Elogiul trădării

A Trada=Tradare

trăda verb grupa I conjugarea a II-a.
Are trecut, prezent si viitor in Romania din punct de vedere istoric, juridic, socio-profesional, economic si actional!

Din categoria „îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători“
„Fraza îi aparţine unui scriitor grec care a trăit acum mai bine de 2.000 de ani şi a fost folosită în relatarea unei trădări celebre. Marele scriitor român Ion Luca Caragiale ne oferă în lucrarea „O scrisoare pierdută” o replică savuroasă, cu nuanţă ironică, rostită de personajul Farfuridi. Replica spune aşa: „Ne ducem, dar gândeşte-te, stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători. Salutare, salutare, stimabile!…”. Această expresie, „Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători”, a fost folosită entru prima dată de scriitorul şi moralistul grec Plutarh, care a trăit acum aproape 2.000 de ani şi a fost contemporan cu Decebal. În cartea sa „Vieţi paralele”, care se referă la conducătorii iluştri din Grecia şi Roma, Plutarh explică această frază în care protagonistă este Tarpeia, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl numise guvernator al Capitoliului şi îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii. Ascunsă sub una din coloanele Capitoliului, Tarpeia l-a surprins într-o după-amiază pe frumosul rege sabin Tatius, spălându-se la bustul gol şi s-a îndrăgostit pe loc de el. Regele îi făgăduise pe lângă altele că o va îngropa în brăţări de aur.

„Sub mantia nopţii, în timp ce îşi învelea trupul fierbinte încă de dragoste, Tarpeia îi promite lui Tatius trădarea Romei, cerându-i în schimb căsătoria. Astfel pătrunde Tatius în capitoliul roman şi primul gest de recunoştinţă pe care îl aduce zeilor este este să o ucidă pe Tarpeia şi să o expună scuturilor soldaţior”, scrie Claudiu Soare, în lucrarea „Extaz. Jurnal ingrat”. Scriitorul Plutarh consemnează în cartea sa că atunci când sabinii au cucerit cetatea Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brăţările promise. El cel dintâi şi-a scos brăţara de pe mână, dar şi scutul, aruncându-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toţi sabinii, încât Tarpeia a murit îngropată sub scuturi. Morala este că lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a dispreţuit-o pe trădătoare. În acelaşi context, Plutarh mai aminteşte de Iuliu Cezar, care i-a spus regelui trac Rhoemethalkes că “îi era plăcută trădarea, dar urâcios trădătorul”.

De asemenea, Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoştea că iubeşte trădarea, dar urăşte pe trădător. “Acest sentiment faţă de trădători îl au toţi ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul şi fierea unor animale sălbatice, căci le sunt simpatice când le oferă folosul, iar după ce l-au obţinut urăsc răutatea din ele”, explică Plutarh expresia rămasă celebră.”

trăda [At: SĂULESCU, HR. I, 202/1 / Pzi: ~dez, 3 (înv) tradă / E: lat tradere după da cf it tradire, fr trahir] 1-2 vtr (Înv) A (se) da în stăpânirea cuiva Si: a (se) preda. 3 vt A înșela în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul Si: a vinde. 4 vt A fi neloial față de cineva sau de ceva. 5 vt A divulga un secret, un plan etc. Si: a vinde. 6 vt A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: a înșela. 7 vt A se abate de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee. 8 vt (Subiectul este o facultate fizică sau psihică) A nu mai funcționa (bine). 9-10 vtr (Fig) A (se) arăta în adevărata lumină, lăsând să se observe gândurile, intențiile ascunse Si: a (se) da de gol, a (se) da pe față. 11 vt (Fig) A vădi.

Dennis Deletant:
„– Acțiunile SOE n-au avut o finalitate prea… pozitivă. Succesul lor a fost limitat. Agenții grupului Maniu au fost prinși încă din august 1941, pentru că deja transmiteau informații.
Au fost duși la Malmaison și au stat în condiții foarte prielnice. Chiar Rică Georgescu, pe care l-am cunoscut, mi-a spus că la Malmaison li se aducea mâncare de la o cantină de vis-à-vis de închisoare, iar comandatul le dădea voie să citească ziarele. Avea chiar un radio în celulă.
Deci, condițiile au fost foarte deosebite față de săracii care au fost întemnițați mai târziu, sub comunism în același loc.

– V-ați întrebat de ce a existat la noi o mișcare de partizani după 1945, anti-comunistă, o mișcare de dreapta, nu de stânga, cum a fost în majoritatea cazurilor în țările ocupate, iar împotriva nemților nu s-au organizat românii în niciun fel?

– Este legat, cred, de dorința de a păstra sau de recâștiga o independență politică pentru România. În aceste „bande” – cum erau numite – de rezistență armată, se găseau oameni care aveau diverse opțiuni politice. Depinde de banda respectivă și de zona în care era activă, dar găseai în ele și legionari și țărăniști și monarhiști, un amestec întreg.
Atunci când am studiat istoria Securității comuniste și am avut acces la niște rapoarte din anul 1950, an ales aleatoriu de mine, în care scrie că la Constanța au fost arestați vreo 700 de anticomuniști. Securitatea raportează că jumătate din aceștia erau, de fapt, membri ai Partidului Comunist român deziluzionați.
Restul erau un amestec de țărăniști, liberali și legionari. Bine, nu poți să crezi 100% ce scrie Securitatea, dar totuși există motive să credem că erau destul de fideli în raportarea faptelor pe care le culegeau și pe care le-au descris.

Comunismul nu a prins așa de ușor la populația românească, numai după represalii și după campania de represiune care a fost introdusă după 1946.
Inițial a fost o mișcare de rezistență destul de mare, destul de puternică.
…………………………………………………….
….. profesorii americani de elită după al doilea Război Mondial, de la Harvard, Yale, California, Berkeley, toți au lucrat pentru serviciile de spionaj americane și au adus contribuții foarte importante.

Dennis Deletant s-a născut în 1946 și este istoric.
În prezent, este profesor invitat al Catedrei de Studii Românești „Ion Raţiu” de la Georgetown University, Washington, DC, și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, London.
A venit prima oară în România în 1965, s-a căsătorit cu o româncă și de atunci se întoarce anual, ca să-și viziteze prietenii și rudele.
Este autorul mai multor cărți de istorie recentă care vizează România și Europa de Est.”

https://pressone.ro/dennis-deletant-iuliu-maniu-a-fost-un-agent-al-britanicilor-dar-a-fost-un-agent-patriotic-pentru-romania

*

Nota redacției – Se pare că aceeașima fost și reacția lui Stalin față de cei care l-au trădat pe mareșalul Ion Antonescu: disprețul.