Un poem scris de un autor necunoscut, în timpul bombardamentelor sălbatice din aprilie 1944, intitulat Primăvara Omului Nou. Textul a ajuns la noi prin grija dlui Voicu Tolan, care, deocamdată, din motive numai de dînsul știute, nu ne-a spus cine este autorul. Ne-a promis că o va face până la urmă… Așteptăm cu mare interes.
Publicăm în continuare cele cinci pagini ale prețioasei dactilograme. Nota din final este scrisă de mână… Mâna autorului, se pare. Autorul unei capodopere literare – după gustul nostru.
Să riscăm o ipoteză? Dragoș Protopopescu să fie autorul?…
Primăvara Omului Nou
I
Ne cheamă primăvara mustrându-ne:
– Dar voi, pe unde mi-ați fost?
Fire albe la tâmple văzându-ne,
Ni le mângâie lin, sărutându-ne:
– Vedeți ce prieteni mi-ați fost!
Haideți! De-aici până-n zarea albastră
Sunt astăzi toată a voastră!
Ca pe vremuri ți-aprinde-n privire văpăi
Și-ți ascunde în sîn turturele;
Pe furiș îmi plimb mâinile de pe umerii tăi,
Să se joace tainic cu ele.
Ne sorbim din ochi, suntem mai gură-n gură –
Deodată primăvara te fură,
Ca să vă prindeți, ca să te prind,
Îmi pune piedecă tocmai când să te prind,
Mi te-ascunde apoi, tocmai bine –
Ca să văd și să fiu într-o clipă la tine.
Evoe! Iacă-te! Așa, draga mea,
Deschide-ți larg brațele și strânge-ne la tine,
Strânge-ne, strânge-mă la tine – așa!
Să cânte și-n noi ale ei violine,
Să fremete și-n noi bucuria – așa!
Să chiuie, să cânte al sângelui foc
O! Să oprim o clipită fericirea în loc!
Să oprim fericirea în loc, ca pe vremuri!…
Tu tremuri? De ce fiori noui te cutremuri?
Ți-a zbughit primăvara din brațe, și-o cauți pe sus?
Nu, nu te-ntrista, e zumzet – nu-i decât zumzet,
Albinele ei zumzăie și acolo pe sus,
Că-i primăvară și-aici și acolo pe sus!
E iară – e iar primăvară!
Ca și-aici – ca demult – e iară, e iar primăvară!
Nu, nu te-ntrista! – o fi cântec de raze de soare!
Nu, nu te-ntrista – rămâi înc-așa: poate-s cete de îngeri ieșite la soare!
O fi muzica sferelor, draga mea, o fi muzica sferelor
Nu, nu tremura – o fi muzica sferelor!
Ai căzut la pieptul meu – turturică lovită,
Te zbați și sbucnești și mă chemi îngrozită,
Să fugim! – vai unde! – să fugim!
Căci acum áue – auzi că áue (Da, aud,
Sărmana de tine, sărmanii de noi, aud!),
Că áue-n oraș sirenele morții,
Că plâng și áue și țipă și plâng sirenele morții!
II
Primăvara tristei noastre pretimpurii bătrâneți
Își cântă agonia tot mai trist și încet,
Tot mai înecat și mai trist, ca o lebădă poet,
Când îngână-ncet ultima rimă la poemul stinsei vieți.
O, nu-i numai ea care plânge, nu-i numai ea care moare!
Nu vezi ce zăbranic funerar s-a lăsat peste soare!
N-auzi ce prohod cântă huietul zărilor,
Cum ne strigă pe toți chemarea pierzărilor!
Plânge și moare o lume cu ea – lumea ce-a fost,
Lumea durerilor mute și mari, lumea bucuriei fugare,
Lumea de blestem și vis, veșnic cu sens și mereu fără rost,
Lumea în care se speră și mereu se moare,
Lumea zeilor hâtri și crunți, lumea omului trist,
Lumea poverilor, vrerilor,
Lumea căderilor, lumea-nvierilor,
Lumea-lumilor – a lui Pan și-a lui Christ.
Plânge că moare, – moare căci vine,
Vine-n sfârșit cel de milenii visat –
Visat și dorit în dureri și suspine,
Dorit și visat în alean și-n păcat, –
Cel ce să zică la tot de-aproapele frate,
Cel ce să dea bogaților inimi de aur și săracilor pâine –
Omul Lumii de Mâine:
Omul Nou!
O, Omul Nou!
El vine în tropot de monștri de-oțel pe podele de fier
– Pe nevăzute podele de fier pe sub cer –
În șuiere, vaiere, vuiete, mugete,
Rostogolite pe timpane, pe cugete,
În urlet de ultrapământene hiene,
În țipătul și scrâșnetul întregii Gheiene!
Pe car de triumf – sau balauri l-aduc peste mări și țări?
El vine cu Infernul în brațe din străfunduri de zări
Și seamănă ouăle Iadului în țarina Domnului Sfîntului –
Prăpădul și moartea în lungul și latul pământului!
III
O, Omul Nou!
Ce Erine l-au născut din incest cu Satana!
Ce țâțe ai supt, ce țâțe ai supt, Omule Nou?
La ce câini ți-ai dat inima sărmana,
C-ai rămas numai cap, fără inimă, Omule Nou!
Numai cap, ca să-ntreci în zbor vulturii ’naltului,
Ca să-ntreci răutatea Morții și-a Iadului!
IV
Stăm în genunchi sub boschet, mână în mână, tâmplă la tâmplă…
Lângă brațul meu drept inima ta e altar într-o tâmplă…
Rugăciunile ei se-mpletesc cu ale mele cunună,
Toaca din tâmplele mele se roagă cu-a ta împreună;
Ochii ne dor, și-ntind scări până dincolo de monștrii de fier
Rugăciunile noastre se urcă pe ele la cer:
Doamne al milelor ai-ne-n sfînta Ta milă!
Depărtează de noi mânia pedepselor Tale!
Alungă Omul Nou de la fața făpturilor Tale!
Păzească-ne, Doamne al milei, sfînta Ta milă!…
O! Scara rugilor noatre s-a frânt între cer și pământ!
Rugăciunile gem în noi fără cuvînt –
Geme acum văzduhul și fierbe din zare în zare,
Clocote văzduhul și duduie răsplin de cetăți zburătoare!
Vin!… Dumnezeule, vin tocmai încoace!
Huietul lor e acum o bubă pe creier ce coace,
Mugetul lor, ropotul lor, clocotul lor – Dumnezule Doamne! –
Te-apasă mai trist ca tristețile tuturor tristelor toamne…
Acum trec peste noi – și convoiul nu se mai curmă…
Trec peste noi, apocaliptică turmă!
