Efectul invers

Eu nu am inteles ceva: care sunt ”atacurile teroriste de la Kiev împotriva patriotilor ruși” pe timp de razboi?
Ca sa fac lunmina-n grota! O operatie, fie ea si speciala, este o parte, o secventa, dintr-un razboi!
Ex.: poti declansa un veritabil razboi (kiar si armat) impotriva cartelurilor de droguri, iar operatia stoparii slalarii banilor sa reprezinte doar o etapa, o secventa!
Ca sa nu incurcam lucrurile trebuie sa plecam de la conceptul de razboi definit ca utima solutie politica, manifestata violent prin puteri armate!
Atunci despre ce vorbim? Ca o armata vrea sa likideze pe ”Marele Jurnalist”? Parol?
Dar raketele lansate in adancimea teritoriului ce vor? Sa salveze oameni? Sunt concentrari de forte in centrul Kievului?

https://www.defenseromania.ro/de-ce-in-ciuda-superioritatii-evidente-aviatia-rusa-a-paralizat-ucraina-doar-7-zile_622500.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/incident-grav-langa-romania-un-avion-polonez-a-fost-interceptat-de-un-suhoi-rusesc-si-a-fost-aproape-de-prabusire-2338999

^Dar de amenintarile si solicitarile de lovituri N, ekivalent 20 Kt (gen Hirosima) lansate de jurnalistii obedienti Kremlinului de la televiziunea de stat, ai auzit?
*Cel mai abject terorism este cel N!!!
**Cei mai primitivi oameni fura sute de copii si-i tin captivi! Oamenilor, suntem in mileniul III!!!!

*^Ma repet!
De prosti ce sunt conducerea Kremlinului a ales calea razboiului, care-i va duce cu 100 de ani inapoi!!!

Regimul sovietic de ocupatie din Romania sau ce va asteapta.

O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani
Postat de V. B. -18/04/2022
„Dominaţia sovietică este o nenorocire nu numai politică, ci şi socială şi trebuie luptat împotriva acestei dominaţii, pentru ca lumea să facă şi să se conducă după cum gândeşte.” (I. Gh. Maurer, om politic comunist)

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu
17 septembrie 1939. Armata Roşie a lui Stalin pătrundea în Polonia, sub pretextul că „vine în ajutorul fraţilor de sânge ucraineni şi bieloruşi”, încorporând un teritoriu de 200.000 km². Era doar începutul perioadei de „recuperare” a unor „teritorii pierdute”, o repetiţie a marilor operaţiuni expansioniste ale ruşilor din perioada 1945-1949 în Europa şi Asia. Cuceriri teritoriale a căror recunoaştere a fost impusă de Stalin preşedintelui american Th. Roosevelt şi prim-ministrului englez W. Churchill.

Occidentalii nu s-au opus cu adevărat nici în 1940 când Stalin încorpora URSS-ului ţările baltice, Estul Poloniei, Basarabia şi nici mai târziu, când a înaintat spre Vest. Ceea ce i-a permis liderului de la Kremlin să spună cu cinism: „Cine ocupă un teritoriu îşi impune propriul sistem social atât de departe cât poate avansa cu armata sa”. Şi, începând cu 1944, Armata Roşie a tot avansat spre Balcani şi Europa Centrală sub pretextul luptei antihitleriste, instalând „fronturi” şi „guverne de uniune” care permiteau comuniştilor controlul sectoarelor-cheie, eliminând şi intimidând elitele locale prin arestări, ucideri, deportări. Metodele folosite atunci de sovietici sunt şi astăzi arhicunoscute: forţă, viclenie, demagogie, înscenări pentru ochii opiniei publice, propagandă deşănţată, spionaj, infiltrarea acoliţilor. Cât despre comportamentul armatei de ocupaţie, acesta a fost brutal, după modelul comandantului suprem. Soldaţii au făcut abuzuri, jafuri şi violenţe extreme asupra populaţiei civile. „Erau ca nişte sălbatici, nu pot să vă redau ce înfiorător se purtau ei, exact ca nişte sălbatici!”, „Aceşti oameni nu aveau niciun dumnezeu, niciun pic de milă umană, fuseseră transformaţi de regimul comunist în nişte bestii. Totul pare incredibil!..”, spun unele dintre mărturiile vremii.

