Eroul brașovean care a cumpărat Alaska
August 17, 2012 by brasovulvechi
Povestea lui George Pomutz pare să fie decupată dintr-un scenariu clasic care prezintă visul american. El s-a născut la data de 31 mai 1818, într-o familie românească din orașul Gyula aflat în comitatul Békés (astăzi pe teritoriul Ungariei), în familia fierarului de pe moşia baronului Wenckheim.
Copilul a fost botezat de către preotul ortodox Atanasie Georgievici din Gyula, cu numele de Georgie Pomutz. Actul de botez se păstrează și în microfilm de către Biserica Mormonilor dinSalt Lake City,Utah, SUA și indică, conform transcrierii din graiul local, în limba română, cu caractere chirilice:
“No. 63, 1818 mai 31, prunc.
S-au născut pruncul parte (bărbătească) Georgie în luna Mai, zioa 31 anului celui mai sus. Tatăl pruncului, Pomuț Ioann și muma Victoria, lăcuitori (ai) oraș(ului) Jula. S-au botezat și s-au ouns cu sfântul mir prin mine preotul, Atanasie Georgievici, parohialnic a sfintei bisearici, H(ram) S(fântului) I(erarh) Nicolae care se află în orașul Jula în luna și zioa cea, ce s-au pus supt anul, și s-au dat în sfântul botez pruncului numele Georgie. Nașul lui au fost Pluha Elena lăcuit(oare în) oraș(ul) Jula. Ecstract au căpătat Iunie 27, 858.”
Strămoși din zona Săcele
Familia Pomuț se pare că provine din zona Săcele, judeţul Braşov, de unde bunicul său, Constantin Pomutz, care apare în unele acte şi cu numele de Dinică Pomutz, a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun, din cauza nivelului economic scăzut din Transilvania de atunci. În Ungaria, familia Pomutz ajunsese la o stare materială bună
Student la Academia Militară din Viena
Aşa că, după finalizarea studiilor primare şi gimnaziale în Gyula, George Pomutz a devenit student al celebrei Academii Militare din Viena. După o scurtă perioadă în care a activat ca ofiţer activ în armata imperială austriacă, George Pomutz a plecat la perfecţionare în Franţa, laSaint-Etienne. După absolvirea studiilor universitare, a devenit procuror regal, iar mai târziu și-a deschis un birou de avocatură.
După ce a revenit în Imperiul Habsburgic, el a decis să se dedice carierei juridice. A devenit cancelist la Tabla Regală, apoi procuror, iar în final şi-a deschis un birou de avocatură.
A participat activ la revoluția maghiară din 1848
La izbucnirea Revoluției de la 1848, era în vârstă de 30 ani și sub influența mișcării de înnoiri politice și sociale care a cuprins întreaga Europă, a luptat în Revoluţia de la 1848, de partea lui Ludovic Kossuth şi împotriva lui Avram Iancu. Mulţi români din Ungaria au făcut la fel, deoarece idealurile revoluţiei maghiare erau unele democratice şi liberale, în timp ce trupele de moţi ale lui Avram Iancu erau considerate de aceşti oameni drept sprijinitoare ale reacţiunii austriece. De altfel, şi în armata lui Avram Iancu au luptat maghiari împotriva lui Kossuth. Aşa ar fi trupele de lăncieri din Bogata de Mureş, organizate de prefectul Câmpiei Transilvaniei, protopopul greco-catolic Nicolae Vlăduţiu.
Unitatea militară în care a luptat a obținut o serie de victorii în luptele din vara anului 1849, iar Pomuț a fost ridicat la rangul de căpitan în armata rebelilor maghiari. Entuziasmul lui Pomuț pentru revoluția maghiară s-a datorat în principal educării sale în școlile ungurești.
A emigrat in Statele Unite
Însă, în anul 1849, armata rebelilor maghiari a capitulat în faţa armatelor imperiale austriece şi ruseşti, aliate împotriva lui Ludovic Kossuth, iar spre sfârșitul anului 1849, pentru a scăpa de condamnarea hărăzită lui de guvernul austriac, s-a refugiat mai întâi în Italia și apoi în Germania. Fiind încă tânăr și fără obligații, a ales să emigreze în Statele Unite ale Americii.