Trec peste noi – prin noi – sfredelesc și scurmă, –
Încă o clipă cât un veac… trec cele din urmă!
Aliluia!
Slavă Ție, Doamne sfinte!
Ne strângem la piept ca ieșiți din morminte,
Ne sorbim unul altuia lacrimile tâmplelor, frunții:
Inima în noi cântă gloria ceasului nunții!
V
Am ieșit dintre ramuri la viață (linitește-te
Inimă, e totuși o viață: e lumea Omului Nou!)
Soarele desprins dintre nouri ne sărută pe creștete
Și ne-arată pe boltă sclipind balaurii Omului Nou:
Vai, înc-o clipă și orașul de cântece
Va arde cu pruncii din brațe și nepruncii din pântece,
O clipă și orașul de fremete
Va fi numai blesteme, gemete,
O clipă și orașul lumină
Va fi abator și ruină!
O clipă – atât cât să-ți vină în minte
Cuvîntul Scriptură: Ieșiți voi, morți, din morminte!…
O, holocaustul Omului Nou își cere acum hecatombele!
Rumba ce sumbr-a-nceput, cu tumbe, cu trombe,
Bubuie, răzbubuie bombele,
Tunete detună din tunuri spre cer, bombe cad din cer după bombe!
Arde orașul! E numai coloane de fum!
Fum pân-la nori, fum până-n cer –
Balaurii Omului Nou dispar după marea de fum…
VI
Ne-ntoarcem acasă – acasă? – triști și bătrâni.
Inima-n noi – care-i în noi? – bate-a pustiu.
Sufletul – de-l mai avem – ni-i trist și pustiu.
Pășim a pustiu, abătuți și bătrâni.
Aeru-i greu – mai grea-i îndoiala din noi.
Om fi rămas cu ce e pe noi?
Mai fi-vor pe lume fețe-mpăcate?
Din frunze grele de fum teii murmură: Poate…
Iad de fum… Ies din el oameni schimbați la față,
Toți cu boccele – o fată cu mâța în brață.
Monologând, cu fața-n crispație,
Cineva scuipă: Pfui! Sifilizație!…
Pârjol și ruini – fum tot mai dens…
Mai este-n ceva, oare, un sens?
Deșertăciunea deșertăciunilor… scrum…
Ca-ntr-un afund fără fund, ne pierdem în iadul de fum.
Notă
Efectiv lucrarea a fost realizată sub bombardamentele aviației americane și britanice din cadrul(?) campaniei de bombardare aeriană asupra României din anul 1944 (inaugurată la 4 aprilie 1944 cu masacrul din Nordul Bucureștiului). Autorul face parte din intelectualitatea din România interbelică. Lucrarea este datată în luna mai 1944. Nu a fost publicată.
Stimate d.le Calin Kasper,
Eu sunt „de vina”,nu profesorul Coja ,pentru presupusa declaratie a Maresalului.Si ati citit-o chiar aici,cateva postari mai jos…Cele trei initiale sunt ale subsemnatului(d.d.rujan)si semnez asa in presa de multi ani!
Finlandezii au fost cu adevarat extraordinari,dar din nefericire,petrolul romanesc era VITAL pentru Germania.Dovada ca l-au platit la pretul pietei….in conditiile devalorizarii vizibile a monedei nationale!Daca nu …achiesam,oricum l-ar fi luat,plus ca pierdeam si jumatatea cealalta a Ardealului!
Cu ani in urma am „comis”pe cont propriu o documentare in comuna Mindra,pe urmele lui Horia Sima si a luptatorilor din muntii Fagaras.N-am ramas cu impresia ca dl.Horia ar fi avut „doi crieri”,precum marele Iorga ,de care se…leaga cumva!
Iata citatul incriminat:”De mentionat,mareşalul Antonescu nu s-a considerat în război efectiv cu cele două mari ţări occidentale ( facuse in Occident stralucite studii militare!) iar Romania nu a întreprins nici o acţiune militară împotriva acestora. Chiar daca avioanele americane şi engleze au executat în 1942-1943 mai multe raiduri aeriene împotriva tarii noastre, vizând cu precădere zona petroliferă din Valea Prahovei si uzinele de armament din Brasov (lamentabil,chiar in ziua de Pasti!)
Stimate domnule Profesor,
Vedeti cu cata eleganta va ia apararea domnul D.D.Rujan? Asta mie imi confirma sentimentul ca in jururl blogului dumneavoastra s-a format deja o „comunitate” de idei, sentimente si persoane.
De asta ma simt incurajat sa continui demersul pe care l-am inceput acum cateva zile, de a propune un sistem prin care, o parte din administrarea blogului dvs. sa treaca si pe umerii nostri. Una din idei ar fi ca dvs. sa alegeti doi trei „administratori secundari” care sa va ajute la a da raspunsuri la unele comentarii. Dumneavoastra va pastrati dreptul administratorului principal, puteti interveni acolo unde doriti, puteti sa-i trageti de urechi pe administratorii prea zelosi sau care au gresit. etc. In acest fel, cred eu, ar fi mai multi cei care „agita apele” dand mai multa viata blogului, cu puncte de vedere mai diverse. Ar fi cumva ca un comitet de redactie, care ar da o mana de ajutor la greaua munca de administrator.
Referitor la marturisirea dumneavoastra ca aveti inca manuscrise care-si asteapta de multa vreme randul la digitalizare, eu cred ca asta s-ar putea rezolva si mai usor. Manuscrisele respective trebuiesc mai intai scanate in format pdf, fiecare fisier continand 5 pagini. Daca un manuscris are 103 pagini, vor fi 20 de fisiere de 5 pagini si unul de 3. Dumneavoastra puteti ruga pe cititorii care doresc sa dea o mana de ajutor sa se anunte la dvs. Fiecare va primi un fisier cu rugamintea de a-l transcrie exact, in format doc. Apoi dumneavoastra sau unul dintre noi, va „lipi” fisierele unul de altul, formand un singur fisier digitalizat in format text, asa cum se cere la editare. Eu ma declar deja dispus sa particip la aceasta actiune.
Ce ne facem insa daca vor fi mai multi doritori decat fisiere, ceea ce ar putea nemultumi pe unii dintre cititori? Nu s-ar putea plange si ei, pe drept, ca i-ati facut „cherem”? Astfel veti fi, domnule Profesor, obligat sa scoateti mereu manuscrise la digiltalizat, ca sa multumiti „comunitatea”.
