DREPTUL DE A FI ”ROMÂN”, OBŢINUT DE MIHAI CIUBOTARU LA CEDO. CERTIFICATE DE NAŢIONALITATE, ARSE DE SOVIETICI
INTERVIU ACORDAT DE MIHAI CIUBOTARU, PREŞEDINTELE SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂNI DIN BASARABIA
Mihai Ciubotaru este omul care a perseverat şi a obţinut, la CEDO, o decizie prin care Republica Moldova este obligată să recunoască dreptul locuitorilor săi de a se autoidentifica drept ”români”. Însă statul, condus de lideri proruşi şi antiromâni, se tem de Kremlin şi nu se grăbesc să modifice legea. Liderii politici se tem să nu piardă voturile alolingvilor antiromâni şi îi sacrifică pe românii băştinaşi, supuşi decenii la rînd persecutărilor şi lipsiţi de drepturi.

Domnule Mihai Ciubotaru, aţi cîştigat un dosar important la CEDO, legat de dreptul cetăţenilor R.Moldova de a se autoidentifica drept români, lipsiţi abuziv de cetăţenia română prin ocupaţia din 28 iunie 1940. Spuneţi-mi, cîţi ani aţi luptat şi cum arată decizia finală a CEDO?

Această istorie a început în 2002 şi a durat până în 2010. Iată documentul citat:

La 27 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea sa în cauza Ciubotaru vs Moldova (cererea nr. 27138/04).
În această cauză, reclamantul, Mihai CIUBOTARU, este scriitor şi profesor de limbă franceză. Părinţii reclamantului s-au născut în 1927 şi 1928, în provincia Basarabia, România, iar actele lor de stare civilă nu conţineau indicii despre apartenenţa etnică. În certificatul lor de căsătorie de tip sovietic apartenenţa etnică nu era indicată. În paşapoartele de tip sovietic eliberate reclamantului şi părinţilor acestuia era indicată etnia de moldovean. În 2002, reclamantul a depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate de tip nou, indicând „român” la apartenenţa etnică. Totuşi, lui i s-a spus că cererea sa nu va fi acceptată decât dacă va scrie că este „moldovean”. Reclamantul s-a conformat.
În scurt timp după aceasta, reclamantul s-a adresat oficiului de stare civilă, solicitând ca în actele sale să fie indicată etnia de „român” în loc de „moldovean”. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că părinţii săi nu au fost înregistraţi în calitate de etnici români în actele lor de naştere şi căsătorie şi, astfel, era imposibil să fie înregistrat ca aparţinând etniei române. Reclamantului i s-a sugerat să caute în Arhiva Republicană dovezi ale originii române ale bunicilor şi strămoşilor săi.
Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând modificarea apartenenţei sale din „moldovean” în „român” în actele sale de stare civilă. Cererea reclamantului a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti naţionale, procedura culminând cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 6 aprilie 2005, instanţele reluând argumentele autorităţilor de stare civilă.
Reclamantul a invocat violarea art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) pe motiv de refuz al autorităţilor de a înregistra etnia sa română în actele de identitate; precum şi violarea art.6 din CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv că, potrivit legislaţiei moldoveneşti, el nu putea să aducă probe în susţinerea pretenţiei sale de a schimba etnia din „moldovean” în „român”.
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.8 din CEDO.
Curtea a notificat că apartenenţa etnică a persoanei, concomitent cu aspecte ca numele, sexul, religia şi orientarea sexuală, constituie un aspect esenţial al vieţii private şi al identităţii persoanei şi, prin urmare, cad sub incidenţa art.8 din CEDO.
Fiind conştientă de natura sensibilă a subiectului în discuţie, Curtea se distanţează de dezbaterile din cadrul societăţii moldoveneşti privind identitatea etnică a grupului etnic principal. Ea s-a bazat pe legislaţia Moldovei şi poziţia oficială a autorităţilor moldoveneşti când s-a referit la moldoveni şi români.
În ceea ce priveşte cerinţa autorităţilor moldovene de a dovedi originea etnică a părinţilor reclamantului, Curtea nu a disputat dreptul Guvernului de a solicita existenţa probelor obiective a etniei pretinse. De asemenea, Curtea a notificat că e gata să accepte că autorităţile pot refuza o cerere de înregistrare oficială ca aparţinând unei anumite etnii, dacă o astfel de cerere este bazată pe motive subiective şi nefondate.
Totuşi, se pare că dl Ciubotaru s-a confruntat cu o cerinţă legală care i-a făcut imposibilă susţinerea pretenţiilor sale. Dreptul şi practica interne relevante privind înregistrarea apartenenţei etnice a creat bariere de nedepăşit pentru persoanele ce doresc să le fie înregistrată o etnie diferită de cea a părinţilor lor, care a fost înregistrată de către autorităţile sovietice în trecut. Potrivit legii, reclamantul putea să-şi modifice apartenenţa etnică doar dacă ar fi demonstrat că unul dintre părinţii săi a fost înregistrat oficial în calitate de etnie română. Totuşi, în perioada sovietică, populaţia Moldovei a fost înregistrată în mod sistematic fiind de etnie moldovenească, cu foarte puţine excepţii, nefiind clare criteriile pentru aceasta. Astfel, solicitându-i dlui Ciubotaru să demonstreze că părinţii săi au fost înregistraţi în calitate de etnici români, autorităţile au impus reclamantului să suporte o povară disproporţionată, având în vedere realităţile istorice ale Republicii Moldova.
În continuare, Curtea a observat că pretenţia dlui Ciubotaru a fost bazată pe alte elemente decât percepţia-i subiectivă asupra originii sale etnice. Era clar că el putea furniza referinţe obiective la originea sa română care puteau fi obiectiv verificate, cum ar fi limba, numele, empatia şi alţi factori. Totuşi, astfel de probe obiective nu puteau fi invocate potrivit legislaţiei moldoveneşti. Astfel, reclamantul nu a avut posibilitatea de a avea examinate pretenţiile sale, precum că aparţine ului alt grup etnic, în lumina probelor obiectiv verificabile, prezentate în susţinerea acestor pretenţii.
Având în vedere toate circumstanţele cauzei, Curtea a conchis că procedura de care dispunea dl Ciubotaru pentru a-şi modifica originea etnică nu era conformă obligaţiilor Moldovei potrivit Convenţiei privind respectarea vieţii private. Astfel, a avut loc violarea art.8 din CEDO.
În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Al.Tănase şi V.Maximov.

