Text recomandat de RADU ȘTEFAN
.
.
Ilie Serbanescu : Romania, distrusa in zece ani
http://www.infocivic.ro/ilie-s…
Ilie Serbanescu:
“Occidentul a preluat
România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!”
În condiţiile realităţilor
încurcate din zilele noastre, cine şi de cine protejează este foarte greu de
stabilit. Pentru ţările slabe, de la periferii sau de la întretăierea
puterilor, nici nu ştii care administraţie străină este mai rea: aceea
eficientă sau aceea mai puţin eficientă? Actualmente, când tensiunile
geopolitice s-au întărâtat atât de aprig după anexarea Crimeei de către Rusia,
este extrem de interesant şi de relevant să se ia aminte la câteva experienţe
din istorie.
Administraţia rusă a fost
una slabă şi ineficientă, deşi Rusia a fost puternică şi victorioasă. A cucerit
teritorii, a avut sfere de influenţă şi control extinse. Pe unde a fost a
cheltuit însă resurse uriaşe. A adus cum se spune bani de acasă pentru a-şi
menţine controlul şi influenţa! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan sunt
afaceri politice şi militare de putere şi prestigiu, dar afaceri financiare
eşec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere
economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume
primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate
în Occident.
Controlul rusesc în Europa
de Est n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea sau poate n-a
racordat-o la progresul tehnologic, dar n-a desfiinţat-o. La antipozi, s-au
situat influenţa şi controlul britanic sau oladez. Imperiul britanic n-a adus
bani de acasă, ci a dus bani acasă! A trăit pe seama teritoriilor cucerite,
le-a extras seva sistematic şi masiv. Chiar şi după ce le-a eliberat politic!
Occidentul întreg trăieşte şi acum pe seama fostelor dar şi actualelor colonii
devenite periferii de sine stătătoare cu numele. Este, în ansamblu, produsul
unei administraţii eficiente! Uitaţi-vă la România! Până spre anul 2000 nici
n-a existat pentru Occident. Nu o considera în sfera sa de influenţă.
În contextul slăbiciunilor
Rusiei din aceea perioadă, Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în
NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică,
a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de
energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe
restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai
rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul
de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un
exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a
unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!
Dacă Rusia – a cărei
ameninţare este abil întreţinută de occidentali, în timp ce colaborează copios
cu aceasta – ar încerca să treacă la cârma economiei din România, ar trebui să
plătească sub formă de compensaţii investitorilor occidentali poate cât nici nu
face, căci aceştia, pe ce au dat vreo 10 miliarde euro, îi vor cere vreo 100
miliarde euro. Aşa că, în privinţa unor asemenea scenarii, mai uşor cu pianul
pe scări! România nu este Crimeea! Pentru că a trecut mai întâi pe la
occidentali, care i-au luat tot caimacul.
Cu tot respectul pentru dl. Ilie Serbanescu, dar chestia asta „Controlul rusesc în Europa de Est n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea sau poate n-a racordat-o la progresul tehnologic, dar n-a desfiinţat-o” e o ABERATIE!!! Cui spune dl. Serbanescu ca rusii n-au desfiintat industrii intregi, Romaniei? Pai a uitat dl. Serbanescu de sovromuri? Petrol, uraniu, nave, industria aviatica, cereale, paduri, minereuri, totul s-a dus si s-a scurs in URSS in anii ’50. Graul dur romanesc a fost inlocuit cu graul rusesc slab calitativ (ati auzit de Miciurin si Lisenko? Ultimul spunea: „cromozomii sunt plasmuiri capitaliste” iar URSS propovaduia pentru Romania incrucisarea graului cu pirul, curata stiinta sovietica!); petrolul a fost exploatat in sonde in mod barbar, irational, fara a injecta suprapresiune pentru a extrage tot petrolul, ci doar suprapresiunea naturala a petrolului a fost exploatata, asa incat pana azi exista sonde cu petrol care nu pot fi exploatate (e ca si cum ai fi luat smantana laptelui si ai fi aruncat restul); din contravaloarea uraniului dus in URSS se putea construi un oras de marimea Bucurestiului (Gh. Gh. dej a zis-o intr-o sedinta a biroului politic PCR); navele romanesti au fost confiscate (prada de razboi); industria aviatica (Brasov) a fost demontata si dusa in URSS; specialistii, meseriasii, fermierii (forta de munca calificata) au fost incadrati urgent la „burgheji” si „chiaburi” si trimisi in lagare sau DO, sa taie papura si sa moara in mama lor de dusmani ai poporului. Si dl. Serbanescu ne spune ca URSS „nu ne-a distrus economia”?? Pai atunci il intreb eu pe dl. Serbanescu, mare analist economic astazi: „Ce-ai facut, domnule, cat ai fost ministrul reformei in guvernul Ciorbea?”
