Excelența românească

În urmă cu câteva minute am pus pe site textul următor, care am înțeles că circulă pe internet de un an de zile. A ajuns și la mine:

„Valentin Stoian este un tânăr român, plecat la muncă în Marea Britanie. Vineri, la muncă patronul l-a întrebat care e diferența dintre români și englezi și de ce românii sunt antipatici englezilor. Valentin a dat un răspuns sincer, care însă l-a costat locul de muncă. Patronul l-a anunțat la finalul programului că este concediat!

Iată mai jos ce răspuns i-a dat românul patronului din Mare Britanie, dar și ce mesaje i-au transmis acestuia internauții.

Întreaga poveste a fost relatată cu umor de Valentin pe Facebook:

”Uenglez m-a întrebat ieri care-i diferența între un Englez si un Român și de ce există antipatia asta între noi și ei, iar eu am fost sincer si i-am răspuns: suntem mai muncitori, mai buni la pat, mai serioși, mai frumoși, mai hoți, mai sinceri, mai iubitori, mai umblăm cu femeile lor, mai furăm, mai venim si nu mai plecăm.

A zâmbit și a părut să aprobe ce am zis. Ca după ora 5 când am terminat programul să mă anunțe că pot sa-mi caut alt job de Luni. Așa că weekend plăcut, vedem de Luni ce și cum..”, a scris Valentin Stoian.

Postarea lui a strâns sute de like-uri și mesaje de încurajare.

”Dacă ai făcut așa, frate ai, c…e cât portocala, dar cel mai important este că ai demnitate. Rasiștii aceștia frustrați și aroganți așa trebuie tratați, cu demnitate și fruntea sus. Un job, crede-mă, găsești altul mai bun unde vei fi respectat pentru ceea ce știi să faci mult peste putorile lor.

Ps: în seara asta 3 englezi i-am luat la fuck off și i-am dat jos din mașina în ploaie direct în mijlocul străzii …”, i-a scris Claudiu.

Întrebat de ce nu i-a spus pe românește că așa ar fi rămas cu job-ul, Valentin a răspuns:

”I-am spus eu altele după în românește!”

sursa jurnaldinromania.ro

*

Din cele de mai sus nu mi-a fost greu să înțeleg că mulți români, cei mai mulți, dacă nu cumva toți românii care ajung să muncească ori chiar să se stabilească în altă țară fac această comparație absolut firească: între ei, ca români, și cei printre care au ajuns să trăiască: englezi, nemți, italieni, americani, spanioli etc… Pe urmele domnului Valentin Stoian, cred și eu că oriune s-ar afla, românii rezistă la orice comparație cu străinii, oricare ar fi ei! Și nu departe de capătul zilelor mele aflându-mă eu, constat că le-aș putea oferi românașilor mei un set, un inventar de argumente cu care să poată face față la întrebarea „voi, românii, ce neam de oameni mai sunteți și voi? Nu cumva faceți umbră pământului degeaba?!… Bănuiesc că tot românul trebuie să aibă la sine, „la purtător”, un răspuns cât mai bine articulat la această întrebare. Iată propunerea mea:

1. Argumentul Nach Osten.

Noi, românii, așa cum se vede și după numele purtat, aparținem marii comunități romanice! Imperiul roman a fost cea mai trainică împărăție din istoria lumii. Cea mai îndelung dăinuitoare. Cu contribuția cea mai importantă la ceea ce numim civilizația europenă, creștină, modernă. Dacă ne uităm pe o hartă a Imperiului Roman, incluzând și Bizanțul, constatăm că de la Oceanul Atlantic până în Translvania se întindea acest imperiu, de-a stânga și de-a dreapta Romei, adică atât spre Est, cât și spre Vest. Azi, de pe urma imperiului au rămas popoarele și statele romanice. Din harta de azi a răspândirii limbii și popoarelor latine ce constatăm însă? Constatăm că s-au păstrat și au dăinuit numai teritoriile aflate la Vest de Roma! Colonizările făcute spre Est nu au dăinuit, cu excepția Romanilor din Dacia!

Raportez această observație la constatarea că în istorie, în istoria planetei noastre, popoarele s-au mișcat mai ales spre Vest, de la Răsărit spre Soare Apune. Au mers după soare, am putea spune! Cu o excepție și acea excepție sunt românii, urmași ai romanilor veniți în Dacia. Nu numai că au rămas înfipți în Dacia Traiană pe care n-au mai părăsit-o, dar au și lățit-o spre Nord și mai ales spre Răsărit!… Au trecut arcul carpatic, au trecut apoi Prutul, au trecut și Nistrul, dincolo de care începe geografic vorbind Asia, am trecut și Bugul, iar unii români au ajuns de au întemeiat localități, sate, în Caucaz! Mereu spre Răsărit, în răspărul istoriei, al mișcării popoarelor nomade, migratoare!…

Au încercat să se lățească nach Osten și alții, germanicii cei atâta de eficienți și de organizați, dar au plătit această încercare cu milioane de jertfe zadarnice! Au făcut două războaie mondiale pentru acest vis geo-politic ambițios, în urma căruia s-au trezit împinși și mai mult spre Vest!…

Să insiste specialiștii asupra acestui fenomen, explicându-l. Eu semnalez numai că noi, românii, suntem autorii acestei isprăvi care ne individualizează pe întreaga planetă. Să nu vină cineva să susțină că rușii au reușit și ei această performanță!… Siberia nu este teritoriu rusesc, ci numai administrativ, cu numele, se poate considera rusificată. În fapt, Siberia înaintează și ea spre Vest, amenințând cu de-rusificarea chiar a Moscovei!…

Procesul prin care limba română și viața românească s-au lățit spre Răsărit a fost însoțit de o expansiune și spre Vest, până dincolo de Tisa! Acest proces a fost încetinit de sosirea în Europa a nomazilor maghiari, intrați sub tutela catolică, a Vaticanului, nemeritată și nepotrivită cu firea lor barbară, moștenită de la stirpea lor asiatică. Dar sunt semne că procesul se reia de la sine, în pofida politicii anti-românești de stat a Budapestei…

Punem în ecuație și rotația Pământului. Dacă pui un creion să stea în picioare pe suprafața Terrei, tendința sa, conform legii inerției, este să cadă spre Apus. Puteți verifica!

