– o lecție de românism –
Azi am aflat, ieșind în oraș, că este ziua de Dragobete. Pe 24 februarie, așadar! Habar n-aveam! Sunt prea bătrân ca să deprind obiceiuri noi. Eu de Dragobete nici măcar nu auzisem înainte de 1990, deși sunt filolog, cu oarecare pasiune pentru folclor, de care nu sunt legat numai prin lecturi. În familia mea, în neamul meu, fac parte din prima generație care n-a dus oile la păscut, căci, drag Doamne, m-am născut la oraș… Mama însă era foarte bună cunoscătoare în materie, era „practicantă”, iar bunica, leica Măruța, născută Șeitan la Săcele, în Satulung, a fost îndelung „anchetată” în interbelic de echipa unor etnografi, printre care și doamna Petru, studentă pe vremea aceea și mai apoi mama neuitatei noastre colege de clasă Drigissa, numită așa, cu un nume atât de frumos și de straniu, după numele unei prințese trace… I se potrivea acest nume.
Sunt sigur că marea majoritate a românilor nu știau nimic de acest Dragobete înainte de 1990!… Ca și mine. Pe cei pe care i-am aflat că știau de ziua aceasta, când „se împerechează păsările”, când li se abate, cum zice Poetul, i-am localizat prin părțile Oltului, de-a stânga și mai ales de-a dreapta marelui …fluviu. Unul dintre ei, dl Ion Brânaru, un factotum la PNDC, mi-a zis că la ei, pe la Drăgășani, se știe că „de Dragobete și țiganii mâncă pește!” Drăg-ășani, Drag-obete… Dromichete… Care o fi originea sufixului -ete?
Am auzit de Dragobete prima oară vorbindu-se la vreo doi ani după ce am asistat la lansarea în România, cu surle și trâmbițe, a anostei Valentine’s Day. Era suspect de insistentă campania publicitară făcută acestei tradiții de cel mai recent import. Ca și aiureala numită ziua de Halloween, sau așa ceva. Am simțit imediat făcătura, adică încercarea, prin lansarea acestor două sărbători, să ne depărteze de matcă, să ne înstrăineze cât de cât de noi înșine. Campania de de-românizare a românilor și a României, declanșată după 1990 pe toate planurile existenței noastre, în acest caz era evidentă pentru un om ca mine, care sesizează, prin meseria sa, atunci când un cuvînt, un concept, ți se vâră cu de-a sila în minte, în suflet. M-a întristat să constat că se derula împotriva noastră o strategie atât de complexă, de subtilă, atentă până și la asemenea detalii sufletești.
(În paranteză fie spus, a existat un Valentin în folclorul românesc! Pe vremea studenției mele, Valentin i se spunea câteodată lui Nașu’, controlorul de bilete de pe tren. De ce Valentin?, n-aș putea spune!…)
Cum spuneam, după o vreme, la a doua sau a treia sărbătorire a lui Valentine ăsta – o fi ăsta sau asta?, Valentin sau Valentina?, a apărut pe ring numele lui Dragobete. De unde a mai fost scos și ăsta?, mi-am zis. Au apărut și primele deslușiri, ale unor etnografi, fără să fie de nimeni mobilizați, ziariști și comentatori, care au început să vorbească de Dragobete, dar nu la televiziunile „mari” și nici la emisiunile „formatorilor de opinie”, adică ale mercenarilor din televiziuni. Evident, stratagema introducerii lui Valentine’s Day nu putea antrena decât un număr limitat de năimiți, de mercenari, cum le-am zis mai adineauri. Era cam trasă de păr ideea că am avea ceva de sărbătorit în acea zi. În schimb, tot mai multe voci de pe micul ecran au început să rostească numele lui Dragobete, atât de sugestiv din fericire! Atât de expresiv! Între cele două nume, între cele două sărbători, s-a instituit astfel o concurență, destul de neloială la prima vedere. Toată snobimea din televiziunile „mari” și din învățămîntul preșcolar s-a grăbit să marcheze ziua de Halloween. La fel și „Valentine’ s Dayul”! Două kitschuri, cum le găsesc numite pe Wikipedia, care citează astfel din …Noua Dreaptă! Deșteaptă încadrare!
Eu le sunt însă recunoscător celor care au vrut să-l introducă pe bietul Valentin în mitologia românească. Fără această neinspirată și brutală imixtiune, nu se gândea nimeni să scoată „de la naftalină” Dragobetele. Rămânea uitat prin enciclopedii și tratate academice, cu o circulație foarte și tot mai restrânsă, într-un areal folcloric oltenesc, „sudist”. Azi, după câțiva ani de consemnare tot mai anemică a zilei lui Valy, Dragobetele este o sărbătoare în plină ascensiune, care tinde să cuprindă întreg arealul românesc. Am primit pe la prânz o invitație, la Vatra Neamului, hanul vestit din Balotești! Eram invitat la Dragobete! Din partea cui eram invitat? Din partea basarabenilor și bucovinenilor din București… Putem deja spune că Dragobetele este un caz în care, în răspărul evoluției generale, în folclorul și tradițiile românești se produce o resurecție a fondului autohton, o replică vie și puternică la încercările de a ne denatura firea și mentalitatea, semn de vitalitate a românescului, a românismului din noi!
