A murit Eugen Marinescu. Liderul promoției noastre, promoția 1965 a Facultății de limba și literatura română, cea mai numeroasă din istoria Universității. Eugen Marinescu a fost liderul UTC al celor peste 300 de aspiranți la catedre, redacții, edituri, lauri academici… Merită să fie pomenit ca lider, avea vocație de șef, îi plăcea să fie „responsabil”, nu suporta să stea deoparte, să nu se vâre în frunte și să rezolve ce era de rezolvat!

I se potrivea cel mai bine bancul cu oltenii: „cum recunoști pe un oltean dintr-un grup de persoane? Simplu: strigi Șefule! Și cine se întoarce, simțindu-se strigat, e sigur oltean!”

Cu statura sa destul de joasă fusese mare amator și jucător de …handbal! I se potrivea de minune!

Unii colegi ar spune că a fost politrucul promoției! A fost, dar trebuie spus că a fost și un coleg minunat! N-am auzit să fi pus vreun cuvînt rău pentru vreun coleg, să fi făcut vreun rău cuiva!

Deseori caraghios, dar și vanitos, ambițios, s-a străduit să-și depășească condiția de flăcău venit de la țară și a reușit, fără să-și ascundă obârșia rurală, țărănească. Pot spune că a onorat-o!

Pentru mine a fost întruparea cumsecădeniei, a colegialității, a dorinței de a face bine în jurul său. Îi și plăcea să se laude cu faptele sale, cu dovezile de cumsecădenie și colegialitate. Nu se putea abține și pomenea des de isprăvile sale. Și de ce, la urma urmelor, nu ar fi făcut-o?! Era meritul său, ca om al partidului, că nu făcuse nimănui vreun rău, cum părea a fi regula.  S-a străduit să fie un om corect și a fost. Bun profesor, îi plăcea mai ales munca de organizator.

Bun familist, bun ca părinte, a fost un exponent al corectitudinii politice de dinanite de 1990.  După 1990 nimeni nu i-a reproșat activitatea ca membru al PCR, ca activist al PCR. Îi reproșez că a plecat prea devreme, înainte de a organiza întâlnirea noastră de la vară…

Fie-i țărîna ușoară lui Eugeniu Marinescu, bunul nostru coleg!

Ion Coja