Text primit de la MARIAN  ILIE

.

Sunt destule argumente in favoarea ideii sustinute aici de autor – rolul factorului religios in pregatirea si desfasurarea Rascoalei lui Horea, doar ca nu trebuie exacerbat acest rol. Cred ca rascoala a fost consecinta in egala masura a factorilor politico-economici si a celor spiritual-religiosi. Important este faptul ca s-a reusit acea constientizare in masa a necesitatii unei actiuni in forta.si a telului acesteia – emanciparea nationala.

Este ceea ce s-a intamplat la sfarsitul anilor ’90 in R. Moldova si e de dorit sa se mai intample odata la scara nationala, inainte de a fi prea tarziu…

–––- Forwarded message –––-
From: Ilarion 
Date: 2015-02-28 17:44 GMT+02:00
Subject: Fwd: RĂSCOALA LUI HOREA: O RESURECŢIE ORTODOXĂ PENTRU EMANCIPAREA NAŢIONALĂ A ROMÂNILOR DIN ARDEAL
To:

RĂSCOALA LUI HOREA: O RESURECŢIE ORTODOXĂ PENTRU EMANCIPAREA NAŢIONALĂ A ROMÂNILOR DIN ARDEAL. NU A FOST MASON
 
 
Ionut Tene
 
Istoriografia românească de la Nicolae Iorga, David Prodan la Ştefan Pascu au pus preliminariile răscoalei lui Horea de la 1784 în special pe cauze sociale şi naţionale, în realitate fundamentele revoltei au fost profund religioase şi s-au manifestat ca o resurecţie a ortodoxiei în Ardeal.
Ortodoxia era percepută în Ardeal ca un fundament spiritual naţional şi un liant religios cu românii din Moldova şi Ţara Românească.
Sigur că istoriografia modernă atinsă de secularism şi apoi de comunism, nu a evidenţiat cauzele religioase ale mişcării lui Horea, izvoarele bisericeşti fiind considerate vetuste şi în disonanţă cu ideile Occidentului.
Este evident că românii din Ardeal au refuzat pactul de la 1700 a unor preoţi ortodocşi cu Viena şi subordonarea bisericii strămoşeşti faţă de Roma.
Unirea religioasă nu a atins în profunzime credinţa maselor româneşti din Ardeal.
A profitat de înţelegerea cu Viena doar o elită ierarhică care a acceptat compromisul pentru privilegii personale şi câţiva intelectuali. Ierarhii uniţi de la Blaj au dus o politică de subordonare a românilor faţă de interesele Vienei şi de lichidare a credinţei ortodoxe prin forţa administrativă şi a armelor generalului Bucow.
Aşa că resurecţia ortodoxiei în Ardeal la jumătatea secolului XVIII a zguduit Unirea religioasă şi politica Vienei. Răscoala ui Horea care a avut puternice conotaţii religioase ortodoxe nu poate fi înţeleasă fără mişcările populare de reînviere a dreptei credinţe în Ardeal din anii 1740 – 1766.
Am citit foarte mult şi cu mare atenţie numeroase cărţi şi documente despre răscoala ţărănească a lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Istoriografia românească de-a lungul timpului a fost influenţată de factorul politic.
În general, istoriografia impune mituri indubitabile despre evenimente istorice, care nu pot fi contestate fără ca cel care o face să nu fie acuzat de impietate.
Nicolae Iorga vedea în Horea un prototip al emancipării românilor din iobăgie cu arma în mână, un erou popular. Fapt ce este adevărat.
Istoricul clujean David Prodan, influenţat de marxism şi comunism, în cartea sa publicată în 1979, „Răscoala lui Horea” îl percepea pe Nicola Ursu şi mişcarea sa, ca un război ţărănesc, ca o răscoală socială împotriva asupririi şi a iobăgiei, cu mai puţine conotaţii naţionale. Documentele expuse de David Prodan abundă de revolte sociale violente. Îmediat după teoria socială a lui Prodan vine istoricul Ştefan Pascu cu cartea „Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea”, tipărită în 1984 sub influenţa lui Nicolae Ceauşescu, considerând mişcarea de la 1784 o revoluţie populară, un fel de revoluţie naţională avant la lettre înainte de cea franceză de la 1789 şi care sintetiza revolta socială şi naţională a ţăranilor români iobagi, ce doreau o dublă eliberare: socială şi naţională.
Totuşi, după o lecturare atentă a documentelor mişcării lui Horea din Munţii Apuseni, dezbărată de convenţionalisme sociale şi influenţe marxiste am ajuns la concluzia că evenimentul cutremurător de la 1784 a fost o resurecţie religioasă a ortodoxiei în Ardeal, un adevărat război religios de emancipare prin religie a românilor de sub dubla stăpânire: a nobililor maghiari şi a papistaşilor catolici.
Horea s-a folosit de legăturile sale formate în urma deselor sale deplasări la curtea inperială de la Viena, de cercurile masonice pentru a implementa planul propriu de eliberare naţională a românilor din Ardeal. Horea pe tot timpul răscoalei a fost numit în documente epocii: Horea rex Dacie.
Conducătorul ţărănimii din Apuseni s-a folosit de conjuctura societăţilor secrete masonice la modă pentru a servi interesele de eliberare ale românilor ardeleni. Şi Tudor din Vladimiri s-a folosit de agentura secretă greacă şi rusească pentru a urmări interese naţionale la 1821. Exemple sunt numeroase în acest fel în istoriografia noastră.
Horea pe eşafod a murit ca un creştin ortodox împărtăşit de preot, nu ca un mason ateu ce-l neagă pe Dumnezeu.
La Viena, Horea mergea la împăratul Iosif al II-lea însoţit de un preot ortodox.
Istoricii care susţin că Horea era mason se bazează doar pe supoziţii şi documente fabricate de nobilimea maghiară post-eveniment,care avea interesul să-l lege pe răsculatul român de manevre oculte ale curţii imperiale de la Viena, care atenta la privilegiile aristocraţiei ungare.
 
