Blonda supremă, amanta preferată a preşedintelui, sex-simbolul unei generaţii. Când Marilyn a apărut în 1962, într-o rochie prea mulată, prea transparentă, cântând prea lasciv „Happy Birthday Mr. President”, lumea întreagă înţelegea că diva platinată este de neînvins. S-a născut să cucerească şi avea o lume la picioare. Foarte puţini, doar apropiaţii, ştiau că avea cariera în pericol, cei de la 20th Century Fox fiind la o semnătură distanţă de a-i desfiinţa contractul de muncă.
Marilyn ştia că urma să fie mazilită şi avea să arate tuturor cât este de puternică. Şi asta cu ajutorul unei campanii de imagine construite împreună cu cei mai buni prieteni: o mână de fotografi personali. Printre care doi români: John Florea şi Andre de Dienes. Ei fuseseră alături de divă încă de la începuturile ei la Hollywood şi împreună cu Ion/Jean Negulescu erau gaşca de trei români care au marcat cariera celui mai puternic icon al Cetăţii Filmului: Marilyn Monroe.
Andre de Dienes a dezvăluit-o lumii pe Marilyn-trupul
Andrei Dedieni, cunoscut laHollywood ca Andre de Dienes, a fost primul fotograf oficial al lui Marilyn. A plecat din România, de la Turia (Covasna), când avea 15 ani, după ce mama lui s-a sinucis. Rămas orfan, a început să bată Europa în lung şi-n lat, de cele mai multe ori pe jos. După vreo doi ani de pribegie a ajuns în nordul Africii, în Tunisia . Aici a fost cărăuş, translator, bucătar, scriitor de scrisori pentru cei care nu ştiau carte şi a învăţat de la un artist local să picteze. În aceeaşi perioadă primeşte primul său aparat de fotografiat.
Andrei Dedieni, cunoscut laHollywood ca Andre de Dienes, a fost primul fotograf oficial al lui Marilyn. A plecat din România, de la Turia (Covasna), când avea 15 ani, după ce mama lui s-a sinucis. Rămas orfan, a început să bată Europa în lung şi-n lat, de cele mai multe ori pe jos. După vreo doi ani de pribegie a ajuns în nordul Africii, în Tunisia . Aici a fost cărăuş, translator, bucătar, scriitor de scrisori pentru cei care nu ştiau carte şi a învăţat de la un artist local să picteze. În aceeaşi perioadă primeşte primul său aparat de fotografiat.
În 1933, De Dienes ajunge la Paris , unde studiază artele frumoase. Pasiunea lui pentru fotografie îi dă o pâine şi lucrează pentru mai multe publicaţii şi edituri franceze. Când împlineşte 25 de ani, în 1938, Andre pleacă la New York şi aici devine unul din cei mai importanţi fotografi de modă şi lifestyle ai perioadei, colaborând cu „Esquire”, „Vogue”, „Life” şi „Montgomery Ward”.
O cunoaşte pe Marilyn în 1945, când actriţa avea numai 19 ani şi doar visa la o carieră de starletă.„Când a intrat la mine în bungallow, nu mi-am mai putut desprinde ochii de la ea. Am înţeles că fata asta avea ceva excepţional. Am văzut că avea verighetă, dar mi-a spus că soţul ei e un marinar mereu pe drumuri şi că sunt deja în divorţ. Spunea că visează doar să devină un model celebru. Adevărul era că îmi doream foarte mult să o fotografiez, dar şi că o doream şi mai mult pe ea. Punct.”, scria De Dienes în memoriile sale.
O cunoaşte pe Marilyn în 1945, când actriţa avea numai 19 ani şi doar visa la o carieră de starletă.„Când a intrat la mine în bungallow, nu mi-am mai putut desprinde ochii de la ea. Am înţeles că fata asta avea ceva excepţional. Am văzut că avea verighetă, dar mi-a spus că soţul ei e un marinar mereu pe drumuri şi că sunt deja în divorţ. Spunea că visează doar să devină un model celebru. Adevărul era că îmi doream foarte mult să o fotografiez, dar şi că o doream şi mai mult pe ea. Punct.”, scria De Dienes în memoriile sale.