Împreună cu un mic grup de 30 de camarazi, George Pomuț a ajuns la New York la 24 februarie 1850, unde a rămas numai câteva luni. De aici, împreună cu un alt român, bănățeanul Drahoș (Dragoș), cu câțiva revoluționari maghiari, emigranți și ei, au hotărât să se îndrepte spre Vest. Grupul de emigranți s-a stabilit în localitatea Keokuk din statulIowa, unde au primit în stăpânire un loc sălbatic. Mica lor colonie a primit numele de “New Buda” și se afla la sud de localitateaBurlington. Acest oraș era doar plănuit de către emigranți, el neexistând niciodată ca așezareurbană.
Începuse să trăiască în lux
La data de 15 martie 1855, George Pomuț a obținut cetățenia Statelor Unite ale Americii. Fiind o fire întreprinzătoare, a cumpărat, sprijinit de către un om bogat pe care l-a cunoscut atunci, terenuri întinse de pământ. Începuse să trăiască chiar în lux și la începutul războiului de secesiune, Pomuț putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor întinse suprafețe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o șosea pentru o mai bună circulație în Vestul încă sălbatic.
Voluntar în armataamericană
În anul 1861, Pomuț explica necesitatea ca Ungaria să demonstreze un tratament mai bun față de minoritățile sale etnice, precum și nevoia de cooperare cu Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Aceste idei nu au mai putut fi dezvoltate, din cauza izbucnirii Războiului de Secesiune dinAmerica, război care a divizat nordul aboliționist de sudul care dorea menținerea sclaviei.
El a cerut să se înroleze ca voluntar în Armata Uniunii (nordul aboliționist) pentru a-și susține ideile sale generoase. Este acceptat în anul 1861 ca locotenent în cadrul Regimentului 15 de Infanterie dinIowa, compus din peste 1.000 soldați și 37 ofițeri, sub comanda colonelului Reid. Pomuț a fost promovat ca locotenent major și apoi adjutant. Era apreciat în mod particular datorită calmului și curajului său. A devenit erou încă din viață prin faptele sale de arme din luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah.
“Incendiatorul Atlantei”
El s-a distins, printre altele, în bătălia pentru cucerirea oraşuluiAtlanta, ocupat de rebelii sudişti. Oraşul era înconjurat de mari depozite de bumbac, folosite drept avanposturi militare de către rebeli. George Pomutz a ordonat bombardarea acestor depozite. Vata de bumbac s-a aprins, iar incendiul s-a extins rapid. Cum multe dintre casele dinAtlantaerau construite din lemn, flăcările s-au extins rapid, iar o mare parte a oraşului a fost arsă. Rebelii l-au poreclit pe ofiţerul român „incendiatorul Atlantei” şi au promis să se răzbune pe el. Însă nu au mai reuşit acest lucru.
Cu privire la capacitățile militare ale lui George Pomutz în Bătălia de laAtlanta, generalul Walter O. Gresham, comandantul Brigăzii a III-a care cuprindea și regimentul lui Pomuț, a scris: “L-am întâlnit pe Pomutz; un brav și curajos ofițer care se bucura de o mare popularitate în rândul camarazilor și soldaților săi. El nu este doar un ofițer valoros, versat în toate problemele militare, ci și un om cu o cultură superioară, un gentleman manierat.”
Consul în Rusia
După încheierea războiului civil, George Pomutz a intrat în diplomaţie și s-a intors la Keokuk. Aici primește vestea numirii sale în funcția de consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg (Rusia), numire care are loc la data de 16 februarie 1866. Motivele păstrării sale în această poziție timp de 12 ani l-au reprezentat calitățile și abilitățile sale diplomatice. El a fost foarte mult apreciat deoarece cunoștea bine nu mai puțin de 8 limbi străine.
A cumpărat Alaska
Pomutz a rezolvat un incident grav între Rusia și SUA pornind negocierile pentru cumpărarea Alaskăi. Pe atunci, aceasta era una dintre cele mai sărace gubernii ruseşti, iar administraţia ţaristă a acceptat să o vândă Statelor Unite pentru modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. Cu această ocazie a participat și la încheierea tratatului americano-rus. Cecul cu care a fost cumpăratăAlaskase poate vedea in fotografia de jos.
Succesorul președintelui Ulysses Grant, președintele Rutherford B. Hayes îl promovează pe Pomuț la rangul de consul general în anul 1874.
