În matematică s-a generalizat spațiu cu n dimensiuni.

Nu-mi place să fac polemică, deoarece nu am timp, dar nu mă pot abţine când aud asemenea inexactitate: „s-a adăugat spațiului cu 3 dimensiuni încă o dimensiune și anume timpul t ca fiind a patra dimensiune”.

1. Timpul nu poate fi dimensiune de spaţiu niciodată. Artificiul relativist consideră a patra dimensiune de spaţiu produsul dintre timp şi viteza luminii (ct), ceea ce se verifică dimensional. Dar totul nu-i decât un artificiu matematic (practic transformări de coordonate între sistemul fix al observatorului şi cel mobil al corpului de probă) care să permită în final adăugarea unei forţe corective la legile lui Newton.
Acest artificiu matematic a fost pus la punct de H. Lorentz ca un simplu joc matematic, prin care el reuşea să substituie forţa magnetică (o forţă de referenţial) ce-i poartă numele. Aceasta rămâne şi azi o ipoteză necesară axiomaticii relativiste, alături de ipoteza lui G. Fitzgerald, a contracţiei corpurilor pe direcţia mişcării.

2. Un plan cu două dimensiuni este o abstracţie pură, şi nu înseamnă că dacă el poate fi imaginat are şi corespondent în realitate. Asta deoarece un plan este reprezentat de o dreaptă şi un punct, ori punctul material,oricât de mic ar fi, are o dimensiune care se adaugă la cele două, şi tot la 3 dimensiuni se ajunge. Ce să mai vorbim de spaţii 5D sau nD. Astea sunt aberaţii matematice şi nu există nici cel mai mic indiciu că ele au un corespondent în realitate. Realitatea multidimensională a fost scornită de teoria relativistă a gravitaţiei, însă în prezent „mulţi cred că cele două teorii ale relativităţii au la bază mai mult un suport filozofic decât experimentele reale” (R. W. Hamming – „Irezonabila eficienţă a matematicii”).

3. Dacă lumea pare a prezenta şi fenomene care încalcă legile naturii (cele din domeniul psi) prin care se poate crea materie din nimic, se poate teleporta un obiect sau un om, ori se poate accesa viitorul sau trecutul, nu înseamnă că acestea au fost „mişcate” sau ascunse într-un spaţiu paralel, ci înseamnă că lumea poate fi o iluzie mentală, iar stările modificate de conştiinţă au ca efect modificări locale ale realităţii.

4. Da, multe descoperiri matematice au avut o aplicabilitate practică, dar nu acele dezvoltări despre spaţii multidimensionale. Şi azi, când se studiază mişcarea acului unei busole în câmpul magnetic generat de curentul electric ce traversează un conductor, nu se apelează la spaţii multidimensioneale, deşii acolo este implicată forţa Lorentz, care în alte experimente este substituită prin transformările Lorentz.

Teoria relativităţii este o ipoteză de lucru, devenită inutilă deja, iar unele potriveli ale teoriei cu realitatea pot fi simple coincidenţe, şi astea destul de aproximative. De altfel, nici matematica nu este un instrument infailibil şi uneori pentru a se aplica unui fenomen se apelează la alte ipoteze (cum este cea a lui Fitzgerald, de care aminteam) iar „această aparentă eficienţă a matematicii nu a fost niciodată explicată sau dovedită convingător, fiind mai degrabă un miracol” (Eugene Wignier).

5. Lumea este simplă şi nu necesită matematici sofisticate, iar în viitor se va ajunge la înţelegerea ei exclusiv prin numerele naturii (constantele fundamentale), deoarece aceste numere şi legăturile matematice dintre ele reproduc structura materiei. Numai că suntem încă departe de cunoaşterea tuturor numerelor naturii, care învăluie lumea ca o plasă, „vizibilă” doar cu ochii minţii. Multe din aceste numere sacre ale universului sunt înscrise în planul constructiv al Piramidei-Keops, semn că Cineva ajunsese la Teoria Totului cu mult înaintea civilizaţiei noastre.

https://www.coresi.ro/produs/mesajul-atlantilor-pledoarie-pentru-o-abordare-stiintifica-a-piramidei-keops/

S