O întrebare legitimă: După DNA, când intră în ”hora Coldea” și restul instituțiilor statului?
DE BOGDAN TIBERIU IACOB / OPINII /
Publicat: Luni, 27 mai 2024, 08:10 /
DNA a început anchetarea penală a grupului care pare a fi de crimă organizată Coldea, Dumbravă, Trăilă și restul, iar informațiile care se vehiculează, mai ales după îndelungatele audieri de joi, sunt îngrijorătoare.
Marea întrebare e cînd vor intra în joc și alte instituții ale statului a căror menire e să vegheze fix ca asemenea lucruri să nu se petreacă? Sau, și mai corect, cum de nu au intrat pînă acum?
Presa ultimelor zile relatează pe larg, cu date concrete, despre felul cum generalii Coldea și Dumbravă jonglau cu sume uriașe între firmele lor, vorbim inclusiv de bani gheață.
În România funcționează o anume instituție numită ANAF, care, printre altele, are competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia. Direcția generală control venituri persoane fizice din cadrul ANAF are ca sarcini:
a) realizează activitățile preliminare verificării situației fiscale personale:
analiza de risc pentru identificarea persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; notificarea de conformare a persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; selectarea și întocmirea programelor de activitate pentru verificarea situației fiscale personale;
b) realizează activitățile preliminare verificării documentare:
analiza de risc pentru identificarea persoanelor fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile; selectarea și întocmirea programelor de activitate pentru verificarea documentară realizată de structurile cu atribuții de verificare a situației fiscale personale;
c) realizează acțiuni de verificare a situației fiscale personale/verificare documentară.
Cum de această direcție nu a sesizat vreodată vînzoleala financiară din conturile și buzunarele grupării Coldea, deși ANAF se tot laudă periodic că ia la puricat inclusiv influencerii ori maneliștii?
Mai există și o altă instituție, numită Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ”cu rol de lider în elaborarea, coordonarea și implementarea sistemului de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului”.
Nici această instituție nu pare să fi remarcat ceva neobișnuit și am vrea să nu dăm credit bîrfelor că asta se întîmplă din cauză că vicepreședintele Constantin Aprodu, general în rezervă, este un mare apropiat al lui Florian Coldea și al lui Gabriel Oprea.
Mai există, de asemenea, și ceva ce se cheamă Comisia SRI care are, între altele, următoarele atribuții:
a) verifică dacă, în exercitarea atribuțiilor ce revin SRI, sunt respectate prevederile Constituției și ale celorlalte acte normative;
b) verifică modul în care SRI asigură respectarea, în cadrul activității de informații, a drepturilor și libertăților persoanelor;
c) examinează cazurile în care s-au semnalat încălcări ale prevederilor constituționale și ale altor dispoziții legale în activitatea SRI și se pronunță asupra măsurilor ce se impun pentru restabilirea legalității;
Comisia SRI trebuie în mod obligatoriu să se sesizeze săptămîna viitoare pentru a verifica dacă nu cumva activitățile grupului Coldea au interferat în trecut, ori o fac și acum, cu activitatea serviciului în care au activat – mai ales că soția lui Coldea e general activ – și dacă nu cumva se conturează riscul unei breșe de securitate națională.
Ar trebui verificată inclusiv informația neoficială că Florian Coldea are încheiat un contract de consultanță cu guvernul Albaniei, condus de Edi Rama, de care fostul nr.2 în SRI ar fi apropiat de mai mulți ani.
Tot de urgență și în același scop ar trebui convocat și CSAT, altă instituție care trebuie să vegheze asupra activității serviciilor și care are căderea să analizeze eventuale rapoarte ale SRI pe marginea activității suspecte a grupului de generali care au condus pînă relativ recent serviciul. Nu e exclus ca asemenea rapoarte chiar să existe, doar că în mandatele Klaus Iohannis ședințele CSAT sunt scurte și extrem de rare, de regulă dedicate strict achiziției de armament din import.
O altă instituție numită Consiliul Suprem al Magistraturii are ”obligația de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparțialitatea judecătorilor, respectiv imparțialitatea sau independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea”.
În acest moment avem pe masă poate cea mai mare breșă post-decembristă de imixtiune în activitatea magistraților a unor capi – activi ori rezerviști – ai serviciilor secrete, suspectați de transformarea actului de justiție în SRL producător de bani negri. Va sta CSM cu brațele încrucișate?
În lumea anglo-saxonă există un concept numit ”Checks and balances”, în traducere „limitări și echilibre”, unul dintre principiile ce stau la baza democrației occidentale, conform căruia instituțiile statale trebuie să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc.
Mega-scandalul Coldea are potențialul să zguduie încrederea cetățenilor atît în serviciile secrete, cît și în justiție. În consecință, e un moment potrivit ca instituțiile statului cu rol de control să arate mobilizare și nu, din contră, o pasivitate care să sugereze că, în România, o mînă spală pe alta.
