Eurodeputatul AUR, Cristian Terheș, prezent la cel mai mare prostest al fermierilor la Bruxelles: ”Fără fermieri nu vom mai avea mâncare”
Adrian Cimpoi
Europarlamentarul Cristian Terheș a fost invitat, astăzi, 4 iunie, la cel mai mare protest al fermierilor, la Bruxelles.
”Sub titlul „Farmers for Europe”, confederații și asociații ale fermierilor europeni, inclusiv din România, vor desfășura la Bruxelles un protest de amploare la care a fost invitat și europarlamentarul Cristian Terheș. Cunoscut ca un susținător aprig al industriei agricole, pe care o consideră esențială pentru o dezvoltare sănătoasă a tării, politicianul a fost invitat să țină un discurs chiar la deschiderea protestului.
Tractoarele se vor deplasa, sub escorta poliţiei, până în fața Parlamentului European
Evenimentul va fi unul de mare anvergură și sunt așteptati să participe peste 27.000 de protestatari şi 3.000 de tractoare. Tocmai de aceea, Ministerul Afacerilor Externe român a informat cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că, potrivit unui raport al poliției rutiere federale, marţi va avea loc un protest al fermierilor europeni, care va provoca perturbări considerabile pe reţeaua rutieră din Regiunea Capitalei Bruxelles. În cadrul protestului, un grup de 27 de tractoare (unul pentru fiecare țară membră UE) se va deplasa, sub escorta poliţiei, de la locul protestului până în fața Parlamentului European, după care se vor întoarce. Unul dintre ele va avea steagul României.
Evenimentul se desfășoară la Atomium Park Avenue Dikkelindelaan 4, 1020 Bruxelles, începând cu ora 12:00, pe 4 iunie, acolo unde zeci de mii de oameni solicită modificarea “Pactului Verde European” (Green Deal), promovat de Ursula von der Leyen, care distruge fermele europene: “Fără fermieri nu vom mai avea mâncare”, spun protestatarii.
Europarlamentarul Cristian Terheș se alătură fermierilor români
Europarlamentarul Cristian Terheș a mai condus proteste în capitalele europene, unul dintre ele fiind cel împotriva restricțiilor impuse în pandemie. Tocmai de aceea, cunoscutul politician a fost invitat să se alăture și de această data fermierilor străini, dar și celor români, care vor fi prezenți la Bruxelles. Cu ajutorul unei figuri cunoscute pe scena politică internațională, fermenierii speră să obțină sprijinul de care au atât de mare nevoie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de facebook a europarmantarului.
Strategiile aplicate de medicina longevității/funcțională pot adăuga până la 24 de ani la durata de viață.
Dr. Mihai Alin Scarlat si-a lansat, la CCI Prahova, lucrarea MEDICINA LONGEVITATII
Dr. Alin Mihai Scarlat este medic primar boli interne, doctor in stiinte medicale, director fondator spitalul AS MEDICA
Joi, 23 mai 2024, Camera de Comert si Industrie Prahova a organizat, la Sala Europa de la sediul sau, lansarea lucrarii MEDICINA LONGEVITATII, avandu-i ca autori pe Dr. Mihai – Alin Scarlat si Psih. Monica Tohăneanu.
Evenimentul s-a bucurat de prezenta in sala a peste 70 de persoane, la care s-au adaugat cca. 5 000 persoane care au urmarit live, in streaming, din intreaga lume, aceasta asteptata lansare de carte.
Amfitrion al evenimentului a fost Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu care a adresat celor prezenti un cuvant de bun venit. Totodata, Prof. Dr. Niculae Iordache, chirurg de renume, membru al Academiei de Stiinte Medicale din Romania, a prezentat o recenzie a lucrarii, care a fost urmata de prezentarea realizata de catre autor, Dr. Mihai – Alin Scarlat.
Doctor in Stiinte Medicale, cu o expertiza profesionala de exceptie de peste patru decenii, cu o activitate asiduă de cercetare în domeniul fitoterapiei, autor a numeroase și foarte apreciate lucrări pe teme medicale, dar si fondator si Director General al Spitalului As Medica, Dr. Mihai – Alin Scarlat este o personalitate medicală a cărei autoritate este apreciată și recunoscută atât în țară, cât și în străînătate, un reper al medicinei integrative.
Lucrarea lansata își propune să aducă în atenția cititorilor un complex de abordări și conduite preventive si proactive, cu privire la comportamente ale stilului de viață, menite să amâne și să încetinească procesul de îmbătrânire.
