.

.

 

(B) HITLER și declinul demografic al Europei.

Care a fost misiunea lui Hitler?

 

Dacă detaliile și documentele ne sunt inaccesibile în totalitatea lor, și nu avem nicio certitudine cu privire la valoarea lor, cât sunt sau nu de adevărate fiecare, vom apela la ceva care se află la dispoziția noastră, a oricui, și nu stârnește nicio controversă: știm bine cum s-a încheiat „mandatul” lui Hitler! Știm bine care a fost „scorul final”: milioane, zeci de milioane de morți, de o parte și de alta a frontului.

Pentru mine, prin reducere la esență, cei 12 ani de dictatură hitleristă se încheie cu acest rezultat: zeci de milioane de vieți curmate, majoritatea victimelor „lui Hitler” fiind tineri apți de armată, adică exemplare umane reușite, falnici și neînfricați, capabili să se sacrifice pentru un crez, un ideal. Făpturi umane împlinite, selecționați din generația lor ca fiind cei mai dotați, mai performanți, mai „apți”. Apți pentru izbânda în viață, dar apți și pentru o moarte absurdă, prin nimic răscumpărată, valorizată. O pagubă imensă la nivelul avuției celei mai de preț a unui popor: zestrea genetică!

 

Personal sunt intrigat că, în precara mea documentare, nu am întâlnit niciun comentator care să se mire de faptul, absolut unic și inexplicabil, care pe mine m-a intrigat mereu: Hitler a dus războiul până la ultimul cartuș! Până la ultimul recrut pe care l-a mai putut trimite în linia întâi! Hitler nu dovedește nicio preocupare pentru a limita sacrificiul de vieți umane! Ce a mai sperat după Stalingrad?! După debarcarea Aliaților? După ieșirea din Italiei și României din Axă?! Ce altceva a urmărit acceptând și practicând o strategie sinucigașă la nivelul poporului german?!

 

Spre deosebire de Primul Război Mondial, când Germania s-a recunoscut învinsă fără ca un metru pătrat din teritoriul ei să fie călcat de trupele inamice, în al Doilea Război Mondial Hitler i-a pus pe germani să lupte până la ultimul metru pătrat. S-a „sinucis”, ceea ce echivala cu o dezertare lașă, lăsând în urmă un haos total, o țară în întregime distrusă și ocupată, la discreția inamicului. O tragedie germană cum n-a mai trăit alt popor european vreodată!

 

Eu unul nu cunosc în istorie alt caz cât de cât asemănător!

 

A existat cu siguranță un moment când a devenit clar că Germania a pierdut războiul! Acel moment va fi fost cu un an sau doi mai înainte de mai 1945 ori cu o jumătate de an sau măcar cu o lună! Cum se face că Hitler, mai ales dacă era bântuit de gândul sinuciderii, nu a avut nicio clipă intenția de a pune capăt războiului și de a reduce astfel sacrificiul de vieți omenești?! Sinuciderea sa, reală sau falsă, dacă s-ar fi petrecut cu un an mai devreme ar fi salvat milioane de vieți! Mi se pare evident că numitului  Hitler nu i-a păsat de acest sacrificiu perfect inutil, de milioanele de morți de o parte și alta a frontului, a căror moarte nu mai putea schimba soarta războiului! Pentru ce i-a mai „omorît”?

 

Nu cumva – întrebare esențială:

nu cumva pe Hitler nu l-a interesat câștigarea războiului, ci l-a interesat de fapt ca războiul, indiferent cu a cui victorie se va încheia, să se întindă cât mai mult în timp și spațiu pentru ca tributul de sânge al beligeranților să fie cât mai mare: zeci de milioane de morți!

 

Nota bene: nu punem la socoteală și pierderile materiale imense, multe irecuperabile, ca să nu ieșim din cadrul acestei intervenții!… Limitez discuția la esență: viața! Viețile sacrificate! Efectele demografice!

 

Dacă raportezi faptele lui Hitler la intenția de a obține victoria, găsești multe contradicții, multe greșeli săvârșite de „zugravul” ajuns mare strateg militar. Istoricii au pus în evidență mai multe gafe sau greșeli de acest soi, unele absurde de tot, iar câteva decisive pentru desfășurarea războiului, pentru impunerea beligerantului învingător! De mai multe ori Hitler a lăsat să-i scape din mână ocazia de a profita din plin! Cazul Dunquerque nu este singurul! De cele mai multe ori au fost greșeli care au prelungit războiul! Nu cumva asta s-a și urmărit?!