E aproape ca-ntr-o fabulă. Sau ca-n vorba românească „unde dai și unde crapă”?! Strategii anti-românismului iar au vrut să ne-o facă și iar le-a ieșit pe dos! Au clocit ce au clocit ei ziua asta a lui Valentin, de care nu avea nimeni nevoie în preajma Mărțișorului. Părea că amenință, din prostie sau cu rea intenție, să slăbească prestigiul și bucuria Mărțișorului, acest frumos obicei românesc, rămas de pe vremea romanilor, când Anul Nou era la 1 Martie… Era pe când a 12-a lună a anului, decembrie, ieșea a 10-a, dacă o numărai de la 1 Martie, adică era luna decem-ber, decem-brie… Novembrie a noua, octombrie a opta… Dragobete, prin sufix, ne duce la o vechime și mai mare, pre-romană. Cât pe ce să-l pierdem pe Dragobete, să-și dea obștescul sfârșit, tot mai uitat, mai neștiut. Noroc cu Valentina ăsta!…
Nu este prima oară în istoria noastră când cei care vor să ne muște, să ne facă un rău, „o iau în barbă”… Cineva – scris cu majusculă: Cineva, sau întâmplarea intervine de unde nu te aștepți și le dejoacă planurile, iar tot răul gândit de ei ori făptuit chiar, li se întoarce împotrivă, spre binele nostru. Dacă nu erau ăia cu Valentin(e) al lor, nu se mai trezea Dragobete din somnul cel de moarte. S-a trezit voinicul și lecția lui să ne fie de învățătură, mai ales celor prea speriați de planurile și strategiile anti-românești. Vor avea și ele soarta lui Valentine’s Day și a Halloween-ului. Soarta oricărui kitsch …veritabil!
Căci mult bine ne-au mai făcut cei care ne-au vrut răul! Ne-au vrut capul! …Să le fie de cap!
De Dragobete 2012
Ion Coja
NEWS ALERT
Asta ar însemna că la Chișinău se va învesti un guvern pro-rus”, se spune în e-mailurile Stratfor, publicate de Wikileaks. http://www.cotidianul.ro/wikileaks-germania-si-rusia-isi-impart-republica-moldova-175042/ BASARABIA E VANDUTA MOLOTOV-RIBBENTROP a 2-a oara!
Dem
04.03.2012 la 10:44 am
Frumos…
Pentru Cristi şi Nicu
Susţin din toată inima cele spuse de voi, pentru că oricât de aparent rupte de realitate ar fi, sunt spuse din inimă şi aşa ar trebui să fie.
„La început a fost cuvântul…” adică informaţia, IO, apoi dorinţa, visul, speranţa, proiecţia, planul, munca reluată de nenumărate ori de la capăt, în urma căreia rezulta ceva departe încă de ce s-a dorit. Acest proces este continuu….
Chiar dacă profesia mea nu are nimic în comun cu religia, nu sunt de acord cu ea ca şi context filosofic ori complex gnoseologic subiectiv, nu o contest deoarece nu am cu ce să o înlocuiesc.
Dumnezeu există şi are nevoie de un mijloc prin care să fie perceput de către oameni.
Chiar dacă ar dispărea toate religiile peste noapte, oamenii, în nevoia lor de relaţionare, îl vor reinventa pe Dumnezeu, ca origine a existenţei şi rostului lor pe Pământ.
Dumnezeu nu face nimic inutil. Existenţa noastră materială este o dovadă, nevoia noastră de muncă este un agument iar satisfacţiile personale ne ajută să mergem mai departe.
„Actul politic” este o sintagmă nenorocită, diavolească, a cuiva care vrea să strice Lucrarea Lui Dumnezeu. Forma prin care se corup conştiinţele oamenilor, li se pervertesc dorinţele şi ameţesc minţile, modul prin care li se încurcă planurile şi vieţile celor fără credinţa în sursa creaţiei.
De aceea sunt de acord cu voi, avem nevoie de credinţa în bine, în Lumină, în oamenii curaţi, în visele pe care să le punem în folosul celorlalţi ca rost firesc al existenţei fiecăruia.
Politica se face cu bani, pentru bani, în scopuri egoiste, pe bază de boală mintală, trufie, mania grandorii, avariţie, ipocrizie, adică pe calităţi negative mascate prin minciuni abile şi perseverenţă diabolică.
Dragobetele este un pretext, un simbol, o referinţă născocită de mintea omului simplu pentru a materializa binele, iubirea, perenitatea omului curat.
Un simbol din negura timpurilor, care a fost născocit de mintea unui vizionar ca voi.
Mă opresc, vom continua însă…..
