Zilele trecute m-am revăzut cu George Astaloş şi alţi vechi prieteni. Ca de obicei, a vorbit numai Georgică. Dar nici nu se putea altfel. Era păcat să mai lase cuvîntul şi altora. Este greu de imaginat un subiect la care George Astaloş să nu aibă de povestit ceva inedit şi interesant, cel mai des legat de o experienţă personală. L-am întrebat într-o doară despre Jean Pârvulescu, dacă cunoaşte acest nume. Îl cunoaşte foarte bine, şi un ceas întreg ne-a povestit câteva din legendele care circulă pe seama domnului Jean Parvulesco în tot Heptagonul şi o bună parte din restul lumii… Dintr-o poveste în alta, Georgică ajunge şi la relatarea întâlnirii sale cu un franţuz, combatant în al doilea război mondial de partea naziştilor. Şi aflu astfel că la Berlin, în mai 1945, ultimii care au luptat împotriva Armatei Roşii au fost aceşti francezi radical nazişti, combatanţi voluntari împotriva „iudeo-comunismului”. Au luptat până la ultimul cartuş!, adaugă George cu admiraţie. Auzisem şi eu de aceşti vajnici urmaşi ai francilor şi rămăsesem cu o mirare: cum de au scăpat din Berlinul ocupat deja de ruşi? Ah, simplu, mi-a şi povestit, prin tunelurile de sub Berlin. Au ieşit la zeci de kilometri de Berlin!…
Probabil că mai era nevoie de această ultimă picătură, această ultimă informaţie, pentru a se revărsa în public o nedumerire pe care o ţineam în mine de multă vreme. Adică de pe vremea când au început să se adune sub freza mea unele semne de întrebare legate de persoana lui Hitler. Ultima fiind aceasta: dacă acei combatanţi francezi au putut să părăsească Berlinul şi Germania, şi să ajungă teferi în Franţa, folosindu-se de tunelurile construite sub Berlin pe vremea lui Hitler, de ce această cale a salvării nu ar fi fost urmată şi de Hitler?!
*
S-o luăm metodic: mai întâi, încă din copilărie, din discuţiile cu musafirii veniţi la ai mei, am auzit această vorbă, cum că Hitler nu a murit, ci s-a salvat (el ştie cum!) şi a fugit în America de Sud. Oarecum în paralel se discuta şi despre originea etnică a lui Hitler, cum că ar fi evreu după unul din bunici. Repet: după unul din bunici! (Se va vedea mai jos de ce această subliniere…) Oricum, amândouă informaţiile pe o ureche mi-au intrat şi dacă n-au ieşit pe cealaltă, au rămas undeva pierdute prin cotloanle ţinerii mele de minte. N-am stat niciodată bine cu memoria… (În schimb, am fost tare la memorii… Ca tot românul!) Le-aş fi uitat cu totul aceste vorbe ciudate despre Hitler dacă, în alte discuţii, cele două informaţii nu reveneau, inclusiv în presă, în cărţi: Hitler nu a murit, Hitler era evreu… Din ideea că Hitler ar fi fost evreu deducându-se că nu a fost loial germanilor, ci ar fi făcut „jocul evreilor”, simplu şi vulgar spus! Fireşte, ipoteză de necrezut. Nu aveam însă niciun motiv să adâncesc subiectul. Am fost un receptacul complet pasiv pentru informaţii de acest gen. Iar când un coleg, aproape emoţionat, mi-a dat să citesc Mein Kampf, din politeţe nu l-am refuzat, dar nu am putut citi mai mult de 20-30 de pagini… Anoste. Nici vorbă să se compare cu cartea Căpitanului, Pentru legionari…
Fără să mă intereseze subiectul HITLER, am mai aflat şi altele, informaţii aflate în circulaţia cea mai curentă. Bunăoară cum că bunkerul în care Hitler şi-a pus capăt zilelor nu mai poate fi vizitat sau cercetat, nici măcar de istoricii care încă mai discută, ca specilişti, despre moartea lui Hitler, despre cadavrele carbonizate găsite acolo, despre ultimele vorbe şi gesturi ale personajului etc. Bunkerul, în inima Berlinului, construit la zeci de metri adâncime, a fost imediat după război acoperit cu o placă grea de beton, groasă de vreo 10 metri, mai groasă şi mai impenetrabilă decât cea de la Cernobîl, iar deasupra ei, dacă nu mă înşel, s-a ridicat şi o clădire.
Şi m-am mirat şi mă mir mai departe, fără voia mea, cu un act reflex al raţiunii, al inteligenţei mele de om, vexată de această măsură: ce explicaţie acceptabilă poate avea grija autorităţilor ca bunkerul lui Hitler să nu mai poată fi vizitat de nimeni, nici de criminalişti, nici de istorici, nici de public, nici de ziarişti?
Deja lucrurile începeau să-şi piardă noima, sensul. Căci ce era mai firesc decât ca acel bunker să fie păstrat, introdus mai apoi în circuitul turistic educativ, alături de lagărul de la Auschwitz, camerele de gazare, crematorii etc, etc?! Acel bunker şi împrejurările jalnice în care a sfârşit cel mai dement şi mai bestial criminal din istorie nu putea să aibă, prin mediatizare, decât un impact pozitiv asupra oricărui vizitator! Cu ce satisfacţie urmaşii victimelor regimului nazist şi orice om normal ar fi privit la decorul sinistru şi deplorabil al bârlogului în care şi-a trăit ultimele zile fiara cea mai setoasă de sânge nevinovat etc., etc.!
În plus, încă de la bun început, istoria cu canistrele de benzină turnate pe cadavrele celor doi, Adolf şi Eva, căror cadavre li s-a dat apoi foc, este un punct de plecare extrem de fragil, de suspect! Care îngăduie de la bun început orice suspiciune! Ceaţa se face şi mai densă prin gestul autorităţilor aliate de a turna un munte de beton peste locul faptei. Fără să fii obsedat de scenarii şi diversiuni, vrând-nevrând, ajungi să te întrebi dacă nu cumva s-a urmărit în felul acesta să ni se ascundă ceva! Ceva foarte important!… Ce?
Deci, întrebare capitală: de ce a fost acoperit cu beton bunkerul în care a murit Hitler?, ce explicaţia are strădania evidentă a autorităţilor aliate de a face imposibil accesul ulterior la locul faptei? Pare evident că ni se ascunde ceva în felul acesta! Ghici ciupercă ce!…
Pentru mine toate acestea, aproape uitate, s-au actualizat brusc, mi-au revenit în minte, atunci când am urmărit finalul unei emisiuni pe Discovery, având ca subiect tunelurile din Berlin, de sub străzile şi clădirile oraşului, tuneluri construite, nota bene!, pe vremea lui Hitler! Din ordinul lui Hitler! M-a uimit mai întâi lungimea reţelei de tuneluri: 500 (cinci sute) de km… Mai apoi lăţimea: tuneluri cu lărgimea unor bulevarde! Înălţimea aşijderi: pe alocuri, câteva etaje! Şi mi-am pus întrebarea: e posibil ca această reţea de tuneluri să nu fi avut corespondenţă cu bunkerul în care şi-a ales Hitler să fie ultimul său refugiu? Evident, este de neconceput!
Cu alte cuvinte, dacă există, aşa cum s-a afirmat pe Discovery Chanel, o reţea de tuneluri construită de Hitler în subsolul Berlinului, înseamnă că bunkerul în care ni s-a spus că a murit Hitler, sinucigându-se, era totuşi în legătură cu nişte tuneluri prin care Hitler putea să scape!!! Deci am fost minţiţi când ni s-a spus că nu mai avea, nenorocitul, nicio scăpare!… Şi că, de laş ce era, s-a sinucis!
Ba chiar e de crezut, putem fi chiar siguri că acele 500 de kilometri de tuneluri au fost construite şi cu această finalitate: să ofere celor din bunker o ieşire de refugiu într-o situaţie limită, cum este asediul sau blocada. Iar acoperirea bunkerului cu un munte de beton, spre a nu mai avea nimeni posibilitatea să-l viziteze, devine clar că a urmărit să ascundă această legătură dintre bunker şi reţeaua de tuneluri. Să ascundă că prin aceste tuneluri Hitler se putea salva. Nu doar teoretic, ci şi practic, cum au făcut-o bunăoară combatanţi francezi!
Făcând un mic exerciţiu de imaginaţie, ne dăm seama că oricine ar fi cercetat bunkerul după război ar fi ajuns să vadă şi ieşirea din bunker prin tuneluri, dacă nu cumva şi prin alte locuri. O asemenea construcţie se face cu mai multe posibilităţi de acces. Aceste ieşiri, aflate la vederea vizitatorilor, ar fi făcut şi mai puţin credibilă versiunea cu cadavrele carbonizate. Altminteri, acest gen de moarte este cunoscut ca unul dintre cele mai uşor de înscenat, a fost deseori practicat pentru a declara mort pe cineva rămas totuşi în viaţă. Într-un film american celebru, un gangster evreu interbelic aşa îşi salvează pielea, înscenând un accident în care moare în vâlvătăile unui incendiu… După care începe o viaţă nouă, cu o identitate nouă… Evident, cadavrul carbonizat rezultat în urma incendiului aparţinea altcuiva! Aceasta să fi fost şi povestea cu Hitler şi Eva, cei doi amanţi macabri?… Ideea unei asemenea înscenări pare că era la modă în epocă!
Raţionament simplu: dacă zeci, poate chiar sute de combatanţi francezi, s-au putut salva din încercuire prin acele tuneluri, salvare pe care este probabil să o fi urmat şi mulţi nazişti germani, atunci este lucrul cel mai probabil că Hitler se putea şi el salva pe aceeaşi cale. De ce n-ar fi făcut-o?!
