11 Aprilie 2012
Mihail Bergman, fostul comandant militar al Tiraspolului, actualul reprezentant special al regiunii transnistrene în Rusia, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Publika TV despre implicarea armatei a 14-a în conflictul militar din 1992, lansând, totodată, o serie de declaraţii dure la adresa politicienilor moldoveni. În replică, generalul Ion Costaş, fost ministru al Afacerilor Interne şi al Apărării Republicii Moldova (1990-1992) a oferit un interviu pentru Moldova.ORG, în care comentează declaraţiile lansate de Mihail Bergman.

De ce revine Berman în politică şi prin ce se explică declaraţiile sale la adresa politicienilor moldoveni ?

Mihail Bergman atribuie responsabilitatea declanşării războiului de pe Nistru, în primul rând, politicienilor moldoveni. Evident nu sunt de acord cu dânsul. Fiind ofiţer de profesie, general (cu atât mai mult că am condus cele două ministere de forţă în anii 1990-1992), nu pot să nu polemizez cu Bergman. De remarcat că acesta, în interviul acordat pentru Publika TV, trece sub tăcere responsabilitatea politicienilor ruşi în dezmembrarea Moldovei. El nu suflă o vorbă (sunt sigur că nu e ceva accidental) despre rolului criminal jucat de Moscova la crearea artificială a entităţii secesioniste, numite rmn. Bergman nu spune nimic şi despre sprijinul masiv deschis (la acel moment) acordat de Moscova elementelor criminale din Rusia. Acestea au invadat Moldova la apelul lobby-ului imperial de a se ridica “unul ca unul”, acest soi de “patrioţi” dotaţi cu arme ruseşti întru “apărarea” slavilor din Transnistria contra “moldoromânilor fascişti”… Există destule documente şi mulţi martori vii care pot confirma sprijinul activ acordat separatiştilor din Tiraspol de unităţile militare ruse staţionate la acel moment în Republica Moldova. Din motive lesne e înţeles, Bergman nu îndrăzneşte să numească conducerea Rusiei, a Tiraspolul în calitate de părţi vinovate de moartea oamenilor în acel conflict armat.

Unele dezvăluri făcut de Bergman sunt “trase de păr”. În ce măsură deţine Bergman asemenea informaţii pentru a lansa aşa declaraţii ?

Un comandant militar de garnizoană nu este persoana care deţine informaţii secrete. Potrivit Regulamentului serviciului de garnizoană şi santinelă al Armatei Sovietice, în obligaţiile unui comandant de garnizoană intră funcţii tehnice mult mai prozaice – menţinerea ordinii militare şi a curăţeniei în zonele de dislocare a trupelor, să aibă grijă ca soldaţii şi ofiţerii să fie frezaţi  corespunzător, îmbrăcaţi decent, să respecte ordinea şi regulamentul privind vestimentaţia exterioară în garnizoana din subordine. Comandantul garnizoanei, fiind subordonat doar şefului garnizoanei Tiraspol (comandantului Armatei a 14-a), purta răspundere directă pentru modul în care militarii unităţilor garnizoanei execută cu stricteţe serviciul de patrulă-santinelă si respecta disciplina militară în garnizoană. Doar atât. Atunci când Bergman afirmă că opinia sa era hotărâtoare în aspectele pur militare, iar de aceasta ţinea cont însuşi comandantul Armatei a 14-a, generalul Iakovlev – evident că minte. Pentru Iakovlev, Bergman era ceea ce era conform funcţiei deţinute şi nimic mai mult. În diverse probleme comandantul armatei avea destui alţi specialişti cu pregătire militara net superioară celei pe care o avea Bergman.

