Episodul 6. Ceaușescu și minerii!

Minerii Grevisti versusCeausescu

 

In dimineata zilei de 3 august 1977, toti minerii grevisti stiau de la mine ca, in jurul pranzului, Ceausescu urma sa soseasca la Lupeni.

In jurul orei 11:00 dimineata se aflau prezenti, la Lupeni, peste 40 000 de mineri din toata Valea Jiului la care se adaugau, catre margini, alte mii de curiosi si femei cu copii de mana sau in brate.

Circulatia traficului rutier era intrerupta, iar multimea era masata pe intreg centrul Lupeniului, cu extremitatile cele mai lungi pe strazile ce duceau catre Militie, poarta principala a minei din Lupeni, gara Lupeni si Petrosani. Personal am dispus, prin colaboratorul meu Gheorghe Maniliuc, ca pe tot traseul lui Ceausescu de la marginea Lupeniului si pana la poarta 2 sa nu fie afisata nici o propaganda oficiala, stiuta si urata de toata lumea bunului simt.

 

De dimineata si pana la aparitia lui Ceausescu, m-am dedicat

activitatilor de conducere si organizare a grevistilor.

Cu rari si scurte pauze, am citit frecvent la microfon lista de revendicari iar dupa fiecare revendicare citita se striga tare si la unison, din zeci de mii de piepturi, refrenul deja cunoscut, “Nu intram in mina”. In timpul unei pauze, cand am inghitit 4 oua crude, deoarece imi disparuse glasul de-atatea strigari la microfon, Maniliuc mi-a marturisit: “Nea Dobre, asa de tare se aude incat copiii se uita speriati la mame, plang si se ascund in bratele lor”.

De la microfon, am avut marea grija sa instruiesc multimea de mineri grevisti asupra urmatoarelor actiuni:

– sa se inchida imediat coridorul in urma lui Ceausescu si a celor care-l insoteau;

– Ceausescu sa nu fie intampinat cu nici un fel de aplauze, ci numai cu strigarea la unison a refrenului nostru cunoscut, “Nu intram in mina!”;

– sa nu se permita nici unui activist local sau central sa se adreseze lui Ceausescu inaintea mea;

– Oricare revendicare neaprobata sa fie intampinata cu aceeasi strigare de protest, “Nu intram in mina!”;

– Sa se deschida culoarul pentru iesirea lui Ceausescu din mijlocul nostru, numai dupa ce acesta va accepta si aproba toate revendicarile.

 

Scopul unic al masurilor de mai sus a fost acela de a-l forta pe

Ceausescu sa aprobe satisfacerea revendicarilor noastre.

Nu am insarcinat pe nimeni sa coopereze sau sa ajute la mentinerea ordinii in vederea protejarii lui Ceausescu.

In jurul orei 11:30 (3 august) un elicopter a dat tarcoale de 2 ori deasupra capetelor noastre. N-am cunoscut si nu cunosc daca in acel elicopter s-a aflat Nicolae Ceausescu.

Redau in continuare, pas cu pas, filmul evenimentelor asa cum eu

l-am vazut, trait si consemnat imediat dupa greva.

 

Aparitia lui Ceausescu pe ghereta portarului

 

3 august 1977, orele 13.00 – 13:15. Acestea sunt data si timpul consemnate de mine in legatura cu aparitia lui Ceausescu la ghereta portarului.

Ceausescu a calatorit in masina pana la aproximativ 25-50 de

metri departare de poarta 2 a minei Lupeni (cam la jumatatea

distantei dintre podul de peste Jiu si poarta 2, unde ma aflam).