Da ,aveti dreptate ,mea huz ,adica 100 %! Pentru ca si atunci si acum tot sionistii au facut jocurile si desi il simpatizam pe Ilie Serbanescu ,dar nu uitam ca si el este crypto evreu si poate (?! ) ca joaca la doua maini .
In politica suspiciunea primeaza .
Daca ceva iti apartine prin drept Divin, nu e nevoie sa-l mai pretinzi.
Faptul ca acceptam iluzia anuleaza binele pe care ni-l dorim.
Atunci insa, cand va exprimati natura Divina interioara, va sta la
indemina tot ceea ce va trebuie. Relatia dintre aceste doua alternative,
va permite sa intelegeti ca binele este indeplinit cu mult inainte de a
fi formulat in gand. Nevoia n-are de ce se naste.
Amintiti-va ca materia nu surade niciodata si nici nu are puterea sau energia de se indoi de sine. Este lipsita de instinct si vointa proprie. Ea e straina de orice alta substanta. Baird Splalding
Urmăresc cu atenţie adevărurile clare despre distrugerea din punct de vedere economic a Românei, adevăruri prezentate de D-l Ilie Şerbănescu în diferite apariţii, căruia îi mulţumesc pentru strădania domniei sale, de a arăta care este realitatea economică a ţării, cum românii au fost deposedaţi de bunurile proprietate publică prin înstrăinarea acestor bunuri.
Trădarea românilor, vine în primul rând din interiorul ţării, atunci când politicienii, ori persoane din posturi de decizie, cu calităţi morale dicutabile, corupţi şi trădători ai intereselor naţionale au; iniţiat, promovat şi adoptat legile anticonstituţionale de privatizare(prin înstrăinare) şi de restituire a proprietăţilor.
Astfel, cu concursul coloanei a 5-a din interiorul ţării; s-a desăvârşit dezastrul economic şi social actual din România, nemaiîntâlnit în istorie, când;.. „resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!.”
Amintersc versurile poetului Adrian Păunescu;…”Poet nebun ce vorbe îndrugi, Că eşti din neam ce nu se lasă, Când am ajuns în ţara noastră slugi, Şi suntem cerşetori la noi acasă”.
Şi totuşi dacă au mai rămas prin Curtea Constituţionlă a României, persoane cu respect şi dragoste de ţară, aceştia pot declara NULE legile anticonstituţionale de privatizare şi de restituire a proprităţii avînd ca bază Constituţia României, care la articolul 136 aliniatul 3), precizează faptul că;…”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul eclusiv al PROPRIETĂŢII PUBLICE. În continuare. la aliniatul (4)
din articolul 136 se prevede expres faptul că; …”bunurile proprietate
publică sunt inalienabile” – ADICĂ NU SE POT ÎNSTRĂINA
Bravo ! Tot ce spune domnul Ilie Șerbănescu este adevărat 100%. Nimic nu este exagerat ,doar că noi românii parcă suntem bătuți în cap. Pupăm în cur SUA și UE de parcă ăștia au venit sa ne dea cozonac, lapte și miere. Aștia au venit la jaf, au venit să fure ca în codru ajutați de o clasă politică în mare parte alogenă, o clasă politică coruptă până în măduva oaselor care ,alături de stăpânii lor,ciugulesc și ei ceva din fărâmiturile ce cad de la masa „bogaților”. Și pentru că nu sunt de cît niște potăi ordinare au început să latre la „marele urs” sperînd că stăpânii le vor mai arunca un os de ros. Ba am văzut pe unii care le cere rușilor tezaurul. Care tezaur? Ăla pe care la dat tov. Lenin băncilor care l-au spijinit cu bani când cu revoluția … Banii sunt de mult în băncile jidovești, pe undeva prin „prietenoasa SUA” . Aș fi curios să știu unde a ajuns tezaurul Rusiei ,cel de dinainte de revoluție, tezaurul poporului rus. Clasa asta politică ne va băga într-un război care nu este al nostru și în care copiii și nepoții noștrii nu au ce să caute.
