la Viena, n-am primit însă niciun răspuns. Dupa 3 luni primesc o telegramă să mă duc la Karlsbad unde îl voi întâlni pe Maniu. Acolo Maniu mi-a dat următorul răspuns:
” Comunică lui Codreanu că acum nu ne putem întâlni. Chestiunea nu este actuală. Dar la toamnă situația se va schimba radical și atunci ne putem vedea. ”
A avut loc o nouă întâlnire a mea cu Codreanu. De astă dată la Predeal. Codreanu a lund cunoștință de răspunsul lui Maniu, mi-a spus: „. Perfect. Eu văd că situația e la fel.. Și sunt mulțumit. ”
Mai multe nu mi-a spus și nici eu nu l-am întrebat.

(8) Zaharia Boila, Memorii
Șefii celor trei partide care au iscălit pactul electoral, deci Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu și Corneliu Codreanu, s-au întrunit odată după alegeri pentru a examina situația. Corneliu Codreanu a declarat că iși ia libertatea de acțiune.
– Și ce aveți de gând să faceți? L-a întrebat Maniu.
– Mă duc la Predeal, să fac ski, să mă odihnesc, a răspuns în silă Codreanu.
– Rău faceți, i-a replicat prompt Maniu, acum nu e timp pentru sport.
– Dumneavoastră ce spuneți că este de făcut.?
– Eu sunt de părere, a continuat Maniu, că dușmanul, ce-i drept este lovit crunt, dar nu este distrus. Trebuie deci să continuăm lupta. Trebuie să ieșim acum pe stradă, să ocupăm piața Palatului, și să nu ne retragem de acolo până ce regele nu se va da bătut. Dacă listele mele ar fi obținut majoritatea absolută sau măcar relativă, aș lupta singur, așa mi se va răspunde că nu reprezint majoritatea țării. Iată ce au început să scrie deja ziarele. (Maniu a scos din buzunar o gazetă independentă de dreapta)”(…) opinia publică s-a pronunțat, în majoritatea sa pentru curentele de dreapta(…) prin urmare, o acțiune a noastră numai așa ar produce efect, dacă și legionarii s-ar alia ei. Atunci nimeni nu ar putea obiecta nimic.
Însă Corneliu Codreanu nu putea fi convins și câștigat pentru nici o acțiune. Oamenii lui care abia au aprobat și susținut pactul, acum ar fi văzut în orice acțiune numai o manevrare în favoarea partidelor democratice și de stânga. Aparențele erau într-adevăr așa.
Corneliu Codreanu a plecat întradevăr la Predeal unde generalul Antonescu, ca emisar al lui Goga, i-a oferit un pact de neagresiune. Codreanu fără experiență, fără să înțeleagă rostul adevărat al acestor cancanuri de după culise, plictisit de insistența partizanilor săi, a primit oferta.

(12)Pamfil Seicaru,” Istoria partidelor National, Taranesc si National-Țaranesc”
Regele a insărcinat pe Mihail Manoilescu să vadă pe Corneliu Codreanu și să-l convingă să vie la Palat. Șeful Garzii a refuzat. Războiul intre rege si Garda de Fier începea. Din ianuarie 1938 și până în ziua abdicării, acțiunea regelui a fost subordonată acestei lupte.

(17) Nicolaie Petrescu Comnen, Memorii.
Când Octavian Goga a prezentat lista noului guvern, regele a acceptat pe toți ministrii, chiar pe generalul Ion Antonescu ca ministru al apărării naționale, dar a impus pe Armand Călinescu la interne. Faptul că regele rezervase Ministerul de Interne celui mai hotarât adversar al Gărzii de Fier era o indicatie, pentru cine știa să citească în politica întortocheată a lui Carol, că guvernul Goga era un simplu provizorat. Și în timp ce șeful guvernului își scria manifestul electoral, Armand Călinescu pregatea cu regele noua formulă, menită să acopere lovitura de stat și instaurarea dictaturii regale.
În 1933, Armand Clinescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne, luase, împotriva voinței primului ministru Al. Vaida-Voevod, măsuri severe împotriva mișcării legionare. Regele, impunând-ul ministru de interne, indica și linia politicii interne, în contra Gărzii de Fier. Ori, Octavian Goga încerca o întelegere cu Corneliu Codreanu, ca să realizeze un cartel electoral, ceea ce a fost de ajuns ca regele să-i retragă increderea. Prin urmare, caderea guvernului Octavian Goga a fost decisa în momentul în care regele a impus pe Armand Calinescu la interne.
Lui Tharaud, care a venit la Bucurestiîn iarna lui 1938, regele i-a făcut această mărturisire: “Chiorul acesta este singurul om aici care vede clar”.