După legile cosmosului este așadar mai comod să mergi spre Occident! Este o mișcare înlesnită de inerție!… Cu alte cuvinte, mai în glumă, mai în serios rostite, putem spune că față de români, celelalte popoare sunt mai …inerte! Românii sunt tentați să facă cum și ce nu mai fac alții! S-o apuce în direcția „cealaltă”. Semn de excelență? Dar de ce altceva?!

 

2. Argumentul Viorel Roman. Întâmplare povestită de profesorul Viorel Roman, de la Bremen, unde locuiește de aproape o jumătate de veac. Imediat după 1990 Germania a fost asaltată de români în căutare de mărci germane. Dar și de alți est-europeni. Ca bun român ce este, domnul prof. dr. Viorel Roman și-a îndemnat colegii și vecinii, dacă au nevoie de vreo mână de ajutor acasă, să angajeze români, că au trecut prin atâtea necazuri, săracii… Ceea ce s-a și întmplat, toți au apelat la mâna de lucru, ieftină și pricepută, a românilor, recomandați de Viorel Roman! După o vreme, dl Viorel și-a întrebat prietenii cum merge colaborarea cu urmașii lui Traian și Decebal. Și a primit cam același răspuns: „Domnule, îs mulțumit, așa, în general!… Dar românul dumitale are un nărav. Când plec de acasă îi las vorbă ce are de făcut, iar când mă întorc seara acasă constat că a făcut ce trebuia făcut, dar n-a făcut cum i-am spus eu, ci altfel, după cum l-a tăiat pe el capul!” „Și a ieșit rău?”, a insistat herr Viorel. „Nu, n-a ieșit rău, câteodată a ieșit mai bine, dar nu înțeleg de ce nu face cum i se spune?”…

Poveste de prin anii 70, când România a început să importe masiv tehnologie occidentală. Am importat fabrici și uzine întregi, la cheie. Când s-a dat în folosință o asemenea fabrică, montată cu ajutorul unui specialist din partea firmei occidentale, la sfârșit, la masa festivă, specialistul din Vest a fost întrebat cu ce impresie pleacă din România. Răspusul a fost scurt: „plec cu mirarea că se poate și așa!” Se făcuseră o mulțime de abateri și derogări de la proiectul importat și fusese convins domnul inginer că fabrica nu va funcționa niciodată… Dar funcționa și a funcționat până după 1990…

Îmi vin în minte vestitele fabrici de apă grea și de diamante artificiale! Cele fabricate în România, cu o serie de modificări tehnologice în procesul de producție, scoteau produse mai bune decât cele de pe piață, originale, pe care le copiaseră!…

Caz văzut de mine: un prieten, G.S., rezident în Germania unde lucra la BMW ca inginer, a venit în România natală pe la sfârșitul anilor 80 cu un BMW nou nouț, ultima generație, printre primele automobile computerizate. Se minunau toți când îi vedeau motorul. Cum era de așteptat, mașina s-a defectat, a fost dusă la Ciclop, și diagnosticul pus a fost cum nu se poate mai dur: trebuia comandată în Germania și adusă cu mare cheltuială o componentă care funcționa sigilată, nu se putea umbla la anatomia ei intimă!… Sau să fie tractată mașina până în Germania!… Ceea ce și urma să se întâmple dacă nu intervenea un prieten comun, tot la Mircea absolvent, care a insistat să mai fie consultat și mecanicul la care apela când avea nevoie, undeva pe la marginea Constanței, într-un șopron cu găini și rațe printre fiarele vechi rămase de la generația precedentă de mecanici auto. E vorba de Costel al lui nea Nae, cum îl știam toți. Nu i-a plăcut cartea și mai mult de șapte clase nu avea. Dar nu a lăsat mașina să iasă din curte decât pe roțile sale, netractată de nimeni. Ajunsă în țara de baștină și arătată specialiștilor de la BMW să se minuneze și ei cum a fost reparată, aceștia, adică unul dintre directori, l-a invitat pe Costel al lui nea Nae să vină să lucreze la Stuttgart… La BMW. Costel al lui nea Nae nu s-a îndurat însă să-și părăsească șopronul…

Ceva asemănător i s-a întâmplat și lui George Țestea, alt prieten. Lucra la o „anexă” a CAP Afumați sau Sinești, unde producea simeringuri pentru nu mai știu ce fabrică din Germnia! Câștiga fabulos, drept care „ai noștri” l-au luat la ilicit! Tot așa, avea o invitație să lucreze în Germania. A făcut o mulțime de memorii și intervenții la autorități până a obținut pașaport pentru America. După 1990 a revenit în țară cu un patent brevetat înSUA, motorul rotativ George Țestea. N-a vrut să vîndă patentul în America unde mai multe firme se arătaseră interesate. Era sigur Gionny al nostru că-l cumpără ca să nu fie pus în producție. Așa că a venit în România să construiască aici prototipul motorului. A venit la mine să-l ajut că doar eram mare sculă în Senatul României. Trebuia să-i găsesc un investitor! L-am dus la mai mulți. Primul la care m-am adresat era unul plin de banii nu se știe exact ai cui: Dan Voiculescu. S-a plâns că nu are bani mulți, cum îl crede lumea. Ieșind din biroul său, am dat de Dan Diconescu. I-am făcut cunoștință cu George Țestea și i-am povestit ce vînt mă aduce în văgăuna varanului. Comentariul lui Dănuț, dacă își mai aduce aminte: „Cum zice că n-are bani?! Dar banii pentru cele 300 de apartamente cumpărate pe numele unor interpuși de unde i-a avut?!” Cum de unde! Toată lumea știe!

