Cum s-au fraudat alegerile în Statele Unite

 

Fraudă electorală masivă, dezinformare fără precedent în mass-media, marginalizarea justiției: Statele Unite tocmai au alunecat, într-o singură săptămână, de la statutul de putere democratică majoră la cel de republică bananieră.

Foto: Twitter

Dacă votul dat de cetățean nu mai contează, nu mai contează nici cetățeanul! Dacă unul din candidați nu contează, nu contează nici contracandidatul său! Exact aici a condus surplusul de „democrație liberală” din Statele Unite, iar asta se numește tiranie, nicidecum democrație.

Cel mai deranjant aspect al fraudei masive este aroganța cu care democrații joacă sistemul. Nici măcar nu încearcă să-și acopere urmele! Par a fi 100% siguri că nu vor exista consecințe pentru acțiunile lor. Pe de o parte, ei știu că mass-media, care ar trebui să fie un cîine de pază al democrației, este de fapt un braț armat al Partidului Democrat și că va face tot ceea ce este necesar pentru a acoperi fărădelegile electorale.

Pe de altă parte, așa-zișii „lideri ai lumii”, începînd cu șefa Comisiei Europene, președintele Franței, premierul Olandei, cel al Israelului și mulți alții, au susținut prin mesajele lor de felicitare a „președintelui ales” Joe Biden imensa conspirație, în condițiile în care la nivelul șefilor de state este puțin probabil să nu se cunoască amănuntul că voturile cetățenilor nici măcar nu au fost numărate, iar electorii nu au fost aleși, pentru ca ulterior să-l poată alege pe președintele Statelor Unite.

Încă neîncheiatele alegeri din Statele Unite generează dincolo de senzația de dezgust profund pentru oricine nedeprins cu ticăloșia și hoția și o justificată întrebare privind apetența unei societăți zombificate de a-l revendica din nou pe Baraba, pe care nu-l mai livrează de data aceasta nici un Pilat din Pont, ci tocmai secția geriatrică de la Davos.

Dacă vorbim de Noua Ordine Mondială, „Marea Resetare”, „Green Deal” și alte asemenea, Trump este cel care ne-a prelungit cu patru ani starea de cvasi-normalitate, deși unii cred exact invers.

Trump a luptat exclusiv cu arme legale

Cînd a fost întrebat de ce nu scoate niște bani din buzunar ca să-și „ungă” un pic calea spre nominalizare în alegerile primare din sînul Partidului Republican din urmă cu patru ani, Trump le-a spus ziariștilor că pur și simplu nu-l interesează să ajungă președinte pe astfel de căi.

Un sejur la Mar-a-Lago (stațiunea lui Trump din Florida) și un plic cu niște cash neimpozabil, ar fi fost o „cheie” suficientă pentru a descătușa bunăvoința presei și a politicienilor. Nu știu cîtă lume a ciulit urechile atunci, dar această caracteristică a președintelui american am pus-o la o parte ca s-o putem examina un pic în contextul dat.

Iar contextul este al unei fraude electorale sinistre. Personalul reciclat de instituțiile Soros, finanțate de același, dar și de organizații neguvernamentale ce se scaldă în bani spălați de miliardari și de Wall Street, are ca un unic obiectiv parvenirea și parazitarea sistemului în beneficiul progresismului și marxismului cultural, reprezentat de democrați.

Pozițiile publice gem de corupție, cu șerifi, procurori, judecători, ofițeri de informații etc. care găsesc că este în regulă să se înregimenteze pentru cîțiva „arginți” în dubioasa armie mondialistă. Dar pentru o operațiune de dimensiunile fraudei care începe să se vadă cu ochiul liber, cu certitudine, este nevoie de mulți oameni angrenați și din structurile de partid, din diversele organizații neguvernamentale, după cum vom vedea, unii fiind sacrificați fără prea mare durere în numele cauzei.

Altminteri, n-am fi asistat la cel puțin curioasa opțiune de a întrerupe numărarea voturilor în statele „albastre”, democrate, cum nu am fi văzut nici rînjetul superior al coruptului Biden care se pregătește să intre la Casa Albă cu 223 de voturi electorale în loc de 270, iar restul fiind „ciupitură” pe față, cu voturi căzute din cer la ora 4 dimineața, cu „votanți” născuți în 1823, alții decedați, cu votanți în dublu exemplar sau felurite alte forme tenebroase inventate pentru fraudarea votului.

