Srisoare deschisa adresata d-lui W.G. Leland,
https://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/8462/
Scrisoare deschisa adresata d-lui W.G. Leland,
Presedintele comitetului international al stiintelor istorice,Washington
de catre Prof.Gheorghe Bratianu, după bombardamentul din 4 aprilie 1944.
Publicat in ziarul Curentul, patronat de Pamfil Seicaru, precum și în Revista Fundațiilor Regale.
.
.
.
Domnule presedinte,
Ma cunoasteti putin, desi numele noastre se afla de optsprezece ani pe aceeasi lista a Comitetului intemeiat la Geneva in 1926, care isi datoreste intr-o larga masura activitatea si publicatiile sprijinului D-voastre. Dar va amintiti desigur mai bine de alt reprezentant al Romaniei in acelasi Comitet, neuitatul Nicolae Iorga, pe care l-ati desemnat vice-Presedinte, in momentul in care ati urmat in scaunul de Presedinte, regretatului H.W.Temperley.
Ati fost astfel, pana in clipa in care razboiul a pus capat legaturilor internationale, in fruntea celei mai inalte instante de coordonare si organizare a studiilor istorice a acelor carora le revine sarcina sa expuna, dar sa si judece faptele si intamplarile din viata omenirii. Si razboiul acesta, cu toate grozaviile lui, va lua odata sfarsit. Nu stiu cati dintre noi vor mai fi in viata, dar cat va fi o omenire se va scrie si istoria, care ramane peste veacuri constiinta ei. In numele acestei constiinte, care se va rosti maine prin glasul istoricilor lumei, a caror munca ati fost chemat sa o indrumati, vin astazi sa va intreb ce judecata se cuvine distrugerilor care au lovit in zilele din urma tara mea, nu in obiectivele ei militare, nici in instalatiile ei industriale, nici in caile ferate, dar in institutiile ei de stiinta si de cultura. (s.n)
Desigur, ati fost printre acei care s-au cutremurat la vestea sfarsitului tragic al lui Nicolae Iorga si ecoul acestui sentiment a fost puternic, cu deosebire in Universitatile Statelor Unite. Un om nu moare niciodata cu totul, daca opera sa ramane si poate fi continuata. Nu va cutremurati oare deopotriva, afland ca dupa ce Iorga a fost rapus in persoana sa, astazi in Universitatea, cu truda lui cladita, i se nimicesc si urmele operei sale?
Imi veti spune poate, la fel cu altii care ne vorbesc prin vazduh de peste mari, ca asa sunt acum legile razboiului si ca Romania este lovita ca o urmare a imprejurarilor politice in care se afla. Dar de veti judeca aceste imprejurari, nu dupa oportunitati de moment, ci in lumina adevarului istoric care este unul si acelasi pentru vremuri si popoare, veti putea oare tagadui ca la temeiul imprejurarilor de care suntem invinuiti astazi, se afla motiunea senatorilor americani care au rasturnat in 1920 principiile lui Wilson, au revenit in anii hotaratori de dupa razboi la doctrina de izolare a lui Monroe si au determinat, astfel lipsind pacea de garantiile Statelor Unite, toata evolutia politicii europene pe care o osanditi acum cu atata asprime?
Raspunderea acestor greseli se cuvine sa o poarte populatia nevoiasa a oraselor Romaniei si asezamintele ei de cultura,ridicate cu jertfa si munca generatiilor unui secol? O asemenea logica nu este si nu poate fi a D-voastra.
Stiu, Domnule Presedinte, ca nu putem vorbi la fel in arena politica a lumii de astazi. Romania n-a fost si nu este o Mare Putere, interesele ca si posibilitatile ei sunt marginite. Nu putem raspunde cu aceleasi arme si trebuie sa induram loviturile ce ni se dau de pretutindeni, cu resemnarea ce ti-o impun catastrofele naturii. Asa este legea de fier a relatiilor dintre cei slabi si cei puternici.
Dar este deasupra noastra si dincolo de aceasta lume a nedreptatii si a nelegiuirii, o Judecata suprema, in fata Careia vom fi cantăriti, nu dupa numarul si greutatea avioanelor si carelor de lupta, ci dupa aceea a cugetarii si a faptelor noastre. Caile acestei judecati n-au fost niciodata patrunse, dar nu există pildă ca in lungul timpului istoriei, faptele bune sau rele, sa nu-si afle rasplata, prea adesea cu insutita dobanda. Fie numai teama ca intr-o zi istoricii sa talmaceasca intelesul facliei pe care Libertatea o inalta in pragul Noului Continent, nu spre raspandirea luminii, asa cum socotise Woodrow Wilson, ci ca o torta de incendiu a civilizatiei in secolul ce a urmat.
Domnule Presedinte, cuvintele mele pot sa va para indrasnete si, scriindu-le, imi dau seama ca pot starni mai mult mania si resentimentul D-voastra. Dar acei care scriu istoria trebuie sa marturiseasca adevarul, asa cum este, – fie el placut sau neplacut – asa cum il rosteau odinioara profetii in fata regilor si puternicilor zilei. Si in fata Senatului Romei, ne spune povestea, s-a infatisat odata un taran de la Dunare, care si-a spus pasurile si necazul, cu vorba ce i-o lasase Dumnezeu. Senatul insa nu l-a osandit pentru cuvantul sau cel greoi si necioplit, dar a retinut din talcul sau miezul curat al adevarului, ce il aducea in cumpana judecatii sale.
