În anul Centenarului Marii Uniri, să rememorămtelegrac evenimentele istorice care au precedat UnireaPrincipatelor din 1859. În mare 1857, N. Vogoride a fostînvest de turci în demnitatea de caimacan (locţiitor dedomnitor) al Moldovei. La acea vreme, Vogoride era căsătoritcu Cocuţa, ica importantului poet premodern, CostacheConachi. Imediat după învesre, au început certuri cumpliteîntre cei doi soţi, Vogoride ind cunoscut ca un înverşunatanunionist. Cocuţa s-a retras la Ţigăneş (lângă Tecuci).Revenea în Iaşi doar când obligaţii protocolare îi impuneauacest fapt.

La conferinţa de pace de la Paris, ce a urmat războiuluiCrimeii (1856), cele şapte Puteri garante, divizate în privinţaorganizării viitoare a Principatelor Moldova şi ŢaraRomânească, a unirii lor şi a modernizării prin revizuireaRegulamentelor organice au decis consultarea populaţiei prinalegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hocprivind unirea Principatelor urmau să e examinate dePuterile garante într-o nouă conferinţă la Paris şi consemnateîntr-o Convenţie. În ecare dintre cele două Principate seînfruntau parzanii unirii lor cu separaşi. Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locţiitor aldomnului) a falsicat, în mod brutal, rezultatul testului din 19iulie 1857. Victoria separaşlor în Moldova anula şansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor.

De aceea,unionişi moldoveni s-au străduit să demaşte falsurile, săobţină anularea alegerilor şi desfăşurarea unor alegeri corecte.Demersurile insistente ale unionişlor au rămas fărărezultat. Lipseau dovezile certe de falsicare a alegerilor. Astapână când, cu prilejul unei descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşteîn seiful soţului nişte scrisori compromiţătoare, venite de laÎnalta Poartă şi de la ambasadorul Turciei la Londra. Înprimele mesaje, Vogoride era sfătuit cum să-iobstrucţioneze pe unioniş; în următoarele, era felicitatpentru “performanţele” obţinute. Dovezile de imixune şitrădare erau incontestabile.

Cocuţa nu a ezitat nicio clipă.Nu o interesa demnitatea de primă doamnă a Moldovei,care o aştepta. Chemarea țării era mai puternică. PrinC.Negri, fratele vitreg al Cocuţei, şi Dimitrie Rallet, scrisorileau ajuns la ambasadorul Franţei la Bucureş şi apoi larevista “Steaua Dunării” de la Bruxelles. Europa a luat foc.Înalta Poartă a fost nevoită, în cele din urmă, să accepterepetarea scrunului, sub stricta supraveghere a Puterilorgarante. Rezultatele au marcat victoria unionişlor. Drumulspre marele vis al unirii s-a netezit instantaneu şi a devenitrealitate pe 24 Ianuarie 1859. Cocuţa a suportat represaliile soţului. A rămas cu trei copiiminori şi cu averea drasc dijmuită de soţul ei.

Din păcate, în entuziasmul lor fără margini, unionişinu s-au grăbit să-i adreseze eroinei prea multe elogii, deşile merita cu prisosinţă. E drept că, în acel moment,sustragerea documentelor soţului nu era o faptă ce putea făcută publică, ind cunoscută de puţini iniţiaţi.Trecereampului schimbă datele problemei şi permite repunereaeroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoşnţa publică. Gândind contrafactual: ce se alegea, oare, dePrincipatele române, dacă gestul ei salvator, generos nu ar avut loc? Unirea s-ar  amânat sine die. Ne-ar  lipsitdin istorie Momentul Cuza şi, poate, după regula domino-ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.Nimeni nu mai poate să nege acum meritele istoriceale Cocuţei, fără să se acopere de ridicol. Termenul MicaUnire este eronat. De fapt, acolo au fost germenii MariiUniri.

Ce ar mai  de făcut? Să o ajutăm pe Cocuţa Vogoride,fostă Conachi, să intre în conşinţa poporului român. Spreregretul nostru, ingratudinea unor istorici şi dezinteresulinstuţiilor cu importante atribuţii în domeniu (şcoală,media, cultură etc.) sunt de neînţeles. Iată şi o rază delumină. Cu un an în urmă, am trimis la Ministerul Educaţieişi Cercetării Şinţice un pliant despre Cocuţa, realizatîmpreună cu Fundaţia Pelin. (Eroina s-a născut şi a trăit oparte din viaţă la Ţigăneş, la 3 km. de Tecuci.)
Spre cinstea diriguitorilor acestei instuţii, textul a fost trimis celor 7500de şcoli gimnaziale şi liceale din ţară, cu recomandarea dea  dezbătut cu elevii. Mai mult, la solicitarea noastră, S.C.Gifarm (patroni Gina şi Pinlie Bute) a achitat suma necesarărealizării unui bust. Cunoscutul sculptor Dan Mateescu şi-afăcut treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdatăîn hăţişul birocrac (avize, schiţe, contracte, hotărâri deconsiliu etc). Evident, nu vom renunţa. Cocuţa trebuie să eînălţată pe soclul recunoşnţei naţionale. Acum cândsenmental patrioc a fost eliminat sau chiar ridiculizat, cuefectele catastrofale cunoscute, lecţia ei ne poate determinasă înţelegem mesajul Imnului Naţional, ”acum ori niciodată.”Popoarele care nu-şi respectă trecutul nu au niciun viitor.

Vasile GHICA

Tecuci

*

Text primit de la domnul Mircea VLȘDUȚ