Dem
03.03.2012 la 9:04 am
Dragă DEM,
Nu mă lăuda prea mult că mi-o iau în cap; puritate a gândurilor, etc… Glumesc…
Religia, sau mai exact spus credinţa este ceva individual, şi nu degeaba atât în Vechiul cât şi-n Noul Testament ni se spune prin prooroci, prin Mesia că atunci când te rogi s-o faci doar când nu te vede nimeni, chiar pe ascuns (Matei. 6.6, etc).
Restul, ce vedem la teveu, prin clădirile acelea cu indivizi ce se dau preafericiţi şi preasfinţi nu reprezintă credinţă, ci cum bine ai spus instrumente de ţinere sub control şi subjugare a popoarelor de către oligarhi (a se citi slujitori ai lui Satan). Nu degeaba spune Dumnezeu că s-a scârbit de rugăciuni şi adunări religioase (ISAIA 1.11-14). Nu degeaba spune Dumnezeu că adevărata rugăciune este facerea de bine, facerea Dreptăţii (ISAIA 1.17). Fac preoţii noştri binele atunci când cer bani şpagă ptr slujbele pentru care primesc un salariu lunar de la poporul român? Nici vorbă, ba mai rău, fac ei, „preafericiţii” binele când ne dau morţi pe care să-i adulăm întru sfidarea lui Dumnezeu (Numeri 19.11), ne dau icoane să ne închinăm lor (a doua poruncă ce spune să nu te închini la asemănări din Cer şi de pe Pământ nu le spune nimic acestor popi ai satanei)? Binenţeles că nu fac binele, intrând astfel în tagma făcătorilor de vrăji, a slujitorilor întunericului. Nici Isus Hristos n-a cerut să fie numit preafericit, sau măcar bun, căci, spune El, Fiul, doar Dumnezeu e bun (Marcu 10.18). În acest context dar, orice om, din orice sistem „cultural”, din orice naţie şi orice popor, de oriunde, se roagă cu adevărat la Dumnezeu DOAR atunci când face binele şi ceea ce-i drept. Ce este binele, ce este dreptatea? Fără dubiu, asta, anume cei ce din Plăcere, din Dragoste nu ucid, nu preacurvesc, nu fură, nu comit sperjur împotriva altor oameni şi nu râvnesc la nimic din ce-i al altuia; voi toţi aceştia, UNIŢI-VĂ! Nu daţi nici o denumire religioasă acestei mişcări! Nu daţi nici o conotaţie politică acestei mişcări! Nu închinaţi nimănui, organizaţie sau om, această mişcare naţională sau mondială! Orice om decent şi bun, cu dorinţa de-a trăi într-o societate decentă care să asigure dreptul la viaţă şi onoare, la decenţă şi sănătate TUTUROR, orice om cinstit şi drept va dori cu sigurană să promoveze o societate în fruntea căreia să acceadă doar fruntaşii acestor principii ale Luminii. Cred de aceea că şi tu ai fi de acord cu asemenea mişcare socială de promovare a principiilor Luminii.
CRISTI
Îmi place cum gândeşti, cum simţi, te respect pentru puritatea sentimentelor şi convingerilor tale.
Trebuie totuşi să înţelegi că omenirea a ajuns aici tocmai diversităţii de gândire. Dar şi a accidentelor sociale care au creat monstruozităţile de care istoria este plină.
Eu sunt creştin, pentru că aşa m-am născut şi cred în valorile creştine. Totuşi nu consider că trebuie să mă lupt pentru ideile mele cu musulmanii, hinduşii, iudeii sau alte categorii religioase.
Din păcate, după părerea mea desigur, religiile sunt forme de cunoaştere (filosofii, în sensul de ideologii), care stau la baza dezvoltării unor grupuri sociale, popoare sau naţiuni.
Amestecul valorilor religioase nu este de bun augur în condiţiile în care statele îşi clădesc politica tocmai pe fundamentele acestora. De aici şi formele moderne de cucerire ale sfâşitului secolului xx sau mai exact impunerea multiculturalismului, în scopul distrugerii religiilor naţionale, a se citi „CULTURI”, atomizarea societăţii şi slăbirea statelor naţionale, în vederea uşurării procesului de globalizare şi creare a statului mondial.
Evident, nu sunt bigot. Dar nici nu sunt indferent la inserţiile şi amestecurile religioase, care la nivel individ sunt legitime. Problema se pune însă abia atunci când apare antagonismul religios de grup şi dezbinarea socială pe criterii de credinţă.
Religia este o formă de control a maselor, tot aşa cum poveştile cu balauri sunt pentru copiii neascultători.
Promovarea scrierilor religioase şi mai puţin a valorilor umaniste ale idivizilor va produce multă suferinţă prin ură şi violenţă.
Dimpotrivă, pacifismul, cultivarea respectului pentru morală şi valorile autentice, desigur promovate şi de către creştinism, vor aduce linişte socială şi dreptate pentru toţi.
Lumea este o sumă a dorinţelor individuale, de la cel cu ţâţa-n gură pân-la ăl cu barba sură, iar împotriva mulţimii nu se pun decât nebunii.