…Sunteti istoric, Domnule Presedinte :noblesse oblige.
GHEORGHE I.BRATIANU
.
.
.
Referitor la scrisoarea prof.Gheorghe Bratianu, iata ce scria marele ziarist Pamfil Seicaru:
.
„Facem loc acestei emotionante scrisori pe care dl.Gheorghe Bratianu o adreseaza profesorului american W.G.Leland. Este o nobila expresie a revoltei constiintei omenesti in fata pustiirilor aviatiei anglo-americane. Fiecare cuvant vibreaza de o durere intensa, continuta, fiecare fraza scandeaza raspunderile morale ale celor care socotesc forta mai presus de legile morale ale omenirii. A pastra tacerea in fata urgiei, tacerea ar egala un act de lasitate. Suferinta poporului roman trebuie sa-si afle o expresie, actele de teroare, de dementa devastatoare, sportul vanatoarei de oameni trebuie denuntat judecatii severe de maine.
Dl.profesor Gheorghe Bratianu s-a facut interpretul constiintei umane ultragiate, gasind tonul, expresia, accentul necesar. Prea des fac apel marile puteri la comandamentele morale ale vietii umane, ca sa se poata socoti libere de constrangerea respectului datorit acestor principii. Cand se urmaresc femeile si copiii pana in bietele adaposturi improvizate unde cauta disperati un refugiu, si asupra acestor adaposturi de pamant, se svarle cu o satanica precizie bombele ucigase, cand peste aceste nevinovate victime se flutura idealurile umanitatii, trebuie sa se ridice strigatul de protest a constiintei umane. Dl.Gheorghe Bratianu raspunde acestei chemari a omului de cultura in mijlocul salbaticei renegari a umanitatii.”
http://foaienationala.ro/4-aprilie-1944-bombardamentul-pe-care-romania-nu-il-uita.html
Vezi și atasat de Aurel Pentelescu și Narcis Gherghina
NOTA REDACȚIEI Mulțumim dlui IONUȚ DOBRINESCU pentru aflarea textului căutat. Totodată îi spunem și un LA MULȚI ANI FRUMOȘI!, în numele tuturor celor care vor citi impresionantul text allui Gheorghe Brătianu
Statuia „libertatii de la Ellis island -insula lui Elohim -satan, este inspirata din oculta babiloneana si este statuia zeitei mortii ,zeita Hecate ,cea setoasa de sange ,caruia i se jertfeau cite o suta de animale odata – hecatomba !
Dar cu Dresda ce-au avut Aliatii, de-au ras-o din temelii cu un covor de bombe? Vezi http://www.art-emis.ro/istorie/260-bombardamentul-de-la-dresda-1314-februarie-1945.html
Dar cu Babilonul ce-au avut americanii, de au tras cu rachete in zigurate vechi de mii de ani? Vezi http://www.cemml.colostate.edu/cultural/09476/chp04-12iraqenl.html
Dar cu sarbii ce-au avut americanii de-au utilizat bombe cu uraniu (la fel ca in Irak, uraniu si fosfor alb, incat incidenta cazurilor de nou-nascuti cu malformatii a depasit 2,3%?)
Dar talibanii ce-au avut cu statuile lui Buda din sec. V-VI incat le-au dinamitat in 2001 in numele lui Allah? (talibanii, sa nu uitam, au fost initial stipendiati masiv de americani ca sa lupte impotriva URSS in razboiul din Afganistan).
Dar cu Biblioteca din Alexandria ce-au avut??
http://www.lovendal.ro/wp52/biblioteca-din-alexandria-colos-al-culturii-antice-si-enigmele-sale/
Etc, etc, etc, lista rusinoasa e lunga si grea iar numarul idiotilor utili creste proportional! Scrisoarea lui Gh. Bratianu chiar nu putea avea nici o urmare in mintea si inimile papusarilor din spatele evenimentelor din timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Bietul Leland, ce putere avea el? Daca avea putere, dupa scrisoarea lui Bratianu din 1944 oprea distrugerile culturale uriase din Dresda din 1945. QED
Frumos subiectul asta – dar in timp ce ne ocupam de istorie Presedintele Iohanis a facut niste declaratii si a fost imediat atacat in spatiul mediatic. De asta nu e bine sa discutam ? Nu e bine sa aducem discutia din site si in realitatea imediata ?
Ia priviti cum pregatesc satanistii occidentali care noi ii invitam in Romania in 89 cipurile lui Orwell 1984
https://www.youtube.com/watch?v=PoWFCKzx0QU
Multumim, Nicu! Multumim ca informezi corect si cu curaj!
Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Un raspuns cert a fost ca pentru 10 ani au tot trimis patrioti parasutati chipurile sa pregateasca terenul pentru „eliberarea: tarii de americani timp in care furnizau bolsevicilor locul de parasutare pentru a putea fi capturati si distrusi. Ce scapa in afara tarii de prigoana interna erau pacaliti si trimisi inapoi sa fie distrusi. Asa au epurat tot ce e mai bun in Romania dintr-o generatie intreaga.
https://www.youtube.com/watch?v=oyDGVjr4-88
Comentariu cules de pe yutub semnat de unu Eugen Vatu .L-am gasit interesant !