Rămâne problema cadavrelor găsite în bunker. Au făcut parte din scenariul salvării lui Hitler sau au fost inventate de aliaţi, ca să ascundă faptul că Hitler le scăpase? Au făcut parte cumva dintr-un scenariu comun? Repet: scenariu comun?…
Mai este vorba şi de dreptul lui Hitler (sic!) la o corectă receptare a ultimului său „mesaj”, a ultimului său gest. Căci, dacă într-adevăr a murit în bunker, deşi putea să scape prin tunelurile la care bunkerul era racordat, atunci gestul său ultim capătă alte dimensiuni şi conotaţii. Nu mai este gestul unui laş!…
În fine, consemnez şi discuţia pe acest subiect pe care am avut-o cu dl Andrei Sofonie. Ştie multe domnul Andrei. Nu degeaba a locuit ani de zile la Moscova, în medii bine informate, a citit tot ce trebuia citit în bibliotecile metropolei bolşevice pe teme de istorie şi politică. Şi mai ales a meditat cu har asupra celor aflate. După 1990 s-a grăbit să vină la Bucureşti, unde mai dezmeticeşte năucii, atunci când prinde vreunul. Este ocupat până peste cap…
Îl întreb deci pe domnul Sofonie ce ştie de moartea lui Hitler. Îmi răspunde, printre altele, că, la un moment dat, pe la mijlocul anilor 1980, la Moscova toată lumea bună şi bine informată comenta moartea lui Hitler, survenită undeva prin America de Sud, la vârsta de peste 90 de ani a împieliţatului. Cum a reuşit să scape Hitler din Berlinul deja ocupat de Armata Roşie? Simplu, cu ajutorul unui avion, pilotat de o aviatoare. Mi-a spus şi numele ei. Nu l-am reţinut. Zicea că este celebră cucoana… O fi!
Mi-am adus apoi aminte că am primit cu ani de zile în urmă o carte despre Hitler, o traducere brută a unei cărţi nemţeşti. N-am putut citi mult, traducerea era extrem de proastă, de obositoare, iar faptele ghitleristului pentru mine neinteresante. De data asta rezist supliciului şi citesc până la capăt, unde găsesc următoarea relatare despre sfârşitul lui Adolf: „La 7 mai 1945 armata Germaniei a capitulat. Hitler era în vârstă de peste 50 de ani, îmbătrânit şi otrăvit lent de drogurile doctorului evreu Morell. Un inginer de aviaţie Josef Greiner care se afla atunci pe aeroportul Tempelhoff a publicat o carte în Elveţia imediat după război în care relata că Hitler după ce a otrăvit-o pe Eva Braun a părăsit aeroportul cu un avion şi un pilot într-o direcţie necunoscută. Avionul fusese pregătit pentru o cursă lungă.”
Cartea din care am citat pare un samizdat, este semnată Kardel, evident un pseudonim. Iar titlul cărţii Adolf Hitler – Întemeietorul Israelului. …Nici mai mult, nici mai puţin! Un titlu pe care nu puteam să dau multe parale cu ani în urmă. Azi însă asemenea titlu mă face să ciulesc urechile: deci medicul curant, personal, al lui Hitler era un evreu…
Şi încă o întrebare: există aşadar o carte, o mărturie a unui Josef Greiner, cum că Hitler a şters-o englezeşte din Reich? A fost acest Josef Greiner convocat la vreo anchetă a procuraturii, a instanţelor de judecată a crimelor naziste? L-au interogat măcar ziariştii despre acest detaliu al ultimei conflagraţii mondiale? Iar dacă nu, dacă nu a fost de nimeni deranjat acest martor senzaţional, ce să înţelegem noi, martori ai acestui bizar comportament al autorităţilor, al mass mediei mondiale?…
Îl pune naiba pe neadormitul domn Sofonie să-mi păstreze un ziar, Adevărul, un număr mai vechi, din 8 februarie 2010, cu interviul dat de dl Erwin Simsensohn, noul preşedinte al comunităţii evreilor din Bucureşti, un tînăr şi, desigur, talentat regizor. Citisem interviul şi, conform obiceiului, îl uitasem. Domnul Sofonie insistă să-l recitesc şi mă ajută să mă mir de ceea ce îmi scăpase la prima lectură: comunitatea evreilor din Bucureşti şi de pretutindeni operează cu o anumită definiţie a evreului! Nu, nu e glumă, există o definiţie a evreului, publicată deci în Adevărul, iar definiţia este următoarea: orice persoană care are cel puţin un bunic de origine evreiască este evreu!…
Evident, este o definiţie abuzivă, inacceptabilă. Adică ceilalţi trei bunici nu au nicio valoare?!… Citez din Erwin Simsensohn: „Israelul oferă dreptul emigrării oricărui cetăţean din lume care are cel puţin un bunic evreu. E reversul legilor de la Nuremberg, potrivit cărora cine avea un bunic evreu avea sânge evreiesc şi atunci intra sub incidenţa reglementărilor rasiale.”
Aşadar, definiţia dată de nazişti le-a convenit autorităţilor evreieşti, a fost acceptată şi pusă la treabă de Israel. După asemenea definiţie efectivele evreimii cresc substanţial, se dublează, dacă nu cumva se triplează, cresc exponenţial! Este limpede că este o definiţie pro domo sua, menită să servească interese evreieşti: se ştie că există dintotdeauna pentru liderii evrei o teamă, o grijă fundamentală: aceea a asimilării, a căsătoriilor mixte, a îndepărtării evreilor prin căsătorie de Talmud şi de autoritatea Cahalului. Ce se întâmplă azi în asemenea cazuri? Se pare că nu mai sunt o tragedie pentru evreime, ci dimpotrivă, căsătoriile mixte devin o posibilitate de spor (sau rapt?) demografic deosebit de substanţial! Şi asta pentru că, după legile de la Nuremberg, aflate şi azi în funcţiune în Israel, este evreu, are sânge evreiesc, orice persoană care are un bunic evreu!…
Deci este folclor povestea cu evreitatea pe care o poate da numai mama evreică! Nu mai este nevoie de mamă, este destul un bunic, fie şi din partea tatălui, chiar dacă şi la evrei, ca peste tot, pater semper incertus…
Iar ca să i se dea definiţiei o greutate care s-o facă de necontestat şi de necomentat, domnul regizor ne avertizează asupra provenienţei: legile naziste de la Nuremberg, pe baza cărora s-a pus la punct strategia „soluţiei finale”… Repet, pentru a împărtăşi stupefacţia mea cu onor cititorii acestor rânduri: această definiţie, atât de convenabilă pentru creşterea neamului evreiesc, pentru interesele evreimii, a fost dată de nazişti! De autorii Holocaustului! De asasinii celor şase milioane de evrei!… O definiţie de pe urma căreia numărul evreilor creşte cu câteva zeci de milioane, căci dispare condiţia restrictivă a măicuţei evreice!…
Ce ditamai paradoxul! Aşadar, prin definiţia evreului, definiţie ai cărei autori sunt autorii holocaustului, se poate spune că nici că le-a făcut cineva evreilor un bine mai mare decât autorii holocaustului!…
Pas de mai înţelege ceva!
Noroc cu învăţătura de minte de pe urma celor două turnuri gemene, de la World Trade Center: trăim într-o lume în care cu cât e mai mare diversiunea şi minciuna, cu atât mai credibilă este! Adică, în traducere liberă: de nimic nu mai poţi fi sigur! Nici de tine însuţi că nu eşti evreu!…
Căci mâine-poimâine ne putem trezi că definiţia se ajustează la noile realităţi şi se decretează apartenenţa la evreimea mondială după măcar unul dintre cei opt stră-bunici! Şi aşa mai departe, până ajungem la Adam și Eva, care sigur au fost evrei, e drept, numai după Tatăl!
…Să fie oare acesta înţelesul de neînţeles până acum al ciudatului avertisment că în zilele noastre se produce „iudaizarea planetei”?!
Nu putem însă merge așa de departe, căci domnul președinte Simsensohn este categoric: iudaismul nu le îngăduie evreilor să facă prozelitism: „Noi, evreii, nu facem prozelitism. Judaismul ne interzice!” Te cred și eu! Cine n-ar vrea să urmeze religia care te face să te numeri printre stăpânii planetei?!…
În orice caz, conform definiţiei date de nazişti evreilor, Adolf Hitler, cu un bunic evreu din partea tătâne-su, devenea evreu cu acte în regulă. Să nu fi cunoscut Hitler că la acea consfătuire nazistă a devenit evreu?! Să nu-l fi …durut deloc?!
Anti hitleriştii şi anti naziştii, pot ei spune ce vor, că, la fel se spune şi despre Napoleon, dar, puteţi voi „antiilor” să zbieraţi cu ură cât puteţi, că ADEVĂRUL şi REALITATEA este, nu cum o vedeţi voi ci cum v’o spun eu. Despre Napoleon, ura pe care ruşii şi englezii au creiat-o contra celui mai mare SOLDAT, este că, niciunul dintre ei nu l-au putut egala!!! Cât despre Hitler,
acest CAPORAL care a devenit conducătorul Germaniei şi, din ruina adusă de Tratatul de la Versailles, în câteva luni de zile a reuşit să pună Germania în picioare şi să deea muncitorului cel mai înalt şi mai onorabil standard de viaţă pe care „aliaţii democraţi” nici nu’l visau. Acesta a fost adevăratul motiv pentru care Hitler a trebuit distrus. De fapt, războiul contra Germaniei a fost declarat de un jidan, şeful jidovimii americane care a declarat război sfânt contra lui Hitler încă din 1933
când niciun fir de păr din capul vreunui jidan nu a fost smuls iar celor care întrebuinţează expresia de „nazist” ca un cuvânt de ură, „blegii” ar trebuii să ştie cândva că: nazist. este Partidul Muncitoresc German,m D: ei sunt aceia care l-a adus pe Hitler, Conducătorul Germaniei, iar cei care repetă ca nişte papagali, că, Hitler ne-a dat Ardealul ungurilor şi că a dat dreptul ruşilor să ne ocupe Basarabia, iarăşi, o ceată de blegi care habar n’au de ofertele germane, României, de garanţie a hotarelor şi de înarmarea Armatei Române,
oferte pe care trădătorii din jurul curvarului din Palat nu dădea-u niciun semn de înţelegere. Păcat că suntem prea mulţi fraieri şi prea puţini înţelegători!!! Probabil că se vor deştepta când Germania va fi liberă şi Hitler va fi cu adevărat recunoscut ca cel mai mare german…
Vasile Guian-Tamburus
Vad ca multi din voi bat apa in piua. Nu cumva Hitler a fost de obarsie romaneasca. Dar filfizonii ca voi nu fac altceva decat sa se dea tare interesanti. Adunatura de pierde vara, care se crede ca acum au descoperit focul.
