Lică Cracanera:
„Nu toți evreii sunt jidani”
Îmi scrie din nou Alejandro Franco, adică Alexandru Frâncu, din Rio de Janeiro. De fiecare dată mă bucur să primesc astfel confirmarea că este mai departe vioi, ager și interesant în tot ce spune. Nici nu e de mirare, când te apropii de 100 de ani cred și eu că ai multe de spus!… Ehe-he! Să mă văd eu la 100 de ani ca domnul Frâncu… Câte n-aș zice și n-aș face?!…
Zilele trecute m-am regăsit cu Alexandru Frâncu în paginile revistei „Permanențe”, eu cu un text despre „rebeliunea” legionară din ianuarie 1941, cum că nu a fost legionară, ci anti-legionară, iar domnul Frâncu cu un text din publicistica sa legionară din anii ’50, intitulat Despre disidență, apărut în revista „Dacia – Tribună de luptă românească”, Rio de Janeiro, 1954. Domnul Frâncu este unul dintre nenumărații români deplin in-conștienți de valoarea lor. Mă întreb care și câte mai sunt textele de valoarea acestuia scrise de Alexandru Frâncu, căci textul de care vorbesc este o adevărată bucurie pentru unul ca mine. Eu fiind un ins care mă bucur oridecâteori văd un fotbalist făcând pe teren cu mingea ceea ce eu, pătimaș jucător de fotbal pe plaja de la Trei Papuci, nici nu mi-aș fi imaginat măcar… Și eram pe plajă unul dintre cei mai buni!
…La fel, mă bucur când dau peste texte scrise într-o limbă românească la care cel mult visez, dar nu am pus-o niciodată în pagină… Un astfel de autor este Alexandru Frâncu. Profund până la înțelepciune, alert și inventiv în plan stilistic, dând limbii române ocazia să se desfășoare cu fast și farmec „negrăit” de noi, ceilalții. Descopăr în domnul Frâncu un autor, un „operator” al limbii române cu o îndemânare vecină cu prestidigitația lingvistică, fără a înceta să fie de o eleganță curat boierească. Cu un haz subtil și reținut, mai rar întâlnit în proza legionară. „Umorul legionar”, dacă poate fi un capitol, îl va avea pe Alexandru Frâncu printre vinovați… Musai, domnule Frâncu, înainte de a vă debarasa de lumea asta să adunați toate textele dumneavoastră și să le pregătiți pentru tipar. În câteva săptămâni dau drumul la editură, cea la care visez de când mă știu, și printre primele cărți cu care mă voi mândri la Judecata de Apoi sper să fie și a sau ale Domniei Voastre… Cred că am fost destul de clar!
Mă întorc la epistola domnului Franco. O transcriu integral:
Scrisoare dela Rio de Janeiro
Atenție! Svastica este caz de poliție!
Prestigiosul (fondat în 1891) JORNAL DO BRASIL publică următoarea informație: „Samara Nolding, braziliancă la a patra generație de religie catolică, proprietăreasa a 13 prăvălii de antichități, a fost convocată de Delegația de Poliție nr 19 pentru a explica prezența unui obiect suspect într’una din prăvăliile sale. E vorba de o față de masă de dimensiuni obișnuite, care afișează într-un colț o svastică. Henrique Pessoa, șeful Delegației de Poliție nr 19, însoțit de trei agenți și de un grup furios de evrei, a confiscat fața de masă respectivă, somând pe proprietăreasa prăvăliei să se prezinte neîntârziat la poliție pentru a explica prezența feței de masă cu bucluc. Acțiunea poliției a fost declanșată de intervenția gălăgioasă și amenințătoare a soților Bergher: el, Gerson, deputat, ea, Treso, consilieră municipală a orașului Rio de Janeiro.”
Sesizată și oarecum intimidată de protestul a două figuri politice, protest întărit de prezența unui grup vociferant de evrei, instigat de soții Bergher, poliția a dat imediat urmare cazului. În timp ce ancheta se desfășoară, JORNAL DO BRASIL își permite să schițeze un discret comentariu: svastica nu a fost inventată de sângerosul dictator Adolf Hitler. Este prezentă de peste 5000 de ani în cultura indo-ariană, cu deosebire în India, precum și între celții din Balcani, după cum atestă săpăturile arheologice recente. Mai curios e faptul că svastica este cunoscută și venerată chiar și în America Latină, între indienii hopi, ba chiar și la azteci.
