SURENA,
Sa o luam in ordine.
Mai intai ii ceri domnului istoric documente care sa sustina cele spuse, tu considerand ca sunt speculatii; ti le-am indicat eu. Dupa ce le ai, refuzi sa le accepti.
Apoi TU prezinti niste speculatii, pt ca tot ceea ce ai spus asta reprezinta, sunt lucruri care nu s-au petrecut. Deci sunt speculatii.
Ca Stalin nu era de mare incredere, e adevarat, dar de unde stii ca nu ar fi respectat armistitiul?
Stalin nu doar a dat senzatia, ci chiar a acceptat acele conditii, iar dovada este ca URSS a transmis raspuns scris, care raspuns a ramas la Niculescu-Buzesti, maresalul nu a fost instiintat. De acest raspuns au aflat doar regele si apropiatii sai, inclusiv Maniu care o si recunoaste.
De ce nu l-au lasat pe maresal sa incheie armistitiul? Ia incearca sa raspunzi? Nu regele tau i-a cerut asta? Nu asta e motivul, chipurile, pt care l-a arestat pe maresal? De unde reiese ca era tot o capitulare neconditionata? Asa vrei tu sa crezi? Dovada, documentul?
Pana una-alta avem o solicitare scrisa din partea maresalului pt incheierea armistitiului si un raspuns tot scris din partea URSS de acceptare. Astea sunt dovezi!
Iata si conditiile obtinute de maresal:
– guvernului roman ii revine dreptul de a hotari data la care sa iasa din razboi
– un termen de 15 zile de la data iesirii din razboi, necesar ca prin propriile mijloace sa actioneze pentru a evacua toate trupele germane de pe teritoriul tarii
– pentru trecerea trupelor armatelor sovietice prin tara se fixeaza un coridor in afara caruia nu vor calca
-Romania isi rezerva dreptul suveran asupra teritoriului necuprins in amintitul culoar, unde nu se va putea produce nici un amestec strain.
Ce crezi ca s-ar fi intamplat daca se semna acest armistitiu? Crezi ca maresalul ar fi lasat granita dinspre acel culoar nepazita? Nu este evident ca ar fi pus armata pe marginea culoarului de trecere a armatei sovietice?
Ce s-ar fi intamplat daca Stalin nu ar fi respectat acest armistitiu? Evident, ar fi reizbucnit conflictul. Atunci de ce ar mai fi semnat acel armistitiu?
Deci lucrurile prezentate de tine se bat cap in cap.
Iti dau si motivul pt care ar fi respectat armistitiul; Berlinul – cine intra primul in el, ori Stalin ar fi acceptat pt a ajunge primul acolo, iar 23 august a venit ca o pleasca pt el, asta e si motivul pt care nu a mai recunoscut conditiile acordate, pt ca nu mai avea nevoie; tara era deja ocupata iar armata decapitata.
Alta ar fi fost situatia cu o zona destul de mare neocupata si cu armata in ordine.Iar ca sa afli in ce situatie a fost tara, citeste stenogramele amintite, o sa vezi ce haos a fost atunci.
Eu cred ca ar fi meritat sa se semneze acel armistitiu.
Inca o dovada ca maresalul era pregatit sa semneze armistitiul si, retine, ca motivul arestarii nu a fost refuzul de a semna ci altul – regele si apropiatii sai au crezut ca pot profita de raspunsul favorabil primit de marersal si ca vor semna ei in acele conditii(ca nu s-a intamplat asa deja stim):
Masurile luate:
1-ordinul de retragere a armatei pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, in timp ce armata germana incepuse retragerea catre Transilvania, astfel obtinand separarea armatei romane de cea germana, lucru necesar pt a putea iesi din alianta; altfel, ar fi riscat un conflict armat.
2-telegrama trimisa la Stockholm in dimineata de 23 august prin care cerea semnarea armistitiului.
