Forza, Italia!

Forza, Italia!

Peste câteva ore se va juca finala Campionatului European, ediția 2020, între Italia, de mai multe ori campioană mondială, și Anglia, țară în care, se zice, s-a inventat fotbalul. Fals! Joaca cu o minge bătută cu piciorul este mai veche și se practica în mai multe comunități umane. Dacă nu mă înșel, chiar și în evul mediu peninsular…

Englejii au fixat însă niște reguli, destul de inspirate, dar care ar trebui revizuite, iar meciurile din campionatul ce se încheie la noapte m-au convins că trebuie încercat mai mult. Mai mult decât deja s-a făcut prin controlul fazelor litigioase pe înregistrarea tv. S-a dovedit că a fost o măsură bună, chiar dacă la penaltyul acordat Angliei în semifinala cu Danemrca am asistat la o făcătură grosolană, rușinoasă. Să sperăm că arbitrul respectiv va primi ce i se cuvine din partea forurilor fotbalistice mondiale. Oprobriul public nu este suficient.

Nu mi-a plăcut deloc Spania în meciul cu Italia. Ar fi fost păcat ca Spania să meargă mai departe, ar fi fost o răsplată nemeritată pentru anti-jocul practicat de iberici. Vestita lor tika-taka este o schemă tactică i-morală, contrară spiritului sportiv, pe care în momentul de față regulamentul o permite, dar în viitorul cel mai apropiat se cuvine să fie introdusă o restricție care să ferească spectacolul fotbalistic de posesia enervantă a mingei, fără nici un șut pe poartă lungi minute plictisitoare. Trebuie luat exemplul de la regulamentul handbalului care obligă echipa să nu pregătească șutul la poartă mai mult de un număr oarecare de secunde. Spania a avut posesia mingei în majoritatea timpului de joc și ne-a enervat pe toți prin acest anti-joc, care se putea prelungi tot meciul, iar Spania să aibă posesia balonului 95% din durata meciului. Ideea ar fi să se introducă sancțiunea pentru „joc pasiv”, adică să apelăm la un cronometru în meciurile de fotbal care să semnaleze împlinirea unui interval de timp în care echipa aflată în posesia mingei dacă nu a șutat spre poarta adversă să fie sancționată pentru joc pasiv și să i se ia mingea.

Un cronometru ar mai fi bun la ceva: să măsoare timpul de joc efectiv. S-a constatat că cele 90 de minute cât durează un meci de fotbal nu sunt 90 de minute de joc efectiv. Jucătorii trag de timp în tot felul, nu numai în finalul meciului – în funcție de scor, dar și fără voia lor. Între fluierul arbitrului care sancționează o greșeală a unei echipe și lovitura de repunere a mingei în joc trec uneori prea multe secunde. Cineva le-a adunat și a concluzionat că mai mult de 20-30 de minute mingea nu este jucată. Așadar, ar fi cazul ca durata meciului să fie măsurată prin cronometrarea timpului de joc efectiv, când mingea circulă pe teren. Cât să fie această durată? Poate că 90 de minute de joc efectiv ar fi prea obositor! Ideea ar fi să se introducă această cronometrare, iar durata unui meci să fie stabilită de specialiștii federației mondiale. Principiul trebuie acceptat și nu aș vedea de ce nu! Ar fi în folosul fotbalului, al spectacolului și al plăcerii de a juca fotbal!

Ar fi de luat în seamă și introducerea treptată a acestei cronometrări, începând cu meciurile între echipele mari, care pot asigura tehnic o asemenea cronometrare.

Tot în ideea ca mingea să fie cât mai mult timp jucată pe teren aș mai propune o modificare: Când să fie considerată mingea că a ieșit din joc?

În momentul de față este sancționată, de pildă, lovitura de corner la care mingea în traiectoria ei iese din spațiul de joc, chiar dacă, bătută cu efect, mingea revine pe teren! Este cea mai nătângă prevedere! Un corner bătut în felul acesta ar crea faze deosebit de periculoase pentru apărători, faze spectaculoase pentru spectatori. Iar durata jocului propriu-zis ar crește!

Așadar avem nevoie de o regulă simplă pentru a defini situația când mingea iese din joc. Și regula ar putea fi chiar simplă: când mingea atinge pământul în afara suprafeței de joc sau este jucată de un jucător care atinge cu un picior suprafața din afara terenului de joc se consideră că mingea a ieșit de pe teren. În felul acesta s-ar păstra mingea în joc în situații în care acum se consideră că jocul nu mai poate continua, mingea fiind în afara terenului. S-ar împuțina astfel loviturile de repunere a mingei în joc, iar jocul ar avea o continuitate mai mare.

O re-definire a golului s-ar putea să fie necesară, dar nu-mi dau seama care ar fi.

O modificare se impune în felul cum se sancționează ofside-ul. În momentul de față semnalarea pozițiilor de ofside este destul de absurdă. Dacă un jucător când primește mingea nu este în poziție de ofside nu trebuie să conteze poziția sa anterioară. La meciurile urmărite la acest campionat am văzut că se fluiera și se oprea jocul când jucătorul în culpă nici măcar nu primea mingea. Se semnala poziția de ofside și se sancționa. Repet: nu ar trebui să fie ofside dacă jucătorul nu (mai) este în poziție de ofside când mingea ajunge la el. Când între el și portar se află un apărător în momentul când atinge / primește mingea!

Ca fost jucător de fotbal pe plaja de la Trei Papuci mă simt îndreptățit să-mi spun și eu părerea, convins că la fotbal și la politică ne pricepem cu toții.

Ion Coja