Religia, dincolo de valorile morale, reprezintă un mijloc de control al maselor. Iar acest „mic” detaliu nu trebuie scăpat din vedere.
Dem
02.03.2012 la 11:22 am
Principala valoare, şi cea mai mare de fapt, sau mai bine zis adevărata valoare pe care ne-au estompat-o masonii este chiar religia creştină, singura religie veritabilă care exprimă fără echivoc binele şi răul, ne arată ce înseamnă bine şi ce înseamnă rău, ne arată asumarea răspunderii dumnezeieşti ptr crearea acestei lumi, ne arată principiile pe baza cărora TREBUIE să trăim, altfel fiind damnaţi aidoma atâtor şi atâtor civilizaţii ce au dispărut tocmai datorită datinilor, obiceiurilor, principiilor şi manifestărilor păgâne rezultante de aici… Unde scrie în Biblie de Dragobete? de valentine”s day? de Moş Crăciun? de tăierea copacilor? de mărţişor? Suntem sau nu suntem creştini? Degeaba scrie în Biblie că nu poţi fi şi cu Mamona şi cu Dumnezeu? (IUDA 1.4, LUCA 11.23, I TIMOTEI 4.7) De aceea cu cât ne îndepărtăm mai mult de ereziile neocreştine sau terţe (patristica ortodoxă, catolicismul, neoprotestantismul, mormonismul, iudaismul, islamismul, hinduismul, budismul, etc) cu atât ne vom apropia mai mult de Dumnezeu şi Fiul Său ce este unica noastră legătură directă cu Dumnezeu. Dovada fără echivoc o constituie ţările nordice, cele mai apropiate de creştinismul original dezvăluit doar de Biblie, şi care tocmai de aceea au cel mai înalt şi decent standard de viaţă din lume, deşi cu resusrse infinit mai mici decât ale altor popoare superbogate în mii de resurse…Secta asta Illuminati, instituţie aservită masoneriei vine cu alţi dumnezei, ptr care Buda sau Isus e acelaşi lucru, hinduismul e la fel cu creştinismul, ş.a.m.d.. Nimic nu este mai pozitiv ca creştinismul adevărat izvorât din unica carte a lui Dumnezeu, Biblia. Ne place sau nu, restu”-s erezii, fie ele şi ortodoxe în care ne-am născut noi, românii, iar faptul că-s erezii e dovedit fără echivoc de relaţiile indecente şi păgâne ale preoţilor cu poporul, de oamenii ce ne conduc, aleşi de noi sau doar parţial aleşi, de sărăcia morală şi materială crunte în care-am ajuns, de mizeria ce ne însoţeşte pretutindeni, din centrele oraşelor unde ne disputăm străzile parte-n parte cu câinii şi suntem goniţi de ei, până-n ultimul sătuc uitat de lume unde nu există curent, canalizare şi tinerii au plecat de mult, locul urmând să devină pustiu în scurt timp, de faptul că am ajuns la o răscruce în care nu mai merge cu alba neagra, şi cu Mamona şi cu Dumnezeu, şi cu Dragobete, cu crăciuniţe sexy şi cu Mesia, şi-n funcţie de alegerea noastră vom supravieţui ca popor sau vom dispărea ruşinos, ptr totdeauna din istorie, aşa cum multe popoare au făcut-o cu tot cu tradiţiile lor păgâne. Avem nevoie aşadar de simboluri pozitive, iar acestea sunt principiile luminii descrise fără echivoc în Biblie, şi numai în Biblie…Doamne ajută!
Cristi
Părerea mea este că greşeşti.
Sunt de acord că întreaga existenţă este marcată de lupta pentru cucerirea „materiei”, întotdeauna cel mai „mare” îl copleşeşte pe cel mai mic, până la un moment dat, când o simplă eroare genetică face să se alegă „praful” de „cel mare”, lupta pentru supremaţie fiind preluată de următorul ca mărime.
Spiritualitatea este forma prin care formele cu dimensiuni adaptate (eficienţă superioară obţinută prin reducerea consumului material, de resurse), ies învingătoare în confruntarea cu „cel mare”
Dragobetele nu este o sărbătoare masonică ci o formă rudimentară de spiritualitate cu puternice valori morale. Dacă aş merge pe logica ta, ar trebui să accept că iubirea sau credinţa, sunt sentimente induse tot de illuminati, ceea ce este evident fals.
Echilibrul şi înţelepciunea vorbelor noastre, oricât de abrupte, dure sau echivoce ar fi ele, trebuie să ne aducă accesul spre valorile culturale pe care, cu adevărat, asupritorii noştri(comunişti, evrei, masoni, unguri, ţigani, oricine vrei),ni le-au estompat prin propriile mistificări.
Avem totuşi nevoie de simboluri pozitive.