Bogdan Tiberiu Iacob/ InPOLITICS
STATUL NU E ŢARA, STATUL E INSTRUMENTUL DUŞMANULUI ÎN CONTRA ŢĂRII. Un dialog înspăimântător:Anul este 2017, dialog purtat între un anume “domn” şi generalul SRI Florian Coldea, la acel moment acesta fiind de mult timp adjunct la Directorului SRI:“Un domn”: “Băi Florine, de ce faci tu chestia asta cu oamenii de afaceri români?” [se referă la atacurile instrumentate de SRI direct, prin ANAF şi prin Justiţie împotriva firmelor deţinute de români cu scopul distrugerii acestora şi al eliminării de pe piaţă]. Florian Coldea: “Noi suntem în spa iul euroatlantic, partenerii no tri strategici doresc ca noi să ț șfim predictibili iar pentru a fi predictibili trebuie să facem preven ie împotriva na ionalismului, a ț țpatriotismului românesc. Preven ia trebuie făcută gândindu-ne cine ar putea să sprijine, să țsponsorizeze vreo mi care patriotică românească de ie ire din situa ia actuală, cine altcineva ș ș țdecât oamenii de afaceri români întrucât niciodată minoritarii nu vor fi un pericol pentru noi, minoritarii nu vor sus ine niciodată pe români. De aceea ne-am prăvălit asupra oamenilor de țafaceri de etnie română.”Constatăm că de la înălţimea celui mai avizat organ de stat, cel care trebuie să vegheze la integritatea Statului Român, se afirmă faptul că patriotismul, dragostea de ară sunt un pericol țpentru cei ce se autodefinesc “NOI” iar ace tia sunt cei ce constituie entitatea care este în șparteneriat strategic cu euro atlantiştii iar acesta este chiar Statul Roman. Nici o persoană sau grupare privată nu a semnat vreun tratat strategic cu euro atlantiştii, acesta a fost exclusiv şi evident chiar Statul Român. Deci pentru a menţine Statul Roman aşa cum este acum, MĂSURA PREVENTIVĂ ESTE DISTRUGEREA OPERAŢIUNILOR ECONOMICE DEŢINUTE DE ETNICI ROMÂNI. Din tot ceea ce constatăm în ultimii 35 de ani, această concluzie este inevitabilă i dialogul redat mai șsus vine în confirmarea politicii antiromâneşti desfăşurate de întregul aparat operaţional, de informaţii şi de coerci ie a Statului Român. țAsta nu este o noutate. TO I PATRIOŢII CARE AU AC IONAT ÎN FAVOAREA Ț ȚPOPORULUI ROMÂN ÎN ULTIMII 310 ANI AU FOST ASASINAŢI. Dacă vrem să schimbăm situaţia prezentă, vă sunt prezentate câteva indicii puternice în textul de mai sus. Dar trebuie să con tientizăm că nu este nici o ansa să putem schimba ceva prin ș șmijloacele oferite de actualul stat român, acesta permite doar metode care menţin şi consolidează înrobirea poporului român la comanda deciden ilor străini.țConcluzia este evidentă: STATUL ROMÂN ÎN PREZENT este o entitate complet distinctă şi opusă faţă de ARĂ fiind chiar instrumentul cel mai puternic al du manului de moarte al Ț șPoporului Român. Prin el, întreg poporul i resursele strămo e ti sunt angrenate spre ș ș șautodistrugerea poporului, o sinucidere colectivă printr-o extraordinar de abilă în elare, de șneîn eles de către oamenii normali. Acest fenomen este generalizat în cazul tuturor popoarelor țLumii, nu doar la noi. Dar Lumea se luminează gradual peste tot.
ŢARA include Poporul Român şi patrimoniile sale spiritual, biologic şi material. Ţara şi Poporul Român au fost date de Dumnezeu cu multe mii de ani în urmă.STATUL ROMÂN este o fic iune juridică cu reguli impuse prin violen ă care a fost înfiinţat prinț ț în elăciune în 1859 de Mafia Interna ională condusă atunci şi în prezent de elementele de vârf ș țale talmudicilor cu scopul de a distruge Poporul Român şi a prelua patrimoniul material al Poporului Român.Ca să aflăm în slujba cărei etnii este subordonat Statul Român, să căutăm referin ele etnice care țse găsesc în legislaţia Statului Român i găsim:șÎn Legea nr. 51 din 1991 privind siguranţa naţională a României scrie la Art. 3. “Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele: h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor… antisemite…”Prin OG 31/2002 antisemitismul este pedepsit cu închisoareaLegea 217/2015 antisemitismul este pedepsit cu închisoareaLegea Wexler în 2019 care amplifică pedepsele pentru „antisemitism”În 2021 apare legea împotriva „anti igănismelor”.țExista prevederi de condamnare penală pentru negarea holocaustului împotriva evreilor.Mai constatăm că nu exista nici o lege care să condamne antiromânismului sau genocidul comis asupra romanilor de către evrei de i există uria e dovezi materiale că sute de mii de români au ș șfost ucişi în epurări etnice şi acte de cruzime nejustificate.Cunoaştem ca toate încercările de introducere în legisla ie a unor prevederi de condamnare a țantiromânismului au fost respinse de Parlamentele României în ultimii ani.Constatăm că singurele referinţe etnice în legislaţie sunt evreii şi iganii i că legislaţia Statului ț șRomân este discriminatorie acordând preferinţa exclusiv minoritarilor evrei şi igani, fapt interzisț de însăşi Constituţia statului, care în actualul Stat Român în prezent nu are absolut nici o putere. Nimeni din stat nu o respectă dar pe noi ne obliga să o respectăm. Dar lucurile sunt în flux dinamic i „nimic nu este bătut în cuie”. șUn articol de Adrian Grigoriu mai 2024Doamne, ajută!
