Un concurs de împrejurări, pe un fond mai general – căci am mai vorbit în revistă despre puterea, manifestată uneori sau, în mare parte, potențială, a ceea ce numim, nu tocmai potrivit, diasporă românească (prefer mai exactul, chiar dacă mai puțin expresivul „exil economico-psihologic”, pentru a aminti motivele risipirii în lume a aproape cinci milioane de concetățeni), despre românismul, ca să nu spun direct patriotismul, românilor plecați de-a lungul și de-a latul lumii (a se reciti textul de luna trecută), despre dorul de țară, de limbă, de familie (dacă aveți îndoieli, reascultați-l pe Tudor Gheorghe dând glas Colindului celui fără de țară, al lui Adrian Păunescu, și imaginați-vă că vă aflați undeva unde nu este iarnă, sau nu este Crăciun, sau nu sunt colinde de Crăciun, colinde ca la noi – și, vă asigur, mai peste tot este astfel). Dintre „împrejurări”, menționez două care vor parcă să probeze încă odată că „nimic nu este întâmplător”, desenând o diagonală peste hartă, peste harta României grănițuite, vorba inspirată a regretatului academician Alexandru Surdu, dinspre Serbia până în Bucovina de nord, din Voievodina la Cernăuți: articolul seniorului Ion Andreiță publicat chiar în numărul de față, referitor la capătul de sud-vest al diagonalei amintite, și o Scrisoare deschisă către „Onorata Comisie DRP de evaluare a proiectelor pe anul 2021”, semnată de Ștefan Hostiuc, „membru al Uniunii Scriitorilor din România, fost redactor-șef al fostei reviste Mesager bucovinean cu public țintă Comunitatea istorică românească din Ucraina”.
Scrisoarea circulă pe internet, merită căutată, pentru că semnalează, pe de o parte, situația mereu mai grea a românilor din partea Bucovinei rămase în Ucraina (a se vedea, în numărul din octombrie 2020 al revistei, printre altele, încercările prin care a trecut și trece scriitorul cernăuțean Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române), pe de alta, slaba implicare a României în ajutorarea românilor din afara țării, cu precădere a celor din jurul granițelor, unde lucrurile sunt mai grave. Românii din Serbia sunt numiți vlahi, unii își zic ei înșiși astfel, uneori cu variante, prin Bulgaria situația este și mai tranșantă, cei din Ucraina au tot mai puține grădinițe, școli și publicații în limba română – despre încetarea sprijinirii revistei Mesager bucovinean de către Comisia DRP/MRP este vorba în scrisoarea dlui Ștefan Hostiuc. RP înseamnă, desigur, „românii de pretutindeni” (altă sintagmă ciudată, nu știu cum s-ar putea spune mai bine, dar asta chiar sună… „împrăștiat”), iar textul este subintitulat, literar-ironic, „Cuvânt de mulțumire în loc de contestație, prin care redactorul-șef al publicației căzute în dizgrația Domniilor Voastre a răspuns la primirea Marelui Premiu Bucovina al Societății Scriitorilor Bucovineni (Suceava) pentru activitatea desfășurată în vederea promovării spiritualității bucovinene în paginile revistei Mesager bucovinean”. Să ne reamintim că este vorba de Cernăuții atâtor nume sonore ale culturii române, de la Aron Pumnul la Paul Celan, cel de-al doilea dat și în Scrisoare ca exemplu al vremilor, ce par duse de-acum, de toleranță multiculturală în Bucovina.
Nu știu rațiunile pentru care MRP sistează sprijinul pentru revistă, chiar după ce redactorul ei șef fusese premiat, nu știu multe alte lucruri, dar am în minte câteva evidențe. Alte țări își promovează și își ajută activ, pe alocuri chiar agresiv, uneori la propriu, conaționalii din afara granițelor. România nu numai că nu face asta, deși este înconjurată de români (N. Iorga), deși are cea mai numeroasă emigrație din Europa, dar, de dragul Europei așa-zis unite sau al altor interese conjuncturale, părelnice multe, cedează, semnează, acceptă, trece cu vederea, uită. Sigur, se adaugă și moleșeala statului român, parazitat de politicianism, oengisme, comoditate, mediocritate. Mai am în minte și scrierile altui mare român plecat în lumea de lumină, Nicolae Dabija, despre suferințele românilor din Basarabia, pe vremuri, trimiși în Siberia sau chiar împușcați pentru că vorbeau românește, puși în ultimele decenii în fața diversiunii-aberație cu „limba moldovenească” (și Stalin era citat ca „mare lingvist”, nu-i așa?).