Nicolae Ceauşescu, condamnat la moarte prin împuşcare pentru Roşia Montană
Pentru ca a fost sters acest articol de pe Facebook si pentru ca am avut inspiratia de a- l salva, il voi expune aici :
Ceauşescu garantase împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor! Ceea ce ştim, e că la Roşia Montană se află…
Ceaușescu garantase împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor! Ceea ce ştim, e că la Roşia Montană se află zăcăminte foarte importante de arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium şi mai ales WOLFRAM, toate având aplicaţii militare şi industriale strategice. Wolframul, metalul cu punct de topire extrem de înalt, este folosit în industria aero-spaţială, dar şi în ogivele nucleare. Wolframul se găseşte doar în două locuri pe planetă. În Afganistan şi în România, în Munţii Apuseni. În 1982, România atingea vârful de plată al datoriei de 11 miliarde USD către FMI şi avea nevoie de lichidităţi pentru a nu intra în incapacitate de plată. Conform contractului semnat cu FMI, incapacitatea de plată presupunea cedarea aurului din Apuseni, cu care România garantase împrumuturile.
Institutul de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” aduce la cunoştinţa lui Ceauşescu că în Apuseni, pe lângă aur se află şi alte comori extrem de importante. Aflând acestea, Ceauşescu ia o decizie care uimeşte Planeta. În loc să permită FMI-ului începerea exploatării din Apuseni şi de la Roşia Montană, Ceauşescu plăteşte până în 1985 întreg debitul de 11 miliarde USD. Eforturile întregii ţări au fost imense. Majoritatea produselor alimentare luau calea exportului , energia electrică era direcţionată 99% spre producţia industrială, limitând astfel în multe cazuri accesul populaţiei la iluminatul casnic. Efortul imens făcut de popor în acele vremuri viza indirect salvarea zăcămintelor din Munţii Apuseni, zăcaminte girate ca de altfel şi astăzi FMI-ului. Plătirea datoriilor înainte de termen a înfuriat rău FMI-ul astfel că am fost penalizaţi aspru prin aproape triplarea dobânzii de drept. Exact precum un cămătar fără scrupule FMI-ul a mai luat un rând de piele de pe noi, dându-ne un nou termen pentru luna martie 1989.
Noul termen de 4 ani a fost din nou devansat de Ceauşescu, care cu ajutorul sacrificiilor imense făcute de popor reuşeşte să strângă suma totală care ne elibera de absolut orice datorie cu un an mai devreme! Din 1988 Romania nu mai avea datorii şi nu doar din martie 1989 cum unii trădători încearcă să modifice adevărul, pentru a ascunde de fapt cele peste 18 miliarde avute în plus la momentul atacării României, miliarde a căror urmă e îngropată deocamdată în filele dosarului BANCOREX. România era o maşină de făcut bani, de făcut valută forte şi nicidecum un morman de fier vechi cum a afirmat agentul străin Petre Roman. Cele 18 miliarde avute în plus se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare, creanțe și sume aflate în curs de achitare ca urmare a exporturilor efectuate. De ciudă că România nu mai are datorii n-i s-a retras deîndată de către S.U.A. şi Clauza Naţiunii celei mai Favorizate.
Plusul imens de 18 miliarde U.S.D. a început să producă modernizări în industrie. UM Cugir spre exemplu a fost dotată cu strunguri noi-nouţe suedeze, strunguri dotate cu CNC ( comandă numerică computerizată). Inginerii de atunci au amânat schimbarea liniilor tehnologice pe diverse motive, iar după lovitura de stat din dec 1989 strungurile moderne, utilajele noi destinate retehnologizării, au rămas la comandă tot în magazii. Nu numai la UM Cugir ci în întreaga țară s-a dat stop punerii în funcțiune a utilajelor noi, deja achiziționate. Industria românească trebuia oprită. Utilajele noi, strunguri, freze, etc au ajuns la fier vechi conform directivei date de străinul Petre Roman, actualmente parlamentar PNL.
Fără a avea datorii majore , Ceauşescu pune la cale un plan de exploatare al Apusenilor încă din 1985. FMI-ul înnebuneşte de-a dreptul, Soros la fel. Planul cu bătaie lungă a lui Ceaușescu le dă insomni și palpitații deoarece până în 2040 urmau să se exploateze intensiv zăcămintele de aur, argint şi metale rare, ce urmau să aducă României un profit evaluat în 2013 la nu mai puţin de 400-500 miliarde de euro !!! Profit!!! Deja se întrecea orice măsură. România nu mai avea nevoie de nimic din afară, îşi acoperea singură necesarul intern, exporta masiv, şi punea la cale împreună cu China, Iranul şi Libia, o replică a FMI, prin BANCOREX. Pentru aceasta Ceaușescu trebuia condamnat la moarte prin împşcare şi România condamnată la jaf şi sărăcie! Care dintre dumneavoastră n-ați strânge cureaua şi nu aţi agonisi bănuţ cu bănuţ timp de 8 ani pentru ca apoi să trăiţi 1000 de ani voi şi neamul vostru în bogăţie şi prosperitate?