(5) Armand Călinescu, Memorii
Raportez incidentele din ajun: 2 morți legionari împușcați de jandarmi. Rex raspunde ”La asta te așteptai.”(7 februarie 1938)

(15) Mihail Sturdza, “România și sfârșitul Europei” 1966
(dupa împușcarea a doi legionari)
M-am dus la președenția guvernului și, fără a-i băga în seamă pe ușieri, am pătruns în cabinetul primului ministru și l-am întrebat cu amărăciune si indignare ce avea cu mine, dacă era la curent cu cele ce se intamplau sub administratia sa. Goga, profund tulburat, congestionat la față, părul in dezordine și măinile tremurânde, plimbandu-se prin încapere, se văita:
“Dumneta crezi că eu sunt vinovat? Calmându-se m-a poftit sa iau loc și m-a intrebat dacă nu puteam să-i mijlocesc o întrevedere cu Corneliu Codreanu. “Ar fi tragic și comic totodata, a spus el, ca doua miscari naționaliste să se infrunte și să se distruga reciproc spre bucuria adversarului comun. N-am putea , măcar o dată, să cădem de acord ? “
I-am cerut primului ministru să spună, fără riscul de a desminți ulterior, dacă pot să transmit lui Codreanu că dorește să aibă o întrevedere urgentă cu el. La răspunsul său afirmativ și insistent, am intervenit la sediu, unde i-am comunicat Căpitanului propunerea lui Goga. Căpitanul a fost pe dată de acord și m-a însărcinat să organizez întrevederea. Fără a pierde nici un moment, m-am dus din nou la președintele guvernului, însuflețit de speranțele și perspectivele pe care le conținea plăcuta veste.I-am propus lui Goga ca să aibă loc întalnirea în satul Tătărani, aproximativ situat la 60 de km de Bucuresti. Alesesem acest loc având în vedere caracterul secret pe care îl necesita această acțiune. Goga mi-a cerut un răgaz pentru a-mi da răspunsul și, în ziua următoare, a propusca întervederea să aibă loc în aceeasi zi la ora 17.00 în locuința prietenului său Gigurtu, ministrul industriei și comerțului.
Nu cunosc motivele ce l-au determinat pe Goga să evite satul Tătărani ca loc al întalnirii. Mărturisesc că nu era vorba de o anumită emoție sufleteasca personală, fapt care ar fi fost cu atat mai puțin magulitor pentru Corneliu Codreanu și pentru mine. În afara de aceasta, evenimentele aveau sa demonstreze că alegerea Bucurestiului a domiciliului unui ministru pentru o întrevedere care urma să fie ținută secretă câteva zile, nu s-a dovedit a fi cea mai inspirată.
La ora 16.45 am părăsit împreună cu Căpitanul sediul legiunii, îndreptandu-ne spre casa indicată, în fața porții căreia am fost întâmpinați de doi agenți de poliție. Unul dintre indivizi, se pare, în serviciul lui Gabriel Marinescu, ne-a condus în biroul în care ne aștepta Goga si Gigurtu. Căpitanul si Goga și-au dat mâna fără să schimbe vreo vorbă. Și au trecut singuri într-o altă încapere.
Cu Gigurtu am stat mai mult de două ore, timp în care s-au băut multe cafele. Gigurtu parea a-mi împartăși sincer bucuria și sperantele prilejuite de reconcilierea dintre cei doi șefi nationaliști. Când am citit pe chipurile lui Codreanu și Goga și din prelungita strângere de mână din momentul despărțirii că se ajunsese la reconciliere și înțelegere. Căpitanul, răspunzând întrebării pe care nu îndrăzneam să i-o pun, “Da, firește că am căzut de acord.” Acord în sensul că el să nu pretindă ca Garda să devina partidul cel mai puternic în parlament. Era o situatie pe care, pentru moment, dorea sa o păstreze și era dispus să-l ajute pe Goga să obțină majoritatea parlamentară pentru partidul său.

