MAREA UNIRE DIN 1918
Napoleon Savescu
a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.
4/17 ianuarie 1918 — Apare, la Paris, primul număr din publicația săptămânală „La Roumanie” care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic și diplomatic a revendicărilor românești.
23 ianuarie/5 februarie 1918 — Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată, ca, în termen de patru zile, să-și facă cunoscute intențiile în vederea încheierii păcii.
24 ianuarie/6 februarie 1918 — Chișinău. Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă, votează, în unanimitate, independența Republicii Democratice Moldovenești. Consiliul Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu de Miniștri, sub președinția lui Daniel Ciugureanu. „(…) Ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor” — se spune în proclamația Sfatului Țării.
26 ianuarie/8 februarie 1918 — Guvernul I.I.C. Brătianu — Take Ionescu demisionează, deoarece consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliații sfătuiesc România să tărăgăneze tratativele. 28 ianuarie/10 februarie 1918 —România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.
29 ianuarie/11 februarie 1918 —Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu, având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale și crearea unor premise favorabile obținerii unei păci onorabile.
11/24 februarie 1918 —Plenipotențiarii Puterilor Centrale impun primului ministru, generalul Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și grele concesiuni economice.
18 februarie/3 martie 1918 —Inaugurarea, la Chișinău, a Universității Populare Moldovenești, sub președinția lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferințe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ținerea de prelegeri, consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia.
20 februarie/5 martie 1918 —Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum comercial între România și Constanța; rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiții economice etc.
27 februarie/12 martie 1918 —Plecarea misiunii franceze din România.
3/ 16 martie 1918 —Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în unanimitate, o moțiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn (…) în fața lui Dumnezeu și a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României sub al cărei regim constituțional și sub ocrotire legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale și a propășirii economice”.
5/18 martie 1918 —Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou guvern, cu speranța că șeful conservatorilor, grație încrederii ce inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiții mai ușoare.
9/22 martie 1918 —Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România și Puterile Centrale.
27 martie/9 aprilie 1918 —La Chișinău, Sfatul Țării întrunit în ședință solemnă votează unirea Basarabiei cu Țara — Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36 abțineri și 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, primul — ministru Alexandru român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci! Trăiască România Mare!
9/22 aprilie 1918 —Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, și contrasemnat de Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri.
17/30 aprilie 1918 —Înființarea, la Paris, a „Comitetului național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.
24 aprilie/7 mai 1918 —Semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menținându-se numai patru divizii cu efective complete și 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanteriști, 3.200 de cavaleriști și 9.000 de artileriști) și să încheie convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze Tratatul.
22 iunie/5 iulie 1918 —Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei românești; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.
6/19 iulie 1918 —Se constituie în Italia, la Cittaducale, „Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, sub conducerea profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizonierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană.
12 /25 august 1918 —Se constituie, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea situației muncitorilor. Președinți: Pantelimon Halippa (1918 — 1921), Ion Inculeț (1921 — 1923).
24 august/6 septembrie 1918 —Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al Unității Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu (vicepreședinți). Consiliul este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.
2/15 septembrie 1918 —Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.
29 septembrie/12 octombrie 1918 —Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.
5/18 octombrie 1918 —Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida — Voevod.
11/24 octombrie 1918 —Cernăuți. Apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, editată de un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil Pușcariu.
14/27 octombrie 1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.
17/30 octombrie 1918 —Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din șase reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.
18/31 octombrie 1918 —Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.
25 octombrie/7 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru „păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.
31 octombrie/13 noiembrie 1918 —Consiliul Național din Basarabia adoptă o „lege fundamentală asupra puterilor Țării Bucovinei”, prin care își asumă întreaga putere de stat.
5/18 noiembrie 1918 —Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor transilvăneni de a se uni cu România.
7/20 noiembrie 1918 —Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania privind convocarea la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.
9/22 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei.
