Calin Kasper • 3 hours ago
.
Legionarii care i-au pedpsit pe Gheorghe Duca, pe Armand Calinescu si pe cei 64 de calai si ucigasi ai legionarilor de la Jilava, sunt eroi si martiri ai neamului romanesc

Nu stiu daca multi vor fi de acord cu cele enuntate de mai sus. Dar asta este concluzia logica care rezulta din randurile de mai jos, extrase din memoriile lui Mihail Sturdza, (diplomat de cariera, fost ministru de externe al Romaniei si patriot infocat) intitulate „Romania si sfarsitul Europei. Amintiri
din tara pierduta.“

„Sarcina politicienilor răzvrătiți era cu atât mai grea cu cât, atât în Franța cât și în Marea Britanie, înțelegerea din Muenchen, cel mai inteligent instrument iscălit de diplomația europeană în vremurile interbelice, fusese primită de masele naționale cu un entuziasm de nedescris. Niciodată, pentru tanicele puteri ale revoluțiilor și ale războaielor, situația nu fusese mai critică. Panica lor a ajuns la culme când s-a anunțat că un acord franco-german (similar cu cel care fusese încheiat între Germania și Marea Britanie) fusese redactat și că Ribbentrop în persoană era să vie să-l semneze la Paris. Acest moment a fost ales de Puterile Haosului, pentru asasinarea, de către evreul Herschel Grunspann, a tânărului Ernest von Rath, consilierul ambasadei germane din Paris. Iată comentariile lui Monzie, om politic de stânga, în cartea sa, Ci-Devant, asupra acestui eveniment.

„Opt noiembrie 1938. Un tânăr everu-polonez, Grunspann, a rănit mortal pe consilierul ambasadei germane. Cum Acordul franco-german a fost încheiat tocmai ieri, coincidența acestei crime lasă impresia unei legături de la cauză la efect între actul diplomatic și actul criminal. Ar trebui poate să îndepărtăm orice ipoteză de complicitate politică… Cum însă, ca rezultat al acestei crime, totul poate fi repus în discuție, ne întrebăm ce mai rămâne din acest preludiu de apropiere franco-germană. Ne vom mobiliza pentru apărarea ovreiașului asasin, ne vom bate pentru a-l preamări, după ce vom fi cotizat pentru a-i plăti avocații, pentru a scrie și publica pamflete, pentru a organiza mitinguri; sensibilitatea franceză și muncitorească va agrava acest asasinat, periculos pentru noi, periculos pentru evreime, căci el asociază muncitorimea evreiască la activitățile războinice ale finanței israelite”.

De Monzie avea dreptate în previziunile sale. Dar a fost „sensibilitatea nord-americană” care s-a manifestat mai zgomotos. Presa Statelor Unite s-a pus imediat în mișcare, sărbătorind „eroul” evreu. Reuniuni s-au organizat imediat de la New York până la San Francisco. New York Times, entuziasmat, anunță că „Mai mult de 30 de mii de dolari au fost puși imediat la dispoziția lui Herschel”. Roosevelt, cu preciziunea maniacă a piromanului, a ales acel moment pentru a rechema definitiv ambasadorul său din Berlin, procedând astfel fără nicio provocare. Aceasta a fost prima rupere de legături diplomatice între țările care trebuiau să se încaiere în curând.

Asasiantul lui von Rath nu a condus însă la rezultatul dorit de cei care îl puseseră la cale. Guvernul german s-a grăbit să arate că nu considera Franța întru nimic răspunzătoare de asasinatul diplomatului său. Ribbentrop s-a dus la Paris, a semnat Acordul franco-german și a distribuit distincții și decorații personalului spitalului unde von Rath fusese îngrijit, precum și foștilor combatanți francezi, care oferiseră sângele lor pentru transfuziile ce se făcuseră rănitului. Tainicele Puteri pregăteau însă un alt Grunspann, ținut în rezervă.