[…] HITLER KAPUT? Posted on 2 septembrie 2010 by mazarini HITLER KAPUT? […]
Intr-un documentar pe Discovery despre lichidarea evreilor in estul continentului, in Ucraina, la un moment dat este prezentat, caci fuse-se filmat, responsabilul cu lichidarea evreilor ucrainieni – avea grad mare si se numea Rosenberg..Un evreu lichida evrei !?
Mi-a spus mie cineva la un moment dat(un evreu crestinat si foarte manios pe ai sai) ca de fapt al doilea razboi mondial a fost o lupta intre puritanii rasei si restul-cei amestecati…
Poporul roman e un popor televizist.
Dan Diaconescu e lider marcant in masonerie,nu trebuie sa ai 3 facultati sa vezi semnul cu care ne saluta ,ca e masonic.
Plus de asta multe aspecte:banii lui.
E vorba de patrioti,care pot merge alaturi de ei,ca ulterior sa-i termine!Asa si domnu Coja sa faca. Nu conteaza ca e basescist sau Otv ist.Conteaza DECIZIA favorabila poporului roman pe care POTI sa o iei sau NU!
In orice caz,ca simplu cetatean nu poti face mare lucru,dar ca senator e alta mancare de peste! Domnule Coja,tot inainte,alaturi de DD,OTV, de PRM,de Vadim,de oricine,numai sa faceti treaba: interzicerea avorturilor(crimelor), munca obligatorie,pamantul lucrat obligatoriu,votul obligatoriu,etc
Pe planeta aceasta albastra unde suntem cam 6 000 000 000 de oameni si pe care ne-am randuit alte cateva zeci de miliarde in decursul multor milioane de ani, casa in care DUMNEZEU ne-a harazit sa experimentam viata rationala s-au petrecut aproape toate trairile posibile, generate de permanentul conflict de interese al fiecaruia,fiinta atomizata care isi cauta un punct de echilibru si de permanenta, in umbra unei morti imanente si mai ales implacabile .Intre starea de inger si cea de demon fiinta umana si-a trait toate bucuriile posibile si mai ales disperarile unor raspunsuri la o singura intrbare ,de ce DUMNEZEU nu vrea sa ne vorbeasca .L-am provocat incontinuu ne-am urat, ne-am ucis in moduri cat mai sofisticate ,ne-am iubit pe noi insine pana acolo incat L-am rastignit pe Fiul Domnului batjocorindu-ne propriul suflet si DUMNEZEU a tacut .Cred ca singurul lucru care ne-a mai ramas ca sa-L ispitim pe DUMNEZEU este sa aruncam planeta in aer si cred ca nici atunci DUMNEZEU nu va vorbi pentru ca nu va mai avea cui .Cred ca de aici a pornit totul de la orgoliul nostru ca daca suntem homo faber ,homa sapiens, CREATORU ar trebui sa ni se arate .Intr-o noapte de august cand ploua cu stele din Pleiade priviti cerul ,senzatia este ca infinitu te absoarbe , faceti un exercitiu de imaginatie si priviti lumea noastra de la capatul infinit al Universului,nu existam decat ca o parere si asta este mult prea mult .Cred ca a venit clipa eterna sa intelegem acum nu maine ,acesta de fapt nici nu exista, ca DUMNEZEU ne-a facut un mare dar sa fim coparticipanti la creatia cuntinua a Sinelui SAU vesnic .Legenda ucenicului vrajitor este metafora neputintelor noasre de a intelege ca spaimele vizavi de actul creatiei implica responsabilitatea tuturor vorbelor si faptelor,dar ca niciodata nu vom reusi sa aprindem cerul,oricat de mult in orgoliul nostru am vrea sa o facem .Si ni s-a dat mitul lui Sisif si pentru ca timp nu exista in imparatia Domnului ,vejnicia pedepsei ne ingrozeste .Lumea creata de oameni in lumea creatiei lui DUMNEZEU sunt cele doua iluzii care le percepem cu neputincioasele noastre simturi .Si chiar daca de la capatul lumii nici nu ne vedem contam la fel de mult ca fiecare atom ,suntem intr-un angrenaj vesnic si DUMNEZEU NE VREA FERICITI ,intamplarile bune si rele ale fiecaruia dintre noi sunt inscrise in cartea lumii si poate cand DUMNEZEU va da drumul la moara timpului ca sa macine graul cosmic pentru ca sa nu ne plictisim in eternitate vom deschide cartea si o vom rasfoi .Precum Gargantuiel vom rade cu lacrimi de toate nazbatiile pe care am fost in stare sa le facem ,ar trebui acum sa incep sa va citesc din cartea timpului,dar cum acesta nu exista, sa continuam sa adaugam povestile fiecarei fiinte care isi cere dreptul la viata .Venim din infinitul nimic impungem panza lumii si ramanem intr-o poveste . Sfatul meu vizavi de tot ce s-a intamplat in istoria noastra umana, mai usor cu pianul pe scari .Hai sa recunoastem fiecare ca totusi DUMNEZEU ne sopteste sa ne luam in seama si ca a venit timpul sa scriem in cartea lumii povesti cu zane ,spiridusi ,elfi,despre bucurie ,fericire ,umanitate ,fratietate sa nu o mai umplem numai cu povesti de cosmar .Va trebui sa invatam sa devenim oameni mari sa invatam responsabilitatea creatotului vizavi de creatia sa .
Si aia cu Partidul Poporului MAI USOR MA! Partidul asta de garsoniera otembelista este tot de inspiratie Basista. Mai bine ati citi interviul lui Diaconescu despre otevizarea Romaniei ca se gaseste pe NET si o sa va dati seama cu cine aveti de-a face si cine-i Dan Diaconescu. Mai bine v-ati alege presedinte un intelectual de rasa ca Ion Coja, un om elegant si linistit, cu care se poate discuta, si nu niste agramati de la OTV! De altfel va fi Partidul Poporului Bashinist in curand. Da banuiesc ca sunteti destul de prosti sa puneti botul cum ati pus si la Basescu.
LUATI INTERVIUL CU DD! ASTA NU-I PT. DL ION COJA
OTVemânia
OTVemânia este o ţară situată în Europa Centrală şi de Sud-Est, pe fostul teritoriu al României. Etimologia cuvântului „OTVemânia” îi este atribuită revoluţionarului părinte fondator, Dan Diaconescu, devenit acum erou naţional, mit şi zeu.
Formarea poporului OTVemânesc este văzută drept opera premeditată şi exclusivă a lui Dan Diaconescu. Născut pe 9 decembrie 1967, în Caracal, un vestit centru cultural, devenit acum capitală, fondatorul poporului OTVân a îmbrăţişat din primii ani ai tinereţii meseria de jurnalist. Izvoare scrise ne arată clar că Diaconescu a plănuit schimbarea la faţă a României încă de la începutul secolului XXI. “Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii”, sunt cuvintele păstrate dintr-o declaraţie de-a lui Diaconescu, dată în 2009.
Poporul OTVân este format din aproximativ 10 milioane de cetăţeni. Numărul acestora a scăzut dramatic de la începutul secolului XXI şi până în prezent. Sociologii explică acest fenomen prin faptul că adulţii OTVâni au obiceiul de a-şi petrece nopţile în faţa televizorului, iar ziua în lâncezeală, ceea ce ar putea fi o explicaţie pentru rata tot mai scăzută a natalităţii.
Religia OTVistă are un caracter cu totul aparte. Este o religie casnică, altarul fiind televizorul din sufrageria fiecărei familii. Ritualurile OTVismului au un caracter cathartic, constând în exprimarea necenzurată a gândurilor şi emoţiilor, plâns sau înjurături. OTVismul încurajează trăirea spirituală de azi pe mâine, singura rugăciune constând în sloganul: “Dă-ne Domnu’ Dan ceva de vizionat şi mâine, pentru că nici nu ştim ce pierdem”. Sincretismul şi-a pus amprenta şi pe religia OTVistă, aceasta împrumutând de la creştinism conceptul sfintei treimi. În OTVism, aceasta este reprezentată de Domnu’ Dan, Magda şi Tolea, entităţi care nu pot trăi separate una de alta.
Limba OTVistă constă în aproximativ 120 de cuvine, împărţite în trei categorii: înjurăturile, insultele şi cuvintele de legătură. Educaţia în OTVemânia este una dintre ramurile pe care se pune cel mai mare accent. Aceasta constă într-un proces continuu, care durează din pruncie până la moarte. Ea presupune minimum opt ore de vizionare tv pe zi.
Economia OTVemâniei constă în industria publicităţii, atât legale, cât şi mascate.
Turismul în OTVemânia este inexistent, particularităţile OTVânilor fiind prea greu de înţeles pentru nebăştinaşi.
Unicul monument al OTVemâniei este statuia eroului naţional, Dan Diaconescu, din Caracal. Este o statuie cvasiecvestră, în sensul că Diaconescu nu şade pe cal, ci pe un car de la care s-au furat boii. Furtul boilor este şi acum investigat la televiziunea naţională, OTV..
Dan Diaconescu: „Mi-am văzut visul cu ochii. Am otevizat România. O mie de Magda Ciumac stau să apară”
Realizatorul e convins că actualii concurenţi, Mădălin Ionescu, Radu Moraru şi Capatos, vor sfârşi prin a face emisiuni la OTV
– România e contaminată cu „virusul” OTV. Peste tot, la televiziuni, se lăfăie personajele inventate de Dan Diaconescu, în emisiuni făcute după acelaşi calapod. Cum vă simţiţi?
– Sunt fericit. Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii. Nu numai că alte posturi de televiziune au preluat reţeta, dar s-a ajuns atât de departe, încât Mihaela Rădulescu şi-a acuzat soţul că le-a OTVizat familia. Metoda mea se propagă în lanţ.
– Orice realizator face acum rating cu Magda Ciumac, Ogică & co. Nu vă deranjează că nu mai aveţi monopol pe scandal?
– Deloc. Ce mă nelinişteşte e că trebuie să inventez altceva.
– Îngroziţi-ne: ce urmează?
– Voi continua să mă joc cu minţile lor, voi născoci ceva foarte greu de copiat. Cu şi mai puţini bani. Totul natural, totul viu. În felul ăsta, OTV va trăi şi cu fi-mea la putere.
– Aveţi previziuni şi pentru cei care acum fac bani şi audienţă copiindu-vă?
– Concurenţii mei de acum vor sfârşi, într-un final, tot la mine. Mădălin Ionescu, Capatos şi Radu Moraru sunt OTVişti pur sânge, tot aici vor ajunge.