(15) Mihail Sturdza, “România și sfârșitul Europei” 1966
A doua zi m-am dus acasă la Goga la ora11.00 dimineața. Nu am avut timp nici să deschid gura ca Goga mi-a spus: “Nu mai sunt prim ministru”. În primele ore ale dimineții fusese chemat la palat, unde a avut loc urmatorul schimb de cuvinte între el și rege:
“Dragă Goga, ciocnirile dintre mișcarea legionară și guvernul tău sunt excesiv de frecvente și excesiv de violente. Îmi pare rău, dar mă văd obligat să cer să demisionezi. ”
” Majestate, am pus capăt neînțelegerilor cu Legiunea. Aseară am ajuns la înțelegere cu Codreanu. ”
” Te-ai pus de acord cu Codreanu? Foarte rău, dragă Goga, foarte rau. Voi forma alt guvern.”

(15) Mihail Sturdza, “România și sfârșitul Europei” 1966
Guvernul a început prin a da Căpitanului pașaportul pe care îl cerea. După răzgândire însă și după noi ordine primite din ascunsele hrube ale căror mandatar principal în România era regele Carol, autoritățile polițienești i-au retras pașaportul, în ajunul chiar al plecării. Căpitanul era prins în capcana regală, victimă desemnată a înscenărilor, procesului și uciderii, la care aceste hrube îl osândiseră de mai înainte și pentru care se pregătise tot aparatul judiciar și executiv al țării. Căpitanul ar fi putut totuși pleca
La insistenta mea îndemnare, primise, cel puțin teoretic, propunerea unei pregătite evaziuni, Căpitanul nu a plecat. Nici în acea noapte, nici în următoarele, în care alte proiecte sa elaboraseră.
Cunoscând pe Căpitan, cred că factorul decisiv a fost următorul: ordinul de demobilizare ce-l dăduse mișcării și cu consimțământul guvernului pe a-i ușura plecarea, cu alte cuvinte cu o încetare de ostilități, poruncită de el și admisă de guvern, Codreanu putea crede că își lăsa legionarii la adăpostul altor prigoane. Când însă i s-a retras pașaportul, a priceput că guvernul înțelegea să continue lupta și că o nouă prigoană se pregătea. În aceste împrejurări, nu s-a mai crezut îndreptățit să se despartă de ai săi: plecarea ar fi fost, pentru el, dezertare.

(17) Nicolaie Petrescu Comnen, Memorii.
La 29 noiembrie 1938, Carol al II-lea a sosit în țară, punându-mă în curent cu conversațiile ce avusese în Germania, îmi spuse că Hitler vorbise mai mult de chestiuni de ordin general, trecând în mod ușor asupra chestiunii Gărzii de Fier, dar cu Göring vorbise franc și amănunțit. Regele căuta să demonstreze că Germania, cât și italia săvârșesc, în primul rând, o gravă eroare când socotesc că Garda este o mișcare similară cu național-socialismul sau cu fascismul. Suveranul a căutat să convingă pe mareșalul Göring că această mișcare este o adevărată mișcare bolșevică cu tot alaiul său ideologic și cu toate metodele sale teoretice; că nu își ia inspirațiile la Roma sau la Berlin, ci mai degrabă la Moscova. Apoi suveranul insista asupra „impresiuni ce exista la noi în țară că Reichul ar sprijini moral și material, mișcarea. ”
Göring răspunse că guvernul Reichului își făcuse o dogmă să nu se amestece în treburi interne ale nimănui; că Führerul nu se interesează mai mult de Codreanu decât de altă personalitate din România.
El, Göring, atât în numele Führerului cât și al său personal, asigură pe suveran că nu înțelege nici un moment să facă vreo intervenție în favoarea acestei mișcări, înțelegând să se abțină cu desăvârșire de la orice act care ar putea semăna cu o imixtiune în chestiunile interne ale României. Göring nu a ezitat totuși să întrebe pe rege ce are de gând să facă cu gardiștii. Regele răspunse că unii dintre ei își împlinesc pedepsele la care au fost condamnați de instanțele judiciare, iar alții se găsesc cu domiciliul forțat la unele mănăstiri. Göring și-a exprimat, mai mult ca o părere decât ca o dorință, in termeni destul de vagi că poate ar fi mai înțelept dacă s-ar putea ca legionarii, atât condamnații cât și cei din lagăre, să fie tratați cu omenie.

