Puncte de vedere
Istoricul american Larry L. Watts despre evaluările greșite ale guvernului SUA privitoare la România Socialistă (II)
Posted by justitiarul 1 day ago
Partajare1
Fostul consilier american al comisiei pentru reformarea serviciilor secrete din România despre evaluările greșite ale guvernului SUA privitoare la […]
Fostul consilier american al comisiei pentru reformarea serviciilor secrete din România despre evaluările greșite ale guvernului SUA privitoare la România Socialistă (II)
– Note de lectură –
În prima parte a comentariilor pe marginea concluziilor științifice la care a ajuns istoricul și analistul american Larry L. Watts privitoare la aspecte fundamentale ale istoriei contemporane și recente a României, m-am referit cu predilecție la aspectele privitoare la politica față de minoritățile naționale din România și cum era ea privită de către analiștii oficiali ai Casei Albe. Larry L. Watts a arătat ferm că multe din aceste analize și rapoarte erau false, iar ele au influențat decizii și politica SUA față de România. Este de la sine înțeles că dacă raportările și analizele despre România erau false, atunci întreaga politică a SUA față de România era una greșită. La fel, modul în care era privită România în SUA și în Occident, era unul care cuprindea imagini false. Noi credem, fără să fi avut acces la sursele la care a avut acces Larry L. Watts, că aceste analize au fost intenționat falsificate. Nu putem să acceptăm că structuri de informare și de analiză atât de puternice, ca cele ale statului american, cu mijloacele lor copleșitoare de informare, pot să producă analize atât de greșite ca cele semnalate de valorosul analist și istoric american.
Din alt punct de vedere, contribuțiile lui Larry L. Watts la umplerea unor goluri ale istoriografiei românești contemporane și recente sunt de o valoare inestimabilă. România i-a oferit lui Larry L. Watts ani frumoși din tinerețea sa, petrecuți la Iași, Cluj, Bistrița, București, ca și în alte locuri din România, i-a oferit o soție și mamă a fiicei sale, iar el a întors României contribuții istoriografice de cel mai înalt nivel științific.
În istoria recentă cel mai mult deranjează adevărul. Minciuna nu deranjează și nici erorile. Acestea stârnesc aprecieri nefavorabile și, poate, zâmbete. Adevărul care supără stârnește ură și reacții adverse de multiple feluri. Colonelul de contrainformații militare Valentin Raiha, autorul cărții În decembrie 1989 KGB a aruncat în aer România cu complicitatea unui grup de militari, Editura Ziua Omega Press, București, 1995, în care a vorbit despre unii dintre trădătorii României din decembrie 1989, a fost nevoit să fugă din țară și s-a ascuns în Spania, având informații certe că este în pericol de moarte. Am dat un singur exemplu, mai mult sau mai puțin la întâmplare. Eu însumi, în anul 2005, am fost acționat în justiție și mi s-au făcut două plângeri penale (ulterior conexate) de către Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA și de către Federația Comunităților Evreiești din România, nemulțumite de concluziile științifice la care am ajuns eu într-un studiu de specialitate.
Și adevărurile pe care le scrie Larry L. Watts supără tare. El este un istoric care, pe lângă multe altele, a dovedit cu multă claritate, în cartea Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO, București, 2011, că mai mulți șefi din Securitatea României își trădau țara în favoarea unor servicii secrete străine, cu deosebire în favoarea celor sovietice. Și de această dată, fundamentaliștii din aripa trădătoare a fostei Securități au sărit ca arși, încercând să-l combată.