Mai mult decât atât imaginaţi-vă ce sume s-au pus în joc de FMI, Soros sau alţii lezaţi de independenţa noastră financiară pentru a se cumpăra geologi (Gelu Voican Voiculescu a fost geolog la Roşia Montană până la revoluţie), bancheri ( Mugur Isărescu a fost economist la Institutul Bancar Mondial), economişti ( Stolojan si Văcăroiu au fost colegi la Institutul National de Planificare Economică) dar nu în ultim rând ingineri care să amâne retehnologizarea, merceologi care sa deturneze fluxul de aprovizionare cu alimente, …? Aici a greşit Nicolae Ceauşescu DEOARECE trădarea a venit de lângă el. Dar asta-i altă poveste la care n-am cum să nu revin atâta timp cât sunt în viaţă. Am văzut cu ochii mei scena teroristului prezentat la TVR1 pe data de 23 dec 1989 , scenă care a scăpat de controlul regiei şi care din neatenţia cameramanului la surprins în continuare pe ofiţerul care cică l-ar fi prins pe aşa zisul terorist cum îl felicita pe acesta!!!!!!!!!! „BRAVO MĂI, hai că te-ai descurcat bine“, au fost cuvintele de laudă ce au sincronizat surâsul şmecheresc al acelui actor nenorocit! Am înregistrarea, am arătat-o ca atare mai multor prieteni…. şi spre uimirea mea am primit doar răspunsuri indiferente, ilogice şi parcă din partea unora cărora le-a fost şters creierul. Mă întreb cu sinceritate oare câţi mai au procesorul mental intact şi curajul de a-şi apăra ţara neofilit. Oare câţi soldaţi mai are România? Ceauşescu a demonstrat în timpul procesului – ilegal că a fost un conducător adevărat ce nu face compromisuri nici chiar în faţa morţii. Chiar şi acum după 24 ŞI CEVA DE ANI , Iliescu şi ceilalţi poartă-n suflet frica că Ceaușescu s-ar putea întoarce. Ei simt ceva şi chiar au dreptate. Ceauşescu e încă „viu” şi istoria-l va răzbuna! Promit să revin foarte curând cu noi informații despre motivul secret ( din nou Roşia Montană) al vizitei avute de Victoria Nuland ( secretarul de stat American) la palatul Cotroceni și despre posibila legătură dintre cutremurul anunțat de aproape 1 an pe site-ul oficial al ambasadei S.U.A. din București și nesupunerea României de a permite exploatarea zăcămintelor din Apuseni dar nu numai! Până atunci vă sugerez să citiţi dacă nu ştiţi deja câte ceva despre tehnologiile HAARP, tehnologii capabile spun unii de declanşarea cutremurelor printre altele! Unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Apărare… da interesant!Show less · Translate
Gheorghe I. Brătianu a fost asasinat de un gardian jidan
Publicat 18/02/2013 | de Vasile Zarnescu
Gheorghe I. Brătianu a fost asasinat de un gardian jidan!
Ministerul Administraţiei şi Internelor refuză să-l denunţe!
În 3 februarie a.c., s-au împlinit 115 ani de la naşterea marelui istoric Gheorghe I. Brătianu. În memoria sa şi a vieţii jertfite pe altarul Istoriei României, republicăm acest articol, preluat din revista SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 6-7, http://www.strajerii.ro/santinela019.pdf.
***
GheorgheI. Brătianu s-a născut la 3 februarie 1898, la Ruginoasa, judeţul Iaşi.Era nepotul lui I. C. Brătianu şi fiul lui Ionel I. C. Brătianu – două
dintre personalităţile reprezentative al vieţii politice ale României moderne. Primul a fost prim-ministru al ţării în timpul războiului din 1877-1878, care a dus la cucerirea Independenţei de Stat a României. Al doilea a fost prim-ministru în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului.
Absolvent,în 1916, al Liceului Naţional din Iaşi (fosta Academie Mihăileană), se înscrie în 1917 la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, pe care
o absolvă în 1920. În 1921 se înscrie la cursurile de la Universitatea
Sorbona, precum şi la Ecole Practique des Hautes Etudes şi Ecole des Chartes.
În luna iunie 1923 obţine diploma de doctor în filozofie la Universitatea din Cernăuţi, fapt care îi va permite ocuparea unei catedre la Universitatea din Iaşi. În anii 1926-1938 se implică activ în viaţa politică a ţării. Se înscrie în Partidul Naţional Liberal. A fost de mai multe ori deputat (1927-1928, 1931-1932, 1933-1937). La 9 iunie 1930 este exclus din P.N.L. datorită acceptării revenirii la tron a prinţului Carol, ca rege al României sub numele de Carol al II-lea. Târziu, îşi dă seama de greşeala făcută şi revine la vechiul partid liberal sub conducerea lui Constantin (Dinu) Brătianu (1866-1950), la 10 iunie 1938.