„Fototeca online a comunismului românesc”, 30 august, 72/1944
Dar cine ar mai fi crezut că în secolul al XXI-lea mai putem vedea toate aceste lucruri desfăşurându-se chiar în faţa ochilor noştri? Cine şi-ar mai fi putut închipui că aceleaşi metode de acum 80 de ani se mai pot folosi şi astăzi? Sau că Rusia poate avea din nou un tiran la fel de crunt ca Stalin, într-un timp atât de scurt la scara istoriei?

În zilele noastre, invadând Ucraina, Federaţia Rusă a venit în faţa lumii cu aceeaşi temă a „armatei eliberatoare” care „salvează popoarele de nazism/neonazism”, asemeni Rusiei Sovietice în secolul precedent. Este o întoarcere la vechea critică de acum un veac – pusă pe tapet de lingvistul Nikolai Trubeţkoi în cartea sa Europa şi umanitatea (1920) -, anume critica „europenizării” văzută ca un rău contra căruia „se poate şi este chiar necesar să se lupte din toate puterile”, „este nevoie de eliberarea popoarelor lumii din hipnoza ”. Şi tot Trubeţkoi îndemna intelectualitatea rusă să creeze un măreţ stat eurasiatic. La aceste teorii se raportează şi acum Federaţia Rusă, folosind aceleaşi şi aceleaşi mijloace: cuceriri şi stăpâniri sângeroase. „Scopul este pacea pentru generațiile viitoare de ucraineni și oportunitatea de a construi o Eurasie deschisă, de la Lisabona până la Vladivostok”, scrie în 7 aprilie 2022 Dmitri Medvedev, vicepreședinte în Consiliul de Securitate al Rusiei, referindu-se la invadarea Ucrainei.

*

Printre înregistrările de valoare pe care le păstrează Arhiva noastră de istorie orală, se află zeci de mărturii ale bunicilor şi părinţilor noştri, adunate din toată ţara, despre armata şi ocupaţia sovietică din România anilor 1944-1958. Similitudinea povestirilor lor cu ceea ce aflăm astăzi, la ştiri, despre comportamentul ruşilor invadatori în Ucraina, merge până la detaliu…

Atacuri deşănţate

„Au venit vreo trei avioane ruseşti acolo şi au început să ne bată, dar ne băteau şi luau [la ţintă] şanţurile. Eu am fugit, am sărit, n-am mai stat pe şanţurile alea. Am mai luat noi din oameni, din cai, din ce-a [mai fost]… le-au făcut varză acolo!” (Dumitru Turtoi, ţăran, 1944)

„Trupele ruse ne distrug orașele. Ucid civili fără discriminare. Violează femei. Răpesc copii. Trag în refugiați. Capturează convoaie umanitare. Jefuiesc. Ard muzee, aruncă școli și spitale în aer. Ținta pentru ei sunt universitățile, cartierele rezidențiale… Orice! Trupele ruse nu cunosc limitele răului. […] Rusia încearcă să înfrângă libertatea tuturor oamenilor din Europa. Tuturor oamenilor din lume. Încearcă să arate că doar forța brută și crudă contează. Acesta este motivul pentru care cu toții trebuie să oprim Rusia.” (Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, 2022)

Violuri, agresivitate extremă

„Nelegiuirile pe care le-au comis ostaşii sovietici la intrarea lor pe teritoriul ţării noastre au fost extraordinar de multe! […] Ei, când au intrat în ţara noastră prin Munţii Vrancei, Munţii Buzăului, pe-acolo, de pe unde sunt eu, mi-a povestit o rudă a mea foarte apropiată, o mătuşă de-a mea [despre o femeie] care avea patru copii minori… Au luat-o ruşii, când au văzut-o femeie – că umblau ca sălbaticii după femei! – au luat-o şi au alergat-o pe toate coastele alea, până când au prins-o şi au batjocorit-o şase ruşi la rând! Şi ea a decedat pe loc. Copiii ei au rămas orfani… Ei erau ca nişte sălbatici, nu pot să vă redau ce înfiorător se purtau ei, exact ca nişte sălbatici.” (Ion Banu, colonel, 1944)

