USIV Duminica floriilor. Dan Ciachir explică lucruri mai puțin știute despre această sărbătoare: „Acesta este tâlcul teologic”
Cele mai importante stiri › Cultura / Dan Ciachir | 24 apr 2021
După un străvechi obicei, în Duminica Floriilor, credincioşii vin la biserică cu ramuri de salcie înverzite, pe care preotul le sfinţeşte, iar după slujbă sunt duse acasă. Datina aceasta e proprie creştinătăţii. Italienii o numesc „La Domenica delle palme”. Ramurile acestea simbolizează intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Cu o săptămână înainte de Învierea Sa, venind din Betania, Hristos intra în cetate aşezat pe mânzul unei asine. Oamenii, dar mai ales copiii, aşterneau în calea Sa haine şi ramuri de finic, strigând „Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!”.
Primit cu aceste stâlpări, adică cu ramuri fragede, se prefigura biruinţa lui Iisus asupra morţii şi, totodată, se împlineau Scripturile, mai precis cuvintele profetului Zaharia: „Bucură-te, fiica Sionului, iată, Împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz”. De asemenea, psalmistul proorocise: „Din gura pruncilor Ţi-ai pregătit laudă”.
Atmosfera aceasta de bucurie şi entuziasm se datora unei recente minuni a Mântuitorului. Cu o zi înainte, pe care Biserica o numeşte Sâmbăta lui Lazăr, Hristos îl înviase pe un om care murise, pe Lazăr, fratele Mariei şi al Martei. Minunea aceasta avea să înfurie autorităţile politico-ecleziastice ale Ierusalimului, întrucât admiraţia faţă de Hristos pătrundea foarte adânc în mase. Şi iată de ce: aşa cum spun şi Sfinţii Părinţi, îndeosebi Sf. Ioan Gură de Aur şi Teofilact, deosebirea dintre învierile anterioare săvârşite de Hristos este foarte mare. Mai întâi, Mântuitorul înviase o adolescentă de 12 ani, la Capernaum, unic copil la părinţi, ca şi celălalt înviat, tânărul din Nain, feciorul unei văduve. Ambii erau foarte tineri, de vreme ce Sf. Antim Ivireanul traduce îndemnul lui Hristos prin: „Voinice, scoală-te!”, şi tânărul, într-adevăr, se scoală din morţi. Cât o priveşte pe fată, Iisus s-a mărginit să o apuce de mână şi aceasta s-a trezit ca şi cum ar fi dormit până atunci.
Complexitatea Învierii lui Lazăr
Cu Lazăr lucrurile sunt însă mai complexe. El era deja mort de patru zile, cu picioarele legate şi intrat în descompunere. Sora lui, Marta, îl avertizează cu pudoare şi stânjeneală pe Hristos că fratele ei deja miroase neplăcut. Piatra tombală fusese şi ea aşezată peste trupul celui decedat.
Minunea prin care Lazăr e adus la viaţă este mai complicată. Aşa cum spune Evanghelia, Hristos „gemu cu duhul şi se tulbură pre Sine”. Din ochii Mântuitorului curg lacrimi pe care cei de faţă le interpretează ca semn al prieteniei pe care i-o purta celui mort. Ridicând ochii spre cer, Iisus se roagă lui Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, Îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Şi pe urmă, cu glas groaznic, cu care a tulburat tot iadul, aduse pe Lazăr dintru întunericul morţii la lumina vieţii. Glas mare strigă: Lazăre, ieşi afară! Şi mortul ieşi.”
Distincția între cele trei învieri săvârșite de Hristos, făcută de Sf. Antim Ivireanul
Urmând Sfinţilor Părinţi, Sf. Antim Ivireanul, de la care au rămas mai multe predici rostite în Duminica Floriilor, face, la rându-i, o frumoasă şi subtilă distincţie între cele trei învieri săvârşite de Hristos.
Fata din Capernaum, dată fiind vârsta ei fragedă, nu putea să fi comis păcate mari. Feciorul văduvei, care nici el nu avea mulţi ani, poate că gustase păcatul. Lazăr era însă un om matur, obişnuit cu necurăţia, aşa cum ne sugerează intrarea în descompunere a trupului său, picioarele legate, lespedea de pe mormânt… Reanimarea sa necesită o mare forţare spirituală din partea Dumnezeului Întrupat. Hristos lăcrimează nu doar din prietenie pentru răposat, ci şi din compasiune pentru decăderea sa. Şi totuşi, Tatăl Îi ascultă ruga. Pentru că învierea lui Lazăr e, de fapt, mântuire. Lazăr e tot un fiu risipitor care, până la urmă, este iertat şi reintegrat.
Bucuria celor care Îl primesc pe Hristos în Ierusalim cu stâlpări de finic e datorată faptului că oamenii au de acum certitudinea că şi cei care au păcătuit mult pot fi salvaţi; că bunătatea lui Dumnezeu este nespus de mare. Acesta este tâlcul teologic al Duminicii Floriilor.