La propunerea lui Nicolae Iorga, la 23 iunie 1928, Secţiunea istorică a Academiei României îl alege membru corespondent. Gheorghe I. Brătianu împlinise 30 de ani. În anul 1929 a promovat doctoratul la Sorbona sub îndrumarea lui Ferdinand Lot. (1966-1952), cu teza principală Recherches sur le commerce genois dans la Mer Noire aux XIII-e siecle, apărută în acelaşi an la Paris şi comentată elogios în presa de specialitate. În anii care au urmat a desfăşurat o activitate ştiinţifică susţinută în acelaşi timp cu activităţile politice. Publică mai multe lucrări, între care cea mai interesantă este cartea O enigmă şi un miracol istoric: poporul român.
În luna septembrie 1938 face parte din delegaţia română, condusă de
Nicolae Iorga, la cel de-al doilea VIII-lea Congres Internaţional de
Ştiinţe Istorice de la Zürich. Comunicarea sa O nouă istorie a Europei în Evul Mediu: sfârşitul lumii antice şi triumful Orientului s-a bucurat de o largă audienţă. Publică în două volume lucrarea Acţiunea politică şi militară a României în lumina corespondenţei diplomatice a lui I. C. Brătianu.
În anii premergători războiului, Gheorghe I. Brătianu s-a apropiat de
mişcarea naţionalistă română, a militat pentru o apropiere de Germania.
El a rămas constant pe poziţie că Uniunea Sovietică reprezintă cel mai
mare pericol pentru existenţa Statului Român şi că o alianţă cu ea este
contrară intereselor sale. Majoritatea conducătorilor Uniunii Sovietice
din acea perioadă erau evrei şi făcuseră tot ce era posibil ca U.R.S.S.
să nu recunoască Unirea Basarabiei cu România şi se manifestau agresiv
la adresa României. Evreii din toată Europa hotărâseră, încă din
1829, înfiinţarea Israelului European pe teritoriul Moldovei de la
Nistru până la Munţii Carpaţi, de aceea s-au opus cu înverşunare
revenirii Basarabiei la Patria Mamă. Numai că ruşii, care sunt un popor
creştin, ortodox ca şi românii, nu au admis aşa ceva şi le-a spus clar,
să meargă de unde au migrat, dinspre Golful Persic, prin mileniul IV
î.Hr., spre câmpiile mănoase ale Mesopotamiei (vezi Dr. Şerban
Milcoveanu, Teroarea de stat până la 22 decembrie 1989, pag. 139).
GheorgheI. Brătianu considera că apropierea de Germania este o necesitate pentru păstrarea intactă a graniţelor ţării. În anii 1935-1939 a făcut frecvente deplasări în capitalele europene, unde a avut convorbiri cu
numeroşi conducători ai statelor respective. La 16 noiembrie 1936 a fost
primit de Hitler, fiind primul om politic român care s-a întâlnit cu Führerul. Gheorghe I. Brătianu s-a pronunţat împotriva unei alianţe cu sovieticii şi a arătat că România are de îndeplinit o misiune la Nistru şi la Marea Neagră, aceea de a opri răspândirea iudeo-comunismului în Europa. Evreii nu i-au iertat această atitudine.
În iunie 1940 începe războiul şi ne sunt răpite Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au intrat în componenţa Uniunii Sovietice. Comportamentul evreilor din aceste provincii, în timpul evacuării Armatei Române, a fost profund antiromânesc. Agresivitatea, ostilităţile şi crimele săvârşite împotriva românilor de către evrei în această etapă i-au îngrozit pe militarii Armatei Sovietice şi chiar pe conducătorii Uniunii Sovietice. Profund marcat de evenimente, Gheorghe I. Brătianu va răspunde atât ca istoric, cât şi ca ostaş la chemarea Patriei.
La 1 octombrie 1940, devine profesor titular la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii Bucureşti, în locul lui Nicolae Iorga, care se pensionase. La 27 noiembrie este asasinat savantul Nicolae Iorga. Vestea l-a zguduit profund. A participat la înmormântare (Cimitirul Bellu Militar), alături de marii cărturari al ţării, în frunte cu preşedintele Academiei Române, C. Rădulescu-Motru. În cartea GHEORGHE I. BRĂTIANU. ISTORIE ŞI POLITICĂ, de Petre Otu şi Aurel Pentelescu (Editura Corint, Bucureşti 2003, pag. 64), este
scris: „Gheorghe I. Brătianu a fost singurul profesor de la Facultatea
de Litere care a luat cuvântul public, în faţa studenţilor şi profesorilor, împotriva uciderii lui Nicolae Iorga. Nicoară Beldiceanu, în acel moment student, relatează că Gheorghe I. Brătianu a condamnat asasinatul şi a cerut asistenţei păstrarea unui moment de reculegere. De asemenea, savantul a cerut unor studenţi legionari, care protestau faţă de această decizie să părăsească sala. După moartea tragică a lui Nicolae Iorga, Gheorghe I. Brătianu a fost numit director al Institutului de istorie din Bucureşti.
În timpul guvernării lui Ion Antonescu, savantul Gheorghe I. Brătianu a adoptat o atitudine rezervată, nefiind de acord cu modul de guvernare. A fost chemat de Antonescu şi i-a oferit postul de Ministru de Externe şi chiar de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Când a văzut modul cum
conduce ţara Ion Antonescu, a refuzat posturile oferite şi s-a dedicat
mai mult activităţii ştiinţifice. Ca o revoltă la raptul sovietic din 26 iunie 1940, scrie studiul Moldova şi frontierele sale istorice. În 1943 a scris lucrarea Basarabia. Drepturile naţionale şi istorice, cu speranţa că Marile Puteri nu vor mai încălca principiul de drept şi respectarea unităţii etnice şi lingvistice.