3-informarea lui Piki Vasiliu si a lui Eugen Cristescu in legatura cu armistitiul. Avem declaratia lui Piki Vasiliu din timpul procesului:”Dupa plecarea lui Gh Bratianu de la audienta avuta la maresal in dimineata de 23 august, maresalul mi-a spus ca e hotarat sa faca armistitiul impreuna cu Maniu si Bratianu.”
4-acordul verbal cu liderii partidelor in vederea obtinerii unei scrisori de sustinere din partea acestora, scrisoare pe care o promisese Gh. Bratianu.
5-chemarea la ora 18 a ministrului german Clodius pentru a-l anunta de armistitiu.
6-ordinul dat generalului Teodorescu, comandantul militar al capitalei, ca la ora 19 trupele din Garnizoana Bucuresti si Valea Prahovei sa intre in dispozitiv de lupta, pentru orice eventualitate.
Avem si o alta marturie, al doctorului Zilisteanu, doctorul personal al maresalului. In dimineata de 23 august l-a vizitat pe maresal asa cum o facea zilnic, iar in cadrul discutiei maresalul i-a spus: „Azi fac armistitiul, gata, s-a terminat razboiul.”
Emilian Ionescu, aghiotant AL REGELUI, participant la arestare, povesteste: „Usa care despartea salonul galben de sufragerie era acoperita de niste perdele groase si ramasese deschisa. Timp de 45 de minute Ion Antonescu aratase ca situatia pe front era grava… La nevoie, intrevedea posibilitatea incheierii unui armistitiu, cand frontul va fi ajuns pe linia Carpatilor Orientali, zona fortificata Galati-Dunare, INSA NUMAI CU ASENTIMENTUL lui Hitler, in care scop FUSESE CHEMAT CLODIUS.”
Deci divergenta intre maresal si rege nu a fost in privinta semnarii armistitiului, ci in privinta instiintarii lui Hitler.
Maresalul a considerat ca asa este corect, dupa 3 ani de lupta impreuna, sa il instiinteze pe Hitler mai intai. Unde e greseala? Ca esti corect fata de aliat?
Prin urmare, ce ramane din declaratia regelui cum ca l-a arestat pe maresal pt ca a refuzat semnarea armistitiului? O MARE MINCIUNA!
Ia citeste urmatorul articol in care o sa gasesti informatii despre pozitia SUA fata de Romania.
http://www.ziaristionline.ro/2…
Si mai explica-mi un lucru: de ce l-a dat pe maresal pe mana comunistilor care l-au trimis la Moscova? De ce nu l-a tinut sub paza armatei?
Adica un om care lupta pt reintregirea tarii e dat DE CATRE REGE pe mana inamicului???
Damian trage o concluzie fara sa tina cont de acele conditii favorabile obtinute de maresal si de masurile de aparare a capitalei luate de acesta.
Iar ca acele masuri au avut succes deja stim, germanii nu au reusit sa ocupe capitala dupa 23 august, iar armata era pusa in dispozitiv de aparare chiar din ordinul maresalului – ti-am scris mai sus care au fost masurile luate. Adica maresalul nu ar fi avut soarta lui Horty, evident.
Ar trebui sa intelegi marea greseala a regelui: a ordonat incetarea focului fara sa semneze armistitiul, iar urmarea imediata a fost ocuparea tarii si deportarea a peste 160.000 de militari.
Sa presupunem ca mare lucru nu s-ar fi obtinut prin acel armistitiu, sa presupunem ca era o sansa mica, foarte mica. Vrei sa spui ca nu merita incercat? Stii tu ca lucrurile as fi fost la fel? Sunt doar presupuneri, nimic altceva.