E perfect „normal” ce se întâmplă cu Dragobetele. Anti-creştinii au impus curentul religios al masonului Darwin, curent ce prin oase pilite şi minciuni sfruntate spune că Dumnezeu nu există, că omul se trage din maimuţă şi că toate fiinţele suntem rodul unei evoluţii din… nimic. Nu-i nimic ştiinţific aici, nu-i nimic adevărat expus în muzeul Smithsonian din USA, nu-i nimic logic aici, doar minciuni, oase cioplite de către Darwin şi compania şi expuse şi acum drept creaturi care „demonstrează” legătura dintre om şi maimuţă, adică evoluţia omului din maimuţă, negând ştiinţa dată omului de către Dumnezeu de la începutul lumii, negând faptul că religia, Dumnezeu înseamnă de fapt adevărata ştiinţă, dată de Dumnezeu oamenilor ptr a face toate lucrurile de pe Pământ: 2 PARALIPOMENA 2.13.
Aşadar mai miră pe cineva ca pe Discovery, pe internet se propagă „dezvăluiri cutremurătoare”, „ştiinţifice” despre găsirea cadavrului lui Hristos?!!! Fraţilor, trăim în plină minciună masonică, mass media, cercurile ce conduc centrele academice sunt controlate de către masonerie, de către evreii şi arabii anti-creştini ce caută cu o ultimă sforţare să distrugă creştinismul inclusiv prin închiderea gurii oamenilor de ştiinţă veritabili ce sunt controlaţi de către masonerie prin directorii şi patronii institutelor de cercetare din toată lumea, supuşi Israelului şi altor ţări semite, recte arabe. Dragobetele nu-i altceva decât un mic ghiont de tipul Moş Crăciun şi tăierea bradului în încercarea milenară a semiţilor anti-creştini ce prin masonerie vor să subjuge, să îndepărteze toate popoarele de creştinismul pe care atât de greu l-au propovăduit şi insuflat primii creştini, tot semiţi. Dragobetele, Valentine”s day, Moş Crăciun, Moş Gerilă, Iepure de Paşti, bradul de Crăciun, crăciuniţele în fundul gol şi „boxele” la vedere, Biblia lui Iuda, Iuda prezentat cel mai iubit dintre apostolii lui Isus deşi el l-a vândut şi l-a trădat (când de fapt în Biblie scrie clar că Iuda e drac: IOAN 6.70), manuscrisele de la Marea Moartă, testarea cu carbon ce „demonstrează” că Pământul e mult mai vechi decât spune Biblia, etc, toate aste manifestări anti-creştine nu-s decât faţete ale lui Satan şi discipolilor lui care vor să închine lumea toată lui Satan. Totul este denaturat, pervertit, inclusiv sărbătorile creştine, dragostea şi dreptatea, astfel că Dragobetele nu-i decât un alt iepure scos de scamatorii anti-creştini din pălăria satanei cu scopul de-a ne strica sufletele şi a ne pierde.
D-le Coja,
Va propun, pentru cit de curind, sa demarati ca subiect de discutie pe site o analiza temeinica si needulcorata, obiectiva si exhaustiva asupra notiunii de ‘nationalism’ – ar (pre)intimpina grave confuzii, asumari, improprietati lexicale si semantice, ce mai, pina la ridicole ‘ambetari’ soldate cu bine-meritat oprobriu din partea ‘circotasilor’.
O analiza a necesitatii ‘istorice’ a unui asemenea WELTANSCHAUUNG – nationalismul – in vremuri critice ale istoriei, in direct contrast cu o anume latura ‘arhetipal-intrinseca’ a modalitatii unui agregat uman de a se constitui; cu alte cuvinte: care este necesitatea ‘interna’ a nationalismului – daca exista asa ceva, sau nu cumva istoria OBIECTIVA, VIE dicteaza o asemenea necesitate – si care e deliniamentul sub care ‘identitatea nationala’ coexista cu mai generala identitate de ‘a fi OM IN LUME’.
Framintarea mea e genuina, caci nu sint nicicum ‘aliniata’ vreunui curent de gindire sau altuia, ci reusesc sa ma definesc PERSONAL dar si colectiv fara sa fie nevoie fie de ‘universalismul’ stingii sau de particularismul’ dreptei; am contribuit cu ceva articole in ultimii ani in diverse publicatii diasporice sau din tara, articole pe care multi le-ar privi ca indirect promovind nationalismul, desi eu m-am mentinut in cea mai crasa lipsa de ‘apartenenta’ si m-am referit la toti si toate cu ceea ce am crezut eu ca este aplombul si dreptul meu de a ‘opina’, CA OM….
…cu toate acestea recunosc, in conditi istorice OBIECTIVE, necesitatea ca o comunitate sau alta, guvernata de un set clar de caracteristici exclusiv ‘culturale’, sa incerce sa ‘apere’ o identitate personala sau de grup care le apare periclitata sau grav avariata de ‘ceva’ care se mentine cu obstinatie in grava si primejdioasa opozitie cu interesele de grup ale respectivei comunitati – asemenea pericole sunt de regula ‘culturale’, un termen care defineste o realitate prea putin aprofundata (nationalismul autentic ar beneficia enorm de argumentul cultural, acolo unde acesta e si el genuin iar nu contrafacut)…
Cei care contribuie la acest site sunt – in ciuda disparitatilor si cruzimilor pe care si le atribuie nu rareori – sunt, deci, in primul rind si la urma urmelor, OAMENI…dar domnia voastra stiti aceasta foarte bine…
Am baut o cafea impreuna, prin 2007, cind directorul de la Saptamina Aradeana ne-a facut cunostinta, si am avut o conversatie care nu a avut mare relevanta atunci…din varii motive, dar am fost onorata sa va cunosc personal.