„Bărbații au fost uciși, femeile au fost violate și mai mult de 50 de copii din aceste zone au murit…” (Olga Stefanișina, vicepremierul Ucrainei, martie 2022)

„Când bombele cad asupra oraşelor noastre, când soldaţii violează femei în oraşele ocupate – şi avem, din păcate, numeroase cazuri în care soldaţi ruşi au violat femei în oraşe ucrainene -, este dificil, bineînţeles, să vorbim despre eficienţa dreptului internaţional”. (Dmitri Kuleba, ministru de externe ucrainean, aprilie 2022)

Jalnice lipsuri ale armatei

„Când s-au întors din Germania erau , numai că tot jegoşi erau. Aveau haine noi, dar tot nespălaţi erau, cu excepţia ofiţerilor, pe care i-am văzut mai curăţei. Nu vă mai spun, când s-au întors din Germania – era atât de ridicol! – toţi aveau câte două-trei ceasuri la mână. Ba, am văzut – fără să exagerez vă spun asta – am văzut un rus cu un ceas de masă atârnat de gât!” (Ion Banu, colonel, 1944)

„Un locotenent-colonel rus a fost luat prizonier: purta chiloţi şi şosete ale Forţelor Armate ale Ucrainei. (cf. Armed Forces Ukr) Informaţia vine în condiţiile în care, în Rusia, maşina de propagandă susţine că soldaţilor de pe front le merge foarte bine şi că au de toate.” (2022, epochtimes-romania.com)

Obsesia ceasurilor

„Ne-au buzunărit pur şi simplu, mie mi-au luat un ceas pe care îl aveam, mă rog, în serviciu, la Calea Ferată…” (Victor Răducan, 1944)

„Autoritățile ruse au confiscat ceasuri de lux Audemars Piguet în valoare de milioane de dolari. Ceasurile elvețiene au fost ridicate de agenții FSB dintr-un magazin, săptămâna trecută, pentru că ar fi încălcat regulile vamale”, relatează presa elvețiană, citată de BBC (28 martie 2022).

Jafuri, furturi, confiscări

„Foarte curând după aceea au început furturile, confiscările, în special ale maşinilor. Maşina mea mi-a fost confiscată de un grup de ruşi, cu un maior de aviaţie care, atuncea când eu am încercat să mă opun şi am spus: , maiorul respectiv a pus tunul pe mine şi, natural, a trebuit să ies din maşină şi să o dau. După aceea, într-o bună zi, când mă întorceam acasă, din nou în uniformă, cu o manta de piele, m-am trezit cu trei ruşi care au sărit la mine şi unul a început să mă împungă în coaste cu pistolul, cu revolverul. Chestia era că trebuia să le dau pe de o parte ceasul, iar pe de altă parte mantaua de piele. Şi le-am dat-o.” (George Emil Palade, om de ştiinţă, 1944)

„Mai mulţi militari ruşi au fost filmaţi în timp ce fură dintr-un magazin din Ucraina. Imaginile au fost făcut publice pe Twitter. , spun autorităţile din Ucraina, menţionând că au fost mai multe jafuri în magazinele locale.” (agenţia Reuters, 2022)

„Ruşii n-au venit pe drumurile principale, pe unde era, mă rog, [riscul să] fie minate. Ei veneau peste câmp, aşa, peste pădure, peste munţi, peste vârfuri, aşa au venit. Au venit mai sărăcăcioşi, mai slab îmbrăcaţi, mai flămânzi… Eram cu oile şi mi-au cerut să dau o oaie sau două. Eu am zis că nu dau, că mi-erau dragi oile, şi au zis că dacă nu le dau mă-mpuşcă.” (Augustin Partenie, preot, 1944)

„Au de toate soldaţii ruşi? Ei bine, dovezile indică faptul că nu. Imagini video care circulă pe reţelele sociale arată cum soldaţi ruşi găini în curţile ucrainenilor sau fură hrană din magazine.” (epochtimes-romania.com, 2022)

Acestea sunt doar câteva fragmente din numeroasele povestiri pe care le avem despre pătimirile românilor, militari şi civili, cu armata rusă „eliberatoare”, la mijlocul secolului trecut. Puteţi afla aceste mărturii şi le puteţi compara cu cele de acum, din Ucraina, citind serialul nostru din săptămânile următoare.