Hai sa iti mai dau cateva detalii despre anul 1944. Cauta informatii despre Poarta de la Iasi. Apoi:
Generalul N.Dragomir, fost Sef de Stat Major al Armatei a IV-a, despre discutia avuta cu colonelul Borneanu din cadrul sigurantei: „Prin luna aprilie sau inceputul lui mai am fost chemat de Eugen Cristescu care mi-a spus ca domnul maresal a auzit un zvon despre un asa zis complot care ar cuprinde anumite cadre din armata. M-a insarcinat pe mine si pe agentul Mihail cu depistarea acestei miscari. …cam dupa vreo luna aveam suficiente date pentru a intocmi raportul. In el aratam ca in Marele stat Major exista un focar de sabotaj intretinut de col. Borcescu seful Sectiei I si adjunctul sau col. Gh. Zamfirescu, care sustrag efective de la unitatile ce merg pe front, camufleaza altele, dau copii de situatii Palatului care sunt trimise Inteligence-Service-ului, informeaza eronat pe
maresal.”Ai inteles? Palatul transmitea catre serviciul secret britanic copii de situatii. Banuim ca in interesul tarii…
Sa dam cuvantul unuia dintre „oamenii regelui”, generalul Gh. Mihail, care a fost numit sef al Marelui Stat Major al Armatei, imediat dupa arestarea maresalului:„Au incetat luptele la 23 august, dar armistitiul trebuia sa-l asteptam. Trupele NOASTRE se aflau in armistitiu dar SOVIETICII erau tot in razboi, in inaintare, in cuceriri.Voiau sa sfarme tot mecanismul nostru militar, tehnic si economic, caci in razboi nu stii niciodata, ce urmeaza… au reusit sa devasteze toate depozitele noastre militare. Au distrus fabrici, uzine, centrale electrice, in fine, tot ce putea avea legatura cu operatiunile militare.
Atat Sanatescu cat si eu am intrebat – Bine, dar de ce se procedeaza astfel? Suntem in armistitiu, de ce nu se semneaza?
Am facut demersuri si prin Dej, dar mereu se amana. Intr-una din intrevederile mele cu maresalul Tolbuhin, i-am spus chestiunea direct. S-a uitat la mine foarte mirat si mi-a raspuns: Asta numai Stalin stie.
Dupa ce au facut ce au vrut, socotindu-se cuceritori, in sfarsit, la 12 septembrie s-a incheiat armistitiul.
Prin semnarea armistitiului am sperat ca se va pune ordine, dar in zadar. Putin s-au mai linistit, dar cu toate interventiile noastre, chiar ale comunistilor romani, zilnic se semnalau noi abuzuri…”
Inca un aspect povestit de fostul aghiotant, Emilian Ionescu, in cartea sa „In uniforma pentru totdeauna”, necesar pentru a vedea atitudinea regelui fata de maresal: „Regele, pe tot timpul duratei procesului maresalului, a fost foarte nelinistit. Mereu intreba: Ce a mai declarat Antonescu? El nu s-a linistit decat atunci cand i s-a spus ca sentinta
a fost executata.”
Ce zici? Aud?
Funeralii naționale? Ați înnebunit, oameni buni?!