Cu Lebedi – da, Bergman a avut o relaţie specială, i-a fost în acea perioadă consilier la “casa de nebuni”, denumită Tiraspol, în care “naşi” criminali au fost Smirnov, Antiufeev şi camarazii acestora. Când un fost comandant militar al Tiraspolului îndrugă despre careva valize nucleare, care s-ar fi aflat în Moldova, faptul îmi trezeşte stupefacţie. Mie, ca fost comandant de trupe, care a condus unităţi şi formaţiuni militare mari, povestea lui Bergman îmi trezeşte o mare nedumerire. Este vorba de amorse nucleare (în cazul dacă au existat în realitate?), care dacă se introduc în bomba nucleară, are loc iniţial reacţia chimică, care apoi duce la cea nucleară. Adică (pentru a înţelege esenţa fenomenului) ca şi amorsa pentru grenade. Prin ele însele, amorsele nu sunt arme, ele nu pot exploda, nu există nici o masă nucleară, ele nu pot produce lumină şi emanaţii radioactive, ceea ce are loc în cazul unei explozii nucleare. Pe cine contează Bergman cu asemenea poveşti? Cică i-a avertizat pe toţi de pericol? Şi se mai plânge de faptul că în Rusia, dispariţia “valizelor nucleare” nu a ingrijorat pe nimeni… Dacă ar fi existat o ameninţare nucleară, cred că Moscova nu rămânea indiferentă, ar fi întreprins acţiuni excepţionale. Toate aceste vorbe şi bârfe sunt “trase de păr” doar ca să trezească frică oamenii de rând şi cetăţenilor creduli din Republica Moldova! De ce îndrugaţi prostii, dle Bergman?

Bergman menţionează şi despre depozitele de la Colbasna…

În realitate, depozitele de la Colbasna  (Râbniţa – n.r.)  ameninţă construcţiile şi oamenii pe o rază de 4-6 km, pe când Bergman afirmă că ar putea arunca în aer o jumătate de Moldovă şi o bună parte din Ucraina?! Diletantism curat din partea omului care mizează pe diletanţi aidoma sie. Da, univoc, trebuie să ne debarasăm de acest armament aflat pe teritoriul R. Moldova, el a fost şi va fi totdeauna un pericol pentru populaţia civilă si siguritatea din regiune şi nu doar pentru ea. Dar să spui despre un fel de apocalipsă, ororile căreia le descrie Bergman, să sperii cetăţenii naivi din Moldova, aceasta e o aberaţie…

– Cum apreciaţi poziţia politică a lui Bergman?

El stă pe aceleaşi poziţii iluzorii pe care şi le-a format din 1990 şi anume că Transnistria nu va reveni niciodată în componenţa Republicii Moldova. Acest lucru este si de înţeles, deoarece Evgheni Şevciuk l-a numit reprezentant al autoproclamatei rmn la Moscova, deci trebuie să îndreptăţească încrederea în funcţia acordată de Şevciuk, să apere şi să propage în continuare ideea “statalităţii transnistrene”. Este vorba de separatismul direct, inepuizabil al multor lideri de la Tiraspol. Aceasta în timp ce în lume, ba chiar şi în Rusia s-au schimbat de atunci multe lucruri. Între timp, multe organizaţii internaţionale, chiar şi însăşi Rusia a recunoscut în mod repetat în cadrul forumurilor internaţionale că Republica Moldova este integră şi indivizibilă.        În anul 2005, spicherul parlamentului rus Ghenadi Seleznev a declarat la una din şedinţele Parlamentului R.Moldova că Moscova a susţinut în 1990-1992 crearea autoproclamatei rmn, deoarece, conform dânsului, exista un “real pericol” al reunificării Moldovei cu România. Curtea Europeană de la Strasbourg a recunoscut oficial că în 1990-1992 Rusia a săvârşit o agresiune împotriva statului suveran şi independent R. Moldova.

Nu pot accepta nici afirmaţia că problema transnistreană nu va fi rezolvată vreodată, aşa cum încearcă Bergman să-i convingă pe “cetăţenii naivi”.Bergman a fost doar comandant militar al Tiraspolului, nu comandant al Armatei a 14-a. Ba şi în funcţia de comandant al oraşului, acesta se face de asemenea responsabil pentru faptul că la garnizoana Tiraspol se furau arme şi muniţii din unităţile militare ale Armatei a 14-ea, inclusiv în unităţile militare ale garnizoanei încredinţate lui.