15/28 noiembrie 1918 —Congresul Bucovinei hotărăște în unanimitate „Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechiile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
1 decembrie 1918– Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită şi deschisă”. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă,încheiată cu un proiect de REZOLUŢIE, care începe cu cuvintele: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. Proiectul de rezoluţie este adoptat cu ovaţii prelungite. Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Naţională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, adunaţi pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 şi a Bucovinei, în noiembrie 1918. Suprafaţa României Mari: 295.049 km pătraţi, cu o populaţie de 16.500.000 de locuitori.
2 decembrie 1918 —Întrunirea Marelui Sfat Naţional în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăşte constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii şi având preşedinte pe Iuliu Maniu, pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.
11/24 decembrie 1918 —Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.
18/31 decembrie 1918 —Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.
26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919 — Are loc la Mediaş, Adunarea naţională a saşilor, care se declară de acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la Alba Iulia.
28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 — O delegaţie săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu adeziunea saşilor la actul unirii Transilvaniei cu România.
29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919 — Decret-lege prin care se stabileşte că locuitorii României, majori, fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti şi vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuţi în ţară şi sunt sau n-au fost supuşi unui stat străin.
28 iunie 1919 — Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate şi Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanţa — Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era obligată să renunţe la Tratatul de la Bucureşti din 24 aprilie / 7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menţinerea Comisiei Europene a Dunării şi înfiinţarea pentru traseul Brăila — Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaţionale a Dunării. Tratatul a fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.
10 septembrie 1919 — Se semnează, la Saint-Germain -en-Laye, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Austria, prin care Austria capătă configuraţia teritorială de azi. Se recunoştea pe plan internaţional unirea Bucovinei cu România şi a creării statelor cehoslovac şi iugoslav.
10 decembrie 1919 — România semnează Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care pentru România prevede obligaţia de a acorda “tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.
29 decembrie 1919 — Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.
4 iunie 1920 — Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului
CONTEXT ŞI EVENIMENTE PRECURSOARE
1906 – Cercetătorul român Aurel Popovici elaborează un plan prin care propune crearea Statelor Unite ale Austriei Mari. Conform acestui plan, după ce arhiducele austriac Franz Ferdinand ar fi devenit împărat, Imperiul Austro-Ungar urma să fie transformat într-o federaţie de 15 state autonome.
15 iunie S.N. 28 iunie, 1914 – Arhiducele Franz Ferdinand este asasinat în Sarajevo, în Serbia administrată de către Austria.
15 iulie S.N. 28 iulie, 1914 – Începe Primul Război Mondial. Austro-Ungaria declară război Serbiei.
21 iulie S.N. 3 august, 1914 – Regatul României îşi declară neutralitatea în urma Consiliului de Coroană de la Sinaia convocat de către regele Carol I.
27 septembrie S.N. 10 octombrie, 1914 – Regele Carol I încetează din viaţă, la tron îi succede Ferdinand I.
4 august S.N. 17 august, 1916 – România, prin guvernul condus de către Ion I. C. Brătianu, semnează Convenţia de la Bucureşti, 1916 cu puterile Antantei (Marea Britanie, Franţa, Italia (din aprilie 1915) şi Imperiul Rus). Conform tratatului, România obţine drepturi asupra tuturor teritoriilor din Austro- Ungaria locuite de români. Transilvania, Banatul, Bucovina, Crişana şi Maramureş (Partium) urmând să devină parte a României după Primul Razboi Mondial dacă România va intra în război. Graniţa planificată urma o linie cu aproximativ 20-40 de km mai la vest faţă de graniţa actuală dintre Ungaria şi România, atingând râul Tisa la sud, incluzând astfel întreg Banatul.
august 1916 – România atacă Austro-Ungaria. În urma ofensivei armatei române peste Carpaţi sunt ocupate numeroase localitaţi: Braşov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Orşova. Ofensiva română este oprită după pierderea bătăliei de pe frontul de sud la Turtucaia contra forţelor germane şi bulgare. Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria), Imperiul Otoman şi Regatul Bulgariei lansează o contraofensivă care duce la invadarea sudului României, a Munteniei.