– Păreţi perfect liniştit. Totuşi, nu-i regretaţi pe oamenii pe care i-aţi făcut celebri şi care acum şi-au văzut de drum?
– Numai eu ştiu cât m-am chinuit să-i lansez. Am o listă cu vreo 62 de invitaţi cvasipermanenţi, inventaţi de mine, dintre care 38 au migrat la alte posturi. Ca invitaţi, realizatori, oameni care vor să-şi facă propria televiziune. Când apăreau la mine, erau OTVişti jegoşi. Acum, la alţii, sunt inteligenţi, extraordinari.
– Cum v-aţi ales oamenii pe care să-i ţineţi aproape? N-aţi părut prea interesat de IQ-ul sau buna lor creştere…
– Mă pricep, cât de cât, la oameni. I-am luat întâmplător, eu primesc multă lume, în fiecare zi. După ce apar prima dată, a doua zi mă uit la audienţe. Cine a scos scor bun se întoarce.
– Definiţi oamenii care scot scor bun la OTV.
– Dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat şi în dezacorduri, se potrivesc cu telespectatorii.
– Nu riscaţi, făcându-vă telespectatorii mahalagii agramaţi?
– Aşa e poporul român. Eu încerc să cobor cât se poate discursul în emisiune, altfel oamenii nu înţeleg. Asta n-au înţeles politicienii, aşa au pierdut. Ţin minte că, într-o seară, am spus ceva despre „weekend-ul trecut”. Mi-au trimis mesaje o grămadă: „Dane, te iubim, eşti cel mai bun, dar ce-ai vrut să zici cu weekend?” De-atunci, am folosit numai „sfârşit de săptămână”.
– Aveţi vreun favorit, dintre toate „invenţiile” dumneavoastră?
– I-am iubit pe toţi. Şi i-am făcut celebri. Lumea uită că Becali şi Prigoană au apărut mai întâi la mine. Prigoană era un fel de Magda Ciumac, Becali – un fel de Mircea N. Stoian, la vremea lor. Lumea face urât că Magda a apărut de 112 ori consecutiv, dar uită că şi Prigoană a avut 33 de apariţii la rând. Peste 10 ani, nimeni nu-şi va mai aminti cine a descoperit-o, de fapt, pe Magda Ciumac.
– Nu v-aţi gândit să semnaţi contracte de exclusivitate cu oamenii ăştia care ţipă şi face dezacorduri, pentru a evita să-i pierdeţi?
– Despărţirea a fost, în cazul unora, puţin dureroasă. Dar rănile se cicatrizează, iar oamenii se mai şi întorc. Ceea ce e rău este că alţii îi momesc cu bani, ca să apară în emisiunile lor.
– În cazul dumneavoastră se vorbeşte că lucrurile stau fix invers.
– Mă măguleşte faptul că lumea crede că oamenii dau bani ca să apară la OTV. În schimb, dacă alţii le oferă bani celor care au trecut mai întâi pe la mine, asta reprezintă un fenomen periculos. Pentru că m-am trezit cu cazuri de felul ăsta: „Domnu’ Diaconescu, îmi daţi bani să vă spun diseară pe cine am omorât?” „Nu-ţi dau”. Şi a şi ieşit pe uşă. A doua zi, am văzut poze cu respectivul în ziar.
– Dintotdeauna s-a vorbit despre „garsoniera lui Diaconescu” şi sumele infime pe care le investiţi în această televiziune. Presupun că nu vă afectează prea mult criza financiară de acum.
– Noi suntem în criză financiară de 10 ani încoace, suntem obişnuiţi, recesiunea nu ne-a afectat în nici un fel. Ne merge chiar foarte bine, de câteva luni încoace. La noi, publicitatea are preţ fix, indiferent de rating. Nu schimb politica asta, ca să nu ajung la faliment. Rău e pentru televiziunile mari, care trebuie să facă audienţă, ca să scoată bani din reclame. Dar ar putea fi bine pentru noi, poate mai dispar din posturile astea care investesc mult.
– Înţeleg că, de fapt, criza vă bucură de-a dreptul. Într-o lume perfectă pentru Dan Diaconescu, vor rămâne doar OTV şi televiziunea publică.
– Eu cred c-o să se dea o ordonanţă şi o să se închidă şi TVR-ul. Oricum e la pământ. TVR 2 are zero pe linie, deşi e drăguţ. E un micron între superaudienţă şi faliment. În România există vreo 70 de posturi care au programe extraordinare – nu glumesc – şi la care nu se uită nimeni. Dacă nu eşti atent la ce se întâmplă în fiecare minut, o păţeşti. Eu fac rating cu emisiunea mea de seara, aşa că îmi permit să am la OTV şi emisiune de carte, şi emisiune de sănătate, şi emisiune despre balet. Îmi rup de la gură, fac ce nu face TVR-ul.
– Şi care e audienţa lor?
– Zero, nici eu nu ştiu de ce le mai fac. Dacă aş face încă două emisiuni ca ale mele, matematic vorbind aş fi pe locul I la rating, pe media zilnică. Dar tot aia s-ar spune despre mine.
– Bani mulţi aţi tot declarat că n-aţi făcut, lumea vă înjură în continuare, de ce vă mai bateţi capul cu OTV?
– Îmi place mie foarte mult, nu ştiu de ce. Prieteni de-ai mei, care au muncit mult mai puţin, au iaht la Monte Carlo, mă cheamă acolo. Eu fac emisiune şapte zile pe săptămână, câte zece ore pe zi. Cum să mă opresc la 12 noaptea, când la ora aia la mine se uită 4%, să mă duc la culcare şi să-i pierd? Stau până la 4 dimineaţa, când se culcă ei. Noi închidem la ultimul client.
Când m-a închis CNA-ul, mi-am promis că, după redeschidere, vând OTV-ul. Fac rating bun 3-4 zile, după care-l vând. La o săptămână după redeschidere, am avut ofertă pentru 6 milioane. N-am putut. Am vrut să mă duc la psiholog. Aşa sunt eu, un tip mai ciudat. Acum, aş putea să iau pe OTV 35 de milioane. Am calculat, numai dobânda ar fi 100.000 pe lună. Când a auzit mama, a început să plângă.
– Sunt destui care n-ar plânge dacă ar dispărea OTV. Nouă, celor care vă acuzăm că îndobitociţi naţia, ce ne spuneţi?
– Că e numai începutul. Acum sunt fericit, nu mai suntem pe locul I la amenzi de la CNA, alţii ne servesc drept paratrăsnet. Antenele, care m-au copiat cel mai mult, sunt campioane. Aşa că-mi pot vedea liniştit de ale mele, o mie de Magda Ciumac stau să apară.
Diaconescu a deschis cutia cu monştri: Magda Ciumac, Piticul porno,Sexy Brăileanca şi compania
Personajele exotice create în garsoniera lui Dan Diaconescu au sărit gardul, migrând în tot peisajul TV din România; televiziunile încasează milioane de euro speculând nebunia sinceră sau doar jucată a acestora
Personaje “exotice”, Magda Ciumac, Stelian Ogică, Nikita, Naomi, Piticul porno ori Sexy Brăileanca fac deliciul tabloidelor şi televiziunilor. Prezenţa lor în studiourile şi paginile de ziar e sinonimă cu scandalul, cu şocul şi cu sexul. Potrivit psihiatrilor, majoritatea celor care populează peisajul otevist şi nu numai ar trebui să prezinte certificate de sănătate mintală inainte de a intra într-o emisiune. Spre amuzamentul publicului, ei sunt exploataţi comercial la ore de maximă audienţă de prezentatorii unor emisiuni care înregistrează audienţe uriaşe când îi au ca protagonişti. Scena în care luptătorul de K1, Anatolie Ciumac, intră în direct în studioul OTV încercând să-l bage într-un tomberon pe moderatorul emisiunii, Dan Diaconescu, a înregistrat, conform datelor furnizate de GFK România, la nivelul întregii populaţii o audienţă medie de 2.9 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 15.9 %, fiind urmărită în medie de aproximativ 571.000 de oameni. În minutul de aur, la 22.33, emisiunea a fost urmarită de 1.388.000 telespectatori.
Aventurile Magdei Ciumac din timpul “răpirii”, depănate în studioul OTV, i-au adus lui Diaconescu cifre record de audienţă: 2.7 puncte de rating şi 13.1 market share la nivelul întregii populaţii şi 1.4 puncte de rating şi 7.9 market share pe publicul comercial.
Memorabil a fost şi schimbul de replici dure între Nikita şi Eva Kent, în direct, la Un show păcătos. El a fost urmărit în medie, în ciuda orei târzii, de 536.000 de persoane la nivelul întregii populaţii. Ediţia din 3 februarie a înregistrat o audienţă medie de 3.6 puncte de rating şi 18.0 market share, în minutul de aur, 00.10, unul din patru televizoare fiind deschis pe postul Antena 1.
De pe urma personajelor precum Nikita, Naomi, Piticul sau Magda Ciumac, televiziunile câştigă nu doar audienţă ci şi bani. Peste 2,8 milioane de euro a încasat în medie Antena 1 doar cu emisiunea Un show păcătos în perioada 12 februarie – 12 martie. În aceeaşi perioadă, Diaconescu a obţinut, ptrivit estimărilor, peste 7,6 milioane de euro doar din publicitate.
De partea cealaltă însă, “entertainerii” susţin că nu se simt exploataţi, chiar dacă de cele mai multe ori nu primesc bani pentru prestaţiile lor. Mai mult, unii dintre ei afirmă că abia pot onora invitaţiile la emisiuni sau ofertele de angajare în televiziune.
Lansate în “garsoniera” OTV-ului, majoritatea personajelor au fost preluate ulterior şi de alte posturi tv precum Antena 1, Acasă sau Kanal 1 sau de tabloide.
Magda Ciumac – casnică
Margareta Asimnicesei Ciumac, născută în 1984, şi-a făcut debutul pe micul ecran la televiziunea lui Dan Diaconescu. În iunie anul trecut, soţia luptătorului de K1, Anatolie Ciumac, cunoscut drept Tolea, a susţinut că deţine informaţii despre dispariţia, respectiv uciderea unei avocate din Braşov, Elodia Ghinescu, acuzându-şi soţul de complicitate la dispariţia avocatei. Pentru mai mult de jumătate de an, Magda Ciumac a ocupat studioul OTV-ului şi a fost invitată în platourile mai multor televiziuni. Viaţa ei şi conflictele cu Anatolie Ciumac au devenit subiect de presă. Din cocktailul mediatic nu au lipsit dispariţiile şi răpirile, Magda Ciumac susţinând, la începutul acestui an, că a fost răpită şi sechestrată de fostul ei soţ, luptătorul de K1.