Bergman vorbeşte despre “proasta politică”, în primul rând, din partea Chişinăului…

Iarăşi este vorba doar de opinia lui privată, departe de a fi una obiectivă. După o serie de investigaţii, Curtea Europeană a concluzionat că a avut loc agresiunea Rusiei faţă de Republica Moldova. Chişinăul tindea să păstreze integritatea teritoriului său. Iar potrivit lui Bergman, de vină ar fi Chişinăul, deoarece şi-a dorit să menţină integritatea statului Republica Moldova. Rusia, pentru a-şi atinge propriile obiective imperiale în regiune, a contribuit la dezmembrarea Moldovei, a creat şi a susţinut puternic “rmn”, nu a ezitat să facă uz de orice instrumente şi metode. Ceea ce recunoaşte Bergman, e că Transnistria a fost inundată de toată pleava si de lumea criminala din toate colţurile fostei URSS. Din această declaraţie apare în mod logic întrebarea: cu cine am luptat noi în Transnistria? Cu cazacii, cu gardiştii, recrutaţi din rândul elementelor criminale, cu indivizi reprezentând în majoritate infractori de drept penal din Rusia, cu tot felul de “căutători de noroc”, care la sfârşitul anilor ’80 şi în primii ani ’90 s-au folosit de faptul că nu exista nicio putere reală, efectivă, atât în Rusia, cât şi în Moldova. În cartea mea “Zilele eclipsei sau cronica unui război nedeclarat” sunt inserate o serie de amintiri în care indivizii recunosc personal faptul că s-au dedat la jafuri, au terorizat populaţia paşnică.

 (Va urma)

Moldova.ORG

Gen.(r)Ion Costaş: Sunt gata să ma întâlnesc cu Mihail Bergman şi să polemizez aceste probleme în public.

12 Aprilie 2012

Continuarea discuţiei cu Ion Costaş, fost ministru al Afacerilor Interne şi al Apărării Republicii Moldova (1990-1992) cu reporterul Moldova.ORG despre declaraţiile lansate de Mihail Bergman, fost comandant militar al Tiraspolului, cât şi de generalul Nicolae Petrică, fost prim-viceminisru al Apărării.

 

În unul dintre interviurile sale, generalul Nicolae Petrică afirma că războiul armat de pe Nistru a fost doar un “război civil” fracticid. Dumneavoastră ce credeţi?

În respectivul interviu, Nicolae Petrică aminteşte cu regreta  că a participat la “războiul civil” pe care l-a declansat… politicienii din Moldova. După spusele lui, politicienii de la acea vreme l-au obligat să tragă în fraţii săi. Dar cum rămâne cu Smirnov, Antiufeev, cu OMON-ul din Riga, cu cazacii, gardiştii recrutaţi din elemente criminale, cu resturile societăţii din tot URSS-ul, indivizi care reprezentau în majoritate lumea interlopă – aceştia să fi fost oare, generale, fraţii nostri? Poate că au fost fraţii dumneavoastră, dar nu şi ai mei, şi cu siguranţă nu ai cetăţenilor                 R. Moldova, care au murit pentru integritatea Republicii Moldovei. Mi-e ruşine pentru asemenea declaraţii ale generalului Petrică şi regret că printre ofiţerii care au luptat pentru integritatea Republicii Moldova în 1992 mai persistă viziuni “diletantiste, superficiale” privind războiul din 1990-1992.