De Dienes începe o poveste de dragoste cu Norma Jean şi pleacă împreună într-o călătorie de cinci săptămâni prin California , Nevada , New Mexico . În această perioadă, viitoarea Marilyn Monroe pozează mereu pentru iubitul ei, ani mai târziu, instantaneele prinse de român şi imaginile nud ale Normei Jean fiind considerate unele dintre cele mai reuşite fotografii ale artistei. De Dienes a încurajat-o pe Marilyn să-şi urmeze visele şi a ajutat-o să-şi înţeleagă harul. A cerut-o în căsătorie, a primit un „nu” drăgălaş şi povestea lor de dragoste pasională a ajuns repede la final. Dar cei doi au rămas apropiaţi şi au colaborat până în 1955.
John Florea a inventat-o pe Marilyn-blonda
John Florea s-a născut pe drumul spre America , în familia unor emigranţi români care plecaseră în 1916 de undeva de lângă Paşcani. În 1941, în timp ce developa nişte fotografii pentru revista „Life”, avea loc atacul de la Pearl Harbor . John (Ionuţ, cum îi spunea mama lui) a plecat pe front şi a devenit unul dintre cei mai importanţi foto-corespondenţi de război pe care i-a avut America . După victoria aliaţilor, John s-a întors la Hollywood , unde şi-a continuat cariera de fotograf de cinema şi mondenităţi.
John Florea s-a născut pe drumul spre America , în familia unor emigranţi români care plecaseră în 1916 de undeva de lângă Paşcani. În 1941, în timp ce developa nişte fotografii pentru revista „Life”, avea loc atacul de la Pearl Harbor . John (Ionuţ, cum îi spunea mama lui) a plecat pe front şi a devenit unul dintre cei mai importanţi foto-corespondenţi de război pe care i-a avut America . După victoria aliaţilor, John s-a întors la Hollywood , unde şi-a continuat cariera de fotograf de cinema şi mondenităţi.
În 1951, prin intermediul colegului lui, De Dienes, Florea o întâlneşte pe Marilyn. Tânăra Norma Jean primise deja numele celebru şi avusese câteva apariţii scurte în unele succese cinematografice. Marilyn jucase cu Bette Davis în „All About Eve” şi apăruse pe marele ecran cu o nuanţă de păr blond auriu-miere.
Când a fost invitată să dea un premiu la Oscar, în acelaşi an, pentru „Cel mai bun sunet”, John i-a zis celei ce avea să devină sex- simbolul absolut al mileniului trecut să se platineze. Să devină „model blond”. Iar Marilyn l-a ascultat şi aşa a devenit pentru întreaga lume „blonda absolută”. A urmat o prietenie foarte apropiată a divei cu Florea, care a însoţit-o în cele mai importante momente ale carierei sale, a pozat-o şi nud, şi în intimidate, şi pe platourile de filmare. Florea a avut o carieră incredibilă, a fost considerat unul dintre cei mai importanţi directori de publicaţii de peste Ocean, fiind redactor-şef la „Life Magazine” şi apoi a devenit un cunoscut regizor de televiziune (a regizat „Bonanza” şi „Delfinul Flipper”).
El i-a făcut cunoştinţă lui Marilyn cu cel mai important regizor român de la Hollywood: maestrul Jean din Craiova . Negulesco.