A rămas fidelă postului care a consacrat-o – OTV şi nu se consideră exploatată mediatic pentru că, declară ea pentru Gândul: “Dan Diaconescu este singurul om care îmi e pe plac.” Magda Ciumac afirmă că, pentru ea, “uşa OTV-ului e mereu deschisă”: “Sunt o valoare pentru postul ăla. Nu ştiu ce nu înţelege lumea. Asta e jobul meu şi e confidenţial.”
Stelian Ogică – om de afaceri
Cunoscut drept împătimit jucător la loterie, Stelian Ogică a intrat în conştiinţa opinie publice când a susţinut că este câştigătorul Marelui premiu în valoare de 1 milion de dolari la Loto 6 / 49. Ulterior, el a fost arestat pentru înşelăciune şi închis pentru doi ani de zile. După punerea sa în libertate, a continuat să-şi susţină nevinovăţia făcând plângeri împotriva procurorilor care l-au anchetat şi s-a adresat Curţii Europene de la Strasbourg.
Lansat de Dan Diaconescu ca personaj media, Stelian Ogică a fost adoptat rapid şi de alte televiziuni şi tabloide. Câştigurile sale la loto dar şi relaţiile şi scandalurile amoroase l-au păstrat pe Ogică în atenţia media. “Sunt un personaj, eu am o afacere – o firmă de curăţenie profesională, nişte terenuri, sunt un om normal”, declară el pentru Gândul. “De altfel, lumea ar trebui să înţeleagă că televiziunile sunt ale tuturor”, conchide jucătorul care, deşi susţine că lumea îl recunoaşte pe stradă şi îi cere autografe, nu se consideră vedetă. “Recunosc că e obositor, e stresant şi pe stradă, şi pe unde merg. Nu dau autografe, dar fotografii cu oamenii fac”.
Potrivit lui Ogică, televiziunile din România şi-l dispută. El susţine că a primit chiar oferte de a prezenta emisiuni tv. “Deocamdată am zis nu, am altele de făcut”, afirmă Ogică, care se simte momentan convenabil în postura de invitat. “Eu mă descarc acolo şi o fac de amuzament”, susţine Ogică care-şi dezvăluie şi oamenii de televiziune favoriţi – Dan Diaconescu şi Dan Capatos. El spune că odată la două săptămâni e invitat la emisiuni, ba chiar OTV-ul îl aşteaptă zilnic. Pentru prestaţiile sale, primeşte şi bani. “Nu de fiecare dată însă”, punctează. “S-a întâmplat să primesc într-o singură noapte şi 50 de milioane de lei”, susţine Ogică. “De multe ori însă, o fac pe prietenie, alteori de ruşine, sau o fac ca un schimb de experienţă”. Pe avantaj reciproc se bazează relaţia cu Diaconescu: “Avem un proiect împreună, aflat în stadiu de discuţie”.
Alina Plugaru – starletă porno şi bloggeriţă
“Am 20 de ani şi fac bani din sex. Contrar asteptărilor, nu sunt curvă. Sunt doar expertă în arta amorului, iar cei care au înţeles asta mă plătesc ca să le arăt ce ştiu. De obicei, joc în filme porno şi dansez în show-uri erotice. Numele meu: Alina Plugaru. A doua ocupaţie: sexexperta Libertăţii.”
Aceasta este descrierea Alinei Plugaru, pe site-ul unui tabloid la care starleta colaborează şi cu care are un contract de exclusivitate.
Născută la Vaslui în 1987, Alina Plugaru şi-a făcut debutul în industria filmelor pentru adulţi. În urmă cu doi ani şi-a anunţat intenţia de a face sex cu 60 de bărbaţi într-o zi, declaraţie care a propulsat-o în atenţia mass-media şi i-a atras supranumele de Regina porno. Recent, participanţii la un sondaj online realizat de Antena 3, au declarat-o femeia ideală, Plugaru devansând dive ale ecranului precum Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu.
Contactată de Gândul pentru a-şi explica ascensiunea, Alina Plugaru declară că are contract de exclusivitate cu Libertatea şi nu poate da niciun fel de declaraţie. “Ce nu înţelegi? “
Costin Mărculescu – artist
Proprietar al unui agenţii de fotomodele şi manechine care a dat faliment, Costin Mărculescu revine periodic în atenţia media, fie cu scandalurile cu tentă sexuală al căror protagonist este, fie în calitate de artist sau membru jurat al concursurilor de orice fel. Recent, Mărculescu şi-a prezentat la Antena 1 proiectele muzicale în care este implicat.
Israela şi Liviu – dansatoare şi om de afaceri
Povestea Israelei Vodovoz şi a lui Liviu Areteni a ajuns în atenţia opiniei publice în urmă cu doi ani când cei doi au format un cuplu, în ciuda diferenţei de vârstă considerabile. Şi-au declarat iubirea în faţa camerelor de luat vederi dar şi în paginile tabloidelor, iar în vara trecută s-au căsătorit, nunta celor doi fiind din nou subiect de presă. Cadourile pe care Israela şi Liviu şi le fac, achiziţiile şi actele de caritate ale celor doi îi readuc pe cei doi, periodic, în studiourile de televiziune.
Piticul porno (Iulian Barbu) – expert în aprovizionare cu piese auto şi filme pentru adulţi
Magazinerul de 1,30 m înălţime a urcat în ochii populaţiei după ce a scris istorie, devenind cel dintâi pitic porno al neamului. A avut ceva de împărţit – profesional, fireşte – cu Eleva porno, după care a ajuns invitat de bază la show-uri tv. Simpatizat de realizatorii care nu se tem de penibil, a fost invitat să-şi depene amintirile, să ţopăie în spinarea unor cântăreţi la emisiuni de divertisment, în general, să fie el însuşi. Ceea ce, contrar aparenţelor metrice, nu e deloc puţin lucru.
„Eu mă duc la emisiuni pentru că sunt invitat, nu mă autoinvit, să-mi fac publicitate, cum fac alţii, ca Nikita. Mă duc la oricine, dacă au plăcerea să vorbească cu mine. Mi s-a spus că voi fi luat la mişto, dar am zis «Asta e, dacă tot mă duc…». Dar n-a fost cazul, toţi cei care m-au invitat mi s-au părut respectabili.
Sincer, nu mi s-au dat bani, era şi culmea să cer, dacă tot eram în Bucureşti. Mi s-au dat, pentru transport, doar când am venit de la Craiova. De cerut n-am cerut niciodată. Dacă aş fi angajatul unei televiziuni, aş cere. Dar aşa, după ce că-mi fac imaginea, să mai am şi pretenţii?
Eu merg la emisiuni fiindcă vreau să ajung într-un serial, într-o emisiune de divertisment. Mă mulţumesc cu puţin. Iar lumea se uită la mine pentru că am flerul meu, sunt diferit de ceilalţi. La noi nu există decât un pitic porno. La o emisiune cu 9 actori porno normali nu se mai uită lumea, că e obişnuită. Dacă o să apară încă un pitic porno, bravo lui, cine poate să încerce. Dar o pitică porno nu-mi doresc, mie-mi plac fetele de 1,70 înălţime”.
Nikita (Mihaela Ispas) – „doamnă de cartier”, expertă în ciomăgeli şi scandaluri
Gata oricând să cotonogească o vedetă, pentru a-i deveni apoi bodyguard şi, fireşte, cea mai bună prietenă, Nikita şi-a câştigat notorietatea dând cu pumnul şi cu gura. Celebritate autodeclarată, fosta fată de cartier a făcut carieră la emisiunile mondene prin simplul fapt că e dispusă să se certe monstruos cu oricine, să inventeze orice despre toţi şi, cel mai adesea, despre ea. Limbajul pestriţ şi vocabularul minimal i-au asigurat un feed-back entuziast dinspre populaţia dornică de senzaţii tari şi vânătăi.
Naomi (Florin Moldovan) – expert în rateuri la festivaluri de muzică şi operaţii de schimbare de sex
De vreo 10 ani, fostul candidat la gloria muzicală îşi înceracă norocul la competiţiile de gen. Cum în domeniul sonor a avut un succes care tinde către zero, a optat pentru un altfel de spectacol: o schimbare de sex şi mărturisiri exhaustive despre preocupările proprii din zona prostituţiei internaţionale. Fire deschisă, a înfierat pe micul ecran tot felul de vedete neaoşe, atrăgându-şi antipatia lor şi, recent, o bătaie în centrul Bucureştilor, plus o frizură obţinută gratis, de la atacatori. Dezolat(ă), Naomi a hotărât să părăsească ţara care n-o merită şi să se stabilească în Italia sau Germania.
Sexy Brăileanca (Florina Mihăilă) – expertă în sex contra cost, varianta legală
A devenit interesantă pentru media după ce a declarat că are în portofoliu partide de sex cu 1.000 de bărbaţi. Actriţă oarecum porno şi aproape cântăreaţă, n-a ezitat să debiteze enormităţi în diverse contexte, conform propriei teorii: „În România, dacă nu spui prostii, nu se uită nimeni la tine”. Dezamăgită de reacţia maselor, Brăileanca e decisă să întoarcă spatele carierei din industria xxx, rezervându-se doar pentru cea xx: show-uri inofensiv-erotice.
„Pur şi simplu nu mai vreau să apar, m-am săturat de toţi nebunii şi toate frustratele care nu mai au loc de mine şi nu mă pot înghiţi nici cu o tonă de lămâie. N-am avut nici un beneficiu de pe urma acestor apariţii, nu m-au ajutat cu nimic. Nu pot să zic nici că s-a profitat de mine, mergeam la emisiuni pentru că îmi doream, nicidecum că m-ar fi forţat cineva. Dar n-am făcut niciodată bani din asta, n-am nevoie să mă întreţină nici un producător. Nici n-am cerut, nici nu mi s-au oferit. Mi se pare ok dacă pe alţii îi duce capul şi fac bani din emisiuni, bravo lor.
