George Duca și legionarii

Publicat de |2018-07-18T17:45:46+00:0018 iulie 2018|Doctrină naţionalistă, Legionarii în eternitate|

Umanistul sas Georg Reicherstorffer vedea la valahi simptomele unei frenezii regicide. Radu Silaghi-Dumitrescu publică, pe Matricea Românească, o replică despre asasinate politice la români şi despre cât de frecvent au ele loc aici, în comparaţie cu alte neamuri.

Dl Radu Pârvu îmi trimite un text, al dlui Radu Silaghi-Dumitrescu, publicat pe site-ul Matricea Românească, și mă invită să corectez afirmația domnului profesor de la UBB din Cluj Napoca, potrivit căruia legionarii ar fi fost fasciști. Totodată domnul Radu Pârvu îmi cere părerea despre asasinarea lui George Duca. Toată discuția fiind prilejuită de problema pe care și-o pune autorul clujean, stârnit de aprecierea umanistului sas, lăsată posterității ca o pecete dezonorantă. Lipsa de temeincie a acestei aprecieri este demonstrată de  domnul profesor cu date statistice și comentarii suficient de pertinente.

Discuția despre legionari, că au fost sau nu fasciști sau naziști, nu este pentru mine ușor de abordat. Persoane mult mai informate decât mine au demonstrat deja autenticitatea Mișcării Legionare ca fenomen născut din realitățile românești, din tradiții și idealuri dintre cele mai autentice ale poporului român. Astfel că acest subiect nu-l pot aborda mai bine decât au făcut-o deja alți autori.

Mă simt capabil să abordez problema asasinatului lui George Duca, desre care am scris deja mai multe pagini chiar pe acest site. Iată câteva, sper să-i fie de folos dlui Radu Pârvu:

.

I.G. Duca: „Mi-am semnat condamnarea la moarte!”

I.G. Duca: „Mi-am semnat condamnarea la moarte!”