Alte articole
5 Comments
Comenteaza Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Hitler in 23 august 1944 era un paralitic schilodit de bombele care i s-au pus sub scaune in iulie 1944 cu o luna inainte in barlogul lupului de catre generalii germani din Wehrmachtul german. A-l ,,instiinta pe Hitler de armistitiul Romaniei cu URSS-ul,, era o copilarie ieftina a lui Antonescu pentru a-i chema pe legionari la putere si a ocupa Romania de catre trupele germane, drept dovada ca asta au si incercat la 24 august 1944 insa nu le-a iesit vrajeala, deoarece Armata Romana avea puternice divizii in zona Bucurestiului. Hitler negocia in secret un armistitiu cu Stalin, pactul Ribbentrop Molotov nu fusese rupt niciodata cu toate ca incepuse razboiul in 1941 intre URSS si Germania, iar Hitler si Stalin negociau in august 1944 la Varsovia ca nemtii sa distruga rebeliunea pro-engleza a polonezilor, cu scopul ca Stalin sa-i arate pisica britanicilor si lui Churchill, acelasi joc l-au facut si pe cadavrul romanilor in septembrie 1944 la LUDUS-IERNUT, cand Stalin a ordonat trupelor sovietice sa nu inainteze pentru ca trupele romanesti sa fie macelarite de nemti si unguri la Iernut- Oarba de Mures: 15000 de soldati romani au murit sub comanda generalului Gheorghe Avramescu si Regele Mihai, pentru ca sovieticii au refuzat sa inainteze la ordinul lui Stalin, pentru a lovi in britanici. Stalin si Hitler au negociat la nnivel inalt tot razboiul mondial, si exista suficiente dovezi inclusiv faptul ca Hitler a refuzat sa ocupe Moscova si sa-l aresteze pe Stalin in 1941 si 1942 ordonand trupelor germane sa mearga spre sud: Kiev, Cuban si Caucaz. Iar alta dovada solida a faptului ca totul a fost o minciuna a fost faptul si dovada ca FBI-ul american a inchis dosarul de urmarire a lui Hitler abia in anul 1958, avand informatii ca acesta nu a fost incinerat in aprilie 1945 precum s-a mintit la radio, ci el s-ar fi aflat in Argentina, Uruguay, Chile, fugit odata cu Heinrich Himmler, Adolf Eichmann si doctorul de la Auscwhtiz Mengele.
minciunni, Hitler nu ar fi acceptat nici un armistiu al Romaniei cu URSS-ul, ar fi ocupat imediat Romania cu tancurile( pe care si le-a retras din Romania din 5 august 1944 pentru a starpi cu ele rebeliunea poloneza din Varsovia), in planul Margareta 2: retragerea lui Antonescu si punerea legionarilor la putere in Romania, ocuparea Romaniei militara, si jaful tarii. Regele Mihai are dreptate si merita premiul Nobel pentru Pace, dar funeralii pentru ,,principesa Ana,, sunt penibile in contextul in care aceasta femeie nu are nimic in comun cu Romania, nici nu a fost in razboi de partea armatei romane, nici dupa.
Sa o luam in ordine . Am spus ca Maresalul era preocupat de armistitiu din ’43 cand a discutat personal cu Ciano, ministru de externe si ginerele lui Mussolini pentru iesirea comuna si completa din razboi. Ciano a lasat niste memorii pentru posteritate, poate si ca o masura asiguratorie. E scris acolo. Apoi cat de destept si malefic era Stalin putem vedea din celebrele negocieri secrete de la Stockholm unde sovieticii negociau cu doua delegatii romanesti a lui Nanu in numele maresalului si a lui Duca in numele politicienilor si a regelui. S-au publicat inclusiv prin Magazin Istoric jocul duplicitar al sovieticilor care, pe de o parte dadeau senzatia ca il prefera pe maresal, dar scurtand de fiecare data discutiile, ca sa puna presiune pe cealalta tabara. ” Noi vrem sa negociem cu guvernul legal al Romaniei”, dupa cum spunea ambasadorul sovietic la Cairo lui Stirbey. Acestea erau negocierile cu sovieticii! De-a soarecele cu pisica. Jocul il faceau sovieticii pentru ca situatia frontului era in favoarea lor, frontul bielorus mergea struna in Polonia si ghici cu cine era vecina ? Soricelul Romania avea sperante, sperante desarte. Anglo-americanii prin rigiditatea lor,asa cum afirma si Dimitrie Sturza, nu ne-au oferit decat varianta sovietica. Asta e parerea noastra. In realitate ei respectau intelegererile cu Stalin: capitularea neconditionata.Sturza si gen.Platon Chirnoaga afirma ca Stalin l-ar fi preferat pe maresal, pe de o parte pentru ca ar fi fost o lovitura pentru Hitler ( asa cum fusese cu feldmaresalul Paulus ),pe de alta parte pentru ca maresalul era cinstit si era conducatorul armatei.Cel mai realist a fost Patrascanu care si-a dat seama ca sovieticii dadeau aceasta impresie pentru ca conditiile lui Antonescu erau inaceptabile pentru sovietici. Sovieticii trageau de timp pentru ca in timp ce negociau pe teren aveau loc celebrele batalii de la Targu Frumos unde erau respinsi de armata germano-romana ( intreaga conducere a operatiunilor a avut-o armata germana) si reluasera ofensiva pe frontul Iasi- Chisinau.