Până la urmă am găsit niște români inimoși din Vatra Românească bucuroși să susțină această șansă: s-a făcut mai întâi o pompă rotativă, am dus-o la televiziune să fie arătată cât de bine funcționează, a intrat în fabricație și motorul, la o uzină din Buzău, din păcate totul s-a terminat din cauza unei nepoate, mult prea tînără, în ale cărei brațe Gionny, diabetic și cardiac, a ales să-și sfârșească zilele… Documentația tehnică a fost salvată, se află în păstrare la Vatra Românească, cu care George Țestea semnase un contract de colaborare și sponsorizare…

Cele de mai sus le-am povestit ca să pot spune ceva foarte important în ordinea de idei a acestor pagini: excelența românească! Cât suntem noi românii de dați în aia a mă-sii!

Informație primită de la un german, rudă a familiei țarului Nicolae al II-lea, un Romanov adică, rezident în România până de curând, cu care am stat de vorbă multe ore. El m-a căutat după ce am publicat Marele Manipulator! Era foarte informat pe acest subiect… Mult mai informat decât mine. Și ce-mi povestește: că pe la sfârșitul secolului 19, la comanda marilor cancelarii ale lumii, s-au făcut multe cercetări sociologice în domeniul cel mai delicat: etno-psihologia. Știam și eu ceva: Gobineau, Kieserling și alții! Nu cunoșteam însă ce problemă mai specială au urmărit aceste cercetări. Anume, devenise clar pentru toată lumea conștientă de …lumea în care trăiește, că lumea intră într-o epocă nouă, a industrializării, a mecanizării, electricitate, avioane, rachete șamd… Lupta și concurența între state se va da mai ales pe acest câmp de încercare a forțelor: știința și industria, geniul tehnic. Cercetările acestor sociologi au luat în calcul majoritatea popoarelor europene. S-au publicat multe texte pe această temă, dar cele mai importante texte au fost niscai rapoarte secrete rămase în arhiva marilor cancelarii ale lumii! Conform acestor rapoarte, disputa dintre Marea Britanie și Germania, deja declanșată fățiș în câteva domenii – arheologie, antropologie, fizică, urma să consfințească în viitor o excelență germană. Imperiul britanic nu va face față acestei concurențe cu spiritul germanic, mult mai apt pentru producția la scară industrială. Pronosticul sociologilor de la cumpăna celor două secole era favorabil și altor state, cum ar fi Japonia – pentru aceleași motive ca și Germania, și Rusia, deținătoarea bogățiilor naturale pe care le va pune în valoare viitorul previzibil.

Care era pronosticul privitor la România? Foarte optimist! Eram și noi favoriazați de cursul vremurilor viitoare. Ceea ce s-a și adeverit, în mod exemplar, în domeniul de maximă noutate al aeronauticii! Nu intru în detalii. Amintesc faptul cunoscut de toată lumea al excelenței românești în domeniul de mare viitor al informaticii! Domeniul IT. Domeniu în care nemții nu se descurcă nici pe departe la fel de bine ca românii! Dacă am fi guvernați de niște români isteți, normal de isteți, ar orienta toată economia românească să se învârtă în jurul acestei gene a geniului românesc! E ceva în gena românească care îi face potriviți pentru activitatea de soft, zic specialiștii!

Se pot scrie zeci de pagini cu privire la acest subiect: la ce sunt buni românii prin naștere, ce talente și aptitudini înnăscute îi definesc pe români în concertul internațional în care fiecare popor intră cu un corolar de aptitudini specifice? Oferind fiecărui popor oportunități de care au beneficiat în trecut sau vor beneficia în viitorul mai mult sau mai puțin previzibil! Italienii, popor atât de talentat, nu le au cu programarea IT. La italieni a ajuns și de ocară numele de softist! Deh! Vulpea în vie, nu?!

Iau de bune cele de mai sus, nu mai caut alte dovezi că „românii e deștepți”, și pun degetul pe rană: guvernanții noștri nu au avut cunoștință de concluziile ținute la secret cu care sociologii de odinioară și-au încununat cercetările. Aceste concluzii, puse la dispoziția câtorva „cancelarii” numai, au ajuns însă și la cunoștința unor entități politice deloc interesate ca noi, românii, să ridicăm capul, să prindem curaj și să valorificăm zestrea genetică valoroasă cu care Dumnezeu ne-a binecuvîntat. Și înainte ca guvernanții români, clasa politică, să genereze acele „proiecte de țară” îndrăznețe și ambițioase care se potrivesc cu datele problemei, asupra noastră, ca popor și stat, s-au declanșat proiecte și strategii anti-românești care au culminat cu ce se întâmplă în România după 1990.