„coldea”- asta e idolatrie.
ALO TARA, UNDE TRAIM?
DEZASTRU DE PROPORTII LA ADMITEREA IN MAGISTRATURA – Au fost afisate rezultatele la testarea psihologica. Dintre cei 234 de candidati care au sustinut proba, doar 37 au reusit sa fie admisi. 197 de candidati au fost respinsi, iar alti patru au absentat.
https://www.mediafax.ro/externe/rusia-a-invadat-teritoriul-romaniei-de-12-ori-intre-anii-1735-si-1944-exista-pericolul-ca-romania-sa-fie-invadata-de-rusia-pentru-a-13-a-oara-21224674
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/peste-90-din-candidatii-la-admiterea-in-magistratura-au-picat-testul-psihologic-2807225
ARMATĂ OBLIGATORIE!
deNicholas Cezar – https://www.national.ro/politica/ordin-pe-unitate-armata-obligatorie-828696.html
Pare că s-a dat ordin pe unitate ca armata să devină obligatorie în țările membre NATO. Dar nu numai aici, la câtă frenezie vedem în aceste zile pe acest subiect este clar că interesul depășește granițele Alianței Nord-Atlantice. Buuun, deci, ne-am lămurit cum stau lucrurile, Europa se îndreaptă în pas alergător spre un război cu Federația Rusă, genul de conflict care nu poate fi decât unul total, de anihilare pentru totdeauna a dușmanului! E care pe care, ne dau de americanii.
Mesagerul de la Washington nu mai are legătură directă cu Casa Albă, dar știm că, la acest nivel, nici musca nu zboară peste Ocean fără aprobarea Unchiului Sam.
Antena 3, ajunge cu propaganda de război!
Generalul Ben Hodges a trecut în rezervă, iar asta putem traduce prin schimbarea echipei – nu mai joacă pentru Pentagon, e în solda puternicului complex industrial american. El afirmă, cu o disperare din ce în ce mai mare, că Rusia va ataca NATO, iar România urmează să fie prima țintă. Unde aruncă astfel de avertismente apocaliptice? La Antena 3, care s-a transformat în portavocea firmelor producătoare de armament – te trezești dimineața cu știri despre „pericolosul” Putin și adormi seara cu scenarii privind invadarea României.
Antena 3 face tot posibilul să vadă și România băgată în ciorba asta, în care fierb interese financiar uriașe și minți nebune ce visează rachete nucleare. Tot felul de generali cu mucii la nas sunt chemați să spună pe post câte zile rezistăm dacă ne atacă Moscova, unde vor lovi primii rușii… E o nebunie pe care nici măcar părinții noștri n-au cunoscut-o în ’62, când cu criza rachetelor din Cuba; iar atunci, chiar că a fost groasă! Alde Radu Tudor, acest erou de benzi desenate, se înghesuie să primească Iskander-urile lui Putin mai ceva ca la sfintele moaște.
Și, mă rog, de ce ne-ar ataca pe noi Rusia, dacă n-am intra în prima linie, împinși de la spate spre un război pe care poporul nu-l dorește? Ca să ne ia ce? Sărăcia și nevoile? Că altceva nu avem ce să-i dăm, au luat „partenerii strategici” cam tot. Ne-au mai rămas facturile la energie. Le vrea Putin pe acestea? Păi, să zică așa, că-i trimitem cu mare plăcere toți „Engii” și „Enelii” care ne căpușează de ani de zile!
„Este necesară introducerea armatei obligatorii”
Pus pe liber de NATO, dar, probabil, recrutat imediat de complexul militar industrial al Americii, Ben Hodges caută fraieri care să înghită orice poveste despre bombe și tancuri. După ani de pace și dezvoltare economică, în care au prosperat giganții din Big Pharma, de exemplu, a venit rândul marilor producători de armament să-și ceară partea.
