Tradarea

 

In timpul in care Ceausescu savura aplauzele minerilor pentru pretul platit de aprobare a revendicarilor, din spatele politrucilor a aparut un barbat tanar in fata microfoanelor si a zis rar si cu voce tare: „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului”, dupa care a inceput sa strige de 4 ori expresia „Ceausescu si minerii”. Incheindu-si misiunea, tradatorul a disparut repede in spatele acelorasi politruci. A fost randul meu sa raman socat si sa devin nervos. Socat pentru ca il cunosteam pe acel tradator. Nervos, pentru ca in timpul dezbaterilor de probleme revendicative nu aveam nici o cunostinta despre vreo discutie cu ceea ce propusese acel tradator. Mi-au trecut atunci prin minte tot soiul de ginduri despre cum as fi dorit sa-l pedepsesc pe acel tradator. Mai mult, ma

durea faptul ca in anii trecuti il simpatizasem pe acel tradator pentru felul lui glumet de a fi. Eu si minerii grevisti, ne-am simtit tradati, pentru ca propunerea a venit din partea unuia din mijlocul nostru. La acel moment cat si dupa greva, m-am chinuit si amarat mereu de faptul ca nu am stiut ca unul din cei care ni se alaturase chiar de la plecarea de la mina Paroseni catre mina Lupeni si care se aflase pana atunci in mijlocul nostru ar fi fost in stare de o

asemenea marsavie? Imediat dupa greva si pana la plecarea mea din Valea Jiului am trimis tradatorului multiple mesaje verbale pentru a-l intalni si a afla chiar din gura lui daca initiativa cu propunerea ii apartinuse sau a fost sfatuit de cineva(de catre cine? de ce? care-a fost pretul tradarii? Etc.). Toate eforturile mele de a-l contacta pe tradator au fost inutile. A fost de negasit. Parca intrase in pamant.

Tot ce am retinut si stiut atunci despre tradatorul minerilor grevisti din august 1977 sunt urmatoarele lucruri:

–         Numele: Nu l-am aflat niciodata;

–         Prenumele: VIRGIL;

–         Inaltime: 1,70 – 1,75 m;

–         Varsta: 20 – 25 ani;

–         Culoarea parului si a sprancenelor: Blond;

–         Culoarea ochilor: Verde (Nu sunt absolut sigur);

–         Forma fetei: Rotunda;

–         Expresia fetei: Totdeauna zambitoare;

–         Porecla: Zambaretul. Colegii i se adresau tot timpul cu

aceasta porecla;

    –   Alte caracteristici: Tot timpul glumea si starnea rasete;

–         Adresa: Orasul Vulcan(in gazda, la blocuri?);

–         Locul de munca: Exploatarea Miniera Paroseni;

–         Locul de nastere: Undeva in Moldova;

–         Dialect in vorbire: Puternic accent moldovenesc;

Alte date: Mi-a fost coleg la cursul de calificare de gradul I, in anul 1974-75, cu durata de 12 (douasprezece) luni, in meseria de AJUTOR MINIER. Cursul a fost organizat potrivit H.C.M. Nr. 2105/1969. Cursul s-a desfasurat in incinta Exploatarii Miniere Paroseni si fara scoatere de la locul de munca. Data eliberarii CERTIFICATELOR de absolvire a cursului de calificare in meseria de AJUTOR MINIER a fost: 10 NOIEMBRIE 1975.

Las pe mana investigatorilor si a istoricilor sa-l gaseasca pe acel tradator infam. Voi fi foarte curios sa aflu care-a fost evolutia profesionala, sociala si politica a acelui tradator. La plangerea si cererea lui (cel putin asa mi s-a spus si chiar aratat o declaratie scrisa), in octombrie 1977 am fost anchetat si batut salbatic de generalul Macri Emil personal, pentru a denunta: ”haidamacii pe care i-ai trimis sa-l omoare pe acel adevarat miner patriot si devotat cauzei partidului nostru”, dupa cum a precizat Macri. In declaratia scrisa de mana erau insiruite 11 nume de mineri printre care si cel a lui Maniliuc Gheorghe. Precizez ca n-am tradat pe nici unul aflati in acea declaratie scrisa. Desi am fost de multe ori anchetat si batut de securisti cu scopul de a afla cum si cu cine am organizat si condus greva din Valea Jiului, nu exista si nu va exista nici o dovada de tradare din partea mea. Refuz si voi refuza sa cred ca a existat sau ca va exista cineva care sa afirme ca a suferit dupa urma mea.

