Tragedia neştiută de la Fântâna Albă
Cristian Diaconescu, O tragedie care lipseşte din manualele şcolare – Poiana Morţii, 1 aprilie 1941.
Să ne recâştigăm demnitatea şi să facem lumină în cazul genocidului din 1941. Reprezentanţii noştri au datoria de a iniţia un dialog cu Moscova şi Kiev. Se poate, nu va mai temeti. Tragedia despre care se stie prea puţin
La câteva luni după ce, în iunie 1940, România a cedat Uniunii Sovietice nordul Bucovinei, iar NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne Ruseşti) şi Armata Roşie au ocupat teritoriul, circula zvonul, răspândit în special de sovietici, conform căruia graniţa se va deschide, iar cei care vor dori să iasă din zona proaspăt ocupată vor putea face acest lucru liberi şi nestingheriţi. Mai mult, locuitorii din Bucovina aflaseră că două grupuri de etnici germani şi polonezi reuşiseră să treacă liberi frontiera. Aşa că, bătrâni, tineri, copii, femei, bărbaţi s-au adunat, si-au abandonat toată agoniseala în urma lor şi împreuna cu preoţii ţinând în mâini icoane, cruci şi steaguri româneşti au pornit spre frontiera. Ajunşi în Poiana Varniţei, la doar câţiva kilometri de graniţa, au fost întâmpinaţi de forţe armate constituite într-un aliniament de tragere şi mitraliaţi, pierzându-şi viaţa în acea „poiană a morţii” câteva mii de romani. Nu aveau să scape nici familiile lor care într-o singură noapte au fost deportate în Kazahstan şi Siberia. Nimeni nu şi-a asumat vreo responsabilitate.
Pe pagina mea de Facebook puteti gasi fotografiile cu „Poiana crimei”, iar de la liziera pădurii unde au fost ucişi primii din grupul de români se poate vedea, într-o zi însorită, frontiera României. Chiar dacă seamănă izbitor cu drama de la Katyn, tragedia de la Fântâna Albă a fost trecută total sub tăcere. Nici astăzi autorităţile ucrainene care au ţinut discursuri la comemorarea tragediei nu au rostit cuvântul român, ci bucovinean, fără a face niciun fel de referinţă la circumstanţele cumplitului act din 1941.
Românii doreau să se întoarcă în ţara mama pentru a scăpa de opresiunea ocupantului, care îi împiedica să se recunoască români şi să se roage în limba română. În rest, totul este tăcere. Si astăzi, drumul până la Troiţa, ridicată în 2003, este de pământ, satele par pierdute din această lume, iar oamenii sunt şi astăzi timoraţi.
Printre imaginile postate aici veti gasi poza în care îl îmbrăţişez cu drag pe Vasile Tărâţeanu, un român din Cernăuţi, scriitor, care în 1989, pe timpul Uniunii Sovietice a fondat Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”. Din anul 2000 este Preşedinte al Fundaţiei Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuţi. Acest român împreună cu mulţi alţii apără şi astăzi, de ploi, de grindină şi de viscol candela sufletului românesc.
M-au impresionat copiii veniţi dintr-un sat din Bucovina care au cântat, au recitat poezii despre drama de la Fântâna Albă, folclor popular nescris, acela care se transmite prin simţire, amarnică tristeţe şi nu prin litere scrise. Erau nefiresc de frumoşi, nu exagerez chiar angelici, ochi albaştri, ten alb, zâmbet clar, senin chiar superior aş putea spune.
Sursă fotografie: pagina de Facebook Cristian Diaconescu, click pe imagine pentru mai multe ilustraţii Într-o altă fotografie, în faţa mea, se afla un om în vârstă al cărui nume nici astăzi nu-l pot face public care a trăit tragicul eveniment la vârsta de 7 ani. Când a început să se tragă, tatăl său lovit mortal şi-a acoperit copilul cu propriul trup, iar micuţul a stat ascuns mai multe ore, până s-a făcut noapte. Apoi s-a refugiat, prin pădure, înapoi acasă.
Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, a solicitat constituirea unei comisii de anchetă privind tragedia de la Fântâna Albă. Înfiinţarea acestei comisii ar fi un foarte bun prilej ca o instituţie a statului român să încerce măcar să ridice vălul tăcerii criminale privind acest eveniment dramatic. Ţine de demnitatea unei naţiuni să revendice adevărul privind actele de genocid (pentru cine are dubii privind definiţia „genocidului”, o poate regasi in orice manual, tratat, dictionar de Dreptul Penal Internaţional) şi să solicite oficial clarificări din partea autorităţilor ruse şi ucrainene privind acest masacru.
