Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.
Veţi plăti toţi, până la ultimul, cu vârf şi îndesat.
Voi toţi, cei din fosta infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie.
Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a ţării.
Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii – adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil – este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vânzători de Neam şi ţară.
Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României.
Vei plăti, Traian Băsescu, fără nici o îndoială!
Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei.
Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional.
Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă.
Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională („soluţie imorală”, DA?).
Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mâna duplicitară când ai semnat pactul cu diavolul.
Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii!
A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil.
Acum stai şi rânjeşti cinic când vezi cum românii sunt loviţi în ceea ce au mai sfânt: Patria lor.
Cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză – tocmai pe ei! – de discriminare etnică.
Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? Aceasta-i întrebarea.
Cine ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba?
De ce le-ai dat pe mână Istoria sfântă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pângărite?
Pentru ce ai segregat învăţământul naţional pe criterii etnice?
De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea – între altele – a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întâi, câteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemându-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei.
Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu!
Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă.
Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea când lucrurile se vor aşeza în albia lor firească.
Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului.
Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministereasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine „judeţul Neamt”), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rânjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid „al Unităţii Naţionale”!), Berceanu şiStolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Ţurcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şiCanacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu,Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar, Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză,Brânză şi Poteraş, Negoiţă şi Paleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şiKövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae.
Un fariseu printre ei este şi fostul Şef al Statului Major Generala generalul Bădălan Eugen.
Toţi-membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român.
Vei plăti, Traian Băsescu!
Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţământ, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă!
O clică instalată cu propria-ţi mână la vârfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko – vicepremier; veterinarul Kelemen – la Cultură; juristul mengelian Cseke – la Sănătate; Andreea Vass – mâna dreaptă a lui Boc la Guvern, etc.
I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii până la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie!
Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila.
Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor.
N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov.
Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-l alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii.
I-ai cultivat într-atât, încât le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei.
Toate acestea – dar şi câte altele! – le-ai conceput fără a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti.
De ce nu te mai consulţi acum cu acesta?
De ce nu mai faci băi de mulţime?
Ţi-e frică de reacţia românilor?
Păi, nu strigai cât te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor?
Sau nu-l mai recunoşti?
Nu mai e bun pentru un dictator ca tine?
Nu te mai suportă?
Atunci, de ce nu-l abandonezi?
Ştii de ce: nu vrei.
Puterea te-a acaparat definitiv.
Cloceşti – ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna-împreună cu udemeriştii-legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea.
Ei sunt, aşadar, poporul.
Ei şi strânsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi.
Ai împins cârdăşia cu minoritarii maghiari până la subminarea statalităţii.
Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndârjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială.
De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist?
Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător.
N-ai scos un scâncet măcar când martirul naţional Avram Iancu a fost spânzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete.
Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcând propagandă antiromânească şi pledând pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”, care este o diviziune administrativã neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensământ.
Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în ţara noastră, terfelind-o şi acuzând-o de toate fărădelegile.
De câte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie.
O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe.
Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atâţia câţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie.
Toate acestea le ştii, Traian Băsescu!
De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional.
L-ai segregat pe criterii etnice.
În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia.
Dacă ai fi coborât în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a ţării.
Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor.
Şi apropo de asta:
De ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, având susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca?
Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, când se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)?
De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar?
A cui e ţara asta, Traian Băsescu?
Statul Român nu mai are nici o autoritate?
De ce nu iei nici o poziţie?
În care ţară din lume se mai întâmplă aşa ceva?
Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia ?
Nu-ţi dai seama, prin aceastã toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român?
Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu!
Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvârcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară , şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adânc la temelia Statului Român.
Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc.
Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria.
Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă.
Şi taci, taci, taci.
Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc şi alţii, n-ai mai fi la Putere.
Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist.
Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc.
Nici măcar atunci când, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre – auzi! – legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a „Ţinutului Secuiesc”.
Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României.
Ai dovedit – a câta oară? – că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional.
De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ „Ţinutul Secuiesc”.
Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu „Ţinutul Secuiesc nu e România”.
Ce ar trebui să se mai întâmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie?
Când unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare.
Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar.
Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sunt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert.
Toate acestea îţi sunt binecunoscute, Traian Băsescu!
Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer.
Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale.
N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României.
Întrebarea e: de ce?
Pentru ce taci?
Astfel că vei plăti, Traian Băsescu!