Tot asa, banuiesc ca o parte din activitatile dvs. de secretariat pot fi rezolvate „online”. O traducere a unui articol dintr-o revista straina, de exemplu, sau alte activitati care rapesc timp si nu va lasa sa va concentrati pe activitati creative, pot fi rezolvate de unii dintre noi.
Apoi, nu cred ca nu se vor gasi cativa care ar fi gata sa scaneze ei un manuscris de-al dvs. sau o persoana, care sa va ajute la munca de secretariat, doua sau trei ore pe zi. Deocamdata, cred si sper. Dupa ce vom cere sprijin, vom vedea daca nu am fost cumva prea optimist si cu capul in nori.
D.D.Rujan nu este un bun exemplu! Ne știm de 50 și ceva de ani! Am fost colegi de facultate și la Salvamar… Loază veche amândoi!
Stimate domnule Ion Coja,
Dvs. spuneti ca Maresalul Antonescu nu s-a considerat in razboi cu SUA si Anglia! Dar nu are importanta ce considera el, ci faptul ca, facand enorma greseala de a semna pactul tripartit cu Germania si Japonia, (desi daca ar fi fost cu adevarat un mare conducator si patriot, nu l-ar fi semnat odata cu capul), atunci cand Japonia a intrat in razboi contra SUA, Romania a trebuit sa declare si ea razboi Statelor Unite. Deci, din punct de vedere juridic, Romania nu numai ca era in razboi cu SUA, dar era si cea care declarase razboi! Deci era un stat agresor fata de SUA, ca si Germania! Eu nu contest barbaria bombardamentelor americane, engleze, sovietice, ale oricui, asupra populatiei civile din orice parte a lumii. Dar cand delcari razboi unui stat, trebuie sa te astepti la acte barbare. Eu cred ca daca santem realisti, vina nu este a americanilor, ci a aceluia care a declarat razboi SUA, in speta generalul Antonescu!
Sunteți un ins periculos! Dacă vă cheamă cineva martor la un proces, o încurcă! Faceți afirmații categorice care nu au nicio acoperire! Fraza cu care începeți comentariul este total falsă! Nu am zis niciodată că Antonescu nu s-a considerat în război cu SUA!… Mai departe, ce să mai zic?!…
Domnule Coja,
Nu am fost niciodata un om periculos. Nu sant nici macar in stare sa tai o gaina! Ma anima cele mai bune intentii fata de toata lumea. Pentru dumneavoaastra am o stima deosebita, chiar daca avem opinii diferite. Eu am inteles din ce-ati scris ca Antonescu, desi a declarat Razboi SUA, fiindca nu a intreprins nici o actiune contra americanilor, n-ar fi trebuit sa se astepte la actiune dusmanoase din partea acestora. Ori daca declari razboi, dezlegi mainile adersarului ca sa-ti administreze orice lovitura, oricat de ticaloasa. Vreau sa va intreb totusi daca nu considerati ca Antonescu a gresit cand a semnat pactul cu nemtii si japonezii. Dupa ce am citit eu, a fost un act gratuit din partea lui. Mannerheim, carea era si el un fel de aliat cu Hitler, a pastrat distanta fata de Hitler, n-a semnat pactul cu Germania si japonia, nu a atacat Leningradul, a mers cu trupele sale doar pana unde rusii le ocupasera teritoriile dupa Razboiul de Iarna. Daca si acum spuneti ca gresesc, o sa-mi revizuiesc opinia si a sa fiu doar un cititor cuminte al dvs.
Problema era citatul! Nu există vreun text în care eu să fi spus așa ceva! E vreo confuzie la mijloc și nu e grav!
Îmi cereți părerea? Eu am scris mult pe subiectul Antonescu și evreii, fiindu-mi clar că nu este adevărat ce susțin istoricii mercenari! Celelalte aspecte ale guvernării Antonescu le-am tangentat, cel mult! Oricum, Mannerheim a dus o politică pe care i-a impus-o (sau i-a fost permisă de) poziția geo-politică a Finlandei! Să nu uităm că la sfârșit, Finlanda a ieșit cu mai puțin decât îi oferise Stalin înainte de a începe ostilitățile! (Cel puțin așa am citit undeva!)
Antonescu, susține un domn serios (Flor Strejnicu, autorul unei excelente cărți Legionarii și Evreii), ar fi avut o relație specială cu englezii, inclusiv cu americanii, de care se simțea mai atașat decât de Hitler. Ca mulți români, de altfel!
Faptul că le-a declarat război Angliei și SUA este interpretat ca un serviciu adus anglo-americanilor, care, în absența acestei declarații de război, nu aveau motiv să atace Ploieștiul!… Ce părere aveți de această interpretare?!… M-a pus pe gânduri când mi-a fost prezentată de dl Strejnicu, nu știu dacă a scris-o undeva! (Mi se pare că „Strejnicu” este pseudonim de autor. Era legionar din Ploiești, o minte foarte bine organizată))
Povestea cu opritul la Nistru nu mi se pare realistă! Când am întors armele împotriva nemților, nimeni nu ne-a spus să ne oprim pe Tisa!…
Dumneavoastră vă rog să comentați mai departe. Vă mulțumesc că nu v-ați supărat! Am contat pe asta! Să fiți sănătos! Vă mai aștept!
Stimate domnule Ion Coja,
De ce sa ma supar? E adevarat ca am fost luat cam tare de dvs., dar de suparat, tot nu m-am suparat. Dumneavoastra santeti cu mult mai bine informat ca multi dintre noi, santeti si cu mult mai aproape de surse. Eu, afara de Internet nu am alta sursa de informare si stiti si dvs. ca asta nu e cel mai obiectiv si mai coplet mod de a te informa. Uneori, daca n-ai grija, poti s-o patesti chiar rau de tot. De asta, poate ca un pic de ingaduita din partea dvs. ar fi binevenita. Nu oricine aduce o opinie contrara are intentii rele.
Eu am citit ca Hitler, atunci cand a atacat URSS i-ar fi spus lui Antonescu ca n-are nevoie de armata romana si ar fi fost dispus ca sa ne lase in pace. (Ce aroganta!)Antonescu a fost foarte jignit (el era militar cu demnitate, sigur ca i s-a facut negru in fata ochilor) dar el era si conducatorul de facto al statului si din aceasta pozitie, trebuia sa vada situatia mai putin ca militar si mai mult ca diplomat. Credeti ca daca ii spunea lui Hitler ca va merge doar pana la Nistru, acesta s-ar fi opus? Daca Hitler credea ca-l va dovedi singur pe Stalin, ar fi putut accepta si ca trupele romane sa dea o mana de ajutor nemtilor doar pana ce ne reintregeam tara. Eu cred ca, daca negocia in prima faza, ar fi fost posibil. Sau, mai bine spus, Antonescu ar fi trebuit macar sa incerce.