Cu antecedente așa de nobile este abuziv să consideri svastica caz de poliție, numai pentru că a avut nenorocul, în cursul istoriei sale milenare, să fie pângărită, timp de câțiva ani, de mâinile nelegiuite ale unui dictator nebun.
E ciudat, deci, că acest simbol inofensiv să fi ofensat numai doi cetățeni brazilieni, soții Bergher. Zic numai doi pentru că nici un alt cetățean dintre cei șase milioane de cariocas (locuitorii orașului Rio de Janeiro) sau dintre cei 198.000.000 de brazilieni în genere nu s-a simțit șocat, nici amenințat în ființa sa fizică și morală de inocenta prezență a simbolului arhaic pe o inocentă față de masă braziliană.
Și acum intervine comentariul meu: mă întreb dacă acțiunea – fie ea și intempestivă – a soților Bergher nu e un motiv de orgoliu pentru noi românii. Într-adevăr, dintre cei 198.000.000 de brazilieni, numai doi, zic doi, au avut inițiativa sau curajul să se manifeste. Într-un gest de patriotism global sau mundial, și-au sacrificat negoțurile de pe Dudești părăsind România ca să-i învețe pe brazilieni, cam naivi și neinformați, ce e bine și ce e rău pentru ideologia lor politică. Evident, e rău să se permită exhibiția svasticii, fie ea doar pe o față de masă.
De unde știu eu că soții Bergher sunt – pentru mândria noastră – de origine moldo-valahă? Simplu, din grafia numelui ce-l poartă. Numai românii, într-adevăr, intercalează un h în numele german Berger pentru a conserva pronunția originală, teutonică a literei g. Franțujii recurg la altă stratagemă: intercalează litera u, între g și e, ca să evite pronunția negermană berjer. Cine a avut ideea – adevărată găselniță – de a intercala litera h între g și e a fost genialul lingvist și dicționarist Lazăr Șăineanu. O știu din gura fratelui său, Constantin Șăinenau, profesorul meu de la Liceul Șincai din București în cursul unei memorabile lecții date elevilor din anul trei, acum 80 de ani.
POST SCRIPTUM Ieri, același JORNAL DO BRASIL, publică scrisoarea de protest a rabinului JACOB ISRAEL BLUMENFELD, șeful rabinatului Rio de Janeiro: „Am fost șocat și tulburat de nefericitul denunț al soților Bergher. Trebuie să protestez cu vehemență (textual) contra atitudinii necivilizate adoptată de denunțătorii Bergher. Trebuie să respectăm învățăturile milenare ale iudaismului. Trebuie să respectăm simbolurile religioase ale altor religii și să nu le pângărim fără rușine, numai ca să ne promovăm politic pe noi înșine.”
POSTSCRIPTUM II
Lică Cracanera (Krakauer), evreul iubit de toți românii din Paris în timpul războiului, mare patriot român și în același timp israelian, care a tradus în idiș Cărticica șefului de cuib și toate imnurile legionare, avea o zicală: „Nu toți evreii sunt jidani.”
*
Comentariul meu e …mai multe:
1. Eu unul evit cuvîntul jidan. Asta de când un coleg evreu, Hari Coman, m-a făcut atent că nu-i face plăcere să fie numit așa. Ca lingvist, observ însă că majoritatea românilor au folosit acest cuvînt fără o conotație negativă. În popor, jidan este mai departe un etnonim neutru. Printre oamenii care se pretind mai cultivați, în ultimii ani, tot mai des se face deosebire între cele două cuvinte, cam în sensul propus de „zicala” lui Lică Cracanera, evreul „mare patriot român”, despre care dl Frâncu mi-a mai vorbit și în alte scrisori. Tot așa, cu tot dragul!
Nu cred că perechea rom / țigan va avea aceeași soartă. Probabil că rom va dispărea, așa cum o merită cu prisosință, ca orice cuvînt inventat fără a fi nevoie de el.