(20) G.I. Duca, “Cronica unui român în veacu XX”, Mânchen 1984 ?
Abia înapoiat în țară, suveranul a hotărât să lovească în plin și astfel, înscenand o evadare a căpeteniilor Gărzii, fiind transportați de la închisoarea Râmnicului Sărat, unde se aflau deținuți după ultimele evenimente, I-a ucis pe toți, până la ultimul om.
Fără îndoială că nu doream moartea nimănui, spuneam la aflarea acestui măcel, dar asemenea criminali și-au meritat moartea cu prisosință.

(17) Nicolaie Petrescu Comnen, Memorii.
La 6 decembrie 1938, Djuvara telegrafia de la Berlin că(…) moartea lui Codreanu a produs, la Wilhelmstrasse, o penibilă impresiune, mai ales că survenea îndată după întâlnirea regelui cu Hitler! Miercuri 7 decembrie, la orele 11.30 mă prezentai în audiența regelui. După ce expediarăm lucrările curente, regele mă întreabă cu tristețe:
– Vrei să mă părăsești?
Repetai cele ce spusesem cu patru zile mai înainte lui Urdăreanu. (…) regele înțelese,… mă ruga cu insistență să amân plecarea din guvern încă vreo câteva zile, până ce va trece emoția provocată de ultimele evenimente.
Deși eu nu împărtășii nimănui, nici chiar soției mele, intenția de a părăsi guvernul, ziarul. ” Neue Freie Presse” din Viena a anunțat demisia mea, precizănd că acest act însemna desolidarizarea mea cu suprimarea gardiștilor.
Regele era abătut, afirma însă cu fermitate:
-“Comunicatul guvernului este cu totul conform adevărului (….) așa cum mi-a fost raportat de miniștrii respectivi.”

(15) Mihail Sturdza, “România și sfârșitul Europei” 1966
O explozie de bucurie a scuturat presa internațională la vestea uciderii Căpitanului. “Times” din Londra și “Times” din New York strigau: “Bine ați făcut ! ” Ward Price, cunoscutul publicist englez, care a vizitat pe Carol câteva zile după asasinare, declara: “Am fost impresionat de atitudinea sigură și energică a regelui, pe care ne obișnuisem în Anglia să-l considerăm un om cu caracter puțin serios.” Ministrul Marei Britanii la Praga s-a crezut obligat să facă o vizită de felicitare ministrului nostru Radu Crutzescu.