21 noiembrie, 1916 – Împăratul Franz Joseph al Austriei moare. Împăratul Carol I al Austriei îi succede la tron.
23 noiembrie S.N. 6 decembrie, 1916 – Pierderea bătăliei pentru apărarea Bucureştiului în faţa ofensivei germano-austro-ungare duce la ocuparea capitalei. Capitala României este mutată temporar la Iaşi, autorităţile şi armata retrăgându-se în Moldova. Se formează un guvern de uniune naţională din liberali şi conservatori, condus de Ion I. C. Brătianu.
decembrie 1916 – Ofensiva germană este oprită pe linia frontului Mărăşeşti-Galaţi. Guvernul, confruntat cu perspectiva străpungerii frontului de către germani, ia decizia să transfere tezaurul în Rusia pentru depozitare.
februarie 1917 – Izbucneşte Revoluţia Rusă din 1917, fapt care va împiedica România să-şi valorifice victoriile din vara anului 1917.
aprilie 1917 – SUA intră în război de partea Antantei.
mai-august 1917 – Trupele româneşti obţin victorii la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, împiedicând cucerirea Moldovei de către armata germană.
26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917 – Armistiţiul de la Focşani dintre România şi Puterile Centrale, sub influenţa evenimentelor din Rusia.
8 ianuarie 1918 – Preşedintele SUA Woodrow Wilson condamnă orice tratat secret şi cere autonomia (auto-determinare) pentru grupurile etnice aparţinând Austro-Ungariei, prin celebrul său discurs în faţa Congresului american, intitulat Paisprezece Puncte.
18 februarie S.N. 3 martie, 1918 – Tratatul de la Brest-Litovsk consemnează ieşirea Rusiei din război.
26 – 28 martie, 1918 – Congresul Naţionalităţilor din Austro-Ungaria are loc la Roma. Este adoptată o moţiune, cerându-se recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni să se constituie într-un stat naţional, care va rămâne independent sau se va uni cu statul naţional deja existent.
27 martie, 1918 – Basarabia, după trei luni de independenţă faţă de Rusia, îşi proclamă unirea cu Regatul României. Lucru la care a contribuit considerabil organul Legislativ al Basarabiei „Sfatul Tarii”.Deputaţii români şi o parte dintre deputaţii minorităţilor (în total 86) votează pentru, în timp ce mare parte dintre reprezentanţii minorităţilor (ucrainieni, rusi, germani, evrei, găgăuzi) (în total 36) se abţin. Doi deputaţi ucrainieni şi unul bulgar (în total 3) votează împotrivă. Declaraţia este semnată şi de către primul ministru (pro-german) al guvernului român Alexandru Marghiloman.
24 aprilie S.N. 7 mai 1918 – Tratatul (Pacea) de la Bucureşti semnat de România şi Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria şi Bulgaria) înlocuieşte armistiţiul semnat la Focşani în 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917.
România revenea la graniţele dinainte de război, dar se cedau către Puterile Centrale Dobrogea, trecătorile Munţilor Carpaţi (5600 Kmp), se impuneau demobilizarea armatei române şi controlul german asupra economiei româneşti. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României în speranţa că soarta războiului se va întoarce.Dispoziţiile tratatului nu au intrat în vigoare decât timp de şase luni. Totuşi, conform tratatului, Puterile Centrale au început să-şi retragă trupele de pe teritorul României.
24 august, 1918 – Comitetul Naţional Român ia naştere la Paris, cu Take Ionescu drept preşedinte, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Dr. Constantin Angelescu şi Ioan Theodor Florescu ca membrii. Comitetul este recunoscut ca „exponentul intereselor naţiunii române din Austro-Ungaria” de Franţa (29 septembrie), de Statele Unite ale Americii (23 octombrie), de Marea Britanie (29 octombrie), şi de Italia (9 noiembrie), cele patru puteri ale Antantei.