2. Un evreu care își scrie numele de origine germană Berger cu ortografia românizată Bergher denotă un grad jos de cultură. Așadar, așa s-a numit un evreu plecat din Dudești la Rio de Janeiro. Probabil tatăl actualului Gerson. Fără voia mea îmi aduc aminte de evreii care au plecat din Constanța spre America de Sud după al II-lea Război Mondial. Unii au făcut acest drum cu vapoare românești. La întoarcere, marinarii constănțeni povesteau, aproape admirativ, despre tiparnița instalată pe vas de emigranți, tiparniță la care s-au fabricat peste noapte și peste ocean diplome de ingineri, medici, profesori… Toate eliberate în numele universităților românești. Cine să le mai verifice în noua patrie?!
3. Reconfortantă atitudinea rabinului Jacob Israel Blumenfeld. Să-i ținem minte numele: rabinul Jacob Israel Blumenfeld… Îmi aduce aminte de rabinul Alexandru Șafran, cel care a fost bun prieten cu George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. În 1946, la procesul intentat mareșalului Ion Antonescu și colaboratorilor săi, deci și lui George Alexianu, rabinul Șafran nu a avut curajul să de prezinte și să afirme adevărul bine știut de eminența sa cu privire la soarta evreilor supuși legilor și politicii mareșalului. Miza era enormă, incomparabilă cu …fața de masa braziliană. Propus martor al apărării, nu s-a prezentat. A tăcut fără demnitate și, se pare, tot restul vieții l-au muncit părerile de rău, remușcările. Astfel că, cu prima ocazie, în 1995, revenind în România, a înmânat domnului Șerban Alexianu, fiul guvernatorului, un înscris în care a depus mărturia sa despre nevinovăția profesorului George Alexianu, despre ținuta sa impecabilă ca guvernator al Transnistriei. Îndeosebi față de evreii strămutați în localități transnistrene: „În întreaga lui viață și activitate profesională, și mai ales în perioada neagră a războiului, George Alexianu a făcut din inimă și total dezinteresat atât de mult pentru comunitatea evreiască din România. A plătit la comanda comunistă cumplit și total nedrept. Întreaga-i suferință să-i fie izbăvită.”
Pe post de bergher la nivelul cel mai înalt al minciunii se poziționează secătura numită Elie Wiesel, pe care nici jidan nu-l pot numi! A condus chipurile o comisie de cercetare a holocaustului din Transnistria. S-a ferit ca dracul de tămâie ca cineva din comisie să ia legătura cu Șerban Alexianu. S-a îndoit de autenticitatea înscrisului lăsat de rabinul Șafran, publicat în presă, și a apelat la nepotul rabinului, rezident în Suedia, care s-a deplasat la Geneva – probabil pe banii comisiei, adică ai guvernului român, ai noștri, pentru a obține o dezmințire a înscrisului din partea rabinului șef. S-a ținut tare bătrânul Șafran și nu a revenit asupra declarației prin care exonera amintirea lui George Alexianu de orice acuzație de crimă împotriva evreilor din Transnistria. Ceea ce echivalează și azi și în eternitate cu o dezmințire a tezei Holocaustului din România. O dezmințire cum nu poate fi alta mai convingătoare, mai avizată. Cândva, în termeni mai expliciți, propuneam să distingem între evreii angelici și evreii satanici. Aș prefera-o celei propuse de Lica Cracanera, pentru a-l deosebi pe Alexandru Șafran de orice Elie Wiesel. Cuvîntul jidan e prea blând și mulți români îl folosesc cu oarece simpatie.
4. Se pare că acest Lică Cracanera este unul dintre „evreii legionari”. Oricum, amintirea sa ar merita salvată. În comparație cu liota de evrei pușlamale, reciclați după 1990 ca specialiști în incriminarea românilor pentru un holocaust perfect imaginar, evrei care nu lasă să se stingă tăciunele antisemitismului românesc, evrei dintre care unii au ajuns și la demnitatea unor distincții de stat deplin nemeritate, ceilalți, evreii angelici, care, după o expresie răutăcioasă „și-au depășit condiția de evreu”, merită să ocupe un loc mai important în conștiința publicului românesc, alături de un Nicu Steinhardt și ceilalți „evrei pământeni”. Deci: cum putem aduna la un loc amintirile și consemnările existente despre legionarul Krakauer, pentru a-i atribui locul pe care îl merită în amintirea românilor și a evreilor deopotrivă?