A murit în sărăcie din cauza unei femei
În anul 1878, mandatul diplomatic i s-a încheiat, dar George Pomutz a rămas în Rusia, unde a murit în 1882. În Statele Unite, foştii camarazi de arme nu ştiau decât că el ar fi murit într-o mare sărăcie. Iar bârfele din epocă spuneau că, de fapt, George Pomutz ar fi rămas în Rusia din cauza unei femei, care i-ar fi tocat averea, apoi l-ar fi părăsit pe fostul eroul din Războiul de Secesiune. George Pomutz a rămas însă unul dintre eroii românilor americani.
Omagieri post-mortem
În anul 1913, Congresul american a emis Decretul 775/1913, prin care a dispus ca rămășițele pământești ale lui George Pomuț să fie aduse și înmormântate în Cimitirul Național din Arlington. Din cauza începerii Primului Război Mondial, revoluției bolșevice și apoi al celui de-al doilea, planurile au fost abandonate.
În anul 1944, cetățeni americani de origine română au construit prin colectă publică, un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal; guvernul Statelor Unite i-a dat un nume simbolic: “General George Pomuț”. Navaamericanăs-a aflat în exploatare până în anul 1970.
La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului american de origine română George Pomutz ca pe unul dintre cei care au făuritAmericade astăzi.
La data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în fața Catedralei ortodoxe române cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din orașul Cleveland (Ohio, SUA).
Pentru admiratorii lui Pomutz din România a apărut în ultima perioadă ideea eronată, susţinută şi de presă, cum că, acesta, graţie poziţiei ocupate la consulat ar fi jucat un rol vital în cumpărarea provinciei Alaska. În realitate, guvernul Statelor Unite demarase tratative în acest sens încă din 1861, întrerupte din cauza războiului civil. În martie 1867, Secretarul de Stat, William H. Seward, la îndemnul senatorului de Massachusetts, Charles Sumner şi a generalului Henry W. Halleck, a făcut achiziţia. În conformitate cu arhivele Departamentului de Stat al Statelor Unite, ultimele detalii ale tranzacţiei au fost puse la punct în Rusia de ambasadorul Clay şi asistenţii acestuia. În toate aceste documente nu apare nici o referire privitoare la implicarea generalului George Pomutz, în această afacere. În calitate de consul, Pomutz nu avea atribuţii în cadrul ambasadei, aflată în apropierea consulatului, cu excepţia momentelor în care putea fi chemat, ipotetic vorbind, să dea o mâna de ajutor în calitate de translator, abilităţile sale fiind bine cunoscute.
Aşadar, numele lui George Pomuţ nu apare pe nici un act oficial care să ateste faptul că el ar fi negociat, perfectat sau ca măcar s-ar fi aflat în aceeaşi încăpere cu semnatarii documentului prin care Alaska a trecut în componenţa Statelor Unite ale Americii.
sursa: http://www.hetel.ro/index.php/2011/03/2796/
Sunt foarte mulți cei pe care îi deranjează povestea lui POMUȚ și, în general, îi deranjează toata poveștile frumoase cu eroi români! Mi-aduc aminte, la Olimpiada de la Montreal, a existat o tentativă în presa maghiară de a o scoate pe Nadia Comăneci unguroaică!… Întreb: de ce americanii au considerat că numele lui Pomuț merită să fie dat unui vas de război important în WW2? Ce alte servicii a făcut Pomuț?
Deseori, de cele mai multe ori, în actele diplomatice, nu apar semnăturile și numele adevăraților artizani! E lucru sigur că Alaska nu s-a vîndut de azi pe mâine! Că au contribuit mai mulți la această reușită. Unii mai mult, alții mai puțin! Din comentariul dvs răzbate o idiosincrazie la „românescul din lume” care mă întristează!…
Pe acest site veți găsi – nu mai știu în ce text, un cuvînt de laudă încântată pentru gestul făcut de antrenorul echipei de polo a Ungariei la Olimpiada de la Berlin… Cunoașteți subiectul? Un gest superb! M-am bucurat că l-a făcut un bozgor …de-al nostru! Mi-aș fi dat palme singur dacă aș fi ascuns fapta atât de frumoasă a cuiva pentru că este maghiar sau țigan!
Voi reveni! Este simptomatic comentariul dvs pentru foarte mulți care nu știu să se bucure de ce se întâmplă în jurul lor!
Când a luat premiul Nobel un scriitor din Ungaria mi-a părut rău să aflu că nu era maghiar, că nu era „bozgor”!
Probabil că eu nu sunt normal!
Situatiile trebuiesc raportate la timpul istoric. Oamenii si faptele lor la contextul istoric si cel personal. Aceasta pentru a fi impartiali.
