Falimentul regimului euro-atlantic în România (III)
Posted by justitiarul 1 day ago
Partajare12
„În România, niște infractori arestează alți infractori.” (Darren Terrell White, fost șef al stației regionale a Secret Service din […]
„În România, niște infractori arestează alți infractori.” (Darren Terrell White, fost șef al stației regionale a Secret Service din București)
După aderarea la structurile euro-atlantice și punerea serviciilor secrete sub comanda consilierilor străini și a președinților României, care slujesc și ei interesele străine din România, a fost implementată „filozofia” de la F.B.I., așa cum acționa serviciul în perioada regimului politic iudeo-liberalo-globalist dinaintea președintelui Donald Trump. Această „filozofie” pornea de la premisa „Nimeni nu este curat!”, premisă care determina consemnarea în dosarele informative ale tuturor celor care prezentau interes a unor fapte de corupție, de poziții ideologice contrare sistemului politic euro-atlantic, de poziții antisemite, pro-fasciste, pro-comuniste, pro-legionare, presupus antidemocratice, naționaliste, pro-ruse, pro-chineze, anti-occidentale, împotriva străinilor din țară etc. Poliție politică în toată regula! După manual.
Doctrina pe care o exprimă expresia „Nimeni nu este curat!” determină ofițerul de informații de obiectiv să aibă în orice moment fapte „murdare” despre toate persoanele din arealul pe care îl are în supraveghere. Lipsa informațiilor cu caracter negativ, la adresa persoanelor supravegheate, îl aducea în dificultate pe ofițer. Dacă nimeni nu este curat și ofițerul nu are nici o probă de murdărie la adresa persoanei în discuție, logic, rezultă că ofițerul nu și-a făcut treaba cu profesionalism. Deci, trebuie găsit ceva! Neapărat! S-a dovedit, inclusiv prin sentințe definitive ale unor instanțe, că în unele dosare ale unor persoane despre care nu au existat informații cu caracter negativ, privitor la cauză, s-au inserat probe false și s-au făcut acuzații pentru fapte care nu au existat. Pentru ca această realitate să nu iasă la lumină, s-a adoptat metoda ca probele oferite de S.R.I. la dosar să nu fie accesibile părților, ci să fie văzute doar de procuror și de instanță. În acest fel, s-a încălcat grav legislația, iar încălcarea ei s-a ținut secret de stat. Au fost dosare de luare de mită în care procurorii și instanțele nu au dovedit și precizat cuantumul mitei, când s-a primit mita și în ce a constat mita. În alte sentințe definitive, judecătorii au recunoscut că nu au existat probe! Poliția politică a coborât până la nivelul de bază al serviciilor de informații.
Cazuri ca cele de mai sus, ca și multe alte situații, nu sunt singulare.
Asta să fie democrația euro-atlantică? Pentru această democrație s-a lichidat economia românească și baza materială acumulată în jumătate de secol? Pentru această democrație s-a închinat România la străini, cu toate resursele ei materiale și umane?
Acest tip de activitate de poliție politică a fost la îndemâna ofițerilor de informații, ușor de efectuat, cu atât mai mult cu cât ea era foarte bine cunoscută de mentorii din teorie și din practică ai ofițerilor postcomuniști de informații, respectiv foștii securiști, care au fost recuperați în toate serviciile noi de informații. Asta au fost învățați securiștii să facă și asta au făcut până în prezent și asta au lăsat moștenire noilor servicii de informații.
La ultimul bilanț, așa cum am arătat în articolul trecut, directorul S.R.I. a promis opiniei publice că serviciul va fi pus în viitor în slujba cetățenilor, pe coordonate exclusiv democratice și etapa trecută, cea a abuzurilor -spunem noi-, s-a încheiat. Frumos și promițător. Așteptând concretizarea vorbelor directorului Eduard Hellvig, nu putem însă să scriem un articol cu acest titlu fără să menționăm umbrele serviciilor de informații, cele care au un rol atât de mare, în tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă, în societatea de ieri și de astăzi, după cum am arătat pe parcursul multor articole.
Dar nu mă refer doar la S.R.I. Aceeași supraveghere/poliție politică o exercită D.G.I.A. asupra Armatei, D.G.I.P.I. asupra cadrelor Ministerului de Interne, S.P.P. asupra Administrației Prezidențiale, fosta S.I.P.A./actualmente integrată în S.R.I. asupra Justiției și asupra personalului penitenciarelor, S.T.S. asupra sistemului de comunicații. Apoi, S.I.E., supraveghează și culege informații nu numai prin activitățile Ministerului de Externe și prin unitățile conspirate de profil, dar are și rezidenți în toate instituțiile importante din interiorul României. Nu poți obține informații externe, dacă nu stăpânești informativ țara. În mod fals, s-a acreditat ideea că S.I.E. nu are nici un amestec în supravegherea informativă internă a României.