Joe Biden, anunțînd că a cîștigat alegerile pe care nu le-a cîștigat încă

Manevra lui Joe Biden nu reprezintă vreo noutate! Bush contra Gore a mers pe aceleași tipare, forțîndu-l pe Gore să recunoască victoria adversarului său, chiar dacă astăzi știm că Al Gore era cel care a strîns cele mai multe voturi. La fel s-a întîmplat și în 1948, cu cel de-al 33-lea președinte american, Harry S. Truman. Pe atunci se străduiau să-l scoată învingător cei de la Tribune, acum este rîndul celor de la Fox și Associated Press.

Dewey nu l-a înfrînt pe Truman pentru simplul motiv că Truman nu a cedat!

Cum s-a fraudat?

La New York s-a mers pe acte false și transport cu autobuzele de la o secție la alta. „Turism electoral” – cum i s-a spus pe la noi. Pennsylvania a oferit un regal al fraudelor de tot felul. De la interzicerea accesului votanților în secția de vot, la sabotarea mașinilor care ar fi trebuit să înregistreze votul etc. Nici observatorii nu au avut acces în secțiile de votare, necum în birourile electorale – la numărarea voturilor, iar cînd s-au întors cu decizii judecătorești, li s-a rîs în nas!

La Detroit (Michigan), FBI și procuratura investighează antedatarea buletinelor de vot sosite ulterior termenului limită. La fel, ancheta vizează 61 de cutii conținînd voturi pentru Joe Biden, care au fost aduse pe 4 noiembrie de o camionetă, un Ferrari și un Chrysler – toate fără numere de înmatriculare – la ora 4 dimineața. Din cîte spun observatorii, voturile nu au fost numărate, nu au fost departajate cele pentru Trump de cele pentru Biden, era oarecum evident că voturile reprezintă o singură opțiune. Astfel, voturile pentru candidatul democrat au sărit de la 1,9 milioane la 2,1 milioane, față de 2,2 milioane cîte avea Trump la momentul respectiv. Depoziția observatorilor republicani a a apărut pe canalul NTD News, iar în prezent persoanele respective au statutul de martori în investigația demarată oficial.

Depoziția observatorilor republicani e spectaculoasă! După ce au plecat de la biroul electoral (unde activitatea s-a încheiat la ora 5 dimineața), au aflat odată ajunși acasă, de la televizor, că la secția lor tocmai au fost identificate alte 130.000 de voturi și toate pentru Biden. Asta în condițiile în care, toată noaptea, de la 10 seara la 5 dimineața, au fost numărate în total 7.000 de voturi, iar alte buletine de vot nu existau! Asta, la o singură secție.

La momentul la care scriu acest text, se află în derulare nu mai puțin de trei anchete oficiale ale FBI, două în Michigan și una în Pennsylvania.

La o altă secție de votare au fost aduse cutii cu presupuse „voturi exprimate de militari”, care din rațiuni necunoscute au fost „reconstituite” pe buletine de vot noi de către cei aflați în secția de votare, unde s-au și procesat, reieșind (evident) că reprezintă tot voturi pentru Biden. Exclusiv pentru Biden.

Asistenta socială Kelly Reagan Brunner din ținutul Limestone (Texas) a fost acuzată de 134 de infracțiuni care implică fraude electorale și riscă zece ani de închisoare. Peste tot, sistemul se scapă de pioni. În România, am asistat deja la un astfel de caz – Monica Iacob-Ridzi, care a comis același gen de fapte pentru fiica președintelui Băsescu.

Kelly Reagan Brunner Foto: Limestone County Sheriff’s Office

În Arizona, EdisonResearch „din cuza unei erori” a raportat prelucrarea a 95% din voturi, cînd de fapt prelucrase abia 86% (potrivit NewYork Times). Cînd investigațiile au început să ajungă la firma de soft, brusc, eraorea a devenit regretabilă, dar umană, fiind vorba despre niște mii de voturi care în loc să fie înregistrate pentru Trump, s-au dus la Biden.

