 G0 aprobate gert.frau@yahooo.com 89.136.113.152
Ca răspuns la Victor Grigor. Problema noastră este ucrainizarea, nu rusificarea, însă Rușii sunt încă foarte ”pricuroși” pentru că pot reveni la vechile lor cusururi după ce-i măcelăresc pe ”micii Ruși” și iau cu asalt Moldova. Situația noastră este foarte precară din toate ”punturile” de vedere. Avem multe ”mâncături” (lipsuri), multe vulnerabilități. „Dacă îți cunoști adversarul și te cunoști pe tine, nu vei fi înfrânt în nicio bătălie, dacă nu îți cunoști adversarul, dar te cunoști pe tine, pentru fiecare victorie obținută vei avea o înfrângere, dacă nu îți cunoști adversarul și nu te cunoști pe tine, vei fi înfrânt în fiecare bătălie.” Sun Tzu Sunt cuvinte romanice moștenite care pot extinde paleta expresivă, dar nu-i cazul să ne agățăm cu cerbicie de vreun curent purificator până la extrem. Au și cuvintele slavice locul lor, fără de care graiul s-ar sărăci nespus. Urarea mea preferată este ”Dumnezeu să te trăiască/custe!”, deci nu mi se pare verbul ”a trăi” oribil. Sensul său cel mai vechi se suprapune cu acela moștenit dela Romani (cōnstāre). Nu susțin măcelărirea graiului fără discernământ. Prieten este mult mai expresiv decât neol. ”amic”, care nici nu respectă legile de transformare fonetică specifice românei și nici nu are sensul acela intim și profund. Amicul este aproape o cunoștință, pe care-l ții la depărtare de o mână. Am amintit mai demult de arom.suțată (tovărășie), derivat al unui înv.soțu (tovăraș; lat.socius), folosit încă pe vremea lui Mihai Bravul/Viteazul. Fârtat sună mai puțin bine decât varianta arhaică frătat. ”Îmbele” sunt interesante și binevenite! Dacă ne-am juca puțin cu lexicul ăsta cult, s-ar putea scoate ceva interesant, dar nu mereu. Amīcus cred că ar fi devenit *(î)megu/*(î)mecu sau *imicu (cf. cu inimă din anima sau vitreg/vitrec din vītricus), ceea ce ar suna cam ciudățel. Poate de asta au albanezi mik. Aș păstra și ceva din arhaismul stră-românesc consemnat numai la aromâni azi: feată (fată), veară (vară), tră (lat.trans), beală, umănitate, crână, sumă (vârf) sau arhaicitatea noastră cu prefixul tră-, prep.pre (pe) și multe altele. Tu vrei o limbă după cum doreau elitele elene până în 1976 cu καθαρεύουσα (katharévousa), în loc de δημοτικός (dēmotikós, “comun”). |
3 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Sunt curioase acele nume al diavolului, Sarsaor și Sarsailă! S-a propus ca Xerxes să fi rămas în mentalul colectiv al popoarelor Balcanice, deși Thracii au suferit mai puțin de pe urma invaziilor sale decât grecii antici, din care numai o zecime s-au ridicat la luptă.
D-nul Coja este lingvist. Poate știe că în mitologia păgână a poporului român, rața este personificarea diavolului care zboară pe suprafața apei primordiale. Nu era neapărat astfel în antichitatea dacică, și carpică în special. Coman are o carte foarte frumoasă despre numeroase motive mitologice românești, provenite atât din substratul tracic, cât și cel de import, romanic.
Nu cumva numele acela se împletește cu sarselă (fr.sarcelle), sarsă, sarțea?
https://dexonline.ro/definitie/sarsel%C4%83
Dacă nu era atribuit francezei, cf. unui nebulos lat. querquedula, m-aș fi îndreptat direct spre *ḱorh₂-, *ḱer- ca derivat dacic, sunet imitativ al mai multor păsări, printre care arh.cornice (lat.cornix), corb (lat.corvus) sau Dac.cioară (sorrë) și sarcă/țarcă.
Întâmplător, -or și -ilă pot fi diminutivale, dar legat tot de rață, ca reprezentare a diavolului, amintesc și Sotea/Șotea care reflectă alb.shotë ”rățoi, rață mare” din PAlb *sjāutā, aparent o metateză din IE *saṷieto- cf. galezului hwyad
v.Corn. hoet, Bret. houat . https://en.wiktionary.org/wiki/hwyad
Există o mitologie indo-europeană veche privitor la rațe. https://en.wikipedia.org/wiki/Hamsa_(bird)
Jokl propune o formă prefixată după IE *anǝt, cf. lui Vladimir Orel, dar nu precizează care ar fi acel prefix. Tracic *sa- cf. *sam- și lat.com-? Vezi Sabôkoi (Σαβῶκοι), Sabazios (Σαβάζιος, Σαβάδιος, Σαβάσιος, Σαβάνδος) și altele.