 

Sfarsitul Grevei Minerilor

 

Dupa ce a fost propus ca „miner de onoare al Vaii Jiului”, Ceausescu a ras vicleneste si cu zambetul mereu pe buze a continuat sa fluture cu mainile pe sus catre minerii grevisti. Numai cand era uns la corzile sensibile cu aplauze, linguseli si propus sa poarte titluri mai ceva decat orice alt meritos de rand, ca prin farmec, lui Ceausescu ii disparea balbaiala, intra in starea-i coclita de „fiu iubit”, impartea cu larghete sfaturi si indemnuri si chiar devenea mai omenos la capitolul generozitate. Iata cuvantarea finala a lui Ceausescu (tot la fel de incoerent si lipsit de logica, confuz, peltic si sablonat, dar fara prea multe balbaieli): „Acu ca m-at facut minel de onoale va lanzez chemalea sa lecupelat din ulma toate peldilili de calbune. Va asigul dlagi toalasi ca tot ce-at celut s-a dovedit pe dlept. Eu zic sa nu ne oplim aici cu 6 ole de munca. Niminea n-o sa mai lucleze sambitili si duminicili ca sa avet toati posibilitatili de coditii minunate pe cale le-a cleiat statu si paltidu nostu. Si sa mai stit toalasi ca niminea n-o sa patasca nimica ca mi-at adus in fata necazulili cale va flamanta. Toati necazulili cale va flamanta vol fi lezovate. Si ca sa ma esplim si alfel, las aici o comisie de paltid si de stat cale sa lezove si sa duca la indlepinili tot ce-at celut aici in fata mea. In inchiele, de la aceasta inalta tlibuna, va adlesez indemnu la munca pentu

cosluilea societatii noaste libela si idepedenta. La levedele si spoool la munca, dlagi toalasi.”  Cand l-am auzit pe Ceausescu ca ne-a oferit sa lucram 6 ore pe zi, exceptand sambetele si duminicile (deci 30 de ore de munca pe saptamana) am ramas ca la dentist. In urmatoarele zile, la Petrosani, in timpul confruntarilor dintre mine si comisia de partid si de stat, aveam sa ma distrez masiv despre comportamentul circar si vaicaresc ale lui Verdet si Pana

atunci cand le aminteam despre promisiunea si indemnul lui Ceausescu de a nu se lucra in mina mai mult de 30 de ore pe saptamana.

Dupa ce s-a saturat de-atatea aplauze la care raspundea cu mainile ba fluturate, ba inclestate, in sfarsit, Ceausescu s-a departat de microfoane si a dat sa coboare pe treptele scarii metalice. Deodata am observat ca lui Ceausescu au inceput sa-i

tremure picioarele si se legana precum omul beat. Imediat s-au repezit catre el mai multi civili aflati pe scara (faceau parte din garda lui? Nu stiu!), l-au ridicat pe brate si tot asa l-au purtat pana l-au introdus in masina care se afla in acelasi loc la momentul sosirii. Nu au fost incidente, numai culoarul deschis la plecare a fost destul de ingust.

O data cu plecarea lui Ceausescu a luat sfarsit greva minerilor de la Lupeni. In consemnarile mele sunt notate data si timpul sfarsitului grevei, si anume: 3 august 1977, orele 15:10 – 15:20.