Mi-aduc aminte că în cadrul unei sesiuni dedicată unor momente din istoria Securității care a avut loc la Cluj, cu câțiva ani în urmă, într-o sală plină, când l-am citat pe Larry L. Watts în cuvântarea mea, colonelul Filip Teodorescu, fost spion în străinătate (între care nouă ani în Turcia), fost director adjunct al Direcției a III-a a DSS, fost președinte executiv al ACMRR-SRI, actual președinte de onoare al ACMRR-SRI, a pus la îndoială afirmațiile istoricului american și l-a trecut în derizoriu, fără nici un fel de argumente științifice, sau de altă natură, arătând că istoricul american a venit în România cu misiuni informative. „N-a venit să doarmă”, spunea Filip Teodorescu, de parcă cercetările sale științifice de istorie pot fi puse la îndoială pentru faptul că istoricul este/a fost și lucrător și înalt decident în cadrul serviciilor de informații, fiind fost consultant/consilier pentru reformarea serviciilor secrete și ale armatei României. De asemenea, îmi aduc aminte de contestarea lui Larry L. Watts de către agentul diversionist Marius Mioc din Timișoara, un inginer deghizat în istoric, care intră cu bocancii în clarificarea evenimentelor din decembrie 1989, negând cu multă determinare realități dovedite de sute, chiar de mii de probe științifice, cum ar fi implicarea directă și decisivă a serviciilor secrete sovietice și a altor state, în realizarea revoltei populare și a loviturii de stat din România. Contestarea a făcut-o pe site-ul său și pe site-ul Contributors, sub titlul „Răstălmăcirile lui Larry Watts și răstălmăcirile altora despre Larry Watts”, articol în care falsul istoric neagă implicarea agenților sovietici în România, în decembrie 1989.
O chestiune pe care o ridică Larry L. Watts a fost și aceea a pregătirii la Moscova a schimbărilor de orientare politică, „Noua gândire”, cum erau ele numite, concepute de către președintele KGB, Iuri Andropov, viitor secretar general al PC al URSS, care au fost concepute și demarate înainte de urcarea la conducere a discipolului său, Mihail Sergheevici Gorbaciov. Iuri Andropov vedea proiectata apropiere de Occident și liberalizarea controlată ca pe o linie politică de laborator, impusă de sus în jos, în nici un caz din sens invers. El nu era un democrat. În 1956, pe când era ambasador la Budapesta, și-a dovedit cruzimea în reprimarea revoluției din Ungaria, De aceea, în perioada 1982-1984, cât timp a condus URSS, în paralel cu promovarea în interiorul Partidului Comunist al URSS a „Noii gândiri”, Iuri Andropov a exercitat un control mai puternic asupra membrilor Pactului de la Varșovia, impunând și represalii împotriva disidenței din țările socialiste. De altfel și în România, principalul grup opoziționist ascuns, compus din activiști de partid, militari și securiști, grupul condus de Vasile Patilineț, a început să se manifeste și să facă proiecte concrete de acțiune pentru înlăturarea lui Ceaușescu după moartea lui Iuri Andropov. Larry L. Watts îi numește pe acești opoziționiști din România ca fiind disidenți. Eu nu îi numesc disidenți, pentru că s-a dovedit că ei erau susținuți de Securitate, în paralel cu supravegherea lor, pentru a fi folosiți în lupta Securității împotriva lui Nicolae Ceaușescu, luptă pe care Larry L. Watts a explicat-o magistral în cartea Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic împotriva României. Deci, erau agenți, nu disidenți!
Larry L. Watts susține că analiștii de la Washington au omis în analiză un fapt istoric foarte important, anume calitatea României de inamic al URSS încă dinaintea celui de la doilea război mondial. Marx și Engels definiseră poporul român ca fiind „contrarevoluționar prin însăși natura sa”, el trebuind să fie eradicat, în viziunea fondatorilor ideologiei comunismului internațional, pentru binele revoluției mondiale. Ca urmare, poporul român a fost desemnat dușman de clasă al comunismului internațional.
Acesta a fost motivul pentru care, după cinci ani de la crearea Internaționalei a III-a Comunistă, în 1924, ea i-a exclus pe etnicii români din conducerea Partidului Comunist din România. A fost o situație unică. Și în alte țări partidele comuniste aveau la vârf minoritari, în majoritate evrei, dar erau admiși în conducere și majoritari etnici. În România, nu au mai fost admiși etnici români în conducerea PCR, decât după 1945, când Stalin a spus că în România, la vârful conducerii partidului și a guvernului trebuie să fie câte un etnic român, iar imediat în spatele lor, trebuie să fie minoritari. Mai mult decât atâta, privitor la guvernul României, Stalin a indicat și faptul că prim-ministrul să fie liderul unui partid țărănesc, întrucât poporul român este un popor de țărani. De aceea, regele Mihai, împreună cu liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu, l-au susțin și i-au oferit conducerea guvernului lui Iuliu Maniu, care a refuzat. Așa s-a ajuns la propunerea lui Petru Groza, președintele Frontului Plugarilor, singurul partid țărănesc în afara celui condus de Maniu.