articole_6405
 
Contextul religios al ridicării ţăranilor sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan se face sub semnul unei cruci mari de aur în formă bizantină.
Să nu uităm că românii ortodocşi din Ardeal erau persecutaţi. După unirea religioasă cu forţa de la 1700 a episcopului Atanasie Anghel cu Roma şi naşterea Bisericii Greco-Catolice, creştinii ortodocşi din Transilvania au trecut prin persecuţii inimaginabile.
Sfinţii ortodocşi Sofronie, Visarion şi Oprea la 1750/1760 au repornit renaşterea ortodoxă în Ardeal, aprinzând ca un foc mistuitor religios Principatul de sub conducerea austriacă şi nobiliară maghiară. Resurecţia ortodoxiei în Ardeal, la 1760 s-a întins ca un pojar al credinţei clătinând Unirea cu Roma făcută la comanda Vienei. Visarion şi Oprea au parte de moarte martirică în temniţele austriece.
Sofronie se retrage în Munţii Apuseni unde moţii refuzaseră Unirea cu Roma şi erau păstrători ai dreptei credinţe.
Sofronie este arestat de unguri la Abrud, însă moţii nu renunţă la Ortodoxie.
Ca urmare, guvernul de la Viena îi ordonă generalului austriac Bukow să tragă cu tunul în peste 150 de biserici şi mănăstiri ortodoxe.
Există documente prin care aflăm că episcopul unit şi clerul greco-catolic instigau la arderea bisericilor ortodoxe de lemn şi delaţiunea anti-ortodoxă era în floare la Blaj.
Începutul răscoalei românilor şi desfăşurarea acesteia stă sub semnul crucii.
Adunările de organizare şi începutul revoltei se fac în bisericile ortodoxe şi preoţii se pun în faţa ţăranilor români răsculaţi.
Se ştie că Episcopia greco-catolică de la Blaj şi intelectualii Şcolii Ardelene, care erau uniţi, au fost critici acerbi ai lui Horea şi românilor din Apuseni, pentru că aceştia militau pentru recunoaşterea ortodoxiei şi a drepturilor lor religioase, implicit pentru drepturi sociale şi naţionale.
În Ardeal, Ortodoxia se confunda cu poporul român.
Răsculaţii botezau pe toţi cei care îi prindeau în calea lor: nobili unguri, papistaşi, greco-catolici, reformaţi, intelectuali sau negustori.
Această strânsă legatură dintre preoţime şi masele de ţărani a culminat în Transilvania, în timpul răscoalei de la 1784, condusă de Horea, Closca şi Crişan.
La această uriaşă mişcare au participat si mulţi preoţi de la ţară, activând în diverse moduri:
conducatori de grupe, gazde, informatori, transmiţători de ştiri, strângători de fonduri pentru drumul lui Horea la Viena etc.
Rolul acestora în mişcare reiese evident dintr-o “petiţiune” a nobilimii din Comitatul Albei, adresată, în vremea răscoalei, contelui Anton Jankovics, comisar imperial în Transilvania, în care se spune: “Deoarece preoţii români sunt aceia care aţâţă mai cu seama poporul la revoluţiune, din această cauza să se publice ca în oricare sat va erupe o revoluţiune, acolo preoţii romani, primarii şi juraţii cu trei inşi lângă dânşii, se vor pedepsi cu moarte, în conformitate cu legile patriei”.
 