Personal, de la coltul terasei pe care ma aflam, am privit tot traseul lui Ceausescu, parcurs pe jos, pana la sosirea langa mine. Ceausescu era inconjurat de circa 25-30 de activisti de partid si de stat si garzi personale de protectie. Toti minerii grevisti, impreuna cu mine, strigam repetat si sacadat refrenul nostru, nu intram in mina, iar cei care-l inconjurau pe Ceausescu guitau refrenul lor favorit, Ceausescu si minerii. L-am remarcat din nou, in mod vizibil, pe acelasi miner masiv care anuntase sosirea lui Verdet cu expresia „El este tatal nostru adevarat”. Acel miner a fost foarte activ in a-l proteja cu mainile lui vanjoase pe Ceausescu si pe cei care-l inconjurau. Tot el a fost cel care ii indemna pe cei din jurul lui sa strige, la unison cu el si pe cei care-l inconjurau pe conducatorul „iubit”, „Ceausescu si minerii”. Din fericire, vocile acelor paduchi erau acoperite de strigarea majoritatii minerilor protestatari cu expresia „Nu intram in mina”. Asa cum ii instruisem, minerii au deschis un culoar foarte stramt pentru a ii permite lui Ceausescu si unei mici parti din cei care-l insoteau sa urce pe terasa gheretei. Acelasi culoar stramt s-a inchis imediat in urma trecerii lui Ceausescu. Pe ultima treapta a scarii ce ducea pe terasa unde ma aflam eu, Ceausescu s-a impiedicat, dar nu a cazut, pentru ca a fost prins si ajutat sa se echilibreze de catre un individ imbracat in haine militare aflat imediat in spatele lui. Pe treptele scarii ce ducea catre microfoane, in spatele si stanga lui Ceausescu, se aflau persoane din activul de partid si cei ce faceau parte din suita lui. O parte din costumatii lui Ceausescu, ajutati de alti „mineri” imbracati in haine noi mineresti, au reusit sa se strecoare si sa se posteze la baza gheretei privind atent sus catre mine. Intre oamenii lui Ceausescu care ma supravegheau de la baza gheretei, mi-a atras atentia un individ brunet, inalt, vanjos si cu privire taioasa. De la aparitia lui Ceausescu pe terasa portarului si pana la plecare, individul si-a tinut permanent mana dreapta sub haina din partea stanga a pieptului, nescapandu-ma nici o clipa din ochi. Individul cu pricina nu a privit nici o clipa la stanga, la dreapta, in jos sau in spate si nici nu s-a sinchisit ca se legana ca frunza-n vant din cauza imbrancelilor si agitatiei din jur, el avea misiunea, am crezut si cred si acum, sa nu ma scape din ochi. Altii din jurul lui mai strigau catre multime sa nu se mai impinga sau sa se agite. El nu se manifesta in nici un fel, doar ma privea foarte atent si gata sa intre in actiune. Chiar si in timpul busculadelor provocate de furia masei de mineri protestatari, cand individul s-a ales cu o rana deschisa deasupra ochiului stang din care-i curgea sange masiv (probabil fusese lovit cu capul de peretele gheretei), nu am fost scapat de privirea-i atenta.

Pe cozorocul de ciment de deasupra gheretei portarului, in spatele si pe lateralele terasei de pe cabina portarului, se aflau mineri protestatari. Privind in jurul locului unde m-am aflat, dupa ce Ceausescu a urcat pe terasa de deasupra gheretei portarului, vedeam o nemarginita multime de mineri grevisti dintre care sute se aflau in copaci, pe garduri, pe stalpi, pe depozitul de lemne aflat la mica distanta si pe toate cladirile din apropiere.

Intr-adevar, Ceausescu si ai lui erau prinsi intre mineri ca intr-un cleste.

Spre stupoarea mea, au aparut si cateva steaguri, drapele si lozinci pro-ceausiste. Mai tarziu, am aflat ca Maniliuc se luptase cu purtatorii acelor materiale de propaganda, injurand vartos si folosindu-si din plin palmele, pumnii si chiar securea.

 

Descrierea lui Ceausescu

 

Ceausescu era de inaltime mijlocie, imbracat intr-un costum pe fond de culoare deschisa si cadrilat cu patrate ce erau marcate pe

laturile verticale si orizontale de linii de un albastru discret. Toata suprafata de pe umeri si partea de sus a hainei era plina de matreata. Cu toate ca vremea era torida, Ceausescu era incaltat cu ghete maronii de genul acelor incaltari militare pentru ofiteri. Pe sub haina avea o helanca de un alb intens, inchisa pe partea stanga a gatului cu un fermoar abia vizibil, foarte ingust, de culoare alba, dar parca mai inchis decat helanca. Avea parul usor ondulat, unsuros, plin de matreata si pieptanat spre spate. Avea