Toţi veţi plăti!
Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti!
Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii.
Toţi veţi fi puşi la stâlpul infamiei.
Câţi români vor mai rămâne după ce aţi pustiit şi nimicit această ţară vă vor blestema.
O palmă de pământ dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa.
Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc.
Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfânt!
Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român.
Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc.
Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului.
România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mâna unor impostori politici.
A unor trădători incorigibili.
Veţi plăti, aşadar, cu toţii!
Dacă va fi să piară vreodată seminţia româneascã, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fi cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vânzători de Neam.
Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!
De trimis oricărui ROMÂN, de oriunde!
Sunt de acord cu faptul ca „puterea” te orbeste…Hitler, Stalin „ejaculau” de placere ori de cate ori erau aclamati…asta da „betia puterii”…!!!(in istorie se stie ca Cezr avea in spatele sau un ins care nu avea alta sarcina decat aceea de a-i spune mereu „aminteste-ti ca esti muritor !” – ce vreti mai mult de la un …dictator iluminist, acesta fiind si „parintele” ABC-ului politicii !)
Deci, nu poti fi „banuit” ca vrei – da nu poti…apropo de faptul ca sunt altii la „butoanele” puterii …!
Si la final…Romania are inca resurse, de vreme ce se bat pe ele doua mari grupuri de interese…americanii si europenii !
Deci, putem sa ne dam noi peste cap si sa schimbam cati politicieni vrem, pana cand nu vom schimba „sistemul politic” si nu vom avea in sprijinul nostru „alti vectori” de interese…implicit si „desteptarea romanilor” – ca asa nu se mai poate, NU VOM AVEA NIMIC BUN IN VIATA ASTA – AICI !!!
Am impresia ca articolul e scris de un inconstient, de un incult politic ce-si varsa ura inspre ceea ce nu-i place. Si este evident ca nu-i place de TB si de PDL.
Dar, asa-i in Ro. Toti nepriceputii in materie de politica si economie se manifesta de parca’ar fi savanti. D’aia ne merge asa de bine……
pana sa vorbim de BASESCU TRAIAN,uitati-va mai jos in link-ul inserat,ce a facut DAN VOICULESCU cu cele 3 MILIARDE de dolari americani pe care i-a avut Ceausescu!
http://clujtv.wordpress.com/2013/01/05/un-articol-incendiar-patriotuljurnalistul-din-new-yorkrobert-horvath-vorbeste-despre-dan-voiculescu-fbiciasi-furtul-banilor-lui-ceausescu-din-elvetia/
Senzational! ce sustine un agent CIA american despre furtul banilor lui Ceausescu din Elvetia,de catre DAN VOICULESCU(antena 1,2,3,4,5,6,7)
http://clujtv.wordpress.com/2013/01/05/un-articol-incendiar-patriotuljurnalistul-din-new-yorkrobert-horvath-vorbeste-despre-dan-voiculescu-fbiciasi-furtul-banilor-lui-ceausescu-din-elvetia/
Titlul postarii este identic cu al unei poezii a lui George Cosbuc. Nu stiu daca aceasta coincidenta este propusa intentionat de dl profesor Coja, ori daca, pur si simplu, a tasnit de undeva din strafundurile memoriei dumnealui, dar reproduc aici poezia, dim motive pe care le veti intelege:
A fost un tânăr împărat –
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari au zis: „A fost mișel!
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el.
Nici voie să-și cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut.
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.
Și nu vor ști! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a iadul să-ngrădească
Cu nopți de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nui clatină ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntruna spre pădure arată
Și scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.
Iar într-o noapte va lovi!
Și spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări or vorbi.
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
Ieși-va mortul împărat,
Și-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuși tiranii iarăș.
Profetie despre Romania
Capitolul 11 din Zaharia
1 Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
2 Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
3 Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.
4 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul meu „Paşte oile de tăiat!
5 Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: „Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!” Şi păstorii lor nu le cruţă.
6 Căci nu mai am milă de locuitorii ţării – zice Domnul – ci, iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o voi izbăvi din mâinile lor.”
7 Atunci m-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit „Îndurare”, iar pe celălalt l-am numit „Legământ”. Şi am păscut oile.
8 Am nimicit cu desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de mine.
9 Şi am zis: „Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!
10 Mi-am luat toiagul „Îndurare” şi l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11 Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la mine au cunoscut astfel că acesta era cuvântul Domnului.
