grigor.victor@yahoo.com 188.27.147.228
„Parerea mea este ca latina culta nu a existat, ca daca ar fi existat s-ar fi gasit zeci de mii de texte” Pai tocmai v-am prezentat , pe provincii, repartitia miilor de texte scrise in latina culta! Am sa va mai prezint un text scris in latina culta, al carui autor se numeste pe sine „dac”. Textul provine din Egipt si dateaza din anul 109 , adica la trei ani de la cucerirea Daciei de catre Traian: DIDA DAMANAI FILIUS NATIONIS DAQUS EQUES ALAE VOCANTIORUM TURMA MATURI ARMATUM FECI STATIONI MESES QUINQUE PRO SALUTE IMPERATORE FELICITER. IN traducere: Dida, fiul lui Damanais, de natiune dac, calaret din turma lui Maturus, ala Vocantilor, am facut cinci luni sub arme la statio. Pentru sanatatea imparatului ( Traian)! Noroc bun! Inscriptia nu este una oficiala, ci una scrijelita (ca sa nu zicem „mazgalita”) pe o stanca in apropierea castrului . Latina culta nu este alta limba decat latina populara. De mult timp lingvistii au stabilit acest lucru: asa cum limba romaneasca literara nu este alta limba decat cea vorbita in piata de zarzavaturi de catre tarancile care-si vand produsele. Ele zic ca „s-a scumpit mancarea” in timp ce la televizor se zice ca” s-au majorat preturile la produsele alimentare”. Fiecare categorie sociala si profesionala utilizeaza un idiom al sau, de multe ori de neinteles de catre necunoscatorii lui, dar asta nu inseamna ca vorbesc limbi diferite. Toate aceste moduri de a vorbi sunt expresia aceleiasi limbi. Limba latina era in antichitate o limba mixta : atat analitica, cat si sintetica. Odata cu trecerea timpului, datorita diminuarii importantei clasei aristocratice si cresterii importantei militarilor ( in cea mai mare parte de origine barbara) modul analitic de exprimare s-a impus in defavoarea celui sintetic, specific mediului cult. Dificultatea invatarii declinarilor si a conjugarilor latinei clasice, de catre masele recent romanizate, a dus la eliminarea desinentelor cazuale si verbale si la inlocuirea lor prin prepozitii si verbe auxiliare. Cel mai bun exemplu in acest sens este tocmai aceasta inscriptie, unde toate declinarile sunt scrise gresit . Faptul ca autorul ei invatase aceasta latina stangace este o dovada ca , pe langa limba greaca ( care era lingua franca in Orient) in mediul militar se vorbea si latina. Stim sigur, din Tratatul atribuit |
*
NR Domnul Grigor intervine, ca de obicei, cu argumente temeinice. Stăpânește subiectul.
„Latina culta nu este alta limba decat latina populara.” (Victor Grigor)
E total fals. Limba latină populară a fost o limbă, iar latina cultă a fost altă limbă. Ea a fost o creație a oamenilor de litere.
„Parerea mea este ca latina culta nu a existat, ca daca ar fi existat s-ar fi gasit zeci de mii de texte” a citat Victor Grigor.
Pe cine citați aici?
În limba latină cultă au scris numeroși poeți și scriitori romani, deci sînt texte. Nu sînt texte în latina populară numită și vulgară.
Posibil ca DAQUS să fie lat.dācius fiindcă nātiōnis este gen.sg al lat.nātiō (naștere; năciune, țară, popor; rasă, clasă). (https://en.wiktionary.org/wiki/d%C3%A1cio)
|1Dida Damanai filius nationis Daqus |2 eques alae Uocontiorum turma Maturii |3 armatum(!) feci stationi (!) me(n)ses quinque |4 pro salute{m} imperatore (!) feliciter85
I, Dida, son of Damanaus, born in Dacia, cavalryman in the wing of the Vocontii, squadron of Maturus, stood five months under arms on post. Long live the emperor! Good luck! (https://www.mdpi.com/2076-0787/8/1/1/htm)
Mai des apare ”natus dacus” (corect ”nātus/gnātus Dācus”), dar mai sus presupun că traduce greșit ”nationis daqus” sau a greșit dacul Dida, cu nume aparent feminin după căderii desinenței sigmatice. De ce nu scapițează ”dacus sau dakus? Eu presupun că q putea nota /ci/ cf. ”dacius”, dar imediat după apare corect ”eques”. Au torul traduce ”dacian” sau cum ar spune aromânii dăcean/trăcean, deci tot la ”dācius” ne întoarcem. Îmi amintesc și de aceră din lat.aquila. N-ar fi prea devreme ca lat.q să noteze un č ?