 

E greșit să considerăm că rezultatul cel mai important cu care s-a încheiat WW2 a fost înfrângerea nazismului, a fascismului. Au fost atât de învinse că pot să renască oricând, oriunde!… Ceea ce se cam și întâmplă!

După părerea mea, și după mintea oricărui om normal, rezultatul cel mai important, cel mai dureros, cu consecințele cele mai nefaste, de-a dreptul catastrofale, a fost imensa hecatombă umană, numărul imens al celor care au murit din cauza acestui teribil WW2! Câteva zeci de milioane de oameni tineri care au murit și nu s-ar putea spune exact cu ce beneficiu pentru cei rămași în viață! Pentru țara lor!

 

Dacă raportezi faptele lui Hitler la rezultatul final – imensele pierderi umane, și dacă, ipotetic, faci din acest rezultat final scopul urmărit de Hitler, adică dacă raportezi mișcările lui Hitler rezultate, la ceea ce s-a și întâmplat în final, constați că Hitler a acționat impecabil pentru atingerea scopului urmărit! Fără nicio greșeală! Cu o logică perfectă!…

 

Ce ne împiedică să ne întrebăm dacă nu cumva intenția lui Hitler a fost să se ajungă la deznodămîntul mai sus consemnat: pierderile umane, de ordinul a zeci de milioane „per total”?!

Și punându-ți această întrebare – atât de șocantă!, constați că mișcările lui Hitler devin extrem de „corecte”, de „logice”, de eficiente! De îndată ce îi atribui lui Hitler intenția de a produce pierderi umane cât mai mari în rândul propriei armate, a propriului popor, faptele sale capătă o coerență deplină, totală!

 

Intră în aceeași ipoteză și intenția de a provoca pierderi mari și adversarului, într-un cuvînt, tuturor beligeranților!

A avut Hitler această intenție? Acest program? Putea să existe motivație, chiar și în mintea unui nebun, pentru asemenea intenții scelerate?

 

Trebuie spus că felul absurd, demențial, în care a dus Hitler războiul, „până la ultimul recrut”!, îndreptățește această bănuială, această ipoteză.

A mințit Hitler? Și-a ascuns adevăratele intenții, adevăratul program?

 

Desigur, întrebarea întrebărilor: care e logica acestor intenții? De ce ar fi avut Hitler un asemenea program?! De ce și-ar fi propus Hitler să provoace aceste imense pagube poporului german?

Punem întrebarea De ce?, cu ambele sensuri: (1) Care a fost cauza, ce putea să-l determine pe Hitler să intre într-un asemenea program? (2) În ce scop, la ce i-ar fi fost de folos rezultatul obținut? La ce-i trebuia lui Hitler distrugerea Germaniei?!

 

Nota bene: Oricare ar fi răspunsul, trebuie de la bun început să precizăm că ipoteza noastră nu-l imaginează pe Hitler acționând haiducește, de unul singur împotriva întregului Reich al III-lea, al cărui suflet era!

 

La o bună parte din întrebările care se ițesc, răspunsul provizoriu, suficient pentru a merge mai departe cu lanțul de ipoteze, ar fi următorul: Germania avea vechi și neîmpăcați dușmani, în fruntea lor aflându-se Anglia și liderii evreimii (sau măcar o parte dintre aceștia). La cumpăna dintre secolele 19 și 20 Germania se afla într-o ascensiune care îi dădea șanse mari la dominația lumii. Deja cancelaria imperială își făcuse planuri foarte exacte în acest sens, inclusiv planul Donauland, care ne includea și pe noi, românii. Ne includea, în sensul că ne număram printre popoarele riverane Dunării care urmau să fie strămutate, mai spre Est, în Transnistria, pentru ca Dunărea, de la izvoare până la vărsare, să curgă printr-un teritoriu eminamente german…

 

Atu-ul principal al Germaniei era neamțul de rând, ale cărui calități și defecte, asemănătoare cu ale japonezului, îl arătau a fi foarte dotat pentru exigențele epocii industriale care se anunța! Astfel că avea cine să se bucure de distrugerea Germaniei, avea cine s-o dorească și, eventual, s-o pună la cale! A acționat Hitler în interiorul unui asemenea plan?