De bine, de rău, România interbelică și cea guvernată de partidul național-comunist al lui Ceaușescu ridicase capul și se simțea în stare să se ridice în picioare și să stea dreaptă în fața istoriei, a lumii! Era prima țară din Europa care își plătise datoriile, avea visteria plină și se pregătea de fapte excepționale. Excelența românească devenise evidentă pentru toate marile puteri. Nici una dintre acestea nu privea cu ochi buni reușitele noastre. Numai noi, românii, nu prea eram conștienți de această situație. Situție paradoxală, cât ne credem noi de deștepți, nu ne prinsesem care era situația în care ajunsesem! Deh, unde-i multă minte e și multă prostie! Ne lăsasem îmbrobodiți și manipulați din toate direcțiile de o propagandă ingenioasă, ce-i drept, și teribil de insistentă: nu cumva să vedem esența realității: ne plângeam că nu avem banane și pașaport! Nu ne dădeam seama de sabotajul tolerat și întreținut de conspirația anti-românească sprijinită de trădătorii din preajma lui Ceaușescu, din Partid, din Securitate și Armată… Nu vedeam esența problemelor. Nu ne impresiona faptul că în România toată suflarea avea o slujbă și o locuință! Faptul că românii, în proporție copleșitoare, erau și proprietari ai locuințelor lor! Și așa mai departe!…

Voi relua acest subiect!

…Să ne amintim că Dumnezu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă!… Să luăm aminte la ce ne-a dat Dumnezeu și să nu ne risipim în planuri și proiecte amărîte, meschine, lipsite de „boltă metafizică”, lipsite de anvergura la care avem dreptul!

Se potrivește să încheiem acest capitol cu o fabulă, aflată înainte de 1990 într-un cerc de vechi legionari, partid care a gândit viitorul românesc în „gamă majoră”: la agapa colegială care a încheiat doctoratul lui Nae Ionescu ținut la o universitate teutonă, proaspătul laureat a fost interpelat de soția unuia dintre profesorii care făcuseră parte din comisia de doctorat:

Domnule doctor, ați susținut cu brio un doctorat strălucit! Veniți dintr-o țară despre care nu știm mai nimic. Pot să vă rog în puține cuvinte să ne faceți un portret al românilor dumneavoastră, al neamului românesc?” Marele Nae, la acea dată cel mai îndreptățit să dea un răspuns la asemenea întrebare, a tras aer în piept, a sorbit din vinul de Rin ce adăsta în cupă, și a zis cam așa:

Distinsă doamnă doctor, în lumea asta mare, la toate popoarele funcționează din vechime o instituție: Înțeleptul satului. Există și-n Germania, și-n Elveția, și-n Italia, și la musulmani, pretutindeni. Cu o excepție: românii. La români în niciun sat nu se întâmplă ca o persoană să fie recunoscută ca înțeleptul satului, capabil să dea sfatul cel mai bun, să dea verdict de împăcare între sătenii aflați în dispută de interese! Și așa mai departe!… La toate popoarele este ușor de stabilit cine este cel mai deștept din sat!

De ce?

Pentru că sunt puține persoanele care ar putea concura la acest statut, nu-s mulți deștepții din sat!… La români este invers: e greu de stabilit cine este înțeleptul satului pntru că sunt prea mulți deștepții din sat, capabili oricând fiecare să fie consacrați ca înțeleptul satului!… În schimb, la români este ușor să stabilești cine este cel mai prost din sat, deoarece nu sunt mulți proști în sat! Așa se face că în fiecare sat românesc se știe cu precizie cine este prostul satului, dar nu și cine este înțeleptul satului…”

…În altă versiune a acestei fabule, era vorba de Tudor Arghezi, când a fost internat în Elveția și și-a tratat ochii, în anii 50…

 

 

 

3. O discuție despre excelența românilor purtată în zilele noastre poate apela și la argumentul fotbalistic, accesibil și drag oricui. Am dat o echipă campioană a Europei, echipă alcătuită numai din jucători români, autohtoni! S-a mai întâmplat asta? Cu Realul sau cu Inter? Nu prea cred! Iar dacă ne punem întrebarea cine este cel mai bun fotbalist din toate timpurile, s-ar putea să avem motive și argumente pentru numele unui româm: Gică Hagi! Fotbalul se joacă pe goluri, de aceea la întrebarea de mai sus răspunsul oferit de unii sau de alții va fi, cu siguranță, numele unui atacant! Pele sau Maradona, Messi sau Ronaldo, bunăoară. Golurile se pot da în mai multe feluri. Dar cele mai frumoase sunt golurile date de la distanță, din afara careului de 16 metri sau, lucru rarisim, din propria jumătate de teren. Fotbalistul care a dat cele mai multe goluri din afara careului ar avea de ce să fie considerat cel mai bun fotbalist din lume. Iar acesta este Gică al nostru! Ar merita cineva să facă un clasament al marilor fotbaliști, după numărul de goluri înscrise în acest fel, cel mai gustat de spectatori! Vom constata o diferență frapantă între Gică și Pele & comp., neașteptat de mare.