 

În mod evident nu a fost un război civil, ci unul pentru apărerea integrităţii şi statalităţii Republicii Moldova. O atare percepere a războiului din 1990-1992, ca “război civil”, deja de peste două decenii ne-o impun comuniştii din Chişinau şi emisarii lor de la Moscova şi Tiraspol. A afirma că războiul din 1990-1992, a fost unul “civil”, ar însemna, domnule Petrică, că suntem solidari cu pleava, lumea criminală, care, potrivit afirmaţiei lui Bergman, a sosit din toate colţurile fostei URSS întru “apărarea slavilor” din stânga Nistrului contra “fasciştilor moldoromâni” din Moldova.

Totuşi au fost mulţi moldoveni din stânga Nistrului care au luptat împotriva Chişinăului…

Da, peste Nistru au locuit şi sunt 40% de moldoveni, însă majoritatea nu au dorit să lupte împotriva autorităţilor constituţionale de la Chişinău. Regimul criminal Smirnov-Antiufeev de la Tiraspol, prin ameninţarea cu moartea şi prin intimidarea constantă a membrilor familiilor, înrolase moldoveni-rezervişti şi tineri de pe malul stâng în “trupele separatiste”.În cartea mea am citat o scrisoare colectivă a cetăţenilor de pe malul stâng al Nistrului, adresată Parlamentului, Guvernului, Ministerelor de Interne şi al Apărării. Cetăţenii din stânga Nistrului protestau împotriva divizării cu forţa, artificiale a Moldovei, se plângeau de crimele cazacilor şi gardiştilor, de abuzurile autorităţilor autoproclamate, marcate de o totală fărădelege.

Cum dezminţiţi cele afirmate de Bergman?

Eu unul sunt gata să ma întâlnesc cu Bergman şi să polemizez  în public cu el la această temă, aducând dovezi. Să spună Bergman cum şi în ce cicumstanţe, în garnizoana militară încredinţată lui, militarii transmiteau arme automate gardiştilor, cazacilor şi la tot felul de elemente criminale. La urma urmei, era vorba de patrimoniul militar pentru care răspundea înclusiv comandantul militar al Tiraspolului, cum îl găsim la acel moment pe dl Bergman.

Transmiterea armelor este reglementată strict, rigid de documentele militare. Trebuie fixat cine şi când le-a preluat la păstrare, trebuie înscris numărul, numele de familie etc. Dacă de acele arme şi muniţii era responsabilă Armata a 14-ea, apoi în ce mod au nimerit acestea pe mâinile formaţiunilor banditeşti, gardiştilor, cazacilor, criminalilor? De ce comandamentul rus şi Statul Major General a armatei ruse transmiteau de fapt armele şi muniţiile din dotare formaţiunilor banditeşti, criminale, care au luptat mai întâi pe teritoriul URSS, apoi pe teritoriul unui alt stat? Bergman spune că armamentul era “transmis” din arsenalul Armatei a 14-ea şi ajunsese să fie vândut până şi la piaţa “Privoz” din Odesa. Cum poţi să afirmi că agresiunea ar fi fost declanşată de Republica Moldova? Evident că dl Bergman e bine certat cu logica elementară.

Bergman mai spune că l-ar fi rugat pe generalul Iakovlev să nu transmită arme. Cum comentaţi?

Asemenea declaraţii trezesc doar nedumerire. Cum un colonel, comandant de garnizoană, ar putea să-i ceară ceva generalului, comandant de armată şi, în genere, să-i dea acestuia indicaţii? Acela pur şi simplu l-ar fi alungat înjurându-l! Armata nu e colhoz, toată aspectele vieţii şi toate activităţile din armată sunt reglementate de Regulament (Codul de legi al vieţii militare). În armată există conducerea unipersonală şi nimeni, nici într-un stat nu a abrogat-o vreodată de guvern. Bergman declara la Publika TV că Ministerului moldovean al Apărării i-ar fi revenit multe arme şi muniţii, în special, o întreaga divizie de tancuri si blindate din Floreşti. Fie că “intenţionat”, fie din cauză că nu posedă informaţia veridică la subiect, Bergman dezinformează opinia publică. Către începutul războiului (martie-aprilie 1992) Republica Moldova nu avea armată, n-aveam nici echipament militar, nici muniţii, mite militari profesionişti, mai ales aviatori şi tanchişti.