Din cele afirmate, nu trebuie să se înțeleagă că asimilăm culegerea de informații cu poliția politică. Scriind despre aceasta din urmă ne referim la modul în care au fost reprimați cei care au fost identificați, în mod fals, sau real, a fi adversari ai liniei politice promovată de regim. Cei vizați au fost înconjurați complet într-un „cerc de foc”, împreună cu toată familia, marginalizați și, în funcție de „pericolul” pe care îl reprezentau în ochii serviciului, li s-au înscenat dosare informative care au fost transformate în dosare judiciare, care au condus la compromiterea lor, iar, uneori, la arestări și condamnări abuzive. Faptul că, după spusele șefei D.N.A., „doar” 10% din dosarele trimise în instanță s-au soldat cu achitări, datorate faptului că probele au fost contrafăcute, sau nu au existat respectivele probe, sau dosarele s-au bazat pe mărturii mincinoase, fără probe complementare, nu reprezintă argumente care să salveze măcar aparențele de regim democratic pentru România de astăzi și aparențele de instituții respectabile pentru componentele binomului/trinomului.
Procentul de 10% achitări a fost obținut prin calcule uneori denaturate. Dau un exemplu. Într-un dosar al D.N.A., instanța de judecată a condamnat definitiv doi inculpați și a achitat 23, pentru lipsă de probe. Acest dosar a fost calculat în procentul de 90% dosare „reușite”, nu la achitări. Autoevaluările s-au făcut mereu propagandistic, cu obiectivul de a promova o imagine favorabilă instituției, atât în fața opiniei publice, cât și, mai ales, în fața clasei politice.
Mai doresc să fac o mențiune privitoare la dosarele de la D.N.A. Încălcând legea, instituția s-a implicat în „soluționarea” unor dosare care nu se referă la fapte de corupție, ci la presupuse alte infracțiuni, cum ar fi infracțiuni săvârșite în procesul electoral, presupuse mărturii mincinoase ș.a. Acestea sunt TOATE dosare politice. Ele ar fi trebuit să fie instrumentate de alte structuri de parchet.
Pe de altă parte, există infracțiuni, inclusiv de corupție, sesizate pe bază de probe solide de către instituții ale statului, care s-au mușamalizat, prin implicarea „sistemului ticăloșit”. În aceste cazuri poliția politică a protejat infractorii. Am vorbit adeseori despre protecția de care s-au bucurat companiile străine din România, dar au fost și făptuitori români protejați de „sistemul ticăloșit”. La Sibiu, auditul Ministerului Educației, Poliția Județului Sibiu și unii decani de facultăți au sesizat atât D.N.A., cât și parchetele de pe lângă judecătorie și tribunal despre infracțiuni săvârșite de fostul rector al Universității „Lucian Blaga”, Constantin Oprean și de complici ai săi, fapte care au produs prejudicii materiale grave. Cu toate acestea, dosarele s-au mușamalizat. Fostul rector, ieșit „curat” de la „Nufărul”, a devenit „om politic”, fiind astăzi consilier județean P.S.D. Asemenea exemple au existat în toată țara. Referindu-mă tot la învățământul superior, amintesc faptul că, în anii 2005-2006, ministrul Mircea Miclea a adus la Ministerul Educației un șef de audit, prin detașare de la Ministerul de Finanțe, Gabriel Ștefănescu, care și-a luat munca în serios și a descoperit infracțiuni la Politehnica București, la Iași, la Sibiu și în alte centre universitare. „Sistemul ticăloșit” s-a pus în mișcare și l-a determinat pe ministrul Mircea Miclea să-și dea demisia și l-a eliminat din sistem pe Gabriel Ștefănescu, astfel că mafia națională din învățământul superior a rămas pe poziții, neclintită. Am dat aceste exemple ca să subliniez că activitatea de poliție politică este cu „dus și întors”, implicând și protecția celor agreați de sistem.
În ciuda supărărilor pe care eu le-am produs prin scris, articolele mele sunt o picătură într-un lac. Eu nu spun noutăți, ci privesc unele lucruri cunoscute și din alte unghiuri de vedere, decât cele proiectate opiniei publice.