Ce spuneti de proiect? Ar fi o necesara clarificare, un ‘challenge’ serios, si ar angaja pe cei de pe site intr-un mod absoulut genuin, asta e sigur. Toate bune. Cu prietenie si respect.
Kogaion
Salut eleganţa şi fair play-ul tău.
Am preferat să îl supăr pe Academician decât să las ca erorile să poarte girul personalităţii sale.
Ştiu că nu se va supăra, nici pe departe, demersurile obiective nu au darul de a provoca schisme între oamenii de cultură. Şi nu mă refer la mine, desigur, ci la toţi aceia care se pot ridica în apărarea adevărului, dar mai ales a valorilor noastre naţionale.
O naţiune este unită prin cultură şi exponenţii ei. De aceea Biserica a avut un rol de excepţie în apărarea românismului, era purtătoarea legitimă a valorilor culturale şi morale româneşti. Spun era pentru că acum este bântuită de „duhul aurului” şi al megalomaniei clerului actual.
Oameni ca tine şi Zamolxa, Cristi, Nicu, Moşu, Adrian şi mulţi alţii, putem ţine prinsă candela speranţei unităţii conştiinţei naţionale, şi te rog să nu crezi că acestea sunt vorbe mari.
Ne-am grupat în jurul unui om de cultură, care indiferent de micile imprecizii, rămâne un simbol a cea ce ar trebui să fe un intelectual, un om care împrăştie cultură şi spiritualitate românească autentică.
Să greşim omeneşte, însă cu credinţa că suntem în perpetuu progres…Cât trăim.
Dem,
M-am inselat probabil, iar vehementa ta este obiectivata, si cum vad argumentata. Nu am vrut decit sa inmoi un ton care escalada si ma umpluse de mihnire, caci ‘divideetimperialismul’ ramine, pentru mine, marca dezastrului final, mai cu seama in asemenea vremuri tulburi. Salut fair-play-ul si, in fond, dreptul la opinie. Ion Coja ramine acum sa-si asume un argument sau altul, daca gaseste necesar.
Multumesc pentru raspuns, Dem.
Toate bune.
Kogaion
Mulţumesc pentru opinia sinceră şi transparent obiectivă, pentru eleganţa cu care iei apărarea dl. Profesor.
Ceea ce am spus este motivat, poate nu suficient de argumentat, însă ai dreptate, este mai mult decât o critică raţională, ea trece în visceral.
Nu pot accepta să existe român care, nu să cunoască ci măcar să fi auzit despre această sărbătoare (Dragobete, vezi Nicu), o tradiţie depre care se bate multă monedă în reclamele ultimilor ani.
Cultura nu este apanajul celor titraţi, ea este pur şi simplu, ne conturează personalitatea şi face din fiecare un model pentru ceilalţi. Tendinţa omului de a prelua învăţăturile de la semenii lor, cărora le atribuie o aură mai mult sau mai puţin meritată, este principalul motor de promovare a ideilor la nivelul maselor.
Să fim înţeleşi, eu nu am criticat necunoaşterea în sine ci exhibarea acesteia, oarecum legitimarea suficienţei în manifestarea naţionalistă.
Ce fel de naţionalist poţi fi dacă nu cunoşti esenţa neamului tău, şi chiar mai mult vorbeşti despre asta ca şi cum ar fi ceva nesemnificativ. Evident, sunt afectat deoarece am o părere foarte bună despre Dl.Profesor.
Şi pentru că tot ai considerat că am fost excesiv de dur, te rog să ai în vedere că dimpotrivă, am fost îngăduitor. Ca exemplu, aş fi putut face o referire mult mai acidă la zicala populară „În ziua de blagoveşte, tot ţiganu ‘mâncă peşte!” citată greşit prin „dragobete”, adică sunt în cuprinsul articolului suficiente „urechisme” care suscită la critici dure privind denaturarea culturii şi tradiţiilor româneşti.
Polemica civilizată, dar argumentată, poate deranja unele persoane dar este benefică majorităţii, ai ales tineretului şi acelora care încă au capacitatea de a învăţa.
Fără supărare!