 

Dupa sfarsitul imediat al grevei

 

Dupa plecarea lui Ceausescu si a celor care-l insotisera, au disparut ca prin minune toate steagurile propagandistice impreuna cu purtatorii lor. Cam dupa circa 10 minute de la plecarea lui Ceausescu, m-am pregatit si eu sa parasesc locul grevei. Pe tot traseul catre mina Paroseni am trait momente emotionante, de neuitat. Am fost inconjurat de cateva sute de mineri si purtat pe brate pana la mina Paroseni. Toti cei care m-au inconjurat si purtat pe brate mi-au scandat numele pana la ragusire. Au fost strigate sacadat si alte expresii precum „Copilu poporului!”; „Victorie, victorie…!”; „Dobre, Dobre nu uita, minerii iti apara viata ta!”; „Dobre, Dobre, tu si noi, i-am invins pe ciocoi!”; „Luptam, luptam, pe Dobre-l aparam!”; „Cine, cine, cin n-ar da, sa te aiba pe mata!”; „Valea Jiului nu uita, Dobre e mandria ta!”

Odata ajuns la mina Paroseni, am observat ca nu mai aveam nasturii de la camasa si haina de salopeta. Am predat lampa de miner la lamparie si am facut un dus fierbinte. Alaiul de mineri m-a asteptat in fata portii de la mina Paroseni si pe podul de peste Jiu pana cand am reaparut in mijocul lor. Vorbindu-le celor care m-au asteptat, am insistat ca atunci era timpul sa ne si odihnim, indemnandu-i pe mineri sa mearga la casele lor. Degeaba, toti

minerii strigau ca doreau sa ma conduca acasa si chiar sa formeze schimburi de paza, zi si noapte, in jurul blocului unde locuiam. Am fost de acord sa fiu condus acasa, cu conditia sa fiu lasat sa merg pe jos si nu purtat pe brate. La propunerea cu paza in jurul blocului unde locuiam, le-am multumit frumos pentru grija ce mi-o purtau, dar ca nu credeam ca va fi cazul. Am mers pe jos, in fruntea minerilor, pana am ajuns in blocul unde locuiam. Pe tot traseul parcurs in fruntea minerilor, locuitorii vulcaneni ieseau din locuinte, unii aplaudand iar altii uitandu-se la alaiul mineresc din curiozitate sau admiratie. O data ajuns in apartamentul unde locuiam, am fost nevoit sa ies de cateva ori la fereastra si sa salut multimea care continua sa-mi strige numele. Din motive de siguranta si liniste, am rugat pe sotia mea sa-l ia pe fiul nostru si impreuna sa mearga in casa mamei soacre aflata in cartierul vulcanean, ‚Colonia de jos’.

Din acel moment si pana la plecarea mea din Valea Jiului, apartamentul meu din Vulcan a devenit locul unde am continuat sa primesc informatii despre ce s-a intamplat in vale. Am primit si instructionat diversi mesageri de la diverse mine din Valea Jiului in functie de noile situatii create dupa greva. In seara zilei de 3 august 1977 nu m-am prezentat la servici. Eram teribil de obosit. In jurul orei 11:30 m-am pregatit de culcare, urmand ca a doua zi de dimineata sa ma prezint la mina Paroseni. Inainte de a ma aseza in pat, am aruncat o ultima privire afara. In jurul blocului, culcati pe iarba, se aflau circa 50 – 60 de mineri.

 

De vorba cu Maniliuc despre tradarile greviste

 

Iata ce mi-a povestit Maniliuc in locuinta mea din Vulcan, despre tarasenia cu propaganda comunista din timpul grevei, citez din nou din insemnarile mele: „Taie-ma, omoara-ma nea Dobre, ca tot nu stiu cum s-au imbirligat aia cu steagurile lor acolo. Trebe ca am fost tradati de catre unii de-ai nostri. Zic asta cu sufletu greu si pacatos, pentru ca n-a fost chip sa mai gasesc pe cei care eu i-am