Comentariul este fără greş. S-a scris despre faptul că, bijuterii ale reginei Maria a României, din tezaurul predat pentru păstrare ruşilor în anul 1917, au fost văzute, la vânzare, pe piaţa americană inainte de al doilea război mondial.
Totuşi dacă conducătorii Uniunii Sovietice, respectiv conducătorii de azi ai Rusiei lui Putin, ar fi avut, sau ar avea azi un pic de respect faţă de români, dacă ar accepta nişte principii morale minime, ar trebui să restituie tezaurul românesc trimis spre păstrare în Rusia, cu documente în care sunt inventariate toate piesele tezaurului.
Mugur Isărescu, în loc să acţionez pentru recuperare, ţine dosarul tezaurului în seifurile Băncii Naţionale, ca piesă componentă, a procesului verbal de predare-primire a postului de guvernator al BNR.
Domnule profesor Ion Coja, acum o saptamana mi-ati propus ca sa fac o prezentare a cartii mele, care are multe referiri la Miscarea Legionara si Corneliu Zelea Codreanu, dar si solutii si propuneri care ar putea sa ne schimbe statutul de tara, dintr-o vaca buna numai de muls, intr-un stat independent si infloritor. V-am raspuns ca o voi face si iata ca ma tin acum de cuvant:
Recenzia cartii „De la inima spre cer“
„De la inima spre cer“ este o lucrare cu totul speciala pentru mine, la care am inceput sa lucrez prin iulie 2013. Cartea aceasta este a treia, dupa „Cei 7 beduini“, un roman cu accente anticomuniste, scris de mine intre 1987 si 1989, urmata, in anul 2012, de „Pui de tigan“, cartea cu cel mai mare succes de pana acum si care descrie viata unui copil de tigan, de pe la 10 ani si pana la maturitate.
Cel mai recent „roman“, numit asa de editura fiindca alt cuvant mai potrivit n-a gasit, este, de fapt, mai mult decat un roman. Cu cele 494 de pagini, trei parti si 183 de capitole, cu zeci de personaje, cu intamplari din razboi si din
inchisoarea de la Aiud, (care au la baza intamplari reale), cu incursiuni in istoria romanilor si a Europei, cu comparatii, legaturi si chiar cu principii
filozofice, dezvoltate pe baza de exemple, cu demonstratii logice si matematice (cu scopul de a corecta anumite interpretari nedrepte a istoriei noastre), cu portrete de oameni pe care i-am evocat ca sa-mi sustin parerile si opiniile, precum Parintele Arsenie Boca, Constantin Pancu, Corneliu Zelea Codreanu, Carol al II-lea, Antonescu, Horia Sima, Gavrila Marinescu, Armand Calinescu, Karl Mannerheim, Josef Pilsudski, Petrache Lupu, Nicolae Steinhardt, Dan Ion, Elena Lupescu, am ajuns la un moment dat la limitele mele. Eram ca un dirijor, caruia i s-a rupt batul in timpul unui concert. Am reusit, insa, sa duc, cu ajutorul Celui de Sus, lucrarea asta pana la sfarsit.
Prima parte, „Memorii si Amintiri“, este de fapt partea care isi merita numele de roman, fiindca din cele 51 de capitole, majoritatea lor sunt pline de actiune si miscare. Cu partea de memorii de razboi in minte, am pornit la scris, ingrijorat la inceput ca o sa iasa cartea prea subtire! . (Aceste memorii din razboi acopera doar vreo 55 de pagini!) Dar, avansand cu scrisul, s-a petrecut un fenomen neasteptat, ca si cum subiectul initial, un bulgaras mic, s-a pornit la vale, luand proportiile unei avalanse. Cumva, subiectul s-a desprins de mine, avand logica lui interna de dezvoltare, taindu-si cordonul ombilical care-l lega de autor si pornind o viata aproape independenta de vointa mea. Asa a inceput sa se prefigureze personalitatea Parintelui Arsenie, pe care l-am evocat de multe ori de-a lungul cartii. De la memoriile de razboi, am ajuns la inchisorile patriei din timpul comunismului, si de aici pana la Legiune a mai fost doar un pas.