(22)Mariano Ambri, “I falsi fascismi…”, Roma 1980.
Prilejul a fost oferit de o scrisoare deschisă prin care Codreanu îl acuza pe Iorga de a fi colaborat la lovitura de stat a regelui și de a fi deci răspunzător pentru desființarea cooperativelor legiunii.
Prin această scrisoare, potrivit Guvernului, Codreanu sa făcut vinovat de ultragiu. Un tribunal l-a condamnat la 6 luni închisoare.
Rezultatul a fost modest, atât pentru faptul că nu permitea lovirea întregii legiuni (deși în acest interval au fost arestați 250 de legionari) cât și pentru că, teoretic. Codreanu ar fi avut în scurt timp posibilitatea să se reîntoarcă la conducerea mișcării. Era nevoie de ceva mai substanțial. Drept urmare, foarte curând după aceea a fost deschis un nou proces penal, cu acuzații mult mai grave: activitate teroristă, deținerea de arme, tentativă de insurecție, activitate de spionaj în favoarea unei puteri străine.
Procesul a avut loc în fața unui tribunal militar: de această dată regele nu mai voia să riște.
Acuzare a preferat să insiste asupra altor capete de încriminare: legăturile pe care legiunea le are și le-ar fi avut cu Germania național-socialistă și spionajul pe care l-ar fi desfășurat în favoarea unei puteri străine. (Care nu a fost numită, dar care firește, ar fi fost tot Germania). În instanță a fost prezentată o telegramă prin care Codreanu îl felicita pe Hitler cu ocazia Anschlussului: o dovadă cam fragilă, întrucât și alți exponenți politici își exprimasera bucuria în legătură cu lovitura lui Hitler.
Cât privește problema spionajului, din documentele sechestrate reieșea că Legiunea dispunea de propriul său aparat informativ, care îi permitea să cunoască multe aspecte secrete din activitatea guvernului și a cercurilor economice din vecinătatea acestuia. Cu toate acestea, nu a fost posibil să se demonstreze că” spionajul” ar fi fost desfășurat pentru o putere străină. Dacă existau sau nu dovezi, acest lucru interesa mai puțin tribunalul militar, după cum nu avea prea mare importanță a se stabili dacă Codreanu fuse sau era un instrument conștient a lui Hitler. Judecătorii știau bine ce se aștepta de la ei: însuși acuzatul nu își făcea vreo iluzie în această privință. Condamnarea la 10 ani de muncă silnică nu a fost, așadar, o surpriză pentru nimeni. Codreanu continua să creadă că timpul lucra în favoarea lui și că evoluția situației internaționale avea să pună, probabil, foarte curând capăt dictaturii regale și recluziunii lui.
Exista un risc de care era foarte conștient: acela că partizanii săi, de nerăbdare sau din disperare să comită gesturi sau să provoace într-adevăr un val de violență, față de care guvernul ar fi reacționat prin măsuri și mai drastice. Călinescu nu avea nevoie de o asemenea ocazie: Înainte chiar ca procesul să se fi încheiat, el a ordonat ocuparea tuturor sediilor legiunii și arestarea câtorva mii de legionari( inclusiv toți conducătorii naționali) care au trebuit să fie trimiși în lagăre de concentrare, întrucât închisorile erau insuficiente pentru a-i mai cuprinde.

(23) Nicolas Nagy-Talavera, “The Green Shirts and the others”, Hoover , Standford, CA.
Nu a existat nicio dovadă a unei legături cu o putere străină. Legăturile cu Germania nazistă au fost întreținute mai degrabă de goga-cuziști, sau chiar de aripa fascistă neoliberală, a lui Gheorghe Brătianu, decât de legiune. De această dată oamenii din tribunalul militar fuseseră aleși cum trebuie. În ciuda intervenției curajoase a generalului Antonescu, care a apărut ca martor din partea lui Codreanu, sentința a fost o concluzie stabilită dinainte.

(24) Victor Lavescu , “Note și însemnări zilnice”.
Iamandi îmi vorbește de greutățile ce au de învins. Cred că în ceea ce privește Garda de Fier, ea este la pământ, curentul de gândire și ideologie a ramas neatins. Cei închiși în lagărele de concentrare sunt mai dârji ca oricând.

(6)Henri Prost, ‘’Destin de la Romanie’’ 1918-1954
Carol se străduiește de mai mulți ani să înregimenteze tineretul cu scopul de a trezi în acesta dragostea de patrie, ba mai mult, dragostea de dinastie. În toamna anului 1934 a înființat ” Straja Țării”, un soi de organizație de cercetași. Este marea idee a domniei. Mișcarea legionară fiind exterminată – cel puțin aceasta este iluzia pe care o au cei din cercurile înalte -, regele va dezvolta „Straja Țării” în speranța că va exercita asupra tineretului aceeași atracție pe care o avusese până atunci organizația lui Codreanu: uniforme, defilări în formații militare, impresia de forță și utilitate socială. Pentru el, este de a oferi un spectacol într-o nouă uniformă, de a apărea,în pantaloni scurți, cu beretă albă pusă pe ureche, de a fi aclamat și de a obține ovații pentru fiul său. Hotărăște, deci, să impună din acest moment tuturor elevilor de școală între 8 și 18 ani, înscrierea în”Straja Țării”. Totul în această instituție reamintește mai mult de formațiile de la Nüremberg și Roma decât de cercetășia engleză, în seamă cultul pentru șeful statului.
„Straja Țării” s-a bucurat de un oarecare succes în rândul copiilor, cărora le place, în orice țară, să poarte uniformă, să defileze în pas cadențat, să se joace de-a soldații. În zadar se spera însă că „Straja Țării” ar putea concura cu succes mișcarea legionară. Legionarii aveau sentimentul că aparțineau unei elite; portul cămășii verzi era precedat de o inițiere cu caracter religios; aveau conștiința faptului că erau destinați unei lupte al cărei succes era promițător de glorie și profituri, de unde mândria și zelul lor. “Straja Țării” nu aduce nimic din toate acestea școlarilor, care era obligați să se înscrie. În fine, ea îi făcea să piardă mult timp, fără să aducă vreun mare serviciu dinastiei, și mai puțin țării.