 

În alte locuri, cei din secțiile de votare au rupt voturile pentru Donald Trump, ori le-au aruncat la gunoi sau le-au cărat afară din secția de vor și le-au aruncat pe cîmp sau la marginea drumului. Abundă înregistrările de acest gen, însă pe măsură ce sînt depistate, giganții tech le șterg imediat. În ceea ce privește acoperirea acestor nereguli, „sînt doar x voturi, doară nu puteau influența rezultatul”. Doar 10.000, doar 100.000… doar 5, doar 400, dar puse unele peste altele, se cam strîng.

Renumărare în Georgia, pentru că aici, în Gwinnett County, există 500.000 votanți înregistrați, iar buletine de vot numărate – 800.000. Dar prezența la urne a sărit în multe locuri de 120%, sau 150%, pe alocuri ajungînd la 202%!

Prezența la vot depășea 125% în Nevada!

Potrivit Judicial Watch, în 29 de state de pe teritoriul federației, s-au identificat cu 1,8 milioane de votanți înregistrați mai mulți decît cetățenii majori, cu drept de vot, existenți în statele respective!

În Pennsylvania, jurnașiștii de la Project Veritas au descoperit voturi pentru Trump rupte și aruncate. Numărătoarea voturilor este nefinalizată în majoritatea statelor. Alaska a numărat 50%, California 86%, statul Washington 85%, Illinois 92%, statul New York 78%, Vermont 92% etc. Așa arată un prim tablou al asumării victoriei de către Joe Biden. Cu nota că președintele nu este ales prin vot direct, scrutinul oferind doar un număr de electori din colegiile electorale ale fiecărui stat al federației, electori care în decembrie îl aleg pe președinte.

Fraude cu „gulere albe”

Statisticienii au remarcat că frecvențele înregistrate pentru Biden contrazic Legea lui Benford, numită și legea numerelor anormale privind distribuția frecvenței cifrelor în seturile de date numerice legate de voturi. Legea lui Benford este utilizat și ca test pentru detectarea fraudei electorale, folosit de Departamentul de Stat și de criminaliști.

Specialiștii în scrutinuri electorale au fost incapabili să explice succesul lui Biden și mai ales a modului în care au apărut voturile. Statisticienii, însă, au observat defecte matematice, deoarece numerele aleatorii din statistici ar trebui să urmeze un model în distribuția lor. Dacă numerele sunt falsificate, este ușor de detectat. Cum s-a și întîmplat!

Creșterea numărului de voturi pentru democrați față de republicani a fost semnificativ mai mare atunci când democratul „avea o problemă” cu numărul voturilor prin corespondență. În cadrul fiecărei secții, voturile directe, exprimate în ziua votului, au ajuns prevalent la democrați exact în întrecerile electorale în care era posibil să se afecteze rezultatul. În cazul voturilor exprimate (teoretic) pentru Biden statisticienii au constatat deviații semnificative, spre deosebire de voturile exprimate pentru Trump.

Apoi, au fost comparate cifrele privind votul pentru candidați pentru Congres cu voturile pro-Biden, au fost de asemenea comparate cifrele dintre diferite localități, state, alegeri recente și de peste tot au rezultat concluzii deranjante. De exemplu, Biden primea cu zeci de mii sau sute de mii de voturi mai multe decît reprezentantul democrat pentru Congres, în condițiile în care ar fi puțin plauzibil ca pentru președinte cineva să voteze cu un democrat, iar pentru Congres cu un republican.

Asta în condițiile în care regula este invers. De exemplu, Obama (care avea o cu totul altă popularitate decît Biden), a primit în 2008 în Michigan 2,8 milioane de voturi, în timp ce reprezentantul pentru Senat 3 milioane. La fel, Biden se pare că a obținut cu cîteva milioane de voturi mai multe decât a primit Barack Obama la votul istoric din 2008, ceea ce este evident că nu prea avea cum!

Despre cum a furat, la propriu, ehipa lui Joe Biden alegerile din Pennsylvania, vorbesc două documente statistice.

Cine centralizează voturile?

EdisonResearch (care are printre acționari Fundația Gates, Google, Apple, Facebook, Amazon, Spotify, Disney) iar ca și clienți majoritatea instituțiilor media din Statele Unite a dat rateuri spectaculoase.

Oficial, este vorba despre „erori” totalizînd 3% din totalul voturilor. Neoficial, însă, se vorbește despre o „eroare” generală de milioane de voturi. Anchetele în curs vor stabili (probabil) care este adevărul.