ochii obositi, incetosati, aposi si cu urdori la ambele extremitati. Avea buzele destul de proeminente, udindu-si-le frecvent cu saliva de pe varful limbii. La ambele colturi de la gura era formate bobite proaspete si uscate de mucoasa alba. Ceausescu trada o stare vizibila si amalgamata de nervozitate, ingrijorare, agresivitate si viclenie. I se citea pe fata uluiala si ingrijorarea fata de modul cum a fost primit. N-am vazut nimic la el din descrierile propagandistice de individ darz, curajos, demn, drept si plin de omenie. Inca de la aparitia langa mine si la auzul asurzitor si repetat de scandare a lozincii, nu intram in mina, Ceausescu isi framanta mainile, se legana pe un picior si pe altul si privind intrebator catre oamenii lui, parca cerind ajutor, se vaicarea gangavit, continuu si cu vocea joasa astfel: „Cecece…ce eeeee? Cecece…ce fff…faaaceee? Nununu…nu intlaaaat in miiiina? Pppp…pai sss…sa sss…stii tototo…toalase ccc…ca sss…schimbam fff…foaia.” Am fost si raman convins ca poticneala, gangaveala si balbaiala lui Ceausescu s-au datorat impactului teribil produs asupra lui de indrazneala, hotararea si agresivitatea minerilor grevisti. Nenumaratele deficiente (lipsa de logica si coerenta, agramatismul, lipsa de agilitate mentala si spontanietate etc., combinate cu megalomania, viclenia, aroganta, demagogia si extrema sensibilitate la linguseli si laude) ale lui Ceausescu, erau proprii si tipice individului prost si lipsit de o educatie elementara. Colac peste pupaza, Ceausescu era peltic la limba, manca din litere si pocea cuvintele. Am remarcat foarte clar ca Ceausescu nu putea sa pronunte litera r. Se auzea mai mult litera l in loc de r. Chiar si cand se straduia sa pronunte litera r se ineca, stramba si pana la urma tot un fel de l ii iesea din gura. Mai pe scurt si intrand in limbajul lui Maniliuc, Ceausescu era belit la minte si scrantit la limba.

Confruntarea

 

In timp ce masa de mineri grevisti imi scandau numele, l-am surprins pe Ceausescu ca privea catre mine pe furis. Am schitat gestul de a ma apropia de microfoane pentru a da citire revendicarilor noastre. Aveam si mana ridicata pentru a indica minerilor ca urma sa dau citire la lista de revendicari. La gestul meu cu mana ridicata, incepuse sa se faca liniste, dar nu totala. Se mai auzeau scandari ale numelui meu din multimea aflata mai la

departare de locul unde se aflau microfoanele.

La acel moment, a tasnit din spatele lui Ceausescu primul-secretar al comitetului orasenesc de partid din Petrosani – Clement Negrut. Acesta s-a asezat in fata microfoanelor, cu intentia de a saluta tovaraseste sosirea lui Ceausescu. Negrut a apucat sa zica, doar urmatoarele cuvinte: „Tovarasi, dati-mi voie ca in numele oamenilor muncii din Valea Jiului si al comitetului municipal de.”

Acesta a fost intrerupt brusc de o mare si asurzitoare huiduiala colorata cu injuraturi, amenintari si reprosuri. Strigatele de furie si amenintare erau insotite de securi vajaite pe deasupra capetelor, busculade, grupuri de protestanti calcati in picioare, copaci zgaltaiati si garduri care paraiau din cauza agitatiei. Cei mai afectati fizic (zgaraieturi visibile pe fete, sufocari si probabil rupturi de oase) de agitatia creata au fost cei care s-au aflat langa ghereta portarului, poarta metalica de la intrarea in curtea minei si zidurile inconjuratoare. Ii vedeam si auzeam pe cei din fata gheretei cum strigau disperati sa nu se mai impinga ca se moare. Altii, aflati in spatele celor din fata gheretei, strigau la cei din fata

sa-l arunce pe Clement Negrut in multime. Politrucilor de langa mine li se citea consternarea pe fete. Negrut, fara sa inteleaga motivatia agitatiei minerilor grevisti (probabil s-o fi gandit ca minerii aveau ce aveau numai cu el si nu si cu Ceausescu si acolitii lui) a revenit tremurand langa Ceausescu si i-a spus: „Minerii

