Fantoma on-line.
Spărgătorii serviciilor de securitate ale unor state suverane
Col. (r) Ion Şandru
 
 06 Octombrie 2019
Edward Snowden

„Dăruiți-mi mai presus de orice libertăți pe aceea de a ști, de a mă exprima și a discuta liber, potrivit cu conștiința” (John Milton, Areopagitica).
„Spărgătorul” este persoana care pătrunde forțat prin locuri imprevizibile, obținând rezultate concrete, de maximă valoare în folosul său sau pentru alții,și prejudiciind major ținta.
Penetrabilitatea serviciilor de securitate și efectul realizat a dovedit ineficiența sistemelor de criptare și aliniilor de protecție electrice, magnetice, microundelor, undelor radio etc…
Totul a început în semestrul II al anului 2012, cu un e-mail adresat unui jurnalist de la „The Guardian” (Marea Britanie), domiciliat în Brazilia, care începea cu: „sunt un membru al serviciilor secrete”.
Din documentele ultrasecrete transmise on-line (decriptate conform instrucțiunilor primite separat) dintr-un loc de unde nimic nu ajungea în afara sa, rezulta că personajul avea acces privilegiat la astfel de informații, dovedind rafinamentul unei analize politice experimentate. Toți și-l imaginau ca pe un spion veteran al serviciilor de securitate, trecut de 60 de ani, cu păr cărunt și rar, purtând un blazer albastru, cu butoni de aur, ochelari și cravată, care te impresionează și te intimidează în cea mai mare măsură, prin documentele ultrasecrete colectate.
Competențele sale erau nemaipomenite în noua generație a computerelor, care permiteau echivalentul electronic al unor seifuri cu milioane de documente și miliarde de cuvinte.
Prima tranșă de documente era însoțită de un „Manifest personal” în care preciza motivațiile sale de a denunța nedreptățile, minciunile și dictatele de orice natură, de a combate amnezia și revizionismele istorice de orice fel.
Considera gestul său un act de patriotism, de apărare a valorilor naționale, devenind o voce profetică din interiorul serviciilor secrete, declarând: 
„După ce ai văzut tot, realizezi că unele din aceste lucruri sunt abuzive. Conștiința ajunge să se convingă că toate sunt fărădelegi. Am văzut destule infracțiuni guvernamentale”. 
Spărgătorul avea un simț al idealismului, pentru el Constituția era sacră, ea reprezenta garanția libertăților fundamentale, violarea acestora era echivalentă cu o invazie inacceptabilă. Nelegitimă. Fapta sa era o corecție necesară adusă unui sistem de securitate disfuncțional. Susținea și el, ca și tatăl său (militar de profesie) că „simțea nevoia de a-și servi țara. Vroiam să lupt în războiul din Irak, pentru că simțeam că aveam obligația ca om să ajut la eliberarea altor oameni de sub opresiune”. Afirma, totodată, că acțiunile sale „au fost declanșate ca urmare a dimensiunii supravegherii de nebănuit condusă de stat, tehnologia pentru spionaj depășise cu mult granițele legii, schimburile și stocarea de informații digitale explodând, în contextul monitorizării electronice în masă”.
La primul interviu din Hong Kong, declara pentru jurnaliști: 
„Nu vreau să trăiesc într-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativității, iubirii sau prieteniei, este înregistrată”. 
„Spărgătorul” era convins de justețea acțiunilor sale din punct de vedere intelectual, emoțional și psihologic, având o anumită siguranță de neclintit. Nimic nu e mai sacru în cele din urmă, decât integritatea minții unei persoane.
La prima întâlnire cu acesta, în apropierea biroului C.I.A. din Hong Kong, a apărut un tip palid, cu membre subțiri, nervos, ridicol de tânăr, parcă abia îi mijise barba, îmbrăcat într-un tricou alb și jeanși, iar în mâna dreaptă cu un cub Rubik (semnul de recunoaștere), conform instrucțiunilor transmise cifrat. Verificarea inițială era completată de dialogul: jurnalistul  – „la ce oră se deschide restaurantul?”, „spărgătorul” – „la prânz, dar nu vă duceți acolo. Mâncarea lasă de dorit”. 
Părea un tip plăpând cu înfățișare de student, cu siguranță mult prea tânăr să aibă acces la informații ultrasecrete.
„Spărgătorul” s-a prezentat că lucra la Agenția Națională de Securitate a S.U.A., având vârsta de 29 de ani, fiind repartizat la Centrul de Operațiuni regionale, iar de două săptămâni părăsise locul de muncă și luase cu el patru laptopuri cu sisteme de codificare sofisticate.
