Am publicat în ultimele zile pe site-ul meu câteva texte „ale altora”, texte care au stârnit un număr impresionant de comentarii, ceea ce ar putea să însemne că ideea nu a fost rea. O bună parte dintre comentatori deplâng însă gestul meu, considerând că în felul acesta, publicând un text, mă declar de acord cu ideile acelui text. Iar unele idei din câteva texte ar fi de-a dreptul compromițătoare.

Cel mai riscant pentru mine pare să fie faptul că am publicat Lista evreilor care au „tăiat și spânzurat” în România de după 23 august 1944. Din păcate, textul a fost împărțit în două – așa l-am primit, iar pe site au apărut cele două părți în ordine inversată, astfel că majoritatea cititorilor nu au băgat de seamă că Lista este precedată de un cuvînt lămuritor, scris de domnul DAN  CULCER, cel care mi-a semnalat existența acestei liste. Se poate deduce că îmi însușesc argumentele dlui CULCER, la care aș mai adăuga că-i invit pe onor cititorii care au cunoscut personal activitatea, benefică sau malefică, a vreunuia dintre evreii nominalizați, să spună ce are de spus pe acest subiect. Voi găzdui cu plăcere semenea discuții și comentarii, a căror utilitate ar fi și mai mare dacă autorii vor ieși din anonimatul internetului și-și vor declara identitatea.

Eu, bunăoară, voi veni în zilele următoare cu câteva comentarii privitoare la Alexandru Graur, Alexandru Bârlădeanu, Miron Constantinescu și, probabil, Mihai Florescu. Poate și alții. Va fi, printre altele, să reiau pledoaria pe care o fac, de ani de zile, pentru corecta evaluare a unei largi categorii de evrei, azi uitată sau, mai exact spus, ocultată: EVREII PĂMÂNTENI, adică evreii care, ajunși în România, decideau să pună capăt „rătăcirii” lor și să se stabilească în România, cu bună credință și loiali față de populația majoritară. Așa cum bine spune dl CULCER, se pierde din vedere faptul că foarte mulți dintre evreii care au fost capul răutăților din acei ani erau evrei veniți din alte țări, care au devenit cetățeni români după 1944. Apariția sionismului, a evreilor sioniști, a dus la dispariția evreilor pământeni… Ba chiar s-a aruncat asupra acestora cheremul rabinic, pot spune. În sensul că s-a instituit un veritabil complot al tăcerii, printre istoricii evrei. Nu fac nici măcar pomenire că au existat cândva acei evrei de ispravă…

Așadar, îi invit pe cititori să comenteze ad personam lista amintită, în măsura în care vârsta sau alte atuuri le permite să ofere informații corecte, nemijlocite. Simpla prezență pe lista amintită nu poate fi incriminantă. Între Alexandru Bârlădeanu și Valter Roman, de exemplu, nicicum nu poate fi pus semnul egalității. Între Alexandru Graur și Leonte Răutu, și așa mai departe…

*

     Alt text care a stârnit mirarea unor comentatori este textul atribuit lui Pilat din Pont!… Îmi place dintotdeauna să cred că Pilat, cel venit din Pont, din Pontul Euxin, adică de la Marea Neagră, va fi fost la origine tomitan, din Tomis, așadar. Concitadin cu subsemnatul deci!… Motiv să privesc cu maximă atenție și bunăvoință acest text. Cunosc acest text dintr-o cărticică a regretatutului Simion Ghinea, intitulată Iisus nu a fost evreu… Ipoteză care nu mi-era necunoscută, dar pentru care abia atunci, pe la începutul anilor 90, am aflat și niscai argumente. Nici pe departe definitive. Autorul acelor argumente, un evreu! Benjamin Franklin, despre care s-a mai scris pe acest site.

Raportul lui Pilat pare, într-adevăr o făcătură, un text apocrif. Sunt foarte multe aceste apocrife, există și evanghelii apocrife, pe care Biserica le ignoră. Pe bună dreptate. Dar aceste texte, apocrife cum sunt, nu sunt totuși fără nicio valoare, complet nefolositoare. Valoarea lor e dată de mai mulți factori, dintre care cel mai important este data la care au fost scrise, elaborate, concepute!

Atunci când am primit pe Email acest text și mi-a trecut prin cap ideea de a-i oferi găzduire pe site-ul meu, m-am adresat unui teolog de la Mânăstirea Petru Vodă, călugăr, cerându-i câteva date despre acest text. Așa am primit informația cea mai prețioasă: textul este cunoscut încă din vechime, Sf.Mucenic Iustin Filosoful (+150) și Tertullian (+220) l-au considerat autentic și au comentat fragmente din acest text. La noi a ajuns în mai multe variante, ceea ce ridică problema interpolărilor, încă nerezolvată. Așadar, chiar făcătură să fie, acest text este important, are valoarea sa documentară.

Spiritul cârcotaș și zeflemitor, atât de viu la unii comentatori, trece prea ușor cu vederea partea pozitivă a lucrurilor. Un asemenea text, falsificat să zicem, conceput însă ca să fie crezut, nu putea să aibă vreo șansă decât în condițiile în care cea mai mare parte a sa era adevărată și se putea verifica de către cititor. Regula textului apocrif este să fie credibil, iar pentru a fi credibil el trebuie să conțină totuși mult adevăr, iar numai pe ici-colo, în punctele esențiale, unde autorul avea vreun interes, să se abată de la adevăr. Cu alte cuvinte, la o lectură atentă a unui text apocrif putem identifica unele informații ca fiind sigur sau foarte probabil corecte. Care ar fi acelea? Aici aștept să se pronunțe istețimea cititorilor.