„În România avem forţele aeriene românești, avem misiunea NATO în Marea Neagră, forţele aeriene ale SUA, dar nu sunt suficiente pentru a ne apăra împotriva atacurilor cu rachete ale Rusiei (…) Ar trebui să presupunem că vor face (n.r. – rușii) aici, în România, ceea ce au făcut în Ucraina şi mă refer la atacul asupra infrastructurii de transport: aeroporturi, porturi, căi ferate, generatoare electrice, precum şi ţinte civile”, este scenariul pe care ni l-a rezervat generalul american. În încheiere, indirect, el dă și soluția la problema pe care o are România – „Nu avem destule forțe de apărare aeriană şi rachete pentru a-i contracara (n.r. – pe ruși). În mod cert, nu avem destulă muniție, de la arme, la lansatoare de rachete”.
Așadar, țara noastră ar trebui să marce banu’ la fabricile producătoare de armament din State, iată ce vrea să zică, de fapt, acest general plimbat ca ursul pe la toate televiziunile de ONG-urile de lobby din domeniu.
Nu-i de mirare, văzând ce ni se pregătește, de ce politicienii încep să vorbească despre reintroducerea stagiului militar. Traian Băsescu a spus-o direct – „Este necesară introducerea armatei obligatorii”. Ce dacă suntem în NATO și, măcar teoretic, avem o garanție solidă de securitate? Până ajung americanii aici, te „mănâncă” rușii cu fulgi cu tot, ar vrea să spună Băsescu. „Nu vreau să creez panică, Armata României va face față (…) În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de pușcași marini la Kogălniceanu și 1.000 de militari străini la Cincu, sub comandă franceză? Înseamnă nimica toată! Trebuie să ai o armată care să îți permită să reziști 45, 60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război să te poată ajuta. NATO nu vine de a doua zi!”.
Vorbele fostului președinte sunt pe aceeași linie cu mișcările sesizate în Europa în ultimele luni. Marea Britanie este doar ultimul nume de pe lista statelor care anunță că are în vedere modificarea legislației astfel încât să fie reintrodus stagiul militar pentru tineri. De altfel, chiar premierul Rishi Sunak a transmis că armata va deveni obligatorie, dacă Partidul Conservator câștigă „legislativele” din 4 iunie.
În prezent, la nivel mondial, sunt aproape 80 de state care au o formă de serviciu militar obligatoriu, dar conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza determină tot mai multe națiuni să ia în considerare acest aspect.
În NATO, destule state au reintrodus serviciul militar obligatoriu. Printre acestea, și Suedia, unde toți bărbații cu vârsta între 16 și 70 de ani (!) sunt avuți în vedere, în caz de război, pentru a-și apăra țara. În Norvegia, stagiul militar este de 19 luni, iar prezența este obligatorie și pentru femei! Aceeași politică o are și Danemarca, dar că aici „armata” durează 4 luni. Franța a introdus, în 2021, serviciul național universal, care se adresează tuturor tinerilor cu vârsta între 15 și 17 ani. Despre țările baltice, nici n-ar mai trebui să pomenim, aici rezerviștii fac și pregătire militară obligatorie o dată la 5 ani.
SCĂPĂM DE ÎNFRÂNGERE REDEFININD VICTORIA ? (I)
28 mai 2024 prof. dr. Adrian Severin
Pe nesimțite s-a ajuns la un consens global cu privire la soarta războiului din Ucraina. Vestul și Estul sunt, în fine, de acord: Ucraina nu poate câștiga războiul cu Rusia, oricâte ajutoare ar primi de la membrii NATO și UE. Este exact ceea ce unii dintre noi am spus-o încă de la începutul confruntării militare. Un început ale cărui origini trebuie situate în 2014, odată cu lovitura de stat de la Kiev.
Dacă Ucraina nu câștigă războiul, înseamnă că Occidentul colectiv îl pierde. De ce? Pentru că Ucraina era (să fie) cel mai avansat bastion euro-atlantic pe frontul rusesc al Mării Negre și astfel capătul unui coridor care prin Caucazul de sud ducea spre Marea Caspică și Asia Centrală, precum și un posibil baraj în calea „Noului Drum al Mătăsii” care dădea expresie proiectului chinez vizând ordinea globalizării multipolare. „Marea Neagră – un lac NATO”: iată interesul euro-atlantic care a animat sprijinul occidental pentru rezistența ucraineană (și nu dragostea de ucraineni, după cum candid spunea Josef Borrel, ministrul de externe al Ursulei von der Leyen). Iar dacă Occidentul pierde, înseamnă că Rusia câștigă. Aceasta este logica jocului de sumă nulă în care au intrat SUA, NATO și UE (deci și România).
Și dacă Rusia câștigă înseamnă că „blocul euro-asiatic extins” al cărui antemergător este grupul BRICS va schimba complet raporturile de putere și regulile jocului la nivel mondial, încheind nu numai „secolul american”, ci și secolele anterioare de dominație a lumii de către imperiile europene. Nu ne place, dar vina este a noastră. În loc să calmăm imperialismul rus prin a-l ține cât mai aproape de noi, profitând de faptul că de la Petru cel Mare, dacă nu chiar de la Vladimir cel Mare care a creștinat Rusia kieveană renunțând la păgânismul oriental și punând bazele celei de a treia Rome, rușii au aspirat la a fi europeni, l-am împins înapoi către Asia din care se desprinsese. Civilizația occidentală de sorginte catolică și protestantă, se vede astfel pe punctul de a fi redusă la statutul de exponat într-un muzeu imaginar de istorie universală, de către o uriașă și neașteptată coaliție a creștinătății ortodoxe cu islamul politic, calibrată de viziunea confucianistă asupra lumii.