Ce conditii a cerut maresalul ? Asa cum lasa sa se inteleaga Sturza acestea ar fi:
1) Revenirea N Transilvaniei la Romania ( acest lucru era cerut si de negociatorii regelui)
2) Oferirea unui armistitiu de 15 zile germanilor ca sa se poata retrage in Ungaria
3) O zona in V Romaniei unde armata sovietica sa nu aiba acces
4) Armata romana nu va participa la operatiuni militare impotriva germanilor
5) Discutarea problemei Basarabiei si a Cadrilaterului cu sovieticii
6) Pastrarea regelui si a monarhiei ( asta era preocuparea si negociatorilor regelui)
Asta se intampla la 30 mai 1944 iar daca sovieticii erau interesati ( tocmai esuasera la Tg.Frumos) ar fi raspuns. In realitate asa cum afirma si istoricul american Glanz sovieticii tocmai finalizasera planul de rezerva in invadarea Romaniei si nu aveau nicio intentie sa incheie o pace avantajoasa cu maresalul ori cu regele. Djuvara care a fost implicat in aceste negocieri afirma ca nici maresalul nu dorea cu adevarat o intelegete cu sovieticii, pe de o parte pentru ca era militar si se simtea legat de Hitler, pe de alta parte pentru ca ii ura pe comunisti. Maresalul sperase la o intelegere cu anglo-americanii.
Regele Mihai era privit de Stalin cu neincredere, data fiind legatura cu M.B, data fiind varsta, data fiind situatia politica a regelui, intreaga putere fiind in mainile maresalului, data fiind si anturajul regelui, sovieticii avand o parere proasta despre consilierii regelui si stiind ca Maniu si Bratianu erau pro anglo-americani. Sovieticii mai aveau negocieri si cu maghiarii care acceptau totul in schimbul pastrarii N Transilvaniei.
Regele prin introducerea in joc a comunistilor si acceptarea rolului de a da lovitura de stat a salvat ce se mai putea salva. Daca nu era 23 August URSS ar fi ocupat si Moldova iar Ungaria pastra ce obtinuse la Viena.
Gen.Platon Chinroaga critica destul de dur faptul ca intre 23 August si 12 Septembrie (semnarea armistitiului) armata romana a fost practic dezarmata fata de sovietici. Dar, nu ia in considerare ca sovieticii nu si-au respectat angajamentele si aici vorbim inclusiv de demersurile lui Patrascanu, Groza care solicitau si se rugau de Stalin.
Putea regele sa faca 23 August daca nu era sprijinit de armata romana? Este evident ca nu, deci armata, poate nu gen.Platon, a acceptat si a respectat decizia regelui.
Faptul ca au fost atat de multi generali implicati demonstreaza ca 23 August 1944 nu a fost tocmai o operatiune la repezeala, grabita de plecarea pe front a maresalului. Dupa TgnFrumos a devenit evident ca armata germana dorea subordonarea integrala a armatei romane si lupta totala. Generalii corpurilor de armata care au trecut imediat de partea regelui, au inteles ca un razboi total pe teritoriul Romaniei cu sovieticii era catastrofal pentru Romania si nu ii garanta existenta. Ca sa nu il aresteze ei pe maresal si sa aiba loc un puci militar ( cam ce incercasera nemtii cu Hitler) au ales sa sprijine un puci regal.