 

Mai era o țară care, la cumpăna dintre secole, era considerată că avea să beneficieze din plin de epoca industrializării. Nu atât prin calitățile și defectele populației, cât mai ales prin potențialul economic al bogățiilor naturale, ale solului și ale subsolului fabulos! Această țară era Rusia! Astfel că pentru anumite cancelarii, pentru anumite entități, care-și făcuseră niște calcule foarte precise, s-au conturat două reguli, două principii: (1) Germania și Rusia trebuie împiedicate să se alieze vreodată, trebuie împiedicate să colaboreze, să se afle de aceeași parte a baricadei și (2) Germania și Rusia trebuie împiedicate pe orice cale să-și pună în valoare atu-urile.

 

După cum se știe, cele două țări au fost cu generozitate „ajutate” să se aventureze în proiecte socio-politice, în revoluții sau războaie, riscante, perdante, aducătoare de pierderi umane și distrugeri materiale dintre cele mai mari!… Oare nu acesta este rezultatul celor două războaie mondiale? De ce n-ar fi fost și scopul, ținta urmărită de cei care le-au declanșat și gestionat propriu zis?!

În logica acestora, desigur, cele mai de preț au fost pierderile de vieți! Declanșarea unui declin demografic trebuie să fi fost ținta numărul 1!

 

*

 

Revenind la aparențe, la lucrurile bine știute de toată lumea, să observăm că toată propaganda făcută de Hitler s-a axat pe încrederea în superioritatea armatei germane, pe încrederea „oarbă” – zic unii, în victorie. Această încredere, chiar oarbă, a fost abil inoculată la toți germanii.

 

Numai că această încredere descoperim că n-o împărtășea taman Hitler al nostru, cel care, precum am văzut mai sus, a știut – repet, a știut (sau măcar a luat în calcul ca variantă) că războiul se va termina altfel, nu prin victoria atât de insistent invocată de propaganda lui Hitler.

La ce urma să-i folosească bunkerul cel vestit și puțin cunoscuta rețea de tunele? Ce ne oprește să presupunem răspunsul cel mai logic: urmau să fie folosite ca să se salveze în cazul în care Berlinul era ocupat!…

Mai este un răspuns posibil: ca să se salveze în cazul unei revolte, al unei încercări de lovitură de stat sau ceva asemănător!

Revenind la ipoteza noastră, vom conchide că existența rețelei de tunele îi permitea lui Hitler să continue războiul „până la ultimul combatant”, adică să stoarcă Europa de cât mai multe vieți!

 

Dacă nu mă înșel, detaliul acesta a scăpat analiștilor: contradicția dintre doctrina militară triumfalistă prezentată de propaganda nazistă și grija lui Hitler, a unui Hitler fricos și temător pentru viața sa, de a construi rețeaua de tunele prin care să-și poată salva pielea părăsind un Bacău Berlin ocupat de inamici! Cum de s-a pregătit Hitler atât de minuțios pentru această variantă de final, pentru acest scenariu deloc wagnerian?! Scenariu morbid, inspirat de o ură inumană și de o lipsă totală a sentimentului de onoare, de demnitate!

 

Faptul că a construit acea rețea de tunele dovedește că Hitler una vorbea în fața germanilor, și alta gândea… Un Hitler mincinos, duplicitar, cu două fețe? Pe cea de-a doua ascunzând-o cu o abilitate unică în istorie?!

 

Înainte de a merge mai departe să precizăm un lucru: această ipoteză am formulat-o fără să mă documentez în mod deosebit. Folosesc informații curente. Dar sigure!… Când am mai adâncit subiectul am descoperit că mai sunt și alți autori, mult mai serioși decât subsemnatul, mai informați, mai documentați, care au articulat ipoteze asemănătoare, privind adevăratele intenții ale lui Hitler! Nu mă ostenesc să le reiau argumentele, acești autori apelează la informații nesigure, discutabile, bunăoară apartenența lui Hitler la familia Rothschidt, ca fiu nelegitim al unuia dintre baroni, ceea ce, desigur, ar explica multe, dacă nu cumva chiar totul,  și în primul rând ascensiunea miraculoasă a lui Hitler la putere! Ar explica de ce Hitler și nu altul a fost ales pentru istorica misiune?! Etc., etc… Nu am nicio competență într-o discuție pe acest subiect, cu astfel de informații…

 

Ce pot face este să constat că Hitler le vorbea germanilor cu cunoscuta sa forță de convingere despre victoria inevitabilă spre care îi conduce, dar în acelați timp și în secret – se pare!, își pregătea ieșirea de pe scena istoriei, o ieșire cam rușinoasă, dar sănătoasă! Prin tunele! Ca guzganii!