Dacă este un text apocrif, adică nu-i aparține lui Pilat, se poate deduce însă că autorul textului cunoștea bine subiectul: viața și lucrarea lui Iisus. Nu cumva ne oferă ceva în plus față de Evanghelii?

Bag de seamă abia acum, după postarea textului, că diferă mult de varianta publicată de Simion Ghinea. Cred că nu ar strica să o public și pe cealaltă, invitându-i pe cititori la un exercițiu de reflecție, la un joc intelectual superior, anume să se pronunțe asupra informațiilor credibile oferite de cele două variante.

Cel mai mult mă pune pe gânduri fraza care pune în contrast aspectul fizic al lui Iisus și al celor cărora li se adresa: „părul și barba sa aurie” versus „bărbile lor negre și fețele întunecoase”. Ipoteza că Iisus nu a fost evreu am întâlnit-o prima dată la istoricul von Randa (i-am uitat prenumele), într-o discuție de câteva minute care urma să fie reluată altdată. În fapt, niciodată din păcate! Fără explicații și fără detalii, ipoteza este înregistrată și de Bernard Lazare, în lucrarea care l-a făcut celebru.

Profit de ocazie pentru a face o afirmație categorică și răspicată: faptul că evreii l-au ucis pe Iisus nu este nici pe departe cauza pentru care evreii au avut mereu și pretutindeni de suferit! Antisemitismul e mult mai vechi decât creștinismul. Am întâlnit multe acuzații formulate la adresa evreilor sau a unor evrei în ultimii 20 de ani. Cred că niciuna nu invoca deicidul! Ar fi și stupid să formulezi o astfel de acuzație după 2000 de ani! Numai bietul Andrei Cornea mai poate înseila o metafizică a antisemitismului pornind de la acest dat. Dacă Hitler și Stalin au fost cei mai feroci antisemiți, cu cel mai mare număr de victime printre evrei, e bine să reținem că relația lor cu religia creștină era practic inexistentă. Bașca suspiciunea că amândoi aveau ceva sânge evreiesc în ei!… Hitler, după regulile stabilite le naziști la Nuremberg, era evreu evreu!… Iar atunci când Hitler sau Stalin au invocat vinovăția evreiască, nu au pronunțat numele lui Iisus, ferindu-se de acest nume ca Dracul de tămâie!

*

     Problema „evreității” lui Iisus este ridicată și de textul semnat de dl Tudor Voicu, care reia câteva argumente dintr-o scriere destul de ciudată a dlui Dan Tărchilă. Ciudată, dar interesantă. Ipoteza că Iisus ar fi fost grec nu este verosimilă. În vremea aceea trăiau mulți greci în spațiul biblic, nu ar fi ezitat să-L revendice grecii pe Iisus ca pe unul de-al lor.

Câțiva comentatori mi-au imputat și acest text, că l-am găzduit. Ceea ce se poate reproșa acestui text sunt câteva locuri comune din publicistica dacizantă, să-i zic așa. Lucruri discutabile, pe care nu le lansează acum primul domnul Tudor Voicu. Domnia sa vine însă în acest text cu câteva informații care ne lipseau, bunăoară citatul din Bogdan Petriceicu Hasdeu, referința la  Dionisie Pop Reteganu, prea ușor uitat, precum și unele informații din actualitate, peste care am trecut prea ușor cu toții. Poate că tonul dlui Tudor este uneori prea răspicat, prea dur, dar dacă-l raportăm la situația descrisă, adică la situația în care Țara a ajuns, tonul dlui Tudor Voicu este încă prea potolit, prea blând. În plus, îl cunosc personal pe dl Tudor Voicu și știu bine că are o căruță de informații extrem de diverse privind activitățile și acțiunile anti-românești derulate vreodată și mai ales în ultimele decenii.

Important este că și majoritatea comentariilor stârnite de acest text sunt serioase, la obiect. Așa am aflat de ultima potlogărie a Zoei Petre… A condus o lucrare de doctorat a cărei menire a fost să desființeze existența istorică a lui Zamolxe. Autorul inepției savante, un Dan Dana. Comentatorul susține că acest Dan Dana ar fi evreu!… Dacă e așa, atunci tonul dlui Tudor Voicu, față de evreii nemernici, este chiar prea blând! Îl rog pe dl Tudor Mocanu, comentatorul care ne-a oferit această informație, să mă ajute să citesc și eu lucrarea incriminată. Parcă nu-mi vine să cred! Dacă lucrurile stau chiar așa, mă văd nevoit să scriu despre Zoe Petre în termeni pe care i-am evitat până acum. Termenii adevărului. Am motive personale s-o menajez pe Zoe Petre. Dar toate au o limită! Zoe Petre a depășit deseori limita! Dacă nu mai încape din pricina lui Zamolxis, asta e mai greu de tolerat…

Unul dintre comentatorii acestor texte mi s-a adresat personal, în calitatea sa de evreu ultragiat prin textele de pe site-ul www.ioncoja.ro  Am crezut că am dat astfel peste un evreu serios și i-am cerut concursul într-o mică cercetare, pe care s-o facem împreună, în beneficiul comun, evreiesc și românesc. M-a refuzat. M-am înșelat deci, nu-l interesa sau nu era capabil de efortul intelectual la care l-am invitat. Cunosc și mulți comentatori români de aceeași teapă. Îmi pare bine că află unii de alții pe site-ul meu. Sper să se adune la un loc și să socializeze ca între semenii cei mai semeni.

 Ion Coja