Eu insa il vad pe Antonescu, subiectiv vorbind, dominat de Hitler. Horia Sima povesteste in „Era Libertatii” ca nemtii, prin ministrul Reich-ului la Bucuresti, Neubauer, au cerut devalorizarea leului fata de marca germana de la 50 la 60 de lei. Ministerul de finante, unde a doua pozitie in minister o ocupa Constantin Papanace, s-a opus acestei masuri. Antonescu a incurajat Ministerul in a rezista cererilor germane, dar dupa vizita lui la Hitler din septembrie 1940 si-a schimbat parerea si a acceptat devalorizarea. Cand Horia Sima l-a intrebat de asta, generalul, vadit incurcat (Sima descrie atitudinea generalului mult mai plastic: „privind pe pereti”) raspunde ca altfel n-ar fi primit creditul de 600 de milioane de marci. Dar prin devalorizare, acest credit s-a micsorat dintr-o data la 500 de milioane! Deci generalul i-a facut lui Hitler, din bugetul Romaniei sfartecate de dictatul de la Viena, 100 de milioane de marci cadou!
Eu am mari rezerve ca generalul a gestionat Romania intre 1940 si 1944 optimal. Sigur, retroactiv, toti santem destepti, situatia lui Antonescu a fost una foarte grea. El ar fi avut poate sansa sa se reabiliteze, daca ar fi putut incheia Armistitiul cu sovieticii. El pusese doua conditii importante lui Stalin, pe care acesta le acceptase. Una era ca rusii sa nu intre in Oltenia, Ardeal si Muntenia, a doua a fost ca sa dea armatei Germane un ragaz de 15 zile pentru a parasi Romania (de voie, sau de nevoie). Telegrama lui Stalin a ajuns la Snagov pe 23 August 1944, dar generalul n-a mai apucat s-o vada. El a fost arestat cand s-a dus la palatul regal. A fost o greseala imensa a regelui, care a mai dat in seara aceea un comunicat eronat la Radio, care cerea romanilor sa-i primeasca pe rusi „cu incredere” si ordona incetarea oricarei actiuni dusmanoase impotriva rusilor. Ei, rusii, au semnat insa armistitul cu Romania abia in 12 septembrie 1944, deci trei saptamani Romania a fost sat fara caini, la cheremul rusilor.Se vorbeste de 100 pana la 150 de mii de prizonieri dintre ostasii romani care nu s-au aparat ci, indusi in eroare de comunicatul regal, i-au primit pe rusi in loc de gloante, cu „incredere”.
Dar ce sa facem, asa se scrie istoria, din pacate. Cu tradatori de neam, cu aiuriti care nu stiu pe ce lume traiesc, cu telegrame care nu ajung la destinatar. Toate fac parte dintr-un plan, pe care oamenii nu-l pot controla.
Referitor la Mannerheim, rusii voiau un schimb de terenuri. Rusii doreau o fasie de protectie mai larga, pentru apararea Leningradului, oferind finlandezilor o fasie dubla ca suprafata, mai la nord. Finlandezii au refuzat! Apoi, dupa razboiul de iarna, pierdut de ei, au fost pusi in situatia de a pierde mai mult decat daca acceptau conditiile sovietice Initiale. Eu cred insa ca tocmai aici sta taria morala a unui popor. Ei n-au vrut sa-si puna tara pe cantar, sa vada ce castiga si ce pierd. Au considerat teritoriul tarii lor sfant si nenegociabil. Este, dupa parerea mea singura atitudine justa fata de tara ta. A fost un razboi total inegal, dar finlandezii s-au aparat cu un eroism si Spirit de jertfa cum rar s-au mai vazut. Daca ajutorul pe care-l pregateau englezii ar fi fost mai promt, poate altul ar fi fost deznodamantul. Asa, finlandezii au castigat un capital de simpatie urias, dar au pierdut teritorii.
Noi am pierdut teritorii fara sa tragem macar un sigur glont!
1. Între Sima și Antonescu îl cred pe Antonescu.
2. Antonescu se gândea că dacă Hitler câștigă războiul, participarea noastră va fi pusă în comparație cu participarea Ungariei, iar soarta Transilvaniei va depinde de asta!
3. Dovezi de tărie morală sunt și pentru români o mulțime! Dacă am cedat teritorii fără să tragem un foc de armă în 1940 este și pentru că aliatele noastre, Franța și Anglia, s-au uitat pe pereți când i-am întrebat cum vor reacționa! Nu știu care a fost sprijinul din afară pentru Finlanda, dar pentru noi a fost ZERO! Luați seama și la asta! Nu vă grăbiți să vă placă mai mult soacra(soarta) altuia!
3. Finlanda a avut parte de vecini corecți și de minoritari loiali! Nu suferă comparație minoritarii suedezi din Ungaria cu maghiarii din România!
Stimate domnule Coja,
Este fascinant sa faci schimb de opinii cu oameni ca dvs. Eu, din pacate cum v-am scris deja, desi mi-am facut o datorie din a ma preocupa de istoria noastra si de a ma documenta, mijloacele care-mi stau la dispozitie nu sant dintre cele mai optime. De asta nu pretind ca detin adevarul si nici nu vreau sa conving pe nimeni ca am dreptate. Dar, acestea sant opiniile mele si tin la ele pentru ca pentru a mi le forma, a trebuit sa caut si sa citesc mult.
Finlanda, cand a pornit sa se apere, in toamna anului 1939, n-a avut nici un ajutor de nicairi. Un popor de 3 milioane, a pornit o lupta pe viata si pe moarte cu colosul sovietic. Raportul de forte era cam 1 la 100. Ajutoarele vest-europene au fost promise doar cu putin inaite de incheierea razboiului, prin martie 1940 si n-au ajuns practic niciodata la finlandezi. Au fost lasati singuri, in fata puhoiului sovietic.
Referitor la Horia Sima, este o personalitate controversata chiar de unii legionari. Dar, din ceea ce am citit despre el, a fost un om de o inteligenta mult peste medie. A fost si un copil orfan, deci s-a luptat din greu cu viata, ca sa razbata si sa-si faca un viitor. La liceul „Radu Negru” din Fagaras a fost sef de promotie iar la facultate, profesorii l-au sfatuit sa nu mai vina la examene, fiindca ii punea el pe ei in dificultate. Deci, a fost de o inteligenta sclipitoare. Eu i-am citit memoriile si felul lui de a descrie evenimentele pe care le-a trait m-au convins ca a fost animat de intentii bune. Unii nu-i recunosc nici un merit, dimpotriva, il acuza de cele mai oribile tradari. Nu am dovezi nici contra si nici pentru, dar bazandu-ma pe unele fapte, eu zic ca trebuie sa i se recunoasca macar cateva merite.