(25) Eugen Weber, “Romania”, în “The European Right”, Los Angeles, 1967
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
X Căpitanul a pus întotdeauna accent x
X Pe tradiția națională, românească, x
X pe stilul specific al legiunii, și x
X pe acele aspecte – in special spi- x
X rituale – care o diferențiau de x
X alte mișcaări înrudite. X
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

(26) Andreas Hillgruber, “Hitler, König Carol und Marshal Antonescu” , 1954
” Legiunea Arhanghelul Mihail”, întemeiată în 1927, denumită în 1930 „Garda de Fier”, era creația exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă.
În afară de multe idei comune – în special aversiunea hotărâtă împotriva bolșevismului – erau deosebiri fundamentale față de național-socialismul din Germania, cu care mișcarea legionară a fost adesea asemuită. Diferit era în primul rând caracterul profund creștin al Mișcării românești. Antisemitismul acesteia era de natura religioasă și națională, nu rasistă.
Cu purtătorul de fapt al propagandei antisemite din România, profesorul Cuza, Codreanu nu avea nici o legătură. Acesta a fost unul din principalele motive pentru care Reuniunea cu grupul Cuza-Goga nu s-a realizat.
Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democrației din România și reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creștinismul ortodox. Principiile Mișcării izvorau, fără nici o îndoială, dintr-un patriotism autentic.

IULIU MANIU ȘI MIȘCAREA LEGIONARĂ
Extras din articolul: ” raporturile dintre Țărăniști și Legionari” de Traian Golea, din Puncte Cardinale, septembrie-octombrie 1996.