2 septembrie, 1918 – Un Congres al cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor din Austro-Ungaria are loc la New York. Se adoptă o rezoluţie care cere divizarea Austro-Ungariei şi eliberarea popoarelor sale.
12 octombrie, 1918 – Comitetul Executiv al Partidul Naţional Român (Partida Naţională) din Austro-Ungaria, partidul majoritar în Transilvania, are loc la Oradea. Se adoptă o declaraţie „în virtutea dreptului naţional al fiecărei naţiuni să-şi decidă propria soartă” a unui Consiliu Român Naţional Central, organism provizoriu de guvernare pentru Transilvania. În acest scop, Partida Naţională înfintează la Arad un Comitet de Acţiune prezidat de Vasile Goldiş.
18 octombrie, 1918 – Alexandru Vaida-Voevod, proeminentul politician român din Austro- Ungaria, citeşte declaraţia de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta.
aceeaşi zi – Împăratul Carol I al Austriei înaintează un „Manifest către popoarele mele credincioase”, despre reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state independente: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia şi Ucraina. Manifestul nu-şi atinge scopul, fiind privit ca un pas ce vine mult prea târziu. Consilii Naţionale se înfiintează în teritoriile Austro-Ungariei care preferă să negocieze direct cu puterile Antantei, decât cu un guvern central ce-şi pierde puterea. Marea Britanie îşi intensifică demersurile diplomatice.
aceeaşi zi – Un răspuns la manifestul împăratului Carol I al Austriei este trimis de către Corpul voluntarilor în armata Austro-Ungară din Transilvania şi Bucovina, în care se cere unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României. Iuliu Maniu, proeminent politician transilvănean, adună la Viena 70,000 de soldaţi transilvăneni din armata Austro-Ungară şi-i duce în Transilvania.
28 octombrie, 1918 – Cehoslovacia îşi declară independenţa.
29 octombrie, 1918 – Zonele slave din sudul Austro-Ungariei declară Statul slovenilor, croaţilor şi sârbilor.
31 octombrie, 1918 – Un nou guvern, condus de Mihály Károlyi, se formează la Budapesta, cu democratul Oszkár Jászi ca ministru al naţionalităţilor. Guvernul ungar încheie uniunea sa cu Austria, dizolvând oficial statul Austro-Ungar.
3 noiembrie, 1918 – Generalul Weber, din partea Austro-Ungariei, semnează tratatul la Padova, Italia.
aceeaşi zi – Consiliul Naţional Român Central este creat din reprezentanţii Partidului Naţional Român şi din cei ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, luând controlul asupra autorităţilor locale din Transilvania. Aparatul administrativ ungar se dezintegrează. Guvernul lui Károlyi Mihály începe negocieri cu Consiliul Naţional Român Central.
6 noiembrie, 1918 – Victoria Antantei pe Frontul de vest este din ce în ce mai aproape şi armata generalului Maurice Sarrail din Salonic străpunge liniile bulgare din Frontul Balcanic.
Guvernul român pro-german condus de Alexandru Marghiloman demisionează. Un nou guvern, avându-l ca prim ministru pe generalul Constantin Coandă, se formează. Se decretă mobilizare generală.
aceeaşi zi – demobilizarea armatei austro-ungare
DECLARAŢIA DE RENUNŢARE A ÎMPĂRATULUI CAROL I AL AUSTRIEI
10 noiembrie 1918 – România redeclară război Puterilor Centrale.
11 noiembrie, 1918 – Pe Frontul de vest se semnează Armistiţiul cu Germania (Compiègne),Franţa.
aceeaşi zi – Declaraţia de renunţare a împăratului Carol I al Austriei, prin care arată că „nu doreşte să fie o piedică pentru viitorul popoarelor sale iubite”. Ofiţerii, funcţionarii publici şi cei asimilaţi acestora sunt dezlegaţi de jurământul de credinţă faţă de împărat.
12 noiembrie, 1918 – Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei şi ocupă trecătorea montană de la Tulgheş.