Apoi, a inceput sa capete contur partea a doua, numita „Insemnari despre Oameni Alesi“, as zice centrul de greutate al cartii, cu 74 de capitole. Ideea a pornit de la o intamplare povestita de Gavril Vatamaniuc, luptatorul din Muntii Bucovinei contra comunismului, care explica intr-un interviu cum, dupa schimbatul cantec al pasarilor din padure, isi dadea seama cand venea potera sa-l caute. Deci, Eminescu, cu acel al lui rau si ram care te ajuta la rastriste, nu era vorba goala iesita din fantezia exaltata a unui poet!
Mai departe insa, Vatamaniuc a povestit cum a intalnit in padure un cetatean, cunoscut turnator al securitatii, pe care, desi ceva ii spunea sa n-o faca, s-a hotarat pana la urma sa-l impuste. Cand, cu un efort de vointa, a apasat pe tragaci, cartusul nu a explodat, ci s-a desfacut, pulberea imprastiind-se in mecanismul inchizatorului, blocandu-l si facand pusca de nefolosit. Vatamaniuc n-a spus-o, dar din sprancenele ridicate a mirare si din tacerea semnificativa care a urmat, mi-am dat seama ca era convins ca pe acel om l-a protejat Dumnezeu, fiindca probabil avea cu el alte socoteli.
Din aceasta poveste, ori de la cuvantul Cartii Sfinte, care spune ca nici un fir de iarba nu creste pe pamant fara stirea cuiva, sau de la interventiile divine de pedepsire petrecute la Gomora si Sodoma, prin ajutorul dat lui David ca sa-l invinga pe Goliat, dar si din vorbele parintelui Arsenie, pe care le-am si pus pe prima pagina a cartii: „Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza destinul, au apararea lui Dumnezeu. Cand si-l tradeaza, sa se gateasca de pedeapsa“, am ajuns la convingerea ca istoria nu o face omul, ci Dumnezeu. El este cel ce supervizeaza evenimentele istorice, si atunci cand sunt contra planului divin, intervine energic si schimba cursul evenimentelor, deturnandu-le de pe fagasul pe care pornisera sa se desfasoare.
Asta m-a facut sa citesc istorie, cu ochii pe butelie, cum zice romanul. Adica, sa surprind momentul cand mana lui Dumnezeu invarte de roata istoriei,
schimbandu-i sensul. Astfel a aparut conceptul de Om Ales: Acesta este un om ales de Dumnezeu, care primeste misiuni divine, ca sa schimbe sau sa influenteze evenimentele istorice, conform cu planul ceresc. Foarte clar s-a zarit mana lui Dumnezeu intervenind in Batalia de pe Valtava, cand a luat partea armatei poloneze, a carei infrangere in luptele cu sovieticii era mai mult ca sigura. Toti expertii militari nu si-au putut explica nici pana azi cum a fost posibila acesta victorie, numind bataliile castigate de polonezi: „Minunea de pe Valtava“. (Eu am explicat-o foarte usor!)
Istoricii insa, uscati si la suflet, si la minte, cred in continuare ca oamenii fac istoria. De asta lor le scapa multe din intelesurile evenimentelor istorice. Pe langa Pilsudski, conducatorul ostilor polone, am mai identificat si alti Oameni Alesi, precum Karl Mannerheim, Parintele Arsenie, Petrache Lupu (Minunea de la Maglavit) si, nu in ultimul rand, Corneliu Zelea Codreanu. Toti acestia au avut o misiune de indeplinit pe pamant.
Ca sa ma conving pe mine si, apoi, pe cititor, am facut incursiuni in istorie, am intrat in viata Oamenilor Alesi, am despicat firul in patru si am ajuns sa gasesc explicatii la multe lucruri ramase neelucidate din trecutul nostru. Astfel, am aflat in ce imprejurari, cum, unde si cand a conceput Corneliu Zelea Codreanu bazele doctrinei legionare, am aflat de ce Legiunea a fost, este si va fi mereu prigonita, am descoperit, intr-un tablou de-al Parintelui Arsenie de la biserica Draganescu, figurile lui Ion Mota, Vasile Marin,
Cantacuzino-Granicerul, Zelea Codreanu.
Din acest tablou, cautandu-i semnificatia, am ajuns sa ma lamuresc asupra misiunii pe care o are poporul roman de indeplinit in viitor. Nu avem de ales! Ori ne urmam destinul, ori disparem ca neam! Misiunea noastra ca popor este sa ne insusim doctrina legionara, pe care, cercetand documente si fapte istorice, am gasit-o de neinvins, in orice confruntare cu alta doctrina, fie ea comunista, masona sau talmudica. Acesta este si motivul pentru care Miscarea va fi persecutata de-a pururi.