Neoconservatorii americani au reușit să zădărnicească formarea unui bloc euro-asiatic compus din Rusia și „Europa germană” (un fel de Pact Ribbentrop-Molotov Plus”, pe care nici România nu îl putea dori), cu prețul nebunesc al punerii UE pe butuci. S-au ales, în schimb, cu un bloc euro-asiatic cu mult mai competitiv format din Rusia și „Asia chineză”. În loc să își consolideze aliații europeni, SUA i-a ruinat; în loc să își dezbine rivalii orientali, SUA i-a unit.
De asta ne-am temut, cei care am ales să intrăm în alianța euro-atlantică, și asta am încercat să evităm. Eforturile și realizările noastre incipiente au fost zădărnicite de războiul ucrainean. Acum, pentru a nu suferi înfrângerea, cei care se fac vinovați de ea, cred că o pot evita dând o nouă definiție victoriei.
LEGALISM ȘI …
1. Din punct de vedere tehnic / formal Rusia este aceea care a agresat militar Ucraina și apoi a anexat teritorii aparținând acesteia. O astfel de conduită încalcă normele dreptului internațional și în primul rând pe acelea ale Cartei ONU și ale Actului final de la Helsinki.
Acestei afirmații, juriștii ruși îi opun două contra-argumente.
În primul rând, ei fac recurs la „teoria loviturii preventive”. Ea a fost dezvoltată și aplicată constant și masiv de SUA și statele NATO, fiind cumva acceptată de comunitatea internațională ca o expresie a dreptului la apărare. Spre deosebire de lovitura dată Irakului pe motiv că America era amenințată de armele de distrugere în masă ale acestuia, arme niciodată găsite, lovitura dată de Rusia Ucrainei anticipa o realitate probată și anume aceea a instalării NATO chiar în fața intrării principale a casei ei. Ucraina singură nu ar fi fost o amenințare letală. NATO, însă… Unii mai țin minte cum a reacționat Washingtonul atunci când URSS a adus rachete în Cuba. Doctrina Monroe se poate aplica și în Europa de est, iar nu numai în America de sud.
Din această controversă înțelegem obstinația cu care a fost repetată formula „sacramentală” care denunța o intervenție militară „neprovocată”. Dacă Rusia a fost provocată atunci „dreptul la apărare” al Ucrainei se pune în alți termeni și nu justifică sprijinul internațional pentru ea.
2. Prin intrarea în NATO a Ucrainei și Georgiei, Rusia era practic alungată din Marea Neagră, se vedea împinsă în spatele unei frontiere similare celei mai dezastroase din istoria sa, cea impusă prin pacea de la Brest-Litovsk (1918), și se trezea expusă rupturii de marele spațiu asiatic prin pana caucaziano-pontică.
Impetuozitatea aventuristă a Președintelui Saakashvili a oferit atunci (în 2008) Rusiei ocazia potrivită pentru o incursiune militară în Georgia, soldată cu anexarea Osetiei de Sud și, mai important sub aspect geostrategic, a Abhaziei. Președintele Sarkozy a dat rapid o fugă la Moscova, fără să fi fost mandatat de nimeni, dar exprimând perfect sentimentele vest-europenilor cărora nici prin cap nu le trecea să moară de dragul georgienilor (de fapt, la Summitul NATO de la București, Germania și Franța au fost campionii opoziției față de extinderea alianței prin invitarea Ucrainei și Georgiei), și a dat asigurări că Occidentul colectiv va înghiți gălușca, dacă Georgia (sau ceea ce mai rămânea din ea) își va păstra suveranitatea. (Atunci s-a inventat în limbajul politico-diplomatic occidental formula „Georgia proper”, adică „Georgia propriu-zisă”, care însemna Georgia fără cele două provincii separatiste pro-ruse. Se pare că în curând vom vorbi și despre o „Ukraine proper”.)
Armata rusă s-a retras de la porțile capitalei georgiene, căci obiectivul principal fusese atins: Axa Kiev – Tbilisi fusese ruptă. Oare să nu se fi gândit Președintele Putin sau consilierii săi că lucrurile vor merge oarecum la fel și în 2022?
În 2008 Ucraina a fost cruțată, dar lovitura de stat din 2014, intervenită prin încălcarea acordului între Președintele legitim, Viktor Ianukovici, și opoziția Euro-maidanului, acord mediat de UE și acceptat de Rusia, a fost picătura care a vărsat paharul răbdării unei puteri post-imperiale având o doctrină de apărare plasată sub deviza „niciodată un alt iunie 1941!” (aluzie la atacul prin surprindere declanșat la acea dată de Germania nazistă împotriva URSS, altminteri parte a pactului de neagresiune sovieto-german).