Foarte interesante opiniile comentatorilor!
Voi mai trece pe aici!
Este posibil ca G.Pomutz sa fi fost cu un erou al revolutiei maghiare si al Statelor Unite ale Americii…
Din punctul de vedere romanesc, in cel mai bun caz, numele lui poate fi uitat.
De ce?
Sa ne amintim:
– In revolutia de la 1848, idealurile „democratice si liberale” ale lui Kossuth erau rezervate natiei maghiare.
Dreptatea si liberalismul erau doar pentru “dulai”, nu si pentru “catei…
Te asimilai natiunii “maghiare”, bine, nu te asimilai, erai starpit!
– Asa incat, romanii nu aveau ce alege, pentru a continua sa existe ca natie s-au aliat cu imperialii-austriecii, cei care pentru moment promiteau sa ne respecte ca natie. Deci alianta cu imperialii a fost o necesitate sine qua non pentru revolutionarii roamni. Nu aveau alta alternativa daca voiau sa nu piara ca natie.
– Lucrurile acestea sunt mai mult decat cunoscute, mai mult decat evidente pentru istoriografii romani…
Azi, mai mult decat acum 20 ani, se incearca a se gasi punti de legatura intre roamni si unguri. Si ele exista, sunt numeroase!
Dar exemplul unor etnici romani care au luptat impotriva propriilor conationali este gresit ales, e prea legat de moarte si prea patat de sange! Nu asta este puntea de legatura!
Si inca ceva, in judecatile cu privire la caracterul unor revolutii trebuie sa se tina seama de conditiile concrete ale epocii, de actiunile si consecintele pe care acestea le-au avut. Si mai ales sa nu eludam adevarul istoric colorandu-l in roz, gen“las’ca unii roamni au luptat de partea ungurilor, ba unii maghiari au luptat de partea romanilor”! Adica, altfel zis, hai sa inghitim de-a valma totul, ca doar si ei aveau renegatii lor!
– Se incearca azi sa se acrediteze ideea caracterului reactionar al revolutionarilor romani de la 1848.
Si, cand spun “romani”, ma refer la acei romani care au sprijinit si au luptat pentru emanciparea natiei romane , pentru supravietuirea acesteia si impotriva asimilarii fortate care ii erau “oferite” la 1848 de catre revolutia maghiara.
Si NU LA ETNICII ROMANI CARE AU ACTIONAT CA LOIALI LUPTATORI AI REVOLUTIEI MAGHIARE!
Acestia pot fi pomeniti ca „eroi ai natiei maghiare”, etc, etc, dar acesti renegati nu sunt ABSOLUT DELOC un motiv de mandrie pentru romani! Dimpotriva!
Nu-i pot considera eroi pe renegatii romani care au trecut in revolutia de la 1848-49 de partea lui Kossuth. Pentru simplul motiv ca erau de partea asimilarii. Mai este nevoie sa amintesc cum au fost macelariti romanii in numele idealurilor maghiare de „DEMOCRATIE SI LIBERALISM”? Sau cati au fost macelariti (peste 40.000!)?
Incercati sa numarati pana la 40.000 intr-o zi:
„Un roman ucis, doi romani ucisi………. zecemii…. douazeci de mii… treizecidemii……… patruzeci de mii de romani ucisi….”
Nimeni nu va face acest exercitiu. Este imposibil si INSUPORTABIL!
Si tot imposibil si INSUPORTABIL este sa accept ca „erou” pentru natia romana pe un renegat roman care a fost cu trup si suflet de partea UCIGASILOR conationalilor sai. Si nu numai atat, a fost un vajnic luptator cu arma in mana impotriva conationalilor, un ucigas al romanilor care luptau impotriva asimilarii maghiare si pentru supravietuire si emancipare!
Si asta, (cica!) in numele unor asa-zise idealuri de „democratie si liberalism”!
G.Pomutz a avut libertatea de a opta pentru un ideal pe care l-a urmat…
Putin ma intereseaza ca acest(-e) ideal (idealuri) politice coincideau cu faptul familia si mai apoi el doreau sa traiasca tot mai bine si mai bine mutandu-se tot mai spre vest si iar spre vest (vezi traseul: Sacele/Brasov – Gyula – Budapesta – Viena – SUA – Sankt Petersburg…). In fond, nu e nimic condamnabil in “Ubi bene, ibi patria”…
Apoi a fost un loial si merituos catatean al Statelor Unite. Sa fie onorat in Ungaria, in SUA!