@Dem
Dem, absolut exagerata si cruda interventia ta re: critica asupra textului lui Ion Coja (Dragobete vs Valentine);in fond textul respectiv nu a avut nici o pretentie la a oferi o baza solida, riguroasa asupra notiunii in cauza, mai mult, tonul general era acela – colocvial – de a ‘imparti’ cu noi, intr-un mod cu totul genuin si personal, propria experienta cu acest concept si cu socializarea lui de data mai recenta. Daca analizam ‘iesirea’ ta, si o facem riguros si obiectiv, altele se contureaza la orizont: probleme (idei, sentimente, emotii, sisteme de gindire, etc) care depasesc sfera unei benigne ‘critici’ care, daca era cu adevarat motivata si mai ales sincera, era absolut bine-venita, ca orice interventie critica menita sa impinga lucrurile inainte – un sfat, dar sincer si prietenesc: analizeaza ce anume te deranjeaza la Ion Coja in momentul de fata. Mai ales ca nici nu cred ca este perfect ‘rational’ motivul care a fundamentat interventia ta, ci mai degraba unul ‘irational’, venit din interstitii ale unui subconstient care trebuie analizat. Coja, find centrul in jurul caruia graviteaza acest site, este mai important poate decit cu oricare dintre cei gazduiti aici, sa reprezinte un subiect de interventie perfect motivat, in toata onestitatea si obiectivitatea. Dar ce s;pun eu, toti ‘meritam’ asta, unii de la altii.
Acestea fiind spuse, nu e ‘the end of the world’, deci chiar si acest mesaj al mey, aici de fata, nu trebuie privit ca cine stie ce, am vrut doar sa te analizezi tu singur, si sa conchizi, daca e posibil, ca a fost un act de ‘nedreptate’, oricare ar fi motivul acestuia, constient sau mai putin constient. Coja chiar este un intelectual articulat, sincer, si cu suficienta masura. Ceea ce a impartit cu noi a fost o bucata de suflet si intelect in jurul unei sarbatori. Viziunea lui ‘nationlista’ nu a putut trece peste semnificatia Dragobetelui, in contrast cu superricialul si comercializatul Valentine.
Toate bune.
@Dem: bine ca nu sunt profesor ca ma-as fi pricopsit cu tine critica ta. Recunosc ca nu stiam nimic despre Dragobete. Mai mult, oamenii din apropiere nici ei nu auzisera de dumnealui.
Banuiesc ca este o traditie limitata teritorial.
Daca ar fi fost o traditie importanta la sacara nationala, ar fi fost mai mult ca sigur promovata pe vremea lui Ceausescu, asa cum era masiv promovata 1 martie si 8 martie si cu atat mai mult cu cat NU este un obicei cu tenta religioasa, dimpotriva, dar si cu atat mai mult cu cat exista o politica de crestere numerica a populatiei la care dumnealui, Dragobete, ar fi avut o influenta covarsitoare, daca ma intelegi, si cred ca da.
În popor i se mai spunea „Năvalnicul”, Zburătorul, Cap de primăvară, Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Drăgostitele.
Sînt două etimologii posibile, în acord cu vechiul obicei și cuvinte încă prezente în grai.
Primul temei ar fi cel mai ușor de reperat, legătura cu drag, dragoste (nume:Dragoș, Dragul, Drăghici etc.) și un sufix „bet” „bat”.
Al doilea ar fi că Dragobete e sinonim cu Năvalnicul, conținînd ideea de fugă, mesager al primăverii și dragostei(dragobete(sin.)-repede). Un lingvist, Pokorny, presupune o rădăcină IE dhregh(a fugi),pe care o puteți căuta aici: http://starling.rinet.ru/cgi-bin/query.cgi?basename=\data\ie\piet&root=config&morpho=0
Folosiți traducătorul „google”.
E de asemenea o sursă inepuizabilă de surprize pentru amatorii de lingvistică, mai ales tracologie:
brad(arhaic și corect bradză)vine din răd.IE wrag’h- spin, ac, ramură cu spini
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=1254&root=config
Duridanov, un tracolog bulgar, spune că acest „w” din IE(indo-europeană), devine v în tracică, dar și b cînd e urmat de „r”. Cei care au studiat substratul nostru, socot că „g’” din IE devine o africată „dz” pentru traci și „dh” pentru albanezi,iar „k’” devine ts (ț)pentru traci și „th” pentru albanezi. Un lingvist care aprofunda rădăcinile lb.albaneze comenta asupra faptului că, inițial, o fază primară a albanezei avea africatele dz și ts, care s-au transformat în dh și th, însă, dacă erau urmate de o spirantă, dh devine un simplu „d”.
Bradul e numit „bredh” în albaneză, dar nici ei nu prea știu de unde vine.
PS: „Dz”a devenit z în român, iar ts(ț) a rămas neschimbat. Ț nu e doar urmarea regulei de mai sus, ci are și alte origini. Una, presupusă de mine dar neargumentată prea puternic, e că ar fi urmarea unei metateze a grupului de litere inițial „st”.
Este onorant să ai puterea de a recunoaşte că nu cunoşti ceva.
Este supărător, pentru mine cel puţin, ca un academician, profesor, om de cultură, să aducă în discuţie un asemenea subiect.
Iertaţi-mă, este ca şi cum eu aş scrie un articol în care să arăt cum aseară am uitat să mă spăl pe dinţi sau cum am făcut higiena nării stângi cu degetul drept….oriplant.
Nu ştiu pe cine ar interesa ori cât de relevant este să aduc în atenţie propriile carenţe de educaţie.