O primă vizită a Regelui Carol la Londra fusese un fiasco total. Invitat automat, ca rege domnitor, la funerariile Regelui George al V-lea, în 1936, plecase cu un batalion întreg de vânători, în capul căruia avea pretenția să participe la cortegiul funebru și se prezentase la Calais cu patru zile înainte de ziua protocolară, desemnată pentru sosirea restului invitaților. Guvernul britanic i-a comunicat că batalionul de vânători nu era dorit și că el personal trebuia să aștepte cuminte în Franța ziua hotărâtă. Batalionul a fost retrimis în țară și regele a așteptat în nordul Franței permisiunea de a-și continua călătoria, vizitând câmpurile de bătălie, pentru a-și găsi o ocupație. La Londra, neajunsurile și umilințele au continuat: Regina Mary nu a consimțit să-l primească; presa și-a bătut joc de expediția sa militară, precum și de un personaj misterios, pe care îl numea <<masseorul regelui=””>> și care îl urma pretutindeni, în costum național românesc. Singurele puncte mângâietoare ale acestei călătorii fuseseră recepția rezervată regelui în gara Calais de către francmasoneria locală, în odăjdii, și adunarea în grabă de către Banca Națională a tuturor devizelor ce se aflau pe piața Bucureștiului și în cuferele băncilor pentru a fi remise regelui, în momentul plecării sale, pentru cheltuieli de călătorie.

Atitudinea Londrei față de Carol s-a schimbat însă subit și total în aceste zile de destin. La o săptămână după asasinarea lui von Rath, la 15 noiembrie 1938, spre mirarea multora, Carol merge în vizită oficială la Londra, primind o invitație specială din partea guvernului britanic. La 28 noiembrie Carol s-a reîntors în țară. În chiar noaptea reîntoarcerii sale, a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu și cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci și patru de ore mai târziu, în noapte Sfântului Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeștiului de către călăii regelui.

O explozie de bucurie a scuturat presa internațională la vestea uciderii Căpitanului. Times din Londra și Times din New York strigau: „Bine ați făcut!” Ward Price, cunoscutul publicist englez, care a vizitat pe Carol câteva zile după acest asasinat, declara: „Am fost impresionat de atitudinea sigură și energică a regelui, pe care ne obișnuisem în Anglia să-l considerăm om de caracter puțin serios”. Ministrul Marii Britanii la Praga s-a crezut obligat să facă o vizită de felicitare ministrului nostru, Radu Curtzescu. „A fost un mare act de curaj”, i-a zis el. Astăzi încă, acest act mișelesc este povestit în diferite cărți și publicațiuni franceze, britanice și germane. Sub inspirația unor români ce nu au priceput că păcatul teribilei crime cade astăzi și asupra lor – cu amănunte mincinoase sau cu uitări socotite, pentru a micșora sau chiar a ignora vina lui Carol al
II-lea.“

Evreul Herschel, un ucigas, este socotit mare erou, desi victima lui
nu era nici criminal, si nici ticalos. Iar Carol al II-lea, a dat dovada de „mare
act de curaj“ dand dispozitie unor calai ca sa ucida 14 legionari aflati deja
in detentie, deci care, din punct de vedere juridic, isi ispaseau deja
pedeapsa. Deci o crima prin care se incalcau legile tarii si ale omeniei. Cum
sa dai ordin sa fie omorati niste detinuti? Care era baza legala a acestei
actiuni?

Si atunci, de ce sa n-avem dreptul sa spunem in gura mare ca pentru noi,
Nicadorii, cei care l-au pedepsit pe Duca, vinovat pentru ca prin ordinele lui
fusesera ucisi deja 6 legionari de catre „fortele de ordine“ sunt eroi si
martiri ai neamului? Alaturi de eroica echipa a lui Miti Dumitrescu, cei care
l-au asasinat pe Armand Calinescu, cel care a dat ordinul criminal de a ucide 14 legionari care deja erau intemnitati prin sentinta judecatoareasca? De ce evreul Herschel, care a ucis un om nevinovat sa fie considerat erou si
Nicadorii si echipa lui Miti Dumitrescu, care au executat niste politicieni
criminali, sa fie stigmatizati ca ucigasi? Eu, dupa toate regulile logicii,
sunt obligat sa-i consider, ori imi place ori nu, pe acestia de doua ori eroi.
Cu mult mai eroi decat evreul Herschel.