3. În al doilea rând, juriștii ruși aduc în discuție temeiul de drept internațional care legitimează o intervenție militară externă chiar și în absența unei aprobări a Consiliului de Securitate ONU, atunci când ea are loc în condiții speciale din rațiuni umanitare. Această argumentare a fost folosită la sfârșitul anilor 1990 pentru a justifica „operațiunea militară specială” declanșată de SUA și unele state membre NATO, pentru a pune capăt presupusei epurări etnice a albanezilor (musulmani) din fosta Iugoslavie. De astă dată, Rusia invocă atrocitățile comise de guvernul (neo) „naziștilor” de la Kiev împotriva rușilor și rusofonilor din Dombas. Președintele Zelenski este portretizat de Kremlin la fel cum era Președintele Miloșevici de Casa Albă, iar Donbasul este tratat ca un Kosovo ucrainean.
Cum unul dintre izvoarele dreptului internațional este cutuma (precedentul), se pare că este logică și legitimitate în afirmația potrivit căreia identitatea problemelor impune identitatea soluțiilor. Circumstanța particulară cu caracter atenuant pentru vina pusă de Occidentul colectiv în sarcina Rusiei și agravantă pentru vina pusă de Rusia în sarcina Occidentului colectiv este aceea că acordurile de la Minsk, concepute spre a se depăși criza prin negocieri politice, au fost folosite de către acel Occident doar pentru a permite Ucrainei să câștige timp ca să se înarmeze și să se pregătească de război cu vecinul rus. Că ar fi fost așa au afirmat înșiși foștii lideri ai statelor occidentale participante la realizarea respectivelor acorduri (aceleași state care în 2014 mediaseră acordurile menite a pune capăt revoltei euro-maidaneze), Franța și Germania. După recunoașterea relei credințe de către ex cancelarul Merkel și ex președintele Hollande, este greu să vorbești de agresiune neprovocată.
Cu toate acestea, se poate susține că și dacă problemele și îngrijorările Rusiei ar fi fost reale, soluția militară aleasă nu ar fi acceptabilă sub aspect juridic. Ordinea internațională actuală oferă și alte instrumente decât războiul, respectiv instrumente politice, pentru rezolvarea crizelor. Unul dintre acestea este recursul la ONU, cu Consiliul său de Securitate, care chiar în zilele în care scriu aceste rânduri și-a probat eficiența în cazul crizei din Gaza. (sic!) Altul este recursul la OSCE, din nenorocire transformat, în ultimul deceniu, din organizație interguvernamentală specializată în domeniul securității colective și cooperative, într-un soi de tribunal internațional în care judecători și procurori, în același timp, sunt statele occidentale și aliații lor, iar acuzați sunt statele orientale.
4. Așadar, întrucât nimeni nu poate nega că armata rusă a trecut, fără autorizarea ONU, granița ucraineană și a ocupat teritorii ucrainene, juriștii NATO și cei ai statelor membre, pot afirma că Ucraina are dreptul la autoapărare, înscris în Carta ONU. Asta înseamnă, pe de o parte, că orice stat terț ajută Ucraina să își exercite un drept nu încalcă ordinea internațională, iar, pe de altă parte, că în apărarea integrității sale teritoriale victima agresiunii este îndreptățită să lovească ținte de pe teritoriului statului agresor, în măsura în care ele sunt folosite în susținerea planului ofensiv al acestuia.
Aceiași juriști adaugă că, lovirea eventualelor misiuni de sprijin occidental aflate pe teritoriul Ucrainei de către armata rusă nu ar putea echivala cu un atac împotriva statelor implicate în acele misiuni și deci nu ar fi susceptibilă să atragă activarea art. 5 din Tratatul de la Washington. În schimb, dacă Rusia ar ataca bazele de susținere a forțelor armate aparținând statelor membre NATO care operează în Ucraina împotriva sa, în spațiul lor național, atunci aceasta fi un casus foederis; adică ar avea caracterul unei agresiuni de natură a declanșa reacția colectivă a alianței.
Dacă argumentul din urmă este, totuși, discutabil (de ce, oare, ceea ce ar fi permis Ucrainei nu ar fi permis Rusiei, atât timp cât, în logica militară, distincția dintre ofensivă și defensivă apare a fi tot mai incertă), el devine de-a dreptul de nesusținut dacă ne-am afla în prezența unui sprijin militar pentru Ucraina constând în atacuri lansate de pe teritoriul unui alt stat sau în implicarea teritoriului unui alt stat (de pildă, România) pentru a permite manevrele de repliere sau ravitaliere ale armatei ucrainene.
Până unde poate merge susținerea dreptului la autoapărare a unui stat de către alte state? Care este frontiera care desparte sprijinirea din afară a războiului altuia de intrarea directă în război cu adversarul altuia? Să vinzi, cu banii jos sau pe credit, arme și muniție unui stat aflat în război nu înseamnă să i te alături în lupta cu adversarul său. A-i dona mijloacele tale de luptă sau a trimite trupe care să îndeplinească misiuni de luptă împreună cu forțele armate ale acelui stat este cu totul altceva.