12 Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!” Şi mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi.
13 Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar.
14 Apoi mi-am rupt al doilea toiag „Legământ”, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.
15 Domnul mi-a zis: „Ia şi uneltele unui păstor nebun!
16 Căci iată că voi ridica în ţară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase şi nu le va mai lăsa decât copitele!
17 Vai de păstorul de nimic care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să i se stingă ochiul drept!”
PS: Pastorul ce se apuca sa pasca oile de taiat este Ilie ce trebuie sa vina.
Cei trei pastori(„cinci au fost, unu este”)
Cele doua toiege sunt cele doua legaminte pentru Patrie. Unu este incheiat cu toate popoarele, si anume Crestinismul(Rahela), iar al doilea este incheiat cu Romania(Leea). Unu este legat de pamant(etnie)iar celalalt nu este.
Iar pastorul cel din urma, cel care inca n-a venit inca, şi cand va veni, el va ramane putina vreme. El este regele Mihai care isi paraseste oile.
interpretari subiective. argumentati . de ce profetii facute acum cca 25 secole ar privi romania? de ce nu rusia sau grecia,sau poate regatul britanic,de ce aceasta tara lipsita de importanta MAJORA in istoria mondiala? rog argumentati.
România are munţi de sare!
Noi suntem sarea Pământului.
Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iaraşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepadată afară şi călcată în picioare de oameni. (Mat.5:13)
De ce aceasta profetie si altele priveste Romania?
Pai daca Hristos luandusi sotie a ales Dacia. Daca noi suntem in acest legamant pentru Patrie, inseamna ca profetiile ne privesc pe noi, ca noi suntem poporul ales.
O alta profetie despre Romania:
„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
(Mica5:2)
Asta este o simplă interpretare, a unei minţi credincioase.
Împlinirea acestei profeţii urmează a veni; aşa că aveţi puţintică răbdare, să vedeţi împlinirea ei reală.
Sincer sa fiu, nu cred ca Traian Basescu este altfel decat Ion Iliescu sau Emil Constantinescu.
Nu stim daca si acesti conducatori vor fi incinerati ca si marele patriot(catalogat asa de Ion Iliescu) Sergiu Nicolaescu.
PS-1. Nu inteleg de ce s-a ascuns Sergiu Nicolaescu si sa spuna romanilor ca el este evreu si de aceea vrea sa fie incinerat. Pentru filmele sale ar fi iubit oricum.
PS-2. Intro emisiune TV recenta se povestea cum vroia S.N. sa-l omoare pe Ceausescu. (nu comentez aceasta dorinta) Ar fi interesant de stiut totusi daca l-ar fi omorat si pe Dej, stiind ca marile atrocitati din inchisorile comuniste s-au petrecut pe vremea lui Dej.
explicati va rog de ce a fi evreu = a fi incinerat dupa deces.Ritul de trecere la iudei este bazat pe inhumare; de aici au preluat ritul funerar atat crestinii cat si musulmanii [tzarana esti si in tzarana te vei intoarce] Cat priveste filmele,ele au reusit sa distruga pt totdeauna imaginea Miscarii Legionare in mentalul colectiv. Ce nu au facut activistii au facut filmele lui Sergiu Nicolaescu.Massa ignoranta a poporului roman habar nu are cine a fost Corneliu Zelea Codreanu si crede ca nikadorii si decemvirii au fost ceva gen PARAIPAN personajul genial interpretat de Gh Dinica.Iar comunistii au fost baieti buni in genul personajului interpretat de Amza Pellea in REVANSA lui Sergiu Nicolaescu… Ce poate face un film,e infricosator… Oricum apreciez faptul ca in Mihai Viteazul sunt secvente filmate in biserica,in timpul unor ceremonii religioase [incoronarea la alba iulia sau discutia cu sotia,la inceputul filmului,in timpul vecerniei si nu numai]S-au facut presiuni asupra regizorului sa le scoate din film si nu a cedat. Cinste lui.
Si cu Ponta cum ramane?
Caci:
Ponta spune ca Frunda va fi consilierul sau juridic. Excelent,Frunda este o jigodie mult peste dl Eckstein Kovacsz, care macar are etnie dubla si metisii sunt de regula mai buni, caci asta m-a facut sa ma gandesc la ceva la care nu ma gandisem si anume:
Cine poate sa-mi indice un singur personaj din cele de care este sau s-a inconjurat Victor Ponta cu exceptia dlui Arafat care sa nu fie o jigodie perfecta?
