Stimate domnule Ion COJA,
Articolul alăturat privindu-l pe numitul Radu IOANID a stimulat / a iscat interesul unor prieteni din Israel de a afla dacă dvs. cunoașteți și alte elemente privind activitatea suspecto-dubioasă a lui Radu IOANID, inclusiv în perioada când tatăl său și el însuși sprijineau vehement regimul politic Gheorghiu Dej – Nicolae Caușescu, regim ostil holocaustului.
Ei ar dori să informeze autoritățile israeliene despre trecutul comunisto-anti-evreiesc al tatălui acestuia și al său personal. Mulți dintre ei suspectează / consideră că Radu IOANID ar fi primit dreptul de a emigra N U M A I după ce ar fi acceptat / s-ar fi angajat să sprijine – în străinătate – regimul comunist, angajament pe care nu se știe – C U C E R T I T U D I N E – dacă acesta l-a respectat sau nu.
Răspunsul dvs. este așteptat cu mare, foarte mare interes.
Vă mulțumesc !

Cu deosebit respect,
Prof. Toma Bălășoiu

*******

Stimate domnule profesor Toma Bălășoiu,
Răspunsul meu nu poate fi decât textul scris în urmă cu 5 ani. Dacă îl puteți transmite prietenilor dumneavoastră din Israel, iar aceștia vor putea declanșa, cu succes, o campanie publică de respingere a infractorului moral Radu Ioanid, ar fi minunat. Citiți și PS 2020 adăugat azi la textul de odinioară.

Urmează RADU IOANID?
2 noiembrie 2015

 Cât va mai fi Radu Ioanid în libertate?
După părerea mea, Radu Ioanid trebuia de multă vreme încătușat, încă de la începutul anilor 1990, când moda cu cătușele nu apăruse încă. La vremea aceea, proaspăt repatriat după câțiva ani petrecuți în State, Radu Ioanid a dat statul român în judecată și a pretins să i se dea înapoi apartamentul din Nicolae Titulescu, bloc 7(?), pe care l-a părăsit în momentul plecării din România, înainte de 1990.
Deși legea „ceaușistă” prevedea ca persoanele care pleacă definitiv din țară să-și lichideze orice proprietate imobiliară, Radu Ioanid a susținut în instanță că a plecat din țară fără să-și piardă dreptul de proprietate asupra apartamentului care, după plecarea sa, fusese repartizat de ICRAL unei familii de nevăzători. Cu alte cuvinte, procesul se derula de fapt între Radu Ioanid și familia de persoane cu dizabilități dintre cele mai grave, familie de patru persoane care urma să fie evacuată, scoasă în stradă. Procesul s-a derulat în favoarea lui Radu Ioanid până la ultimul termen când, într-un chip miraculos, avocatul adversarilor a descoperit în arhiva Primăriei sector 1 dovada faptului că la plecarea din țară statul român i-a plătit lui Radu Ioanid contravaloarea apartamentului.
 Nota bene: pe vremea aceea, înainte de 1990, prețul în dolari al unui apartament de 4 camere cumpărat de la stat era cam 4-5000 (cinci mii) de dolari! Întors în țară după 1990, Radu Ioanid a găsit alte prețuri… Și ce socoteală și-o fi făcut el, nu știu, dar cert este că a mizat pe neputința statului de a demonstra că i-a plătit vreun preț de răscumpărare a apartamentului. Mă întreb: nu cumva a avut complici la Primărie care au distrus actele din arhivă, dar nu le-au găsit chiar pe toate, astfel că s-a putut demonstra că și în cazul lui Radu Ioanid legea fusese respectată: nu a primit pașaport de plecare definitivă decât după ce a primit prețul de răscumpărare de la entitatea care îi vânduse apartamentul la începutul anilor 1980: statul român!
Cum eu locuiesc tot pe Nicolae Titulescu, am aflat de toată poveste asta de la un vecin al lui Radu Ioanid, domnul colonel Perciun Diomid, revoltat și dezgustat de nemernicia ioanidă.
 Eu, considerând că este de interes public această poveste, am relatat-o de mai multe ori în presă, invitându-l pe Radu Ioanid să dea o dezmințire. Nu cred că e târziu nici acum s-o facă, iar eu sunt gata să-mi fac mea culpa dacă am colportat o calomnie, o minciună!
 De ce era de interes public povestea cu sperjurul lui Radu Ioanid? Pentru că destul de curând după eșecul din justiție, Radu Ioanid a primit o demnitate care l-a pus în primul plan al „realității românești”: a fost numit director la Muzeul Holocaustului din SUA, de la Washington. Director cu holocaustul din România! Or, ideea că în România s-ar fi petrecut un holocaust este una de maxim interes public! Iar eu m-am simțit obligat, adresându-mă inclusiv unor autorități americane, să semnalez povestea cu procesul lui Radu Ioanid contra familiei de nevăzători, considerând că o persoană cu statutul moral de sperjur, de escroc, nu poate primi o funcție de încredere publică atât de mare! De ce n-ar falsifica sau ascunde și documente referitoare la holocaust dacă a falsificat, prin tăinuire, documentele privind apartamentul din Titulescu?
  M-am adresat și Comunității Evreiești din România, considerând că prin funcția dobândită în SUA numitul Radu Ioanid se face exponent al evreimii din România. Se simt evreii din România corect reprezentați de un Radu Ioanid? De un Ioanid?
Fac astfel referință la informația aflată în circuitul public cum că Radu Ioanid este descendent al acelui Ioanid care a organizat hold-upul iudeo-bolșevic de la Banca Națională din „raionul Grivița”, prin anii obsedantului deceniu cominternist…
N-am primit niciun răspuns, de la americani sau de la comunitatea evreiască, nici măcar din partea împricinatului, să mă facă atent că este o invenție toată povestea cu apartamentul din Titulescu.
 Primesc în schimb, în urmă cu câteva ore, vizita unui vechi coleg, activ cândva în structurile Comunității evreiești din România. A venit să mă întrebe dacă am aflat ce mai face Radu Ioanid… Cum n-am aflat nimic nou despre amicul meu – not news, good news!, m-a informat H. al meu că la Comunitate a sosit invitația de a face o recomandare pentru funcția de director la Muzeul Holocaustului de la Washington, funcție care va rămâne curând vacantă prin destituirea numitului Radu Ioanid, care Ioanid a confirmat încă o dată că nu există leac pentru năravul din născare! Născut infractor, bietul Radu!… Ce vină are, la drept vorbind?! Este la fel de vinovat ca și Oedip, la urma urmelor!…
 Nu a știut amicul H.C. să-mi spună anume ce nemaifăcută a făcut Radu Ioanid peste ocean, mi-a promis că va trece pe la Comunitate să afle, abia s-a întors din Israel, de acolo a venit cu vestea. Inclusiv cu informația că liderii de la București ai evreimii din România se țin solidari cu infractorul Radu Ioanid și nu se grăbesc să facă o nouă propunere. Cică nu au un evreu mai capabil și mai corect ca Radu Ioanid!
 Solidaritate mafiotă?! Nu m-aș mira, de vreme ce acuzațiile grave aduse cândva în „România Mare” unor lideri evrei din România au fost confirmate de alți evrei… Și n-au fost infirmate într-un mod convingător de cei vizați!…
 Când ne-am despărțit, Ițic al meu mi-a spus: Ai salutări de la Irina Cajal!…
Ce vrei să spui?, m-am mirat eu. N-o cunosc pe distinsa doamnă. Jamais…
Ai să vezi tu data viitoare! Răbdare, răbdare!…
 Misterios personaj! Așa a fost de când îl știu! Adică de vreo cincizeci și de ani! Mulți înainte, prietene!