Cum acelaşi lucru era cerut şi de nobilimea din Comitatul Hunedoarei, care, în suplica ei către acelasi potentat, cerea “să se pedepseasca intr-un mod exemplar preoţii românilor care, sub pretextul religiunii, învaţă plebea ca să extermineze pe unguri”.
Horea,Alba-DSCF2811
 
Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, judeţul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică.
În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni.
La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri.
Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.
La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloşca şi Crişan intră în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, în fruntea răsculaţilor. În Câmpeni şi în toate satele din împrejurimi s-au întâmplat aceleaşi scene ca şi în Zărand, iobagii încercând să şteargă diferenţele de statul social dintre ei şi nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română.
După căderea oraşului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul şi Roşia Montană, unde de asemeneanobilii care au vrut să scape cu viaţă au fost obligaţi să treacă la religia ortodoxă.
Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturaţi în viaţă:
„Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, – nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”
 
Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”.
Dintre preoţii participanţi la rascoala amintim pe Popa Dumitru din Certeje, care în 1782 a însoţit pe Horea la Viena, spre a cere dreptate pe seama celor asupriţi; popa Ioanas Cazan din Mesteacan, Popa Ionita Dadei, care a purtat o circulară a lui Horea la Lupşa şi de acolo la Mujina; preoţii Dumitru din Cincis si Mihai din Bacia, luati prizonieri impreuna cu alti tarani, de locotenentul Kallyani;
preotul Zaharia din Bratea, care cheama pe ţărani cu arme la sine acasă, pentru nevoile rascoalei;
popa Danila din Criscior, la casa caruia nobilii trebuiau să aduca răspunsul la ultimatumul din 11 noiembrie 1784, căci altfel se va ataca Deva;
preotul Petre Iancu din Lupşa căruia, la o adunare, Cloşca îi cerea “să ia cu sine Sfanta Cuminecatura spre a putea împărtăşi pe cei ce se vor imbolnăvi”;
popa Ioan din Leheceni, care, în piaţa Vaşcaului, îşi exprima dorinţa zicând:
“De ar aduce Dumnezeu pe răsculati aici, căci de nu ne va fi mai bine, mai rău nu poate să fie”;
popa Vasile din Pintic, care aduna pe săteni noaptea în biserică şi le citea o scrisoare a lui Horea, îndemnandu-i să fie gata pentru începerea rascoalei, care va fi vestită prin tragerea clopotelor;
popa Avram din Uibaresti, cel ce in timpul atacului de la Ribita, din turnul bisericii îndemna poporul la luptă;
popa Gheorgita Nicola din Albac, fost capitan al răsculatilor şi duhovnic al lui Horea;
popa Niculae din Orastie, care trece în Ţara Românească să ceara ajutoare pentru răsculaţi;
preotul Nicolae Raţ din Maierii Balgradului, care a scris testamentele lui Horea si Closca, i-a împărtăşit si i-a însoţit la locul de supliciu.
Aici, până a frânt cu roata pe Closca, a stat lângă Horea, ţinându-l “cu mâna pe după cap”, dar când a început să-l frângă cu roata şi pe acesta – văzând “atâtea chinuri”- acolo sus pe “eşafod”, a “căzut leşinat jos” şi a trebuit sa fie dus cu carul acasă, căci îşi pierduse simţirea.
Au fost şi alţi preoţi ortodocşi alături de lupta lui Horea.
Consider că istoriografia românească ar trebui să se aplece mai mult asupra documentelor legate de mişcarea moţilor de la 1784.
Se va observa cum răscoala lui Horea nu a fost una strict de eliberare socială şi naţională de sub stăpânirea maghiară, ci a avut un puternic caracter religios, de resurecţie a ortodoxiei persecutate de autorităţile austrice, nobilii unguri şi fraţii „uniţi” de la Blaj.
Tensiunile religioase înăbuşite pe parcusul secolului XVIII, prin interzicerea religiei româneşti: ortodoxia în Ardeal, au răbufnit sub forma unui război religios cu conotaţii de eliberare naţională, sub conducerea celor trei martiri români: Horea, Cloşca şi Crişan.
.
IONUȚ ȚENE