Mi-am indreptat, deci, atentia spre Doctrina Legionara si i-am descoperit puritatea, frumusetea si, mai ales, utilitatea. Inarmati cu principiile ei, vom deveni invincibili, prin puterea spirituala pe care ne-o vor da. Bazat pe aceste principii, nu a fost greu sa se inchege partea a treia, intitulata „Ganduri“. Este partea in care, dedicand multe capitole Miscarii Legionare si doctrinei ei, dezmembrand minciunile si dezinformarile din jurul Legiunii, am pregatit terenul pentru un proiect de dezvoltare durabila pentru Romania, bazat pe conceptiile si pe doctrina legionara.
Nu cred ca-si poate da cineva seama, ce proiect gigantic a fost acesta pentru mine. As fi putut orbecai 10 ani prin intuneric, ca cartitele, fara sa ajung sa vad lumina de la capatul tunelului. Dar, mi s-a parut ca am fost ajutat sa-l termin. Daca pentru primele doua romane, care impreuna au adunat doar 430 de pagini, mi-au trebuit 4 ani, desi le aveam pe ambele in minte, la ultimul roman, din care imi erau relativ clare doar 55 de pagini, fara ca la momentul acela sa stiu ceva despre Miscarea Legionara si Zelea Codreanu, neauzind inca de Pilsudski si de Mannerheim, am reusit sa inchei cele 500 de pagini intr-un an batut pe muche, desi jumatate din timp l-am folosit pentru documentare.
Imaginati-va ca intri pe Google si dai cuvant de cautare „Corneliu Zelea Codreanu“. Obtii 194.000 de documente. Le parcurgi pe primele 20 sau 30. Deci, din 194 de mii, citesti 30 de documente. De unde sa stii ca cele care iti apar sub ochi, sunt si cele mai reprezentative, cele pe care le cauti? De unde sa stii ca ce-ai citit nu sunt minciuni, facaturi sau diversiuni ale dusmanilor Legiunii? Cum sa controlezi daca nu te-ai inselat? N-am avut la dispozitie pentru documentare decat internetul. (Afara de doua- trei carti, intamplator aflate in biblioteca mea). Dar, ca un facut, la fiecare cautare pe google, dadeam exact peste documentele de care aveam nevoie, sau care imi ieseau in cale doar ca sa imi ofere material pentru un alt capitol, pe care in clipa aceea nici nu-l banuiam. A fost, pentru mine, pur si simplu tulburator, sa simt ca merge prea usor cu scrisul, ca ma culcam plin de
indoieli si noaptea visam rezolvarea, sau cum sa abordez problemele care se iveau, in incercarea de a modela un volum atat de mare de informatie haotica si aiuritoare.
Si totusi, in decurs de un an, am terminat cartea. Dar, cateva luni a durat corectura si editarea, cartea aparand la sfarsitul lui octombrie 2014 in Romania. Pe Amazon, insa, ceva mai tarziu. Am introdus in cuprinsul cartii si 18 imagini, unele doar orientative, fiindca, de exemplu, cele doua tablouri de la Biserica Draganescu, despre care vorbesc in carte, sunt prea mici si prea sterse, ca sa dea posibilitatea sa-mi fie urmarite explicatiile. Cei care vor citi cartea, sa caute tablourile pe internet. Marind imaginile, vor putea sa-si dea seama daca am dreptate sau fabulez.
Eu n-am vizitat inca Biserica Draganescu, am scris insa despre ea si despre pictura ei din imaginile gasite pe internet. Adica, mi-a fost dat mie, de la 2000 de km. departare, sa descopar ce n-a vazut in 35 de ani nimeni! Nici macar Securitatea! Pai nu e asta o intamplare care poate sa dea de gandit?
Mai fac doar mentiunea ca, dupa parerea mea, cartea trebuie citita de mai multe ori, ca sa fie bine inteleasca. Eu, cel care am scris-o, am citit-o de cel putin 30 de ori si chiar si acum, cand scriu aceste randuri, o am in fata mea si pe care o rasfoiesc, ca sa nu scriu aiureli. Aici trebuie sa mentionez si ajutorul dat de Editura Virtuala, prin cel care mi-a devenit prieten, Mugur Cornila. În urma unei discutii cu redactorul cartii, el a venit cu ideea titlului, fiindca eu numisem romanul altfel, dar el mi-a spus: Nu suna bine, hai sa-i zicem „De la inima spre cer“. Am protestat, fiindca titlul meu avea referire directa la Miscarea Legionara, dar el m-a impacat, spunand ca titlul este o descriere literara a salutului legionar! Cu asta m-a dat gata!