13 noiembrie, 1918 – Armistiţiul de pe Frontul Balcanic este semnat la Belgrad, Serbia, între generalul francez Franchet d’Esperey, şeful armatei orientale a Antantei, şi guvernul ungar. Acţiuni militare de mică anvergură continuă pentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistiţiul stabileşte liniile de frontieră între Ungaria, Serbia şi România, iar Banatul intră sub administrare sârbească, în pofida Convenţiei de la Bucureşti din 1916. Crişana şi Maramureş, incluzând oraşele Satu Mare, Oradea, Beiuş şi Arad, ca dealtfel şi centrul Transilvaniei până la râul Mureş, sunt lăsate sub administraţie ungară. Ungaria este obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcaţie aflată de-a lungul Mureşului. Ungariei îi este permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc acasă.
13–15 noiembrie, 1918 – Negocierile sunt ţinute la Arad între guvernul ungar al lui Károlyi Mihály şi Consiliul Naţional Român Central din Transilvania, fără a ajunge la o înţelegere. Consiliul Naţional Român Central se retrage de la negocieri şi decide să ţină alegeri şi convine pentru data de 18 noiembrie / 1 decembrie pentru Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria, organizată de Marele Sfat al Naţiunii Române din Transilvania şi Ungaria, încredinţându-i şi puterea.
13–20 noiembrie, 1918 – Trupele româneşti ocupă mai multe trecători montane importante de la graniţa de nord-est cu Ungaria. Intenţionează să ocupe aproximativ 1/4 din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administraţie românească temporar, aşa cum a fost permis prin armistiţiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria îşi retrage din trupe pentru a se conforma armistiţiului. Au loc confruntări izolate cu poliţia militară ungară.
noiembrie 1918 – De-a lungul unui interval de 12 zile, se ţin alegeri pentru Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria. Cei 1,228 de membri sunt aleşi câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membri în total), respectiv 628 de reprezentanţi ai diferitelor organizaţii sociale, profesionale şi culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local creşte, pe măsură ce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal şi posibila unire cu România.
25 noiembrie, 1918 – Armata română eliberează Târgu-Mureş.
28 noiembrie, 1918 – Cei 100 de membrii aleşi în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluţie de unire necondiţionată cu Regatul României. Deputaţii români (74), germani (7) şi polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputaţi ucrainieni s-au retras înaintea votului final.
ALEGEREA ALBA IULIEI
Alba Iulia, fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania din două motive istorice
la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova şi Transilvania); in 1784, pe acelaşi platou al Cetăţii, Horia şi Cloşca erau traşi pe roată în urma condamnării lor.Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într- un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.
Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.
Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular, era afluenţa poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania.
Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc.
În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Au participat şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.
În mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul românilor de pretutindeni şi argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.
REZOLUŢIA
Rezoluţia Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.” Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte ca Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaţionale.
Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă şi ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române, şi în sfârşit exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva duşmanului au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită.
CONSECINŢE ŞI RĂZBOIUL DINTRE REGATUL ROMÂNIEI ŞI REPUBLICA SOVIETICĂ UNGARĂ
7 decembrie, 1918 – Armata Română intră în Braşov, în sud-estul Transilvaniei.
7 decembrie, 1918 – Armata Română depăşeşte linia de demarcaţie fixată prin Convenţia de armistiţiu de la Belgrad (râul Mureş) şi înaintează spre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul, cel mai important oraş al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonă Ungariei să-şi retragă trupele.
decembrie, 1918 – Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldaţi, pentru a rezista trupelor române, dar timpul este prea scurt. Oraşe importante, precum Cluj, se predau fără a opune rezistenţă.
12 decembrie, 1918 – Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei).
14 decembrie, 1918 – Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români, trimite la Bucureşti o delegaţie condusă de Miron Cristea, episcop de Caransebeş, pentru a negocia detaliile unirii. Delegaţia era formată din Vasile Goldiş, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod şi Caius Brediceanu. Regele Ferdinand I al României primeşte şi acceptă Declaraţia Unirii, proclamată la 1 decembrie de către Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria.