5. Așadar, elevul de la Șincai, își aduce aminte după 80 de ani, de profesorul său Constantin Șăineanu, fratele binecunoscutului Lazăr Șăineanu… Când m-am cunoscut cu Alexandru Frâncu, prin Adamescu bătrânul, ne-a apropiat și mai mult descoperirea faptului că aveam un dascăl comun, căruia îi purtam aceeași amintire plină de recunoștință: Alexandru Graur. Prin anii ’30 Alexandru Graur a fost profesor de latină la două mari licee: Gheorghe Șincai și Gheorghe Lazăr. După război a intrat în învățămîntul universitar și i-am fost eu student. De la un curs al lui Alexandru Graur am aflat prima oară despre existența evreilor pământeni, categorie din care se trag mai toți evreii angelici cunoscuți lumii românești. Despre acești evrei pământeni s-au ferit să vorbească vreodată atât evreii cominterniști, cât și cei sioniști. Poate și pentru că acești evrei au avut chiar și un partid al lor, al evreilor pământeni!…
Ion Coja
PS Între timp, jovialul, fermecătorul domn Alejandro Franco, a plecat dintre noi să-și întâlnească camarazii. Dumnezeu să-i odihnească pe toți, întru Împărăția Sa.
PS 2014 Acest text a fost publicat cu ani în urmă pe acest site. Îl public din nou, printre altele pentru că mi s-a făcut dor de Franco… De oamenii normali ca el, ca Cracanera…
Descopăr că am lăsat nelămurit un subiect important: soarta evrilor pământeni!… Are mare legătură cu soarta românilor pământeni… Vom reveni deci!
De reținut și detaliul: Literatura legionară a fost tradusă în idiș, de un evreu, care era convins că doctrina și mentalul legionar va interesa pe alți evrei! Că le va fi de folos! Evident, evreilor, iar nu jidanilor?…
Din alte texte al aceluiași Frâncu Alexandru aflăm și numele real al lui Cracanera: Krakauer!… Aflăm și detaliul biografic descumpănitor: s-a sinucis… Nu în anii de prigoană anti-evreiască, ci după aceea!… Prietenul său, românul Frâncu, nu ne mai spune de ce…
Legat de cele scrise despre svastică; nu am idee cînd s-a petrecut întîmplarea, dar pot spune că indivizi ce aparţin etniei jidăneşti, înregimentaţi trup şi suflet cauzei sionului, sînt într-o continuă „vînătoare de vrăjitoare”
Nu cu mult timp în urmă, anul trecut, am avut parte de aşa ceva, pe un forum tehnic. Cuiva i-a căşunat pe poza de la avatar. A raportat imaginea la administratorul forumului, urmînd să se facă plîngere către „văru Gogu” (motorul de căutare Google)dacă nu se rezolva doleanţa individului.
Citisem cîndva, pe undeva pe o pagină de internet, cum că un copil în Polonia, de cîte ori trecea prin faţa unui crucifix, îndemna a-l scuipa şi blestema. Atunci mi-am spus că e imposibil aşa ceva, că nu se poate în zilele noastre; o fi negru (diavolul) da’ nici în aşa hal.
După întîmplarea cu avatarul, îndemn a zice că se poate. Cît despre negru, e negru rău de tot.
Pentru cine este interesat de păţanie ataşez o adresă: http://yadi.sk/d/9hflKVySRDzk8 De aici puteţi descărca nişte pdf-uri cu păţania, sau descărcaţi totul sub formă de arhivă . În arhivă sînt şi fişiere HTML, deci pot fi deschise cu orice navigator de internet.
Distins și drag prieten,
Apropos de ce-ai scris mai sus:
„Nu cred că perechea rom / țigan va avea aceeași soartă. Probabil că rom va dispărea, așa cum o merită cu prisosință, ca orice cuvînt inventat fără a fi nevoie de el.”