*intertitlul aparține redacției DCNews
Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de Biserică înainte de Duminica Floriilor, dar nu este ziua în care a fost înviat Lazăr. Știm, din textul evanghelilor, că Isus se îndreaptă spre Betania vineri (nu putea circula de Sabat) pentru a se întâlni cu Lazăr, pe care îl învinse înainte. Știm că sâmbătă seara, după Sabat, împreună cu Lazăr, surorile lui, Marta și Maria, cinează la Simon Leprosul împreună cu apostolii. Aici se petrece episodul cu ungerea lui Iisus cu un mir și spargerea vasului. Miruirea lui Isus pe cap precum a regilor ori a marilor preoți de o femeie simplă, cu un mir foarte scump ce reprezenta venitul pe 1-2 ani îi scandalizează pe apostoli. Iuda spune că era mai bine dacă se dădea săracilor. Răspunsul lui Isus este că sunt nedrepți: săracii îi aveți mereu în rândul vostru, dar pe mine nu mă aveți și această femeie m-a pregătit de înmormântare. Ev.Matei și Marcu spun că Isus a spus că acest lucru se va spune în toată lumea ce a făcut această femeie, în amintirea ei.
Ioan la 12:11 spune clar că Lazăr fusese înviat înainte și nu Sâmbăta când era zi de Sabat.
În loc să amintească această faptă în sâmbătă dinaintea Intrării în Ierusalim, biserica mută învierea lui Lazăr și lasă în uitare fapta.
În intrarea în Ierusalim, în Duminica Floriilor, Isus a fost întâmpinat cu ramuri de măsilin, curmal și palmier iar unii aruncau și haine. Niciun evanghelist nu menționează florile. Acestea trebuie interpretate în sens metaforic, de efemer, dragostea oamenilor a ținut exact cât a florilor rupte, mai puțin de o săptămână.
Tâlcul Intrării în Ierusalim stă în ungerea lui Isus ca rege de o femeie, spre neînțelegerea gestului de cei apropiați,dar în realitate pregătindu-l de înmormântare, de dragostea efemeră, precum frumusețea florilor culese a oamenilor și de sacrificiul lui Isus pentru păcatele oamenilor tocmai de Paști. Ce este Paștele evreiesc? Scăparea de la moarte, ocolirea morții când Dumnezeu îi pedepsește pe copiii egiptenilor. Ori Isus nu are de gând să ocolească moarte, dimpotrivă o acceptă, o înfruntă, coboară în Iad pentru a elibera de păcatul capital pe Adam și Eva și a le oferi oamenilor posibilitatea de a se mântui chiar și înaintea morții.
De aici și semnificația diferită pe care Paștele creștin o va avea față de cel evreiesc
Important și plin de simbolism este și gestul spargerii vasului cu mir (de regulă aceste vase nu se spărgeau întrucât mai rămânea mir). Pe de o parte, pentru că femeia îi oferă lui Isus totul, fără să țină nimic pentru ea, pe de altă parte vasul de alabastru este precum corpul omului, important pentru Dumnezeu, este sufletul, mirul și nu corpul, vasul de alabastru. Așa cum D-zeu îi oferă omului totul, pe singurul lui fiu, tot așa și el vrea totul de la om (vezi cele două porunci ale lui Isus), oferindu-i posibilitatea ca „fiu ratacitor” să se întoarcă la el chiar în ultimul moment (vezi iertarea tâlhărului pe cruce). Este precum imaginea zugravită de Michelangelo în Capela Sixtină cu D-zeu întinzând nu numai degetul, dar chiar toată ființa lui către un Adam destul de comod.
Era bucuria oamenilor la intrarea lui Isus în Ierusalim ori dorința lor de a li se îndeplini ceva? Dacă era bucurie și dragoste de ce l-au părăsit în favoarea lui Barabas? Isus s-a rugat și a acceptat voia lui D-zeu iar D-zeu le-a oferit posibilitatea oamenilor să decidă și ei au decis: Barabas.
De ce aruncau hainele? De ce atingeau hainele lui Isus? Pentru a fi vindecați, după cum ne spun evangheliști, dar uitând că nu hainele lui Isus îi vindecau, îi vindeca D-zeu. Pe unii pentru credința lor, pe alții să le deschidă ochii.
Vedem micimea oamenilor în Duminica Floriilor, vedem cum dragostea lor e la fel de puternică precum viața florilor rupte, vedem cum și credința lui Petru, în lipsa Duhului Sfânt, e până la cântatul cocoșilor ori a celorlalți apostoli care au adormit în timp ce Isus se ruga.
De ce oare bunicul mocan al d-lui Coja se ruga dimineața iar seara mulțumea? Nu cumva, în simplitatea lui de țăran, înțelegea rugăciunea lui Iov? Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele lui binecuvântat. Ori a mulțumi și a face slavă lui D-zeu așa cum însuși Isus a făcut după ce i-a hrănit pe cei 5000 de oameni. Nu cumva pentru a nu fi ca cei din Duminica Floriilor ce au uitat în mai puțin de o săptămână să mulțumească?
Înainte, oamenii nu erau școliți, erau analfabeți, dar înțelegeau, prin intermediul preoților, simbolistica din icoane, din cuvintele evanghelilor chiar dacă slujba era într-o limbă străină graiului lor (latină, slava veche).
Transmiteau această simbolistică mai departe urmașilor, dar pe măsură ce oamenii deveneau mai educați, mai școliți, mai raționali, mai moderni, capacitatea lor de a înțelege simbolistica religioasă s-a atrofiat.