Cineva mi-a raspuns:
Frunda a rămas “fără coledzi”. Combinația Pivniceru-Frunda e letală pentru dreptate.
Corect. Chiar ca ne-a facut Ponta :)
Ii prevad un destin de mare, mare maretie in curvasarie si tradare politica!
Arafat e un palestinian maghiarizat antiroman. Mai cauta…
Am o nedumerire: oare NUMAI t.b a adus UDMR la guvernare in romania? inainte de 2004 acest ”partid” era in opozitie? si cum o sa plateasca t.b si de ce NUMAI EL? oare guvernul ciorbea si prezidentul care a cedat ucrainei teritorii romanesti, gata,i-am uitat? iar nenorocita privatizare a petrom nu e un rau mai mare decat tot ce se poate pune in carca lui t.b? lasati prostiile,omul nu va plati nimic,o sa-si vada de ale lui si va muri de batranete [sau poate de cancer] k si ion iliescu,iar poporul roman va trece prin ce a trecut poporul dac dupa moartea lui decebal: ocupatie straina si mizerie, poate si rascoale… asta e istoria domnilor, stapanii din umbra ai lumii au hotarat si oamenii ”de bine” au executat,nu mai pot ei ca poporul roman nu-i va ierta. si daca nu i va ierta,ce,nu mai pot ei de judecata poporului roman. Daa,daca ar fi aici si acum,cu proces de 5 min si pluton de executie [ca la targoviste] atunci daaaa,le-ar pasa… dar asa? judecata istoriei? lasa nene sa moara ei satui,iar istoria zica ce o zice,cui ii pasa? cum spunea ludovic XV: dupa mine,potopul! [si chiar a venit potopul: ludovic XVI a terminat pe esafod, dar presupun ca pt predecesorul sau asta nu a fost o problema]
pe nimeni nu intereseaza ca BASESCU nastase iliescu ori altii vor plati ori ca nastase e la rahova la puscarie!in china era executat iar glontul trebuia sa-l plateasca familia lui,statului.
Ce il incalzeste pe pensionarul din Ciocarlia de munte ca nastase e la puscarie dupa ce a delapidat toata Romania,in numele privatizarii a dus industria la fier vechi,nemaiexistand pensii salarii si bani la bugetul de stat?
Asta nu e justitie!
Justitia trebuia sa-i CONFISTE toata averea familiei nastase,pana la al 5-lea grad de rudenie,fara exceptie.Apoi nastase trebuia sa faca 80 ani de inchisoare,adica pe viata,pentru ca a dat gratis petrolul national la straini,in timp ce AMERICA,ANGLIA si l-a pastrat la stat!
de FRICA trebuie ca nici un ministru sa NU fure din banii publici.Altfel NU se poate!de frica statului romanesc.Atunci tara se va ridica.Investitori vor mai veni,bugetul de stat se va largi,si pensiile vor fi mai decente!
http://clujtv.wordpress.com/
O posibilitate practica de a ne opune lichelelor platite sa ne distruga tara consta in renasterea Partidului Romania Mare, din care sa fie exclusi cei ce au cautat sa-l devieze de la scopul sau prioritar (Vadim & Co.)
Vom fi mai mult decat bucurosi sa aflam ca Dl. Prof. Ion Coja va accepta sa preia sefia acestui partid, ce poate deveni o forta majora in mobilizarea celor ce doresc cu adevarat renasterea tarii noastre.
Pai n-ati invatat pana acum ca niciun sef de partid nu face in partid ce „vrea” muschii lui ? Sunt altii din umbra care dirijeaza. Manevrabilitatea lor se bazeaza pe fortele din teritoriu.
Este aceeasi iluzie ca daca nu votam PDL votam bine.
Uite ca Ponta se doteaza cu consilier maghiar. Si abea suntem la inceput.
Nimic din ceea ce vom vota nu este bine.
Il dam jos pe Basescu si il punem pe cine ? Pe Antonescu ? Pe Voiculescu ? Sau din nou pe Constantinescu ca mai are drept de un mandat ?
Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se realizeze.
Ai perfecta dreptate,si eu sustin cu tarie ca e vremea ca in modul cel mai serios patriotul ION COJA sa conduca PRM spre victorie,alaturi de tinerii loiali si ambitiosi,harnici pentru tara,si nu in afara intereselor ei!