Pornită discuția noastră pe acest făgaș, îmi aduc aminte de doi colegi mucaliți din Băilești, care ne demonstrau în anul I că echipa Progresul Băilești este cea mai bună din Europa: căci bătuse într-un meci amical echipa Progresul București, care la rîndul ei bătuse pe Victoria Setubal, învingătoare în mai multe meciuri cu Sporting Lisabona, care o bătuse și ea de vreo două ori pe Real Madrid, campioana Europei!…

 

4. Sunt situații în care românii sunt puși de istorie la linia de start alături de alți concurenți, oferindu-ne ocazia unei comparații multiple și edificatoare! De exemplu, în corpul de gardă al țarului Rusiei, erau selecționați cei mai arătoși flăcăi reprezentând toate popoarele supuse împăratului. Exemplarele umane cele mai reușite. Istoria, în toamna anului 1917 i-a supus pe acești tineri la un test de fidelitate, de respect pentru jurămîntul militar, sacrosanct! După instalarea la putere a bolșevicilor, țarul și garda sa imperială au fost izolați într-unul din palatele de la Petrograd. Soarta țarului nu era încă hotărîtă, dar nici semne bune nu existau pentru ce va urma! Și ce a urmat? Unul câte unul soldații din regimentul de gardă al țarului și-au luat tălpășița și l-au abandonat pe țar. Cu o excepție: soldații români, românii din Basarabia! Au rămas lângă țar până când acesta a fost evacuat din Petrograd și dus la Tobolsk, în Siberia. Bolșevicii nu le-au permis să-l urmeze pe țar…

Consemnez, prin comparație și fără plăcere, naționalitatea celor care l-au ucis pe țar și întreaga sa familie: erau maghiari „de-ai noștri!…” Luați prizonieri de ruși – sau dezertori!, șimintenaș deveniți genți cominterniști!…

Consemnez, hors concours, și comentariul unui prieten la felul cum l-au părăsit pe țar cei legiuiți să-l apere: „la fel cum l-au părăsit securiștii noștri pe Ceaușescu…” Îi mai putem numi „ai noștri”?!

 

3. George Alexianu. O altă situație când putem spune că românii au fost puși de istorie la linia de start spre a fi comparați cu alții! În timpul celui de al doilea Război Mondial, când provincia Transnistria a fost pusă sub administrație românească, iar Ion Antonescu l-a numit guvernator al Transnistriei pe profesorul de drept administrativ Gheorghe Alexianu! Pe teritoriul sovietic vremelnic ocupat de nemți, s-au organizat mai multe „gubernii” care au avut guvernatori de felurite nații: polonezi, germani, ucraineni și alții. Inclusiv românul nostru. La sfârșitul războiului Stalin a ordonat ca fiecare guvernator să fie adus în provincia pe care a administrat-o și să fie judecat de popor, cu consemnul că dacă se va găsi un singur localnic care să reclame vreun abuz din partea guvernatorului acesta să fie ridicat în ștreang. Judecata s-a făcut în piața mare, în fața a mii de celaveci, iar în piață fusese instalată o spânzurătoare pentru a se face pe loc dreptate, prin execuția guvernatorului abuziv. Din toți cei 11 (unsprezece) guvernatori invitați de Stalin să dea socoteală în fața Tribunalului Poporului, unul singur a scăpat de ștreang: dintre localnicii din Transnistria, audiați la Odessa ca martori. nici unul nu a avut de rostit vreo acuzație la adresa lui George Alexianu, românul nostru! Drept care spânzurătoarea a rămas nefolosită… Iar George Alexianu, declarat nevinovat de autoritățile din Unuiunea Sovietică, a fost returnat autorităților din România.

Nici până azi istoricii noștri nu au înțeles, nu au explicat sau motivat juridic, de ce comuniștii, la data aceea evrei cu toții, l-au condamnat la moarte și executat pe George Alexianu. Împreună cu mareșalui Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Piky Vasiliu, fost ministru de interne! Prezența lui George Alexianu alături de ceilalți trei este greu de înțeles! Mai ales după ce la Odessa rușii l-au declarat nevinovat. Explicația cea mai plauzibilă credem că a dat-o Gheorghe Mateevici. Vezi pe site Ipoteza Gheorghe Mateevici. Autorul, nici pe departe istoric galonat, ci numai martor atent al evenimentelor din jurul său, susține că la București a fost adus din Polonia în 1939 un mare lider evreu, unul dintre „cei șapte înțelepți ai Sionului”! Aranjamentul a fost realizat de serviciile britanice, spre a-l feri pe înțelept de ocupația germană a Poloniei. Acesta a fost instalat în București și a intrat sub protecția lui Antonescu. Au mai știut de adevărata identitate a marelui magnific evreu Ion Antonescu, Piky Vasiliu și George Alexianu, care a avut în Transnistria și grija evreilor strămutați, pe mulți dintre aceștia ajutându-i să plece în Palestina, cu vapoare care au plecat din Odessa…

În nebunia lor, evreii sioniști (sau talmudiști) au instituit însă o lege, o obligație secretă de-a lor: să nu permită nici unui creștin să cunoască identitatea unui înțelept, a unui mare mahăr al Sionului… Evident, mareșalul și cei trei colegi ai săi nu au știut nimic de acest imperativ medieval, probabil… Au mai intrat sub incidența acestei cutume și alți români. Unul dintre ei, ofițer de securitate, înainte de a muri otrăvit a apucat să-i povestească fratelui său mai mic Gheorghe Mateevici din ce cauză o pățește așa de rău!… Marele înțelept al Sionului a mai triăit până la mijlocul anilor 80, sub acoperire, acoperirea funcției de administrator al cimitirului evreiesc Filantropia. La moartea sa, Securitatea a rămas cu gura căscată, neînțelegând de ce au venit din toată lumea cei mai importanți evrei să-l omagiez pe un administrator de cimitir… (Pentru detalii, citiți vol, 1 și 2 din Șeitanii).