„Trebuie sa marturisesc ca titlul interesant, atragator, fascinant si provocator pentru orice varsta, ales de autori pentru aceasta carte, m-a determinat sa recitesc paginile acesteia chiar de doua ori.. Aceasta carte se adreseaza unui public larg, cu diferite niveluri de pregatire, pentru toti scopul comun fiind acela de a cunoaste „secretele“ longevitatii sau, asa cum spune titlul unui basm al „tineretii fara batranete si vietii fara de moarte“, toti fiind interesati de aceasta tema. Desigur tainele longevitatii au fost descoperite mai recent, ca urmare a unor progrese remarcabile realizate in biochimia umana si vegetala, a biologiei celulare si moleculare, a fiziologiei si fiziopatologiei, a patologiei umane in general, dar si a geneticii medicale, a bioecologiei, eredopatologiei si chimiei mediului. Toate acestea au permis enuntarea unor noi ipoteze, unele confirmate de studii multidisciplinare, conform carora anumiti factori de nutritie, mediu, comportament s.a. sunt implicati in determinarea duratei si calitatii vietii umane. Astfel parca ni se trezesc anumite regrete ca nu am avut cunostintele necesare inca din tinerete pentru a evita impactul negativ al acestora asupra vietii si longevitatii si parca am vrea sa ne mai nastem inca o data pentru a lua cele mai potrivite masuri de nutritie si comportament.”, Mircea Tamas
-xxx-
Începând de astăzi, 15.01.2024, Observatorul Prahovean va publica o serie de articole, extrase din cartea ”Medicina Longevității – Medicina pentru toți, care a apărut sub semnătura medicului Alin Scarlat.
Nutriția și longevitatea se află în strânsă legătură, astfel că alimentele consumate pot influența puternic starea de sănătate a organismului.
Modificarea nivelului, tipului și momentului consumului de alimente poate fi cea mai puternică, fezabilă și mai sigură intervenție pentru îmbunătățirea sănătății, prelungirii longevității și a timpului în care sănătatea și capacitatea funcțională sunt menținute.
Studiile au dovedit că Dieta MIND poate crește speranța de viață, reducând neurodegenerarea, permițând oamenilor să trăiască o viață mai lungă, mai sănătoasă și în deplinătatea sănătății mentale.
Constatările cercetărilor au arătat că dieta MIND poate întoarce în timp vârsta cognitivă cu 7 ani și jumătate. Participanții care au urmat foarte riguros dieta MIND, au redus riscul de Alzheimer și demență cu 53%.
Alimentele pe care le consumăm pot avea un impact deosebit de mare asupra structurii și sănătății creierului și pot îmbunătăți anumite sarcini mentale, cum ar fi memoria și concentrarea.
Consumul unei diete bogate în grăsimi sănătoase, vitamine și minerale, oferă creierului sănătate, energie, ajută la protejarea celulelor cerebrale și poate sprijini atât funcția creierului pe termen scurt, cât și pe termen lung.
De asemenea, este foarte important când se ia în considerare ce alimente sunt bune pentru creier, să se ia în considerare impactul alimentelor și asupra intestinului, deoarece sănătatea intestinală este direct legată de sănătatea creierului, iar atunci când alimentația este completă și hrănitoare, beneficiază atât intestinele cât și creierul.
O dietă de proastă calitate poate determina organismul să elibereze mai multe citokine inflamatorii, care pot contribui la deteriorarea creierului, la tulburări cognitive și boala Alzheimer, printre alte probleme legate de vârstă.
Dieta ar trebui adaptată în funcție de sex, vârstă, starea de sănătate și genetică.
Un studiu recent oferă dovezi în sprijinul dietei de longevitate, care se asociază cu o creștere a speranței de viață de 10,7 ani la femei și 13 ani la bărbați dacă începe la vârsta de 20 de ani, și peste 8 ani de speranță de viață atunci când a început la vârsta de 60 de ani.
Medicina longevității este „noua frontieră” a medicinei, care atrage o nouă eră a înțelegerii îmbătrânirii. Ea ne ajută să înțelegem cum anumite comportamente ale stilului de viață, tipare de gândire, tipare de mișcare și calitatea somnului pot afecta cât de repede sau încet îmbătrânim.
Medicina longevității este o abordare preventivă, proactivă a medicinei, care se referă la preluarea controlului asupra sănătății noastre și prin participarea noastră activă, permițând astfel maximizarea sănătății și calității vieții, precum și a funcționalității, atât fizice cât și mentale, pentru o perioadă cât mai lungă de timp pe măsură ce îmbătrânim.
Medicina longevității ne ajută să găsim strategii pentru a ne activa semnalele de regenerare în organism, astfel încât să ne putem recăpăta vitalitatea chiar și la vârste înaintate.
Pentru creșterea duratei de sănătate și implicit a longevității, sunt în curs de desfășurare cercetări pentru a identifica interacțiunile dintre factorii genetici, de mediu, stilul de viață, factorii comportamentali și sociali și influența acestora asupra inițierii și progresiei bolilor și a afecțiunilor degenerative.
Medicii și specialiștii practicanți medicinei longevității, dezvoltă și perfecționează strategii personalizate pentru persoanele de toate vârstele cu privire la dieta optimă, utilizarea suplimentelor alimentare, stimularea mentală, activitatea fizică, somnul de calitate, angajamentul social, reducerea stresului, evitarea tutunului și consumului de alcool, precum și alte practici pentru a crește șansa unei longevități sănătoase.
Strategiile aplicate de medicina longevității/funcțională pot adăuga până la 24 de ani la durata de viață. (va urma)
-XXX-
Compilare- redactare
George M.