Și totuși… Privind istoria mai de sus, privind poporul român mai în suflet, revin la optimismul enunțat în titlu. Citez o frază din cartea Nașterea Daciei de Florin Horvath (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2019; apropo: hrvat = croat, în limba croată, literele adăugate având motivări maghiarizante prea bine știute): „Dacii au fost singura seminție europeană cu neclintită și netulburată continuitate în cele trei dimensiuni ale ființei sale: în timp, în credință și în spiritualitate” (pag. 158). Un lung și profund eseu poate pleca de aici. De la Orfeu, Zalmoxis și Legile Belagine la ortodoxie și dreptul cutumiar, de la Biblie la Dacia edenică a lui Miron Scorobete, trecând prin Densușianu, Vasile Lovinescu, Mircea Eliade, de la Cucuteni la ouăle încondeiate și „râurii” de pe altițele iilor muscelene, de la Miorița la Meșterul Manole și la Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de la miturile primordiale la particula IO din numele voievozilor, de la basme, proverbe, colinde, tradiții, călușari la Eminescu și alți români-prototip, hiperboreeni de la înfățișare la faptă. Și multe, multe altele…
Un eseu care se scrie singur… Prin suferința dătătoare de tărie a românilor de pretutindeni, din jurul granițelor în primul rând, de peste tot din lume, din țară! Cu toții, îndărătnicindu-se în a supraviețui întru neam, întru românism. Amintindu-și de unde vin, știind că privesc Roma de sus, de la înălțimea Columnei-certificat-de-naștere și a Arcului lui Constantin, crezând în tradiția din munte (și din inimă) și perpetuând-o, strângând din dinți, dar știind că „nu de supărare e loc, ci de puterea și dorința de a face ceva pentru acest neam” (pag. 199 din aceeași Naștere a Daciei).
Subiect pentru un alt eseu: ce ne lipsește, puterea sau dorința?…
Și, până când?…
Post scriptum: Îl rog pe cititor să mă creadă că aceste ultime rânduri sunt adăugate după punerea în pagină a editorialului și a textului de mai sus al lui Eminescu, ales la rând, cronologic, din publicistica sa. Nu se putea potrivire mai bună – dar nu eu le-am potrivit! Căci, toate-s vechi și nouă toate… Rămâne întrebarea: până când?…
La prima întrebare : Ce ne lipsește ?
În acest război total care acum se desfășoară la vedere, ne lipsește Credința tare, spiritul de sacrificiu, un corp de mărturisitori disciplinați, cu o ierarhie bazată pe valorile eterne și capacitatea de jertfă, cu conștiința răspunderii în fața lui Dumnezeu, și mai ales o personalitate cu har, în jurul căreia să se adune lumea.
La întrebarea: Până când?
creatura nu poate răspunde, ci doar Creatorul.
SPRE O LUME LIBERĂ
– intaresteti bunul simț
Agregat de CD
Aproape toate lockdown-urile/izolarile globale ar înceta dacă politicienii ar aplica concluzia logica, de bun simt a unei instante de judecata si nu ar raspune doar la comenzile marei finate. Solidă din punct de vedere științific hotararea Instanței Portugheze răspuns la situatia creata acest virus în curs de desfășurare.
Judecătorul Ramos de Almeida și judecătorul Paramés au declarat, în hotărârea lor:
„Pe baza dovezilor științifice disponibile în prezent, acest test [testul RT-PCR] este în sine incapabil să determine dincolo de orice îndoială rezonabilă că pozitivitatea corespunde de fapt infecției cu virusul SARS-CoV-2, din mai multe motive, dintre care două sunt esențiale (la care ar trebui să se adauge problema standardului de aur, care, datorită specificității problemei respective, nu va fi luată în considerare aici): fiabilitatea testului depinde de numărul de cicluri utilizate; fiabilitatea testului depinde de încărcătura virală prezentă.”