EdisonResearch este singurul furnizor de exit-polluri și responsabil cu centralizarea datelor rezultate de la vot. Cam ca și STS-ul în România. Deși s-a anunțat că datele nu vor fi făcute publice pînă la încheierea procesului electoral, printr-o altă „minune”, cifrele au curs neîncetat spre presa mainstream americană pro-Biden!

Tot EdisonResearch a spus că „vor exista mai puține date exit-poll datorate infectării cu COVID”, admițînd că nu vor avea multe astfel de date de la ieșirea de la urne. Se pare, însă, că nici n-au mai făcut sondajele, ci au presupus cifrele! Iar apoi, le-au comunicat presei, în timp ce datele reale au rămas ascunse.

EdisonResearch are singurul contract pentru exit-polluri și pentru prelucrarea datelor electorale și nu de ieri sau de azi, ci de cel puțin 17 ani, dar firma are relații strînse cu liderii proeminenți ai Democraților. Dezvăluirea a fost făcută de Alpha OmegaEnergy, iar Twitter a suspendat imediat contul! Cei de la Alpha Omega și-au făcut însă un cont nou și au livrat informațiile presei (One America News, The Gateway Pundit și alții) precum și unor avocați republicani.

Fostul procuror general din statul Nevada, Adam Laxalt, în prezent avocat și profesor la Universitatea Georgetown, a dezvăluit că există și mașini care numără voturile, pe nume Jealous, iar cel puțin 200.000 de voturi au fost procesate de mașină, fără vreo intervenție umană.

Problema este că mașina nu are capacitatea să discearnă între un vot real, semnat potrivit uzanțelor de alegător, semnătura fiind comparată cu semnătura dată în prealabil de alegător și un vot invalid, fără semnătură sau cu altă semnătură. La fel, s-a descoperit că cel puțin 9.000 de persoane care nu aveau reședință în Nevada, au votat în Nevada!

Dar și morții au votat!

Rudy Giuliani despre morții care votează în Philadelphia / Prodocens Media

Cu ce soft se lucrează? Și cu ce oameni?

Nu mai puțin de 60% din acțiunile AVID Technology Inc. se află în proprietatea lui Richard C. Blum, prin șase firme pe care le deține. Fiecare stăpînește 10% din acțiuni.

Participarea lui Blum este de 60%

Softul pentru servicii electorale – Avid LeaderPLUS este utilizat în toată federația americană și livrează datele rezultate presei, începînd cu exit-polluri și pînă la rezultate finale.

Dianne Feinstein și legătura ei cu Avid Technology Inc.

Richard Charles Blum este un investitor american și soțul senatoarei democrate Dianne Feinstein (potrivit NetWorth cu o avere de 80 de milioane de dolari). Bună prietenă cu Nancy Pelosi (potrivit NetWorth cu o avere de 120 de milioane de dolari) și cu Kamala Harris (cu o avere de numai 5 milioane de dolari), Dianne Feinstein, a fost investigată deja din cauza contractelor guvernamentale ale soțului ei și a negocierilor extinse de afaceri cu China, dar și pentru voturile pe care Feinstein le-a dat în chestiuni comerciale ce vizau China.

Sigur, coincidența aici o reprezintă faptul că Donald Trump se află în război economic cu China, fapt care afectează direct veniturile familiei Blum-Feinstein.

Blum și soția sa au primit critici datorită participării de 75% în afacerile contractorului Tutor Perini, mai ales că au beneficiat de sute de milioane până la miliarde de dolari de pe urma contractelor militare din Irak și Afganistan în timpul operațiunilor SUA în aceste țări. Contractele de afaceri cu guvernul SUA atribuite unei companii controlate de Blum ridică un potențial conflict de interese cu activitățile soției care influențează voturile din legislativul american.

Mai există un soft utilizat și de mașinăriile care procesează voturile, numit Dominion. Se folosește pentru mașinile de vot fabricate de Dominion Voting Systems și cărțile de vot electronice – utilizate pentru a înscrie alegătorii – realizate de KnowInk.

Dominion Voting Systems este una din finanțatoarele Fundației Clinton și nu se zgîrcește cînd vine vorba să arunce niște milioane de dolari în conturile familiei Clinton!