Dacă tot țin morțiș unii – unii tembeli și bezmetici politicieni de-ai noștri și din U.E., așa-zis corecți politic – correct politically, adică niște neiprăviți de politicieni slugarnici și slugoi (care nici măcar înălțimea diletantismului nu au ajuns-o, ci sunt de-a dreptul niște nărozi năuci atinși de ceea ce se cheamă căderea în extremă a Corectitudinii politice – Political Correctness), obedienți față de poruncile mai marilor păpușari nevăzuți și necunoscuți ai Planetei Terra, precum și față de diversiunea complice a agenților lor de influență, mai marii ticăloși șantajiști și șarlatani o.n.g.-iști păpători de fonduri U.E. și naționale – să ne oblige să le spunem țiganilor „romi” sau „rromi”, iar triburilor și clanurilor lor Etnia „ROMA”,
Apoi, dragilor mei români,
Vă chem ca, de-acum înainte, să le spunem tuturor țiganilor „ITALIENI” !
Să-i numim pe toți țiganii „ITALIENI”, chiar și dacă ei între ei și în marea lor majoritate își spun „ȚIGANI ” , fără a încerca, astfel zicându-și, niciun fel de sentiment de ofensă sau de inferioritate față de „RUMÂNI ” !
Să-i numim pe toți țiganii „ITALIENI”, indiferent dacă ei sunt țigani românești, țigani ungurești, bulgărești, sârbești, rusești, spaniolești etc. !
Vă mărturisesc sincer, jurându-vă pe onoarea-mi, că nu nutresc sentimente de dispreț, repulsie, dușmănie, ură sau de genocid față de țigani, în genere, tot așa cum nu nutresc astfel de sentimente, în genere, nici față de români sau față de membrii oricărui alt neam ori ai indiferent cărei rase le-ar aparține ei. Dimpotrivă, nutresc și față de țiganii din România, la fel ca față de oricare alți membri ai societății române, sentimente de respect, de simpatie, de compasiune și de solidaritate umană, dar numai în măsura în care și compatrioții țigani sunt integrați socialmente prin muncă, prin cinste și corectitudine, prin respect față de bunele moravuri și față de lege, prin devotament față de țară și prin patriotism. Și am avut și încă mai am cunoștințe, prieteni, ba chiar și afini țigani neaoși sau corcituri care au înțeles că așa se cuvine și trebuie să trăiască în societatea românească și dintre care unora le-am purtat și le port cele mai călduroase sentimente.
Și tot astfel, îmi declar la fel de deschis lipsa de discriminare și egala adversitate și intoleranță față de ticăloșie și infacționalitate, față de toți aceia certați cu bunele moravuri și cu legea, indiferent de rasa sau etnia lor.
În acest sens, consider că au fost rău intenționați și ticăloși aceia care, în scopul creării unei confuzii cu bătaie lungă, au încercat și încearcă, cu rea-credință, să ne convingă și să ne impună substituirea în vocabularul limbii române a etnonimelor „țigan”-„țigani”, „țigancă”-„țigănci”, care nu au nimic peiorativ prin ele însele, cu așa-zisele etnonime de „rom”-„romi”, „roamă”-„roame”.
Sau, într-o transcrierea hilară și împrumutând artificial din scrierea spaniolă un „doble ere”, ne pretind să ne maimuțărim și să le scriem și să le rostim conlocuitorilor noștri numele de „rrom” – „rromi” ori „rroamă”-„rroame”, în pofida faptului că, în limba lor, cuvântul „rom” definește ființa „om”, iar nu etnia omului respectiv.
Și mai gravă însă este, după mine, ticăloșia inventării de către unii lideri ai țiganilor a așa-numitei Etnia „ROMA” !
Dar, atâta vreme cât veritabilii italieni din Italia înțeleg să tacă mâlc în fața perfid-inventatei și asumatei Etnia „ROMA” și acceptă, prin tăcerea lor și prin lipsa celui mai mic gest de împotrivire și de protest, incredibila și grozav de insolenta blasfemie adusă magnificului și imperialului oraș Roma – leagănul în jurul căruia s-a consolidat superba limbă latină și farul călăuzitor în jurul căruia s-a coagulat Națiunea Italiană și Italia ca stat național unitar modern –, însemnează că, ne place sau nu, italienii acceptă că din imperiala Roma și din Italia își trag adevărata origine țiganii și că, de facto, țiganii sunt romani de-ai lor, de-ai italienilor, iar nicidecum nu provin din ceandalaua indiană aruncată peste granițele Imperiului Indian.