Pentru vorbitorii de portugheză, iată transcrierea portugheză a hotărâri in original:
http://www.dgsi.pt/jtrl.nsf/33182fc732316039802565fa00497eec/79d6ba338dcbe5e28025861f003e7b30
Autorul britanic al cărții „O lume nouă bravă”, Aldous Huxley a emis avertismente cetățenilor lumii de a se pregăti pentru tiranie în urmă cu mai bine de 60 de ani. Din cauza “neatentiei” noastre de atunci, astăzi suferim consecințele demiterii noastre. Nu contează dacă locuim în Brazilia, Croația, Liban, Algeria, România, Germania, Franța, Marea Britanie, Chile, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, Canada, SUA sau suntem rezidenti al oricărei alte națiuni, avertismentele se aplică tuturora.
Desigur, abordarea intelectuală nu este doar de a accepta tot ceea ce spune un autor ca adevăr complet, sau de a ingera complet cuvintele scrise într-o carte publicată în 1932 ca Evanghelie, pentru că, ca toată lumea are un bun simt al sau care ne dicteaza masura adevarului. Cuvintele lui Aldous Huxley sunt extrem de importante pentru a constata macar acum cat ne pasă de viitorul familiei, prietenilor și celor dragi, mai ales în lumina vremurilor și circumstanțelor care s-au întâmplat deja.
Aldous Huxley ne-a avertizat si în cealaltă carte „Brave New World Revisited” – “O lume noua brava –revizuita” cu privire la proiectul pe care oligarhii din Marea Britanie îl foloseau în anii 1960, care reușeau deja să-i convingă pe iobagi să-și iubească servitutea față de oligarhi, acționând ca agenți de supraveghere și monitorizare pentru o oligarhie opresivă. Dar noi am ignorat complet avertismentele sale și acest lucru ne-a condus la circumstanțele noastre actuale de astăzi.
Vaclav Havel, un disident celebru ne-a avertizat, de asemenea, în eseul său „Puterea celor neputincioși” cu privire la următoarele: dacă omenirea rămâne tăcută de teama consecințelor negative asupra vieții personale, în timp ce încă mai are șansa de a se uni sfidând pentru binele viitorului fiecăruia, atunci omenirea merită viitorul sumbru pe care li se garantează că îl vor primi fiind tăcuți atunci când sfidarea/revolta era încă posibilă”.
Suntem la Rubicon acum. Ce alegere veti face?
Veți fi de partea umanității sau veți fi în complicitate tacită, de partea, a oligarhilor de guvernământ?
Dacă ai un copil sau plănuiești să ai copii, vei putea să privești acel copil în ochii lui și să-i spui că ai făcut tot ce ai putut pentru a face lumea un loc mai bun pentru el?
Toate acestea sunt întrebări foarte dure, dar si importante pe care trebuie să ni le punem cu toții, nu mâine, și mai ales nu peste ani, timp în care va fi prea târziu să punem aceste întrebări. Trebuie să ne punem aceste întrebări chiar acum.
În cele din urmă, dacă terminați de citit acest articol și vă intereseaza, faceți clic si trimiteți acest articol fiecărei persoane pe care o cunoașteți. Conștientizarea și educația sunt mecanismul prin care putem întoarce si anihila calea distructivă pe care suntem conduși de oligarhii globali.
Este nevoie de acțiune pentru a crea un viitor mai bun.
Vă rugăm să fiți unul din cei care doresc să fie in actiune.
Sa ne ajute Dumnezeu.
Americanii au fugit din Afganistan si si-au lasat tehnica balta talibanilor si pentru asa ceva ne vom trezi cu un val de refugiati care vor fi colonizati in Romania. La fiecare razboi de pe planeta in Romania sunt colonizati zeci de miii de refugiati care incalca Constitutia Romaniei si sunt tratati ca cetateni privilegiati si noi, cei de aici, cetateni de mana a doua….
Armata americana si-a predat tehnica talibanilor si incercati sa numarati masinile abandonate de americani talibanilor! Ce se ascunde in fata unei asemenea fugi? Tradarea Pakistanului si un razboi total intre americani si de cealalta parte pakistanezii aliati cu iranienii? Fiecare refugiat ar trebui tratat ca un inamic si expulzat pentru ca in spatele fiecarui refugiat se ascunde un potential terorist chiar si in spatele celor victimizati cu povesti siropoase….
https://fb.watch/7wOjqp9yuo/