ABSOLUT NIMIC RAU IN TOATE ACESTEA!
Dar nu ma misca nici negru sub unghie faptul ca a avut origini romanesti.
Imi pasa prea putin ce rasa, ce etnie, ce natie, ce radacini are un individ care a fost de partea dusmanilor, ba chiar mai mult, care a fost unul din ucigasii poporului meu.
IAR CA SA FIU MANDRU CA SUNT ROMAN SI EU CA SI G. POMUTZ…., AR TREBUI SA FIU SI DECEREBRAT!
Pentru romani, dupa 1849 el nu a mai insemnat niciodata absolut nimic. Pentru ca nu a reusit sa faca absolut NIMIC BUN pentru propriul popor!
A facut pentru el insusi, pentru natia ungara, pentru americani, pentru oricine, dar nu a facut NIMIC BUN pentru romani.
DIMPOTRIVA!
Din punctul de vedere al romanilor a fost un biet renegat plasat ideologic / politic dar si fizic de partea ucigasilor propriilor conationali.
Spun asta facand un mare efort de a fi bland in exprimare.
In 1848-49, G.Pomutz a fost partizanul unor idealuri frumoase pentru unguri, idealuri avand drept consecinte pentru romani peste patruzecidemii de morti…
Tot in numele unor prea-frumoase idealuri am trait (pe post de cobai, nu de observatori neimplicati!) si experimentul comunist.
Si tot in numele unor prea-frumoase idealuri pentru poporul german, Europa si lumea au trait experimentul “ciumei brune”…
Faptul ca acum numele lui G.Pomutz este vehiculat in sus si in jos pentru a ilustra “PR(i)ETENIA” dintre popoarele roman si american, astea sunt doar stangacii politice dambovitene, lucruri de circumstanta, forme fara fond ce-mi amintesc de TOVARASUL cu “pre(i)tenia dintre popoarele roman si poporul X”….
Acum 23 de ani se invoca internationalismul proletar, acum se invoca ideile europeiste, mondializarea si alte idei-marioneta…
Iatä o istorie foc de interesantä, care argumenteazä (cu fapte) teoria (de bun simţ) cf. cäreia istoria relaţiilor dintre românii din Regatul Maghiar si etnicii ungurii din aceeasi ţarä NU a fost neapärat una a confruntärii interetnice, ci, iatä, si una a conlucrärii (cu accente simbiotice) pe diverse planuri.
Reţin: „a luptat în Revoluţia de la 1848, de partea lui Ludovic Kossuth şi împotriva lui Avram Iancu. Mulţi români din Ungaria au făcut la fel, deoarece idealurile revoluţiei maghiare erau unele democratice şi liberale, în timp ce trupele de moţi ale lui Avram Iancu erau considerate de aceşti oameni drept sprijinitoare ale reacţiunii austriece. De altfel, şi în armata lui Avram Iancu au luptat maghiari împotriva lui Kossuth. Aşa ar fi trupele de lăncieri din Bogata de Mureş, organizate de prefectul Câmpiei Transilvaniei, protopopul greco-catolic Nicolae Vlăduţiu”.
Să dau doar două exemple similare cu a lui Pomuț.
Cam toți românii bănățeni au luptat de partea ungurilor la 1848-1849. Eftimie Murgu a fost printre ei.
Sigismund Borlea a fost moț, fiu de preot. În timpul Revoluției de la 1848 aderă la ideile revoluționare a lui Kossuth, activează în Dieta de la Debrețin și face parte dintr-un regiment de honvezi. A fost cel care a comandat placa de la mormântul lui Avram Iancu.
Foarte curios. Niciun comentariu pana il postez pe al meu. Ma si intreb, de ce i-or interesa pe romani de evrei(vezi multimea de commentarii la topicurile privindu-i pe evrei de pe acest site) si nu-i intereseaza de romanii care reusesc sa ne faca sa fim mandri ca suntem romani ? Chiar foarte ciudat.
Ha, chiar si eu (polemist traditional pe marginea articolelor pe teme evreiesti) am avut cam acelas sentiment …
De ce să fiu mândru că sunt român? Este doar o întâmplare că m-am născut făcând parte din această etnie. La fel de bine puteam să mă nasc islandez sau argentinian. După logica ta ar trebui să fiu mândru că sunt blond, am ochii albaștri și A2 grupa sanguină.
Prefer sa fiu mandru de realizarile mele personale.