Fiind înregimentat forțat în cavalerie, ar fi un semn că făcea parte din aristocrația dacică, deci scrisul în latină ar fi putut fi familiar acestora. Pe timpul războaielor trimiteau depeșe lui Trăian în latină.
Vezi și Amabili secutori, nat.dacus (https://books.google.ro/books?id=4jbBBQAAQBAJ&pg=PA23&lpg=PA23&dq=nationis+dacus&source=bl&ots=Od-lshfihS&sig=ACfU3U3w3A2JNIwqXgh4GPTt6Dlq4jzplA&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwj82ri7z6L4AhWhSPEDHU10D6wQ6AF6BAg9EAM#v=onepage&q=nationis%20dacus&f=true)
Ar fi interesant să urmărim cu atenția exprimarea Dacilor prin latină în primii ani de după cucerire fiindcă este momentul când limba maternă se intruzionează în latină. O comitem și noi când învățăm o limbă nouă pentru că introducem sintaxa cu care suntem familiari.
Altă chestiune ține de terminația aceia -ai, -ais regăsită și în Dikenais (lat.Deceneus), Diurpanais (romanizat în Diurpaneus, gr.Δυρπαναις), *Sterissais. Thiais, Dieri și Diernais apar chiar la Krokodilô (var.gr.Δερναης, Dernaēs) atestați de Dan Dana. Vezi și Diengis (comparabil cu Diegis prin *degʷis ”flacără, dangă”), Zourai (*zurais), etc.
”Diurpaneus qui Euprepes Sterissae f(ilius) Dacus”.
Altă chestiune care ar trebui analizată aici este chestiunea elitelor întemeietoare de stat, care dau regii, clerul și armata profesională. Când declară unii c-au mai rămas câteva zeci de Dāci după războaiele daco-romane s-ar putea referi la elitele regatului, constituite într-un trib sau o castă superioară după care e numit și regatul. Elimini clasa asta ori supra-tribul ăsta și rămâi cu pătura inferioară, poate și cu o clasă inferioară care nu mai acționa și gândea strategic sau conform tradiției statale. Ei se revoltau pentru că Romanii le lua pământul, tineretul la oaste și îi dezrădăcinau chiar și în interiorul provinciei spre pământurile cele mai slab productive.
Vezi kṣatríya (< *kšatríyas “ruler, warrior”) la Sanscriți, Satrai la Diobessi/Bessi și Sai, Saiēs (Σαιοι, Saioi) un endonim grecizat al Sciților regali din jurul Olbiei, comparat cu Av. χšaya, ”to shine, to dominate”.
Acesta din urmă ar fi un tipar și pentru elitele tracilor propriu-ziși, zibythides, sau ale dacilor, tarabostes și probabil pl. tracic ”Dācai” cu probabila var.Dagai sau *Dāgai lângă Histria. M-am gândit și la posibilitatea de a avea un coradical al eng.day (v.eng.dæġ) din *dʰogʷʰ-os (PIE *dʰegʷʰ- “to burn”: Alb.ndez „a aprinde”, djeg ”a arde”, djegë ”un tip de ciupercă”). https://en.wiktionary.org/wiki/day#Etymology
Problema ține de vocala aceea lungă unde numai aoristul avea vocală lungă *dʰḗgʷʰ-, *dʰḗgʷʰ-s- (s-aorist)
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/d%CA%B0eg%CA%B7%CA%B0-
Mă folosesc de acest radical pentru că ΖΙΒΥΘΙΔΕΣ (Hesych. ”the noble, most holy one”) au un corespondent în nobilimea lituaniană a evului mediu: žibintėjas, žìbintojas, žibentójas „a person making hearth and light” – Lit.žibùtė "shining", žiburys (light), žìbinti ‘to light up”, žibiñtas, žibintùvas ‘lantern, lamp’.