La 28 mai 1942, Academia Română consfinţeşte alegerea lui Gheorghe I.
Brătianu printre membrii săi, în locul rămas vacant după moartea lui
Nicolae Iorga, în Secţiunea Istorică, fiind, la 44 de ani, cel mai tânăr dintre aceştia.
În vara anului 1941 a fost concentrat şi a participat chiar din primele zile la războiul antisovietic, nu cum scriu unii istorici iudeo-bolşevici, că a plecat voluntar pe Frontul din Răsărit. În anul 1941 a îmbrăcat uniforma de căpitan de artilerie şi s-a dus pe front în loc să accepte conducerea Ministerului de Externe, post pe care generalul Ion Antonescu i l-a oferit cu insistenţă. Perioadele în care savantul a fost supus obligaţiilor militare au fost: 12 iulie-30 septembrie 1941 şi 16 iulie-24 septembrie 1942. În luna august 1942 a însoţit trupele Corpului de Cavalerie în Crimeea, după căderea
Sevastopolului. Văzând evoluţia războiului şi bombardamentele
devastatoare ale aviaţiei anglo-americane, Gh. I. Brătianu a întreprins
demersuri la mareşalul Ion Antonescu pentru încheierea armistiţiului. La
sfârşitul lunii aprilie1944, publică documentul Scrisoare deschisă d-lui W. G. Lelland, preşedintele Comitetului Internaţional al Ştiinţelor Istorice din Washington, tipărită la 21 aprilie 1944 în ziarul Curentul, cu o prezentare, la fel de vibrantă, semnată de Pamfil Şeicaru. În acest document, Gheorghe I. Brătianu arată adevăratele dimensiuni ale bombardamentelor americane, care au distrus printre alte obiective şi următoarele: Universitatea Bucureşti,
Institutul Cantacuzino, sediul librăriei Cartea Românească, Imprimeriile Dacia Traiană.
Numai raidul din 4 aprilie 1944, desfăşurat asupra Capitalei (zona Gara
de Nord) a produs peste 1.450 de victime în rândurile populaţiei civile. Un întreg cimitir (fostul cimitir Calvin) din Capitală, poartă de atunci numele „Cimitirul 4 aprilie“. (Se pare că data de 4 aprilie 1944, scrisă 4.4.44, are o semnificaţie masonică şi, după opinia unor numerologi, bombardamentul a fost ales, deci, deliberat pentru acea zi! Nota Redacţiei.)
Şi parcă nu erau suficiente covoarele de bombe explozive şi incendiare
aruncate din avioanele anglo-americane, din bombardiere erau aruncate
bomboane otrăvite, jucării pentru copii explozive şi alte invenţii de-ale „civilizaţiei“ americane. Foarte mulţi copii au murit atunci, după au ce gustat din bomboanele împrăştiate deasupra localităţilor de aviaţia „aliată“.
Savantul istoric Gheorghe I. Brătianu s-a implicat deosebit de activ în acţiunea pentru condamnarea caracterului distructiv al bombardamentelor anglo-americane asupra teritoriului Românie în intervalul aprilie-august 1944. Nichifor Crainic, în articolul Tehnica fără suflet, tipărit în revista Aripi Româneşti, din 25 iulie 1944, scria: „O parte din pământul sfânt al ţării e
cotropit de barbarii Uralilor, văzduhul năvălit de barbarii de peste Atlantic. Am ascultat şi eu în ultimul timp, la radio „Vocea Americii“ şi tam-tamul Londrei, într-o românească atât de iudaic gargarisită, care ne asmute fără încetare să ne predăm Sovietelor“. Paradoxal, dar ruşii nu s-au pretat la asemenea acţiuni patologic de teroriste. Caracterul unora dintre aceste bombardamente anglo-americane rămâne condamnabil, mai ales ale acelora care au vizat atacarea şi distrugerea multor obiective nemilitare şi a populaţiei civile.
Românii au fost implicaţi în război fără voia lor. Ruşii, la sfârşitul celui de Al
Doilea Război Mondial, şi-au închipuit că ei sunt învingătorii. Învingătorii au fost alţii, nici ruşii şi nici occidentalii. Gabriel Constantinescu, fiu al scriitorului Paul Constantinescu (1895-1981), în cartea Evreii în România scrie: „Evreii au provocat războiul, ei l-au întreţinut şi ei l-au câştigat“ (Editura Fronde, Paris 2000, la pag. 189).
De peste paisprezece veacuri trăim cu slavii, împreună sau înconjuraţi de
ei. Traiul împreună cu slavii (mai puţin intim la început, dar ajungând la o simbioză în multe locuri mai pe urmă, care a dus la românizarea slavilor) a lăsat urme în limbă, care se mai pot desluşi şi astăzi. Cuvântul „isprăvesc“ îl mai spun doar bătrânii, tinerii „termină“ lucrul lor. Relaţiile de prietenie între poporul român şi poporul slav s-au deteriorat în urma invaziei iudaice, survenită după anul 1828, când evreii au hotărât să întemeieze statul Israel pe teritoriul Ucrainei Subcarpatice, Maramureşului, Bucovinei, Volhiniei şi Podoliei. Aşa a apărut antievreismul ruşilor şi românilor, ca reacţie normală de apărare. Ruşii, care sunt un popor creştin ortodox, vecin şi prieten cu
poporul român, nu au admis prezenţa evreilor pe aceste teritorii şi le-au spus răspicat să plece în Golful Persic, de unde au migrat.