Aş vrea să informez publicul larg: în prezent, fiecare cetăţean care are mândria de a fi român, poate cere Oficiului Stării Civile, în raza unde domiciliază, să i se rectifice în certificatul de naştere naţionalitatea de ”moldovean” în ”român”. În cazul în care Oficiul Stării Civile îi refuză oficial solicitarea, printr-o decizie în scris, el se poate adresa instanţei de judecată în baza precedentului oferit de cauza Ciubotaru vs. Moldova la CEDO. Ofer gratuit toate consultaţiile şi pregătirile necesare pentru un dosar judiciar la tel: 29 15 97

Împreună cu Dvs., reprezentanţi ai PNL şi ai unor ONG-uri, am oferit, anul trecut, o conferinţă de presă legată de lipsa de receptivitate din partea guvernanţilor la decizia CEDO. Ce s-a schimbat de atunci?

Vreau să mulţumesc pe această cale PNL, în special dnei Vitalia Pavlicenco, în calitate de preşedinte, care, împreună cu colegii, au organizat o conferinţă de presă în anul 2011 pe tema aceasta, pentru susţinere şi pentru faptul că am putut informa publicul larg despre acest caz extrem de important pentri Basarabia, câştigat la CEDO şi despre dreptul de a te trece ”român” în actele juridice, în baza unei declaraţii personale în scris. Din păcate, însă, Parlamentul R.Moldova nu se grăbeşte să modifice legislaţia naţională la acest capitol, deşi era obligat să facă asta timp de jumătate de an de la decizia CEDO, conform normelor internaţionale.
Ce alte demersuri oficiale aţi făcut pînăîn prezent pentru ca dosarul cîştigat la CEDO să aibă o finalitate fericită pentru cetăţenii din RM ce doresc să se treacă în actele statului nostru cu naţionalitatea de ”român”?
În 2011 am adresat două scrisori oficiale Preşedintelui interimar al R.Moldova Marian Lupu, cerînd ca Statul R.Moldova să se conformeze deciziei CEDO, pentru a modifica legislaţia la acest capitol şi a nu continua – ca în perioada stalinistă şi, mai nou, comunistă – să impună într-un mod administrativ, forţat, naţionalitatea de ”moldovean”, teoria moldovenismului sovietic antiromânesc, prin care se doreşte a se menţine ruptura şi ura în sânul poporului băştinaş.
De asemenea, am adresat, în 2011, Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi Preşedintelui Curţii Europene pentru Drepturile Omului, Nicolas Bratzas, două scrisori în care i-am informat că Parlamentul R.Moldova continuă să ignoreze deciziile CEDO, fapt regretabil.