A fost singurul care n-a incetat sa creada in posibilitatea legiunii de a-l alunga pe Carol de la putere. El a fost cel care a organizat manifestatiile de la Brasov si Bucuresti, care au dus in cele din urma la caderea dictaturii lui Carol. Deci Antonescu a ajuns la putere tocmai datorita presiunii pe care legionarii,condusi de Sima, au exercitat-o asupra regelui.
La Berlin, el si Papanace au reorganizat legionarii din Germania scapati de prigoana din 1939,in ideea de a continua lupta contra dictaturii carliste. Papanace, dupa un timp, si-a pierdut increderea in posibilitatea de a avea castig de cauza. De asta a si ramas la Berlin. Dar dupa alungarea regelui, cand a luat fiinta statul national-legionar, Sima l-a chemat pe Papanace si i-a dat a doua functie dupa ministru la ministerul finantelor. In memoriile lui, Sima spune despre Papanace ca a avut o activitate remarcabila. Prin 1975, cand Sima si-a scris memoriile, relatiile lui cu Papanace se aflau cam „la cutite”. Un spirit josnic ar fi cautat sa-i micosreze meritele lui Papanace, dar Sima n-a facut-o. Asta dovedeste caracter, zic eu! Apoi, in tot cea am citit din memoriile lui, n-am intalnit niciodata vre-o vorba urata la adresa vreunui alt legionar. Sima a fost atacat de preotul Borsa, de Papanace, de Ion Codreanu si de multi altii, dar el a fost mereu ponderat in aprecieri. Eu am citit „Carticica sefului de cuib” si „Pentru Legionari” care sant dupa parerea mea, una Evanghelia si alta Filocalia Miscarii Legionare. Cine vrea sa inteleaga Miscarea, nu poate sa sara peste ele. Cand citesc memorii legionare, ma uit sa vad daca memorialistul respecta Carticica. Daca lucrarea nu este scrisa ” cu inima buna”, daca cauta zazanie, daca stilul este agresiv, daca acuzatiile nu au acoperire suficienta in fapte, atunci trag concluzia ca memorialistul incalca preceptele carticelei si din acel moment increderea mea in obiectivitatea acestuia nu mai este intacta. Ori, la Sima nu am gasit nici un rand in care sa fi incalcat poruncile carticelei.
Admit insa si varianta ca fiind foarte inteligent, a stiut eventual sa-si dedubleze personalitatea in asa fel incat sa apara in memoriile lui ca un „mar inflorit” in timp ce in realitate era „lac imputit”. Dar, aceasta este doar o ipoteza, parerea mea despre Sima este deocamdata alta.
In alta ordine de idei, n-am sa va mai ocup timpul cu comentariile mele, care va rapesc prea mult timp. Nu vreau sa va acaparez de tot! N-ar fi cinstit! Mai sant si alti cititori care, desigur ca asteapta raspunsuri de la dvs.
Cand voi mai avea ceva de spus, am sa comentez, dar poate ceva mai rar. Cu multe multumiri,
Povestea cu Sima este prea complicată ca s-o lămurim noi! Eu îi imput un singur lucru sigur incorect din partea sa: Nu a lăsat pe nimeni la comanda legiunii și nici nu a fost de acord cu instituirea unei „constituții” legionare care să eeglemeneteze viața de partid! De parcă ar fi vrut ca Legiunea să dispară odată cu el! Și chiar dispare! Rămâne modelul legionar, dar mișcarea, se alege praful de ea! Și asta numai din cauza lui Sima!
Marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucureştii, capitala României, au fost victima unui masiv SI UNIC bombardament al aviaţiei americane. Au fost vizate ţinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului:Palatul Regal,Universitatea,hotelul Athenee Palace,Ateneul Roman.hotelul Splendid,etc. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iaşi-Chişinău, iar luptele încetaseră de la sfârşitul lunii martie. Ostilităţile aveau să se reia abia la 20 august, scria profesorul Ioan Scurtu . Practic, atacul americanilor a fost in sprijinul sovieticilor,care nu puteau rupe frontul spre Romania. Potrivit ziarului „Timpul”, faimosii aviatori de vânătoare români şi servanţii bateriilor antiaeriene au reuşit să respingă totusi valurile de bombardiere americane. Astfel,in ziua tragica de 4 aprilie au fost doborâte 44 de aparate inamice, mai mult de o treime din numărul total cu care americanii ne-au atacat! A doua zi,deasupra Ploiestilor, numărul avioanelor doborâte a fost de 54 !
Cum se vede,cat erau ei de americani,Romania nu prea era atunci „sat fara caini”… Adevarat, la 22 iunie 1941, România a intrat în război alături de Germania, având ca obiectiv eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, ocupate de Armata Roşie cu un an inainte.
De mentionat,mareşalul Antonescu nu s-a considerat în război efectiv cu cele două mari ţări occidentale ( facuse in Occident stralucite studii militare!) iar Romania nu a întreprins nici o acţiune militară împotriva acestora. Chiar daca avioanele americane şi engleze au executat în 1942-1943 mai multe raiduri aeriene împotriva tarii noastre, vizând cu precădere zona petroliferă din Valea Prahovei si uzinele de armament din Brasov (lamentabil,chiar in ziua de Pasti!), rezultatele au fost mai curând modeste. De exemplu, la 1 august 1943, din cele 177 de avioane americane plecate din Libia, au fost doborâte de artileria antiaeriană si aviatia română 41 ” fortaretze zburatoare”, s-au întors la bază doar 88, dintre care 55 cu avarii importante (unele au aterizat pe parcurs). Au fost omorâţi 147 aviatori, iar 116 au fost luaţi prizonieri in Ro.
La 2 aprilie 1944, guvernul sovietic a declarat că intrarea Armatei Roşii pe teritoriul României „nu urmăreşte scopul de a dobândi vreo parte din teritoriul acesteia, ci era dictată exclusiv de necesităţi de război.” Dar peste două zile a avut loc,neasteptat pentru nimeni, marele bombardament american asupra Bucureştilor, soldat cu 3000 de victime civile!!