doresc sa le vorbiti. Va rog sa-i linistiti ca sint in stare de orice.” Dupa ce si-a rotit privirea la stanga si in spate (unde se aflau activistii de partid si probabil garzile de paza), Ceausescu, vizibil infricosat si cu nelipsitu-i tic de umezire a buzelor cu varful limbii, a facut un pas inainte si batand cu degetele de la mana dreapta in unul din microfoane a zis: „Tototo…toalasi, toto…toaaalasi.” Parca lumea se mai linistise putin. Ceausescu, strategul si calitul in lupte revolutionare, si-a luat o mina incruntata si balbaindu-se a continuat: „Toto…toalasi, vvv…vlet sa mmm…m-ascultat?. Sss…si eu aaa…am lll…luptat, ddd…da nnn…n-am fff…facut

cecece…ce-at fff…facut dududu…dumnevoasta. Si ccc…ca sss…sa zic aaa…asa, cicici…cine nnn…nu vvv…vlea sss…s-asculte, sss…sa ia o ppp…piatla-n ggg…gula.” Pana aici i-a fost cu balbaiala, pelticeala si insulta. Ceausescu a fost huiduit, si injurat ca la usa cortului. S-au auzit, foarte clar si repetat, injuraturi si insulte mineresti. Iata cateva exemple, retinute si consemnate de mine: „Huooo, futa-te pula lui Dumniezau de tagan borat”; „Tulai pe tine, balbaitule”; „Ia to o pula mare-n gura, maaa, prostu lumii”; „Aaaah, mancati-as gura cu securea”; „Huooo, futu-ti casa-n cur de neam prost”; „Aruncati-l ma aici sa-i futem noi cateva pietroaie-n gura”; „La morga cu tine, ba pula belita”; „La munca de jos cu tine baaa, daca vrei pietroaie”; „Maaa pulifrici, apucanea-i de carici ca sa faci limbrici si sa nu mai zici”. Cele mai hazlii insulte batjocoritoare erau insotite de prelungite hohote de ras.