Eu nu mai apar la televizor, vreau să-mi văd de viaţa mea. Vreau să plec la mama, care munceşte în Italia, că mi-e tare dor de ea. N-o să mor de foame, o să fac animaţie şi show-uri erotice prin cluburi, abia aştept să vină vara, să dansez la Costineşti. Dar renunţ la emisiuni, poate cu timpul se va mai uita din prostiile pe care le-am zis. E adevărat ce-am spus, că aşa devii cunoscut, dar s-a cam exagerat cu toate astea”.
Monica Columbeanu – expertă în mariaje cu miliardari şi mondenităţi Întruchipare a „Visului românesc”, fetişcana săracă din Moldova a devenit cucoană la Izvorani. Căsătoria şi mariajul cu un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă şi cu 30 de centimetri mai scund decât ea au făcut deliciul presei mondene în ultimii ani. Apariţie constantă în show-urile de profil, Monica are, încă, şi propria emisiune difuzată pe B1 Tv, în care echilibrează poveştile nu foarte măgulitoare din tabloide cu scene de căsnicie idilice.
Mariana Moculescu – expertă în divorţuri cu lături
Cunoscută pe merit drept „fosta soţie a soţului său”, Mariana Moculescu este un exemplu de dăruire: pentru bunul mers al show-urilor profilate pe tărăboi, şi-a bălăcărit exemplar ex-partenerul de viaţă (Horia Moculescu) şi fiica. A legat rapid prietenii cu alte specimene catodice de ultimă generaţie (Magda Ciumac) şi se pronunţă, cu promptitudine, în tot felul de speţe dramatic-conjugale.
Simona Sensual – expertă în ceva, nu se ştie exact ce
Mai întâi, a încercat să cânte. Unii susţin că a şi izbutit. Apoi a început să pozeze fără haine. Aici, reuşitele nu i-au mai fost contestate de nimeni. Pasul următor a fost să se certe cu nişte dudui la fel de faimoase, pentru dreptul de folosi numele de scenă care a consacrat-o. (Cum fetele activează sub indicativul Senzual, convieţuirea paşnică nu e imposibilă). A porcăit, ulterior, tot felul de realizatori tv care au avut neobrăzarea să n-o placă, pentru ca, în cele din urmă, să decreteze în direct, pe micul ecran, că poporul român e cretin. Cum să n-o iubeşti?
Florin Tudose, psihiatru: „Se fac audienţe şi prin mimarea nebuniei”
„Bolnavii psihici şi persoanele cu grave tulburări de personalitate sunt exploataţi în direct pe posturile de televiziune, afirmă prof. dr. Florin Tudose, psihiatru la Spitalul Municipal de Urgenţă din Bucureşti. ”Deşi există o lege care îi protejează – cea a sănătăţii mintale, CNA-ul ignoră pe scară largă prevederea legală şi nu apără nicicum asemenea personaje care fac deliciul emisiunilor şi tabloidelor.” Profesorul Tudose declară pentru Gândul că, „în secolul XXI, la televiziunile din România se întâmplă ceva unic: aşa cum, la 1700, bolnavii psihici erau ţinuţi în Franţa în lanţuri, într-un fel de menajerie, pentru a-i distra pe aristocraţii care-i împingeau cu beţe, la fel şi oamenii ăştia fac deliciul publicului. Televiziunile încalcă seară de seară legea aducând persoane demente sau care mimează nebunia – să recunoaştem că se fac audienţe şi prin mimarea nebuniei, spre distracţia publicului. Iar autoritatea de reglementare sau societatea civilă nu sar în sus când sunt aduşi bolnavi psihici în studiouri în scop comercial.”
SI AM MAI GASIT UNA PE INTERNET, Mai bine cititi tot Mein Kampf!
NAŢIONALISMUL DE BODEGA
Este poate cel mai periculos gen de naționalism, nu pentru combativitatea sa împotriva realilor adversari ai tradiției și spiritului național, ci pentru antiteza cu adevaraul naționalism, cel isvorât dintr-o adevărată dragoste de neam ci nu din frustrări și prejudecăți bolnăvicioase. Acest tip de ”naționalism” înglobează deopotrivă elemente rău intenționate, violente și dependente de doza zilnică de alcool și socializare de tip crâșmă, cât și oameni de calitate, a căror greșeală este complacerea într-o activitate inutilă și chiar dăunătoare ideii în sine, oameni ce au capacitatea să treacă la alt nivel, superior celui de care se cramponează. Și totuși, rămân inlănțuiți în inutilitate, poate datorită comodității sau poate a neîncrederii totale în ideea națională, pe care se limiteaza a o exprima în timp ce rup etichetele de pe sticla de bere.
Totuși, această modalitate de exprimarea a ideilor naționaliste nu își are rostul și este, după cum ziceam, chiar dăunătoare unui fenomen ce refuză din aceste motive să renască. Nu este de mirare că noi, naționaliștii suntem văzuți ca o mare gașcă violentă, vulgară, animalică, fără concepții pro ci doar contra. Naționalismul acesta de bodegă pare a se înrudi în mentalitate cu fenomenul anarhist, cel ”siempre contra”, în loc că renască, așa cum este firesc, din atitudine pro. Astfel se aruncă noroi peste tot ce înseamnă un naționalism pur și pe orice dorință de reînoire a acestui fenomen, pe orice gândire revoluționară a mentalității, acțiune de reînoire clar necesară acestei perioade.
Cât timp naționalismul se va rezuma la discuții puierile și nostalgice în fața unei sticle de bere, cît timp va fi confundat cu violența la băutura și cu privirile agresive aruncate celor de la masa vecină, cât timp se păstrează fenomenul în cârciumi și pe stradă, prin alcool și acțiuni stradale împotriva unui inamic practic inexistent, nu se vor putea crea curente naționale, nu se va putea face niciodată diferența între ”naționaliști” si anarhiștii care sunt văzuți mereu ca dușman principal, doar pentru că așa este la modă în vest. La fel ca ceilalți, naționalistul de bodegă împrumută de dragul modei și al șmecheriei, obiceiuri ale aceluiași gen de naționalist din vest. Nu este de mirare evoluția unui socialism adevărat, bazat pe gândire filosofico-politică, în vest, când naționaliștii, cei care cu aceeași armă, filosofia politică bine întemeiată, ar trebui să combată curentul stângist din randul intelectualilor vestici, se rezumă la acțiuni violente, animalice, fără baze teoretice și spirituale clare, împotriva unui inamic cu care se aseamănă în incapaciatea de gândire.
Un adevărat naționalism trebuie să renască din spiritul național specific fiecărei națiuni și să fie bazat pe gândirea filosofico-politică bine definită. Acest lucru este imposibil până când naționaliștii capabili se vor nu se vor rupe de atitudinea de bodegă și până nu vor reuși să creeze centere de rezistență între viitorii intelectuali ai nației, actualii studenți, singurii capabili de a schimba prin ei înșiși generațiile anemice actuale din intelectualitate.
Naționalismul trebuie ridicat de la nivelul alcoolic și introdus în universități, acolo unde crește generația viitoare, o generație care prin naționalism poate schimba destinul unei țări atât de subjugate de adevărații dușmani ai ei, tagma jefiutorilor și profanatorilor din condcere. Până atunci trebuie să existe o delimitare clară între nationaliști, cei acdevărați care simt și gândesc pentru națiune, ci nu în contra unora sau altora și cei care o fac doar pentru că este ”cool”, pentru a folosi un termen împrumutat. Dușmanii trebuie apară din contrarea ideilor, nu din frustrări sau reacții alcoolice împotriva frizurii sau hainelor unuia sau a altuia.
Naționalismul acesta de bodegă sau de ”cool” nu aduce în lumină decât animalicitatea și frustrarea celor care îl practică, nu ideile și principiile de gândire care sunt practic inexistente în acest caz. Asta face din acest tip de naționalism un dușman veritabil al gândirii și simțirii nașionaliste reale care trebuie să lupte în primul rând împotriva acestui gen de fenomen, înainte de a lupta contra ”peștilor mari”, pentru că acest fenomen compromite spiritul unui neam doar pentru faptul că este identificat cu el. Întâi trebubuie plivită de buruieni grădina nașionalistă, pentru ca mai apoi florile să aibă loc să crească și să își răspândească mireasma de reînoire de care este nevoie grabnică. Orice element ce se cramponează în atitudine vulgar-animalică care se consideră naționalist trebuie grabnic marginalizat și eliminat din aceste cercuri care se vor curățitoare de țară.
Să ne gândim la mult invocata perioadă interbelică, când s-au ridicat nume precum Codreanu și Moța, Țuțea, Eliade, Cioarn până la rătăcirea sa nihilistă, Nica. Să ne gândim că aceștia au avut modele adevărate, luptătoare și niciodată impasibile, precum Nae Ionescu, Traian Brăileanu, Nicolae Paulescu, chiar și A.C.Cuza. De ce să îi schimbăm pe aceștia cu personajele dubioase care populează crâșmele și bodegile și care suferă de sindromul „creier de găină și mușchi de oțel”. Dacă avem nevoie de modele adevărate trebuie să ne raportăm la cele din interbelic, modele cu vaste studii și cu infinit suflet românesc pur, modele ce au știut să își argumenteze mereu ideile și modele pentru care erau de neconceput ”scandalurile” provocate in baruri. Ei preferau Capșa, unde se întâlneau deopotrivă stânga și dreapta și unde se formau curente filosofice și mari caractere, într-o luptă de idei nu de pumni și dinți scoși doar pentru că nu aveau toți aceleași idei. Noi, naționaliștii de azi ce preferăm?
Zapciul
Cel mai popular regim din istorie, nationalsocialismul Germaniei celui de-al Treilea Reich, a oferit o reala protectie sociala, somajul fiind inexistent. Pentru prima data a aparut conceptul de munca in spatii aerisite si luminoase, acesta fiind si pus in practica. In acelasi timp, „regimul proletar” al lui Stalin le „oferea” muncitorilor un tratament absolut inuman.
Pentru prima data ziua de 1 mai a fost recunoscuta ca zi de sarbatoare in Germania nationalsocialista si semnifica unitatea dintre stat si muncitor. Acum sarbatoarea este confiscata de catre marxist-leninistii din intreaga lume.
In Germania celui de-al Treilea Reich, muncitorii au avut pentru prima data in istorie posibilitatea de a avea concedii cu vacante platite (prin agentia KDF), aceasta initiativa fiind furata mai tarziu de comunisti si social- democrati. Data viitoare cand veti avea concediu, amintiti-va ca Germania hitlerista si nationalsocialistii au fost primii care au oferit asa ceva muncitorilor.