 

Cel puţin aceste lucruri urmau să fie ştiute de Bergman, înainte ca el să purceadă la discuţii cu referire nemijlocită la tema războiului de pe Nistru din anii 1990-1992. Da, în Republica Moldova a fost şi mai avem şi astăzi …un tanc. Şi acela-i monument. Era plasat şi mai stă încă un T-34 pe traseul Chisinau-Leuşeni, pe un piedestal de după 1945, servind drept monument al “eliberatorilor”.

Atunci unde dispăruse armele după destrămarea URSS?

După transferul de arme sovietice către Republica Moldova, la “preluare”, am constatat că acolo unde erau muniţii, nu erau arme, iar unde erau arme, nu erau muniţii…  Din divizia din Bălţi a fost furat totul şi dus odată cu plecarea Armatei Sovietice. Iar regimentul de tancuri din Floreşti a fost strămutat în Ucraina încă la începutul anului 1990!
La Mărculeşti erau avioane MiG-29, dar nu erau piloţi, toţi aviatorii au fost transferaţi de Moscova pentru a continua serviciul în alte unităţi de aviaţie din Rusia. Cât de piloţii militari moldoveni, pe aceştia i-am adunat câte unul din întreg spaţiul fostei URSS.

Deoarece toţi specialiştii militari sovietici au plecat, eu, în calitate de ministru al apărării, am apelat la moldovenii, care îşi îndeplineau serviciul în armata rusă, să se întoarcă acasă şi să ajute la crearea propriilor forţe armate, pentru a servi R. Moldova. Din păcate, la acel moment au răspuns şi s-au grăbit în Republica Moldova puţini ofiţeri. Mulţi dintre ofiţerii moldoveni au apărut în republică mult mai târziu, când deja s-au calmat spiritele pe Nistru, iar Rusia şi Moldova au semnat la Moscova acordul de încetare a focului, când au fost oprite acţiunile de luptă şi părţile beligerante au purces la dezarmare. Aşa că la ce bun să mintă dl Bergman, odată ce mai sunt în viaţă oameni reali, participanţi nemijlociţi la evenimentele tragice, care cu durere îşi amintesc bine de ceea ce a fost şi care pot confirma multe lucruri!

Bergman face trimitere la nişte documente în posesia cărora, chipurile, s-ar afla…

Dacă există documente semnate de Smirnov, apoi să le prezinte, să le publice. Dacă mult armament a ajuns pe mâna unor “oameni mari”… să numească cine sunt. Să-şi asume curajul, să fie ofiţer, nu afacerist. Am numit în cartea mea persoanele responsabile pentru inacţiunea criminală la apariţia “molimei separatismului”” în Moldova, ceea ce a şi adus în consecinţă la divizarea republicii. Poporul trebuie să-şi cunoască “EROII” după nume, iar noi împreună cu dumneavoastră, ca ofiţeri care ţin la onoare şi demnitate, trebuie să acordăm poporului în aceasta privinţă întregul ajutor posibil.

Mihail Bergman zice că la plecarea lui Smirnov în Republica Moldova a fost doliu…

Într-o oarecare măsură sunt de acord cu aceasta. Unor segmente, reprezentând autorităţile din Rusia, de la Tiraspol şi de la Chişinău le convenea o asemenea gaură neagră cum este Transnistria, prin care se fac afaceri mari… Fiul lui Voronin, de exemplu, s-a afundat până peste cap în aceste chestiuni, şi nu numai el. Dar dacă Bergman cunoaşte unde au dispărut miliardele de dolari prin filieră transnistreană, s-o spună. El atacă doar în Smirnov şi Antiufeev. Cu ceilalţi însă cum rămâne? Sau îi este frică? Totul ce afirmă Bergman, e spus la general, pe când trebuie să vorbim despre persoane şi situaţii concrete. Scopul lui Bergman este autoreclama. E curajos la aruncat vorbe generale? Dacă este ofiţer, om de onoare şi curajos, căci am considerat întotdeauna că nu e dintre cei laşi, atunci să spună adevărul, să-şi confirme afirmaţiile prin documente, pe care neîndoielnic le are, şi oamenii îl vor crede.