In timp ce unii continuau sa se ostoiasca cu amenintarile si injuriile la adresa lui Ceausescu, marea majoritate a minerilor grevisti au inceput sa-mi scandeze numele si sa ceara sa citesc lista de revendicari. Ceausescu, naucit, vizibil tremurand si aratand de parca picase de pe o alta planeta, s-a retras in mijlocul tovarasilor lui si cerea explicatii, de genul: „Cecece…ce vol?; Nnn…nu sss…stiu cecece…ce vol; Cecece…ce sss…stliga?”. Iata ce i-a raspuns Clement Negrut lui Ceausescu: „Tovarase secretar general, raportez. Minerul de aici (aratand cu mana catre mine) are ceva de spus. El are o lista cu doleante. Ii striga numele sa le citeasca lista.” Adresandu-se tot lui Ceausescu, Ilie Verdet l-a completat pe Negrut: „Este vorba de lista cu doleante pe care v-am inmanat-o la Petrosani. Ati facut insemnari pe ea si ati pus-o in buzunaru de la haina”. Intorcandu-se catre mine si parca abia atunci descoperind prezenta mea, Ceausescu mi-a zis: „Ppp…poftim tototo…toalase lll…la mmm…miclofon, cecece…ceteste lll…lista. Lll…lepede, lll…lepede, uuu…unde te lll…lista?” In timp ce imi scoteam lista cu revendicari din buzunarul din dosul hainei mele de miner, am simtit cum eram impins usor de la spate spre microfoane de catre Ilie Verdet. In acelasi timp Verdet mi-a zis discret: „Repede, repede ca ne omoara”. Mi-am intors usor capul si i-am replicat ironic lui Verdet: „Nu zau! Nici macar nu sangerati.” Vazandu-ma in fata microfoanelor, toti minerii grevisti mi-au scandat frenetic numele. In timp ce eram aplaudat si ovationat, mi-am mai aruncat cateva zeci de secunde ochii pe lista de revendicari. In timp ce aveam ochii pe lista, din nou l-am auzit pe Ceausescu vaicarandu-se: „Dedede…de ce nnn…nu cecece…ceteste? Cecece…ce vvv…vlea sa fff…faca cucucu…cu noi?”; Iii…ij bbb…bate jjj…joc ddd…de nnn…noi. Eee…e sss…selios ooo…ol nnn…nu eee…e sss…selios?” Si vulpoiul de Verdet, revenit la stanga lui Ceausescu, m-a indemnat la citirea listei dar si m-a „dojenit”: „Ma om bun, nu auzi sa citesti odata lista aia. Nu se vede ca minerii nu mai au rabdare? Vrei sa se supere pe noi toti?” Foarte amuzat si zambind la auzul indemnului lui Verdet, in sfarsit, am ridicat mainile sus pentru a se face liniste. In cateva secunde s-a facut o liniste totala. Minerii erau numai ochi si urechi. Deodata am auzit in spatele meu ca cineva fosnea o hartie. Privind pentru o secunda in spate am observat ca Ceausescu despaturea o hartie format A4. Imediat mi-am dat seama ca Ceausescu tinea in maini o copie a listei pe care urma sa o citesc (probabil exemplarul pe care-l inmanasem lui Verdet atunci cand l-am eliberat din mainile noastre). Pentru a-mi regla vocea am tusit de doua ori si inainte de a da citire listei cu revendicarile noastre am citit de pe o alta hartie urmatoarea introducere: ”Fratilor, noi stim bine de ce ne aflam aici. Ne aflam aici pentru ca nu mai putem rabda nedreptatile, umilintele si badjocora la care sintem supusi, zi de zi. Am ajuns in starea de sclavi! Ne-a ajuns cutitul la os!” Intorcandu-mi usor capul catre Ceausescu care inca privea pe hartia lui, am continuat: „Noi nu ne cersim drepturile in genunchi si cu mainile intinse, ca milogii. Noi ne cerem drepturile care ni se cuvin cu hotarare, dirzenie si fruntea sus. Sintem hotarati sa nu intram in subteran pana cand nu vom obtine tot ce ni se cuvine. Nu-i asa fratilor?” Precizez ca aceasta introducere a fost scrisa de mine pe o bucatica de hartie cu circa o ora inaintea sosirii lui Ceausescu la Lupeni. Dupa introducerea mea, raspunsul minerilor grevisti a fost tulburator de emotionant. S-a inceput cu racnirea, pur si simplu, din toate piepturile a expresiei nu intram in mina si terminand cu strigarea la unison a numelui meu. Privind la Ceausescu si ai lui, acestia aratau ca cei aflati sub influenta unor narcotice puternice. Priveau catre multime cu ochii holbati, fara sa clipeasca si cu trupurile nemiscate. Dadeau impresia celor paralizati de groaza si uimire. Dupa circa 1-2 minute, am facut semn cu mainile catre

mineri sa faca liniste pentru a da citire listei cu revendicari. Am citit rar si apasat, tot textul de pe hartia cu revendicari. Am facut foarte scurte pauze (circa 1-2 secunde) intre punctele revendicative citite. La sfarsitul citirii listei cu revendicarile noastre, minerii au izbucnit din nou sa-mi scandeze numele. In timpul acelor scandari a numelui meu, m-am intors catre Ceausescu, i-am inmanat lista dupa care citisem si i-am zis: „Acum e randul dumneavoastra

sa ne spuneti ce aveti de zis”. Ceausescu, parca iesit dintr-o transa prelungita, a primit lista pe care i-am inmanat-o si mi-a zis: „Mumumu…multumezc ddd…de iii…infolmale toto…toalase”. Odata ajuns in fata microfoanelor, Ceausescu n-a fost lasat sa vorbeasca. Unii il huiduiau, altii strigau nu intram in mina, iar de la departare se auzea scandarea numelui meu. Degeaba apelurile la liniste cu mainile ridicate din partea activistilor aflati pe terasa.