In ziua fatidica 4 aprilie 1944 un număr de 220 bombardiere B-17 (aceleasi Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia.. Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord, instituţie civilă, în care se aflau sute si sute de oameni, mai ales refugiaţi din Moldova. Scriitorul Mihail Sebastian nota: „Ieri după-masă am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la Bulevardul Basarab, nici o casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”
Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare, au fost distruse importante bunuri materiale.Gheorghe Zane nota si el : „Bombardamentul din 4 aprilie n-a adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; războiul era decis când ele au început, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publică şi fruntaşii politici aveau la această dată atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise în numele eliberării Europei.”
Maruca Cantacuzino-Enescu şi-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament: ” Bucureştii, oraş înfloritor, zâmbind cu toate grădinile, cu buna sa dispoziţie, încrezător chiar în acel timp, oraş deschis, fără apărare anti-aeriană, ajuns în trei sferturi de oră în stare de ruine fumegânde, din ordinul ilustrului preşedinte Franklin Roosvelt; În tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare şi revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă braţele Armatelor Roşii «eliberatoare» care înaintau, ameninţându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi şi bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud şi acum vocea lugubră şi tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean.Acelaş speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio Internaţional, dojeneşte ţările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», aşa cum îl numeşte Occidentul pe fostul său aliat din Est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesităţile cauzei lor.” În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic,inexplicabil,cu victime nevinovate care nu trebuie uitat.(Citatale, dintr-un studiu al Prof.univ Ioan Scurtu)
Un monument dedicat piloţilor americani aminteşte despre bombardamentele din 1944 asupra Bucureştiului. O vreme a stat în curtea Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I” din Bucureşti, ulterior fiind mutat cu onoruri în Parcul Cişmigiu. Acolo se află şi în ziua de astăzi.Monumentul este închinat de romani soldaților americani din Parcul Cișmigiu:
„Pentru americani,firesc, sunt eroi, pentru noi, nu. Este o glorie faptul că au bombardat şi au ucis civili? Nu putem să-i glorificăm după acele bombardamente”, a declarat istoricul şi colonelul în rezervă Ion Dănilă.Monumentul este asemenea unei cărţi deschise pe care stă inscripţionat faptul că 378 de soldaţi americani au murit la datorie în România pentru libertatea Europei şi gloria SUA”.Adevarat,si 24 de piloti romani ,dar ei n-au fost (in istorie) invingatori .Doar pe cerul Patriei…
„Inimi cat sa cuprinda Cerul Patriei”, cartea lui Constantin Gheorghiu descrie bine, cu amanunte, catastrofalul bombardament american de la Ploiesti, din august ’43. Dupa acea zi, considerata in America drept „cel mai mare dezastru aerian din istoria SUA” („Tidal Wave”), din 178 de avioane de bombardament, doar 33 mai erau apte de misiuni, restul fiind pierdute ori grav avariate! Timp de sase luni au oprit bombardamentele, din cauza aviatiei de vanatoare romanesti si a antiaerienei germane, reluandu-le apoi in cel mai barbar mod – bombardarea Capitalei!
(This mission was one of the costliest for the USAAF in the European Theater, with 53 aircraft and 660 aircrewmen lost. It was the worst loss ever suffered by the USAAF on a single mission, and its date was later referred to as „Black Sunday”. – Wikipedia”) / http://www.youtube.com/watch?v=WTg3BygTi2M
Cei 1400 prizonieri americani de la Timisul de Sus, au avut parte de cel mai bun tratament posibil, fapt ce vine in opozitie cu barbaria conducatorilor americani.
„Rasputin” are dreptate, Cornel Marandiuc e autorul cartii mentionate.
Ing. Constantin Gheorghiu a scris carti despre aviatie si aviatori, fiind totodata si unul dintre proiectantii faimosului IAR-80.
iata dovada de tradare, prin minciuna si viclenie, a intereselor poporului nostru, de catre lupii in piele de oaie care au acaparat institutiile statului, si care apara pe fata, fara nici o jena interesele stapinilor : oculta satanica iudeomasonica din occidentul nelegiuit; UE, USSA, satanistii care ai invadat Libia au ocupat-o prin „revolutie”, au instalat tradatori si javre la conducerea tarii, si acum o jefuiesc pina la ultima picatura, asa cum ne jefuiesc si pe noi !!!
EXEMPLU DE TRADARE PE FATA, FARA JENA :
http://www.realitatea.net/basescu-gaddafi-mi-a-spus-ca-el-a-avut-datorii-la-ceausescu-nu-la-romania_1413175.html
Iaca, îndemn a scrie, aşa ca o completare a notei de la sfîrşitul poemului:
Ca acţiuni de bombardament desfăşurate de tandemul anglo-american, zic eu nu-i de rău a consemna, aşa ca fapt divers dacă nu ca aducere aminte, ca primă acţiune bombardamentul desfăşurat la 12 iunie 1942. Misiunea de bombardament a purtat numele HALPRO. Americanii au tras linie, au socotit (cît de bine au chitit doar ei ştiu), şi au zis că misiunea a fost un eşec.
„Revanşa” aveau să o planifice pentru 01 august 1943,şi a purtat numele: TIDAL WAVE. Ca rezultat al misiunii, mai marii responsabili au îndemnat a spune că socotelile artimetice au fost depăşite de anumite condiţii neprevăzute, dar, vezi Doamne, acţiunea nu a avut un succes ci succese destul de mari. Cam cum vine treaba asta nu ştiu să spun, dar nici nu contează. Contează a spune că după succese destul de mari, anglo-americanii, au fost ocupaţi toată vara lui 1944, adică perioada aprilie-august, cu bombardarea României.
Am îndemnat la cele de mai sus şi spre a fi aducere aminte şi pomenire, de cei despre care, General Av. (R) Anton (Mache) Mărăşescu, spunea:
„Ei au fost oameni obişnuiţi. Tineri de 21-22 ani şi puţini, foarte puţini au fost cei care depăşeau 25 de ani, cînd au intrat în foc. Veniţi de pretutindeni: fii de plugari, de mici funcţionari, de învăţători, muncitori, meseriaşi ori „ceferişti”, fii de militari cu grade superioare ori inferioare, fii de intelectuali din toate categoriile, studenţi ai primilor ani de facultate, dar şi descendenţi direcţi ai unor vechi familii româneşti. Pe toţi îi unea un singur simţămînt: atracţia pînă la obsesie a zărilor albastre, eternul vis al lui Icar, de a zbura, profunda dar discreta dragoste pentru neamul şi ţara lor; acum, pentru că zborul a devenit luptă, prin nesăbuinţă omenească, ei luptau spre a-şi apăra ţara împotriva invadatorului aerian ”
Tot în aceeaşi idee îndemn a aşterne şi cuvintele lui Cornel Marandiuc:
„Ce au cîştigat? Cei ce au rămas…
Dreptul de a avea o ţară. De fapt, au avut-o dintotdeauna. Dreptul de a o păstra deci. De a trăi în ţara lor, de ei apărată şi eliberată. De a avea aici casă. Păduri şi cîmpii sub ochi. Părinţi şi copii alături. Şi cîştigat, păstrat, recîştigat deci, de către fiecare dintre ei în parte, prin luptă, prin îndîrjită pricepere şi cutezanţă, dreptul unic: cel de a trăi. De a rămîne în viaţă, glisînd în război, la sfîrşitul acestuia, pe aripa albă a păcii. E mult? Este puţin? Şi cei care au căzut? Cei care au murit? Ce au cîştigat aceştia?
