„Un alt document este epistola lui Valter Roman38 – funcţionar şi membru PCR în
ilegalitate – către comisia Litvinov, datată 28 iulie 194439, în care acesta afirmă: „Având în
vedere complexitatea şi caracterul particular al întregii probleme transilvane sunt de
părere că rezolvarea cea mai potrivită pentru perioada dată (de după război) este
constituirea unui Ardeal independent atât de România, cât şi de Ungaria, care s-ar întinde
de la Tisa până la Carpaţi, iar graniţele acestuia ar fi garantate de Uniunea Sovietică,
Anglia şi Statele Unite” (sublinierea noastră). Îşi motiva propunerea prin faptul că „ambele
ţări pretendente la teritoriul Transilvaniei au luat parte într-o măsură aproape egală la
războiul de jaf al lui Hitler”. Printre celelalte motivaţii găsim convieţuirea în regiune a mai
multor etnii, dezvoltarea economică, bogăţia resurselor naturale, faptul că autonomia are
aici tradiţii istorice şi că „a fost întotdeauna cea mai progresivă parte de ţară şi atunci când
a aparţinut Ungariei, şi atunci când făcea parte din România. (…) Mişcarea muncitorească
a fost mai puternică aici decât în Ungaria sau România”. La sfârşitul scrisorii preciza: „Pe
baza acestor considerente socotesc reluarea ideii Transilvaniei autonome – ca o decizie
provizorie şi tranzitorie – reală şi actuală, deoarece concordă cu interesele dezvoltării
progresive, atât în ceea ce priveşte România, cât şi Ungaria. (O rezolvare definitivă poate
fi imaginată doar în cadrul regimului sovietic constituit în Bazinul Dunării)”

……………………………………………

38 Politician comunist evreu originar din Oradea, venit dintr-un mediu cultural maghiar (pe
numele său adevărat Ernő Neulander), a fost unul dintre conducătorii PCR care, ca
politician emigrant, a activat în cadrul Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste
până la dizolvarea organizaţiei. Mai târziu a lucrat în Institutul 205, care funcţiona pe
lângă CC al PC(b)S, considerat succesorul Cominternului.

39 Scrisoarea este publicată de Islamov, Tofik: Levél Petre Romanhoz [Scrisoare către Petre
Roman], Provincia, 2000, octombrie, p. 4–5.

40. (Propunerea lui Roman nu poate fi considerată însă decât o părere personală care, pe de o parte, nu
influenţa munca comitetului, iar pe de altă parte era în contradicţie totală cu poziţia
oficială a PCR, ce susţinea revizuirea frontierelor de la Trianon).”

 

Fragmentul de mai sus apare la pagina 18-19 în lucrarea

AUTONOMIŞTI ŞI CENTRALIŞTI.
ENIGMELE UNOR DECIZII ISTORICE.
TRANSILVANIA DE NORD DIN SEPTEMBRIE 1944 PÂNĂ ÎN MARTIE 1945
Cluj-Napoca: Fundaţia CRDE, 2008