Larry L. Watts consideră că acest factor al adversității istorice româno-sovietice, care a fost trecut cu vederea de analiștii americani, a fost foarte important. Istoricul american consideră că datorită acestei adversități a românilor față de URSS, Stalin a cerut și a obținut drepturi și privilegii speciale asupra României, care i-au fost conferite de legislația internațională pe întregul parcurs al Războiului rece, obținând inclusiv dreptul URSS de a interveni în problemele interne ale României, drept care a fost încorporat în Carta ONU! Acele drepturi fuseseră stabilite în cadrul Conferinței de la Potsdam, conferință care a decis și existența a două Germanii.
Larry L. Watts arată că acesta este motivul pentru care conducerea de la București a luptat „cu toată forța” împotriva Acordurilor de la Potsdam. În cadrul acestor eforturi de împotrivire față de Acordurile de la Potsdam, România și Ceaușescu au militat și pentru reunificarea Germaniei, reușită care ar fi reprezentat o infirmare a respectivelor acorduri. Iată deci aspecte deosebit de importante, de profunde, ale sensurilor politicii României, ascunse opiniei publice. Desigur, analiștii americani ar fi trebuit, spune Larry L. Watts, să ia în calcul toate aceste detalii de fond. În acest caz, ei ar fi ajuns la timp la concluzia că politica României era una sinceră, că ea nu era un cal troian al Moscovei, iar Ceaușescu nu era un pion al internaționalismului proletar.
România avea motive temeinice să combată linia Moscovei și să-și afirme independența. În acest caz, SUA ar fi intuit necesitatea de a ajuta mai mult România și, afirm eu, nu ar fi mai avut interesul să ia parte la agresiunea internațională împotriva României din decembrie 1989, care au transformat-o într-o colonie. Aceasta cu atât mai mult cu cât economia SUA este puțin reprezentată în România, de care nu profită în prea mare măsură. Cea mai mare societate americană din România de astăzi este Uzina Ford de la Craiova, cu 6.000 de muncitori, dar marele jaf al României de astăzi îl fac băncile europene, societățile europene de asigurări și marile multinaționale europene, care jefuiesc resursele naturale ale țării și nu-și achită obligațiile legale fiscale, astfel că sute de miliarde de euro iau calea Europei Occidentale, iar guvernele românești sunt veșnic sărace pentru că nu sunt lăsate de stăpânii lor de la Bruxelles și Berlin să fiscalizeze marile multinaționale și băncile europene, care sunt principalii infractori economici ai României. În paralel, serviciile secrete, principalele deținătoare de putere reală în România, sunt sucursale ale serviciilor marilor puteri occidentale, ale căror interese le slujesc, de cele mai multe ori în dauna României profunde. Nu întâmplător, în iunie 2018, aflat la București, fostul consilier al președintelui Donald Trump, Stephen Bannon, a afirmat într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, care a fost șters de pe internet, că serviciile secrete din România sunt controlate de George Soros, inamicul public nr. 1 din SUA.
De altfel, în perioada ceaușistă la care se referă Larry L. Watts predilect, dezvoltarea economică multilaterală, forțată, era subsumată aceluiași scop de independență națională. Ceaușescu dorea independența energetică față de URSS și dorea să producă în România toate produsele de care avea societatea nevoie, de la ace de gămălie, la mașini de toate felurile, medicamente, avioane, armament complex etc etc. El a reușit în mare parte, dar agentura sovietică din Partidul Comunist, din Securitate și din Armată l-a subminat continuu, a indus criza alimentară, energetică și de bunuri de larg consum, iar în final, în decembrie 1989, s-a raliat cu arme și bagaje, la atacul întreprins de serviciile secrete străine împotriva României. Trădătorii ajunși la putere, în 22 decembrie 1989 au readus pentru moment România în sfera de interese și de control a URSS, iar după prăbușirea acesteia, au predat-o euro-atlantiștilor globaliști care au transformat-o în colonia de astăzi, de la periferia UE.