Recent, s-a adoptat, în prima lectura, un proiect de lege prin care Parlamentul R. Moldova s-ar apropia de aplicarea Deciziei CEDO. Cunoaşteţi despre ce este vorba?

Într-adevăr, recent Parlamentul R.Moldova a aprobat un proiect de lege în prima lectură în care e propusă excluderea menţiunii privind naţionalitatea din actele de stare civilă, în afară de actul de naştere, în care să fie scrisă apartenenţa etnică a persoanei la cererea persoanei vizate ce a împlinit vîrsta de 16 ani sau a părinţilor în baza declaraţiei pe propria răspundere. Această prevedere vine să conformeze cadrul legislativ naţional cu standardele internaţionale, mai exact, cu art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale privind respectarea vieţii private în vederea respectării interne pentru modificarea originii etnice.

Am discutat cu responsabili din sfera actelor de stare civila şi au declarat, aproximativ, că legea nu e încă adoptată şi se va vedea care va fi mecanismul exact de acceptare a naţionalităţii de ”român” – prin simpla declaraţie a solicitantului sau altfel. De asemenea, parcă există încă o oscilaţie în legătură cu faptul ce va fi în cazul copiilor ai căror părinţi nu au naţionalitatea de ”român” trecută în acte – ei vor putea fi trecuţi ”români” indiferent de documentul părinţilor sau părinţii, mai întîi, vor trebui să îşi modifice naţionalitatea? Bănuiesc ferm că se vor pune iarăşi diferite piedici. Ce credeti despre aceasta?

Vor sau nu vor oficialităţile din R.Moldova, dar Statul R.Moldova a fost condamnat la CEDO pentru practicile prin care – întocmai ca în perioada sovietică – populaţia Moldovei a fost şi continuă să fie înregistrată în mod sistematic fiind ca de etnie moldovenească, avînd puţine excepţii, nefiind clare criteriile pentru aceasta. I-am recomanda premierului R.Moldova Vlad Filat să acorde cetăţenilor R.Moldova dreptul de a-şi rectifica, în certificatul de naştere, naţionalitatea de ”moldovean” în ”român” în mod gratuit şi fără a crea impedimente în acest sens. În caz contrar, Statul R.Moldova va fi forţat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei să se conformeze deciziei CEDO.

Dacă ceea ce va adopta Parlamentul nu va fi o rezolvare definitivă a acestei probleme de doua decenii în R.Moldova nici după proclamarea Independenţei, ce să credem despre actuala guvernare liberal-democrată, pretins necomunistă?

Decizia CEDO cere Parlamentului R.Moldova să rezolve definitiv această problemă identitară foarte importantă. Nu pot exista jumătăţi de măsură. Fiecare cetăţean are dreptul să se autoidentifice în mod juridic drept ”român”, dacă aşa binevoieşte. Nu rămâne decât a informa populaţia băştinaşă din R.Moldova despre acest drept implicit, cu fundament istoric. Misiunea noastră este de a spune adevărul pentru care au luptat Mihai Eminescu, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hajdeu, Alexei Mateevici, Grigore Vieru ş.a., în speranţa unei Guvernări cu adevărat naţionale, care să militeze pentru drepturile noastre naţionale.

Cunoaşteţi că în 1943 Ion Antonescu a dispus, printr-un ordin, autoidentificarea naţională a locuitorilor spaţiului dintre Prut si Nistru. Avem aici, alăturat, o mostră de document, păstrat la SIS-ul RM (pe care noi încă îl considerăm rusesc). Documente retrase forţat, sub ameninţare, de la fiecare român după a doua ocupaţie din 1944, şi arse la Primării. Ce părere aveţi despre acest document şi comportamentul instituţiilor statului nostru (Remarcă: acest document este oferit de dl Bani, membru al PNL)

Nu putem pune la îndoială că bunicii şi părinţii noştri au fost de naţionalitate română, iar certificatul de naţionalitate eliberat de Ion Antonescu în 1943 confirmă acest drept istoric.
Noi vom face un demers la SIS pentru a ne confirma sau infirma situaţia legată de acest document, să ne explice cauzele de ce oamenii nu cunosc aceasta şi nu au acces liber la documentele confirmative privind naţionalitatea de ”român” a parinţilor/bunicilor lor, suferind atîta şi în cei 20 de ani de după proclamarea Independenţei.
În acest context, este necesară adoptarea Legii Lustraţiei, şi deschiderea arhivelor şi adoptarea Legii privind responsabilitatea penală pentru holocaustul antiromânesc şi genocidul cultural, săvârşite în Basarabia.