Îmi face plăcere să primesc texte de-ale mele care circulă pe internet, unele nici nu mai poartă numele autorului, au devenit folclor anonim, ceea ce mă bucură cel mai mult.

Uneori aceste texte poartă alt titlu decât cel dat de mine, deseori noul titlu fiind mai potrivit.

Ultimul text, primit chiar azi, m-a necăjit oareșicât. Am găsit o modificare pe care o semnalez ca pe un corp străin. În textul meu apare de mai multe ori cuvîntul evreu, iar în varianta care textul circulă acest cuvînt a fost înlocuit cu sinonimul său  jidan. Acest cuvînt nu mai este în vocabularul meu din vara anului 1965, când, la armată fiind, colegul Hari Coman m-a făcut atent că pentru el apelativul jidane este insultător și îi displace total. De atunci eu nu am mai folosit cuvîntul jidan, nici măcar cu sens neutru, așa cum îl foloseau părinții mei. Veniseră cu acest cuvînt de la țară, unde cuvîntul evreu este / era practic necunoscut.

În momentul de față cele două sinonime tind să se diferențieze, conform regulei că nu există sinonimie prefectă. Limba nu acceptă așa ceva, iar în mediile unde sunt folosite și cunoscute amândouă cuvintele, cuvîntul jidan tinde să fie peiorativ, aproape insultător, în vreme ce evreu e folosit cu sens neutru, fără nicio conotație pozitivă sau negativă. Este un etnonim ca oricare altul: rus, englez, italian etc.

În limbaj popular, în graiul multor români, jidan continuă să fie folosit cu sens neutru. Nu este perceput în opoziție cu evreu, multor români acest din urmă cuvînt nefiindu-le cunoscut sau la îndemână. Poate fi auzită expresia nu fi jidan, dar nu și nu fi evreu!

Cam atât!

Ion COJA