Autorităţile romane au obligaţia să solicite sprijinul autorităţilor ucrainene în scopul identificării gropilor comune şi a reînhumării creştineşte a celor care şi-au dat viaţa pentru a li se respecta credinţă.
Îi rog pe distinşii demnitari de la Bucureşti să nu aibă teamă să iniţieze astfel de demersuri deoarece sunt convins că odată iniţiat dialogul atât Moscova cât şi Kievul vor reacţiona corespunzător.
Nu vă temeţi! Reconstituirea memoriei este o dimensiune obligatorie a demnitatii unui popor. Nimeni nu contestă valabilitatea informaţiilor privind Fântâna Albă. Dar adevarul doare si este ţinut ascuns. Este o datorie de onoare a reprezentanţilor statului român de a angaja cooperarea celor care au informaţii privind acest masacru.
Citeste mai mult: adev.ro/nm8jkr
Nota redacției: Avem o generație de tineri cineaști foarte talentați. Intră la sosoteală și un film sau mai multe – documentar, artistic, pe acest subiect.
sa plateasca rusia pentru fantana alba ,pentru masacrul de la balti, pentru distrugerea elitei interbelice ,pentru datoria aia de 4 ori pe care am platito ,pentru 22 de ani de petrol ,uraniu ,lemn,tezaurul,pentru deportari nu vom ierta toate astea,si pe langa rusia mai e america ca acolo sa pus bazele comunismului ,familia warbug care lau ajutat pe lenin ,sa plateasca pentru tot.
Cristian Diaconescu nu era cumva un bolșevic, fost ministru de externe? Sau e coincidență de nume?
Articol binevenit, fiindca de mai multa vreme vad cum presa romaneasca, influentata de presa occidentala, tine cu tot dinadinsul partea Ucrainei in conflictul cu Moscova. Au uitat cu totii, de parca i-a palit careva cu bredeleul in cap, de Insula Serpilor, de Canalul Bastroe, de romanii persecutati in Bucovina, de lipsa drepturilor privind invatamantul si credinta, etc.
Eu sunt de parere ca fiecare pasare pe limba ei piere si ca cine sapa groapa altuia, cade singur in ea.
In 2010 Duma de Stat a Rusiei a recunoscut,condamnat si cerut scuze pentru masacrele de la Katyn . Acest gest simbolic si reparatoriu a fost si ca urmare a demersurilor poloneze si a fost un pas important in reconcilierea polono- rusa. Din pacate clasa noastra politica nu a fost interesata sa faca demersurile necesare ca sa fie recunoscute si masacrele impotriva romanilor.Nepasarea ” intelighentiei politice romane” nu face altceva decat sa confirme ca ei nu sunt interesati deloc de poporul in slujba caruia ar fi trebuit sa se puna. Faptul ca avem relatii proaste cu Rusia se datoreaza si modului in care clasa noastra politica se comporta.Bineinteles ca Rusia nu este URSS, dar in calitatea ei de ” mostenitoare” a defunctei puteri sovietice poate sa isi asume si asemenea lucruri neplacute si care constituie o rusine pentru ei.A condamna tratatul secret germano- sovietic,masacrarea unor civili nevinovati precum si ocupatia sinistra din perioada tarista vor constitui un pas inainte in normalizarea relatiilor dintre doua popoare care au totusi un lucru in comun: ortodoxia si spiritualitatea ei.Cred ca acest lucru se poate realiza daca clasa noastra politica va face prima pasul in gasirea unei modalitati de a normaliza aceste relatii si de a obtine ceea ce polonezii au obtinut.Ar fi un lucru important pentru romanii nostri care au murit nevinovati dar si pentru noi ca tara care am fost prea slabi pentru ai apara.
cei care doresc azi cu atita ravna razboi, varsare de sange intre frati, daca au fost capabili atunci de un astfel de genocid asupra unor oameni nevinovati, ce vor face acum cand fac orice, de la propaganda pe net la steaguri false de genul 11 sept. pentru a declansa razboiul si macelarirea oamenilor la propriu.
Trebuie facuta presiune continua si puternica asupra ministerului educatiei, incepand cu ministrul, sa bage OBLIGATORIU in manualele scolare de istorie CAPITOL SPECIAL DESPRE GENOCIDUL ASUPRA ROMANILOR SI AUTORII ACESTUIA!