 ION COJA
2 noiembrie 2015

********

Post scriptum 2020 Să lămuresc măcar acum referința la dna Irina Cajal. De la domnia sa, pe căi ocolite, a ajuns până la mine rugămintea/recomandarea să nu mai povestec despre buniul domniei sale, dr. Nicolae Cajal, în ce relații a fost cu profesorul George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. În perioada în care Alexianu organiza holocaustul din Transnistria, la București familia Alexianu se afla în grija medicului Nicolae Cajal, care periodic își făcea vizita de medic curant și de prieten al familiei Alexianu. Ceea ce naște o întrebare: cum de nu știa Nicolae Cajal senior de isprăvile guvernatorului?! Cum de nu au contat crimele de care au știut toți evreii?!

Întrebarea este valabilă și pentru juniorul Nicolae Cajal, care își însoțea părintele în vizitele făcute pe strada Moxa, unde se putea juca cu copiii Alexianu, cu unul dintre ei, cu Șerban Alexianu cam de-un leat, rămânând prieteni pe viață. Când rabinul Alexandru Șafran, în vizită la București după 1990, a dorit să-l revadă pe domnul Șerban Alexianu, întâlnirea a avut loc la Nicolae Cajal acasă sau la birou.
De ce a vrut să-l revadă marele rabin pe domnul Șerban Alexianu? Pentru că în timpul războiului, când George Alexianu ucidea zeci de mii de evrei în Transnistria, la București marele rabin venea la aceeași adresă, de pe strada Moxa, să le dea copiilor Alexianu lecții de limba germană. Cu asemenea ocazii lăsa sau primea mesaje de la George Alexianu, care aveau ca scop îmbunătățirea situației evreilor strămutați în Transnistria.
Doamna Irina Cajal nu dorește să se afle aceste detalii despre tatăl și bunicul său, deoarece nu rimează cu teza Holocaustului din Transnistria, iar domnia sa a depus la comunitate o cerere de despăgubiri pentru suferințele îndurate de famila sa în timpul guvernării Antonescu. Și din nou nu rimează…
Nu m-am interesat să aflu dacă i s-a aprobat cererea și nici nu mă interesează. Important este că dna Irina Cajal a făcut cererea sau a intenționat s-o facă, în calitate de victimă a antisemitismului românesc.