Dimpotriva, apelurile la liniste venite din partea politrucilor au provocat o enervare generalizata si confruntanta. Neputincios in fata lipsei de respect care i se arata, Ceausescu s-a intors de data aceasta catre mine si ridicand frecvent din umeri, mi-a zis, citez: „Nnn…nu vvv…vol sss…sa aaa…asculte, tototo…toalase”. Politrucii, in ton si gest cu Ceausescu, priveau si ei catre mine si-mi ziceau: „Linisteste-i tovarase!”; „Pai se poate?”; „Nu ne mai intelegem ca oamenii?”; „V-ati spus doleantele, acum ar trebui sa ascultati ce are de zis si tovarasul nostru secretar general.” Pentru cateva momente am ramas descumpanit. Traiam momentele unui personaj real dintr-o comedie neagra. Mi-am zis in gand ca trebuie sa linistesc minerii grevisti si sa-i determin sa asculte ce urma sa spuna Ceausescu. Iata cu ce cuvinte am apelat la mineri: „Fratilor, noi am spus ce ne doare si ce vrem. Acum e timpul sa si ascultam daca se aproba sau nu ce am cerut. Trebuie sa avem rabdare sa auzim ce ni se spune. Numai dupa aceea vom vedea ce avem de facut. Va rog sa faceti liniste.” Abia atunci grevistii s-au linistit si i-au dat voie lui Ceausescu sa le vorbeasca. De data aceasta, Ceausescu (la fel de poticnit, pelticit si gangavit) a inceput cu o fraza concilianta din care s-a inteles ca inclina sa aprobe revendicarile: „Toto…toalasi, eu aaa…am iii…inteles si iii…inteleg nnn…necazulili si ppp…poblemili dududu…dumnevoasta sss…si ppp…pe aaa…asablu aaa…avet ddd…dleptate si ddd…de aaa…aia vvv…va mumumu…multumezc ccc…ca mmm…m-atiii…infolmat”. La auzul celor spuse de Ceausescu, a inceput un ropot de aplauze si chiar lozinca Ceausescu si minerii. Incurajat de aplauze si strigarea lozincii sus citata, Ceausescu, parca trezit din pumnii luati pana atunci, a continuat cu acuzatii si amenintari de destituire la adresa activistilor locali si centrali care, zicea el, nu l-au informat la timp si chiar au ascuns problemele cu care ne confruntam. Din nou, minerii l-au aplaudat si ovationat destul de prelungit, asa cum ii placea lui. Parca disparandu-i gangaveala, Ceausescu a continuat

cu lungi, confuze si intortocheate fraze despre importanta productiei de carbune pentru economia nationala si chiar cu laudarea minerilor ca fiind „detasamentul de avangarda a clasei muncitoare”. Terminand cu abureala, aiureala, invaluirile prin incercuire si parca uitand ca fusese huiduit si injurat, vicleanul de Ceausescu a trecut, tiptil, la atac frontal. Mai intai s-a dat la legea pensiilor, incercand s-o justifice, sa invinuiasca pe cei care

nu s-au preocupat suficient sa explice binefacerile aplicarii ei si chiar promitand, chipurile, ca se va gandi in viitorul apropiat la masurile ce ar fi trebuit sa le ia pentru a indrepta situatia creata. La protestele venite din multime, cerandu-i sa spuna atunci si acolo despre masurile ce ar fi trebuit sa le ia, Ceausescu a raspuns minerilor ca avea nevoie de timp pentru a se consulta cu specialistii. Netinand cont de faptul ca minerii continuau sa-l bombardeze cu tot mai multe intrebari incomode si gandindu-se probabil ca reusise sa ne pacaleasca, Ceausescu a trecut rapid la fortarea notei. Referinduse la revendicarea cu programul de 6 ore de munca pe zi, Ceausescu ne-a acuzat direct ca noi am fost cei care am cerut sa se abandoneze programul de 6 ore pe care, chipurile, il propusese chiar el cu titlu experimental in Valea Jiului si ca o data ce ne dadusem cuvantul sa abandonam acel sistem de munca nu mai puteam acuma sa ne luam cuvantul inapoi. La auzul acelor minciuni viclene, minerii n-au mai rabdat. Ceausescu a fost bombardat, din nou, cu un ocean de huiduieli, injuraturi si amenintari. Multimea se impingea, agita si ameninta cu securile ridicate deasupra capetelor, facand valuri uriase si permanente cu directia spre locul unde se afla Ceausescu. Cei aflati pe depozitul de lemne din curtea minei, amenintau cu pari de lemn gata sa-i arunce catre ghereta portarului. Altii, care se aflau deasupra gheretei, bateau din picioare si strigau: „Uite-asa te calcam in picioare, Dumnezaul cui te-a avortat!”. Minerii aflati pe garduri, stalpi si in copaci injurau vartos si amenintau cu securile intinse catre Ceausescu. Activistii aflati pe scara si pe marginea platformei