Spre deosebire de Maresalul finlandez Mannerheim care a fost atat un militar bun cat si un politician realist care a stiut unde sa se opreasca, Maresalul Antonescu a comis greseli atat ca militar cat si ca politician iar dorinta de a fi loial unui personaj cinic, precum Hitler i-a fost fatala.
Stenograma discutiei dintre Maresal si Rege este dovada clara a conflictului care mocnea intre cei doi si daca vrei este confruntarea tragico-istorica a partidei finale de go din Maestrul de go a lui Kawabata.Adica lupta militarilor cavaleri impotriva pragmatismului realitatii care simte zgomotul si mirosul tancurilor sovietice.
In istorie nu e precum in astronomie sa vezi numai fata luminata a lunii, aici poti sa vezi istoria atat din perspectiva invingatorilor, a invinsilor, a neutrilor, a oportunistilor, a desteptilor si smecherilor, precum si a prostilor. Nu uita ! Ultimul maresal al Romaniei e un mit, dar daca indepartezi praful si mitul vei gasi adevarata fata a maresalului care, cu regret, e net inferioara celui finlandez. Cat despre Rege, acesta a facut un singur lucru, 23 August 1944, parca tot e ceva fata de letargia de la Viena si Craiova si faptul ca azi Clujul lui Gherman apartine de Romania nu crezi ca e o realizare?
Surena,
Sincer, vorbesti pe langa. Evident ca ai citit mult pe tema asta, dar te abati de la subiect.
Vorbesti de duplicitatea lui Stalin. Ok, a fost duplicitar. Si?
Spui ca situatia frontului il avantaja si din acest motiv a evitat semnarea unui armistitiu. De acord. Numai ca situatia de pe front s-a schimbat si ca urmare a Portii de la Iasi. Nu zici nimic despre declaratia col Borneanu care scoate la iveala ca Palatul Regal dadea copii dupa planurile de situatii britanicilor? Nu cumva frontul s-a schimbat si din cauza asta?
Despre intrarea in Berlin? Nu crezi ca era un obiectiv pt Stalin?
De ce eviti sa raspunzi legat de faptul ca Stalin acceptase conditiile solicitate de maresal?
Duplicitar sau nu, Stalin a transmis raspuns favorabil.
Si te intreb din nou, de ce maresalul nu a fost lasat sa semneze armistitiul? De ce regele nu a semnat el mai intai apoi sa dea ordinul de incetare a focului? De ce l-a dat pe maresal pe mana sovieticilor?
Capitularea neconditionata a fost realizata de rege, in timp ce de la Stalin venise telegrama de acceptare a conditiilor maresalului. Interesant, nu?
Patrascanu si-a dat seama ca sovieticii dadeau aceasta impresie pentru ca conditiile lui Antonescu erau inaceptabile pentru sovietici – atunci de ce le-au acceptat?
Daca nu era 23 August URSS ar fi ocupat si Moldova iar Ungaria pastra ce obtinuse la Viena – oare? De unde stii? Ai cunostinta de vreo telegrama, vreo inregistrare care sa sublinieze asta? Sau e tot o presupunere? Te intreb deoarece pt acele conditii maresalul a primit raspuns scris, adica exista dovada, pe cand pt ce spui tu…
Nimeni su spune ca a fost o actiune la repezeala, chiar a fost de mult timp gandita, au avut loc multe intaliri la palat, inclusiv in prezenta regelui, cu comunisti cu tot. Asta nu ii scuza pe niciunul. Tot actiune facuta prost si tradare de tara se numeste. Sa ai in mana un raspuns favorabil si sa nu il folosesti, mai mult, sa il arestezi pe conducatorul statului care obtinuse acele conditii, care luptase pt reintregire, si sa il dai pe mana dusmanului cum altfel s-ar putea numi?
Gresesti in aprecierea maresalului. Nu a vrut sa fie loial unui personaj cinic, a vrut sa aiba onoare. Putea sa fie oricine in fruntea Germaniei, ar fi procedat la fel.
