G
171 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152
De multe ori, dacă întâlnești în albaneză [c], adică rom.[ț], este foarte rar un fonem nativ limbii lor. E mai degrabă românesc sau tracic (traco-dacic). Au avut legături de sute de ani cu Români din Bosnia în nordul Gheg și apoi cu Fârșeroții care s-au așezat printre Tosci. Apoi Pindenii, Cipanii și ceilalți Aromâni sunt printre primii românofoni stabiliți în munții Macedoniei și Greciei actuale, cu multe sute de ani înainte să coboare și Albanezii în Epir (sec.XII).
Lingviștii lor se grăbesc să-l atribuie unei vechimi considerabile, dinaintea transformării africatelor [ʦ], [ʣ] în fricativele [th] și [dh], dar transformarea asta e foarte veche. Messapica le avea.
Când consoanele dentale erau urmate de vocale anterioare prepalatale (i, e, y) și se palatalizau, albaneza le transformă în spirante (s, z). În preistorie, când aveau un astfel de context fonetic, geminau consoanele la fel ca mai multe popoare indo-europene eliminând [y].
Vezi Alb.pus „puț” din lat.puteus! Deci Lucë, lucë, col (=țol) sunt de fapt românești, probabil împrumuturi de la Românii medievali din Bosnia, care s-au catolicizat în parte, alții s-au islamizat. Cei rămași ortodocși sunt Sârbi acum.
Foarte rar se poate argumenta un [c] albanoid. Nici nu știu dacă e posibil așa ceva.
Curios faptul că în sudul vechii Dalmații au existat una sau două colonii dacofone, apoi pe aceleași locuri apar Români. La fel și în munții Carpați din Slovacia și Moravia. Nu cred într-o romanizare ”in situ”, deși aș fi curios ce s-ar fi ales de niște Daci romanizați în Rodopi sau Bosnia. Era probabil destinul nostru să găsim acele locuri din nou, dar s-a cam terminat.
Aproape de Scodra sunt atestate top.Thermidava sau Zermidava (*Germidava), Εἰμινάκιον cf. Viminacium/Οὐιμινάκιον la Dunăre, apoi tribul Ααούρσιοι (Daursioi la Plinius) sau Daorizi. Daversi apare în inscripţii prin părţile Saloniei, cf.lui Pîrvan. Alte triburi dacofone erau Skirtones (Σκίρτονες) și Sardiōtai (Σαρδιώται). Amintesc de Sardica/Serdica sau Σάρδεις lângă Callatis (Mangalia) cu tema *sard- și de n.pers.Skirtos Dakēsis (< Dakēnsis), un gladiator care a luptat într-o arenă din Tomis (Constanța). Între Narona și Scodra, pe ”Tabula Peutingeriana”, mai apar staţiunile Asamo, Adzizio şi Berzumno, cu fonetism traco-dacic.
Un exemplu de [c], adică [ʦ] daco-românesc, ar fi Alb.acar ‘oţel; ger, frig puternic’. În cartea lui V.Orel citează opinia lui Pokorny că ar fi coradical cu v.lrl. aicher ‘ascuțit’ (*h₂ḱrós), Gk άκρον ‘punct, vârf’, Lith aštrùs ‘ascuțit’, Slav *ostrъ ”idem.”, dar nu ține seama de faptul că în proto-albaneză *k’ urmat de [t] se depatalizează și tinde să dispară fără vreo urmă (vezi dritë ”lumină” < *driktā < IE *dŕ̥ḱtis), iar albaneza nu introduce un ”t” între [s] și [r], ci asimilează *sr în alb.[rr]. În cazul în care *k' era urmat de [r] sau [l], se depataliza spre un [k] velar. Este o lege fonetică bine argumentată cu numeroase exemple. https://en.wiktionary.org/wiki/drit%C3%AB
De asta cred că acră (fâșie de pământ de-a lungul unei ape) putea fi autohton, nu un neologism.
Am găsit recent un posibil coradical adevărat al albanismului respectiv în Oset. æфсæн (æfsæn,“ploughshare”/fierul plugului). Deci ar fi trebuit să sune *asǝr și *asar cf. acelui proto-iranic *Háć-wr̥ (gen.*Háć-anh) dacă era un derivat comun. Mă întreb dacă n-am fi avut și noi prin Daci un *acier (fier, oțel; fierul plugului)
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/-wr%CC%A5
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Iranian/H%C3%A1cw%C4%81
O lege fonetică la fel de bine argumentată este aceea că *(-)ḱw- dă un Alb. [s] și un Daco-Rom. [č], rareori /s/ sau /ț/. Vezi cioară/sorrë, Alb.samë (”rahat de câine”) < *tswa(n)-ma,
Atunci când *h₂eḱ- (“ascuțit”) era urmat de lărgirea verbală *-s- (plus desinența moțională -e) se formează un Alb. ashe ”laur, Ilex aquifolium”, coradical cu lat. acer (=arțar, arciar).
*ḱs dă constant un Alb.[sh]
Oset.æfsæn este o metateză dintr-un antic *aspan, însă după cum se poate demonstra prin albaneză, limba Dacă nu avea aceeași transformare fonetică ca limbile iranice (*ćw → sp) că tot propuneau unii ca NP Ezbenis, Utaspios (epitet al călărețului tracic Ἥρως Ουτασπιος /Hērōs Utaspios/) și reconstruitele tracisme *aspios, *esvas, asb- să fie oglindite perfect de iranicul *Háćwas ”cal” ( Av. aspa, Oset. jäfs, Kurd hesp, Zazaki aspa) < IE *h₁éḱwos (v.Ind. áśva ”cal”, Lit.ašvà, dial. ešvà ‘iapă’, etc.). E posibil ca la sud de munții Balcani altul să fie fonetismul decât la tracii nordici (TDM). Este evident mai sus, că în grupul proto-iranic *ćw (< *ḱw) → *šv → *šb → *sp. În Ossetină au loc doue transformări, una în care palatala [š] devine [s] în aproape toate pozițiile, iar /sp/ se metatezează în *ps, nu înainte ca *p să se transforme în [f]. Sunt vreo doi lingviști germani care demonstrează acest parcurs la nordul Mării Negre încă de la sfârșitul antichității.
În dialectul Bēssic aveau fitonimul asa ”colt's foot"(Tussilago farfara ), comparabil atât cu Alb.sasë ”horsetail rush” (Equisetum spp.), unde avem IE *h₁éḱwos, cât și ashë (podbal; ‘Ilex aquifolium, Tussilago farfara).
https://dexonline.ro/definitie/Tussilago
Alb.sasë la pag.139 https://books.google.ro/books?id=lzilBQAAQBAJ&pg=PT198&lpg=PT198&dq=river+mouth+in+ossetic&source=bl&ots=Zn4ZRipuV3&sig=ACfU3U1GEqfrfPdZ9wVksClq1sF2qEBfhA&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiCpb3RrvDkAhVFyKQKHQbvBZ8Q6AEwFXoECAgQAQ#v=onepage&q=river%20mouth%20in%20ossetic&f=false
Doar în persana veche întâlnim ”asa” (=cal) și încă câteva transformări fonetice similare cu ale albanezei (IE *ǵʰ → Pers.d, Alb.d), inclusiv câteva cuvinte comune (Pers.arbaka ”june, copil” – Alb.arbën ”băiețel, copil mic”), rar întâlnite la alte popoare, indicând contacte preistorice directe ori o evoluție convergentă.