Dominion Voting Systems – care operează mai mult de o treime din piața mașinilor de vot fără să aibă lobbyiștii din Washington – și-a angajat o firmă de lobby unde regăsim și un asistent al președintelui Camerei, Nancy Pelosi. Statul Georgia are opt lobbyiști înregistrați pentru Dominion, printre care se numără și Lewit Abit Massey, fost secretar de stat democrat din Georgia și Jared Thomas, fost șef de cabinet pentru guvernatorul republican Brian Kemp, potrivit The Times.

În nu mai puțin de 28 de state (printre care Nevada, Arizona, Minnesota, Michigan, Wisconsin, Georgia, Pennsylvania – unde Trump părea să cîștige și unde în mod „miraculos” Biden a ieșit „învingător”), mașinăriile acestea dau „rateuri”, inversînd voturile pentru republicani cu cele pentru democrați. Cum ar veni, voturile lui Trump trecînd automat la Biden!

Un „swing state” reprezintă un stat american în care cele două mari partide politice – Democrat și Republican – au niveluri cvasi-similare de sprijin în rîndul alegătorilor, fiind astfel extrem de importante pentru determinarea rezultatului general al alegerilor prezidențiale. Să reținem că softul miraculos există în toate aceste state! Iar în Michigan și Georgia deja a generat probleme și contestații.

Mașinăriile Dominion utilizează modemuri pentru tabulaturi și scanere pentru ca rezultatele neoficiale să poată fi aflate mai repede. Modemurile se conectează la telefoanele mobile și de aici la internet.

Specialiștii în IT care au verificat softul și sistemul utilizat (Democracy 5.5 System) spun că are o securitate atît de precară încît îl poate accesa virtual oricine cu minime cunoștințe necesare.

De aici, să ne întoarcem o clipă la doamna Feinstein! Colegă cu Kamala Harris, ambele reprezentînd California. Din prodigioasa activitate depusă de Dianne Feinstein sare în ochi demersul legislativ privind un proiect de lege pentru a încrimina toate formele de criptare puternică în comunicațiile electronice!

În urma votului din 2012 pentru extinderea Patriot Act și a prevederilor FISA și după dezvăluirile de supraveghere în masă din 2013 care implicau Agenția Națională de Securitate (NSA), Feinstein a promovat și a sprijinit măsurile pentru continuarea programelor de colectare a informațiilor. Feinstein a susținut și cererea Agenției Naționale de Securitate pentru metadatele privind apelurile telefonice efectuate în SUA și din SUA către alte țări.

În noiembrie 2013, ea a promovat proiectul de lege FISA Improvements, care a inclus o „dispoziție de căutare prin backdoor” care permite agențiilor de informații să continue anumite căutări, fără mandat, atâta timp cât acestea sunt înregistrate și „disponibile pentru revizuire” pentru diferite agenții.

În fine, canalul C-Span3 a dezvăluit că la începutul anului 2020 a avut loc o audiere a democraților privind Dominion Voting Systrems care utilizează componente chinezești (ce mică e lumea!) și au o serie de vulnerabilități. Iată că aceste vulnerabilități nu au lovit în ambii candidați pentru Casa Albă, ci doar în Trump!

Hammer și ScoreCard

Programul Hammer și aplicația ScoreCard au fost scrise ca să se poată frauda voturile din secțiile de votare, din diverse regiuni, pînă la nivel statal. Suma totală a voturilor se raportează online (prin internet). Datele sînt preluate de program în timp real, modificate potrivit instrucțiunilor din software, apoi sînt retrimise către beneficiarii informației în cîteva microsecunde.

Propriu-zis, este aproape imposibil ca cineva să sesizeze întîrzierea, updateul de date făcîndu-se în timp real. Acest soft funcționează în numeroase state, inclusiv acolo (sau mai ales acolo) unde candidații au șanse sensibil egale.

Avocatul Sydney Powell (avocatul lui Michael Flynn) și Donald Trump au obținut datele de la un „whistleblower” (denunțător) care s-a dovedit a fi exact cel care a realizat softul și aplicația aferentă, pe nume Dennis Montgmomery. Programul și datele sînt în clipa de față dovezi ale președintelui privind furtul electoral. Mai exact ce date au fost luate, de unde, ce s-a schimbat și unde s-a transmis. Informația provine de la fostul analist al National Security Agency, Kirk J. Wiebe care a spus că-l consideră pe Montgomery un erou național pentru că a avut curajul să denunțe frauda.