Jean Negulesco a învăţat-o pe Marilyn „Cum să te măriţi cu un milionar”
Ion Negulescu s-a născut în 1900 la Craiova, în familia unui proprietar de hotel din Bănie, care mai avea patru fete. În gimnaziu, Ion câştigă un premiu la desen şi tânărul înţelege că vrea să fie artist. Tatălui său, un negustor cu vocaţie, nici prin gând nu-i trecea să-şi lase singurul fecior să o ia pe căi boeme. În Primul Război Mondial, Ion, adolescent fiind, se răzvrăteşte împotriva părintelui, fuge de acasă şi se înscrie în serviciile de sănătate ale armatei române şi pleacă pe frontul din Moldova . Aici îl întâlneşte pe George Enescu şi-i dăruieşte acestuia un portret. Compozitorul îi spune puştiului din faţa lui că are talent şi-i cumpără lucrarea la un preţ foarte bun pentru acea vreme. Putea să-şi ia trei cai cu banii primiţi de la Enescu.
Ion Negulescu s-a născut în 1900 la Craiova, în familia unui proprietar de hotel din Bănie, care mai avea patru fete. În gimnaziu, Ion câştigă un premiu la desen şi tânărul înţelege că vrea să fie artist. Tatălui său, un negustor cu vocaţie, nici prin gând nu-i trecea să-şi lase singurul fecior să o ia pe căi boeme. În Primul Război Mondial, Ion, adolescent fiind, se răzvrăteşte împotriva părintelui, fuge de acasă şi se înscrie în serviciile de sănătate ale armatei române şi pleacă pe frontul din Moldova . Aici îl întâlneşte pe George Enescu şi-i dăruieşte acestuia un portret. Compozitorul îi spune puştiului din faţa lui că are talent şi-i cumpără lucrarea la un preţ foarte bun pentru acea vreme. Putea să-şi ia trei cai cu banii primiţi de la Enescu.
Pentru Ion, încurajările marelui maestru violonist sunt un semn. Iar decizia e luată. Nu vrea să facă nici economie, nici comerţ, nici drept. Nimic din ce visează tatăl său pentru destinul lui. Vrea arte. Şi, împotriva dorinţei bătrânului negustor Negulescu, Ion din Craiova pleacă la Bucureşti, la Belle Arte. Părintele, speriat şi dezamăgit, mai speră la o ultimă şansă ca să-şi atragă fiul rătăcitor în afacerea pe care o construise. Şi-l ademeneşte cu o călătorie prin Europa. În 1920, Ion ajunge la Paris . E înnebunit de luminile oraşului şi de şarmul creativ din buricul bătrânului continent. Aşa că… rămâne aici.
Bătrânul Negulescu disperă, îşi dezmoşteneşte fiul, dar nicio stratagemă nu ţine. Ion devine Jean. Pictor, elev al lui Brâncuşi şi prieten cu Jules Pascin, Picasso, Soutine, Giacometti, Tristan Tzara, Jean Cocteau şi Amodeo Modigliani. Învaţă, lucrează, pictează şi-şi găseşte şi un job de scenograf. Mai câştigă un ban spălând vase, vânzând lucrări, oferind servicii de companie doamnelor, desenând, făcând caricaturi celebrităţilor vremii. Pentru o scurtă perioadă lucrează la Nisa, la hotelul românului Negresco. Dar e dat afară după ce seduce o clientă fidelă a hotelului, fiica unui miliardar american. Jean pleacă cu americanca în Statele Unite şi în 1927 are o expoziţie personală la New York . Urmează câteva expoziţii la Los Angeles , o ofertă de colaborare ca scenograf cu Warner şi aşa începe cariera lui spectaculoasă la Hollywood . Americanca e părăsită rapid, pentru că Jean ştie sufletul femeilor. Şi are un succes nebun la „zâne”.
Hollywoodul îi scoate în faţă superbităţi cu picioare lungi şi zâmbete celebre, iar maestrul se iubeşte cu Veronica Lake, Faith Domergue, Sidney Fox, Binnie Barnes, Carole Landis, Anita Colby, Lynn Baggett. Dar cea mai cunoscută amantă a lui Jean din Craiova rămâne Marilyn Monroe. Actriţa a fost recomandată lui Negulescu de către bunul lui prieten de la revista „Life”, John Florea. Şi, după probe, Marilyn este aleasă pentru un rol principal în „How to Marry a Millionaire”, alături de Lauren Bacall.