După ce și-a încheiat misiunea la postul din București, fostul șef al stației Secret Service, Darren Terrell White, a dat interviuri în care a declarat că: „În România, niște infractori arestează alți infractori.” Tot el a afirmat că are „îndoieli serioase cu privire la abilitatea” șefei D.N.A., Laura Codruța Kövesi, „de a fi neutră corectă și obiectivă”, iar D.N.A. își alege țintele pe criterii politice. Or, este cunoscut că D.N.A. s-a bazat în cea mai mare măsură pe valorificarea datelor primite de la S.R.I. și alte servicii de informații, în cadrul acestei cooperări, S.R.I. având rolul de decident, iar D.N.A. rolul de executant. Ca urmare, aprecierile făcute de înaltul reprezentant al serviciilor secrete ale S.U.A. vizează ambele instituții, nu numai pe procurori. Despre această situație, nici bilanțurile S.R.I. și D.N.A. și nici președintele României, marele protector al „sistemului ticăloșit” nu au făcut mențiuni, nici măcar ca să infirme ceva din cele afirmate. La fel de mizerabil a ajuns să lucreze, în ultimul deceniu, Agenția Națională de Administrare Fiscală. Nu putem decât să salutăm decizia directorului politic al S.R.I., Eduard Hellvig, de a anula protocoalele S.R.I. cu A.N.A.F. și cu D.N.A. și de a retrage ofițerii S.R.I. din A.N.A.F. Din datele pe care le dețin eu, au fost retrași ofițerii S.R.I. cunoscuți ca aparținând instituției, dar ofițerii acoperiți nu au fost (încă?) retrași.
În rândurile articolelor mele, trecute și în cel prezent, am făcut referire la bilanțuri ale binomului/trinomului, respectiv S.R.I. și D.N.A., pentru că Președinția nu a făcut bilanțuri oficiale. În cel mai bun caz, aceste bilanțuri sunt autoevaluări, ori autoevaluările sunt lovite de subiectivism și interese explicite de ascundere a eșecurilor instituționale, a unor abuzuri, a ilegalităților săvârșite de personalul de decizie sau de execuție.
În cazul S.R.I. și al celorlalte servicii de informații, un bilanț obiectiv al activității ar putea fi făcut doar către de o structură de oameni nesubordonați serviciilor a căror muncă o evaluează, de exemplu de către comisii de specialiști constituite de Parlament, sau de C.S.A.T., care să evalueze utilitatea activității serviciilor pentru toți beneficiarii de informații.
După cum se vede, aceste „bilanțuri” au fost niște fumigene, laude aruncate pentru derutarea societății pe care „binomul” a controlat-o/o controlează (?). Continuând această importantă discuție, afirm cu tărie că în sistemul actual al legislației privitoare la serviciile de informații, controlul asupra lor nu este posibil, nici din punct de vedere al operațiilor, nici din punct de vedere financiar. În aceste condiții, dacă nu poate asigura un control al serviciilor secrete, singurul lucru pe care legislația l-ar putea impune, ar fi un bilanț corect. Pentru aceasta, beneficiarii legali de informații ar trebui să fie împuterniciți să păstreze în birouri specializate de documente secrete toate informările primite de la servicii și, periodic, să verifice câte dintre informații au fost corecte, au fost complete, au fost importante, au fost date la timp și au fost de utilitate pentru beneficiar. De asemenea, beneficiarul ar trebui să evalueze în ce situații ar fi avut nevoie de informații și nu le-a avut, câte dintre informații nu au fost corecte, nu au fost complete, nu au fost relevante etc. În acest mod, serviciul de informații ar fi evaluat de către toți beneficiarii de informații, iar totalitatea evaluărilor ar conduce la un bilanț corect. Societatea nu este interesată de părerea emitentului de informări asupra propriei activități, ci societatea este interesată de părerea beneficiarilor asupra informărilor pe care le primește. Nu ar fi nici greu și nici costisitor.
În sistemul actual de informări și avizări de promovare în funcție se mai întâlnește o anomalie. Persoane despre care nu s-a făcut niciodată vreo informare nefavorabilă, sau despre care au existat referiri favorabile, la un anumit moment dat, nu primesc aviz pentru a ocupa anumite funcții, invocându-se fapte săvârșite de preopinent cu ani în urmă, sau invocându-se caracterizări acre nu sunt bazate pe argumente. În condițiile rolului mare pe care îl joacă serviciile de informații în ocuparea principalelor funcții din societate, eu consider că ar fi necesar ca acestea să ofere la timp semnalările despre diverse persoane, iar avizul final să fie desființat, numirea în diverse funcții trebuind să fie 100% o problemă a celor îndreptățiți prin lege să o facă. Afirm acest lucru pentru că introducerea, cu ani în urmă, a sistemului de avizare a celor care ocupă funcții de conducere de către serviciile de informații nu a condus la o creștere a valorii „nomenclaturii”, ci, din contră, pe măsură ce anii au trecut, raportul valorilor în societate este tot mai răsturnat.