 

*

 

Construirea acelor tunele mai dovedește ceva: Hitler a știut că nu va face nicio încercare de a opri războiul și că războiul va merge „până la ultimul cartuș”, până la ultimul combatant!

Se știe că la Berlin, în mai 1945, ultimii combatanți au fost francezii din vestita divizie Charles Magne, francezii naziști, care au luptat efectiv până la ultimul cartuș, după care s-au retras „bine mersi” din Berlinul ocupat de ruși folosindu-se de tunelele amintite. Păi dacă prin acele tunele s-au putut salva zeci, sute de combatanți, perechea Adolf-Eva de ce nu ar fi folosit și ei aceeași rută?!… Mai ales că el, Hitler, o concepuse și construise. Și doar n-o construise cu gândul la acei câțiva combatanți franțuji?!…

 

Miza acestor rânduri nu este aceea de a dovedi că Hitler nu s-a sinucis! Ci de a pune în discuție câteva din întrebările cu care ne trezim în brațe după ce am convenit că Hitler a dus un război sinucigaș pentru poporul german. Un război fără pereche de iresponsabil, de nepăsător față de avuția cea mai de preț a unui popor: viitorul său! Adică tineretul, pe care Hitler, un individ fără familie, fără urmași, cu predecesori incerți, l-a trimis pe front să moară, fără nicio șansă de a câștiga războiul! De la acest adevăr incontestabil trebuie să plecăm și din perspectiva acestui tragic adevăr trebuie să revedem subiecul HITLER!

 

Miza acestor rânduri este să pună în discuție o ipoteză copleșitoare, care totuși este susținută de fapte greu, imposibil de interpretat altfel: Hitler a împins Germania într-un război pe care a știut că Germania îl va pierde! Construirea rețelei de tunele nu are sens decât din această perspectivă: a unei Germanii înfrânte și ocupate în întregime!

Hitler a ținut Germania în război luni de zile, poate chiar ani, după ce nu mai avea nicio șansă la victoria finală! Orice șef de stat, cu o minimă responsabilitate, oprea un asemenea carnagiu, chiar cu prețul vieții sale!

Care putea fi scopul acestei uriașe manipulări, altul decât rezultatul la care s-a ajuns, în termenii cei mai simpli, mai elementari, dar și cei mai importanți: prin acest război i s-a dat poporului german o lovitură demografică ireversibilă.

Din păcate, același rezultat va fi și pentru învingători: sacrificiile umane ale rușilor au fost încă și mai mari! Nu mici au fost și pierderile umane din partea celorlalți beligeranți, indiferent de partea cui au luptat!…

 

Faptul că Hitler – foarte probabil, a avut grijă de soarta sa și și-a regizat o moarte prin care s-a salvat, s-a salvat cu ajutorul unei rețele de tunele proiectate și executate înainte de începerea războiului, infirmă toată istoriografia curentă, mai ales cea oficială, a establishmentului mondial. Și dă liber la orice ipoteză, cu condiția de a-și dovedi compatibilitatea cu fapte bine cunoscute, inechivoce!

Ipoteza noastră este că Hitler și-a realizat „caietul de sarcini” cu care a pornit la război, că rezultatul final al războiului a fost chiar cel urmărit de Hitler!

 

Și care a fost rezultatul final al războiului al 2-lea mondial?

 

E falsă interpretarea care consideră că rezultatul final al războiului a fost victoria democrației asupra totalitarismului nazist și fascist! Vorbe goale!