Astăzi, recitind istoria regimului socialist de stat, inclusiv lucrările lui Larry L. Watts, într-un moment când criza de sănătate zdruncină omenirea și când România nu poate cumpăra nici măcar la suprapreț produsele medicale necesare spitalelor, pentru a evita un dezastru, atunci când statele europene cer ajutor de la Bruxelles, iar UE nu li-l acordă, când marile state europene nu împrumută nimic nimănui, se dovedește că doctrina economică a României ceaușiste, care propunea ca țara să-și producă ea însăși toate alimentele, medicamentele și aparatura medicală de care are nevoie, a fost una sănătoasă. După trei decenii post-comuniste „glorioase”, în care s-a aruncat cu mult noroi peste tot ce a fost național românesc, presa ne informează că 80% din consumul alimentar al României provine din import…
(Va urma)
Prof. univ. dr. Corvin LUPU
Citiți și prima parte: Istoricul american Larry L. Watts despre evaluările greșite ale guvernului SUA privitoare la România Socialistă
FRAGMENT, „Oaia alba în turma neagră”, Larry Watts
„Loialităţi împărţite: Tăierea sforilor ascunse prin care sovieticii ţineau legată România (1963-1964)
Eludarea controlului sovietic era prioritatea principală a celei mai mari părţi a elitei comuniste din România chiar şi inainte de moartea lui Stalin, în martie 1952. Unul dintre principalele motive era ostilitatea pe care Rusia bolşevică o nutrea faţă de prezenţa însăşi a României în cadrul Cominternului unde, în 1924-1943, autorităţile de la Moscova ordonaseră tuturor membrilor acestuia să militeze şi să acţioneze pentru distrugerea statului român. Două decenii de cooperare şi de operaţiuni antiromâneşti lăsaseră o amprentă notabilă asupra mentalităţii celorlalţi lideri comunişti. Când au preluat puterea în ţările comuniste din Europa de Est, foştii cominternişti au continuat să manifeste aceleaşi atitudini şovine la adresa românilor. Problemele teritoriale nesoluţionate referitoare la anexările sovietice survenite la câteva luni după invazia din 1940 şi care nu erau stipulate în Pactul Ribbentrop-Molotov, precum şi jafurile economice continue de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial constituiau celelalte două motive ale dorinţei de independenţă a românilor. Deja în 1946, liderul român Gheorghe Gheorghiu-Dej avea disensiuni cu autorităţile sovietice pe tema plătirii forţelor sovietice de ocupaţie şi a reinterpretării exagerate a obligaţiilor României privind despăgubirile financiare postbelice. Într-adevăr, analizele meticuloase realizate de observatorii independenţi ajunseseră la concluzia că până în 1949, în locul celor 300 de milioane de dolari SUA reparaţii de război stipulate în tratatul de pace, România plătise de peste patru ori mai mult, iar Moscova continua să pretindă milioane în chip de despăgubiri de război prin intermediul SOVROM-urilor din ţară. Aceste considerente au constituit raţiunea care a stat la baza orientării către independenţă atât în plan politic, cât şi economic, pe care Bucureştiul a manifestat-o aproape imediat după moartea lui Stalin şi care a culminat, într-o primă etapă, cu închiderea oneroaselor întreprinderi sovieto-româneşti din perioada 1954-1957. Totodată, au fost motorul campaniei de retragere a trupelor şi consilierilor sovietici, începute în 1955. Până în 1963, eforturile României de a-şi exercita suveranitatea deplină în interiorul propriilor graniţe trecuseră de la eliminarea, în mare parte încununată de succes, a instrumentelor evidente de control sovietic, la eliminarea formelor lor clandestine. Oficialii de la Bucureşti au avut ca ţintă primară eliminarea reţelelor de spionaj sovietic „remanente“, a practicii KGB şi GRU de recrutare directă a cetăţenilor români şi de şantajare a ofiţerilor militari şi de informaţii români care participau la instruiri în Uniunea Sovietică. După victoria Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin intenţionase să-şi consolideze controlul asupra noului său „imperiu“ est-european prin duplicarea instituţională şi prin subordonarea directă faţă de autorităţile de la Moscova a structurilor politice, economice şi militare impuse de URSS. În plus, Kremlinul a populat aceste structuri şi instituţii cu personal sovietic şi sovieto-român. Stalin a acordat o atenţie deosebită instituţiilor de coerciţie la nivel de stat – armata, serviciile de informaţii şi de securitate şi