În română avem atât nată ”rață” din lat.anas, anatem (*anats), cât și rață (*roață?) din substrat. Vezi Alb.rosë cf. PAlb. *(a)nātjā (PIE *h₂énh₂ts). Ori îmbele sunt preromanice!
Ca fapt divers, în albaneză apare un prefix (rar) ka-, kë-, kë(r)- cu r epentetic (zice V.Orel), uneori sonorizat în g- și ar fi, cel puțin teoretic, același cu prefixul lat.com-, con-. Dacă ar fi avut un m silabic (*ḱm̥-) urmat de consoană s-ar fi transformat în *ka- (vezi gr.kata-), iar *ḱ s-ar fi depatalizat. https://en.wiktionary.org/wiki/cum#Latin
Probabil e un împrumut germanic (ga-), dar alt prefix, de data asta tracic trebuie să fi fost *sa(m)- din IE *sem- (“together, one”), care apare ca iranicul *ham- sau *han- (pers.han-, ham-, oset.ӕm-, ӕn-, arh. hӕm- /hǝm-/) Vezi rom.hambar din persană, cf. sambʰārás (prob.coradical cu sâmbră). https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-Iranian/samb%CA%B0%C4%81r%C3%A1s
În albaneză au avut un prefix intensificator sh- (nu sh- din IE *eḱs-, comparabil cu rom. ș, s-), ci unul reconstruit *aș- din derivatul *m̥ǵs- , conform Av.aš- și gr. aga- ‘foarte’ (Agamémnōn ‘foarte statornic/hotărât’, Agapēnōr /Ἀγαπήνωρ, ‘mare suferință?’) care corespunde adj.megas, megalos sau alb.madh (mare), Av.maza.
agathos https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Hellenic/%C9%99gat%CA%B0%C3%B3s
M-am întrebat în trecut dacă nu cumva Agatârșilor (Agathyrsoi) nu le este reinterpretat numele conform acestui prefix, mult uzitat în perioada arhaică în dialectele grecești. ”Grupul cultural podolian” era unul tracic cu siguranță, iar din aceștia se vor forma confederațiile Carpice și Coisstobôce.
Probabil numele lor era *Haxāϑrauša, însemnând „prosperând prietenii/tovarășii”.
Stimate G, nobilii , daca sunt fortati de imprejurari sa imprumute vreodata ceva, fac tot posibilul sa inapoieze imprumutul in cel mai scurt timp; milogii, in schimb , daca ies cumva din starea deplorabila care i-a determinat sa faca acest gest, in eventualitatea in care nu se complac in aceasta stare toata viata, uita de regula sa-l mai restituie. Pentru ca, mai mult chiar decat necesitatea, nobletea obliga… pe cand” miselia”( ca sa nu zic „saracia”), niciodata. Imprumuturile , daca se impun cu necesitate, sunt de preferat a fi luate de la frati, nu de la straini. Nu e nici o rusine daca iei de la parinti ori de la frati, ba chiar nu e nici o rusine daca nu inapoiezi ceea ce un parinte sau un frate mai instarit ti-a dat si nici macar nu-ti pretinde sa-i restitui ; rusine e sa-i ceri fratelui in dificultate sa-ti dea inapoi ceea ce i-ai oferit. „Macelarirea graiului fara discernamant ” n-o sustin nici eu, chiar daca ma acuzi ca as face-o incazul lui „amic” Cuvantul exista si in albaneza , deci a circulat si in latina balcanica , desi aromanii nu-l au, ei utilizand termenul „oaspite”. Eu nu l-am propus decat ca neologism . Cat despre faptul ca „a trai” nu ti se pare oribil, asa cum mi se pare mie, cred ca tine de atasamentul bizar pe care omul il manifesta fata de ceea ce i-a devenit familiar desi ii este cat se poate de strain. Cel mai bun exemplu in acest sens este reticenta rom^nilor, ce poarta nume de familie unguresti sau slave, fata de ideea re-rom^nizarii acestora. Cati rom^ni ardeleni sunt trecuti in acte : Asatalos, Feher, Mesaros, Chereches etc., si nu se pot decide sa si le schimbe in : Tamplaru, Albu, Macelaru sau Rotaru ? De ce ? Pentru ca s-au invatat asa, s-au atasat de aceste nume. Li se par mai „expresive”, desi ele nu sunt decat marturia sclaviei lor . Sunt, din pacate, la noi multi oameni a caror mandrie nu sufera de
de insomnie, cum ar zice Cioran, oameni pentru care „Desteapta-te Rom^ne” nu este decat un cantec… istoric. Somnul cel de moarte ii face pe acestia sa nu simta pericolul care ne paste, sau sa-l vada ca vine din cu totul alta parte decat cea din care el vine cu adevarat. Vorba lui Corneliu Codreanu: ” Ar fi timpul sa ne decidem , sa alegem intre Moscova si Roma!” se pare ca unii au ales definitiv_ Moscova.