Avea acces la serverele interne ale două mari agenții de securitate din Statele Unite (Agenția Națională de Securitate – N.S.A.) și din Marea Britanie (Centrul de Comunicații Guvernamentale), dispunând de o perspectivă asupra capacității de urmărire a acestora, iar cu datele stocate, computerul putea construi electronic o descriere completă a vieții unei persoane fizice, juridice, colectivități, zone, etc…
Scurta biografie a angajatului N.S.A. era: la18 ani, în anul 1984 era un pasionat de jocurile on-line, cu impresionante abilități în domeniul I.T. și o inteligență pătrunzătoare, părea un beligerant, încrezut, impertinent, fără niciun respect față de cei mai în vârstă. Nu avea nicio diplomă, era un autodidact. Stagiul său în armată a fost un dezastru, deși era într-o formă fizică bună, nu avea vocație de soldat, în timpul instrucției și-a rupt ambele picioare. Întors acasă, lucrând sub acoperire pentru N.S.A., a pătruns în lumea serviciilor secrete, la treapta cea mai de jos. În anul 2007, ca ofițer de sisteme de telecomunicații și informaționale, C.I.A. l-a trimis la Geneva pentru a asigura securitatea rețelei de calculatoare a Agenției și de a avea grijă de securitatea I.T. a diplomaților americani, el având acoperire diplomatică.
În aprilie 2008 a făcut parte dintr-o echipă americană de la Geneva, care s-a deplasat la București, pentru a pregăti vizita președintelui G. W. Bush, la întrunirea N.A.T.O. la nivel înalt, având atribuții în materie de tehnică și securitate cibernetică. După o discuție conflictuală cu unul din șefii săi (pe care îl considera incompetent în materie), în februarie 2009 și-a dat demisia de la C.I.A. și s-a angajat la N.S.A., la o bază militară americană din Japonia, până în 2012, când și-a dat seama că aceasta detecta toate conversațiile și formele de comportament din lume.
În martie 2012 s-a mutat în Hawaii ca administrator de sistem, având acces la o mulțime de documente secrete. Era specialist în tot ce era legat de China, inclusiv în privința hackerilor, având acces la toate obiectivele țintă. În cele 13 luni petrecute aici s-a ținut departe de ceilalți angajați, consemnând pe site-ul său: „Sistemul nu funcționează. Trebuie să raportez ceea ce nu e în regulă exact celor care sunt responsabili de aceasta. Am observat o serie întreagă de minciuni spuse de oficiali ai statului în fața poporului și mi-am dat seama că, congresul susține în totalitate minciunile, și aceasta m-a determinat să acționez. Să-l vezi pe Directorul serviciilor naționale de informații cum minte în față publicului, fără a suferi repercusiuni reprezintă dovada unei democrații corupte”.
S-a afirmat că spargerea arhivelor secrete ale celor două agenții de securitate a constituit varianta cibernetică a ceea ce s-a întâmplat la Pearl Harbor, tot un atac pe la spate, dar acum venea de la cineva din interior care avea acces la liste întregi de calculatoare din toată lumea.
Acest „utilizator fantomă” le accesa fraudulos fără a lăsa nicio urmă electronică, fiind capabil să le descarce pe drivere mobile, motivând că repara un profil compromis și avea nevoie de backup. Se loga la calculatoare când lucrătorii erau plecați acasă, de la o distanță de 8.000 de km. Cele două agenții de securitate interceptau telecomunicațiile prin conectarea la cablurile submarine cu fibră optică ce înconjoară lumea, având acces direct la serverele giganților comunicațiilor, folosind rețele de camuflaj, cu baze de interceptare pretutindeni în lume, în baza Acordului Five Eyesal țărilor anglofone: S.U.A., Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Urmărirea în masă era omniscientă și automată existând chiar baze de date focalizate pe cercetare și financiar bancare, inclusiv despre Programul „Operațiuni Cibernetice Ofensive”, privind capacități unice și neconvenționale fără a avertiza adversarul sau ținta.
„Spărgătorul”, expert în materie de autoapărare cibernetică, în perioda când apăruse noțiunea de suveranitate cibernetică se numea Edward Snowden, cetățean american care a trădat fugind din Hong Kong la Moscova, unde a declarat în fața mai multor jurnaliști: 
„Deci am făcut tot ce-am crezut că e bine și am inițiat o campanie de a corecta ilegalitățile. Nu am căutat să mă îmbogățesc și să vând secrete… am cerut lumii dreptate”. 
La întrebarea unui jurnalist adresată lui Vladimir Putin: „ce părere aveți de ideea lansată de E. Snowden privind posibilitatea întâlnirii cu el?”.
Acesta a răspuns: „îl consider un cadou nedorit dar nu exclud o eventuală întâlnire ca între doi foști lucrători în domeniul serviciilor de informații, dar numai atunci când va sosi timpul potrivit”[1].
———————————————————
[1] Sursa: Revista Vitralii – Lumini şi umbre, nr.39/2019 cu acordul Directorului, Col. (r) Filip Teodorescu