miliţia. Astfel, la fel ca în restul Europei de Est, a impus şi în România, la conducerea acestor instituţii şi a principalelor lor subunităţi, cetăţeni şi ofiţeri sovietici. Dar transformarea puterii în autoritate necesita o legitimitate pe care doar liderii naţionali o puteau conferi. În acest scop, ofiţeri est-europeni de rang înalt au fost trimişi să participe la cursuri de pregătire şi la academii militare din URSS, aleşi fiind în funcţie de deschiderea dovedită faţă de cauza sovietică, după care, în marea lor majoritate, erau vizaţi de serviciile de informaţii sovietice în vederea recrutării. Instruire în străinătate sau recrutare în străinătate? Practica le amintea românilor de altele, similare, care se dovediseră dăunătoare – dacă nu chiar riscante – pentru consolidarea statului modern. În cursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, pregătirea ofiţerilor de rang inferior în cadrul forţelor armate ale marilor imperii europene – îndeosebi cel german, cel ţarist şi cel austro-ungar – a cauzat, în mod repetat, corpului de ofiţeri al armatei române probleme de loialitate şubredă sau contradictorie. Aceste programe de instruire presupuneau, în mod obişnuit, o perioadă de instrucţie efectivă într-una dintre academiile de studii militare ale ţării-gazdă, urmată de un an de serviciu militar în cadrul forţelor armate ale acesteia. Ca parte a ceremoniei de absolvire, ofiţerii astfel pregătiţi depuneau acelaşi jurământ de credinţă către ţara-gazdă pe care îl rosteau şi ofiţerii locali, servind apoi, înainte de a reveni acasă, ca ofiţeri ai armatei respective, nu ca reprezentanţi ai propriilor forţe armate. Asupra tinerilor ofiţeri încadraţi în armata cu resurse limitate a unei ţări aflate în faza de început a dezvoltării sale economice şi instituţionale, această practică exercita o atracţie uriaşă, adesea copleşitoare. Ambiguitatea loialităţii astfel create era amplificată de tendinţa ofiţerilor tineri – toţi având un anumit statut social în ţara lor – de a reveni acasă cu soţii din ţara în care îşi făcuseră pregătirea, tendinţă exacerbată ulterior de obligaţiile de tip juridic sau fiduciar (achiziţii de proprietăţi imobiliare, credite etc.) asumate în ţara-gazdă. Spre exemplu, în conformitate cu un studiu efectuat în 1908 de Statul Major al Armatei Române cu privire la rezultatele ofiţerilor de rang inferior pregătiţi în cadrul Armatei Imperiale Germane, această situaţie a dus la apariţia unei serii întregi de obstacole în calea creării unei „perspective unitare“ în interiorul corpului de ofiţeri al Armatei Române: Tinerii ofiţeri români care au fost în Germania s-au înstrăinat, la fel ca majoritatea cetăţenilor care au fost trimişi la studii în ţări străine la o vârstă prea tânără. Unii dintre ei păreau să nu mai ştie limba română, alţii s-au întors cu monocluri şi cu obiceiuri copiate de la junkerii prusaci, în vreme ce mulţi alţii credeau că fac parte dintr-o nobilime la fel de veche ca aceea pe care o imitau, iar unii dintre ei şi-au adus chiar şi soţii germane.
Situaţia cea mai gravă – schimbarea de loialitate în toiul unei crize naţionale – s-a manifestat în timpul Primului Război Mondial, când un colonel cu pregătire în Germania, dintr-o familie aristocratică românească, şi-a abandonat trupele aflate sub comanda sa, şi-a trădat ţara şi a încercat în mod activ să-şi instige colegii ofiţeri să treacă alături de el de partea Germaniei şi a Puterilor Centrale. După ce s-a pregătit alături de Regimentul I prusac la Potsdam, viitorul rege al României, Carol al II-lea, a manifestat o simpatie mai mare pentru tabăra germană în cursul războiului, una dintre principalele lui priorităţi fiind aceea de a înlocui monarhia constituţională de inspiraţie franceză cu fascismul de tip german şi italian atunci când a preluat tronul, în 1930. În cel de-al Doilea Război Mondial, un ofiţer român pregătit peste graniţă a dezertat pentru a prelua comanda unei divizii SS germane, iar altul, un fost ministru al Apărării şi şef de Stat Major în 1941-1942, a conspirat cu trupele SS germane şi cu organizaţia radicală Garda de Fier pentru răsturnarea de la putere a conducerii militare şi politice din România. (Editura RAO)”
Sursa:
https://adevarul.ro/cultura/carti/istoricul-larry-watts-analizat-intr-o-carte-politica-securitate-romaniei-perioada-razboiului-rece-1_5b472116df52022f752239b9/index.html