pus sa aibe grija sa nu apara aia cu steagurile lor. Daca eu voi prinde macar unul dintre ei, il voi aduce in fata lu mata pentru o judecata sfanta si dreapta. Asa sa stii nea Dobre!…. Aoleo, ca era sa uit! Da ce zici nea Dobre despre ala, mezaii mami lui, care s-a furisat in fata lu mata si a strigat la microfon, a…a…a…a, cum mezaii mami lui a zis, a…a, cum ca Ceausescu ar fi de vreo onoare cu noi. De ce razi nea Dobre, ia zi mata cum a zis, ha…ha…ha, mezaii mami lui, zii mata cum a zis ca stii mai bine.” Iata ce i-am raspuns colegului meu devotat si credincios – „Ala a zis asa: „Tovarasi, dati-mi voie sa-l propun pe tovarasul Nicolae Ceausescu ca miner de onoare al Vaii Jiului”, dupa care a inceput sa strige la microfon ca apucatu „Ceausescu si minerii”. Norocul nostru, daca se poate numi noroc, a fost ca ala a facut propunerea la sfarsitul grevei. Daca facea propunerea inainte de sfarsitul grevei cred ca s-ar fi ajuns la spargerea grevei cu consecinte teribile de o parte si de alta. Asta da tradator, Gheorghe. Cu asta as dori sa stau de vorba, macar si pentru faptul de a afla cine l-a sfatuit si impins sa faca propunerea aia. Ala ne-a facut pe toti de ras, asa sa stii. Tot ce stiu despre el este ca se numeste Virgil, este blond, lucreaza la mina Paroseni si este din Moldova.” La auzul cuvantului Moldova, Maniliuc (era si el moldovean) s-a enervat, incruntat profund si a inceput sa gesticuleze si sa injure de mama focului: „Este moldovean? Este moldovean? Esti sigur mata ca este moldovean?” Dupa ce am confirmat ca eram sigur ca Virgil era moldovean, Maniliuc a continuat cu o adevarata tirada de injurii si amenintari: „Mezaii si nascatoarea mamii lui de tradator! Uite-asa ii rup gatu, ca la un cacat de gaina! Il gasesc eu si-n chizda ma-sii, mezaii mami lui. Cacatu aista trebe omorat pe loc, fara judecata! Noi moldovenii, nu tradam! Inainte sa-l omor cu mana mea, il voi chinui sa spuna ce a primit de la oamenii lui Ceausescu. Trebe sa fi primit ceva ca sa ne tradeze, mezaii mamii lui. Numai cand ma gandesc ca este moldovean, ma apuca toti dracii. Il gasesc eu si-n chizda ma-sii si il omor cu mana mea, asa sa stii nea Dobre!” Dupa ce l-am linistit pe Maniliuc si am constientizat ca tradatorul s-ar fi putut afla sub protectia atenta a Militiei sau Securitatii, l-am rugat doar sa transmita tradatorului mesaje verbale din partea mea, ca doream sa vorbesc cu el intre patru ochi acasa la mine. Am adaugat ca mesajele din partea mea sa fie insotite de asigurari ferme ca tradatorul nu va pati nimic. I-am cerut lui Maniliuc sa-mi

promita ca sub nici un motiv sa nu se atinga de tradator. La insistenta lui, l-am asigurat pe Maniliuc ca ii voi da voie sa asiste la eventuala discutie cu acel individ  perfid. Am continuat sa ma confesez lui Maniliuc despre modul cum voi proceda, in cazul in care va avea loc intalnirea cu Virgil. Mai intai trebuia sa aflam cine s-a aflat in spatele tradarii, adica cine l-a sfatuit si impins sa faca acea propunere. Abia dupa aceea urma sa-l fortam pe tradator sa

dea o declaratie amanuntita, semnata si datata. In sfarsit, am adaugat: „Am nevoie de declaratia scrisa a tradatorului ca o polita de asigurare, pentru a arata la nevoie ca acea propunere infama nu are nimic comun cu suportul si vointa grevistilor. Intelegi, Gheorghe, cam ce politica vreau eu sa aplicam in cazul acestui tradator?” Iata raspunsul lui Maniliuc, la argumentele mele sus citate: „Io, nea Dobre, invartesc politica cum invarteste

porcu dovleacu. Aici trebe sa fie vorba de multa minte la doxa! Zau ca mata stii mai bine ce trebe facut in cazu asta. Io promit sa nu ies din cuvantu lu mata.” Asa cum am mentionat in alt paragraf, Virgil-tradatorul n-a raspuns in nici un fel la mesajele mele de a ne intalni.