Suflet de artist
Nu rezist și dau zilnic la cerșetori, dau la „primul venit”, mai mult nu pot. Peste zi mai întâlnesc o mulțime, dar mă abțin cu inima împăcată și nu bag mâna în buzunar să mai scot vreun firfiric. Un cerșetor pe zi!, mai mult nu-mi permite bugetul personal fixat de Boc!
De câteva ori m-am scuzat la ceilalți cerșetori cu vorba „nu am mărunt”! Până când m-a avut unul: „Vă dau eu restul”!… Mi-a plăcut, măcar că m-am făcut de rîs: nu aveam niciun leu la mine!… Nici măcar cardul acela expirat, pe care nu pricep de ce nu-l arunc și dau mereu peste el prin casă… Peste dumnealui…
…Ieri, în stație la Banu Manta, în așteptarea tramvaiului 1… Nu suntem mulți. Un boschetar își face și el apariția. Cum eu mă achitasem cu un leu la Marin, cerșetorul matinal de pe strada noastră, l-am acceptat cu seninătate pe concetățeanul meu. Nu aveam de ce să avem de-a face unul cu altul.
Băiat tînăr, nu umbla însă la cerșit, ci la scotocit prin coșurile de gunoi de pe Titulescu. În stație sunt două. În primul nimic, în al doilea, cel de lângă mine, parcă, parcă. Mâna vârîtă pâna la cot întârzie câteva secunde, apoi se sustrage încet din hăul menajer și aduce la lumină un pahar de plastic strident de albastru. Junele boschetar îl cercetă de la distanță, fără să îndoaie mâna din cot, îl răsuci ușor, se lămuri că-i gol-goluț și îl slobozi jos, pe dalele din stație, la doi pași de coșul de gunoi în care bietul pahar stătuse până atunci cuminte și la locul lui. Mai ales la locul lui!…
De regulă, reacționez la astfel de scene, de întâmplări! Am ezitat, încercând să imaginez abordarea cea mai potrivită. „Socializez” câteodată cu boschetarii și știu că sunt greu previzibili. Poate că tocmai din această pricină nu pierd ocazia nici de data asta.
Mai înainte de orice, cercetez discret prin buzunare, buzunarele mele, ca să știu care mi-e potențialul de intervenție. Apoi mă apropiu de delincvent și-i arăt: îți dau 5 lei dacă pui la loc paharul de unde l-ai luat! …Formula cunoscută din cei șapte ani de acasă: „pune-l la loc de unde l-ai luat”, dar mai ales din cei peste 30 de căsnicie!…
Cel din fața mea se vedea bine că nu servise nici măcar o zi din a doua perioadă de instrucție.
Împricinatul mă cântărește din ochi – prea puriu insul din fața sa ca să se tranșeze diferendul pe cale fizică, acceptă situația, se apleacă cu oarece grație, fandând!, și ridică paharul în două dejte, apoi îl poartă așa, cu brațul ridicat la înălțimea umărului, cu pași solemni, și-l depune cu o plecăciune în coșul de gunoi! Ete-te, îmi zic, ne-am dat dracului!…
Apoi dă să se întoarcă spre mine, să-și ia răsplata, dar, minune mare!, paharul de plastic face pe nebunul și vrea să iasă din coșul de gunoi! Așa că omul meu se întoarce brusc și, supărat foc de ce vede, se apleacă dojenitor asupra coșului, încruntat și amenințând cu degetul arătător întins acuzator, și balansându-l cu o mișcare care mi-a adus aminte de toți diriginții pe care i-am avut în școală!
Adică s-a declanșat, a demarat, oameni buni, un mic spectacol, o pantomimă de mai mare hazul, cu două personaje: unul nevăzut, paharul din coșul de gunoi, și boschetarul din stație, care încerca să-i facă educație căposului de pahar care nu voia, domnule, cu niciun chip să rămână lângă celelalte gunoaie din coș! Dar stai mă, locului, mă!, loază, ce ești, ești tu mai cu moț?!, un boț cu ochi ce te găsești și faci atâta pe nebunul?!, părea că-l apostrofează ingeniosul pantomim!
Nu-mi venea să cred ce vedeam, rămăsesem cu mâna întinsă ușor, cu hârtia de cinci lei la vedere, tot mai încântat de inspirația inepuizablă a vagabondului! Aducea cu Charlie Chaplin ce-mi arăta, dar parcă și ceva în plus!…
Hai că vine tramvaiul!, i-am zis. Și am făcut doi pași, curmând spectacolul. I-am întins banii și, brusc, neașteptată, neanunțată, partea a doua a spectacolului: refuzul banilor, dar și atracția lor! Se apropia ezitant cu spatele, să-i ia cu mâna întinsă în spate, el privind în cu totul altă parte, dar nu nimerea să-i apuce și se întorcea supărat să-și certe degetele neîndemânatice… Apoi se depărtă plin de demnitatea refuzului, se răzgândi, indecis mereu, pași înainte, pași înapoi, priviri numai cu coada ochiului spre amărîta de bancnotă, priviri nesățioase sau pline de un dispreț imperial, eu eram tot mai curios să văd cum o sa facă să ia totuși banii! Doamne, ce-a putut să facă!