În disperata campanie de presă pe care Quintus a girat-o moral împotriva lui Marian Munteanu, s-a pomenit de mai multe ori numele lui I.G.Duca, fostul prim ministru liberal, a cărui memorie nu a fost suficient de respectată într-un text semnat de Marian Munteanu în urmă cu vreo 25 de ani!…
Respectul față de oricine, cu atât mai mult față de un personaj politic important, nu poate funcționa decât mână în mână cu o informare corectă, dacă e cazul o documentare, asupra personajului.
Am intrat pe Google și am citit și un interviu dat de dl Quintus pentru „Adevărul”, din care am înțeles cât de mare este admirația domniei sale pentru Ghiță Duca. Așa îi spuneau unii apropiați: Ghiță… Unul dintre acești apropiați, prieten de familie cu I.G.Duca, a fost și Constantin Boceanu, persoană de care m-am simțit legat, în ciuda diferenței de vârstă și rang social!… Am publicat – și republicat, pe acest site câteva texte în care l-am pomenit pe îndelete pe marele boier, autenticul boier care a fost Titi Boceanu. Drept care, între Titi Boceanu și Ionescu Quintus, dacă se pune problema creditului moral, al meu este total pentru fostul magistrat Constantin Boceanu: 13 ani în temnițele comuniste. Omul care a disputat ultimul duel, înainte ca duelul să fie interzis prin lege! Singurul fost pe care l-am auzit vorbindu-l pe Țuțea de rău!… Avea statura necesară!
…Quintus al nostru deplânge asasinarea lui Duca. A fost coleg de clasă cu doi dintre cei trei „asasini”, dintre nicadori! S-ar fi cuvenit să ne lase o mărturie mai amplă despre colegii săi cu care n-a reușit să fie și camarad!… Dar este bun și puținul pe care-l consemnează. Se înțelege din acest puțin că nu este vorba de niște derbedei, niște psihopați, niște tarați! (A se vedea interviul)
În schimb, când vorbește de motivele pe care nicadorii le-ar fi avut ca să-l împuște pe bietul Duca, domnul Quintus se dovedește un martor pe care nu poți conta. Potrivit lui Quintus al liberalilor de azi I.G.Duca a fost asasinat drept pedeapsă pentru că a desființat Garda de Fier!…
Mințiți, greșiți sau aiurați, domnule Quintus! Să spui că acesta este motivul pentru care trei flăcăi de ispravă, dintre fruntașii generației lor, sacrifică totul, își sacrifică tinerețea și viața pentru a sancționa desființarea unui partid, este o prostie, o nerușinare și o impietate. Este exclus ca acest Quintus, un fel de al cincilea la căruță!, să nu cunoască adevărul, anume că au fost altele motivele și păcatele lui Duca pentru care și-a binemeritat glonțul pedepsitor, glonțul legionar sortit trădătorilor!
Da! Duca a fost considerat de legionari un trădător! Și nu numai legionarii l-au considerat a fi un trădător de Țară și de Neam! Însuși Duca știa că a trădat și că pedeapsa va veni implacabilă!…
Invoc în acest sens mărturia lui Constantin Boceanu. Mărturie pe care am mai publicat-o de câteva ori. Constantin Boceanu, prieten de familie cu Duca, a aflat de la sora acestuia, după asasinat, cuvintele pe care le-a rostit I.G.Duca atunci când a ajuns acasă după ce în dimineața acelei zile „semnase”! Fusese avertizat să nu „semneze”, avertizat în termeni clari, inechivoci, că dacă va „semna”, va plăti cu viața! Fusese avertizat de generalul Zizi Cantacuzino, mentorul spiritual al tineretului legionar: „Ghiță, băieții nu te vor ierta dacă semnezi!”
Și cu toate astea, primul ministru al României „a semnat”!… Și-a semnat condamnarea la moarte!..
Ce a semnat I.G.Duca? A semnat un document prin care accepta încetățenirea în România a 300.000 (trei sute de mii) de emigranți, de refugiați!…
Păi mâine, dacă Dacian Cioloș, un Boc sau un Năstase, ar semna pentru încetățenirea a 300.000 de emigranți, credeți că nu s-ar găsi haiducul care să-l avertizeze că-și pune viața în primejdie?!… Sunt sigur că s-ar găsi nu unul, nu trei, ci câteva sute!… Printre care și vreo vechitură expirată ca subsemnatul!
Nu persecuțiile și abuzurile săvârșite împotriva legionarilor, reale și inadmisibile, au dus la asasinatul de la Sinaia! Ci loviturile date de Duca în inima și obrazul Neamului! Așa au resimțit tinerii aromâni purtarea lui Duca față de aromânii din Grecia!… Regimul despotic din Grecia îi obliga pe aromâni să se declare greci, să renunțe la orice aspirație de a-și păstra identitatea etnică. Guvernul I.G.Duca nu a găsit cu cale să intervină în vreun fel în apărarea românilor din Grecia! Iar când guvernul grec a trecut la represalii, la București nu s-a înregistrat nicio reacție oficială!…
Câteva sute de familii de aromâni, care nu au acceptat să se declare greci, au fost expulzați din Grecia, adică au fost scoși din casele și avutul lor și „deportați” la Salonic, în port, pe chei, să vină vreun vapor din România și să scape Grecia de români!… Ultimii români din Grecia!… Iar vaporul din România nu se grăbea să ajungă la Salonic! Stăteau bieții machidoni sub cerul liber, era deja iarnă, neputincioși și umiliți, batjocoriți de grecii din port!…
Multe familii de armâni din Grecia aveau copii studenți la București! Majoritatea înscriși în singurul partid care arătase că îi pasă de soarta românilor din țările învecinate!… Cum să nu se ivească dintre acești tineri aromâni răzbunătorul?! Vasăzică pe românii din Grecia, care renunță la casa și pământul lor de dragul identității de român, guvernul Duca nu se grăbea să-i aducă în Țară, nu le oferea nicio garanție sau măcar promisiune în acest sens! Dar pe cei 300.000 de emigranți, care nu aveau nimic comun cu Țara, cu Neamul, îi primea! Semnase documente și declarații de bun venit în România! România, țară pentru veneticii de oriunde, nu și pentru români!…
Așa se face că printre cei trei nicadori pedepsitori, doi erau aromâni!… Nepăsarea lui Duca – descendent al unor fanarioți, față de soarta românilor din Grecia a cântărit foarte mult în decizia finală!
A cântărit, adăugându-se la semnătura pusă de Duca pe documentul de acceptare a emigranților!… 300.000 sau, în altă versiune, 60.000 de familii de comuniști germani, expulzați din Germania pentru vederile lor politice. Faptul că erau evrei acești comuniști, poate fi considerat un simplu detaliu! Nu revelator!
Duca a fost victima nu a legionarilor, ci a celor care l-au constrâns să semneze! Căci Duca fusese avertizat să nu semneze, că face un rău imens Țării prin semnătura sa!… Cine se face vinovat de faptul că Duca, împotriva voinței sale a semnat, domnule Quintus? Ne puteți răspunde la această întrebare?
Domnul Quintus poate să răspundă la această întrebare, dar este constrâns să tacă! Obligat! A jurat să tacă pe acest subiect!… Nu avem ce discuta în plus! Tace, obligat să tacă, așa cum a vorbit împotriva lui Marian Munteanu, fiind obligat s-o facă!… E nasol să ajungi la 99 de ani de obediență! De ascultare! A meritat, domnule Quintus?
Câteva cuvinte despre nicadori!… Le scriu cu emoție!… Gestul lor îmi aparține și mie! Mi-l asum! Așa cum, în fragedă copilărie, când am aflat de povestea lui Mucius Scaevola, n-am mai putut s-o uit, făcând-o reper de conștiință, de identitate! Da! Nicadorii se înscriu în tradiția lui Mucius Scaevola!… La fel și decemvirii!… Și unii, și alții, aveau asupra lor un singur revolver. Un singur cartuș! Dar la anchetă s-au declarat toți autori ai asasinatului! Au vrut astfel să se știe că asasinatul lor era impersonal, era pedepsitor în numele întregii comunității!
Să-i mai pomenim o dată pe acești mucenici ai dragostei de Neam și Țară:
Cei trei nicadori din decembrie 1933:
Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace.
Decemvirii din iulie 1936 s-au numit:
Ion Caratănase, Iosif Botânzan, Ştefan Curcă, Ion Atanasiu, Bogdan Gavrilă, I.G.State, Ion Pele, Radu Vlad, I.Trandafir şi Ştefan Georgescu.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească!
*
Nota bene: în fond, cazul Duca ne pune în fața unei probleme de teorie a dreptului deja rezolvată: legitima apărare! În legitimă apărare ești îndreptățit la orice gest și act săvârșit pentru a te apăra de agresor!… La data aceea, în decembrie 1933, cel agresat era poporul român! Nicadorii – iar decemvirii într-o măsură mai mică, s-au simțit solidari cu nevoile și suferințele Neamului românesc, agresat pe față de politica lui Duca. Avem sau nu un caz de reacție în legitimă apărare a intereselor naționale? Eu cred că da! Firește, e de discutat! La fel cum, introducerea pedepsei capitale în codul penal, pentru faptele de înaltă trădare, mi se pare o măsură corectă și imperativă în anumite condiții istorice. Aceste condiții erau întrunite în 1933, la fel ca și azi!… A cere introducerea pedepsei capitale nu înseamnă instigare la crimă, cum cred unii! Discutăm!

Ion Coja

Buriaș, 15 mai 2016