erau la fel de injurati, amenintati si se fereau sa nu fie apucati de haine. In acelasi timp, unii inventau si strigau lozinci jignitoare, insultatoare si amenintatoare: „Pitic, pitic, esti un om de nimic”; „Du-te, du-te-n Scornicesti ca-ti dam pula s-o belesti”; „Vinovat, vinovat, vinovat c-ai fost cacat”; „Aprobare, aprobare, ca nu ai scapare”; „Pacalici, pacalici, nu mai scapi de-aici”. Din multimea aflata in spatele celor din fata gheretei au fost aruncate doua masti de gaze catre Ceausescu dar au aterizat sub platforma pe care se afla. La acel moment, ofiterul imbracat in haine militare (acelasi care l-a ajutat pe Ceausescu sa nu cada la sosirea pe platforma unde ma aflam) s-a repezit si l-a tras pe Ceausescu langa zidul gheretei. Pentru a-l proteja de furia multimii, ofiterul s-a asezat in fata lui Ceausescu tinindu-si mainile sprijinite de zidul gheretei deasupra capului lui Ceausescu. Acelasi ofiter, si-

a intors capul catre mine si mi-a strigat amenintator: „Sa stii ca pe dumneata te tinem responsabil de tot ce se intampla aici!” I-am raspuns: „Nu eu sunt responsabil de agitatia creata”. Furios si gafaind, ofiterul mi-a replicat: „Asta numesti dumneata agitatie? Asta-i amenintare cu moartea! Asta-i instigare la linsaj, asa sa stii! Nu vezi cum se arunca si se loveste?”. Tragandu-si sufletul si parca usor calmat, a continuat: „Aici nu mai e vorba de ratiune. Aici e nebunie curata!” Raspunsul meu a fost: „Poate ca minerii au innebunit pentru ca nu ni se aproba ce am cerut”. Cand a auzit ce-am spus si probabil incurajat de indrazneala ofiterului de a ma infrunta, Ceausescu a iesit de sub mainile ce-i acopereau capul, m-a apucat usor cu doua degete de maneca stanga si mi-a zis: „Ppp…pai dududu…dumneata ai cece…celut ccc…ca iii…incepand ddd…de mmm…maine sss…sa se lll…lucleze sss…sase ole. Nnn…nu se ppp…poate ppp…pentlu ccc…ca aaa…aici eee…e vvv…volba ddd…de ooo…o nnn…noua ppp…planificale aaa…a iii…iconomii nnn…nationale”. Mi-am tras usor maneca din degetele lui Ceausescu, l-am apucat cu toate degetele de la mana stanga de mana lui dreapta, l-am fixat cu privirea si i-am spus: „Am cerut de maine sase ore pentru a ni se aproba cat mai repede posibil. Aprobati sase ore din data de 8 august si veti vedea reactia minerilor.” La concesia pe care am facut-o, reactia imediata a lui Ceausescu a fost tot negativa: „Nnn…nu tototo…toalase, nnn…nu se popo…poate”. Am incercat altfel: „Aduceti toti functionarii din ministerul planificarii in Valea Jiului. Cinci zile este suficient pentru a-si face treaba. Ce ziceti?” Vazandu-l ca ezita, am continuat: „Le spun sau nu le spun ca aprobati sase ore incepand cu data de 8 august si restul tot ce-am cerut?” Am fost si raman convins ca scena confruntarii directe dintre mine si Ceausescu a fost vazuta de o mare parte din minerii grevisti, pentru ca din vacarmul de nedescris se auzea destul de clar strigarea repetata: „Dobre, Dobre nu-l scapa, este, este-n mana ta!” Inainte ca Ceausescu sa-mi raspunda la intrebarea sus citata, s-a auzit un huruit infiorator care a acoperit total toate strigarile din multime. A fost ceva asemanator zgomotului produs de o mare explozie in serie. S-a creat o panica de nedescris. Din strigatele din multime se auzeau doua pareri diferite. Prima, ca a explodat depozitul de munitie artificiera din incinta minei Lupeni. A doua, mai panicarda, ca se trasese asupra noastra cu tunurile.