 

Rezultatul final al războiului îl constituie distrugerea tineretului european! Milioane de morți atât dintre germani, cât și dintre ruși! Sute de mii de români, de francezi, englezi, italieni… Zeci de milioane de morți în primul rând printre popoarele europene, printre „albi”! Printre „arieni”!, ca s-o spunem pe a dreaptă! Însumate, cele două războaie mondiale au secătuit demografic Europa, au lovit-o în viitorul ei, au lipsit-o de garanția unui viitor european!…

 

Cert este că numărul pierderilor umane a ajuns să fie atât de mare numai și numai din pricina lui Hitler, care a inventat războiul până la ultimul cartuș, dacă se poate, până la ultimul recrut! Hitler, care n-a avut niciodată în calcul oprirea războiului, inițierea unor tratative de pace, recunoașterea înfrângerii, cererea unui armistițiu, chiar și a capitulării necondiționate etc. De ce oare nu i-a păsat de atâtea milioane de tineri? Care a fost rațiunea acestei strategii absurde?

 

Curios este și că de partea cealaltă s-a lucrat în aceași direcție, după același scenariu parcă: război până la capitularea necondiționată a Germaniei. Adică război cu pierderi umane cât mai multe! Adică exact ceea ce trebuia pentru ca măcelul numit WW2 să fie cât mai mare!

 

(Detaliu interesant: BBC, adică guvernul Angliei, adică aliații anglo-americani, i-au oferit lui Hitler lista ofițerilor superiori angajați în complotul eșuat din vara lui 1944… Care este explicația faptului că acești ofițeri germani adversari ai lui Hitler au fost împiedicați de englezi să-l înlăture pe Hitler?! Nu numai că nu au primit niciun sprijin de la englezi, în principiu dușmani de moarte ai lui Hitler, dar au fost și divulgați în aceeași zi, ceea ce denotă că spionajul englez a știut de complot! Ceea ce denotă că la un anumit nivel, suprem, al establishmentului britanic inamicul era poporul german, nu Hitler!… Nu cumva au pus și englezii umărul ca să eșueze complotul împotriva lui Hitler?!…)

 

Mulți l-au considerat pe Hitler nebun! Victima unui vis de mărire irealizabil!… Felul cum a sfârșit, cum și-a calculat ieșirea din scena istoriei, dar nu și din viață, adică ipoteza mai sus prezentată, ar dovedi că Hitler nu era nebun ca …toți nebunii! Ci era foarte calculat și dedicat cu maximă eficiență scopului său ultim, adică rezultatului cu care s-a încheiat WW2: distrugerea de vieți omenești aparținând popoarelor europene: germani și ruși (slavi), în primul rând! Repet: arieni! Arienii pentru care avea – sau măcar așa pretindea Hitler, un cult! Le recunoștea și le clama zgomotos meritele de făuritori ai civilizației de pe pământ! Preconiza o supremație ariană, germană, despre care a știut să vorbească cu un patos neegalat!… A pornit războiul pentru a instaura această supremație!… Și a împins războiul până foarte aproape de extincția măreței națiuni germane!… Atât a putut!

 

Putem afirma fără să ne poată contrazice nimeni: Hitler este pesonajul istoric care a dat cea mai grea lovitură la nivel demografic Europei, „rasei” albe, ariene, indo-europene. Și avem dreptul să ne întrebăm: a făcut-o cu intenție sau așa „s-a nimerit să iasă”? Fără voia sa?

 

În caz că a făcut-o cu intenție, asta n-o putea face decât în cadrul unei vaste diversiuni, cu nenumărați complici bine acoperiți în preajma sa, dar și în tabăraadversă. Asta ar însemna tot nebunie, adică comportament deviant de la starea normală și naturală de umanitate: a urmărit ca prin declanșarea războiului să producă cele mai mari pierderi posibile beligeranților! Pierderi umane în primul rând! Un scop realizabil indiferent de soarta războiului, de rezultatul final consfințit prin tratatele de pace.  În ambele tabere, hecatomba umană a fost fără pereche în istoria lumii!… Dincolo de aceste tratate și dictate care consfințesc restaurarea victorioasă a păcii, a democrației, viața iese înfrântă!

 

Firește, nu era cu totul exclus ca germanii să câștige războiul! Cu atât mai bine pentru Hitler! Scopul său însă era atins oricum, indiferent de numele învingătorilor: numărul înspăimântător de mare al victimelor! Germania ar fi cucerit lumea, dar n-ar mai fi avut germani cu care s-o stăpânească… S-o administeze, s-o …civilizeze! Ar fi apelat la cine? La turci, cumva?, așa cum au făcut după război ca să supraviețuiască statul german?!

.

