Fw: Emigrăm
Mesaje primite

Mihail Miron
06:21 (acum 7 ore)
către Mircea, milena, florica, doga, eu, adinamazilu@yahoo.co.uk, emil, bajdechi, Cosmin

MM

–– Message transféré ––

–––- Forwarded message –––

Emigraţi cu toți de zor, spre un falnic viitor …

https://www.libertatea.ro/opinii/praznicul-exilului-in-10-ani-am-pierdut-definitiv-populatia-unui-judet-de-ce-se-pleaca-masiv-tocmai-intr-o-perioada-in-care-teoretic-ar-merita-din-plin-sa-traiesti-aici-4608804

Românii emigrează masiv, unii vorbesc de 500.000, alții, de 1 milion de migranți… Există în lume nații cu vocație migratoare: evreii, armenii, italienii; și altele care nu se înghesuie să plece lesne de acasă. Chiar lîngă noi, ungurii sau bulgarii nu par dispuși să se mute la mai bine, așa, ca românii. Inseamnă că motivele sînt mai adînci, nu doar conjuncturale: sărăcie, mizerie economică, nedreptate socială, corupție, nepotism și cîte altele, care se regăsesc peste tot, in proporții variabile. Românii sînt mai mobili, mai oportuniști, adică mai deștepți (zic ei): dacă se ivește ocazia, de ce să n-o apucăm ? Asta e bine sau e rău, depinde din ce parte privești situația. Vorbim despre patriotism și iubire de țară, dar fugim repede într-o altă țară, mai atractivă. Popoarele care au o asemenea vocație nu vor înceta să plece afară, indiferent cît de bine le va fi acasă, cît de sus va fi PIB-ul, sau gradul libertății de exprimare. Românii n-au putut fi mai mișcăcioși în trecut, din cauza condițiilor vitrege ale istoriei. Bejenia (țăranilor asupriți, către moșia vecină) era o formă tristă de emigrare, în condiții de restriște, și pe spații reduse.

Adevărata migrație a apărut odată cu ivirea spațiilor largi, oferite de Lumea Nouă, adică de țări ca America, Australia, Canada, care au atras milioane de oameni dornici să-și schimbe definitiv viața. Conștiința națională românească s-a copt mai încet decît a altor nații. Abia în secolul 19 putem vorbi despre o lărgire a perspectivei către lume a românilor, și atunci au apărut și primele migrări spre America. Au urmat războaiele, care i-au oprit acasă pe români; iar ultimul episod, comunismul, a închis țara într-o cușcă din care nu ieșea nimeni. Acum sîntem liberi, ceva mai înstăriți, cu vederi mai largi, cu ambiții mai mari, cu tineri care nu mai sînt dispuși să aștepte viitoarele victorii ale patriei, promise de fiecare partid ajuns la putere, așa că pleacă grăbiți să-și trăiască viața. Așa întreba și poetul: ”N-ar fi păcat / Ca să se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat ?” …

Observați mecanismul, care se repetă cu succes în ultimii ani: tinerii pleacă (sînt trimiși de familii), la terminarea liceului (sau a facultății, pentru specializare), într-o țară cu universități mai înalte. Acolo ei se descurcă foarte bine (căci românii sînt isteți…), învață repede limba locală, obțin diplome și doctorate, iar apoi, în chip logic, prelungesc o vreme această nouă stare, trăgînd un avantaj din noua lor situație. Dar, zice proverbul francez, ”c’est toujours le provisoire qui dure” … Și anii trec, noul loc se bătătorește, vine și o familie, iar copiii îi leagă cel mai tare pe părinți de noul loc, în care copiii se simt ca acasă… La ce să te mai întorci în patrie, cînd noul loc e bun, iar acasă nu va ajunge niciodată la același nivel cu cel al calității vieții de dincolo ?

Acest mecanism, care e în primul rînd psihologic, și abia apoi material, nu are șanse să fie întrerupt de vreo evoluție locală, fie ea și favorabilă, dacă oamenii au deprins deja gustul plecării și al rostuirii aiurea, chemîndu-se eventual unii pe alții, rude și prieteni… Ne pricepem să emigrăm, ne adaptăm rapid, ne rostuim bine; iar cine eșuează în această încercare, poate oricînd să se întoarcă acasă, dînd vina (pentru el, și pentru cei care îl judecă) pe neagra străinătate, care nu se poartă bine cu străinii …

Citiți și comentariile, care sînt amestecate. In general, oamenii plîng pe umărul situației politice locale, înjură guvernanții, și căinează trista soartă a românilor care se exilează. Vom trăi probabil mai bine in viitor, dar nu vom înceta să plecăm, dacă ocazia se ivește …
E un vals italian frumos, cîntat de Tozzi și Raf, despre oamenii marii (Gente di mare), pe care îi mînă fără încetare dorul de ducă. Opoziția din cîntec e romantică (așa cum se cuvine în poezie), între noi, prizonierii acestor orașe închise, și oamenii liberi ai mării. Lărgind perspectiva, i-am putea poate număra pe români printre acești oameni liberi: isteți, oportuniști (pînă la fraudă…), descurcăreți, dispuși să încerce și să riște … Nu vă place această explicație mai idealistă a poftei migratoare a românilor ? Ar da mai bine în ochii lumii largi, decît cea vulgar-materialistă, motivată doar de lăcomie și de disperare economică …

.

NR – Migrația românilor este un fenomen complex, care are mai multe cauze. Ca naționalist, mă întreb dacă acest fenomen poate avea și consecințe favorabile pentru prosperitatea românească! Cred că trebuie făcut un efort comun, al autorităților și al societății civile, pentru a-i determina pe românii migranți să ducă o viață românească în exil, să-și păstreze conștiința românească, a descendenților în primul rând. Voi reveni asupra subiectului.