Cum a văzut Maniu Mișcarea Legionară, el, șeful Partidului Național Țărănesc și exponentul unanim recunoscut al democrației în România? Dam mai jos extrase dintr-un articol semnat de Nicolae Penescu, fost secretar general al Partidului Național Țărănesc și ministru de externe în guvernul Sănătescu din toamna anului 1944: “Testamentul lui Maniu”. Acest articol a aparut în” România Democrată”, organ al Partidului Național Țărănesc, de sub direcția domnului Jean Teodorescu-Făget din New York ,numărul 31, 1979.
Tineretul a cunoscut astfel adevărul asupra celor întâmplate în acest timp în România, care este altul decât cel prezentat de comuniști. Politica Partidului Național-Țărănesc și a lui Maniu sunt una și aceeași.
Rețin trei capitole din acest” Testament”: Mișcarea legionară, tineretul și politica externă:
” Mișcarea Legionară. Cu excepția măsurilor luate contra legionarilor de Ion Mihalache, ministrul de Interne în 1932, la cererea regelui Carol, partidul Național-Țărănesc nu a avut niciodată o atitudine ostilă față de aceștia. ”
Corneliu Codreanu a întemeiat Legiunea pe trei idei: lupta națională, credința creștină, omul nou. Cu excepția chestiuni evreiești, nimic nu ne separa. Ne-am întâlnit ca tineri deputați în Parlament. Legiunea făcuse progrese repezi și importante în tineret. Este adevărat că exista problema evreiască, fiindcă evreii deveniseră, dupa unguri, cea mai importantă minoritate ca număr și era prima ca putere economică. Profesiunile liberale erau invadate de evrei.
În politica externă, preferințele lui Codreanu mergeau spre axa Roma-Berlin, din cauza repulsiunii față de comunism și fiindcă se credea că era în interesul țării să existe o politică alternativă.
La 23 August(cu ocazia armistitiului cu Rusia comunistă) s-a constituit guvernul Sănătescu și la cererea generalului(rus) Susaicov, președintele Comisiei Aliate de Control, au început arestările unor demnitari din timpul lui Antonescu, ale unor generali și legionari. La 4 decembrie s-a format alt guvern Sănătescu, eu fiind ministru de interne. Între primele măsuri luate a fost eliberarea legionarilor. A urmat guvernul Radescu, dar rușii îl voiau pe Petru Groza, cu toată opoziția lui Maniu.
După 6 martie 1945, situația partidului nostru a devenit foarte grea. Existam legal, dar eram împiedicați să activăm. Într-o zi prof. universitar Manu îmi cere o întălnire, la care va fi prezent și Pătrașcu, secretar generalal Mișcării Legionare, care se întorsese clandestin în țară. Pătrașcu mi-a propus colaborarea Mișcării legionare cu Partidul Național-Țărănesc în lupta contra comunismului….
Am comunicat această propunere lui Maniu, care mi-a raspuns: “ Cu Mișcarea Legionară colaborăm din 1942”. Maniu a sondat pe anglo-americani, în legatură cu colaborarea cu legionarii… Reprezentanții politici și militari anglo-americani nu au facut nici o obiecție. Maniu a consultat și pe Dinu Bratianu, și pe Titel Petrescu. Amândoi au fost de acord cu colaborarea Mișcării legionare. Partidele lor Liberal și Social-Democrat îi primeau pe legionari alături de ei.
Legionarii au fost tot timpul prezenți în confruntarea teribilă cu comuniștii. Erau lânga noi în campania din 1946 și la 30 Noiembrie. Regele Mihai a deschis sesiunea așa zisei Adunări Naționale împotriva opiniei lui Maniu, care credea inadmisibilă legitimarea alegerilor de către Suveran.
După cum vedem Maniu a acceptat bucuros colaborarea cu Mișcarea Legionară. Recunoaște și el că e o problemă evreiască, o minoritate etnică, puternică, dominand economia țătii, care a “invadat” profesiunile libere, dar declara ca nu este de acord cu soluția lui Codreanu pentru problema evreiască.
Codreanu a vrut să le reducă evreilor “influența” la proporția pe care ei o reprezentau demografic în România, iar Românii sa fie sprijiniți să se poată ridica la nivelul ce li se cuvine, acela pe care ai îl reprezintă în România ca națiune dominantă.
Situația de mai sus era valabilă pentru timpurile când evreii constiuiau acea minoritate puternică de care vorbește Maniu, dar care astăzi nu mai este, deci nu mai constituie o problemă națională. Asta înseamnă că , odată cu dispariția problemei evreiești, a dispărut și unicul punct esential care deosebea programul politic a lui Maniu de cel al lui Codreanu. Atunci cum justifică cei care declară că au adoptat și aplică principiile unui regim “democratic”, atitudinea lor dușmanoasă, exclusivistă și de refuz al colaborării cu Mișcarea Legionară?
În trecut, în epoca post-antonesciană, partidele istorice și Aliații occidentali au acceptat colaborarea cu Mișcarea Legionară. Doar rușii și comuniștii instaurați de ei la putere s-au împotrivit unei astfel de colaborări. Care sunt argumentele pe care se bazează atitudinea acelora care astăzi se impotrivesc ca Mișcarea Legionară să participe la viața politică a României ? Pentru că oricât ar fi de puternice interesele partizane egoiste ale formațiunilor politice “acceptate”, totuși trebuie să fie stabilită și respectată o limită de toleranță pentru toată lumea; iar dacă acestă limită este depășită, atunci atitudinea devine incompatibilă cu noțiunea de democratie, in numele căreia susțin că au luat ființă.

Traian GOLEA

Nota redacției: Textele d mai sus sunt extrase din cărticica scoasă d Traian Golea după 1990 cu citate lămuritoare pentru adevărul despre legionari.