Răspunsul la asemenea întrebări depinde de cel care trebuie să îl dea. Mai exact de puterea de care dispune fiecare. Căci, din păcate, în ultimă instanță, în relațiile internaționale, dreptul forței biruie forța dreptului.
… REALISM
1. Din punct de vedere juridic, tabăra occidentală (NATO) poate avea perfectă dreptate să spună că orice act comis în sprijinul unui stat aflat într-un război de autoapărare (de apărare a integrității sale teritoriale) este legal în ordinea internațională. De asemenea, făcând abstracție de doctrina de drept mult mai sofisticată în materie, putem să ne limităm la aspectul formal pentru a spune că statul care declanșează operațiunile militare și trece fără vreun mandat internațional granița altui stat, este agresor și se face vinovat de inițierea unui război de agresiune. A participa, în orice fel, la oprirea unei agresiuni, respectiv la anihilarea unei încălcări a dreptului internațional este un act legitim sub aspect legal și moral deopotrivă. (În atari condiții, de ce oare Președintele Roosevelt nu a sprijinit Marea Britanie, atacată de Germania nazistă, în anul 1940, limitându-se la a-i vinde arme pe împrumut, a cărui rambursare a fost garantată cu tezaurul Regatului Unit și executată apoi, după război, până la ultimul cent?)
Haideți, deci, la război! Așa ar fi juridicește logic, dar până acolo ar mai fi un pas și anume a verifica dacă acel război, perfect „legal”, „provocat” și „umanitar” (spre deosebire de cel „ilegal”, „neprovocat” și „inuman” dus de adversar) poate fi câștigat. Dacă nu poate fi câștigat, ce a fost legal și ce a fost ilegal în decizia intrării noastre în război va fi stabilit, de astă dată cu forță juridică obligatorie și cu efecte concrete, de către învingător după încetarea ostilităților.
Când intri în război trebuie să știi și cum ieși. Războiul este un teren de pe care nu se iese pe acolo pe unde ai intrat și pe care nu intri înainte de a ști care sunt căile de ieșire.
2. Că independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei erau importante pentru securitatea și stabilitatea Europei se știa încă de la desprinderea acesteia din URSS în anul 1991. Ele erau esențiale și pentru securitatea națională a României în deceniul 1990 și primii ani ai deceniului următor, până la intrarea acesteia în NATO.
Din perspectivă românească, chiar și după intrarea în NATO și UE, integritatea statului ucrainean erau valoroase (nu chiar la fel ca înainte, dar totuși…) din cel puțin două motive: pe de o parte, pentru că este de dorit să te situezi, sub aspect geografic, la o distanță cât mai mare de o putere regională / globală cu tradiții imperiale; pe de altă parte, întrucât, ca membru al NATO și al UE, securitatea României era legată de nivelul de securitate al acestora și, cu cât el era mai ridicat, cu atât mai bine se simțeau românii.
Pornind de aici a fost concepută prima strategie de securitate în vecinătatea estică a României și a UE (la care eu însumi am fost coautor și corealizator) care s-a bazat pe principiul „securitate / pace prin asociere” (comparați-l cu principiul enunțat recent de administrația Biden – „pace prin forță”), principiu care avansa asocierea în locul confruntării, solidaritatea în locul încercuirii / îngrădirii și stimularea în locul descurajării.
i. Pentru ca această strategie să reușească era nevoie ca la Kiev să se găsească un guvern nu subordonat Moscovei, dar în care Moscova să aibă încredere. Anume, încrederea că nu este subordonat agendei geopolitice a Occidentului euro-atlantic. (Tot așa cum în anii imediat următori schimbării de regim din decembrie 1990, păstrarea integrității teritoriale a României a depins de prezența la București a unui președinte pe care Rusia să nu îl perceapă ca potențial neprieten. Și România a rămas întreagă, dacă nu a fost și reîntregită.)
Președinții Kucima și Ianukovici au răspuns acestui criteriu (fiind nu pro-ruși, așa cum au fost portretizați de propaganda occidentală, ci pro-ucraineni) și într-o rezonabilă măsură la fel a răspuns și Președintele Iușcenko. Cât despre premierul Iulia Timoșenko, preferata puterilor occidentale (în special a Germaniei), ea era legată de Rusia prin drumul banilor atât de mult încât a fost mai degrabă omul estului decât cel al vestului. Un vest care a căzut în capcana aparențelor și a comis greșeala fatală de a nu dori să discute decât cu ea, împingând, astfel, guvernele curat pro-ucrainene în brațele Kremlinului.