Despre George Alexianu mai amintesc o declarație a celuilalt mareșal Petain:  “Cea mai mare glorie a Dumneavoastră, a românilor, se poate considera modul civilizat şi uman în care aţi administrat Transnistria şi realizările obţinute.”  Așadar, frați români, Transnistria ocupată d români, este un capitol de glorie al istoriei noastre. Nu a fost niciun holocaust în Transnistria, lucru pe care în confirmă numeroși lideri evrei: în întreaga–i viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului, George Alexianu a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga–i suferinţă să–i fie izbăvită.” Aceasta este declarația dată în 1995, în Senatul României, de Alexandru Șafran, rabinul de Geneva, fost Mare Rabin la București în anii războiului…

Se pune întrebarea la ce le folosește evreilor minciuna cu Holocaustul din România, căci minciună este! Lăsăm răspunsul pentru câteva pagini mai jos!…

 

5. Argumentul dacic.

Trebuie înțeles că Traian a colonizat Dacia pentru a rezolva o problemă socială și demografică ivită la Roma: mulțimea de romani, cives romani, care ajunseseră să trăiască din „ajutoarele sociale” oferite de statul roman. Majoritatea erau țărani italici, din sud mai ales, sărăciți din motive independente de voința lor. Pentru ei a fost lansată lozinca DACIA FELIX, îmbiindu-i să se strămute în Dacia. Lozinca a avut mare succes. Colonizarea Daciei cu mulțimi mare de romani, de italici, fiind cel mai mare succes al Romei în materie. Numărul mare de coloni romani se poate vedea din numărul mare de romani care au lăsat în urma lor morminte și pietre funerare. Găsim în tot imperiul morminte și pietre funerare inscripționate în limba latină, dar numărul lor în Dacia este sensibil mai mare față de orice altă provincie romană. Cineva care a numărat aceste pietroaie a constatat că în Dacia avem un număr egal cu numărul de pietre funerare din tot restul imperiului. (Desigur, nu le numărăm și pe cele din Italia, cele mai multe!)

Ce i-a atras în Dacia pe acești latinofoni? Prin multe, dar nu numai bogățiile Daciei, ci și bunul renume al dacilor i-a atras pe romani! Dacii, geto-dacii, au fost un popor cu o faimă unică, respectați și prețuiți de romani, ca și de greci, pentru spiritualiatea lor deosebită. Se poate spune despre daci, recte traci, că au fost cel mai important popor din antichitatea europeană după greci și romani. Celebrele statui ale dacilor, monumentele impunătoare Columna Traiană de la Roma și Tropaeum Traiani de la Adam Clisi, atestă material poziția excepțională a tracilor în conștiința antichității. Nici celții, nici germanii, bunăoară, nu au lăsat urme atât de adânci în antichitatea europeană. Iar faptul că aproape 40 dintre împărații romani, de la Roma sau Bizanț, au fost de origine traco-dacă, din părinți traco-daci, cu o conștiință clară a originii lor.

Plămada etnică românească a logodit două componente dintre cele mai prestigioase: dacii și latinii. Limba română este continuatoarea nemijlocită a latinei vorbite în Răsăritul imperiului, iar din punct de vedere etnic, genetic, componenta dacică se pare că a fost dominantă și definitorie! Studiile genetice cele mai recente confirmă sentimentul popular că suntem vechi pe pământul nostru românesc, suntem „dintotdeauna”. Suntem un popor căruia nu i-a plăcut să vânture lumea în căutarea unui belșug atrăgător, agonisit prin munca altora! Nu am jinduit la ce nu ne aparține, ci necontenit am avut a ne apăra zestrea primită de la înaintași, sporită de fiecare generație, atât cât ne-a permis vitregia vremurilor!

Așadar, dacă putem vorbi de o excelență românească, de excepționalitatea noastră de valahi, de daco-romani, acesta este o realitate ce decurge firesc din statutul aparte al romanilor și al dacilor, recunoscut și onorat de toți cei care au avut de-a face cu înaintașii noștri.

6. Romanus sum. Un lucru de mirare este că dintre popoarele romanice, descendente din romani și din limba latină, numai noi, românii, am păstrat numele de romanus, ca etnonim unic și inconfundabil: român. Încă un fapt care ne singularizează, fără nicio îndoială. Explicața acestei excepții, oricare ar fi ea, ne onorează cu prisosință. Ceea ce nu este cazul la francezi, care și-au luat numele de la cei care, o vreme, i-au cucerit și le-au fost stăpâni!

S-au dat mai multe explicații pentru etnonimul românesc, păstrat atât frumos, miraculos de-a dreptul! Cuvîntul român are și o polisemie interesantă: „om, soț (ți-e acasă românul?), creștin, țăran”. Cârcotașii fac caz de sensul „iobag” pe care rumân l-ar avea taman în Țara Rumânească, ceea ce este o contradicție peste care poți trece numai din răutate sau prostie. Istoricii noștri s-au grăbit să acrediteze această idee falsă, plină de venin. În realitate, acțiunea de a rumâni se referea la interdicția de mai pleca în bejenie. Mulți țărani treceau Dunărea atunci când birurile în Țara Românească deveneau de nesuportat. Administrația turcă punea deseori biruri mai ușoare, iar domnitorii români recurgeau la acțiuni de aducere înapoi a țăranilor, adică îi făceau la loc rumâni, contribuabili la bugetul Țării Românești. Iobagi rumâni. Așadar, sinonimia iobag – român este una din prostiile care poartă girul specialiștilor, care au dat unor documente ale vremii o lectură superficială, neroadă rău! Tipic ciocoiască! VEZI DLR _ Pușcariu

Limba română a dat o prețuire aparte cuvîntului român, de la care avem derivatele și locuțiunile nobile român verde, luptă dreaptă, românească, român get-beget, așa-i vorba românească, cu mai multe înțelesuri, a te purta (a simți) românește.