Revin:
De ce regele nu l-a lasat pe maresal sa incheie armistitiul?
De ce regele l-a dat pe mana comunistilor?
De ce regele minte in privinta motivului arestarii – ti-am scris in cel de-al 2-lea raspuns ca motivul a fost altul si anume, instiintarea lui Hitler?
De ce nu a semnat regele armistitiul, apoi sa inceteze focul?
De ce regele ii informa pe britanici?
De ce nu l-a gratiat pe maresal?
De ce a semnat decretul de numire a guvernului Groza?
De ce nu a refuzat decoratia si avioanele de la Stalin?
Surena,
Evident ca ai citit mult pe tema asta, dar te abati de la subiect.
Vorbesti de duplicitatea lui Stalin. Ok, a fost duplicitar. Si? Vrei sa spui ca nu merita semnat armistitiul in acea forma?
Spui ca situatia frontului il avantaja si din acest motiv a evitat semnarea unui armistitiu. De acord. Numai ca situatia de pe front s-a schimbat si ca urmare a Portii de la Iasi. Nu zici nimic despre declaratia col Borneanu care scoate la iveala ca Palatul Regal dadea copii dupa planurile de situatii britanicilor? Nu cumva frontul s-a schimbat si din cauza asta?
Despre intrarea in Berlin? Nu crezi ca era un obiectiv pt Stalin?
De ce eviti sa raspunzi legat de faptul ca Stalin acceptase conditiile solicitate de maresal?
Duplicitar sau nu, Stalin a transmis raspuns favorabil. Si te intreb din nou, de ce maresalul nu a fost lasat sa semneze armistitiul? De ce regele nu a semnat el mai intai apoi sa dea ordinul de incetare a focului? De ce l-a dat pe maresal pe mana sovieticilor?
Capitularea neconditionata a fost realizata de rege, in timp ce de la Stalin venise
telegrama de acceptare a conditiilor maresalului. Interesant, nu?
Patrascanu si-a dat seama ca sovieticii dadeau aceasta impresie pentru ca conditiile lui Antonescu erau inaceptabile pentru sovietici – atunci de ce le-au acceptat?
Daca nu era 23 August URSS ar fi ocupat si Moldova iar Ungaria pastra ce obtinuse la Viena – oare? De unde stii? Ai cunostinta de vreo telegrama, vreo inregistrare care sa sublinieze asta? Sau e tot o presupunere? Te intreb deoarece pt acele conditii maresalul a primit raspuns scris, adica exista dovada, pe cand pt ce spui tu…
Nimeni nu spune ca a fost o actiune la repezeala, chiar a fost de mult timp gandita, au avut loc multe intalniri la palat, inclusiv in prezenta regelui, cu comunisti cu tot. Asta nu ii scuza pe niciunul. Tot actiune facuta prost si tradare de tara se numeste. Sa ai in mana un raspuns favorabil si sa nu il folosesti, mai mult, sa il arestezi pe conducatorul statului care obtinuse acele conditii, care luptase pt
reintregire, si sa il dai pe mana dusmanului cum altfel s-ar putea numi?
Gresesti in aprecierea maresalului. Nu a vrut sa fie loial unui personaj cinic, a
vrut sa aiba onoare. Putea sa fie oricine in fruntea Germaniei, ar fi procedat la fel.
Revin:
De ce regele nu l-a lasat pe maresal sa incheie armistitiul?
De ce regele l-a dat pe mana comunistilor?
De ce regele minte in privinta motivului arestarii – ti-am scris in cel de-al 2-lea raspuns ca motivul a fost altul si anume, instiintarea lui Hitler?
De ce nu a semnat regele armistitiul, apoi sa inceteze focul?
De ce regele ii informa pe britanici?
De ce nu l-a gratiat pe maresal?
De ce a semnat decretul de numire a guvernului Groza?
De ce nu a refuzat decoratia si avioanele de la Stalin?