Savantul Gheorghe I. Brătianu rămâne un produs al culturii române dintre cele două războaie mondiale, profund naţional şi european. El a fost adversar înverşunat al iudeo-bolşevismului şi al revizionismului maghiar. Evreii nu l-au iertat. După 1944 este înlăturat din viaţa politică şi ştiinţifică. În şedinţa din 9 mai 1946, Gheorghe I. Brătianu a compărut în procesul Mareşalului Ion Antonescu. Depoziţia sa a fost distrusă de autorităţile iudeo-bolşevice.
În anul 1947 este suspendat de la Universitate şi de la conducerea
Institutului de Istorie Universală „N. Iorga“. I s-a fixat domiciliul obligatoriu (Bucureşti, strada Biserica Popa Chiţu nr. 26) şi i-au fost interzise contactele externe.
În vara anului 1947 i s-a propus expatrierea, faţă de care refuzul a fost vehement: „Brătianu nu dezertează din România“. După cum declară academiciana Cornelia Bodea, prezentă la întâlnirea dintre Alexandru Rosetti şi Gheorghe Brătianu, când Rosetti îi înmâna un paşaport semnat de ministrul de Externe – evreica Ana Pauker –, savantul istoric a replicat: „Mă numesc Brătianu, domnişoară Bodea!“
Ana Pauker nu a mai suportat înfruntarea şi a ordonat suspendarea
profesorului Gheorghe I. Brătianu din toate funcţiile publice pe care le
deţinea şi fixarea domiciliului obligatoriu. În anul 1948 a fost înlăturat din Academia Română. În noaptea de 7/8 mai 1950 este arestat şi întemniţat în închisoarea din Sighet, fără să i se intenteze proces. În penitenciarul din Sighet, Gheorghe I. Brătianu a fost supus la torturi groaznice, unde a decedat în noaptea de 24 spre 25 aprilie 1953. Gheorghe I. Brătianu a ispăşit două mari „crime“: a luptat pe front şi a susţinut prin scris drepturile României asupra Basarabiei. Gheorghe I. Brătianu nu a abdicat de la crezul vieţii sale cu toate chinurile şitorturile la care a fost supus.
Asupra morţii lui Gheorghe I. Brătianu s-au emis multe ipoteze – exterminare, sinucidere, boală etc. Pe această temă s-au scris chiar mai multe studii şi cărţi, dintre care menţionez: Gheorghe I. Brătianu. Enigma morţii sale, Editura Fundaţia Academia Civică, Bucureşti 2003; Gheorghe I. Brătianu. Istorie şi Politică de Petre Otu şi Aurel Pentelescu, Grupul Editorial Corint Bucureşti 2003; studii introductive la cărţile lui Gheorghe I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric: poporul român, Editura Corint Bucureşti 2003, şi, respectiv, Basarabia drepturi naţionale şi istorice, ediţie îngrijită de Florin Rotaru, Editura Semne,
Bucureşti, 1995 etc. Declaraţiile unor deţinuţi de penitenciarul Sighet din acea vreme, pe lângă faptul că sunt mincinoase, sunt chiar denigratoare la adresa lui Gheorghe I. Brătianu. Este ridicolă cartea lui N. Carandino, intitulată „File de istorie“, în care publică amintirile lui de deţinut la închisoarea din Sighet. Printre alte murdării la adresa lui Gheorghe I. Brătianu, scrie că savantul s-a spânzurat cu un cearşaf din care a făcut un fel de frânghie. Savantul n-a avut nici măcar cearşaf. Este ruşinos că un preot greco-catolic, părintele Deliman, a declarat că n-a fost bătut nimeni în închisoarea de la Sighet. Este drept că preoţii greco-catolici din penitenciarul Sighet, în număr de 21, au efectuat corvezile din închisoare: măturat, curăţat, tăiat lemne, bucătărie etc., care era o adevărată binefacere pentru deţinuţi. Şi acolo a funcţionat răutatea catolicilor şi
greco-catolicilor împotriva ortodocşilor.
Gardienii de la penitenciarul Sighet îi băteau îngrozitor pe deţinuţi. Cei mai feroci erau gardienii jidani şi unguri. După mărturiile lui Vasile Ciolpan,
fostul director al închisorii, cel mai bestial gardian a fost evreul „Pithecantropus erectus“, cel care i-a dat lovitura de graţie lui Gheorghe I. Brătianu. În cartea sa, Constantin C. Giurescu scrie următoarele: „Pithecantropus erectus a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai bestiali gardieni din câţi am avut în Sighet, dacă nu cel mai bestial. Alcoolic înveterat cu un cap degenerat, mai mult mârâind, decât vorbind, când îl vedeai pentru prima dată aveai impresia unui Minus habens, de aceea şi porecla lui (Vasile Ciolpan a refuzat să-i divulge numele adevărat). Am aflat din gura lui că fusese trimis, în vremea lui Antonescu la Hamburg, în
Germania, pentru muncă în fabrici“ (vezi Constantin C. Giurescu, Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet,
Editura Fundaţiei Culturale Române, pag. 118). Fostul director al
penitenciarului Sighet, Vasile Ciolpan, care trăieşte, trebuie să fie obligat de autorităţile române să divulge numele adevărat al jidanului gardian care l-a asasinat pe Gheorghe Brătianu.