Pe http://www.rador.ro, la rubrica Istorie orală, O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani.
Ocupaţia sovietică de 14 ani în România. Lanţul de crime şi jafuri odioase s-a sfârşit abia în 1958
Iulian Bunilă
Publicat:
03.03.2016 06:08
Ultima actualizare:
06.08.2022 10:33
Sovieticii au jefuit şi omorât, pe timpul invaziei Sursa foto: kemma-auf-wudigess.de
Sovieticii au jefuit şi omorât, pe timpul invaziei Sursa foto: kemma-auf-wudigess.de

Locuitorii Buzăului au fost nevoiţi să convieţuiască, după 1944, timp de 14 ani, cu câteva sute de militari sovietici cantonaţi în unităţile militare din judeţ, dar şi în case închiriate în oraş. Dacă la sosirea în judeţ bolşevicii au jefuit şi omorât în stânga şi-n dreapta, pe parcurs au ajuns să lucreze cot la cot cu localnicii.

În ciuda faptului că la 23 august România a întors armele împotriva fasciştilor şi devenise aliat al URSS, armata roşie nu a uitat anii de război pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Astfel, ofensiva către Bucureşti s-a transformat într-un interminabil şir de abuzuri, unele în forma lor cea mai gravă, precum jafuri, crime şi violuri. Cei care s-au lovit direct de agresivitatea ruşilor au fost jandarmii care, din posturile lor, încercau se menţină ordinea şi să-i apere pe locuitori.

„La data de 26 august 1944, când trupele sovietice se apropiau de liziera oraşului Râmnicu Sărat, în timp ce trupele germane erau în retragere, Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat a primit ordin telefonic, direct de la Inspectoratul General al Jandarmeriei, prin care se ordona ca toate formaţiunile de jandarmi să se găsească la datorie şi prezenţi la reşedinţă în aşteptarea trupelor sovietice aliate, spre a colabora şi a sta la dispoziţia lor pentru menţinerea ordinei”, se arată într-un proces vebal al Legiunii de Jandarmi Râmnicu Sărat, încheiat în luna septembrie 1944, odată cu intrarea trupelor sovietice în oraş. (Arhivele Naţionale Buzău, fond Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat ,dosar 39/1944)

La trecerea primelor tancuri prin faţa unităţii de jandarmi din Râmnicu Sărat, au coborât din ele aproximativ 40 de ostaşi sovietici cu pistoale automate îndreptate spre jandarmii din curtea Legiunii şi au întrebat de la ce unitate sunt.

”Li s-a răspuns că este Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat, apoi fără să pună alte întrebări a somat pe jandarmii care se aflau în curtea Legiunii să predea imediat toate armele, în care timp a mai venit un grup de circa 20 de ostaşi sovietici care s-au repezit asupra jandarmilor şi a subofiţerilor scotocindu-i prin buzunare şi peste tot, luându-le cu această ocazie pistoalele, ceasuri, stilouri sau alte obiecte care li s-au părut de valoare. După acestă operaţiune, au somat cu foc de arme ca toţi jandarmii să părăsescă curtea Legiunii”, se menţionează în procesul vebal încheiat de jandarmii râmniceni septembrie 1944. (Arhivele Naţionale Buzău, fond Legiunea de Jandarmi Râmnicu Sărat, dosar 39/1944)

La 27 august 1944, în jurul orei 14.00, în timp ce trupele germane se retrăgeau sub tirul de artilerie şi al bombelor, la porţile Buzăului şi-au făcut apariţia trupele sovietice însoţite de tancuri şi alte care de luptă. Palatul Comunal din centrul oraşului, clădire emblematică, pe care la 8 august 1944 o bombardaseră avioane britanice, a fost atins de proiectile iar în noaptea de 27 spre 28 august a fost incendiat.