În fine, se face verde pentru tramvaiul care venea dinspre pod, și acesta intră în stație.
Hai, domne, că plec! Pierd tramvaiul!…
Nu, n-am pierdut tramvaiul! N-am fost în stare!….
Sunt acum în tramvai, mâna parcă mi-a rămas întinsă, cu degetele răsfirate, degetele din care bancnota de 5 lei am lăsat-o să cadă în urma mea și a tramvaiului.
Da! N-am fost la înălțimea întâmplării! Sunt nemulțumit de mine până la jalea de mine însumi! Sentiment greu de suportat!
Trebuia să-mi dau seama mai bine de caracterul excepțional al celor văzute, al individului cu care drumul meu s-a intersectat, iar eu nu, nu, nu, nu am reacționat cum trebuia. Văzând că tramvaiul se pregătește să închidă ușile, iar flăcăul nostru încă mai face piruete în jurul mâinii mele întinse „în deșert”, m-am precipitat spre tramvai, de parcă altul nu mai venea peste cinci minute, și am lăsat bancnota să-mi cadă din mână. M-am uitat în umă și am zărit-o pe jos, ușor mișcată de vânt. Iar în stație, acum goală de călători, singur cu bancnota, Charlie Chaplin începuse actul al treilea: ridicarea bancnotei… N-am apucat să văd decât începutul, tramvaiul face o curbă ușoară imediat ce iese din stație și totul a dispărut în neant. Neantul din care junele boschetar ar fi avut o șansă să iasă, oferită de bunul Dumnezeu prin mine, care însă am capotat! Nu am trecut testul!
Acesta este sentimentul cu care umblu la mine toată ziua…
Mi-a plăcut ce am văzut, dar nu mi-am dat seama că am întâlnit un artist, unul autentic de tot, cum nu am cunoscut mulți! Nu mi-am dat seam că puteam și trebuia să fac ceva, mă tot gândesc de atunci ce anume ar fi trebuit să fac, dar ce am făcut mi se pare că era ultimul lucru pe care cineva putea să-l facă!
Și l-am făcut eu, nevrednicul de mine…
…Mi-e imposibil să-mi imaginez că-n urma mea flăcăul înfometat s-a aplecat totuși să ridice amârîta de bancnotă și să strice tot spectacolul! Nu mai mult decât l-am stricat eu!…
Ion Coja
25 ianuarie 2014
Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian sunt scriitorii propuşi anul acesta de către Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru premiul Nobel, potrivit unui anunţ postat pe site-ul USR.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/nobel-2014-propunere-surpriza-din-partea-romaniei-pentru-nobelul-de-literatura_122913.html#ixzz2rdEQpXQv
Daca pe dumneavoastra,Domnule Ion Coja, va impresionat, acel cersetor, pe mine nu. Intr-o societate normala, nu exista asemenea „spectacole”! „Cine nu munceste, nu mananca!” Va recomand urmatorul comentariu scris de mine pe site-ul Varianta Cojocaru.
Desteptare Romani! In cartea “Arta Razboiului” scrisa de Sun Tzu, autorul ne “sfatuieste” sa identificam adversari, sa-i studiem psihologic iar apoi sa facem planul de “bataie”. Pentru cultura voastra generala, va recomand {eu am citit-o inainte de anul nou,in 4 ore, are 122 pagini } cartea “Regele pomanagiilor”, scrisa de israel zangwill. Va garantez ca veti rade cu lacrimi. Ce “Pacala si Tandala”,ale sunt povesti de adormit copiii?! Pai sa “vedeti” voi acolo tehnici de manipulare. Culmea este, ca revenind dupa sarbatori inapoi in Bucuresti, am vrut sa o mai citesc inca odata si zic “lasa ca o gasesc pe internet!”, tastez “Regele pomanagiilor” in google si ce sa vezi?! Teatrul evreiesc exact aceasta piesa o are in program! Acum eu va nu pot sfatui, daca nu gasiti aceasta carte in format pdf, sa va duce-ti la teatru evreiesc, deoarece nu stiu cat costa biletul si nici daca se vorbeste in limba noastra Romana acolo [sa nu fie jucata in limba idis!}. Cel mai bine ar fi sa va cumparati aceasta carte, deoarece daca nu ati inteles-o de la prima citire, o mai puteti citi inca odata pana veti intelege tehnicile foarte subtile de manipulare psihologica. Culmea este ca aceste tehnici de manipulare folosite de evreii, noi toti le-am folosit cand eram copii mici, pana la varsta de maxim 10-11 ani? Daca v-ati elibera creierul de toate gandurile de imbogatire si toate cate mai aveti, va veti da seama imediat de toate manipularile TV si binenteles de scopul acestora! Precum in cartea ” Regele pomanagiilor”, la fel se folosesc si toate posturile tv evreiesti sa scoata cit mai mult “profit” prin manipularea populatiei in folosul lor si bineinteles, sa va distraga atentia de la cei, cel putin, 200 de milioane de euro care ne sunt furati zilnic noua Romanilor! Desteptarea Romani! Cu Dumnezeu inainte!