Pe vremea lui Hitler ajutorul social era atat de substantial incat nimeni nu era nevoit sa-si vanda casa pentru a supravietui. Toate tratamentele dentare erau gratuite. In regimul nationalsocialist erau construite parcuri in orase unde oricine putea sa se bucure de flori , verdeata si aer curat. Acum se distrug parcurile si spatiile verzi pentru a se ridica monstri de beton si otel in folosul marilor capitalisti. Toti cetatenii isi puteau permite o masina fara a se indatora la banca. Hitler a desenat si firma Porsche a dezvoltat primul Volkswagen.
Familia reprezinta inima societatii nationalsocialiste. Trebuie create toate conditiile pentru ca familiile traditionale sa poate prospera. Societatea de astazi forteaza ambii parinti sa lucreze, atat din motive materiale cat si ideologice. Copiii sunt trimisi la gradinite, unde sunt educati in spiritul democratiei, sunt indoctrinati cu ideologia noii ordini mondiale si sunt invatati sa creada ca rasa nu are nicio importanta. Gandirea bolnava a societatii actuale este impusa cu forta copiilor nostri.
Bineinteles ca nu este un lucru rau ca ambii parinti sa lucreze, dar acest lucru trebuie sa se intample ca ceva voluntar si nu fortati din cauza imprumuturilor la banca, a partidelor sau a cerintelor statului. O femeie trebuie sa stie si sa simta ca locul ei este acasa, avand grija de copiii sai si de casa, acest lucru fiind cea mai importanta ocupatie din totdeauna pentru femeile ariene. Fiecare mama care alege sa stea acasa cu copiii sai trebuie sa fie recompensata material ca oricare alt lucrator.
O societate nationalsocialista este formata pe baza valorilor traditionale ale “omului obisnuit” si pe bunastarea si siguranta lui. In loc sa eliminam elitele asa cum au facut comunistii, spunand ca toti sunt egali. Nationalsocialismul realizeaza ca toti oamenii sunt diferiti si au scopuri diferite si aptitudini diferite si ii lasa pe toti membrii corpului national sa lucreze la ceea ce se pricep ei mai bine, in interesul natiunii. Numai intr-o natiune puternica si prospera toti cei care o alcatuiesc pot prospera. Fiecare om trebuie sa fie constient ca este o piesa importanta in imensa masinarie care face societatea sa existe si ca propria lui contributie este indispensabila pentru stat.
Amestecul raselor este egal cu genocidul si va fi interzis in orice societate nationalsocialista pe motive obiective si argumente stiintifice educationale. Fiecare rasa este unica si are diferite calitati, unele pozitive, altele negative si fiecare rasa trebuie respectata si ocrotita. Prin fiecare casatorie mixta se scurteaza viata rasei noastre, iar lumea este amenintata sa-si piarda atat traditia cat si cultura.
Asta poate va va mai lumina si va va scapa de influentele lui Astalos.
Luptători pentru reichul etern
de Joseph Goebbels
Sub presiunea atacurilor inamice care, de luni de zile vin din vest, din est şi din sud, precum şi datorită bombardamentului continuu al oraşelor germane, unele persoane au început să şovăie. Este aproape necunoscut în istorie faptul ca un popor să îndure încercări de o asemenea amploare, aşa cum au îndurat germanii în aceşti ani. Nu e nevoie să fie descrise în amănunt mizeria care ne ameninţă pe toţi, durerea, temerile sau tortura spirituală. Le cunoaştem pe toate prea bine dar suntem prea mândri pentru a cere mila lumii. Purtăm o povară grea, căci luptăm pentru o cauză nobilă, iar pentru a atinge măreţia trebuie să îndurăm greutăţile luptei. Credinţa aceasta trebuie să fie baza noastră în mijlocul acestui infern al auto-distrugerii ce ameninţă umanitatea. De aceea ţinem la ea atât de puternic, pentru că o dată cu pierderea ei am dispărea şi noi. Pentru cei mai înţelepţi o consolare îl reprezintă faptul că suferinţa noastră va lua sfârşit, aşa cum sfârşesc toate suferinţele pământeşti. Important e modul în care se va sfârşi. Un final fericit depinde în totalitate de noi. Trebuie să-l merităm. Cum am reuşit să facem dovada calităţilor noastre războinice în repetate rânduri de la începutul războiului, la fel trebuie să facem şi acum, când sfârşitul acestei gigantice bătălii între popoare e aproape. Întunericul cel mai dens e chiar înainte de răsăritul soarelui. Stelele care au luminat cerul nopţii dispar una câte una, iar întunericul acoperă totul. Apoi, vălul întunericului va cădea brusc şi soarele se va înălţa pe cerul roşu ca sângele. Aşa se întâmplă în natură, aşa se va întâmpla şi pentru popoare şi naţii, mai ales în război, care este cel mai teribil eveniment natural din cursul existenţei lor. Aveţi încredere şi răbdare până ce va veni timpul! Credinţa nu e de ajuns. Trebuie să luptăm şi să muncim cât putem mai bine. Este de înţeles că unii dintre noi, privind la problemele apărute în ultimii doi ani se gândesc la motivele pentru care acestea au apărut, sau dacă puteau fi evitate, dar asemenea gânduri nu trebuie lăsate să ne copleşească. Trebuie să ne înfruntăm soarta cu curaj, fără a ne pierde credinţa că luptăm pentru o cauză dreaptă iar victoria va fi a noastră dacă vom rezista. Ar fi o greşeală să căutăm ţapi ispşitori în aceste momente. Vinovaţi sunt duşmanii noştri. Ei nu sunt de acord cu statul nostru, cu sistemul nostru social, cu organizarea comunităţilor noastre, pentru că văd în ele un pericol pentru sistemul lor de exploatare a lumii. Aceşti duşmani merită ura şi acuzele noastre. Bătălia pe care o ducem poate fi câştigată numai prin unitatea întregii naţiuni.
Criza mondială prin care trecem ia forme tot mai teribile, nu numai pentru noi ci pentru toată Europa, inclusiv pentru duşmanii noştri. După cum şi jurnalele engleze şi americane recunosc, mai mult de jumătate din populaţia Europei suferă de foame. Acest lucru va avea consecinţe politice, sporind confuzia din tabăra inamică. Ei trebuie să câştige războiul repede. Acest lucru explică repetatele apeluri către noi, prin care cer să depunem armele şi să ne predăm. Pentru noi acesta este încă un motiv să ignorăm aceste apeluri, să aşteptăm până când criza se va acutiza. Ar fi o naivitate să credem că pot continua războiul la infinit datorită superiorităţii lor materiale. Ca şi noi, şi-au extins potenţialul de război la limită, astfel epuizându-l. Acest lucru nu poate dura la infinit. Important e cine clachează primul şi se predă. Acela va pierde războiul şi va suporta consecinţele înfrângerii. Aceasta nu e o scuză ieftină pentru a consola sufletele slabe. Dacă studiem presa inamică ne dăm seama de confizia din tabăra lor. Nu există nici măcar o problemă mondială asupra căreia să fie de acord. Singurul lucru cu care sunt de acord e că Reich-ul şi poporul german trebuie eliminat. Dar şi în această privinţă sunt probleme, căci fiecare vrea o porţie cât mai mare din jaf. Nimeni nu spune că aceste palnuri vor face omenirea mai fericită. Scopul războiului purtat de ei este de a cufunda lumea în mizerie. Acest lucru înseamnă că trebuie să continuăm lupta pentru libertatea noastră până la capăt. Umanitatea înfruntă o luptă o criză de proporţii, dar aceasta nu o va distruge, aşa cum nu vom fi distruşi nici noi.
Criza îşi urmează propriul curs, accelerându-se pe măsură ce războiul continuă. La un moment dat îi va copleşi pe duşmanii noştri, chiar dacă la un moment dat vor împărţi bogăţiile Reich-ului între ei. Acest lucru trebuie împiedicat cu orice preţ, acesta fiind scopul efortului nostru de război. A privi situaţia prezentă doar din punct de vedere militar ar însemna lipsa analizei istorice, care reprezintă un factor important. De importanţă sunt şi factorii naţionali, politici, sociali şi economici, aceştia trebuind luaţi în considerare.
Virtutea cea mai importantă a germanilor este rezistenţa eroică, aceasta fiind valabilă şi pe front şi acasă. Ştim că am mai spus acest lucru, dar adevărul nu-şi pierde valoarea prin repetiţie. Ne dăm seama că duritatea conducerii noastre militare în cursul acestei crize a condus la amplificarea letargiei şi apatiei mai ales în rândul celor afectaţi puternic de război. Nu vom lua măsuri împotriva lor atâta timp cât îşi vor face datoria ce le revine. Tot timpul au existat caractere slabe care au preferat sinuciderea, fanaticii curajoşi trebuind să ia măsuri. Aceştia trebuie să le arate calea, şi, în funcţie de situaţie, trebuie să îi controleze prin ordine clare şi ferme. Toţi avem probleme, dar acesta nu este un motiv ca să aducem o şi mai mare problemă asupra semenilor noştri, lucru valabil pentru fiecare individ, în cele mai vitrege condiţii.
Nesiguranţa trebuie combătută fără sentimente. De obicei, cei care au fost afectaţi cel mai rău de război nu se plâng cel mai mult. Aceştia îşi fac datoria în tăcere, cu gândul ca cei care au murit pentru ţară să nu-şi fi dat viaţa în van. Cei care se plâng au cele mai piţine motive pentru a face acest lucru şi trebuie combătuţi cu fermitate. Ei nu ştiu ce fac şi ce se va întâmpla dacă oamenii încep să-i asculte. Aceştia sunt asemenea celui care, aflat în pericol de înec îşi trage salvatorul la fund. Cine îşi păstrează raţiunea va face ceea ce trebuie pentru a-l salva pe cel în pericol, dar şi pe sine. Noi, cei care apărăm Reich-ul avem o sarcină similară azi. Am jurat să luptăm pentru Fuhrer şi pentru cauză. Trebuie să servim ca exemplu, acordând ajutor material dar mai ales spiritual sau dând ordine ferme, având ca scop întoarcerea acestora la datorie, fără a face greşeala de a le accepta slăbiciunile, care în acest fel ar putea să se dezvolte.