Pentru a fi protejate de bombardamente, mai multe tablouri care ornau pereţii sălilor din palat, lucrări semnate de Alexandru Moscu, Petre Bulgăraş sau Ignat Bednarik, au fost transferate la primăria comunei învecinate, Simileasca, de unde doar puţine din ele au mai fost recuperate după război.

palat 5

La scurt timp după instalarea în unităţile militare buzoiene, sovieticii şi-au înfrânat pornirile agresive

”În 28 august 1944 trupele sovietice pătrund în Buzău. În mare grabă nemţii aruncă în aer sediul Gestapo-ului, care era instalat în spaţiul Şcolii nr.1, azi şcoala Dionisie Romano, restaurantul Crâng, unde era popota trupelor germane, subofiţerii, iar Palatul Comunal unde se baricadaseră trupele hitleriste este atacat cu lovituri de tun şi avariat. Trupele sovietice s-au instalat ulterior pe teritoriul judeţului Buzău. Sunt cunoscute trei unităţi: Marea Unitate de la Bobocu, dotată cu avioane cu reacţie, unitatea de transmisionişti, instalată pe strada Păcii, colţ cu strada Ilie Pintilie, azi Crizantemelor, fost sediu al conducerii TAPL, Spitalul Militar de pe strada Mareşal Averescu de azi, colţ cu strada Karl Marx, azi Spiru Haret”, scrie publicistul Gheorghe Petcu în volumul ”Judeţul Buzău – Legende şi istorie”.

image
Citește și: INFOGRAFIE Cum va merge economia în 2016, prognoza oficială: salariile vor creşte, dar preţurile nu vor mai scădea
În timp ce soldaţii şi subofiţerii cu grade inferioare, peste 500 la număr, erau cantonaţi cu tehnică cu tot în unităţile militare de pe raza judeţului, cadrele Armatei Roşii au fost cazate în case din oraş, unde au locuit împreună cu familiile aduse din URSS pe toată durata staţionării Armatei Roşii în ţara noastră, respectiv 28 august 1944 – 10 iulie 1958. Unii dintre ei locuiau sub acelaşi acoperiş cu reprezentanţii autorităţii lcale comuniste.

”Comandanţii, ofiţerii şi subofiţerii, au locuit în municipiul Buzău în case naţionalizate. De exemplu, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu erau ocupate casele naţionalizate de la numerele 15, 17, 29, 31, sau strada Colonel Buzoianu colţ cu strada Nicolae Bălcescu la nr. 12, acolo unde se află Galeriile de Artă, sau pe strada Tudor Vladimirescu, proprietăţile Oprişan Iarca. La numărul 29 de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu locuiau: Covaci Ilarion, prim secretar al PMR, Alexandru Florescu, primarul municipiului Buzău, lt. maj. Vladimir Lihaciov, locţiitorul comandantului sovietic pe Buzău, care locuia cu soţia sa Tania şi cu fiica Liuba, lt.maj. Victor Gurtovoi, locţiitorul comandantului sovietic, care locuia cu soţia sa Liuba, studentă la fără frecvenţă la Moscova, şi fiica Lera; lt. maj. Mişa, împreună cu familia şi lt. Grişa cu familia”, scrie Gheorghe Petcu în lucrarea sa.
image

Pentru a îmbunătăţi imaginea ocupantului în rândul localnicilor, conducerea oraşului a gândit că de ajutor ar putea fi aducerea militarilor sovietici la muncile edilitare şi, ulterior, la construcţia unor blocuri de locuit. Astfel şi-au făcut apariţia blocurile din cartierul Obor şi de pe Aleea Trandafirilor, construite de sovietici în anii ’50. Acelaşi aport de forţă de muncă a fost folosit şi la pregătirea oraşului pentru o importantă vizită de stat, cu ocazia inaugurării unei fabrici de mase plastice.