Locul şi felul cum mori. Semnul sub care. Datoria de onoare prin care. Şi semnătura demnă, categorică, asemeni unui strigăt, autograful pe care îl laşi print-o dublă jerbă: de fum, flacără şi glicol -scuipate din motorul lovit-, din sîngele pulverizat peste comenzi şi tabloul de bord! Loc în amintirea ţării şi (oare?) cea a oamenilor. Riguroasă şi sobră prima, îndurerată a doua. Loc pentru nume în marmora statuii aviatorilor. Flori crude şi luminoase, de primăvară, pe aleea aviatorilor morţi, unde copii privesc palele de elici cimentate la morminte iar adulţii trec gînditori. Sus, peste cerul din care cîndva au căzut, se tot încrucişează dîrele de condensare ale aeronavelor civile „jet”. O vibraţie paşnică, pe care ei nu o aud. Istoria ţării demnă şi sobră şi EI… modeste dar sigure pietre în alcătuirea ei. Şi fotografii în albume… E puţin? Este mult? Totul, pentru că era de îndeplinit o datorie! ”
Cele două citate sînt din cartea lui Cornel Marandiuc, „INIMI CÎT SĂ CUPRINDĂ CERUL PATRIEI”. Cartea a apărut în anul 1985, la editura Dacia.
Deci vă îndemn, înainte de toate, la aducere aminte şi recunoştinţă, iar apoi să gîndim la cele ce am avut şi nu le mai avem, la cele ce de drept au fost şi sînt ale noastre.
Într-un fel anume trebuie a găsi calea de a ne reclădi conştiinţa de neam, iar asta nu se poate face cinstind morţii altora şi nici în procese lungi de negociere, mereu al dreptului nostru şi niciodată al dreptului lor. Ar fi aşa de fain de am găsi calea la care ne îndeamnă cuvintele mareşalului:
„Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întîlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”
Ar fi aşa de fain dacă Domnul ar binecuvînta neamul nostru cu oameni de stat, iar noi mulţimea am înţelege elementarul adevăr că nu putem renunţa la dreptul nostru de a fi români.
Hai sa stam strimb si sa judecam drept: cind naiba ne-au ajutat americanii pe noi???
Daniel,
Ne-au ajutat! Probabil si cu alte ocazii, dar cu siguranta in timpul secetei din 1946/1947! Atunci cadeau oamenii de foame pe strazile satelor si oraselor romanesti, mai ales in Moldova! Nu mai stiu in ce memorii ale unui luptator din munti (cred ca Vatamaniuc, daca nu ma insel) am citit ca acesta era jandarm si a avaut misiunea de a transporta in singuranta porumb american adus in portul Constanta catre cei infomentati. Au fost atunci scene in care multimea flamanda voia sa ia cu asalt navele! Ei, si peste acest porumb, niste jandarmi (indemnati de comunisti) au fost surprinsi aruncand galeti cu apa, ca porumbul sa fermenteze, sa poata spune ca americanii ne-au dat porumb stricat!
Daniel, uite ce am gasit eu, in 2 Minute, pe Internet:
„Pe 20 februarie 1947, Partidul Naţional-Ţărănesc a făcut următoarea declaraţie:
„Preşedintele Statelor Unite, printr-o declaraţie făcută presei, a adus la cunoştinţa lumii întregi, odată cu ajutorul trimis României şi cu altul promis, jalnica stare a ţării noastre.
Guvernul român nu înţelege că cea mai rea politică este aceea de a ascunde adevărul. Presa noastră nu a putut scrie nimic despre ceea ce se petrece în Moldova. Ţăranii moldoveni mor de foame cu zecile de mii. Iar dacă ei merg să caute porumb prin ţară, nu sunt lăsaţi să îl aducă familiilor lor, conform unei decizii oarecare a Ministerul Economiei Naţionale. Ţăranii moldoveni sunt fugăriţi de jandarmi prin gări, în loc să fie ajutaţi să transporte grâul şi porumbul pe care l-au găsit în Oltenia sau în Banat.
Dar dacă cenzura guvernamentală sugrumă presa românească, Misiunea Americană a informat guvernul său de marea tragedie a României, iar partidele de opoziţie au făcut apel la ajutorul Statelor Unite. Reprezentantul politic american a fost rugat să transmită guvernului său apelul Partidului Naţional-Ţărănesc pentru grabnica ajutorare a României. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost sesizată de noi despre ceea ce se petrece în ţara noastră.
Răspunsul preşedintelui Truman a venit repede şi plin de simpatie pentru poporul român. America ne trimite în dar hrană pentru 500.000 de oameni, în valoare de trei bilioane şi jumătate de dolari, adică peste douăsprezece mii de miliarde de lei la valoarea leului de azi.
Alimentele sunt luate din cele destinate armatei americane şi în câteva zile ajung la Constanţa. Nădăjduim că ele vor fi duse tot atât de repede la cei care le aşteaptă.
În afară de acest ajutor gratuit, preşedintele Truman a oferit să ne vândă ceea ce trebuie pentru restul populaţiei înfometate. Condiţiunile pe care le-a pus sunt în realitate aplicarea principiilor care stau la temelia Naţiunilor Unite. Nici o discriminare de credinţă politică, de rasă, de religie sau socială nu se poate face cu preţul distribuirii acestei hrane.”
Pentru conformitate: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/maniu2/docs/maniu2p_49.htm
Atunci ca si acum omul nou din poem este pretutindeni.Suntem inconjurati de fantoma scheletica a lui si numai prin credinta si rugaciuni la Dumnezeu,vom gasi calea spre biruinta.Sa murim in picioare,dem de va fi.Cozilor noastre de topor sa le punem strangul in piata publica pina va patrund acel om nou in a nostru teritoriu.
