Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenței omenești, lipsind-o de mlădioșie și dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreț, precum colinele undoiate și munții cu dumbrăvi a țărilor apusene sunt acolo înlocuite prin șesuri fără de capăt. În tendențele de cucerire, în așa-numitele misiuni istorice care-și caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generații dedate la lucru.
Căci stă oare destoinicia unei nații în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea-l ocupă?
Mica Veneție era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocrației ei. Dar toate aceste condiții de mărire erau câștigate prin muncă îndelungată, deprinderea și priceperea se moștenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii venețieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor decum au mulți profesori de estetică.
Un rol analog l-a avut Olanda în istorie, și astăzi încă sunt state mici care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai ușor decât mica Belgie.
De aceea ni se pare că din nefericire rușii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l împlea prin muncă și cultură, îl sumuță contra Europei, pe care o numesc îmbătrânită și enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominație rusească.
Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanțul la aparițiunea unui neam asemenea mongolic, a turcilor.
În locul civilizației grece înflorit-au în Bizanț o cultură turcească? Deloc. Tocmai așa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse rușilor, pentru că lipsește rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland și în cele trei provinții baltice, în mâinile și capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populațiile străvechi a acelor provinții, leții, livii, crevinii și cum îi mai cheamă, nu se vor fi aflând cu mult mai sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anul 1200.
Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-și are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac și mănuși, a unui deșert care, de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple.
Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.
Pot să treacă și Dunărea și Carpații și Adrianopol, să ia Roma veche, precum amenință pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenușă și cadavre, nu se va naște din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Bethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înțelepciune și de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc care-și caută compensație în glorii sângeroase și în cuceriri. ” (Timpul, 7 aprilie 1878)
Eminescu si Codreanu… ctitori ai nationalismului românesc ai românismului, sunt convins ca zilnic exista romanii care se roaga pentru ei si in acelasi timp lor !
Interesant cum poetul, el insusi de sorginte quasirusa, pe numele lui adevarat de Eminovici, inainte de a fi fost botezat literar de Maiorescu, este atat de vehement impotriva rusilor si amical cu Olanda, o tara dominata de jidovii pe care el se parea cu nu prea ii admira.
De altfel si Creanga era un infocat rusofob, caci presa vremii avea grija inca de prin anii 1830 sa se alinieze, ca si acum, cu propaganda iudeo-europeana.
Draga Codrin, Eminescu n-a avut nici o origine quasirusa. Bunicul sau patern provenea din Banat unde se practica bibecunoscuta politica de sarbizare a numelor rom^nesti, asa cum in Bucovina se practica politica de rutenizare a lor iar in Transilvania,de maghiarizare. Numele sau se compune din radicalul EMIN ( ” administrator”, „functionar” pe turceste) si sufixul sarbesc – ovici. Nu Maiorescu l-a „botezat literar”, ci Iosif Vulcan, cu ocazia debutului junelui Mihai Eminovici in 1866 in revista infiintata de acesta la Budapesta_ „Familia” , cu poezia „De-as avea”.Atitudinea sa anti-rusa este pefect justificabila din toate punctele de vedere. Mirarea dvs. este dovada unei cunoasteri superficiale , atat a istoriei rom^nilor, cat si a operei jurnalistice a celui despre care Lucian Boia zicea ca a fost abuziv numit de catre urmasi_ „Rom^nul Absolut”. Asa ca , puneti mana pe carte si cititi-i opera, precum si istoria noastra moderna, ca sa nu mai aveti ocazia unor noi mirari atunci cand va veti mai intalni si cu alte texte „rusofobe” semnate de cel care , prin cultura pe care o poseda, v-ar putea determina , in situatia in care ati deveni constient , prin comparatie , de lacunele celei pe care va bazati in acest moment, sa exclamati , precum altadata Eminescu la debutul sau literar: „De-as avea”-o! Lectura placuta!
E un paradox, totusi. Rusia a avut o coloana culturala fenomenala in unele domenii, precum literatura sau muzica (cu unele nume mari a fost si Eminescu contemporan). Totusi, acele minti luminate n-au reusit sa influenteze semnificativ si sa cizeleze cat de cat acel popor. Pacat.
In fine, care ar fi nota redactiei la articolul lui Eminescu?