15 decembrie, 1918 – O Adunare naţională a Germanilor din Transilvania şi Banat are loc la Mediaş, în centrul Transilvaniei, în care se proclamă o declaraţie care aprobă decizia românilor de a se uni cu Regatul României.
22 decembrie, 1918 – În replică, o Adunare Generală a Maghiarilor are loc la Cluj (magh. Kolozsvár) oraş situat în centrul Transilvaniei şi cel mai mare oraş din Transilvania). Adunarea reafirmă loialitatea maghiarilor din Transilvania pentru Ungaria.
24 decembrie, 1918– Regele Ferdinand I semnează un decret de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum şi cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Rusia, pentru stabilirea noilor graniţe.
24 decembrie, 1918– Trupele române intră în Cluj.
14 ianuarie, 1919 – Trupele române ajung la Baia Mare.
ianuarie, 1919 – Puterile Antantei dezaprobă acţiunile românilor, care în schimb susţin că decizia Parlamentului Transilvaniei trebuie să aibă prioritate faţă de armistiţiul dintre Franţa şi Ungaria.
18 ianuarie, 1919 – Trupele române intră în Sighetu Marmaţiei.
22 ianuarie, 1919 – Trupele române se opresc la noua linie de demarcaţie indicată de puterile Antantei, lăsând Banat sub controlul Serbiei, iar Crişana sub control Maghiar.
20 martie, 1919 – Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei să renunţe la anumite teritorii şi să accepte o nouă linie de demarcaţie, mai mult sau mai puţin în concordanţă cu situaţia din teren de la acel moment.
21 martie, 1919 – Prim-ministrul magiar Károlyi precizează într-o alocuţiune adresată poporului că nu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, şi predă puterea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care proclamă Ungaria ca Republică Sovietică şi renunţă la politica pasivă de acceptare a pierderilor teritoriale dictate de Antantă.
martie 1919 – Delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, condusă de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri să permită României să ocupe teritorii până la râul Tisa (conform înţelegerii de dinaintea intrării României în război). Propunerea este refuzată. Generalul sud- african Jan Smuts este trimis la Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun.
aprilie 1919 – Tot mai multe informaţii despre acţiuni anti româneşti ce au loc în zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la Bucureşti. Armatei Române i se ordonă pregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919.
15 aprilie, 1919, seara – Trupele maghiare organizează un atac împotriva Armatei Române în vestul Transilvaniei.
16 – 19 aprilie, 1919 – Lupte violente au loc în Munţii Apuseni, câştigate în final de trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crişanei.
19 aprilie, 1919 – Ca urmare a reuşitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice Maghiare, trupele române intră în Satu Mare.
20 aprilie, 1919 – Trupele române intră în Oradea.
1 mai, 1919 – Trupele române ajung la râul Tisa.
17 iunie-iulie, 1919 – Consiliul Marilor Puteri cere guvernului României să-şi retragă trupele la linia de demarcaţie şi îl invită pe Béla Kun la Paris. România răspunde nefavorabil, şi afirmă că va accepta condiţiile doar dacă Armata Comunistă este dezarmată şi demobilizată. Béla Kun refuză aceşti termeni.
17 iulie, 1919 – Béla Kun ordonă o contraofensivă împotriva Armatei Române.
20 iulie, 1919 – Armata ungară traversează Tisa; au loc bătălii violente.
26 iulie, 1919 – Ofensiva maghiară este înfrântă şi se retrage dincolo de Tisa. Au fost capturaţi mulţi prizonieri.
3 august, 1919 – trupele române intră în Timişoara. alegeri, guvernele Văitoianu şi Vaidanegocieri cu Cehoslovacia, reforma agrară guvernul Averescu, tratate cu Ungaria şi Cehoslovacia.
ZIUA NAŢIONALĂ
După prăbuşirea regimului comunist din România, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională şi sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia României din 1991, în alineatul 2 al articolului 12.
Comenteaza