În perioada filmărilor, între Jean şi diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste. ” Monroe e visul împlinit al oricărui bărbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească”, spunea Jean despre superba lui muză şi iubită. După „Cum să te măriţi cu un milionar”, cariera lui Marilyn a făcut istorie, iar Jean din Craiova a devenit unul dintre cei mai importanţi regizori de la Hollywood, cu 12 nominalizări la Oscar pentru „Johnny Belinda” şi un BAFTA pentru „How to Marry a Millionaire”. Singurul român get-beget care a avut Hollywoodul la picioare. Şi al treilea român care a învăţat-o pe Marilyn să fie divă…
În perioada filmărilor, între Jean şi diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste. ” Monroe e visul împlinit al oricărui bărbat din lumea largă. Este femeia cu care visezi şi trebuie să-ţi înşeli nevasta. Mort să fii, să nu te înnebunească”, spunea Jean despre superba lui muză şi iubită. După „Cum să te măriţi cu un milionar”, cariera lui Marilyn a făcut istorie, iar Jean din Craiova a devenit unul dintre cei mai importanţi regizori de la Hollywood, cu 12 nominalizări la Oscar pentru „Johnny Belinda” şi un BAFTA pentru „How to Marry a Millionaire”. Singurul român get-beget care a avut Hollywoodul la picioare. Şi al treilea român care a învăţat-o pe Marilyn să fie divă…
@Conceatatean
S-a rupt craca pe care dormeai si ai cazut aici?
http://tiraspol66-news.blogspot.com/
HORIA SIMA PRISONER OF ADOLF HITLER NAZI REGIM,AGAINST FASCISM
HORIA SIMA was prisoned in BUCHENWALD and DACHAU,near romanians prisoners were some of them DIED.
HORIA SIMA was arrested by GESTAPO because of acts against nazi Germany.Horia Sima was an anti-fascist leader from Romania.
19. LA SEDIUL GESTAPO-ULUI DIN ALEXANDERPLATZ
Dupa scurta întrevedere cu Generalul Müller, am fost condus într-un birou amenajat sa-mi serveasca si de dormitor provizoriu. Într-un colt era un pat. În camera mai era o masa si mai multe scaune. Ferestre largi, care dadeau spre interiorul cladirii. Strada nu se vedea.
Personalul de paza era format din echipe de agenti care se schimbau din 8 în 8 ore.
Generalul Müller venea din când în când ca sa ma întrebe de sanatate. Ma îndemna sa manânc si sa dorm.
Într-o zi, îndata dupa Boboteaza, sunt chemat în biroul Generalului Müller. Erau mai multi domni adunati. Am remarcat prezenta unei dactilografe. Mi s-a comunicat ca Reichsfufirerul Himmler a ordonat o ancheta în legatura cu evadarea mea în Italia, pentru a servi ca baza informativa Führerului, în vederea deciziei ce o va lua. Era prezent si un Volksdeutsche, care servea de Dolmetscher. Între cei prezenti, se afla si un reprezentant al Ministerului de Externe, un domn brunet, bine îmbracat, dar prea putin atent la interogatoriul ce se desfasura. Parea plictisit si la un moment dat l-am surprins atipind.
Generalul Müller punea întrebarile, care se refereau precumpanitor la motivele fugii mele în Italia. Am evitat sa amestec numele lui Mussolini, pentru a-mi usura soarta, determinându-i sa fie mai indulgenti. M-am referit exclusiv la complotul de la Rostock, la nesiguranta în care traiam si la pericolul de a cadea victima unui atentat. Nu am crutat nici Ministerul de Externe german, explicându-le ca am suferit nenumarate presiuni directe si indirecte pentru a renunta la conducerea Legiunii. Având în vedere ca guvernul german nu mai avea încredere în mine, considerându-ma „personna non grata” în politica lui externa, iar, de alta parte, simtindu-ma amenintat de agentii Sigurantei Române, m-am decis sa-mi asum acest risc, plecând în Italia. Nu credeam ca disparitia mea din Germania va provoca o reactie de aceste proportii. Dimpotriva, socoteam ca trecerea mea peste frontiera, într-o tara amica, va aduce o usurare în relatiile cu Antonescu. În acest scop, am si lasat conducerea Miscarii lui Iasinschi, pentru a ma conforma si dorintei Ministerului de Externe german, care, de nenumarate ori, mi-a cerut sa ma retrag de la sefie.