Dovada utilizării „Hammer” a făcut-o și un utilizator pe nume „stevenjsargent” care a filmat dezbaterea de pe CNN privind candidații din Kentucky, democratul Andy Beshear și republicanul Matt Bevin. La început, democratul are 6773.948 de voturi reprezentînd 49,4%, iar republicanul are 662.235 de voturi reprezentînd 48,6%. De la o secundă la alta (vizibil la derularea cadru cu cadru a înregistrării) se produce împrospătarea datelor, online, în timp real, democratul avînd acum 674.508 voturi reprezentînd 49,5%, în timp ce republicanul are 661.675 reprezentînd 48,5%. Cum ar veni, democratul primește 560 de voturi, dar republicanul cu care se întrece pentru a obține un loc în Congres, tocmai pierde 560 de voturi! Pe față! La televizor.

Traducere: Prodocens Media

Partea cea mai frumoasă este că Hammer aparține CIA! Este una din dezvăluirile făcute la emisiunea lui Steve Bannon, Warrom, de generalul Thomas McInerney. Generalul susține că administrația Obama a folosit softul tot pentru fraudarea alegerilor în 2012, în Florida. Softul în sine a fost realizat pentru a fi utilizat în afara Statelor Unite, mai exact în țările în care Statele Unite aveau interesul să aducă la putere politicieni favorabili Washingtonului.

Odiseea voturilor prin poștă

S-a zvonit inițial că președintele Donald Trump ar fi pus la cale o operațiune imensă pentru devoalarea fraudelor electorale din Statele Unite, cu sprijinul procurorului general Billy Barr, a unor ofițeri de informații patrioți, a Gărzii Naționale, poliției și altor apropiați, pregătirile pentru operațiune derulîndu-se încă de la investire.

YouTube, Facebook, Twitter și Google au cenzurat cu mare grabă informațiile, ștergîndu-le cu totul.

Una din informațiile vehiculate de Dr. Steve Pieczenik (fost angajat al Departamentului de Stat) a fost că buletinele de vot ar fi securizate cu o nouă tehnologie QFS-Blockchain și cu un filigran special. Înainte să șteargă postarea, Facebook a adăugat de la „verificatorii independenți” o notă potrivit căreia Departmentul de Securitate Internă (Homeland Security -DHS) și Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA) nu utilizează astfel de tehnologii pentru buletinele de vot. CISA însă a confirmat că le utilizează! A confirmat inclusiv filigranul în chestiune.

O a doua sursă, fostul ofițer de informații Tony Shaffer, a reiterat existența operațiunii, adăugînd și că operațiunea era deja în curs și în urmă cu doi ani, în timpul alegerilor „midterm” (de la jumătatea mandatului prezidențial) din noiembrie 2018, democrații fiind lăsați să își facă liniștiți jocurile pentru a frauda alegerile și a se alege cu majoritatea din Cameră (pentru că în Senat era absolut evident că nu aveau cum să iasă cu majoritate fără să bată la ochi).

Serviciul poștal al SUA a solicitat un brevet de utilizare a tehnologiei blockchain pentru a eluda frauda în buletinele de vot prin e-mail. Cererea a fost depusă inițial în februarie 2019. Astfel, buletinele de vot frauduloase pot fi foarte ușor stabilite și vor scoate la iveală frauda electorală legată de voturile transmise prin poștă foarte repede. Nu în ultimul rînd, revista Forbes confirmă existența patentului blockchain al poștei!

Dar au existat furturi? În primul rînd, Brian Shilling, în vârstă de 53 de ani, din Stockton, New Jersey, a fost acuzat că a completat în mod fals un buletin de vot, că a falsificat semnătura altcuiva și că a trimis-o în bordului electoral, au declarat procurorii și poliția din Hunterdon NJ.

Dar, foarte rapid a venit o știre de la canalul de televiziune CBS Chicago2, unde se plîngeau de faptul că în Wisconsin buletinele de vot aveau o eroare de tipărire, iar mașinile de vot nu preluau aceste buletine. Ar fi vorba despre 13.400 de voturi, pe care cei prezenți au decis să le înlocuiască cu voturi noi, pe care să le completeze pe baza datelor pe care nu le procesa mașina. Disperare mare, căci fiecare vot presupunea cca. 4 minute pentru a se transcrie.