Poate că aici este locul potrivit să semnalez că în strategiile anti-românești moșite la Budapesta, la Viena sau Moscova, una din țintele constante este însuși cuvîntul român, românesc, a cărui reverberație în sufletul românilor trebuie anihilată. Căile sunt multiple: de la negarea romanității noastre : Noi nu suntem urmașii Romei! Până la binecunoscuta interdicție de a mai folosi cuvîntul țigan, prin oficializare etnonimului rom (rrom), o ticăloșie / crimă de care se fac vinovați alogeni ca Petre Roman.

6. Jus valachicum.

Precum se știe, mulți străini, la nivelul limbii populare, ne numesc valahi. În documentele mai vechi găsim diverse variante ale acestui cuvînt, al cărui sens inițial propriu zis era identic cu al lui romanus. Așa se face că unii străini îi numesc valahi și pe italieni, de pildă. De cuvîntul valah se leagă una dintre cele mai importante isprăvi românești: vestitul cod de legi care poartă numele jus valachicum. Cei care veneau în contact cu comunitățile de români aflau că românii au un sistem de legi, de reguli de conduită, care îi diferențiau net de celelalte comunități din jur. Chiar și înainte de a avea un stat al lor, românii au avut un sistem juridic propriu. Au ajuns până la noi fragmente din acest cod, a cărui circulație era orală făcea corp comun cu fabuloasa cultură populară (folclor) a românilor. Românii care trăiau în alte țări, ca minoritari, până târziu au continuat să folosească în comunitățile românești, ei înde ei, regulile acestui Jus valachicum, iar autoritățile le recunoșteau acest drept! Legile statului respectiv interveneau atunci când în cauză erau și ne-români.

Jus valachicum este un capitol valoros din prestația noastră în această lume. Se vorbește prea puțin despre această ispravă a spiritului civic românesc. În comparație cu dreptul roman, aflat la baza legilor europene, am putea spune că legile „valahe” erau mai puternic marcate de „omenie”! Erau mai înțelegătoare cu firea umană. Ele prevedeau o sancțiune mai blândă bunăoară atunci când se constata că autorul unui furt fusese constrâns să fure de sărăcie și de grija pentru ziua de mâine a familiei, a copiilor!…

Să ne punem o întrebare firească: câte mai sunt popoarele din Europa care au creat și impus un sistem de drept propriu, original? Dacă noi, românii, suntem deficitari la cunoașterea propriei noastre valori, a meritelor înaintașilor noștri, ignoranța noastră cu privire la jus valachicum nu poate fi iertată și trecută cu vederea. Este un subiect pe care nu e îngăduit să-l rateze niciun manual de istorie!

 

7. Engels și românii.


După 1990, pe Internet, a prins să circule un text care efectiv deplânge existența noastră și cere imperativ dispariția românilor din istorie. Pieirea lor!… Textul nu a fost scris de un ungur sau de un gazetar din Occident năimit de Budapesta, ci de unul dintre cei patru „geniali ai omenirii”: Marx, Engels, Lenin și Stalin… În copilăria mea, am auzit prima oară cuvîntul 
geniu rostit cu adresă la cei patru corifei ai comunismului, ai revoluției mondiale. Am întrebat ce este ăla „geniu” și mi s-a răspuns că geniul este un om care prevede viitorul!… Definiția aceea mi se pare azi extrem de potrivită pentru cel care a scris despre noi, românii, următoarele:

Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

Autorul acestei însemnări este însuși marele Engels. Friederich Engels! Mai marele său, Karl Marx, nu s-a lăsat mai prejos și a spus și el ceva definitiv despre noi: “Nu există nici un fel de justificare de a se permite unor naţii primitive de a continua să existe, din moment ce nu vor fi niciodată în stare sa înteleagă misiunea istorică a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si ruşii nu vor fi niciodată capabili să iasă din epoca de piatră.” (Karl Marx)

 

Nu știu care au fost motivele pentru care cei doi geniali ne-au judecat cu atâta asprime, pronunțând sentința capitală asupra unui popor întreg: Românul trebuie să piară!… Mă întreb cu ce i-am supărat așa de tare pe amândoi!  Noi, românii, să fim declarați „suporteri fanatici ai contrarevoluției”?! Despre ce revoluție putea să fie vorba, care revoluție a stârnit la români contrarevoluția?!… Să fie vorba de reacția românilor din Transilvania la așa zisa „revoluție” maghiară din 1848? Era așa de greu de înțeles jocul nesincer de-a revoluția al acelor bozgori zănateci, care nu urmăreau decât pentru ei abolirea structurilor feudale, oprimante?! Erau atât de obtuzi genialii de nu și-au dat seama?!…

Însă, ce-i drept, după moartea celor două genii ale omenirii, în secolul următor, al 20-lea, s-a confirmat întocmai geniala lor previziune: românii chiar așa s-au purtat, ca niște fanatici ai contra-revoluției! Au dat piept cu „furtuna revoluției mondiale” și i s-au opus, n-au fost „niciodată în stare să înțeleagă misiunea istorică a socialismului”! Rămâi mut de admirație când constați că genialii au știut dinainte cu câteva decenii cât de criminal se vor purta românii față de idealurile revoluției mondiale. Chiar s-au dovedit românii a fi buturuga mică, mică, dar vioaie, care va răsturna carul mapamondial al comunismului a tot biruitor!! De unde au știut asta Marx și Engels?!