Deși bine intenționați, latiniștii voiau să elimine toate vorbulițele slavice sau de alte origini, inclusiv pe cele dacice, și să aducă tot felul de neologisme neadaptate graiului nostru. Era un veritabil măcel lingvistic. Amic nu aduce nimic nou și din păcate nu s-a moștenit o formă populară a sa. Poate am fi găsit una în înscrisurile străromânești arse de Alexandru cel Bun sau în opurile de care s-au folosit tălmăcitorii cărților biblice în Transilvania (”piscopia Perilor”). Dacă-mi aduc bine aminte, legenda ar fi că aveam traduceri străromânești foarte, foarte vechi ale unor cărți din ”sânta scriptură” asupra cărora s-au aplecat primii tălmăcitori ai Bibliei ”din slăvoneșce pre rumâneșce”. E posibil ca păstrarea unor vocabule azi pierdute sau devansate de niște străinisme să se datoreze și acelor înscrisuri. Vezi exemple ca abur ”spirt” (spirit), a lera ”elibera, mântui” (Lat. līberō, līberāre, Alb.i lirë), oștie „cuminecătură” (lat.hostia), boace, vistiar „tezaur, comoară, loc unde-s ascunse lucrurile prețioase; încăperea cea mai retrasă”, supletură, lăureasă, piscop, op, *vântă (arom.vãnãtate, adj./adv.vãnãt), et cetera.
Majoritatea acestor cuvinte au circulat și în vorbirea de zi cu zi a poporului, cu sensuri foarte vechi uneori, în paralel cu slavonismele introduse după ”așerbirea” Românilor de patriarhia sudică: ”Urechi au și nu pot s-audză/ Nice aburi nu le iaste-n budză” (Psaltirea în versuri 1673, Dosoftei)
„La judecată nu se duc chiar să moară calul, căci se înţelege că trebuia să-i iasă aburul (sufletul), dacă i s’au gătat zilele”
În legătură cu numele străine, aș încuraja Românii să le schimbe degrabă cu unele native, foarte vechi. Unii ar putea să le declineze precum era în vechime: Rotariu(lu), Morariu(lu), Tâmplariu(lu).
Ca prenume tradiționale prin unele părți amintesc următoarele:
Nicioară, Micora (poate chiar lat.amīcula, *amīcola), Vișa n.fem. (prob.cu înțelesul de ”soție” – dac. *veșa, cf. oset. vosæ, osæ, lat.uxor/ uxōr, PIE *ōuk’s-);
Carpina (n.pers.la Arom.), Carpul – Cărpuș (Mold. prob.singurul etnonim dacic păstrat; vulturul?);
Zoan (prob. după Ioan), Zian (Boca), Morcul (cf. lat.murcus ”scurtat, mutilat”?);
Zigul/Zegul (dac. Diegis; top.Zeguholm), Bucur (lat.bōculus, būculus ”tăuraș”), Docia/Dochia (alb.duk ”virtue, attribute”, dukje ”look, appearance”),
Măria, Mărioara, Bașu, Basea (sf. Basilius), Nartul, Marcul, Arbure, Râmbul /-oi, Râmbeta (râmboi, râmboc „om nervos, impulsiv, impetuos, răutăcios, bătăuş”; alb.rrëmbyer, rrëmbuer/-uar ”impetuos, înflăcărat”; probabil înrudite cu adj.rebt ”rapid”, dac.Rhabon); Mușatul dacă ești frumos la față (măcar), Vista/Vișta (n.fem.) probabil din lat.vista;
Călian, Călin, Cutea (coincidență cu n.dac.Aurelius Cotes),
Gal (lat.gallus ”cocoș”), Savira (Safira), Moriș (n.mitologic), etc.
Unele sunt dacice și sună mai dur, așa cum te-ai aștepta de la o limbă din grupul satem.
Sunt multe nume de botez pe care le putem repune în d(i)repturi, numai să nu mai aud de Ciucă, Câțu-Mâțu, Denis sau alții cu ”nuca goală” (alb.arrë pufte). Apropo, sunt curios ce însemna numele-poreclă al fostului ministru Boc (prob.mai vechi Boca, Bocu sau Bocea; fem.Bocora). Prin comparație cu aceștia de azi, Năstase, Ponta sau Boc erau parfum.
Avem expr.”nu știe boacă!” (nimic), cu dublă negație, dar având un probabil coradical albanez bokë (”deal abrupt fără vegetație; pământ sterp)
boacă (cap) fără etim.
boace (cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă) din lat.vōx, vōcem. În ”aromânime” sunt faimoși frații Costa și Marcu Bociari/Boțari cu un sufix patronimic -ari destul de comun pentru aceia (numiți după celnic). Albanezi zic că provine de la boçe (con de pin).
boc ”un anumit fel de buștean”
boc – capete scurte de brad; stivă de lemne; zăvor la casele țărănești; ulcică de 1/4 litri, cf. germ.bock ”țap (de bere)”)