Revin la rețeaua de tunele. Marota mea!…

Ar fi interesant de văzut în documentele epocii care a fost scopul declarat sau oficial pentru care s-au construit. E de văzut în ce măsură se potrivea construirea acestei rețele de tunele cu doctrina militară a lui Hitler, cu propaganda nazistă. A pomenit vreodată Hitler de ocuparea Germaniei în caz de război? A pus la cale cu generalii săi o strategie militară și o pregătire care să facă față acestei situații?

Ceea ce s-a întâmplat – ocuparea Germaniei și lupta poporului german „până la ultimul cartuș, până la ultimul recrut”, era varianta cu cele mai multe victime pentru toate forțele beligerante, pentru toate popoarele angajate în conflict. Avem dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva acesta a fost și scopul urmărit de Hitler? Căci comportamentul său, ca om și ca lider, este perfect logic și extrem de eficient numai din această perspectivă!

.

O ultimă mirare, o nedumerire rareori invocată: de ce aliații nu au procedat la o analiză științifică complexă a cadavrelor? La o cercetare transparentă, multi-disciplinară, independentă și internațională! Giulgiul de la Torino a fost de mai multe ori expertizat la presiunea unor entități bucuroase să constate o contra-facere. Oare în cazul lui Hitler de ce nu s-a procedat așa cum se procedează azi cu orice cadavru mai greu de identificat?!

 

Ne este imposibil să nu-i suspectăm pe cei ce ar putea decide o asemenea expertiză că se tem că va fi infirmată teoria oficială! Care ar putea să fie altul motivul pentru care această expertiză nu s-a făcut în 70 de ani?!

Și dacă acești lideri de rang foarte înalt știu că acele cadavre nu sunt ale „titularilor”, nu cumva ei știu și mai departe ce s-a întâmplat cu Hitler în aprilie 1945 și în anii care au urmat?! Și știu asta pentru că s-au implicat, mai îndeaproape sau mai de la distanță, în fuga, în „salvarea” lui Hitler?!…

 

La un loc, supozițiile de mai sus sunt „încununate” de concluzia că aliații, la un nivel de decizie foarte înalt și într-un cerc de persoane extrem de restrâns, au fost la curent cu adevărata misiune a lui Hitler și au acceptat acest joc, ba chiar au intrat în mascaradă fiecare cu rolul său. Numai așa se explică reușita diabolicei diversiuni! Hitler nu putea acționa de unul singur! Cine l-a ajutat, cine a cunoscut „misiunea istorică” a lui Hitler, acesta este însă alt subiect, inaccesibil subsemnatului. Episodul Hess, încă nedezlegat, e foarte posibil să aibă legătură cu diabolica înscenare.

 

Nota bene: sunt perfect conștient de enormitatea acestei ipoteze!

Cine se va grăbi să respingă ipoteza de mai sus pe acest temei, „că e prea de tot!”, este invitat să-și dovedească seriozitatea găsind un răspuns rezonabil la următoarele întrebări:

  1. Când s-a mai întâmplat în istoria lumii ca un conducător de țară să se angajeze într-un război pe care, pierzându-l, să-l prelungească totuși până la ultimul cartuș, până la ultimul petec de pământ, cu sacrificii imense din punct demografic pentru poporul său! Sacrificii care au adus poporul respectiv în pragul extincției, al dispariției fizice?
  2. Care este explicația construirii rețelei de tunele din Berlin, atâta vreme cât în doctrina militară a lui Hitler, în doctrina oficială, nu se avea în vedere ocuparea Germaniei de trupele inamice și capitularea Germaniei?
  3. Ce putea să-l împiedice pe Hitler să apeleze la acea rețea de tunele pentru a se salva?
  4. Cum au fost respinse până acum mărturiile și argumentele celor care au susținut ipoteza că Hitler nu s-a sinucis? Li s-a dat acestora atenția cuvenită? Li s-a răspuns cu seriozitate? Nu cumva s-a evitat discuția serioasă pe acest subiect? Este cumva un subiect lipsit de importanță?
  5. Care este motivul invocat pentru care nu s-a efectuat o expertiză a cadavrelor în discuție, o expertiză care să beneficieze de tehnicile moderne de identificare a unui cadavru. Cât de serioasă este motivația acestui dezinteres greu de acceptat?
  6. Care este justificarea bizarului gest de a bloca orice acces la bunkerul lui Hitler? Este acceptabilă această motivație?