Profesorul Constantin C. Giurescu, a cărui mărturie nu poate fi pusă la îndoială, descrise astfel omorârea lui Gheorghe I. Brătianu:
„În după amiaza zilei de 24 aprilie 1953 eram în camera noastră, nr. 17, când, pe la orele patru şi jumătate-cinci, am auzit afară în curtea cea mare, glasul lui Gheorghe I. Brătianu. Fusese scos la «plimbare» şi din ceea ce
spunea rezulta că are o neînţelegere cu şeful de secţie care-l
supraveghea, cu faimosul Pithencantrop. «Ce cauţi acolo?» răsună
vocea acestuia din urmă, « – Unde ţi-am spus eu să te duci? – Aici
mi-aţi spus!», răspunde Gheorghe I. Brătianu; se părea că umblă după o
unealtă, vreo greblă sau vreo mătură pentru curăţatul curţii; nu vedeam
ce se întâmplă afară, auzeam numai. „– Aici, hai?» replică bestia şi, în
momentul acela, auzim o lovitură surdă, de pumn. „– Paştele şi Dumnezeul mă-tii, lasă că am să-ţi arăt eu ţie. Mişcă sus!», spune tot Pithencantropul,
după câteva secunde. Pe când era sus pe pasarela de la etajul întâi, am
auzit încă o lovitură, se pare că de data asta o palmă şi apoi, uşa de la o celulă deschizându-se cu violenţă şi o nouă serie de înjurături şi calificative triviale. Asta a fost picătura care a făcut să se verse paharul; în cursul nopţii – noaptea de 24 spre 25 aprilie 1953 – Gheorghe Brătianu s-a sinucis, tăindu-şi venele gâtului“ (cf. Constantin C. Giurescu, op. cit., pag. 119).
Cred că profesorul Constantin C. Giurescu se înşeală în privinţa morţii lui Gheorghe I. Brătianu, care era un om profund credincios. Ce nu ştie profesorul Constantin C. Giurescu sau nu a vrut să spună este faptul că gardianul Pithencantropus a intrat în celulă cu savantul, continuând să-l bată. Savantul nu s-a lăsat umilit, a ripostat şi, după o luptă violentă, gardianul l-a omorât cu o tijă metalică pe care i-a înfipt-o în gât. Aşa s-a explicat sângele care era pe tavan, pereţi, uşă etc. Este dureros şi regretabil
că se ascunde numele criminalului, aruncându-se vina asupra gardianului
Laviţă Vasile, ucrainean ortodox, originar dintr-un sat de lângă Sighet.
Deşi ucrainean, era un om de mare omenie, incapabil să facă rău vreunui
deţinut (vezi cartea Gheorghe I. Brătianu – Enigma morţii sale, pag. 23, şi cartea Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet, pag. 119, 120 şi 121).
Profesorul Constantin C. Giurescu, care avea afinităţi iudaice, a considerat că nu e convenabil să spună complet adevărul. Este ruşinos că Alexandru
Raţiu, din Statele Unite, a inventat povestea că gardianul Laviţă Vasile
l-ar fi omorât pe Gheorghe I. Brătianu.
Gheorghe I. Brătianu nu a abdicat de la crezul vieţii sale şi a trebuit să plătească acest act de fidelitate cu preţul propriei sale existenţe. Şi-a sacrificat viaţa pentru a-şi apăra convingerile.
Presupunând, prin absurd, că s-a sinucis, prof. Gheorghe I. Brătianu nu s-a sinucis din laşitate, ci s-a sinucis ca protest istoric, exact aşa cum fondatorul
neurochirurgiei, Clovin Vincent, s-a sinucis în 1940, când armata germană a intrat în Paris, şi exact aşa cum marele medic internist Henri Eppinger s-a sinucis în 1945, când armata sovietică a intrat în Viena.
Spre glorie şi eternă recunoştinţă.
17 ianuarie 2007
Voicu TUDOR
Domnule Vasile Zarnescu, sper ca sinteti foarte bine! Bucurosi sa aflam un semn de la dumneavoastra!
Este usor de inteles, ca acea faclie, fabricata in intunericul masonic al „revolutiei” franceze, este menita a incendia civilizatia umana. Numai daca privim la evenimentele din ultimii 25 de ani, „revolutii” portocalii, euromaidane, „primaveri” arabe, incurajarea expansiunii islamice in Europa, explozia globalizarii, multiculturalism…dovedesc faptul ca a cere garantii de pace din partea acelor indivizi, e ca si cum ai cere lupului sa fie cioban la stana.
Si ce o fi raspuns dl. W.G.Leland?
iaca, nica din cauza ca n’avea aviz de la cahal..
Cred ca nici nu a catadicsit sa-i raspunda.
A răspuns scurt :OK