”În 1957 se transmisese de la Bucureşti informaţia că vor veni la inaugurarea Fabricii de Mase Plastice tovarăşii Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim secretar al PMR şi Chivu Stoica, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1961), născut în comuna Smeeni din judeţul Buzău. Primarul Alexandru Florescu, care era vecin cu comandanţii trupelor sovietice staţionate la Buzău, i-a rugat să îi ajute cu ostaşi sovietici pentru a pregăti vizita înalţilor oaspeţi la Fabrica de Mase Plastice. Peste 200 de ostaşi sovietici au ajutat alături de alţi oameni ai muncii din Buzău pentru a nivela terenul, astupa gropile, a planta flori şi iarbă, arbuşti, gard viu, plopi, precum şi cu utilaje: basculante pentru a transporta pământ, gunoaie.” (Gheorghe Petcu, ”Judeţul Buzău – Legende şi istorie”)

”Când trec prin faţa Întreprinderii de Prelucrare Mase Plastice, îmi aduc aminte că plopii din incinta acesteia şi de la stradă sunt plantaţi de ostaşii sovietici”, declara după mulţi ani Alexandru Florescu, primar al Buzăului în acea perioadă.
Unităţile de alimentaţie erau coptate să lucreze pentru armata sovietică. Chiar în faţa Bisericii Sfinţii Îngeri, lângă restaurantul Dunărea, era o brutărie care făcea pâine la tavă, de un kilogram, pentru trupele sovietice. O pâine era tăiată în patru şi revenea câte 250 de grame porţia pentru un soldat la fiecare masă.

Pe toată durata şederii în Buzău a sovieticilor, nu au fost înregistrate conflicte, certuri sau altercaţii

În timp, s-au închegat relaţii între oaspeţii străini şi locuitorii Buzăului, grupuri mixte fiind văzute din ce în ce mai frecvent la petreceri sau festivităţi publice, multe importate de la regimul politic instaurat cu tancul în ţara noastră. De exemplu, populaţia oraşului şi a judeţului Buzău trebuia să serbeze la 7 noiembrie Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, aniversare a loviturii de stat prin care bolşevicii au preluat puterea cu forţa de la guvernul lui Kerenski, şi care a inaugurat a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917.

Citește și: România „fierbe“ în aşteptarea eternului derby: de ce Dinamo – Steaua e un meci crucial pentru „Reghe“ şi Rednic
”În acea perioadă se serba ziua de 7 Noiembrie ca zi a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Se instala tribuna în faţa Scolii nr. 1 – Casa Pionierului şi oamenii muncii, armata şi chiar câteva companii sovietice defilau scandând lozinci ca Stalin şi poporul rus/ libertate ne-au adfus!. Asta până în 1953, când a murit Stalin. Apoi alte lozinci: Trăiască prietenia româno-sovietică!, Trăiască lagărul socialist, Trăiască prietenia între popoare sau URSS bastionul păcii e. Manifestarea dedicată zilei de 7 Noiembrie se încheia cu o masă festivă organizată de sovietici la Casa Armatei, la spitalul Militar sau la un restaurant unde la loc de cinste se afla vodca. La Casa Armatei urma un program artistic dar de formaţiile artistice ale armatei sovietice”, scrie Gheorghe Petcu în ”Judeţul Buzău – Legende şi istorie”.

image

În 1958 trupele sovietice au fost retrase din ţara noastră, iar Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român a dat ordin cadrelor locale de partid să aibă mare grijă să nu apară incidente, oricât de mici. Ruşilor le părea rău că pleacă din România, dar şi unor români.

”A fost adusă în gară fanfara CFR, taraful de la Cooperativa 9 Mai, grupuri de tineri UTM-işti, oameni ai muncii… Se dansau hore, sârbe de către frumoase buzoience în costume populare împreună cu ofiţerii şi trupa sovietică se juca kazaciocul, se strigau lozinci în limbile română şi rusă: Trăiască armata roşie eliberatoare!. Se ofereau flori bravilor ostaşi sovietici şi familiilor acestora”, scrie Gheorghe Petcu în cartea sa.

La plecare, sovieticii au luat cu ei doar piesele mici de mobilier, care era al lor, precum paturi pliante sau noptiere, dar şi lenjerie de pat, plăpumi, perne şi veselă.