La 2 martie, oficialii de la Chişinău au marcat aniversarea a 20-a de la declanşarea războiului de pe Nistru…                                                                                                         Un mare număr de persoane implicate în acele evenimente, care au fost pe poziţiile de luptă, care au fost mutilaţi pe toată viaţa, au rămas în umbră.

 

Ministerul Apărării, care a efectuat înrolarea prin intermediul comisariatelor militare, a prezentat o listă cu 86 de candidaţi pentru înalte distincţii cu ocazia aniversării a 20-ea a începutului ostilităţilor armate de pe Nistru. Cinovnicii de la preşedinţie au lăsat însă doar 30 de nume. În schimb Ministerul de Interne a prezentat pentru decorare o listă mult mai mare a pretendenţilor, cu toate că participarea în acţiunile armate a unor din figuranţi este foarte îndoielnică.  De văduve şi de părinţii soldaţilor căzuţi în acest război nici nu şi-au amintit. Pe timpuri oficial figurau 65000 de participanţi la războiul de pe Nistru, apoi 38000, acum sunt 28000. Am înaintat problema revizuirii şi acestei cifre. Actualmente avem înregistrate 36 de organizaţii de combatanţi, deferite asociaţii ai ofiţerilor de rezervă şi retrajere, fapt care le prejudiciază foarte mult activitatea. În Moldova e nevoie să avem un singur centru de coordonare pentru participanţii la acţiunile de luptă de pe Nistru, sub patronajul comandantului-suprem (al preşedintelui), care ar uni toate aceste “mini-birouri” şi SRL-uri într-o singură organizaţie naţională solidă, având drepturile şi responsabilităţile respective faţă de societate. Sunt gata să vin personal către comandantului suprem cu propuneri vizând crearea unei asemenea formaţiuni obşteşti, a unui organ pe bază benevolă pe lângă preşedintele republicii, care ar soluţiona deiferite problemele a ofiţerilor de rezervă şi retrajere, participanţilor la războiul de pe Nistru, combatanţilor la nivel de preşedinţie, parlament şi guvern. Sunt gata să ajut comandantului suprem şi să pun umărul la soluţionarea problemei în cauză, de importanţă majoră pentru societate şi stat.

În ultima vreme premierul Filat şi noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şeviuck, au avut mai mult întâlniri. Cum comentaţi?

Întâlniri au loc tot mai des, nu pare însă că procesul e în desfăşurare. Sper ca la cea întâlnire între cei doi demnitari a fost abordată şi problema de reintegrare a ţării.

Dacă nu aş fi crezut în reintegrarea Republicii Moldova, aş fi plecat în 1992, în a doua zi din postul de ministru. Eram şi sunt convins că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului vor să trăiască împreună într-un stat comun. Cred că trebuie să fim de acord cu toţii cu ideea că Republica Moldova este un al doilea stat românesc, iar limba în care vorbim în organele oficiale ale puterii şi în societate este româna. Cel mai important este integritatea ţării. Este necesar şi posibil să facem totul pentru atingerea acestui deziderat. Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul trebuie să coopereze cât mai mult posibil cu mai marii lumii – SUA, UE, ONU, Rusia, Ucraina şi în strânsă cooperare cu România, care trebuie să ne împărtăşească din experienţa ei de integrare în Uniunea Europeană. Trebuie să fim conştienţi că pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova, divizarea ţării este o rana sangerândă. Iar atâta timp cât această problemă nu-şi va găsi soluţionare, nu avem nicio şansă de aderare la UE.

Gen.Divizie(r),Ex.ministru MAI, MApN  R.Moldova(1990-1992)

Moldova.ORG