Să ne aducem aminte în ce a constat prestația anti-comunistă a românilor în istoria ultimilor 100 de ani! Prestația fără pereche a românilor pe frontul anti-bolșevic, anti-cominternist! Contra-revoluționar!

(a) În partea aceasta a Europei, românii sunt singurul popor care nu s-a alăturat revoluției bolșevice din Rusia! Propaganda care anunța și susținea „furtuna revoluției mondiale”, care a avut așa de mare succes  la ruși, la germani, în toată Austro-Ungaria, și mai ales la soldații și militarii aflați de o parte și alta a frontului de Est, la români, la soldații români și la țăranii români, la români, în general, propaganda bolșevică, ateistă și anti-monarhică, nu a avut niciun succes! Dimpotrivă, românii au stat stavilă și au neutralizat avântul „revoluționar” din Ungaria lui Bela Kuhn, al tovarășilor săi de idei de la Viena și Praga. Singure trupele românști din Austria nu au dezertat, nu au întors armele împotriva „exploatatorilor”, împotriva autorităților, și au intervenit cu maximă promptitudine, înăbușind din fașă încercarea de a da un caracter internațional, mondial, revoluției bolșevice din Rusia!

(b) În perioada interbelică, Mișcarea Legionară a fost primul și, în fapt, singurul partid anti-bolșevic, de pe poziție naționalistă și creștină! Tot dintre legionari s-au ales și participanții cei mai activi la rezistența anti-comunistă din munții României, fenomen fără pereche în tot lagărul comunist!…

(c) Poziția lui Panait Istrati față de URSS ne singularizează pe noi, românii, și la acest nivel, al intelectualității de stânga! În vreme ce tot Occidentul, în frunte cu mari scriitori ca Louis Aragon sau Henri Barbusse, s-a lăsat ademenit și cumpărat (sic!) de Moscova, Panait Istrati a demascat minciuna sovietică, atrăgându-și mânia proletară a confraților, aflați toți pe lista celor stipendiați de NKVD!…

(d) În 1989, de la o adresă necunoscută(sic!), o entitate necunoscută a dat ordinul ca experimentul comunist să fie oprit! Cei care îl organizaseră și-l gestionau de patru generații au constatat că le scăpase din mână, că ieșiseră de sub controlul lor o bună parte dintre partidele comuniste. În locul revoluției mondiale a proletariatului internațional, în toate țările zis comuniste se instaurase sau era pe cale să se instaureze „comunismul naționalist” sau „național-comunismul”! Un asemenea regim era exact contrariul a ceea ce au plănuit genialii Marx, Engels, Lenin și Stalin. Promotorii modelulul național-comunist au fost în primul rând comuniștii români, care au lansat lozinca „înainte de a fi comunist, sunt român!” În mod deosebit Nicolae Ceaușescu a reușit să scape de sub controlul cominternist. Era ușor de prevăzut că modelul românesc va ajunge să inspire și pe alți „tovarăși”! Decât un socialism (sau comunism) scăpat de sub controlul bolșevic, komniternist, mai bine altceva, orice altceva! Așa au decis cei care au organizat căderea regimului comunist în toată Europa!… S-au temut de forma adaptată la „specificul național” a comunismului. Mai bine lipsă de orice comunism dacă nu este cel visat de genialii inițiatori, mai sus pomeniții… Dacă e să propulseze valorile naționale, iar nu să le estompeze, să le anuleze, să le anihileze!

(e) Poate că lucrurile nu evoluau așa de radical în 1989, dacă la București nu s-ar fi petrecut ieșirea în stradă, ne-planificată de strategii din umbră ai loviturii de stat. Sute de mii de români au ieșit în stradă și n-au mai putut fi controlați și manipulați de cei care i-au stârnit! În mod cu totul semnificativ, la București, pentru prima oară în lume, a fost dată jos, cu huiduieli și fluierături, statuia marelui Lenin. Spre disperarea „emanaților revoluției”. Nu fusese de nimeni pre-meditat acest gest care a trezit la realitate planeta întreagă. Strada și-a spus cuvîntul, mulțimea anonimă care a dat caracter anti-comunist evenimentelor din România! Iar după pilda României, cele petrecute în Europa de Est au căpătat această tentă finală, anti-comunistă, abia după „Piața Universității”! Nu s-a mai ales nimica din perestroika plănuită! Din pricina – sau datorită românilor, mai ales a românilor, revoluția mondială visată de Marx și Engels s-a terminat înecată în ridicul și sarcasme! În huiduieli! Engels și Marx se dovedește astfel că au avut mare dreptate când au scris despre români măgulitoarele texte mai sus citate! Să fii contra-revoluționar într-o lume pe care revoluțiile, începând cu cea franceză, din 1789, au stricat-o atât de rău, este un lucru de cinste, de onoare, de glorie! Anti-bolșevismul românesc este un moment de excelență pe plan mondial în istoria noastră!

Așadar românii nu au pierit în focul revoluției mondiale. Încă o dată nu au pierit! Ci, dimpotrivă, au stăvilit „furtuna revoluției”, i-au făcut opoziție, așa cum au prevăzut genialii, o opoziție care, se prea poate, i-a fost fatală revoluției mondiale în varianta ei bolșevică.

Să sperăm că noua varianta a revoluției mondiale, revoluția corporatistă, va fi ca altcineva să-i vină de hac, să nu cadă din nou măgăreața răspunderii planetare pe umerii românilor! Să mai facă și alții istorie!… Că noi ne-am săturat!