Aha…Dar acuzațiile aduse lui Brâncuși în aula Academiei de acest distins moralist,în ce categorie de mentalități le-am putem așeza?
Novatoare și creativă bănuiesc,atâta vreme cât
popoarele nordice s-ar rătăci în păduri nemarcate
iar cele din sud,respiră doar înjurături scuipând
coji de semințe…
Da, folosirea acronimelor este foarte sugestivă, chiar dacă nu cu asta trebuia să încep.
Paralela în timp, arată cât de mult a evoluat conştiinţa omului educat.
Un paradox, dacă este să ne gândim că am definit cultura ca fiind ceea ce-ţi rămâne după ce ai uitat tot, iar civilizaţia drept cultură în acţiune, comportamentul firesc al omului de orice fel.
Sunt lucruri care se învaţă şi comportamente care nu se aplică. Aici ne referim la educaţia celor şapte ani de acasă dar şi la modelele pe care ne bazăm în formarea personalităţii.
Nimic, dar absolut nimic nu poate schimba sau determina comportamentul unui om (nu convingerile) cu excepţia fricii.
Dacă se găseşte cineva printre Dvs. care să mă dovedească precum exagerat, mincinos, neinformat, orice formă de combatere a ceea ce am afirmat, va contribui major la înţelegerea comportamentului abuziv sau ilegitim al politicienilor români.
Dupa ce ai uitat toate convenientele, nu cultura ramane, ci instinctul, inscrisul din gene. Iar a uita de convenientele sociale inseamna necivilizatie, instrainare de interesele Cetatii.
De acord, pt. politicieni, frica ar trebui sa le fie mereu intretinuta!
@Remarca
Opinia dvs. este una originală şi în linii mari corectă dacă nu ar pleca de la premise arbitrare.
Cultura nu poate fi confundată cu convenienţele. Acestea pot fi cel mult norme, directive sau reguli de comportament, generic denumite cutume.
Cultura reprezintă un tot în care detaliile generează imaginea de ansamblu, armonia dintre singular şi general, TOTUL.
Precum într-un tablou sau TV screen, unde punctele(pixelii) amestecate din RGB dau paleta de culori, nuanţe şi intensităţi.
Legile Universului sunt puţine şi simple, cunoaştem doar câteva din care am făcut sute, pe baza cărora am creat dogme,….., paradoxal, în ştiinţă! Acolo unde ar trebui să ştim doar că nu ştim şi să căutăm permanent adevărul.
De aceea, instinctele ar trebui să reprezinte canefasul(structura) pe care să adăugăm o anume cantitate de informaţie(eventual structurată), prin care să construim viitorul.
În acest cadru, evident, aveţi dreptate.

„Ion Coja un insider al Securităţii”George Roncea in ziarul Curentul