Primul președinte ucrainean care a mizat totul pe cartea americană a fost Poroșenko, urcat pe valul loviturii de stat din 2014, ca reprezentant al oligarhilor milionari ucraineni interesați să scape de concurența neloială a oligarhilor miliardari ruși, pentru a face liniștiți concurență neloială pe piața UE. Abia Volodymir Zelenski a fost un produs cvasi integral al laboratoarelor neoconservatoare americane și el a probat justețea susținerii că transformarea Ucrainei în avanpost american pe frontul rusesc este incompatibilă cu integritatea teritorială a Ucrainei.
ii. Pe de altă parte, Planul A, despre care vorbim, prevedea și o perfectă sincronizare între procesul integrării europene a Ucrainei și construcția unui parteneriat strategic (în primul rând pentru dezvoltarea economică) între respectiv UE, SUA, G7 și Rusia. Securitatea Ucrainei, importantă pentru securitatea UE (inclusiv România), era cu atât mai solidă cu cât parteneriatul Rusiei cu UE era mai solid, iar acesta era cu atât mai durabil cu cât integrarea euro-ucraineană era mai profundă. În acest context s-a promovat ideea (al cărei promotor am fost eu însumi ca împuternicit al Parlamentului european pentru relația cu Ucraina și raportor permanent pentru relația cu Rusia) potrivit căreia între Ucraina și UE trebuia să se realizeze gradual integrarea economică, asocierea politică, uniformizarea legislativă, interoperabilitatea instituțională și armonizarea culturală în așa fel încât, la capătul acestui proces cele două părți să aibă totul în comun cu excepția instituțiilor – adică a conducerii politice. Ucraina și-ar fi păstrat astfel autonomia strategică inclusiv în raporturile cu UE.
Un acord pentru asigurarea liberei circulații a ucrainenilor prin eliminarea vizelor de călătorie pe teritoriul UE, precum și unul de liber schimb, coordonat cu acordurile ruso-ucrainene și ruso-europene în materie, ar fi fost pași concreți pe drumul astfel schițat. UE ar fi trebuit să procure Ucrainei fondurile bănești necesare pentru acoperirea costurilor legate de înlocuirea sau dublarea racordurilor economice tradiționale cu Rusia prin cele cu piața internă europeană; aceasta în corelare cu deschiderea reciprocă atent administrată a piețelor rusă și europeană.
iii. În fine, același plan avea în vedere asistarea Ucrainei în adoptarea unei noi Constituții care, ținând seama de realitatea constituirii teritoriului său pe criterii geopolitice iar nu naționale, să instituie un sistem federal de organizare statală, oferind comunităților naționale federate prerogative importante privind opțiunile de politică internă și, în anumite limite, externă, iar statului în ansamblul său mai multă rezistență prin mai mare flexibilitate.
Exista, desigur, obiecțiunea că federalizarea este inacceptabilă întrucât fusese sugerată și de Președintele Vladimir Putin, ca și când a refuza tot ceea ce vine de la acesta era mai important decât promovarea intereselor Occidentului colectiv, orice propunere putinistă fiind aprioric rea. Cel puțin pentru România, federalizarea Ucrainei, cu păstrarea neutralității și integrității sale era soluția optimă. Guvernul român nu a dorit, însă, să servească România ca „putinist”, preferând să o împingă în prăpastia fără fund a conflictului cu Rusia ca „bidenist”, „soroșist”, „johnsonist”, „micronist”, „leyenist” etc.
Acest proces transformator era pe punctul de a începe, atunci când s-a declanșat Euro-Maidanul la finele lui 2013. Un stat federal nu era un instrument convenabil pentru o entitate geopolitică de folosit ca avangardă în războiul în care Rusia trebuia să intre, desigur „neprovocat, nelegal și brutal”.
(Va urma)
israelianul fake name – coldea e patronul vostru, seful vostru celor de la AUR, si al lui ion coja. Atat puteti, sa fiti sluga la israelieni, sa ii pupati in cur, pe ei si toata mafia lor israeliana !!
AUR nu este nici Jobbik in Ungaria, nici Lukasenko nici Erdogan. AUR este doar elodia PPDD OTV, o vrajeala capita de paie, care arde bine, o laba trista de pandemie, cand romanii frecau menta pe facebook, stand in asazisa carantina.
Acest partid e total neserios. Nici nu ma mir ca sosoaca a plecat din mizeria asta tiganeasca AUR. puradelul sifilitic georgica simion, labagiu cunoscut, bataus de pe stadion, nu s-ar fi casatorit niciodata daca nu il facea parlamentar israelianul coldea, nume fals. Ca numele de la sinagoga nu si-l pune pe public. Sa ma lasati in pace cu israelienii vostri. Sunteti atat de prosti ca aveti nevoie de niste smecheri ca sa va conduca, ca voi nu sunteti in stare sa puneti mana pe putere, si sa conduceti ROmania.
Si eu care credeam ca USR este copilul lui Coldea! Incerc sa mai dau in carti…, oricum Gigi becali a spus cea mai tare vorba, aseara:
*EI ÎI CAUTĂ DE PURICI PE ĂȘTIA DIN SRI SI CAND COLO SUNT PLINI DE PADUKI!