Captură CBS Chicago2

Ceea ce nu știau bieții oameni, era că nu aveau de a face cu o eroare de soft (cum au raportat prima dată), nici cu o eroare de tipărire (cum au raportat ulterior), ci cu dispozitivele de siguranță! Așadar, au făcut duplicate și abia duplicatele le-au procesat și numărat. Ar fi de bănuit că voturile acestea s-au dus către cine trebuie, nu-i așa?

Procurorul general William Barr, într-un memoriu emis pe 9 noiembrie, a autorizat Departamentul de Justiție (DOJ) să analizeze neregulile de la alegerile prezidențiale din 2020. La ora actuală, cu toată frauda comisă, abia dacă există un avantaj de cca. 100.000 de voturi în plus pentru Joe Biden față de Donald Trump din cele cca. 150 de milioane.

O serie de procese și alte demersuri legale caută să debaraseze voturile ilegale de cele legal exprimate. Trump are timp abia pînă pe 8 decembrie să demareze o eventuală renumărare. Situațiile critice se află în statele Arizona, Georgia, Wisconsin, Pennsylvania, Nevada.

Renumărarea voturilor din Arizona, Georgia și celelalte state va aduce procente pentru Trump. Majoritatea voturilor nevalide (sau falsificate) au apărut la cele trimise prin poștă. Întrucît Biden a cîștigat peste două treimi din voturile prin corespondență, este probabil ca majoritatea buletinelor de vot care vor fi îndepărtate să fie scăzute din scorul lui Biden.

Trump are acum 214 voturi electorale din cele 270 necesare. Alaska, unde nu există dubii, mai aduce 3 voturi electorale. Deci, 217. Carolina de Nord va fi clar cîștigat de Trump și mai înseamnă 15 voturi electorale odată ce va fi declarată încheiată numărătoarea. Total – 232. În Arizona, diferența dintre Biden și Trump s-a subțiat la 18.000 de voturi și mai sînt 100.000 de voturi de numărat, dar fie va căștiga Trump, fie demersurile legale se vor concentra pe voturile ilegale și cu cît a fost mai mare furtul, cu atît va pierde mai mult Biden. Deci, ar mai fi 11 voturi electorale, ceea ce îl duce pe Trump la 243.

În Georgia, diferența este de potrivit unor surse 12.300 de voturi, potrivit altor surse de doar 8.400 de voturi, iar situația este identică cu cea din Arizona. Diferența ar fi că renumărarea din Georgia se află deja în plan. Georgia ar mai aduce 16 voturi electorale, ducîndu-l pe Trump la 259.

În Wisconsin, odată cu îndepărarea voturilor false / invalide, diferența de 20.000 de voturi s-ar putea volatiliza, nici aici nu este exclusă renumărarea. Cu cele 10 voturi electorale de aici, Trump ajunge la 269.

În Pennsylvania, Biden are un avans de 37.000 de voturi, dar și o mare problemă cu voturile care au sosit ulterior termenului limită, dar au fost deja numărate. Cca. 900.000 de voturi invalide! Cca. 3.000 de voturi antedatate. Renumărarea voturilor ar putea fi mai dificilă aici, dar nu imposibilă, iar cele 20 de voturi electorale îl duc pe Trump mult dincolo de ceea ce are nevoie, la 289 de voturi. Rudy Giuliani: „Campania Trump are suficiente dovezi pentru a schimba rezultatele alegerilor din Pennsylvania”.

De remarcat că toate acestea se întîmplă în condițiile în care nici Biden, nici republicanii nu mai au de unde să aducă alte voturi, eventual pot pierde din ce au, odată ce demersurile judiciare vor fi puse în mișcare. Morții care au votat (cu sutele de mii), persoanele fictive, cei care au votat multiplu sau total ilegal, cei care apar în statele care raportează peste 100% prezența la vot (în condițiile în care norma de reprezentare nu depășește 70%), par însă în număr suficient de mare pentru a face diferența dintre cei doi candidați.

Ulterior, fraudarea alegerilor și restul acțiunilor penale își pot urma cursul.

Frauda a fost calculată și premeditată, iar majoritatea democraților spălați pe creier consideră asta ca fiind un lucru deplin justificat pentru că „afro-americanii” au cules destul bumbac, iar acum a venit vremea „să culeagă președinți”. A juca după reguli, respectînd legi etc. este cea mai sigură rețetă pentru a pierde o luptă cu un sistem care nu respectă nici o normă, nici o lege. Dar Trump e altfel decît restul lumii.