M-am ingrijit si de coperta, am facut cu un program CAD o schita, fiindca voiam ca acea coperta sa reflecte cat mai fidel continutul cartii. Am reprezentat simbolul Miscarii, gardul, care se vrea un obstacol contra comunismului, iar in patratele ramase libere, am pus cateva figuri reprezentative, devenite eroi ai romanului. Editura a tinut cont de dorinta mea, dar Mihail Moldoveanu, designerul copertii, a dus ideea chiar mai departe. El a rafinat simbolul gardului, personalizandu-l cu acel aspect de gratii de fier ruginit si transformandu-l intr-o fereastra de puscarie, prin ochiurile caruia privesc spre viitor cativa Oameni Alesi ai Neamului Romanesc, dar si ai lui Dumnezeu. Extraordinara alegorie!
Primele reactii primite de mine pe FB de la cititori au fost atat de laudative, incat nici n-am mai stiut unde sa ma ascund de rusine, fiindca nu sunt obisnuit cu laudele. Poate ca, prin bunavointa domnului Ion Coja, sa deschidem o discutie pe marginea acestei carti. As vrea sa va mai spun ca eu, pe acest blog, am „rulat“ deja mai multe capitole ale cartii, neezitand sa citez fragmentele care se potriveau subiectului. In acest fel, mi-am facut o parere prealabila despre la ce sa ma astept din partea cititorilor. Semnele n-au fost foarte rele.
Cartea a fost prezentata si la Gaudeamus, in noiembrie 2014, in ultima zi, la standul Editurii Virtuale. M-am gandit ca, la un moment dat, sa fac publicitate pe blogul ioncoja.ro, dar pana la urma n-am facut-o. Am uneori sfiiciuni de fata batrana, cand e vorba de mine. Curaj si chef de bataie am, doar cand e vorba sa-mi apar ideile si convingerile. Si totusi, fara reclama, cu un autor necunoscut, cu concurenta neloiala (data de evenimente) care ne-a urmarit „pas cu pas“ ( nu numai pe mine, ci si pe ceilalti autori), vestile n-au fost rele. Cei care au venit sa cumpere cartea, n-au fost cumparatori ocazionali, ci, informati din timp (de unde Dumnezeu or fi aflat?), venind decisi si cu bani potriviti sa cumpere exact cartea asta. Dintre alte sute sau mii de titluri!
In roman, ca sa leg cumva capitolele atat de diferite intre ele, am introdus un personaj fictiv, Mos Ilarie, care isi povesteste viata, avand, la data cand se termina romanul, in 2013, 93 de ani. Ajugand cartea pe mana redactorului Catalin Badea-Gheracostea, acesta a crezut initial ca Mos Ilarie, eroul cartii, este totodata si autorul, vreun legionar batran, uitat de moarte. Inseamna ca daca, un redactor experimentat s-a putut insela in privinta mea, inseamna ca pulseaza ceva viata in capitolele cartii!
Despre roman as putea sa scriu inca 100 de pagini, dar ma opresc aici, dorind sa va mai spun doar ca acesta se termina ciclic, conform simbolului Uroboros, simbol care joaca un rol important in istorie, dar si in carte. Apoi, din firul principal al naratiunii se desprind actiuni secundare, idei si viziuni noi, interpretari originale ale unor evenimente, i-am pus chiar si pe Caragiale, Marin Preda, Pastorel Teodoreanu, George Cosbuc (nici pe Tanase, cel cu nasul mare, sau pe Vacaresti nu i-am uitat) ca sa-si aduca contributia la reusita cartii. Cu nume asa de mari, n-am nicio indoiala ca succesul (nu ma refer la cel de librarie) se va lasa mult timp asteptat.
Toate cele trei carti se gasesc, unele in format digital, altele si tiparite, pe Elefant.ro , la Libraria Editurii Virtuale, la edituraeagle.ro si, pentru diaspora, pe Amazon.
Ilie Serbanescu stie ce spune,recomand si cartea lui Pislaru PIB-ul fara tara pentru a intelege cum a ajuns Romania un stat esuat.