Sa constientizam realul pericol si sa nu vacem carnaval la televizor
da! poemul este superb. adevarata simtire si traire romaneasca, patriotica si ttaditionala.
iata ce ne-a adus occidentul : omul nou ! omul fara inima, fara suflet….nunai cap. prin razboaie, crize, revolutii, „primaveri”…..aduc pe omul nou, dezbinand destramand si exterminand popoarele, aduc uraciunea pustiirii(pacatul viciul)in locul cel sfant(inima omului) institutional, prin politici viclene(politicall correct) prin lupii in piele de oaie, strainii, care au acaparat institutiile statului….
autorul, insa scoate in evidenta, valenta apocaliptica a omului nou venit din occident, care, prin actiunea lui vicleana, diabolica de dezbinare a popoarelor, de impunere a unui nou mod de viata anticristic, homosexuali, droguri, lacomie de bani, desfrau, prin razboaiele pe care le provoaca, prin „crize” de asemenea, controlati economic prin acapararea si controlul resurselor, financiar prin banci, informatic, prin card si cip, sarmanul om ajunge in starea, disperata, profetica in care sa strige : ” iesti voi mortilor din morminte, sa intram noi ca nu mai putem sufeti urgia”!
urgie provocata, bine gandita in laboratoarele iudeomasonilor din occidentul „civilizat” si plin de „valori”, pentru in singur scop : acela de a determina pe sarmanul om nou, modern, sa accepte niul mod de viata : pacatul viciul…pentru a-si pierde sufletul !
iata omul nou adus de societatea de consum paine si circ !
da ioane ai pus punctul pe I.toate partile beligerante au distrus bunuri materiale si ucis oameni nevinovati.george
Aa,mercenarii aia din avioane au monument in cismigiu,bietii baieti…Ar trebui cel putin demolat,asa usurel,pare minimul…
Poemul este extraordinar! Mi-a placut enorm!
Americanasii n-au avut niciodata razboaie cu un oponent serios, ei in pashpa(44) au venit la spartul tirgului cind si-au dat seama ca copilul „minune” educat de ei pierde razboiul iar rusii erau la doi pasi de Berlin.
La noi la romani exista si bombardamente NE-salbatice blinde, prietenoase, normale?
Da, când bombardezi obiective militare, strategice, prin care slăbești forța combativă a adversarului, este una, iar când bombardezi orașe și cartiere de locuințe, adică populație civilă, este alta. Este o crimă sălbatică!
De unde se vede clar ca americanii erau mari „crestini” si atunci!
Roosevelt si gasca zionista de atunci – mare „iubitoare” de goymi – a fost in stare sa-i lase pe japonezi sa faca praf Pearl Harbour (desi STIAU de acest cumplit atac!) numai pentru a fi siguri ca in acest fel pot sa-i convinga pe americanii de rind – pe credulul Unchiul Sam – sa intre in razboi!
Iar istoria se repeta! Sint probe zdrobitoare ca World Trade Center (turnurile gemene din New York) au fost distruse la comanda de Mossad, cu acordul FBI-ului!
Doua probe numai:
– doua avioane lovesc fiecare cite un turn, insa mai cade un zgirie nori din apropiere fara sa fie lovit de nimic din exterior; ci din INTERIOR!
– proprietarul („evreu” din intimplare) a celor doua turnuri – cu ceva timp inainte – investeste citeva milioane bune la firma de asigurari a celor doua turnuri si dubleaza plata pentru despagubiri in caz de daramare: cutremure, incendii dar si distrugere VOITA! Se pare ca a luat 4 MILIARDE de dolari dupa prabusirea acestora.
Statisticile actuale – dupa aproape 13 ani – arata ca totusi unul din trei americani mai crede in povestea cu „teroristii arabi!”
Pentru cine vrea poate sa vada – pe YouTube – fata (MECLA) lui George Bush (care SIGUR stia!) cind afla – fiind intr-o vizita „nevinovata” la o scoala primara – despre catastrofa! Aceiasi fata suspecta o are si cind vine in mijlocul pompierilor la fata locului…
Priviti – sint multe filme – ce nenorociri au facut iubitorii de goyimi in Yugoslavia si cum I-a umilit NATO pe „goymii” sirbi din Kosovo! 78 de zile de bombadamente in Serbia / Belgrad asupra POPULATIEI CIVILE!
Iar noi sintem acum in NATO:
Noi platim cu resurse si desbagubiri (dupa „posibilitati”) in bani si proprietati, nemtii sint mulsi de ani buni cu bani „grupir”! Oare pina cind!?
Sa vedeti ca in Ucraina – ceea ce au facut Lacustele Mondiale in tara – se va realiza intr-un „cincinal”; ca deh! planul a mers snur in Romania! Oare pina cind?
Apropo de Kosovo tocmai a aparut o carte intitulata ” Kosovo, state bandite si criminale din centrul Europei”
Trebuie de vazut neaparat filmul de mai jos cu crimele „albanezilor” in Kosovo! Sirbii au fost de fapt victemele, iar politica lor a fost si este corecta. Iata filmul (prost subtitrat in romaneste, dar inteligibil):
http://glasul-moldovei.blogspot.ca/2014/04/kosovo-reteta-pe-care-oculta-mondiala.html
Doctrina de razboi aerian a Angliei, elaborata in … 1936, adica inainte de vreo posibilitate reala privind izbucnirea razboiului, era bazata pe bombardamentul populatiei civile. Punct! in acest scop au construit bombardiere de medie si mare distanta, cu capacitate sporita de transport bombe. Aceasta doctrina era total diferita de cea a germanilor care utilizau aviatia in sprijinul nemijlocit al trupelor, prin lovirea obiectivelor militare. Lipsa bombardierelor de raza lunga de actiune a cintarit greu in pierderea razboiului de care germani.
Cit despre asa-zisa bombardare salbateca a Varsoviei, conducerea poloneza a refuzat ultimatumul civilizat al armatei germane de a evacua populatia civila.
Razboiul, cea mai eficienta metoda de manipulare a maselor!
… de reducere masiva a populatiei si de crestere fabuloasa a profitului!
Sa nu ne amagim o clipa ca ar fi un alt plan decit acesta si se si vede cu ochiul liber cita energie se utilizeaza pentru inceperea macelului.
Nu stiu cit timp, fortele binelui vor mai reusi sa impinga inapoi ceasul negru, cum se zice.
Ramine doar de vazut CARE PE CARE!
Ceea ce uita majoritatea oamenilor este faptul ca Doamne Fereste, in cazul unui razboi sansele de supravietuire vor fi infime, practice nule, INDIFERENT unde te afli pe planeta.
Sa bage la cap politicienii nostrii, cei cu joc rapid de glezne.