Evident, a fost un pretext pentru scrierea unui subiect nou. Nu pot crede sub nicio formă că există un ROMÂN, absolvent de gimnaziu, care să nu ştie sau să fi auzit de „DRAGOBETE”
Scuze, acest articol mi-a displăcut prin simpla afirmaţie a necunoaşterii semnificaţiei unui simbol naţional.
Întâi de toate, să recunoaștem că este o frumusețe sălbatecă, voievodală, în lexicul trac – îmi imaginez că ‘Dragobete’ nu poate fi decât trac (poate ați menționat aceasta, și am omis eu, D-le Coja)
Ne atașăm instinctiv, arhetipal, de ceea ce este ‘al nostru’. Vulnerabili cum suntem la această sistematică dis-posesie față de o ‘materie’ ce ne aparține – PATRIMONIUL nostru – putem uita, totuși, că nu numai la a ‘recupera’ ceea ce am pierdut suntem îndreptățiți ci, în virtutea lui ‘a fi OM pe pământ’, suntem deopotrivă îndreptățiți la…T O T – la toți și toate cele ce fac realitatea obiectivă pe care o numim groso-modo ISTORIE – cosmetizată, desfigurată, apropriată, pierdută, câștigată și iar pierdută, fiecare după imaginea și realitatea propriei vieți, personale și COLECTIVE – căci popoarele sunt multe, comunitățile să mai multe, suferința mult mai ramificată decît una ‘românească’ sau ‘grecească’, etc, etc, etc.
Și totuși încă odată, să nu uităm, în febra luptei de a recupera ceea ce am pierdut, că TOTUOL NI SE CUVINE. Desigur, cum anume ne raportăm la acest ‘tot’ și cât ințelegem să instituim o luptă de redobândire care să nu fie lethală pentru suflet e totul – căci crima înveninează, ucide sufletul – e cineva care sa conteste asta? Aici e lupta și arta de ‘a trăi’; cum anume să facem să redobândim acel acces la TOT, nu doar la un negociabil ‘ce-am pierdut’ – ei, săriți acum naționaliști și judecați discursul ăsta drept ‘patetic, ‘neangajat’, siropos’ și, ah, eventual ‘jidovesc’ sau ‘comunist’…departe de realitate, dar credeți ce vreți, ce puteți..
…ei, care-i păcatul în a vrea să iubești pe toți și toate (și nu întru iubirea ‘creștină’, ci într-una mai atavică, IUBIREA ca drag de viață, ca DREPT inalienabil de ‘A FI’, nu doar ca obligație, sic, de a venera un dumnezeu sau altul…oricum, ‘a crede’ rămâne de neevitat dacă dorim o viață săntoasă, căci ‘dumnezeu’ nu se află altundeva decât în interstițiile intime ale fiecăruia dintre noi, în termeni profund ‘științific’, aceasta)…
Dar cum va sună cele ce spun : utopie? ‘abatere’ de la principiile și prioritățile istorice ale redobândirii dreptului pierdut? Țara geme și baba se piaptănă?…….
Dar istoria nu e nicidecum oglinda mișcată de ‘mașina’ TIMP asupra unui drum existențial presărat cu moarte și risipă de suflet…ISTORIA e…TOTUL – disperarea în fața neadevărului și a injusteței,DAR desigur și cele senine și destoinice pe care numai CINISMUL și dezintegrarea mental-emoționlă (patologică, deja) le poate privi ca…simpluț-efeminate comentarii în vremuri, nu-i așa, când ‘bărbați’ adevărați încrucișează arme ‘adevărate’, arme ‘de vitejie’ și devotament…dar ce bat eu apa în piua? Țara geme și baba se piaptănă, nu-i așa?
CĂ CEVA E PUTRED ÎN DANEMARCA e clar, că regatul a fost nedrept, criminal de nedrept împărțit de un ‘tată’ (sic) partinic este iarăși clar. Nu-i nevoie de literalitatea biblică a ‘poporului ales’ ca să vedem ceea ce cu ochiul liber și în cea mai crasă obiectivitate istorică se vede: și anume crunta nedreptate, minciună, și iar nedreptate. Dar, încă odată, v-ați gândit ce ar însemna să vrem TOTUL, TOTI DE-ODATĂ, restabiliți în drepturi atavice, primordiale, CA ‘OAMENI’, în primul rînd, și după aceea CA ‘ROMÂNI’. Sau suntem întâi ‘români’ și după aceea ‘oameni’ ?!?
PS Scuze pt. lungimea mesajului – e prima postare.
frate ioane n-am auzit niciodata pana acum de acest cuvant dragobete.imi aduc aminte ca oltenilor l-i se spunea in gluma gorobete.romanii sunt atat de inventivi cand este vorba de cuvinte noi.toata otrava,tot veninul pe care unii incearca sa-l inoculeze poporului roman se va intoarce inzecit asupra lor.vom vedea cine va triumfa pana la urma.ce este romanesc nu piere si nici nu va pieri.gm