Vremurile grele au nevoie de oameni duri. Epoca noastră e cea mai grea dintre toate. Am înfruntat eşec după eşec, dar acesta nu e un motiv pentru a renunţa şi a lăsa lucrurile să-şi urmeze cursul firesc. Ei nu vor renunţa dacă noi ne predăm. Înfruntăm duşmani sângeroşi şi răzbunători care îşi vor îndeplini planurile mârşave dacă le dăm ocazia. Unii vor să execute şi să deporteze germanii în Siberia, iar ceilalţi să ne decimeze prin teroare şi înfometare. Nu există îndoială în privinţa asta. Cosiderăm că este de datoria noastră să avertizăm asupra acestui pericol şi să repetăm acest mesaj, chiar cu riscul de a plictisi, pentru a sensibiliza cetăţenii asupra realităţii pericolului pe care îl înfruntăm. Când vom scăpa de povara războiului, ne vom dedica lucrărilor păcii. Dar atât timp cât ea apasă pe umerii noştri, avem un singur ţel: să rezistăm cu orice preţ, să fim tot mai tari pe măsură ce furtuna ne loveşte.
Acesta este singurul lucru demn de făcut de noi şi de liderii noştri în acest moment. Lumea se aşteaptă la asta, chiar dacă afirmă contrariul. Am înfruntat prea multe crize pentru a nu şti cum încep, cum se desfăşoară, dar mai ales cum se termină. Tot ce contează e tăria spiritului. Când cerul se întunecă, când fulgere fără număr coboară din norii ameninţători, acesta e momentul când trebuie să înlăturăm orice teamă şi să înfruntăm elementele bărbăteşte, până când soarele va răsări iar. Cei ce tremură sub furtună nu vor recunoaşte acest lucru în zilele însorite. De ce? Pentru că le e ruşine de propria teamă, de faptul că furtuna le-a dezvăluit sinele demn de dispreţ. Noi, pe de altă parte, nu vom avea nimic de ascuns. Vom fi dovedit că loialitatea faţă de Fuhrer şi ţară a fost autentică. Am făcut ce am promis. Nici ghinionul şi nici norocul nu ne-au influenţat; am rămas aşa cum eram şi cum vom rămâne până la moarte: luptători pentru Reich-ul etern al germanilor, care a înfruntat furtunile vreme de două milenii şi care, călit în urma acestui război, va mai exista încă două milenii. În vremuri paşnice i-am fost alături prin festialuri şi prin cântece. În vremuri grele, braţele şi inimile şi chiar vieţile noastre îi aparţin. DE DATA ASTA SUNTETI O CRUNTA DEZAMAGIRE D-LE ION COJA. TOCMAI DVS SA SCRIETI ASEMENEA ELUCUBRATII. VA STIMEZ FOARTE MULT DAR NU POT ACCEPA ASA CEVA. MA ROG, MAI GRSESTE OMUL. TOTUSI CUM DE N-ATI REUSIT SA CITITI MEIN KAMPF?
Zig Hail! http://www.youtube.com/watch?v=x9gD3lfoHRs Ia vedeti aici cine isi bate joc de neamul romanesc si de un patriot roman din exil.
Si vedeti aici cine a salvat Wermachtul in Romania!
http://www.youtube.com/watch?v=IRluZI7ax-8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=KYhy8itikMo&feature=related
PRIVITI PE REGELE MIHAI TRADATORUL NATIONAL,SI POPULATIA CARE PRIMESTE TANCURILE BOLSEVICE CU FLORI!
RUSINE NATIONALA,SI TRADARE NATIONALA!
UNII ROMANI INSA AU SPALAT RUSINEA,LASANDU-I PE NEMTI SA FUGA IN GERMANIA LA 23 AUGUST! AIA SUNT PATRIOTI,CARE AU PLATIT CU UN GLONT IN CAP PENTRU FAPTA LOR,DIN PARTEA HOARDELOR SOVIETICE!
Domnule Ioan Albu, încearcă să nu îţi mai dai cu părerea aiurea.
Aveți grijă,domnule Coja,începe să vă obsedeze evreimea asta.Vă irosiți talentul nativ cu conspirații arhi-cunoscute și prea mult comentate.
Romania cu Hitler invingator avea o soarta mai buna.Goebless care a fost jidan,vai de capul lui! Si-a ucis toata familia,si cei 7 copii frumosi.Nu a vrut sa traiasca in ,,paradisul,raiul comunist,,
Orice om se schimba.Nu inseamna ca daca cineva a fost mason,nu poate sa devina anti-mason,si sa slujeasca tara! Vezi cazul lui Octavian Goga,care a intrat acolo de conjunctura,nestiind ce e masoneria lui Carol,si a murit otravit!
Asa e si cu Hitler.Goebles si altii.
Cel mai mare tradator ramane Himmler,care vai de capul lui.
IN VIZIUNEA MEA INSA CEL MAI CEL-TRADATOR ESTE ROMMEL. El a jucat dublu,si i-a lasat pe americani sa debarce in Normandia,crezand ca-si salveaza tara de ocuparea totala a sovietelor!
Daca nu debarcau americanii in 1944 in Franta,si Rommel putea sa se opuna cu succes,atunci nici sovietele nu mai inaintau,si se incheia armistitiul.
Multi tradatori a mai avut omenirea asta!
Va salut! Desi nu sunt neaparat un ”fan” al Dumneavoastra, va urmaresc cu deosebit interes demersurile de clarificare ale adevarurilor ”Holocaustului”.
Articolul Dvs. pare sa aiba mult sens.
Sunt intrebari si ipoteze destul de pertinente…
Dar 2 intrebari logice raman:
1)chiar asa de mult sa fi fost atasati liderii nazisti intereselor sionismului (precum Eichman, Heidrich, Goebels) incat sa moara servindu-le direct sau indirect?
2) chiar asa de monstruosi sa fie sionistii, incat sa-si trimita deliberat la persecutie, umilire si moarte o parte insemnata din conationali, numai ca sa-si creeze un stat in stancoasa si desertica Palestina, in mijlocul a milioane de arabi care-i urasc de moarte?
”Wahrheit macht frei!”
Cu respect,
Dan Petre
Joachim C Fest: „Stăpânii celui de-al III-lea Reich
Pentru a evoca viaţa lui Hitler trebuie să ne întoarcem cu mult înapoi, înainte de naşterea sa. Delicateţea ce trebuie arătată atunci cînd este vorba de originea unui om nu-şi are aici rostul, întrucît Adolf Hitler, care făcuse din dovada originii ariene un criteriu de viaţă şi de moarte pentru milioane de oameni, nu poseda pentru sine un asemenea document El nu ştia cine .a fost bunicul său. Nici cercetările aprofundate întreprinse pînă acum nu au reuşit să facă lumină deplină, asupra –originii sale obscure şi tulburi, învăluită în mod intenţionat în legende. Relatările provenite din surse naziste au trecut cu uşurinţă peste astfel de amănunte, scoţînd în evidenţă faptul că populaţia aşa-numitei regiuni Waldviertel, din care-şi trage Hitler obîrşia, „încă din perioada migraţiunii popoarelor… a fost întotdeauna de stirpă germană”, sau, şi mai general, că Hitler, „prin strămoşii săi…, avea în sîngele lui puternicele forţe ale acestui pămînt granitic german”.
În casa micului proprietar de pămînt Trummelschlager din Strones, slujnica Maria Ana Schikelgruber, nemăritată, în vârstă de 41 de ani, a născut la 7 iunie 1837 un fiu. Tatăl copilului a fost şi a rămas necunoscut. În jurul misterului privind identitatea sa s-au făcut cele mai fanteziste presupuneri. Parţial confirmată şi în întregime necontroversată este, în această privinţă, relatarea lui Hans Frank din depoziţia lui la procesul de la Nurnberg. Potrivit acestei mărturii, Hitler ar fi primit în 1930 o scrisoare de la fiul unui frate vitreg, scrisă probabil în scop de şantaj, în care semnatarul făcea aluzii obscure privitoare la „anumite împrejurări foarte precise ale istoriei familiei noastre”. Frank, care primise misiunea să facă o anchetă discretă în această problemă, ajunsese la următoarea concluzie :
„Tatăl lui Hitler a fost copilul nelegitim al unei bucătărese numite Schickelgruber, originară din Leonding, în apropiere de Linz, care lucra la o familie din Graz. Această femeie, pe nume Schickelgruber, bunica lui Adolf Hitler, în momentul cînd a adus pe lume copilul (mai exact cînd a rămas însărcinată. — Nota aut.), se afla în serviciu în casa unui evreu cu numele de Frankenberger. Acest Frankenberger a plătit pentru fiul său, care pe atunci în cel de-al patrulea deceniu al secolului trecut — avea 19 ani, o pensie alimentară femeii Schickelgruber de la naşterea copilului pîna cînd acesta a împlinit 14 ani. Familia lui Frankenberger a întreţinut timp de mulţi ani corespondenţă cu bunica lui Hitler, corespondenţă din care rezulta că cei interesaţi ştiau şi recunoşteau tacit că fiul femeii Schickelgruber fusese conceput în împrejurări care obligau familia Frankenberger să-i plătească o pensie alimentară…” 2
Fiul Măriei Anna Schickelgruber a fost încredinţat, foarte curînd, spre îngrijire unui taran Johann Nepomuk Hiedler, viitorul cumnat al mamei sale. Pînă la împlinirea vîrstei de 40 de ani, el s-a numit Alois Schickelgruber, pentru ca apoi să-şi schimbe numele, fără îndoială la îndemnul tatălui său adoptiv şi graţie incorectitudinii preotului paroh din Dollersheim, care ţinea registrul de stare civilă. Începînd din ianuarie 1877, Alois Schickelgruber s-a numit Alois Hitler. Nimeni nu ştie ce reacţii a provocat descoperirea acestor fapte fiului care se pregătea tocmai să cucerească puterea în Germania; sînt anumite indicii însă care ne fac să credem că duşmănia mocnită nutrită din totdeauna faţă de tatăl său s-a transformat de aci înainte într-o ură făţişă, în mai 1938, la numai cîteva luni de la anexarea Austriei, el a decis transformarea localităţii Dollersheim şi a împrejurimilor ei în teren de manevre? Locul de naştere al tatălui său şi cimitirului care odihnea bunica sa fură făcute una cu pămîntul de tancurile Wehrmachtului.