| Rena 273 aprobate |
HAHALERA
Când a apărut? Nu se stie. Stim doar, vedem, că n-a dispărut. Ce este hahalera? Cam aproape tot ce n-ar trebui să fie. Dar, avertisment: nu vă repeziti s-o arătati cu degetul. Cănd puteti face acest lucru, omul din fata dvs. nu este hahaleră. Mincinos, lingusitor, farseor, ticolos, hot… Orice, dar nu hahaleră.În hahaleră calitătile si defectele coexistă pe aceeasi unitate de timp, suprafată si comportament. Când zici că s-a definit printr-o pungăsie clară, te si întoarce inapoi cu o dovadă de sinceritate si cumsecădenie de-ti vine sa-ti ceri scuze. Si viceversa. Intr-o permanentă, derutantă neîmpăcare a firii cu nici una din ipostazele umanului… Cine nu cunoaste hahalera? Sau cine nu cunoaste una? Nu iubeste, nu urăste pe nimeni. Murdăreste pe oricine. Cu vorba, cu gestul, cu… orice. Si mai ales cu seninătate. Nu cu ură, nu cu răutate. Cu profesionalitate. Îti iese din casă deschizând usa cu dosul, rupt de spate sub greutatea complimentelor adresate băuturii băute, mâncării mâncate, copiilor tăi, nevestei tale, ca la primul colt de stradă să chicotească înfundat cu primul întâlnit: Vă asteptati, probabil, la un portret al hahalerei. Nu are unul. Are toate portretele. Este omul-apă. Ia întotdeauna forma vasului, deci a situatiei în care e pus. E de criticat? Critică. E de lăudat? Laudă. Nu trebuie să-ti fie dusman ca să te critice, nici prieten ca să te laude. Si una, si alta, o face cu aceeasi plăcere, cu aceeasi detasare.Si nu neapărat cu un interes anume, desi, de regulă, merge după interes cu consecventa cu care merge după nas…Judecă lumea si oamenii după…presiunea arterială. E indispus? Veselia altora e un semn de prostie. E vesel? Indispozitia celorlalti este, binenteles, ridicolă. De ce? pentru simplul motiv că în momentul acela asa i se pare lui. S-a stârnit într-o sedintă un vânt împotriva ta. Hahalera nu scapă prilejul. Îsi încoardă foalele si suflă peste tine. Esti convins că, în sfârsit, si-a precizat atitudinea fată de tine si de-acum stii si tu ce fel de om este. Te bucuri că stii cu cine ai de-a face. Dar la iesirea din sală cine te bate amical pe umăr, gata să te ia în brate? ”Dă-i…”, zice, ”Niste tâmpiti”, zice, ”Hai să bem ceva…”, zice. Si la băuta respetivă îti explică în detaliu cum că el a zis ce-a zis anume ca să-si bată joc de ăia, care sunt niste…si niste…si niste…Pe când tu esti si destept, issi frumos issi talentat din cale afară. N-a produs, n-a realizat niciodată ceva notabil, demn de retinut. Hahalera stie, însă, ca nimeni altul, sa-si facă, să-si întretină atmosfera favorabilă. Lauzi inovatia lui X. Aiurea, zice, hahalera. O prostie.” Dom-le, dacă mă-ntreba pe mine…”. Lauzi o prezentare. ”Slăbută, zice, hahalera, după sedintă. Păi mă, nene, la valoarea mea, dacă puneam eu mâna, o făceam într-o oră si o făceam, nu asa. Dar eu nu mă bag…”. Vorbesti de un record la înot. ”Dintr-o mână dacă dădeam si scoteam timpul ăsta”, zice hahalera. Si de când tot zice, multi au început sa-l creadă… Ati contrazis vreodată hahalera? Uneori tuseste scurt, chicoteste înfundat si dispare. Îsi rezervă plăcerea de a-ti replica în lipsă. Îi este absolut indiferent ce-ai zis, cum ai zis. Îl interesează doar ce-a-nteles., ce-a putut sau ce-a vrut să înteleagă. Ca atare, expune mai întâi punctele tale de vedere asistentei, într-o formă…deformată, ciuntită, cât se poate de ilogică si caraghioasă, după care retoric, întreabă dacă s-a mai auzit pe lume o asa tâmpenie… Stie cel mai bine să nu facă nimic, să se facă (virgulă) că face, sau să facă foarte putin., dar să pară că e cel mai harnic, priceput si săritor. Poate sta, si stă zile în sir fără să ridice un pai, dar în clipa în care a venit seful, e primul care îi iese în cale, se oferă, dovedind că hahalera nu se fereste de muncă (atunci când poate face impresie, binenteles). Cu o perfectă fată si mină de victimă pe care scrie apăsat: ”Ei, da, tot eu, că dacă nu…” Îsi bârfeste cu plăcere, cu talent, cu adevărată vocatie sefii, stiind să-si întărâte si colegii împotriva lor. În contactele directe însă este de o diplomatie impecabilă. Îi salută frumos, le zâmbeste reverentios. Este atent si foarte sensibil la starea lor de spirit, conectându-se cu o inimaginabilă usurintă la tristetea, veselia, furia lor. Dacă e cazul se umileste cu seninătate: ”Stiti, rulează un film bun, as putea să merg să vă fac rost de bilete…” Dar după baia de gretoasă linguseală in care seful e venerat, slăvit, se revarsă din nou, la întâlnirea cu primul coleg iesit în cale? ”Ai auzit, zice, dobitocul ăsta…”. ”Dobitoc” fiind tocmai persoana la picioarele căreia se gudurase dincolo de usa pe care abia a închis-o…. Marea aspiratie a hahalerei: să fie sef. Toată ziulica si aproape toate ziulicile deschide usile directorilor pândindu-le clipa liberă spre a le spune un banc, ”una proaspătă”, să le intre în gratii. Bate birou după birou, înflorind ici, ce a auzit dincolo, adulmecând mereu vântul promovărilor. Reîntors la locul lui de plată, face pronosticuri sigure: cutare va trece în locul lui cutare, cutare… Un text scris acum 30 de ani (nu-mi apartine) ce se poate foarte bine adapta la zilele noastre. Si nu se referă la articol sau autorul lui, ci bate mai jos! * * NR Cine este autorul? |
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Visionar autorul, de fapt care a fost hahalera (un fel de ciocoi al vremurilor noastre) tot asa a ramas, problema este ca noul sistem de recrutare si promovare a „valorilor” s’a intors la dogmele „cadrelor” din anii 50, astfel hahalera a devenit reperul principal.
Ion D. Coman