3. DE LA BUCHENWALD LA DACHAU
Se pare ca superiorii de la Berlin facusera planuri sa-i tina pe legionari nu numai în lagar, dar si separati în mai multe grupe.
Un numar însemnat de legionari au ramas sa lucreze mai departe la Rostock, în timp ce altii au fost internati la Buchenwald. Fruntasii legionari de la Berkenbrück au poposit la Buchenwald, dar n-au fost amestecati cu cei adusi de la Rostock. Contactul între ei era interzis. S-a aflat totusi de catre conducerea grupului mare ca sunt si ei undeva pe aproape. Mile Lefter a comunicat aceasta veste în fata frontului, în 27 Decembrie 1942.
„Toti comandantii de la Berkenbrück sunt aici în lagar. Locuiesc în alta parte si n-au voie sa ia contact cu noi”.
Nicu
Ai dreptate, în prezent aşa este, societatea americană diferă cea europeană prin multe.
Eu am exprimat impresia de acum o jumătate de secol, când indienii, negrii, chinezii, românii, italienii sau alte etnii, erau tratate ca fiind inferioare şi aveau muncă doar pentru că nu erau alţii să o presteze.
Egalitatea de şanse, exista şi atunci dar comunitatea exercita o presiune, adevărat benefică, asupra tuturor paria veniţi de pe meleaguri europene (mexicanii şi americo-latinii încă nu veniseră, arabi erau puţini etc.)
Am relatat o fărâmă de realitate. Aşa cum am perceput-o, atunci şi cum o compar din memorie ce ceea ce există acum.
Dacă vorbeam despre două cohorte de „romi” într-un oraş precum Michigan, te asigur că percepţia ar fi fost la fel iar supravieţuitorii ţigani, astăzi nu s-ar deosebi de negrii sau arabii lor.
@Dem
Sa sti ca in SUA nu este ca si in Europa. In SUA nu e rusine sa spui ca esti roman. Americanii sunt indiferenti, orice ai fi.
Într-o Europă împărţită în tenebrele şi fascinatele tradiţii nobiliare şi visele transpirate ale mlădiţelor burgheziei, un melanj de conservatorism şi idealism, apare şansa unui nou început. A se vedea „rostu”(Legea a III a a Termodinamicii, pe care lorzii ştiinţei o ignoră preferând stupizenia conform căreia la -273K totul se opreşte, spune că orice structură suferă un număr limitat de transformări. Chiar dacă nu este oficial, credeţi-mă pe cuvânt. Altfel progresul ar fi un nonsens).
Pentru un nou început ai nevoie de un mediu nou şi……un vis. De aceea, nu pe nedrept se spune că nimeni nu-i profet (personalitate, aproape de IO, important) în Ţara lui.
Istoria Americii este marcată de visele şi munca multor compatrioţi, mai ales ardeleni alungaţi de mizerabila conducere austro-ungară şi cruzii grofi (boierii) unguri. Am cunoscut un asemenea emigrant, copil find, avid să ascult ca orice gură cască pritre picioarele celor „mari” aflaţi la o ţuică, povestirile despre America.
Articolul de mai sus mi-a adus aminte de Gheorghe Berţea şi despre viaţa dn America anilor 30, sau cum poţi reuşi dacă respecţi proprietatea şi oamenii din jur.
Spuneam că mulţi români au contribuit la formarea celui mai tehnologizat stat, subliniez însă că în egală măsură, ca şi astăzi, se feresc să se declare români.
Ştiu ei de ce. Eu încă nu.