Mă îndoiesc de faptul că promovarea „alternativelor” sexuale ar fi o miză de viaţă şi de moarte pentru oficialii care conduc UE, sau că numai de dragul minorităţilor sexuale au început un adevărat război rece în Europa.

Diferendul dintre Ungaria, care se opune introducerii educaţiei LGBTQ în şcoli, căreia i s-au adăugat şi aliaţii săi din grupul de la Vişegrad, are o altă miză, mai profundă: este legat de extinderea puterii comunitare asupra statelor suverane. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană de la Bruxelles vrea puteri extinse. Vrea să devină un „guvern comunitar”, deasupra celor desemnate de statele suverane.

Răzoiul între politicienii care-şi apără identităţile propriilor ţări şi birocraţii politici „globalişti” de la Bruxelles s-a intensificat în ultima jumătate de an. Acum, poziţiile s-au conturat, ca şi „graniţele” între cele două tabere, care opun fostele state comuniste din centru şi est şi ţările din occidentul european – cu nuanţe, în fiecare caz. El are o miză mult mai importantă decît toate pretextele invocate, precum „chestiunea” LGBTQ pusă pe tapet prin „raportul Matic”, care prevede extinderea drepturilor minorităţilor sexuale. Faţă de care Ungaria îşi păstrează cu încăpăţânare punctul de vedere.

Susţinut cu ambele mîini de grupul RENEW Europe, condus de Dacian Cioloş, acest „raport” a pus gaz pe un foc care până acum ardea mocnit. Ungaria se menţine pe poziţii, spre exasperarea Bruxelles-ului. Varga Judit, ministrul de Justiţie maghiar, a declarat că „vom continua să ne protejăm onoarea patriei, să respectăm legea privind protecţia copilului şi să nu permitem lobby-ului LGBTQ să intre în instituţiile noastre publice de învăţământ!”.

Acum nu mai e vorba doar de homosexuali şi celelalte minorităţi sexuale. Se opun de fapt două viziuni ireconciliabile, din interiorul UE: una „globalistă”, care doreşte extinderea puterii Bruxelles-lui asupra politicilor din statele naţionale, şi o alta care doreşte conservarea statu-quo-ului Uniunii şi a principiului fundamental al subsidiarităţii. Ceea ce înseamnă respectarea suveranităţii interne a fiecărui stat component şi a dreptului său de a-şi decide propria soartă.

Tranşeele săpate pornind de la pretextul LGBTQ separă treptat şi alte ţări din spaţiul ex-comunist faţă de ideologiile „corect politic” promovate de Bruxelles, ca un răspuns instinctiv faţă de un tip de politică dirijistă, cu care aceste state erau obişnuite din vremea în care trăiau sub tutela şi controlul Moscovei. Ceea ce prevedea Vladimir Bukovski, şi anume că Uniunea Europeană va tinde să se transforme într-un „nou URSS”, nu e deloc departe de adevăr.

Comisia Europeană nu se sfieşte să folosească în acest conflict Vest-Est o armă la îndemână: şantajul economic. Este ceea ce acuză recent grupul europarlamentarilor conservatori şi reformişti, care consideră că Buruxelles-ul „aplică standarde duble în aprobarea planului de redresare şi rezilienţă”. Comunicatul semnat de Ryszard Legutko şi Raffaele Fitto, copreşedinţii grupului Europenilor Conservatori şi Reformişti din Parlamentul European, îl nominalizează direct pe Dacian Cioloş, care solicită „sancţionarea” ţărilor nesupuse faţă de „directivele LGBTQ”, acuzându-le de nerespectarea „statului de drept”: „Domnul Cioloş îşi arogă libertăţi de a împărţi europenii în buni sau răi şi de a acuza guvernele conservatoare alese democratic de intenţii criminale. Credem că decizia finală cu privire la care guverne merită sau nu încrederea cetăţenilor ar trebui să aparţină în continuare cetăţenilor înşişi”. Ei mai spun, răspicat, că „drepturile LGBTQ” sunt doar un pretext: „Ajunge cu mantrele false! Este clar că două percepţii complet diferite se ciocnesc aici. Pentru noi, europenii conservatori, tratatele actuale ale UE, precum şi suveranitatea statelor noastre şi a democraţiilor naţionale, sunt măsura tuturor lucrurilor”, susţin conservatoriii europeni.

În tot acest conflict, România tace, prudent – cu excepţia europarlamentarului conservator Cristian Terheş, care s-a alăturat colegilor săi Legutko şi Fitto. Datori vânduţi, până peste limitele rezonabile, nu mai avem practic nicio marjă de decizie, în concertul european. Cu atât mai puţin în acest conflict, care presupune coloană vertebrală.

Premierul Cîţu ne-a îngenuncheat, vânzându-ne viitorul prin supraîndatorarea ţării, iar „românul” Dacian Cioloş ne-a şters demult graniţele, tradiţiile şi suveranitatea, aliniindu-ne în genunchi faţă de orice decizie pe care o impun „progresiştii” de la Bruxelles, în avangarda cărora el însuşi se află. Ambii au făcut ca România să nu mai conteze în acest război între suveranitate şi federalizare şi ca soarta ţăriii să se decidă, până în viitorul apropiat (adică până la alegerile din 2024, când avem şansa să ne spunem punctul de vedere), oriunde altundeva decât la Bucureşti.

Preluare: mediafax.ro / Autor: Marius Oprea