 

Nota bene: Ipoteza că Hitler a urmărit hecatomba germanilor, dar și a adversarilor, că a condus războiul de așa manieră încât victimele să fie cât mai numeroase de ambele părți ale frontului, se împacă și cu ipoteza că Hitler chiar s-a sinucis. Cele două ipoteze nu se exclud reciproc. În ambele cazuri am avea de-a face cu un bolnav mintal. Numai că în acest caz, al unei sinucideri reale, am avea de-a face cu un Hitler bolnav mintal atins de o nebunie mai „ordinară”, cunoscută și de la alți pacienți! O nebunie care a mai lăsat urme în istorie, în viața cotidiană chiar.

 

Tot de nebunie ar fi vorba și dacă Hitler s-a salvat prin tunele din vreme construite și a ajuns undeva prin America de Sud! Dar ar fi vorba de o nebunie mai „specială”, mai „elevată”, nebunia de a-ți angaja total viața pe direcția impusă de resentimente rasiale de dimensiuni inumane, demonice, de neînțeles pentru oameni normali. Schizofrenia de a te angaja la un asemenea măcel planetar cu o luciditate și o dăruire inumană ar fi un unicat. Și ar fi vorba de schizofrenia în grup, dacă o putem numi așa, căci Hitler nu se putea angaja într-o diversiune atât de vastă de unul singur, fără complicitatea unor  înalți demnitari, din Germania și din alte țări, în primul rând complicitatea unor adversari. Numele lui Winston Churchill de ce îmi vine în minte fără să-l chem?!… Este și singurul nume la care mă pot gândi!

 

 

Evident, ipoteza noastră așteaptă comentariile unor specialiști capabili să furnizeze detalii pro sau contra. Principala problemă de rezolvat este al cui exponent a fost Hitler, dacă poporul german a fost trădat de Hitler! În favoarea cui i-a trădat Hitler pe germani? Cine l-a ajutat să organizeze imensa diversiune? Cine din anturajul său au „știut”? Care a fost susținerea internațională? Care entități guvernamentale și, mai probabil, neguvernamentale au acționat pentru a coace imensa cacealma?… Imensul holocaust!…

Și așa mai departe, întrebări nenumărate, de care se sparie gândul nostru de oameni normali!

 

Indiferent de ipotezele noastre, faptele rămân însă neschimbate în cruda lor evidență: în cel de al Doilea Război Mondial, Europa a furnizat grosul trupelor angajate într-un război ce putea, ca și Primul, să fie evitat ușor. Europa, inclusiv Rusia, nu și-a revenit nici până azi din șocul demografic al milioanelor de morți din cel de al Doilea Război Mondial. Un război care a fost precedat de un alt holocaust al popoarelor din Europa: Primul Război Mondial.

 

Citez, din memorie, aprecierea lui Petre Țuțea: „Primul Război Mondial a lovit în temeliile lumii creștine: prin Rusia, devenită stat ateu, a fost lovită dur ortodoxia, prin dispariția Imperiului Habsburgic Biserica Catolică, iar prin înfrângerea severă a Germaniei a fost slăbită Biserica Protestantă. Aristocrația ariană, de spadă, din cele trei țări, a avut și ea de suferit, dispărând propriu zis ca factor politic, istoric!…”

O asemena apreciere, oricât ar fi de corectă, păcătuiește în același fel: neglijează  aspectul esențial: cel demografic! Pierderile umane, mai mari ca oricând în istoria de până atunci a Europei! Cea mai afectată, rasa albă, arienii!

 

Al Doilea Război Mondial a lovit din nou, cel mai dur, în Europa, declanșând un proces de regresie demografică resimțit azi pe întreg continentul! Desigur, un proces care s-a amplificat în anii de pace care au urmat, din cauze care trădează și ele o decizie, o strategie diabolică, o coordonare malefică între factori foarte diferiți, puși să contribuie în același sens: declinul demografic al Europei, al „rasei” albe, vizibil din păcate și în SUA sau alte state întemeiate de albi!

 

Va urma oare al Treilea Război Mondial?!… Nu cred! Nu cred că mai au nevoie de un al Treilea Război Mondial cei care le-au declanșat și manageriat impecabil pe primele două!… A treia oară s-ar putea să nu le mai meargă!

Sic transit…

 

 

 

Ion Coja

 

7 iulie 2015