Deci, doctrina „Nimeni nu este curat!” a declanșat o adevărată nebunie informativă, folosită de servicii pentru a-și crește necontenit puterea, spre mulțumirea stăpânilor externi ai României, care, prin intermediul serviciilor secrete, dețin pârghiile necesare menținerii țării în statutul ei colonial actual. Românii sunt prizonierii sistemului și, în condițiile de până acum, nu s-au putut scutura de jugul euro-atlantic. Nu mă refer neapărat la posibilitatea ieșirii țării, în anii viitori, din U.E. și din N.A.T.O. Înainte de această posibilitate, care există și pare a se apropia, este posibilitatea promovării liniilor politice ale statelor central și est-europene din Grupul de la Vișegrad, linii politice pe care le întâlnim și în Grecia, Bulgaria, Serbia. Aceste state și-au reamintit că au aderat, ca și România, la euro-atlantism ca state suverane și independente, așa cum scrie în constituțiile statelor, inclusiv în cea a României. În ultimul deceniu, Comisia Europeană cere statelor să-și abandoneze suveranitatea și independența națională și să adopte deciziile care se iau la Bruxelles, chiar dacă ele afectează interesele naționale ale unora dintre statele U.E. În România, atitudinea conducătorilor țării, în primul rând a președinților Băsescu și Iohannis, dar și a guvernelor acestor mandate, nu a fost decât ocazional în concordanță cu prevederile constituționale privitoare la suveranitate și la independență.
Pentru menținerea „sistemului ticăloșit” în România, regimul euro-atlantic a promovat și escaladat principiul discriminării pozitive a minorităților de toate felurile, cu deosebire pe cele etnice și religioase. Sub masca democrației sunt promovate prioritar drepturile sociale, culturale și economice ale minorităților, de cele mai multe ori în dauna majorității românești.
Finanțarea în domeniile sociale și culturale a minorităților naționale depășește cu mult procentul populației respective. Cărțile care se publică în limba maghiară cu finanțare publică este aproximativ egal cu cel al publicațiilor în limba română. Retrocedările care se fac minorităților naționale, inclusiv prin încălcarea legilor, nesancționată până în prezent, se desfășoară într-un ritm alert. În Transilvania, unde situația este foarte gravă, retrocedările vizează practic toate imobilele și terenurile deținute de minoritățile naționale în Evul Mediu și în epoca modernă, când, timp de sute de ani, românii au fost lipsiți de drepturi naționale și politice, tolerați în propria lor țară, de către veneticii aduși de regii Ungariei și de împărații de la Viena. În 2011, prefectul județului Mureș îmi spunea că peste jumătate din suprafața județului Mureș era deja proprietate ungurească, achiziționată cu finanțare de la Budapesta. Între timp, situația s-a agravat. Prin abuzuri de dimensiuni istorice s-au restituit și continuă să se restituie proprietățile ungurilor pe care statul român i-a despăgubit integral după Marea Unire din 1918.
Sașii și șvabii au dorit să emigreze în perioada socialismului de stat și după decembrie 1989 și li s-a dat voie, în baza unor înțelegeri politice încheiate între România și Germania. Cu acest prilej, statul german s-a angajat să preia el obligația despăgubirii celor care emigrau, ca mulțumire pentru acordul României și pentru că Germania câștiga o populație educată, școlită și specializată, foarte utilă vieții social-economice din Germania și pentru că statul român încasa doar o parte din cheltuielile de îngrijirea sănătății, școlarizare și profesionalizare a sașilor și șvabilor și, pe deasupra, pierdea această forță de muncă foarte utilă. De aceeași situație s-au bucurat și evreii. Aceeași situație s-a perfectat și între România și Israel. Ca răspuns la șansa pe care au avut-o în timpul regimului socialist de stat, șansă care nu a surâs și românilor, în ultimul deceniu s-au înmulțit acuzațiile la adresa României, conform cărora sașii, șvabii și evreii au fost „vânduți la bucată”.
Astăzi, când evreii, sașii și șvabii care au rămas în România sunt în număr foarte mic, practic ne mai reprezentând decât indivizi urmași ai unor foste comunități importante, ei continuă să revendice proprietăți deținute în Evul Mediu și în Epoca Modernă.
Ceasul istoriei se dă continuu înapoi în dauna românilor… Până când?
(Va urma)
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Articolele anterioare:
Falimentul regimului euro-atlantic în România (II)
Falimentul regimului euro-atlantic în România
ia mai lasa-ma cu citate din toti oligofrenii americani, englezi si altii. Sa se duca in mama lor, si sa lase Romania in pace!