Așa încât, până când italienii nu se vor trezi la realitate și nu vor reacționa cum se cuvine față de mai sus pomenita blasfemie, îi conjur pe toți bunii români:
ROMÂNI FIȚI UNIȚI ȘI ITALIENI SĂ LE ZICEM DE-AICI ÎNAINTE ȚIGANILOR, IAR NICIDECUM ROMI !
Oliviu Tocaciu-Transilvanius,
advocat pensionar,
ROMÂNIA
Județul Sibiu – Comuna Bazna, Str. Școlii, nr.36
Domnule Tocaciu,
Scrieti foarte frumos de cate ori adaugati un mesaj aici. Eu sunt de acord cu propunerea d-voastra si am sesizat si eu porcaria: daca ne suparam noi, ca s-a creat aceasta confuzie rom-roman, dar italienii ce sa mai zica, ca li se spune tiganilor ROMA???
Eu personal sunt convinsa ca italienii de rand sunt la fel de indignati ca si noi, romanii de rand. Dar si unii, si altii, avem la conducere oameni impusi si nu alesi (ca daca ar fi alesi cu adevarat, si-ar respecta alegatorii).
In plus, denumirea s-a impus deja la nivel international, e cu bataie lunga…eu am avut ocazia sa constat asta traind pe taramul unde s-a nascut tampenia de politically correctness….:( Ce legatura o fi avand corectitudinea cu stramutarea imaginara a tiganilor din India in Italia, doar papusarii lumii pot sti. In numele acestui gen de corectitudine (s-a confiscat in cazul asta si sensul cuvantului corectitudine) se fac tot felul de abuzuri si se ingradeste pana la absurd dreptul de exprimare.
BELGIA(UNIUNEA EUROPEANA SI EA) A LEGALIZAT SEXUL CU MINORI DE 13 ANI!
http://worldnewsdailyreport.com/belgium-to-lower-age-of-consent-to-13/
Frumoasa prezentare a unui bun text.
Am avut o colega evreica avand bratul tatuat cam la aceeasi varsta cu bezmeticul elie (cel mincinos si plin de ura), dar care radia blandete si frumusete interioara…
Am avut un vecin evreu, matematician, care m-a corectat cu vehementa cand, printre altele, am spus ca „evreii sunt destepti”; am avut si colegi de liceu care se laudau ca „nu sunt ca romanii, de la coada vacii”…
Cunosc o evreica din anii de liceu, care are o deosebita grija de prietena ei romanca, chiar si dupa 50 ani de la emigrare…
la noi la severin se folosea des cuvantul
” jidan ” in sensul bun al cuvantului , adica cei care fac afaceri si stiu sa invarta banul !
Eu am ramas cu o parere buna.prin anii ’56-60′
find elev de liceu si pasionat de constructii radio (vezi AVSAP ! ), nenea voicu -„jidanul” ( care avea un atelier de reparatii ) ,a fost singurul de la care primeam piese dupa banutii pe care-i strangeam (ma punea sa spun cati bani am adunat,ii numara , si de astia imi dadea piese, fara sa-mi ia banii ???).
voi povesti asta toata viata !!!
de romi nu am auzit decat dupa lovitura de
„involutie „.
Foarte frumoasa povestea despre acel evreu, care poate fi incadrat in categoria evreilor pamanteni, despre care vorbeste d-nul Coja.
Cum am mai spus-o si o spune si istoria, din cauza evreilor „jidani”, sionisti si/sau fara caracter, au suferit in toata istoria si evreii simpli, oameni de toate conditiile, multi dintre ei oameni de mare valoare. Eu vad asta ca o problema interna e etniei lor si ar fi bine sa si-o rezolve ei intre ei, pana nu se intampla din nou, pentru ca abuzurile mai marilor lor sunt iar pe cale sa umple paharul prin lume.
Faceţi mari greşeli de raţionament fiindcă aveţi impresia că „etnia lor” ar fi una singură, omogenă. Nu, jidanii nu sunt evrei, iar între aceste două entităţi există un război mai mult sau mai puţin tacit, chiar dacă victoria a fsot adjudecată de jidani. Dar evreii nu se lasă. Urmăriţi http://www.uksa.org.
Pentru a vă clarifica, citiţi aici:
http://www.altermedia.info/romania/2014/04/14/inselatoria-secolului-xx-51/.
Şi, cînd aveţi timp, citiţi şi celelalte 50 de episoade anterioare.
Succes!