Activistii de pe terasa au perceput acel zgomot infricosator ca venind de deasupra capetelor lor, pentru ca toti si-au acoperit capetele cu mainile, iar Ceausescu se chircise pe vine cu spatele la zidul gheretei si era acoperit cu trupul ofiterului citat mai sus. La auzul acelui huruit asurzitor, am privit instinctiv catre multime si am vazut ca se prabusise gardul ce inconjura depozitul de lemne. Gardul se prabusise sub greutatea si agitatia minerilor cocotati pe el. Imediat m-am dus la microfoane si am incercat sa linistesc multimea speriata, spunandu-le ce se intamplase si chiar intreband pe cei care se prabusisera cu gardul daca erau raniti sau morti printre ei. Mi s-a raspuns din partea celor prabusiti ca nimeni nu patise nimic. Privind in spate, ofiterul, cu o mana il ajuta pe Ceausescu sa se ridice iar cu cealalta mana pipaia cozorocul de beton de deasupra, asigurandu-si seful ca nu era nici un pericol de prabusire a tavanului din beton. Intre timp, minerii grevisti au reluat scandarea numelui meu si a refrenului nu intram in mina. Am revenit langa Ceausescu si i-am repetat ultima intrebare pe care i-o adresasem. Ceausescu, livid, cu ochii holbati catre mine si tremurand vizibil mi-a raspuns: „Sss…sunt de aaa…acold tototo…toalase ddd…da nnn…nu vvv….vez ccc…ca nu vvv….vol sss…sa fff…faca lll…liniste. Zzz…zile cece…ceva sss…sa ttt…taca sss…si sa aaa…asculte. Iii…ia iii…iltia aaa…asta si zzz…zile ccc…ca sss…sunt de aaa…acold.” Atat am asteptat! Am luat lista cu revendicari din mana lui Ceausescu si m-am asezat in fata microfoanelor. Dupa ce am cerut de cateva ori sa se faca liniste, am zis: „Fratilor, ni se aproba toate revendicarile cerute de

noi.” Din toate piepturile se scanda numele meu. Am intors capul si i-am facut semn cu mana stanga lui Ceausescu sa vina langa mine. Impins de la spate de ofiterul imbracat in haine militare si incurajat din priviri de ceilalti politruci, Ceausescu s-a asezat la stanga mea, dar cu cativa centimetri mai in spate. Abia atunci am cerut din nou sa se faca liniste si am recitit lista cu revendicari. Dupa fiecare punct citit, intorceam capul catre Ceausescu sa

aprobe. Dupa citirea fiecarui punct revendicativ, Ceausescu se apleca catre microfoane, cu mana stanga ridicata sus si aproba numai prin doua expresii alternante: „Sss…se aaa…aploba; Dede…de aaa…acold.” Numai punctul 2 din lista de revendicari nu am citit-o asa cum a fost scris. Acel punct l-am pronuntat astfel: „Incepand cu data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi”. Dupa fiecare punct revendicativ, citit de mine si aprobat de

Ceausescu, se aplauda si se scanda numele meu, dar si al lui Ceausescu. Spre sfarsitul citirii revendicarilor si incurajat de strigarile minerilor grevisti, Ceausescu incepuse sa dea semne de revenire din socul umilintelor si injuraturilor suferite mai devreme. Dupa citirea revendicarilor aprobate de Ceausescu, i-am inapoiat acestuia lista cu revendicari si m-am retras un pas. Ceausescu a ramas in fata microfoanelor. Puternic atins la coarda-i sensibila cu strigari prelungite din multime cu expresia „Ceausescu si minerii”, acesta isi flutura mainile deasupra capului si uneori isi inclesta palmele vrand sa simbolizeze legatura stransa dintre el si mineri.